ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2757/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

589 din 16 februarie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Z.I.E. și pârâta A.D.S. cu

sediul în București a fost obligată la plata sumei de 1.619.398.050 Rol contravaloare

redevență pentru anul agricol 2004 – 2005 și la 44.003.169 lei cheltuieli de

judecată.

S-a respins cererea de

daune, interese ca neîntemeiată.

Apelul declarat de pârâtă a

fost respins prin decizia comercială nr. 499 din 24 octombrie 2006 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială.

S-a reținut în

considerentele deciziei în ceea ce privește competența materială în

soluționarea litigiului în primă instanță, că aceasta în raport de obiectul

litigiului, pretenții formulate de concesionar aparține Tribunalului București,

întrucât O.U.G. nr. 64/1995 care stabilește competența Curții de Apel se referă

la procedurile de recuperare a sumelor de bani datorate A.D.S. de către

partenerii contractuali.

În ceea ce privește fondul

litigiului, s-a stabilit că apelanta-pârâtă datorează redevența pretinsă de intimata-reclamantă

deoarece aceasta nu a reușit să încheie procesul verbal de predare-primire cu

reclamantul datorită faptului că planurile cadastrale nu sunt actualizate la zi

conform cu fișa suprafețelor întocmită în baza deciziei Directorului General la

A.D.S. nr. 371 din 8 septembrie 2004.

Chiar dacă scrisoarea de garanție

bancară pentru participare la licitația publică cu strigare a fost transformată

în O.P. nr. 1 din 9 decembrie 2004 pentru plata anticipată a redevenței nu

înseamnă că prin aceasta concesionarul –reclamant a confirmat tacit punerea în posesie

ce face obiectul contractului încheiat .

Împotriva acestei decizii

pârâta A.D.S. București a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și a solicitat în principal casarea hotărârii cu trimiterea spre rejudecare în

primă instanță, respectiv Curtea de Apel București și în subsidiar modificarea

în tot a deciziei și respingerea acțiunii reclamantului ca prematură sau nefondată.

A susținut recurenta în temeiul

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanța de apel prin aplicarea greșită a

dispozițiilor legale cuprinse în O.U.G. nr. 64/2005 și O.U.G. nr. 51/1998 a

respins excepția necompetenței materiale a instanței de fond invocând art. 3

din O.U.G. nr. 64/2005.

Că în raport de dispozițiile

art. 45 din O.U.G.nr. 51/1998 și art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005, care erau

în vigoare la data înregistrării acțiunii, competența în primă instanță cererilor

de orice natură privind drepturile și obligațiile A.V.A.B. aparține Curții de

Apel.

Recurenta a invocat că

instanța de apel în mod nelegal și netemeinic a apreciat că nu sunt aplicabile

dispozițiile O.U.G. nr. 64/2005 și fără a avea în vedere art. 46 din acest act

normativ, a respins excepția prematurității cererii.

În ceea ce privește fondul

pricinii, s-a apreciat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală

deoarece, deși a identificat în mod corect situația de fapt, a aplicat greșit

legea, respectiv dispozițiile contractuale.

S-a precizat că deși potrivit

art. 5.2 din contractul de conseciune, concesionarul-reclamant datorează

redevența de la data procesului verbal de adjudecare, acesta a refuzat preluarea

terenului, dar nu îl exonerează de obligația contractuală privind plata redevenței.

Prin întâmpinare, intimatul Z.I.E.

a solicitat respingerea celor două excepții privind competența materială și a

prematurității acțiunii, întrucât nu sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 64/2005.

Sub aspectul fondului litigiului

s-a susținut că recurenta a achitat de bună voie această creanță conform O.P. nr.

817 din 2 iunie 2006.

Recursul nu este fondat .

Referitor la excepția de necompetență

materială în mod corect a fost respinsă de instanța de apel deoarece, O.U.G. nr.

64/2005 privește așa cum este și menționat în titlu accelerarea procedurilor de

recuperare a sumelor de bani datorate A.D.S. de către partenerii contractuali.

Acest act normativ prevede expres

care sunt procedurile speciale privind soluționarea unor astfel de litigii și modalitatea

de recuperare a creanțelor, iar art. 1 alin. (2) face trimitere la dispozițiile

Cap. VIII, IX și X din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active

bancare (art. 44 – art. 49).

În speță, însă, obiectul

litigiului dedus judecății îl constituie pretențiile reclamantului în calitate

de concesionar în baza contractului de concesiune nr. 23 din 13 decembrie 2004

încheiat între părți, așa încât nu sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 64/2005

care privește procedura de recuperare a sumelor de bani datorate A.D.S.

Având în vedere că nu sunt

aplicabile dispozițiile legale menționate și nici cele ale O.U.G. nr. 51/1998,

în mod corect instanța de apel a respins și excepția prematurității acțiunii

întemeiată pe art. 46 din acest act normativ.

Nu sunt întemeiate nici

criticile privind fondul litigiului.

Părțile au încheiat contractul

de concesiune nr. 23 din 13 decembrie 2004 având ca obiect exploatarea de către

intimatul-reclamant în calitate de concesionar a terenului cu destinație

agricolă în suprafață de 1439,71 ha, iar la art. 5.2 s-a prevăzut că redevența

se datorează de la data încheierii procesului verbal de adjudecare la cotația tonei

de grâu și valoarea monedei euro din data semnării procesului verbal.

În mod corect s-a reținut de

instanța de apel că refuzul intimatului-reclamant de a semna procesul verbal de

predare, primire a terenului din 18 aprilie 2005, a fost justificat deoarece planurile

cadastrale nu au fost actualizate la zi conform cu fișa suprafețelor întocmită

în baza deciziei Directorului General al recurentei nr. 371 din 8 septembrie 2004

, situația de fapt necontestată de recurentă.

În raport de considerentele reținute,

afirmației recurentei că intimatul nu și-a respectat obligația contractuală

privind plata redevenței este o simplă apărare care nu are suport probator și

față de dispozițiile art. 969 și urm.cod civil în mod corect ambele instanțe au

obligat pe recurentă la 1.619.398.050 Rol reprezentând contravaloare revedență

pentru anul agricol 2004 - 2005.

De altfel, recurenta a efectuat

plata conform O.P. nr. 817 din 2 iunie 2006 anterior pronunțării deciziei

contestată în prezentul recurs.

Așa fiind, urmează ca

potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul

pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta A.D.S. BUCUREȘTI, împotriva deciziei nr. 499 din 24 octombrie 2006,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2007.