ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 499/2006

Deliberând asupra recursului de față: Reclamanta SC U. SA Țăndărei a solicitat obligarea pârâtei SC C. SA Călărași la restituirea cantității de 132.428 kg. floarea soarelui sau la plata contravalorii acesteia în sumă de 1.197.678.832 lei și cheltuieli de judecată. Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că a cumpărat de la SC A. SA Călărași cantitatea de 227.257 kg. floarea soarelui util, aparținând pârâtei SC C. SA Călărași. Ulterior părțile au convenit ca, o parte din cantitatea vândută de SC A. SA, respectiv 132.428 kg. floarea soarelui să fie preluată de pârâtă care se obliga să o predea reclamantei la data de 30 septembrie 2000, încheindu-se și contractul de vânzare cumpărare din 29 mai 2000, dar pârâta nu și-a îndeplinit obligația.

Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 2163 din 29 noiembrie 2002 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC C. SA și a respins acțiunea reținând că suma solicitată a fost preluată de societatea nou înființată care devine debitor, respectiv SC C. SA. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, arătând că litigiul era de natură comercială și a fost greșit soluționat de secția civilă a Tribunalului Călărași; ulterior s-au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și prematurității acțiunii conform art. 720 1 C. proc. civ. Apreciind că excepția prematurității este peremptorie, Curtea de Apel București prin decizia comercială nr. 1009 din 6 iunie 2003 a admis recursul și a casat sentința trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Rejudecând, Tribunalul Călărași a pronunțat sentința comercială nr. 2203 din 30 septembrie 2003, prin care a respins cererea reclamantei de introducere în cauză a SC C. SA în calitate de garant, a admis excepțiile invocate de pârâtă privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei și prematuritatea introducerii cererii și a respins acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că SC C. SA este cea care a preluat debitul reclamantei astfel că pârâta SC C. SA Slobozia nu are calitate procesuală pasivă și reclamanta nu a făcut dovada procedurii prealabile prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta susținând că în mod greșit a respins instanța de fond acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei și pentru prematuritatea introducerii cererii și a respins cererea de chemare în garanție.

Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 40 din 16 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantei reținând că adresa din 1 martie 2002 privea dosarul nr. 1746/2002 având ca obiect procedura specială a somației de plată și era necesară o nouă procedură prealabilă în cauza de față. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive s-a apreciat că prin efectul divizării, răspunde de obligații societatea care a preluat acea obligație conform art. 245 din Legea nr. 31/1990 și aceasta este SC C. SA. Referitor la greșita aplicare a art. 60-63 C. proc. civ., instanța de apel a reținut că nici această critică nu este întemeiată având în vedere că SC C. SA trebuia chemată în judecată ca pârât.

Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă invocându-se motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că era competent să soluționeze cauza Tribunalul Ialomița și nu Tribunalul Călărași, iar procedura prealabilă nu este obligatorie în cazul somației de plată. Recurenta mai arată că a fost apreciată greșit lipsa calității procesuale pasive întrucât la data introducerii acțiunii procedura de divizare nu era definitivă. Și soluționarea cererii de chemare în garanție a fost considerată ca greșită, deoarece atât pârâtul cât și reclamantul pot face o cerere de chemare în garanție. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Referitor la competența teritorială, critica reclamantei este neîntemeiată având în vedere că potrivit art. 10 pct. 4 C. proc.

civ., în cazul obligațiilor comerciale există competență alternativă, putând fi sesizate atât instanța de la sediul pârâtului cât și instanța locului unde a luat naștere obligația sau cea a locului plății, iar conform dispozițiilor art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe competente. Cum reclamanta este cea care a sesizat instanța, investind Tribunalul Călărași, este neîntemeiată critica privind necompetența acestei instanțe și nici nu poate fi formulată în această fază a judecății. În ceea ce privește procedura prealabilă a concilierii prevăzută de art. 720 1 C. proc.

civ., instanțele au soluționat corect excepția prematurității cererii față de pretențiile patrimoniale ale reclamantei deoarece, în speță obiectul nu îl reprezintă somația de plată pentru a analiza dacă este sau nu obligatorie această procedură prealabilă, iar dovezile referitoare la efectuarea procedurii prealabile privesc un alt dosar respectiv somația de plată și nu dosarul de față. Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost soluționată de instanțe în mod corect având în vedere că prin divizare, datoria care face obiectul litigiului de față a fost preluată de SC C. SA, care însă nu a fost chemată în judecată ca pârâtă aplicându-se dispozițiile art. 245 din Legea nr. 31/1990. Este fără relevanță că procedura de divizare nu era finalizată și de altfel nici nu s-a precizat sub ce aspect nu era încheiată această procedură, din probe rezultând doar că documentele referitoare la această procedură nu au fost centralizate.

Critica privind soluționarea cererii de chemare în garanție este neîntemeiată întrucât partea care a fost indicată ca fiind cea care urmează a garanta obligarea pârâtei este tocmai cea care avea calitatea de pârâtă însă nu a fost chemată în judecată în această calitate. Nu s-a pus în discuție dreptul reclamantei de a formula o cerere de chemare în garanție cum pretinde neîntemeiat recurenta astfel că nu au fost încălcate dispozițiile art. 61 pct. 2 C. proc. civ. Negăsindu-se întemeiate criticile formulate împotriva deciziei, recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC U. SA, împotriva deciziei comerciale nr. 40 din 16 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 8 februarie 2006.