ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 499/2006

Deliberând asupra recursului de

față:

Reclamanta SC U. SA Țăndărei a

solicitat obligarea pârâtei SC C. SA Călărași la restituirea cantității de

132.428 kg. floarea soarelui sau la plata contravalorii acesteia în sumă de

1.197.678.832 lei și cheltuieli de judecată.

Motivându-și acțiunea, reclamanta

arată că a cumpărat de la SC A. SA Călărași cantitatea de 227.257 kg. floarea

soarelui util, aparținând pârâtei SC C. SA Călărași. Ulterior părțile au

convenit ca, o parte din cantitatea vândută de SC A. SA, respectiv 132.428 kg.

floarea soarelui să fie preluată de pârâtă care se obliga să o predea

reclamantei la data de 30 septembrie 2000, încheindu-se și contractul de

vânzare cumpărare din 29 mai 2000, dar pârâta nu și-a îndeplinit obligația.

Tribunalul Călărași, prin sentința

civilă nr. 2163 din 29 noiembrie 2002 a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei SC C. SA și a respins acțiunea reținând că suma

solicitată a fost preluată de societatea nou înființată care devine debitor,

respectiv SC C. SA.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta, arătând că litigiul era de natură comercială și a

fost greșit soluționat de secția civilă a Tribunalului Călărași; ulterior s-au

invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și

prematurității acțiunii conform art. 720

1

C. proc. civ.

Apreciind că excepția prematurității

este peremptorie, Curtea de Apel București prin decizia comercială nr. 1009 din

6 iunie 2003 a admis recursul și a casat sentința trimițând cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Rejudecând, Tribunalul Călărași a

pronunțat sentința comercială nr. 2203 din 30 septembrie 2003, prin care a

respins cererea reclamantei de introducere în cauză a SC C. SA în calitate de

garant, a admis excepțiile invocate de pârâtă privind lipsa calității

procesuale pasive a pârâtei și prematuritatea introducerii cererii și a respins

acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că SC C. SA este cea care a preluat debitul

reclamantei astfel că pârâta SC C. SA Slobozia nu are calitate procesuală

pasivă și reclamanta nu a făcut dovada procedurii prealabile prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta susținând că în mod greșit a respins instanța de fond

acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei și pentru

prematuritatea introducerii cererii și a respins cererea de chemare în

garanție.

Curtea de Apel București, prin

decizia comercială nr. 40 din 16 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul

reclamantei reținând că adresa din 1 martie 2002 privea dosarul nr. 1746/2002

având ca obiect procedura specială a somației de plată și era necesară o nouă

procedură prealabilă în cauza de față.

Cu privire la excepția lipsei

calității procesuale pasive s-a apreciat că prin efectul divizării, răspunde de

obligații societatea care a preluat acea obligație conform art. 245 din Legea

nr. 31/1990 și aceasta este SC C. SA.

Referitor la greșita aplicare a art.

60-63 C. proc. civ., instanța de apel a reținut că nici această critică nu este

întemeiată având în vedere că SC C. SA trebuia chemată în judecată ca pârât.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către reclamantă invocându-se motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că era competent să

soluționeze cauza Tribunalul Ialomița și nu Tribunalul Călărași, iar procedura

prealabilă nu este obligatorie în cazul somației de plată.

Recurenta mai arată că a fost

apreciată greșit lipsa calității procesuale pasive întrucât la data

introducerii acțiunii procedura de divizare nu era definitivă.

Și soluționarea cererii de chemare

în garanție a fost considerată ca greșită, deoarece atât pârâtul cât și

reclamantul pot face o cerere de chemare în garanție.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Referitor la competența teritorială,

critica reclamantei este neîntemeiată având în vedere că potrivit art. 10 pct. 4

C. proc. civ., în cazul obligațiilor comerciale există competență alternativă,

putând fi sesizate atât instanța de la sediul pârâtului cât și instanța locului

unde a luat naștere obligația sau cea a locului plății, iar conform

dispozițiilor art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe

instanțe competente.

Cum reclamanta este cea care a

sesizat instanța, investind Tribunalul Călărași, este neîntemeiată critica

privind necompetența acestei instanțe și nici nu poate fi formulată în această

fază a judecății.

În ceea ce privește procedura

prealabilă a concilierii prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.,

instanțele au soluționat corect excepția prematurității cererii față de

pretențiile patrimoniale ale reclamantei deoarece, în speță obiectul nu îl

reprezintă somația de plată pentru a analiza dacă este sau nu obligatorie

această procedură prealabilă, iar dovezile referitoare la efectuarea procedurii

prealabile privesc un alt dosar respectiv somația de plată și nu dosarul de

față.

Excepția lipsei calității procesuale

pasive a fost soluționată de instanțe în mod corect având în vedere că prin

divizare, datoria care face obiectul litigiului de față a fost preluată de SC C.

SA, care însă nu a fost chemată în judecată ca pârâtă aplicându-se dispozițiile

art. 245 din Legea nr. 31/1990.

Este fără relevanță că procedura de

divizare nu era finalizată și de altfel nici nu s-a precizat sub ce aspect nu

era încheiată această procedură, din probe rezultând doar că documentele

referitoare la această procedură nu au fost centralizate.

Critica privind soluționarea cererii

de chemare în garanție este neîntemeiată întrucât partea care a fost indicată

ca fiind cea care urmează a garanta obligarea pârâtei este tocmai cea care avea

calitatea de pârâtă însă nu a fost chemată în judecată în această calitate.

Nu s-a pus în discuție dreptul

reclamantei de a formula o cerere de chemare în garanție cum pretinde

neîntemeiat recurenta astfel că nu au fost încălcate dispozițiile art. 61 pct. 2

C. proc. civ.

Negăsindu-se întemeiate criticile

formulate împotriva deciziei, recursul reclamantei urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC U. SA, împotriva deciziei comerciale nr. 40 din 16

februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 8 februarie 2006.