ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7187/2012

Asupra apelurilor civile de față, constată: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. 489/120 din 04 februarie 2010, reclamantul S.L., a chemat în judecată Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, prin sentința ce va pronunța să constatate, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al condamnării la pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1082 din 19 mai 1975, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei, prevăzută și pedepsită de art. 245 alin. (3) C. pen., în vigoare la acea dată; să fie obligat statul, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, la plata sumei de 100.000 euro echivalentul în RON, la data plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea dispusă prin sentința penală menționată anterior, din care a executat efectiv 4 luni închisoare, iar în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, să fie obligat la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, respectiv a libretului C.E.C.

în valoare de 10.000 ROL, urmând a-i fi acordate și cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în anul 1974, la propunerea numitului N.M., împreună cu alți prieteni, au luat hotărârea de a părăsi țara prin trecerea frauduloasa a frontierei în R.S.F.

Iugoslavia și de aici în Italia, dar a fost prins de organele securității statului, anchetat și condamnat prin sentința penală nr. 1082 din 19 mai 1975, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei, că potrivit politicii penale a statului instaurat după 06 martie 1945 și corespunzător modificării conținutului valorilor ocrotite, coroborate cu îngrădirile aduse drepturilor și libertăților fundamentale și sub aspectul libertății de circulație, fapta de trecere frauduloasă a frontierei a fost apreciată ca infracțiune având caracter politic, iar în conformitate cu prevederile art. 13 din Declarația Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a O.N.U., avea dreptul de a circula în mod liber, precum și de a-și părăsi țara, însă în condițiile regimului dictatorial acest drept fundamental era îngrădit, Statul Român încălcând dispozițiile art. 30 din Declarația Drepturilor Omului.

Prin întâmpinarea, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei este o infracțiune de drept comun care nu are caracter politic, așa cum nu are caracter politic nici cea de-a doua condamnare, fiind exclusă de la aplicare prin art. 7 din Legea nr. 221/2009. La termenul din 26 aprilie 2010, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat obligarea Statului Român la plata despăgubirilor reprezentând daune morale pentru interzicerea drepturilor care au fost menționate în sentința de condamnare.

Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 808 din 03 mai 2010 prin care a admis în parte acțiunea reclamantului, așa cum a fost precizată și modificată, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 10.000 euro (contravaloarea în RON la data plății) - cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 1082 din 19 mai 1975, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în Dosarul nr. 3633/1975. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin faptele săvârșite reclamantul nu a urmărit vreunul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) rap.

la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, astfel că a respins ca nefondat capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant prin sentința penală nr. 1082 din 19 mai 1975, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în Dosarul nr. 3633/1975, pe cale de consecință, a respins și capătul de cerere referitor la contravaloarea libretului C.E.C. confiscat și daunele morale ca urmare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, acestea fiind sancțiuni ce decurg din condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea sau detențiunea pe viață.

A apreciat ca întemeiată cererea reclamantului de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de acesta prin condamnarea dispusă, astfel că a admis-o și a obligat Statul Român la despăgubiri în cuantum de 10.000 euro, echivalentul în RON la data plății, sumă care a fost stabilită în raport cu durata privării de libertate, cu intensitatea suferințelor fizice și psihice pe care le-a suportat reclamantul pe perioada detenției, de consecințele condamnării asupra reputației și demnității reclamantului dar și pe plan social și profesional. Împotriva sentinței au declarat apel reclamantul S.L., Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Prin apelul său, reclamantul S.L. a arătat că în mod greșit a fost respins capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant prin sentința penală nr. 1082/1975, întrucât infracțiunile pentru care a fost condamnat au fost săvârșite cu scopul exprimării opoziției împotriva regimului comunist și eliberarea de sub dictatură, respectarea principiilor democrației, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, precum și înlăturarea discriminării din orice motiv, potrivit prevederilor Declarației Universale a Drepturilor Omului, a Pactului Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale.

A mai arătat că a fost vizat, urmărit și supravegheat de organele securității, amenințat atât el, cât și familia, dar și prietenii săi, iar în anul 1975 a încercat că părăsească țara prin trecerea frauduloasă a frontierei, ca o modalitate de a se sustrage urmăririi organelor de securitate și a unei inerente condamnări politice. Prin apelul formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, s-a arătat că infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 41 din Decretul nr. 210/1960 nu este prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 ca fiind condamnare cu caracter politic, astfel că hotărârea instanței este nelegală și netemeinică, condamnarea suferită de reclamantul-apelant, neavând caracter politic.

La rândul său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a susținut, sub un prim motiv, că în mod nelegal și netemeinic a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantului și obligat Statul Român la plata sumei de 10.000 euro (contravaloarea în RON la data plății) cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, deoarece reclamantul nu a suferit o condamnare cu caracter politic. Prin al doilea motiv de recurs a arătat că hotărârea instanței de fond este nemotivată, sau cel puțin motivarea este contradictorie deoarece nu s-a arătat temeiul juridic al acordării despăgubirilor morale pentru prejudiciul moral suferit de reclamant. Prin al treilea motiv a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea legii, facându-se confuzie între prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic și suferința unei persoane ca urmare a executării unei pedepse privative de libertate, în speța de față condamnarea fiind de drept comun.

A mai arătat că despăgubirile nu pot fi acordate nici în baza altor legi, deoarece, pe de o parte reclamantul nu a invocat alte temeiuri legale, iar pe de altă parte, instanța nu putea modifica din oficiu acțiunea. Prin decizia nr. 102 din 05 aprilie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, respingând apelul reclamantului, ca nefondat și admițând apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a schimbat în parte sentința apelată și, pe fond, a respins acțiunea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: În speță, prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat în condițiile dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 5 din Legea nr. 221/2009 să se constate caracterul politic al condamnării aplicate prin sentința penală nr. 1082/1975 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin care a fost condamnat la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei. În raport de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 și art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistență anticomunistă condamnare aplicată în baza art. 245 alin. (3) C. pen. și art. 20 C. pen.

rap. la art. 41 din Decretul nr. 210/1960, nu este o condamnare cu caracter politic în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, instanța de fond în mod corect respingând capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării. Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât chiar martorul audiat în cauză a relatat că motivul real pentru care au vrut să plece din țară a fost acela de a cumpăra produse și a le revinde în țară, împrejurare din care nu se poate deduce opoziția față de regimul comunist. Atâta timp cât reclamantul nu a invocat alte temeiuri juridice pentru acordarea daunelor morale, iar în speță disp. art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu sunt aplicabile, Curtea constată că se impune admiterea apelurilor în baza art. 296 C. proc.

civ. și schimbarea în tot sentinței în sensul respingerii acțiunii. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, reclamantul S.L. a formulat recurs prin care a solicitat modificarea în tot a deciziei în sensul admiterii în totalitate a acțiunii așa cum a fost formulată. În susținerea recursului, fără a indica temeiul de drept, recurentul reclamant a arătat că în mod eronat s-a reținut ca și la instanța de fond că acțiunea pentru care a fost condamnat nu are caracter politic, în condițiile în care a fost prigonit de fostele organe ale securității pentru ideile sale pro-democratice și apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Arată că infracțiunile pentru care a fost condamnat au la bază protestul împotriva dictaturii fiind incidente dispozițiile art 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999, condamnarea sa având caracter public. În mod greșit instanța de fond a respins capătul 3 de cerere privind acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul libretului C.E.C. în valoare de 10.000 ROL confiscat, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009. Cu privire la cuantumul daunelor morale, arată că acesta este insuficient în raport de suferințele îndurate și apreciază că suma acordată de 10.000 euro nu este îndestulătoare, față de suferințele fizice și psihice îndurate și de faptul că nu a beneficiat de alte măsuri reparatorii acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990.

Cu ocazia dezbaterilor a fost invocată decizia nr. 12 pronunțată de instanța supremă în interesul legii, la data de 19 septembrie 2011. Recursul va fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al Il-lea inclusiv” pot solicita instanței despăgubiri. Problema de drept care se pune în speță este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstitutional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

al României nr. 761/15.11.2010, aspect care se impune a fi analizat cu prioritate vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei Curții Constituționale. După cum a reținut și instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al art. menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of.

al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of.

al României nr. 789/07.11.2011, dată de la care a devenit obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 330 alin. (4) C. proc. civ. Astfel s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată (05 aprilie 2011), cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul acestuia. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Cu privire la despăgubirile solicitate de reclamant în baza art. 5 lit. b) din lege, se constată că acestea au fost respinse în mod legal de instanțe, pe considerentul că decurg din caracterul politic al condamnării constatat de art. 5 din Lege nr. 221/2009, lipsit de interes, în raport de lipsa temeiului de drept al acordării despăgubirilor.

Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.L. împotriva deciziei nr. 102 din 05 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2012.