ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8560/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin Sentința civilă nr. 1977 din 03

noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 3258/120/2010, Tribunalul Dâmbovița a

admis cererea formulată de reclamantul S.M.D., în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și, în baza art. 1 alin. (4)

din Legea nr. 221/2009, a constatat caracterul politic al condamnării de 1 an

și 6 luni închisoare aplicat prin Sentința penală nr. 991 din 28 decembrie

1950, pronunțată de Tribunalul Militar Cluj pentru delictul de instigare

publică și măsurile administrative luate ulterior împotriva petentului, iar în

baza art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificat prin

O.U.G. nr. 62/2010, a obligat Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția

Finanțelor Publice Dâmbovița la plata sumei de 10.000 euro către petent.

Apelurile declarate

împotriva sentinței menționate de către pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița au fost

respinse ca nefondate prin Decizia nr. 23 din 8 februarie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Pentru a decide

astfel, instanța a apreciat că, în mod corect, prima instanță a constatat

caracterul politic al condamnării suferite de către reclamant și a evaluat corespunzător

daunele morale acordate, ținând cont și de măsurile reparatorii acordate prin

Decretul-Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999.

De asemenea, a

constatat că existența Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale, prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit.

a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale, nu împiedică

acordarea daunelor morale, întrucât în virtutea principiului

neretroactivității, legea în vigoare la data formulării cererii de chemare în

judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului, astfel încât la data

introducerii acțiunii (13 iulie 2010) sub imperiul Legii nr. 221/2009 s-a

născut dreptul reclamantului de a solicita despăgubiri.

Pe de altă parte,

dacă s-ar considera că dispozițiile noi, abrogatoare ale art. 5 din Legea nr.

221/2009 s-ar aplica și acțiunii de față, introdusă înainte de publicarea în

Monitorul Oficial a Deciziilor Curții Constituționale, s-ar încălca nu numai

principiul neretroactivității legii civile, ci și principiul nediscriminării

cetățenilor consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în

situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit, a conchis

instanța de apel.

Împotriva deciziei

menționate, a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate în

temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că, în mod

greșit, instanța de apel nu a dat eficiență Deciziilor nr. 1358 și 1360 din 21

octombrie 2010 ale Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt

neconstituționale.

În conformitate cu

prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, decizia prin care o normă de

drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de

la publicarea sa în Monitorul Oficial.

Prin urmare, la data

soluționării apelurilor, termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional

expirase, fără ca legiuitorul să fi pus de acord norma dispozițiile legii

fundamentale, astfel că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 nu mai puteau fi aplicate.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte

constată că recursul este fondat.

Problema de drept a

efectelor Deciziilor nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții

Constituționale - prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ce reprezintă temeiul juridic

al pretențiilor reclamantei - asupra procedurilor jurisdicționale aflate în

curs de desfășurare, a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie

2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite într-un

recurs în interesul legii.

Această decizie a

fost publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, ca atare nu poate fi ignorată în

cauză, producându-și efectele la data soluționării prezentului recurs, în

virtutea dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora

dezlegările date problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii

sunt obligatorii pentru instanțe.

Prin Decizia nr. 12

din 19 septembrie 2011, s-a statuat că „urmare a Deciziilor Curții

Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic

și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai

pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial”.

În motivarea deciziei

date în interesul legii, s-a arătat că, în raport atât de cadrul normativ

intern, cât și de blocul de convenționalitate, reprezentat de textele

Convenției europene a drepturilor omului și de jurisprudența instanței europene

creată în aplicarea acestora, cele două decizii ale Curții Constituționale

trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în

curs de desfășurare.

Astfel, prin prisma

regulilor de aplicare a legii în timp, situațiile juridice în curs de

constituire (facta pendentia) în temeiul Legii nr. 221/2009 - cum sunt

drepturile de creanță, a căror concretizare (sub aspectul titularului, căruia

trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic, și al întinderii dreptului,

în funcție de mai multe criterii prevăzute de lege) se poate realiza numai în

urma verificărilor jurisdicționale realizate de instanță - sunt sub incidența

efectelor deciziilor Curții Constituționale, de imediată și generală aplicare.

Ca atare, la momentul

la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate,

norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând

(nefiind vorba despre o situație juridică voluntară), în absența unei

dispoziții legale exprese.

De asemenea, prin

constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte

erga omnes și ex nunc nu este afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu

se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal și

constituțional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul

preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Dreptul de acces la

tribunal și protecția oferită de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a

drepturilor omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are niciun

fel de legitimitate în ordinea juridică internă, a conchis instanța supremă.

Dată fiind decizia în

interesul legii, se constată că, în cauză, instanța de apel a procedat greșit

nedând eficiență deciziilor Curții Constituționale, cât timp, la data

publicării lor în Monitorul Oficial - 15 noiembrie 2010, cauza nu era

soluționată printr-o hotărâre definitivă.

În aceste condiții,

Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii,

drept pentru care va admite recursul și, în temeiul art. 312 cu referire la

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica în toată decizia, în sensul că va

admite apelul declarat de pârât împotriva Sentinței nr. 1977 din 3 noiembrie

2010 a Tribunalului Dâmbovița, secția civilă.

În aplicarea art. 296

C. proc. civ., va schimba în tot sentința și va respinge cererea formulată de

reclamantul S.M.D., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva Deciziei nr. 23

din 8 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Modifică în toată

decizia, în sensul că admite apelul declarat de pârât împotriva Sentinței nr.

1977 din 3 noiembrie 2010 a Tribunalului Dâmbovița, secția civilă.

Schimbă în tot

sentința și respinge cererea formulată de reclamantul S.M.D., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 decembrie 2011.