ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 889/2013

Prin Sentința penală nr. 433 din 21 decembrie 2011 a Tribunalului Ialomița a fost condamnat inculpatul R.V. la : - 400 RON amendă pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74, 76 lit. f) C. pen.; - 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74, 76 lit. d) C. pen.; În baza art. 33 lit. a), 34 lit. d) C. pen. s-a dispus ca inculpatul R.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. S-a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 71-64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. În baza art. 81-82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, precum și a pedepsei accesorii, pe aceeași perioadă, în conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen.

S-a făcut în cauză aplicarea art. 359 C. proc. pen., în sensul că a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale a căror nerespectare are drept consecință revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74-76 lit. f) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.N. la pedeapsa de 400 RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală (reținerea și nevărsarea, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă) în formă continuată. În baza art. 81-82 alin. (2) C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 1 an.

A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 și 84 C. pen. În baza art. 115 C. pen., cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005, a interzis inculpaților exercitarea profesiei de fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali ai unei societăți comerciale, respectiv dispune decăderea din aceste drepturi, dacă au fost aleși. A admis în parte acțiunea civilă promovată de Statul Român, prin ANAF, prin D.G.F.P. Ialomița (sediu). A luat act că prejudiciul cauzat părții civile pentru art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu art. 41 alin. (2) C. pen. (5.253 RON) a fost recuperat, conform chitanței nr. 2317848/1 din 27 octombrie 2011 și recipisei de consemnare nr. 425814/1 din aceeași dată, respectiv parțial a chitanței nr. 2351896/1 și recipisei de consemnare nr. 428479/1 din 24 noiembrie 2011. Au fost obligați inculpații R.V.

și A.N., în solidar, la plata sumei de 59449 RON, cu dobânzile și penalitățile de întârziere calculate de la 31 iulie 2009, până la achitarea debitului, către partea civilă Statul Român - DGFP Ialomița, pentru infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Potrivit art. 353 C. proc. pen., coroborat cu art. 11 din Legea nr. 241/2005, a menținut sechestrul asigurator instituit asupra imobilelor aparținând inculpaților R.V. și A.N. A dispus comunicarea Oficiului Național al Registrului Comerțului a unei copii de pe dispozitivul hotărârii judecătorești definitive. A fost obligat inculpatul R.V. la 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu, 150 lei, avansat din fondurile Ministerului Justiției, iar pe inculpatul A.N.

la 350 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: SC „A.C.” SRL Slobozia a fost înființată în anul 2008, fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J 21/193/2008. Societatea avea ca obiect principal de activitate fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice. Deși asociat unic și administrator al acestei societăți a figurat încă de la bun început inculpatul A.N., ancheta penală a relevat că, în fapt, cei doi inculpați au convenit ca de administrarea efectivă a societății să se ocupe în special inculpatul R.V., cel care a avut de altfel și inițiativa înființării societății comerciale.

Între cei doi exista, de altfel, o relație mult mai apropiată, R.V. fiind finul de cununie al lui A.N. Deși R.V. a avut calitatea de inginer salariat în cadrul SC A.C. SRL, atribuțiunile pe care efectiv le îndeplinea acesta erau mult mai largi, excezând pe cele specifice postului și funcției, calitatea concretă și efectivă a inculpatului în societate fiind de cea de administrator în fapt a acesteia, alături de celălalt inculpat, A.N. Mai precis, inculpatul R.V. s-a ocupat de conducerea activității comerciale și fiscale atât în plan scriptic cât și faptic (ex: contractare clienți și furnizori, urmărire derulare relații comerciale, reprezentarea societății în relațiile comerciale, emiterea de facturi și chitanțe, decizii asupra condițiilor contractuale și a prestațiilor/bunurilor oferite/contractate, etc.) de selectarea personalului, de toate aspectele de funcționalitate efectivă a societății, pe când inculpatul A.N.

a procedat la reprezentarea societății în relațiile de muncă, cu instituțiile bancare și cu autoritățile de stat, efectuând și operațiuni în banca unde societatea avea deschise conturi. O dovadă în susținerea tezei administrării în fapt a societății și de către inculpatul R.V., o constituie facturile fiscale emise de acesta și existente la dosar, precum și decizii semnate de R.V. la rubrica „reprezentant legal”, toate înscrisurile menționate coroborându-se cu declarația constantă a inculpatului în sensul conducerii activității comerciale și financiare a SC A.C.. Altfel spus, prin prisma probatoriului administrat în cauză, care se coroborează cu declarațiile inculpaților, administrarea SC A.C.

SRL Slobozia era asigurată în comun de către cei doi inculpați. În perioada 15 martie 2008 - 31 mai 2009, în cadrul SC A.C. SRL Slobozia s-au reținut, conform statelor de salarii existente la dosarul cauzei, contribuții și impozite cu reținere la sursă, de la salariații societății, după cum urmează: - CAS asigurați în cuantum total de 28.543 RON; - CASS asigurați, în cuantum total de 16.869 RON; - contribuție de asigurări pentru șomaj asigurați, în cuantum total de 1467 RON; - impozit pe venit din salarii, în cuantum total de 29.817 RON.

Cu ocazia inspecției fiscale generale conduse asupra activității societății de către inspectori din cadrul DGFP Ialomița - AIF, s-a constatat activitatea infracțională descrisă, detaliată în Raportul de inspecție fiscală generală 403858 din 31 iulie 2009. Inspectorii fiscali au relevat că, pentru perioada de referință, s-au reținut și nevirat la buget contribuțiile și impozitele cu reținere la sursă menționate anterior, constatând și depășirea termenului de 30 de zile de la scadență, situație față de care s-a procedat la investirea organelor judiciare penale, prin procesul verbal din 31 iulie 2009. Din procesul-verbal de inspecție fiscală, coroborat cu statele de salarii pentru perioada supusă inspecției fiscale astfel cum sunt depuse la dosarul cauzei, rezultă că impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă menționate au fost efectiv reținute de la personalul salariat din cadrul societății, în perioada de referință.

Aceste sume nu au fost virate la bugetul consolidat, în termen de 30 de zile de la scadență, prevăzut de lege, astfel cum rezultă din declarațiile ambilor inculpați din faza urmăririi penale, coroborate cu concluziile procesului-verbal de inspecție fiscală. Așa fiind, susținerile inculpatului, R.V., din faza judecății, în sensul că datorită situației financiare, în perioada respectivă nu numai că nu s-au virat contribuțiile și impozitele cu reținere la sursă, dar nici măcar nu s-au reținut pentru că nu ar fi existat posibilități bănești, nu au putut fi primite, fiind în totală contradicție cu restul materialului probator. Această apărare este, fără îndoială, intenționat formulată, având în vedere că latura obiectivă a infracțiunii constând din omisiunea depunerii sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, presupune ca respectiva inacțiune să fie precedată de o reținere efectivă a sumelor prevăzute de lege.

Probatoriul administrat în cauză relevă cu certitudine sustragerea cu rea credință, de către ambii inculpați, de la îndeplinirea obligațiilor de virare la bugetul de stat a contribuțiilor și impozitelor astfel reținute, societatea înregistrând, în perioada de referință, disponibilități financiare care au fost folosite în alte scopuri decât pentru plata obligațiilor bugetare. Astfel, din extrasele de cont bancar ale societății rezultă că au existat rulaje creditoare importante, și au fost ridicate în numerar sume mari de bani în perioada de referință, peste 100.000 RON, sume ce au fost folosite în totalitate pentru plata altor obligații decât cele bugetare (raportul de inspecție fiscală reținând că de la înființare și până în prezent obligațiile bugetare declarate sunt nevirate în totalitate).

Un alt aspect important ce se impune a fi subliniat este că sumele erau ridicate din bancă motivându-se destinația „salarii”, însă în realitate cuantumul sumelor ridicate depășea cu mult plafonul salarial aferent. Exemplificând, în luna decembrie 2008 a fost ridicată numerar, pretins pentru plata salariilor (conform cererilor de retragere numerar întocmite), suma de 36750 RON, în condițiile în care salariile nete totale de acordat pe luna noiembrie 2008 era de 15535, iar pentru luna decembrie 2008 era de 14452 RON. Aceeași situație de fapt se evidențiază și pentru luna mai 2008, octombrie 2008, februarie 2009, etc. Aceste sume importante de bani au fost ridicate în numerar pentru plata furnizorilor, aceasta în condițiile în care la data extragerilor, societatea înregistra obligații bugetare cu reținere la sursă, neachitate de mai mult de 30 de zile.

A rezultat, deci, contrar celor susținute și invocate în apărare, că la nivelul societății A.C. au existat importante disponibilități financiare, ce au fost folosite, în deplină cunoștință de cauză, de către cei doi inculpați, pentru alte scopuri decât pentru achitarea obligațiilor bugetare, datoriile SC E. SRL Căzănești neachitate în termen către SC A.C. SRL Slobozia nefiind nici pe departe cauza directă și principală a situației din prezentul dosar. Mai mult decât atât, conform concluziilor inspectorilor fiscali, anul 2008 a fost finalizat cu profit, însă nici în aceste condiții nu au fost virate sume de bani pentru acoperirea creanțelor fiscale cu reținere la sursă, ceea ce denotă, indubitabil și independent de relațiile contractuale cu partenerul de afaceri SC E. SRL și neonorate de către aceasta din urmă, intenția celor doi inculpați de a se sustrage de la plata obligațiilor bugetare cu reținere la sursă.

A rezultat, totodată, în mod indubitabil, din actele și lucrările dosarului, că activitatea infracțională a celor doi inculpați s-a întins pe mai multe luni, actele de executare succesive fiind săvârșite în baza unei rezoluții infracționale unice, urmând a se reține caracterul continuat al infracțiunii de evaziune fiscală, încadrată juridic în dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Cu ocazia aceleiași inspecții fiscale generale, s-au descoperit trei facturi emise de inculpatul R.V. în numele SC A.C. SRL și neînregistrate în evidențele contabile ale societății. În concret, inculpatul R.V., administrator de fapt al societății, a emis și semnat facturile fiscale 97/12 februarie 2009, 98/12 februarie 2009, 99/12 februarie 2009, către beneficiari, pentru prestații efectuate, în valoare totală de 15010 lei.

Aceste facturi nu au fost înregistrate în contabilitatea societății, fiind descoperite în cadrul inspecției fiscale, condusă la mai bine de 5 luni de la emiterea facturilor. Prin neînregistrarea în contabilitate a veniturilor realizate din operațiunile comerciale în cadrul cărora s-au emis cele trei facturi fiscale, rezultatul financiar al societății a fost denaturat, individualizându-se prejudicierea bugetului de stat cu 2401 RON, reprezentând diferență impozit pe profit și 2852 RON TVA aferent tranzacțiilor. Fapta a fost comisă exclusiv de R.V., în considerarea și executarea atribuțiilor sale efective, de administrator de fapt al societății, ce includeau conducerea și controlul operațiunilor de comerț și a reflectării lor contabile, acesta recunoscând de altfel fapta în materialitatea sa, însă caracterizând-o, în mod vădit eronat, drept o simplă neglijență din partea sa.

În drept, fapta astfel descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005. Individualizarea judiciară a pedepsei s-a făcut în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul educativ și preventiv al pedepselor poate fi atins chiar și fără executare, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepselor. Împotriva sentinței au declarat apel Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița și inculpații R.V. și A.N.. Inculpații au criticat sentința pentru nelegalitate, susținând că există o cauză de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, întrucât s-a achitat prejudiciul cauzat.

Au solicitat inculpații admiterea apelurilor, desființarea sentinței și încetarea procesului penal, precum și aplicarea unor amenzi. Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a criticat sentința pentru nelegalitate, întrucât, greșit a reținut instanța de fond că cei doi inculpați au achitat sumele datorate. Prin decizia penală nr. 139 din 9 mai 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița împotriva Sentinței penale nr. 433 din 21 decembrie 2011 a Tribunalului Ialomița, pe care a desființat-o în parte și, rejudecând: A fost obligat inculpatul R.V.

la plata sumei de 5253 RON (în prezent consemnată la dispoziția Tribunalului Ialomița) către partea civilă. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații R.V. și A.N. împotriva aceleiași sentințe. Instanța de prim control judiciar a reținut că situația de fapt stabilită în cauză este corectă, realizându-se și o încadrare juridică corespunzătoare. Astfel, fapta săvârșită de inculpații R.V. și A.N., constând în aceea că în calitate de administrator de fapt (R.V.) și respectiv administrator de drept (A.N.) al SC A.C.

SRL Slobozia în perioada 15 martie 2008 - mai 2009, prin mai multe acte de executare săvârșite în baza unei rezoluții infracționale unice, au reținut, dar nu virat contribuțiile și impozitele cu reținere la sursă (CAS asigurați, contribuție de asigurări pentru șomaj asigurați, impozit pe venit din salarii) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală (reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor rezultând impozite sau contribuții cu reținerea la sursă) în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta săvârșită de inculpatul R.V., constând în aceea că, în calitate de administrator de fapt al SC A.C.

SRL Slobozia, nu a înregistrat în evidențele contabile ale societății veniturile pe care le realiza conform facturilor nr. 97, 98 și 99 toate din data de 12 februarie 2009, facturi pe care le-a emis personal, cu consecința prejudicierii bugetului de stat ca impozit pe profit și TVA în cuantum de 5253 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală (neînregistrarea în evidențele contabile a operațiunilor comerciale efectuate și veniturilor realizate) prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005. Așa cum s-a consemnat în practicaua deciziei, la termenul din 11 aprilie 2012, inculpații nu au contestat valoarea prejudiciului, arătând că acesta corespunde realității.

Apărarea lor a vizat doar împrejurarea că operează în favoarea lor o cauză de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, deoarece au achitat sumele cu care Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă. Însă, pentru a opera cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2009, era necesar ca plata să se facă până la data de 5 august 2011, când a fost primul termen de judecată, iar faptul că au plătit sumele respective mai târziu și într-un alt cont decât cel în care trebuia nu echivalează cu achitarea prejudiciului în termenul prevăzut de lege. Astfel, la fila 45 dosar instanță se află chitanța nr. 2317848 din 1 din 27 octombrie 2011, din care rezultă că inculpatul R.V.

a consemnat suma de 5000 RON, la fila 46 se află chitanța nr. 425814/1 din 27 octombrie 2011, din care rezultă că inculpatul R.V. a consemnat suma de 42.5814 RON la dispoziția Tribunalului Ialomița, iar la fila 77 se află chitanța nr. 2377938/1 din 19 decembrie 2011, din care rezultă că R.V. a consemnat suma de 7500 RON. Împotriva deciziei penale nr. 139 din 9 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, în termen legal au declarat recurs inculpații R.V., A.N. și partea civilă Statul român prin D.G.F.P. Ialomița. Inculpații au criticat decizia recurată pentru nelegalitate invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 10 și 17 1 C. proc. pen. Un prim motiv de recurs vizează împrejurarea că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii inculpaților de aplicare a dispozițiilor art. 18 1 C. pen., situație față de care se solicită casarea deciziei penale recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la aceeași instanță.

În al doilea rând, inculpații critică hotărârile sub aspectul greșitei condamnări întrucât sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, prejudiciul în sumă de 81.949 RON fiind achitat integral, situație în care se impunea încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i 1 ) C. proc. pen. În fine, inculpații solicită achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. întrucât faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a solicitat obligarea în solidar a inculpaților și părții responsabile S.C. A.C. S.R.L.

Slobozia la plata sumei de 81.949 RON, cu dobânzile și penalitățile de întârziere calculate de la 31 iulie 2009 până la achitarea debitului, prejudiciul cauzat prin faptele inculpaților ridicându-se la această sumă, iar prin hotărârile recurate inculpații au fost obligați doar la achitarea parțială a prejudiciului. Recursurile sunt întemeiate. Inculpații au declarat apel împotriva Sentinței penale nr. 433 din 21 decembrie 2011 a Tribunalului Ialomița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul din 11 aprilie 2012, când s-au dezbătut apelurile, inculpații au solicitat, între altele, aplicarea unei amenzi administrative pentru faptele ce li s-au reținut în sarcină, apreciindu-se că acestea nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere circumstanțele personale ale inculpaților, respectiv lipsa antecedentelor penale, dar și faptul că nu au realizat foloase materiale.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea apelurilor formulate de către inculpații, apreciind că acest motiv de apel nu este întemeiat, în raport cu natura și gravitatea faptelor comise de inculpați, față de concursul de infracțiuni reținut în sarcina inculpatului R.V. și forma continuată a infracțiunii în cazul inculpatului A.N.. Instanța de apel, examinând criticile formulate de inculpați și partea civilă a omis să analizeze și acest motiv de apel invocat de inculpați prin care se solicita achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a)1 C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală. Potrivit art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

hotărârile sunt supuse casării când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului. Solicitarea inculpaților de a se dispune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. coroborat cu art. 18 1 C. pen. constituie o cerere esențială de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului. Instanța de apel avea obligația să analizeze și să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel în conformitate cu dispozițiile art. 378 alin. (3) C. proc.

pen. În speță, instanța de prim control judiciar a omis să se pronunțe asupra unui motiv de apel invocat de inculpați și anume netemeinicia hotărârii de condamnare pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală întrucât faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni astfel că decizia recurată este supusă casării în temeiul art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. Față de considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpați și partea civilă, va casa în totalitate decizia penală recurată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București. Cu ocazia rejudecării, instanța urmează să aibă în vedere toate motivele de apel invocate de inculpați, dar și critica formulată de către partea civilă cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpații R.V. și A.N. și de partea civilă Statul român prin DGFP Ialomița împotriva Deciziei penale nr. 139 din 9 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București. Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2013. Procesat de GGC - DG