ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3223/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 753 din 4 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui s-a admis parte acțiunea civilă formulată de reclamantul G.E.T. în contradictoriu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român fiind obligat să plătească reclamantului suma de 15.000 Euro echivalent în lei la data plății efective cu titlu de dai morale. A fost respinsă cererea reclamantului privind acordarea sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune materiale, precum și diferența de până la 900.000 Euro cu titlu de daune morale. În pronunțarea acestei soluții, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: Prin cererea de chemare în judecată reclamantul G.E.T.

a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 1.000.000 Euro cu titlu de daune materiale și morale în conformitate cu dispozițiile art. 504 C. proc. pen. motivat de împrejurarea că prin încheierea nr. 172 din 13 ianuarie 2006 a Tribunalului Vaslui a fost arestat preventiv împreună cu încă două persoane întrucât a fost învinuit de comiterea infracțiunii de trafic de droguri pentru o perioadă de 30 de zile, măsura arestării preventive fiind ulterior prelungită cu încă 30 de zile. Prin sentința penală nr. 202/2007 a Tribunalului Vaslui reclamantul arată că a fost achitat în mod definitiv, drept pentru care i se cuvin despăgubiri în cauză conform dispozițiilor art. 504 C. proc.

pen. Din materialul probator administrat, instanța de fond a reținut că reclamantul se află în situația reglementată de art. 504 alin. (3) C. proc. pen. deoarece prin sentința penală nr. 202 din 02 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință rămasă definitivă, a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar în cursul procesului penal a fost privat de libertate prin luarea măsurii preventive, în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2006-12 martie 2006. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul G.E.T., pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui Prin decizia civilă nr. 188 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de statul român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. Vaslui, a obligat statul român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 5.000 Euro echivalent în lei la data plății efective cu titlu de daune morale, a păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate și a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul G.E.T.

și ca tardiv apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui împotriva aceleiași sentințe. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, sub aspectul criticilor formulate de reclamantul G.E.T. și pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, a reținut următoarele: În speță, în mod legal instanța de fond a apreciat că privarea de libertate a reclamantului în cursul procesului penal prin luarea măsurii preventive împotriva acestuia în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2006 - 12 martie 2006 (soldată în final cu achitarea reclamantului) a fost de natură a produce reclamantului suferințe morale, de natură să lezeze demnitatea și onoarea acestuia.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant că în cazurile de violare a art. 5 paragraf 1 din Convenție, privind privarea nelegală de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor bănești pentru prejudiciul produs victimei pe perioada detenției nelegale. De asemenea, cuantumul daunelor morale acordate reclamantului fost prea mare, fiind contrar dispozițiilor înscrise în art. 505 alin. (1) C. proc. pen. care stipulează că „ la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă”.

Prin raportare la datele concrete ale cauzei cu respectarea criteriilor enunțate, dar și a principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, instanța de apel a constatat că întinderea despăgubirilor acordate pentru repararea daunelor morale, față de durata arestării preventive a reclamantului pe o perioadă de 59 de zile între 13 ianuarie 2006 -12 martie 2006, de atingerea adusă de această măsură prestigiului, demnității și de suferințele fizice și psihice cauzate reclamantului este exagerată. Reclamantul, anterior arestării sale, nu avea un loc de muncă, întreținerea sa realizându-se din banii trimiși din străinătate de către mama sa. La momentul arestării sale, reclamantul nu și-a pierdut locul de muncă, situația familială nu i-a fost afectată, astfel încât durata arestării preventive pe o perioadă de 59 de zile nu a produs perturbări majore care să-i afecteze valorile morale și modul de trai pe viitor.

În atare situație, în raport cu importanța valorilor lezate și intensitatea percepției consecințelor vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială , profesională și socială, se va constata că instanța de fond nu a realizat o cuantificare corectă a daunelor morale acordate întrucât nu a avut la bază o apreciere rezonabilă axată pe echitate și în acord cu ideea procurării unei satisfacții de ordin moral susceptibilă a înlocui valoarea lezată și nu de a constitui o sursă de îmbogățire fără just temei. Împotriva deciziei menționate a declarat și motivat recurs, în termen legal, apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Vaslui pentru motive de nelegalitate.

În dezvoltarea acestora s-a arătat, cu referire la daunele morale, că instanța de apel greșit a acordat reclamantului suma de 5.000 de Euro, fără a ține cont de faptul că legătura de cauzalitate dintre sancțiunea suferită și valorile morale afectate este disproporționată. Așadar, instanța de judecată greșit s-a pronunțat cu privire la despăgubirile morale, fără a avea în vedere că privarea de libertate a reclamantului pe o perioada de 59 de zile nu este de natură să justifice pretențiile acestuia, motiv pentru care recurentul consideră despăgubirile acordate ca fiind prea mari, în raport cu perioada privării de libertate, cu atingerea adusă în această măsură prestigiului, demnității și cu suferințele fizice si psihice cauzate reclamantului.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: La stabilirea cuantumului daunelor morale, care constau, generic, în atingerea valorilor ce definesc personalitatea umană, se au în vedere consecințele negative, suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către persoana lipsită în mod nelegal, de libertate, iar din cauza valorii lor nepatrimoniale, o evaluare, exactă în bani, a daunelor morale nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt.

Astfel, prejudiciul se localizează la nivelul valorilor personalității umane, al suferințelor fizice și psihice, principiul reparării integrale a prejudiciului neputând avea decât un caracter aproximativ, având în vedere natura neeconomică a acestor daune, imposibil de echivalat bănește. Intimatul a fost privat de libertate o perioada de 59 de zile, perioadă considerată a fi de natură a-i produce suferințe pe plan fizic și psihic, prin atingerea pe nedrept adusă demnității și onoarei, care justifică acodarea unor daune morale în cuantum de 5000 Euro echivalent în lei la data plății efective. Stabilirea cuantumului despăgubirii acordate reclamantului pentru repararea daunelor morale are la bază cuantificarea prejudiciului de către judecător în raport de criteriile care țin de efectul măsurii dispuse asupra vieții personale, afective a celui care invocă prejudiciul de natură morală.

Prin urmare, s-a apreciat în mod corect că, în raport cu importanța valorilor lezate și intensitatea percepției consecințelor vătămării, care a fost suficient de mare, chiar în absența invocării vreunei afectări importante a prestigiului social, dat fiind faptul că intimatului nu i-a fost afectată situația familială și profesională, prin durata arestării, cât și pentru faptul că nu avea persoane în întreținere și un loc de muncă, suma de 5000 Euro constituie, în opinia Înaltei Curți, o reparație rezonabilă, axată pe echitate și în acord cu ideea procurării unei satisfacții de ordin moral susceptibilă a înlocui demnitatea și onoarea care i-au fost lezate intimatului de măsura și durata arestării, fără a constitui, în același timp, o sursă de îmbogățire fără just temei.

În raport de circumstanțele personale ale intimatului, Înalta Curte consideră că legătura de cauzalitate dintre sancțiunea suferită și valorile morale afectate, reparate prin despăgubirea acordată de instanțe de apel, nu este disproporționată, astfel încât recursul urmează a fi respins ca nefondat, considerându-se că s-a realizat o corectă și echitabilă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 505 C. proc. pen. privind criteriile în raport de care se realizează acordarea de daune morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Vaslui împotriva deciziei nr. 188 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2010.