ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2764/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 3499 din 19 august 2010 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în Dosarul nr. 540/84/2010, s-a admis acțiunea civilă înaintată de reclamantul P.G. împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, dispunându-se obligarea pârâtului la a-i plăti reclamantului suma de 10.000 euro cu titlu de despăgubiri civile. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în esență, următoarele: Prin Sentința penală nr. 462 din 22 noiembrie 1956 a Tribunalului Militar Timișoara reclamantul P.G. a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea delictului de agitație publică prevăzut de art. 327 alin. (3) C. pen.

Aceasta constituie condamnare cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, astfel că reclamantul este îndreptățit la a obține despăgubiri civile pentru daunele morale aferente. Având însă în vedere că prin O.U.G. nr. 62/2010, care a modificat Legea nr. 221/2009, cuantumul maxim al despăgubirilor a fost limitat de la 10.000 euro pentru cei care au suferit condamnări cu caracter politic, acțiunea de față nu poate fi admisă pentru suma de 20.000 euro (echivalent în lei) pretinsă de reclamant, ci pentru 10.000 euro. Prin decizia civilă nr. 218/ A din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări, pentru minori și familie, au fost admise apelurile declarate de reclamant și de către pârât, s-a anulat sentința și, în rejudecare, s-a respins acțiunea.

În pronunțarea acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele: În prezentul proces, judecata în prima instanță s-a făcut fără participarea procurorului, acesta nefiind prezent și nepunând concluzii la niciunul dintre termenele de judecată, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009. Ținând seama și de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., s-a considerat că sentința pronunțată la Tribunalul Sălaj este lovită de nulitate absolută, aceasta fiind atrasă de nerespectarea evocatelor dispoziții ale art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009. Pentru acest motiv de ordine publică s-au admis apelurile declarate în cauză, iar în temeiul art. 297 alin. (2) teza finală C. proc.

civ., s-a anulat sentința, procedându-se la rejudecarea cauzei. În prezentul proces, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâia privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic sau, după caz, prin luarea unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, însă legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu Constituția a dispozițiilor declarate neconstituționale.

Astfel fiind, pretențiile reclamantului privitoare la obligarea Statului Român la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit au rămas fără temei legal, fiind de avut în vedere că declararea ca neconstituționale a prevederilor legii sus arătate, conjugată cu inexistența unor alte dispoziții normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care reclamantul îl invocă, obligă la concluzia ca acest drept nu mai poate fi recunoscut de către instanță, căci s-ar ajunge la săvârșirea de către judecători a unui exces de putere. În ce privește distincția pe care reclamantul o face între natura juridică a dreptului la despăgubiri instituit prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și natura juridică a drepturilor patrimoniale recunoscute prin Decretul-lege nr. 118/1990, aceasta apare ca fără utilitate în cauză, câtă vreme primele, fiind declarate neconstituționale, au rămas fără efecte juridice.

În ce privește discriminarea la care reclamantul face referire, este de avut în vedere că instanțele de judecată au obligația a interpreta și aplica în mod corect legile în vigoare, fiind opțiunea legiuitorului sa determine condițiile și limitele în care pot fi acordate, în anumite situații, despăgubiri, precum și categoriile de persoane beneficiare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., arătând că prin decizia atacată I s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, fiind creată o situație discriminatoare în persoana sa. Cuantumul despăgubirii a fost limitat arbitrar și a fost îngrădită puterea de apreciere și libertatea judecătorului.

Susține că statul refuză acordarea de compensații bănești victimelor regimului comunist și acest refuz se materializează într-un „tertip și o malversațiune legislativă”, ce constă în mai multe etape. Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar si din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor succede: Deși recurentul a indicat drept motive de nelegalitate ale deciziei recurate art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., acesta nu a dezvoltat nicio critică susceptibilă de încadrare, analiza susținerilor sale fiind posibilă doar din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Problema de drept care se pune în speță nu este cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Or, în speță, la data publicării în Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul aposteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal și constituțional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Dreptul de acces la tribunal și protecția oferită de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă. Atunci când intervine controlul de constituționalitate declanșat la cererea uneia din părțile procesului nu se poate susține că este afectată acea componentă a procedurii echitabile legate de predictibilitatea normei (cealaltă parte ar fi surprinsă pentru că nu putea anticipa dispariția temeiului juridic al pretențiilor sale), pentru că asupra normei nu a acționat în mod discreționar emitentul actului. O interpretare în sens contrar ar însemna, în fapt, suprimarea controlului de constituționalitate și, ceea ce este gândit ca un mecanism democratic, de reglare a viciilor unor acte normative, să fie astfel înlăturat.

Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene nu i le legitimează. Față de cele ce preced, criticile reclamantului nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva deciziei nr. 218/ A din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2012.