ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2799/2010

Prin cererea înregistrată la data de 13 februarie 2009 la Tribunalul Ialomița reclamanții L.F., O.F.I. și D.V. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant sume de câte 100.000 EURO, în echivalent lei la data plății, cu titlu de daune morale. Prin sentința civilă nr. 322/F din 17 aprilie 2009 Tribunalul Ialomița a admis în parte cererea formulată de reclamanții L.F., O.F.I. și D.V. și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata a câte 5000 EURO pentru fiecare reclamant cu titlu de daune morale. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița înregistrată la nr. 603/P/2006 din 21 septembrie 2009 au fost trimiși în judecată, în stare de arest inculpații O.F.I.

, D.V. și L.F. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburării liniștii publice, faptă prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Cei trei inculpați au fost arestați preventiv de la 3 iunie 2006 (L.F. și D.V.) și de la 28 iunie 2006 (O.F.I. ), fiind puși în libertate pe 17 noiembrie 2006. Pe fondul cauzei, Judecătoria Slobozia prin sentința penală nr. 724 din 11 aprilie 2007, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaților L.F., O.F.I. și D.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. S-a dispus privarea de libertate a inculpaților și a fost luată măsura preventivă a obligației de a nu părăsi țara.

Sentința a rămas definitivă prin respingerea apelului și a recursului declarat de pârât prin decizia penală nr. 111 din 27 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a II- a penală. Ca atare, inculpații din cauza penală menționată au înțeles să formuleze cerere în temeiul art. 504 și urm. C. proc. pen., solicitând obligarea Statului Român la plata a câte 100000 EURO, cu titlu de daune morale apreciind că, perioada în care au fost arestați, de peste 3 luni, le-a produs un prejudiciu moral. Instanța de fond a apreciat că suma de 5000 EURO pentru fiecare reclamant reprezintă o reparație rezonabilă a prejudiciului moral suferit ca urmare a luării măsurii arestării preventive. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții L.F., O.F.I.

și D.V. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin apelul declarat, reclamanții au solicitat modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii în totalitate a cererii de acordare de despăgubiri morale de câte 100000 EURO. Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 532/A din 28 octombrie 2009, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanți, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul finanțelor Publice, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că, a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească fiecărui reclamant câte 3000 EURO.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reținut, următoarele: Conform sentinței penale nr. 724 din 11 aprilie 2004 pronunțată de Judecătoria Slobozia, sentință rămasă definitivă prin decizia penală nr. 111 din 27 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a II- a penală, reclamanții au fost achitați pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Reclamanții au fost anterior reținuți și apoi arestați, respectiv L.F. și D.V. cu începere de la 3 august 2006 iar inculpatul O.F. de la 28 iunie 2006 până la 17 noiembrie 2006. A reținut curtea că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 504 alin. (2) și (3) C. proc.

pen., întrucât caracterul nelegal al privării de libertate nu se raportează numai la dispozițiile art. 143, art. 148 și art. 139 alin. (2) teza I C. proc. pen. ci și la terminarea procesului penal prin una din următoarele soluții: scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j), respectiv achitarea sau încetarea procesului penal. Ca urmare, curtea a constatat că nu este întemeiat motivul de recurs invocat de Statul Român referitor la nelegalitatea privării de libertate și pe cale de consecință a inadmisibilității acțiunii, reținând totodată că în mod corect instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 C. proc.

pen., se calculează de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare, 24 ianuarie 2008, dată în raport de care acțiunea introdusă la 13 februarie 2009 este în termen. Criticile formulate de reclamanți și de pârâtul Satul Român prin Ministerul Finanțelor Publice vizând întinderea daunelor morale au fost analizate împreună. Sub acest aspect, curtea a constatat că instanța de fond a avut în vedere o serie de criterii cum ar fi: consecințele negative suferite de reclamanți pe plan psihic, importanța valorilor morale lezate, consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei și la valoarea despăgubirilor nepatrimoniale acordate în situații similare de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, curtea de apel, a apreciat că este nefondată critica reclamanților cu privire la cuantumul daunelor morale ce li se cuvin.

Că, potrivit hotărârilor penale aflate la dosar inculpații erau recidiviști, că din declarațiile martorilor s-ar putea reține doar faptul că nu au mai fost primiți în cazinouri ulterior arestării, nefiind administrate probe cu privire la afectarea situației familiale, sociale sau profesionale, prima instanță a apreciat corect cuantumul prejudiciului. Dar, având în vedere situația concretă în care reclamanții au fost arestați perioade de timp diferite, inculpatul O.F.I. fiind arestat o perioadă de timp mai mare, toți dovedind afectarea ce le-a fost produsă prin raportare la aceleași criterii, curtea de apel a apreciat încă odată că ar fi fost necesar să se diferențieze cuantumul despăgubirilor corespunzător perioadei de arest.

Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice invocând motivele prevăzute de art. 309 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Dezvoltând critica de nelegalitate , recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a susținut că în considerentele deciziei atacate se face referire la o perioadă diferită a arestării preventive pentru inculpatul O.F.I. , chestiune ce ar conduce în mod necesar la o diferențiere a despăgubirilor ce s-ar putea acorda reclamanților, în raport de acest criteriu. Pentru acest motiv, instanța de apel a apreciat, că apelul declarat de Statul Român să fie admis în parte, în sensul că daunele morale cuvenite reclamanților sa fie în cuantum de 3000 EURO pentru fiecare, înțelegându-se ca pentru reclamantul O.F.I.

, aceștia vor rămâne la suma de 5000 EURO, deoarece a executat în mod nelegal o pedeapsă de arest mai mare decât ceilalți doi inculpați. Din modul defectuos de redactare a deciziei, prin contradicția dintre considerente și dispozitiv, nu se poate desprinde voința reală a instanței în adoptarea soluției. Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice critica deciziei atacate întrucât între considerentele și dispozitivul deciziei există contradicție în ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite, iar pe de altă parte în mod greșit prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților.

Examinând recursurile în limita motivelor invocate, înalta Curte constată că acestea sunt fondate pentru considerentele ce succed: Atât prin recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cât și prin recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, se critică decizia pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că aceasta cuprinde motive contradictorii, respectiv, nu cuprinde motivele pe care se sprijină dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., privind obligația instanței de judecată de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate, cererile pârâților.

Considerentele deciziei scot în evidență faptul că prima instanță a evaluat corect cuantumul daunelor morale prin raportare la hotărârile penale existente la dosar din care rezultă că „inculpații erau recidiviști și doar din declarațiile martorilor s-ar putea reține că nu au mai fost primiți în cazinouri ulterior arestării, nefiind administrate probe din care să rezulte afectarea situației lor familiale, sociale sau profesionale." Dar, în aceleași considerente, aceeași curte își formează convingerea că „având în vedere situația concretă în care reclamanții au fost arestați perioade de timp diferite , inculpatul O.F.I.

fiind arestat o perioadă de timp mai mare, toți dovedind afectarea ce le-a fost produsă prin raportare la aceleași criterii, ar fi foarte necesar să se diferențieze cuantumul despăgubirilor corespunzător perioadei de arest". In aceste condiții instanța de apel, a schimbat în parte sentința primei instanțe și a modificat cuantumul daunelor morale de câte 5000 EURO pentru fiecare reclamant, stabilindu-le la câte 3000 EURO. Este evident că o astfel de motivare contrazice dispozitivul și nu permite efectuarea controlului judiciar de către instanța de recurs. Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice potrivit cărora dreptul material, la acțiune al reclamanților ar fi prescris sunt nefondate, în speță fiind îndeplinite cerințele art. 504 alin. (2) și (3) C. proc.

pen. Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Va casa decizia nr. 532/A din 18 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și va trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță. In rejudecare, instanța de apel, va proceda la cercetarea fondului pricinii, urmând a reține în considerentele deciziei motivele de fapt și de drept care vor conduce la soluția pe care o vor adopta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Ialomița împotriva deciziei nr. 532 A din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, se cția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.