ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3307/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1633 din 12

septembrie 2008, Tribunalul Sălaj a respins ca nefondată acțiunea formulata de

reclamantul D.I.T., împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei

și Finanțelor, având ca obiect plata de către pârât a despăgubirilor civile în

cuantum de 660.000 Euro.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut că repararea bănească a daunelor morale se poate solicita în

considerarea valorilor nepatrimoniale ce aparțin personalității umane - demnitatea

și onoarea.

S-a reținut ca, in prezent, reclamantul

este arestat pentru comiterea unor fapte penale, situație în care acțiunile

acestuia cu caracter infracțional au determinat lezarea valorilor patrimoniale

și morale ale părților vătămate.

Faptele reclamantului constituie o abatere

de la regulile de conviețuire socială, iar cercetarea penală și arestarea

acestuia s-au impus din nevoia imperioasă de a se restabili raportul dintre

comportamentul concret al persoanei in cauza și valorile sociale încălcate sau

nesocotite, acestea desfășurându-se într-un termen rezonabil, ținând cont de

complexitatea infracțiunilor, aria de desfășurare și comportamentul

reclamantului.

Având în vedere că reclamantul nu a

dovedit că ar fi fost supus unui tratament necorespunzător, de natură să îi

lezeze propriile valori morale și umane, s-a apreciat ca acțiunea formulată

este nefondată.

Prin decizia civilă nr. 75 R din 11

martie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul D.I.T.

Pentru a pronunța această hotărâre, au fost avute în vedere

următoarele considerente de fapt și de drept:

Prin acțiunea introductivă de

instanță, reclamantul D.I.T. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de

666.000 Euro, pe motiv că este cardiac și diabetic, boli survenite din cauza

stresului la care a fost supus în perioada detenției și arestării sale

preventive.

La termenul de judecata din 15

decembrie 2008, instanța de apel a pus în discuția reclamantului natura civilă

sau penală a demersului său judiciar, ocazie cu care acesta a precizat că

înțelege să se judece în cadrul unui proces civil, pentru pretenții în sumă de

666.000 Euro.

La cererea apelantului-reclamant, instanța

a încuviințat în probațiune, întocmirea unor adrese către Tribunalul Sălaj,

Penitenciarul Satu Mare și Penitenciarul Gherla, pentru ca acestea sa comunice instanței

actele din care să rezulte starea de sănătate a apelantului.

Tribunalul Sălaj prin adresa din 28

ianuarie 2009, a comunicat că dosarul nr. 6134/337/2007 și ordonanța de

reținere din 03 octombrie 2008 a reclamantului D.I.T. au fost înaintate la data

de 23 ianuarie 2009 la Curtea de Apel Cluj.

Penitenciarul Satu Mare a comunicat,

prin adresa nr. 17049 din 3 februarie 2009, că persoana privată de libertate D.I.T.

a fost transferată la Penitenciarul Gherla în data de 29 ianuarie 2009, astfel

că nu poate comunica nicio copie după scrisorile medicale din dosarele

solicitate.

Penitenciarul Gherla cu adresa nr.

U/17238/PGCJ din 30 ianuarie 2009 a comunicat xerocopia fișei medicale a

persoanei private de libertate D.I.T., sosit în acest penitenciar la data de 29

ianuarie 2009.

Din „scrisorile medicale” aflate la

dosarul cauzei - f. 33-35, a rezultat că apelantul suferă de diabet zaharat

insulino-dependent, ca i s-a făcut epicriza, investigații medicale, respectiv

ca a fost internat în Spitalul Județean Cluj la data de 26 noiembrie 2007. Din

certificatul medico-legal eliberat la data de 27 noiembrie 2007 a reieșit că

apelantul a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu

și de corpuri dure, ce au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale. Din decizia

nr. 499 din 27 februarie 2006, emisă de Cabinetul de expertiză medicală și

recuperare a capacității de muncă Dej, a rezultat că apelantul suferea de

neuropatie diabetică, ischemie silențioasă, gastrită cronică și hipermetropie

mică cu astigmatism OD, fiind încadrat în gradul III de invaliditate.

Prin urmare, s-a concluzionat in

sensul ca, din probele aflate la dosarul cauzei, a rezultat că apelantul este o

persoană suferindă - din cauza unor boli dobândite anterior arestării lui

preventive - si ca, în perioada detenției, a beneficiat de asistență medicală

corespunzătoare, asigurată de rețeaua sanitara penitenciară.

S-a apreciat ca nu se poate reține

vinovăția statului în ceea ce privește bolile de care suferă apelantul,

prejudiciul cauzat acestuia ca urmare a stării lui de suferință și nici raportul

de cauzalitate dintre presupusa fapta ilicită a paratului și prejudicial

pretins, cu consecința antrenării răspunderii Statului Român, prin Ministerul

Economiei și Finanțelor, în temeiul dispozițiilor art. 998 C. civ.

De asemenea, s-a reținut ca instanța

investita nu poate reține în sarcina paratului, starea de stres la care susține

apelantul că a fost supus, fără să o dovedească insa, urmare a arestării lui

pentru săvârșirea infracțiunilor cu privire la care a fost trimis în judecată.

În ceea ce privește dreptul la un

proces echitabil, precum și la celelalte drepturi și libertăți fundamentale ale

omului, prevăzute de Constituția României și de Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, despre care apelantul afirmă că nu i-ar fi fost respectate

în procesul penal, a considerat ca instanța civilă nu este competentă să se

pronunțe - măsurile cu caracter penal luate împotriva apelantului pot fi atacate

de acesta numai in fata instanțelor penale.

Împotriva deciziei instanței de apel

a formulat recurs, la data de 30 aprilie 2009, reclamantul D.I.T., prin care a

criticat-o sub următoarele aspecte:

In expunerea de motive a cererii de

recurs, recurentul-reclamant a susținut că a fost trimis în judecată în baza

unor acte false - întocmite de poliție în mod nelegal - in acest sens, fiind

prezentat în mod detaliat conținutul înscrisurilor care au constatat faptele

acestuia de către organele de poliție și cu care recurentul-reclamant nu este

de acord.

A precizat ca in timpul procesului

au fost folosite declarațiile a doi martori mincinoși - declarațiile fiind

prezentate in cuprinsul cererii - față de care recurentul-reclamant și-a

manifestat în mod expres dezacordul.

Instanța de judecată nu i-a permis

audierea tuturor martorilor din dosar, la fel cum nu i-a încuviințat audierea

tuturor părților vătămate.

Poliția a exercitat abuzuri asupra

sa încă de la data reținerii, deși acesta suferea de boli care necesitau cu pregnanță

un tratament medicamentos și alimentar adecvat, dovada concretă în acest sens

fiind că a fost internat în spital, la secția de terapie intensivă.

Toate aceste considerente trebuiau

reținute de instanță pentru a aprecia asupra suferințelor fizice și psihice pe

care recurentul-reclamant le-a îndurat în perioada detenției.

La termenul de judecata din 27 mai

2010, Înalta Curte a invocat si a pus in discuția părților, din oficiu,

excepția nulității recursului, în raport cu dispozițiile exprese ale art. 306

alin. (1) C. proc. civ., respectiv conținutul explicit al expunerii de motive a

cererii de recurs.

Înalta Curte va constata nulitatea

recursului, pentru considerentele ce urmează:

In calea de atac extraordinara a

recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât

ipotezele strict prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează

aspecte de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata (aspecte de ordin

procedural si/sau substanțial).

Scopul acestei căi de atac este,

esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce

înseamnă ca orice susținere care releva, o expunere detaliata a istoricului

cauzei penale instrumentate cu privire la persoana recurentului-reclamant, in

parte, a cauzei civile de față, o expunere a propriilor doleanțe față de modul

de instrumentare a unui dosar de cercetare penală, față de conținutul

reglementarilor legale incidente in cauza, fără ca aceasta sa fie

particularizata cadrului procesual de investire ori etapei procesuale ori

considerentelor deja redate in cuprinsul hotărârii judecătorești contestate - obiect

al recursului, pretinse erori ale instanței penale in încuviințarea,

administrarea și aprecierea probelor existente in cauza, toate cu consecințe in

planul configurării situației de fapt a dosarului pendinte, excede analizei

instanței de recurs.

Instanțele anterioare au prezentat

situația de fapt a dosarului pendinte, expunând in mod concret si pertinent

considerentele pentru care au ajuns la concluzia ca recurentul-reclamantul nu

poate beneficia de suma pretinsa cu titlu de despăgubire civila, in raport de

situația de fapt relevata de probele administrate in cauza, apreciate in mod

corespunzător de aceste instanțe, in contextul condițiilor impuse de instituția

răspunderii civile delictuale.

In cuprinsul cererii de recurs nu

sunt vizate considerentele instanței de apel care au configurat in mod corect

situația de fapt a cauzei pendinte, respectiv modul de aplicare si interpretare

a dispozițiilor legale incidente - care constituie temeiul juridic al

pretenției recurentului-reclamant, ci, așa cum s-a arătat anterior, doar o

formala si nepertinenta înșiruire de elemente de fapt relevate, in opinia

recurentului-reclamant, de probele administrate in cauza, si care ar avea

relevanta in cauza, fără ca acestea sa poată fi opuse chestiunilor deja

dezlegate de instanțele anterioare, in scopul îndreptării acestora in calea de

atac promovata.

Este motivul pentru care legiuitorul

a prevăzut sancțiunea nulității, atât pentru nemotivarea cererii de recurs, cat

si pentru situația in care cererea se motivează, însa criticile nu pot fi

încadrate in nici una din ipotezele de nelegalitate enumerate de norma

procedurala susmenționată.

Noua formulare a textului art. 304 C.

proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a

recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în primă

instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizata prin configurarea

situației de fapt a dosarului si cu o rezolvare judiciara definitiva a

conflictului existent intre părțile cu interese contrare.

O situație de nelegalitate, în

esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea

expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe

deplin stabilită în fața instanțelor anterioare.

În fața unei instanțe de recurs nu

pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de

netemeinicie, și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de

sistemului dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind in

mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.

Pentru toate aceste considerente de

fapt si de drept, Înalta Curtea in conformitate cu dispozițiile art. 306 C.

proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul D.I.T.

împotriva deciziei nr. 75 din 11 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

mai 2010.