ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 889/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 889/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin Sentința penală

nr. 433 din 21 decembrie 2011 a Tribunalului Ialomița a fost condamnat

inculpatul R.V. la :

- 400 RON amendă

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74, 76 lit. f) C. pen.;

- 1 an închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr.

241/2005 cu aplicarea art. 74, 76 lit. d) C. pen.;

În baza art. 33 lit.

a), 34 lit. d) C. pen. s-a dispus ca inculpatul R.V. să execute pedeapsa cea

mai grea de 1 an închisoare.

S-a făcut în cauză

aplicarea dispozițiilor art. 71-64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 81-82 C.

pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, pe

durata unui termen de încercare de 3 ani, precum și a pedepsei accesorii, pe

aceeași perioadă, în conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen.

S-a făcut în cauză

aplicarea art. 359 C. proc. pen., în sensul că a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor legale a căror nerespectare are drept consecință revocarea

suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 6 din Legea

nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74-76 lit. f) C.

pen., a fost condamnat inculpatul A.N. la pedeapsa de 400 RON amendă penală

pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală (reținerea și nevărsarea, în

cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau

contribuții cu reținere la sursă) în formă continuată.

În baza art. 81-82

alin. (2) C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe

durata unui termen de încercare de 1 an.

A pus în vedere

inculpatului dispozițiile art. 83 și 84 C. pen.

În baza art. 115 C.

pen., cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005, a interzis inculpaților

exercitarea profesiei de fondatori, administratori, directori sau reprezentanți

legali ai unei societăți comerciale, respectiv dispune decăderea din aceste

drepturi, dacă au fost aleși.

A admis în parte

acțiunea civilă promovată de Statul Român, prin ANAF, prin D.G.F.P. Ialomița

(sediu).

A luat act că

prejudiciul cauzat părții civile pentru art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005,

cu art. 41 alin. (2) C. pen. (5.253 RON) a fost recuperat, conform chitanței

nr. 2317848/1 din 27 octombrie 2011 și recipisei de consemnare nr. 425814/1 din

aceeași dată, respectiv parțial a chitanței nr. 2351896/1 și recipisei de consemnare

nr. 428479/1 din 24 noiembrie 2011.

Au fost obligați

inculpații R.V. și A.N., în solidar, la plata sumei de 59449 RON, cu dobânzile

și penalitățile de întârziere calculate de la 31 iulie 2009, până la achitarea

debitului, către partea civilă Statul Român - DGFP Ialomița, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 353 C.

proc. pen., coroborat cu art. 11 din Legea nr. 241/2005, a menținut sechestrul

asigurator instituit asupra imobilelor aparținând inculpaților R.V. și A.N.

A dispus comunicarea

Oficiului Național al Registrului Comerțului a unei copii de pe dispozitivul

hotărârii judecătorești definitive.

A fost obligat

inculpatul R.V. la 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul

pentru avocatul desemnat din oficiu, 150 lei, avansat din fondurile

Ministerului Justiției, iar pe inculpatul A.N. la 350 RON cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

SC „A.C.” SRL

Slobozia a fost înființată în anul 2008, fiind înregistrată la Oficiul

Registrului Comerțului sub nr. J 21/193/2008.

Societatea avea ca

obiect principal de activitate fabricarea de construcții metalice și părți

componente ale structurilor metalice.

Deși asociat unic și

administrator al acestei societăți a figurat încă de la bun început inculpatul

A.N., ancheta penală a relevat că, în fapt, cei doi inculpați au convenit ca de

administrarea efectivă a societății să se ocupe în special inculpatul R.V., cel

care a avut de altfel și inițiativa înființării societății comerciale.

Între cei doi exista,

de altfel, o relație mult mai apropiată, R.V. fiind finul de cununie al lui

A.N.

Deși R.V. a avut

calitatea de inginer salariat în cadrul SC A.C. SRL, atribuțiunile pe care

efectiv le îndeplinea acesta erau mult mai largi, excezând pe cele specifice

postului și funcției, calitatea concretă și efectivă a inculpatului în

societate fiind de cea de administrator în fapt a acesteia, alături de celălalt

inculpat, A.N.

Mai precis,

inculpatul R.V. s-a ocupat de conducerea activității comerciale și fiscale atât

în plan scriptic cât și faptic (ex: contractare clienți și furnizori, urmărire

derulare relații comerciale, reprezentarea societății în relațiile comerciale, emiterea

de facturi și chitanțe, decizii asupra condițiilor contractuale și a

prestațiilor/bunurilor oferite/contractate, etc.) de selectarea personalului,

de toate aspectele de funcționalitate efectivă a societății, pe când inculpatul

A.N. a procedat la reprezentarea societății în relațiile de muncă, cu

instituțiile bancare și cu autoritățile de stat, efectuând și operațiuni în

banca unde societatea avea deschise conturi.

O dovadă în

susținerea tezei administrării în fapt a societății și de către inculpatul

R.V., o constituie facturile fiscale emise de acesta și existente la dosar,

precum și decizii semnate de R.V. la rubrica „reprezentant legal”, toate

înscrisurile menționate coroborându-se cu declarația constantă a inculpatului

în sensul conducerii activității comerciale și financiare a SC A.C..

Altfel spus, prin

prisma probatoriului administrat în cauză, care se coroborează cu declarațiile

inculpaților, administrarea SC A.C. SRL Slobozia era asigurată în comun de

către cei doi inculpați.

În perioada 15 martie

2008 - 31 mai 2009, în cadrul SC A.C. SRL Slobozia s-au reținut, conform

statelor de salarii existente la dosarul cauzei, contribuții și impozite cu

reținere la sursă, de la salariații societății, după cum urmează:

- CAS asigurați în

cuantum total de 28.543 RON;

- CASS asigurați, în

cuantum total de 16.869 RON;

- contribuție de

asigurări pentru șomaj asigurați, în cuantum total de 1467 RON;

- impozit pe venit

din salarii, în cuantum total de 29.817 RON.

Cu ocazia inspecției

fiscale generale conduse asupra activității societății de către inspectori din

cadrul DGFP Ialomița - AIF, s-a constatat activitatea infracțională descrisă,

detaliată în Raportul de inspecție fiscală generală 403858 din 31 iulie 2009.

Inspectorii fiscali

au relevat că, pentru perioada de referință, s-au reținut și nevirat la buget

contribuțiile și impozitele cu reținere la sursă menționate anterior,

constatând și depășirea termenului de 30 de zile de la scadență, situație față

de care s-a procedat la investirea organelor judiciare penale, prin procesul

verbal din 31 iulie 2009.

Din procesul-verbal

de inspecție fiscală, coroborat cu statele de salarii pentru perioada supusă

inspecției fiscale astfel cum sunt depuse la dosarul cauzei, rezultă că

impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă menționate au fost efectiv

reținute de la personalul salariat din cadrul societății, în perioada de

referință.

Aceste sume nu au

fost virate la bugetul consolidat, în termen de 30 de zile de la scadență,

prevăzut de lege, astfel cum rezultă din declarațiile ambilor inculpați din

faza urmăririi penale, coroborate cu concluziile procesului-verbal de inspecție

fiscală.

Așa fiind,

susținerile inculpatului, R.V., din faza judecății, în sensul că datorită

situației financiare, în perioada respectivă nu numai că nu s-au virat

contribuțiile și impozitele cu reținere la sursă, dar nici măcar nu s-au

reținut pentru că nu ar fi existat posibilități bănești, nu au putut fi

primite, fiind în totală contradicție cu restul materialului probator.

Această apărare este,

fără îndoială, intenționat formulată, având în vedere că latura obiectivă a

infracțiunii constând din omisiunea depunerii sumelor reprezentând impozite sau

contribuții cu reținere la sursă, presupune ca respectiva inacțiune să fie

precedată de o reținere efectivă a sumelor prevăzute de lege.

Probatoriul

administrat în cauză relevă cu certitudine sustragerea cu rea credință, de

către ambii inculpați, de la îndeplinirea obligațiilor de virare la bugetul de

stat a contribuțiilor și impozitelor astfel reținute, societatea înregistrând,

în perioada de referință, disponibilități financiare care au fost folosite în

alte scopuri decât pentru plata obligațiilor bugetare.

Astfel, din extrasele

de cont bancar ale societății rezultă că au existat rulaje creditoare importante,

și au fost ridicate în numerar sume mari de bani în perioada de referință,

peste 100.000 RON, sume ce au fost folosite în totalitate pentru plata altor

obligații decât cele bugetare (raportul de inspecție fiscală reținând că de la

înființare și până în prezent obligațiile bugetare declarate sunt nevirate în

totalitate).

Un alt aspect

important ce se impune a fi subliniat este că sumele erau ridicate din bancă

motivându-se destinația „salarii”, însă în realitate cuantumul sumelor ridicate

depășea cu mult plafonul salarial aferent.

Exemplificând, în

luna decembrie 2008 a fost ridicată numerar, pretins pentru plata salariilor

(conform cererilor de retragere numerar întocmite), suma de 36750 RON, în

condițiile în care salariile nete totale de acordat pe luna noiembrie 2008 era

de 15535, iar pentru luna decembrie 2008 era de 14452 RON.

Aceeași situație de

fapt se evidențiază și pentru luna mai 2008, octombrie 2008, februarie 2009,

etc.

Aceste sume

importante de bani au fost ridicate în numerar pentru plata furnizorilor,

aceasta în condițiile în care la data extragerilor, societatea înregistra

obligații bugetare cu reținere la sursă, neachitate de mai mult de 30 de zile.

A rezultat, deci,

contrar celor susținute și invocate în apărare, că la nivelul societății A.C.

au existat importante disponibilități financiare, ce au fost folosite, în

deplină cunoștință de cauză, de către cei doi inculpați, pentru alte scopuri

decât pentru achitarea obligațiilor bugetare, datoriile SC E. SRL Căzănești

neachitate în termen către SC A.C. SRL Slobozia nefiind nici pe departe cauza

directă și principală a situației din prezentul dosar.

Mai mult decât atât,

conform concluziilor inspectorilor fiscali, anul 2008 a fost finalizat cu

profit, însă nici în aceste condiții nu au fost virate sume de bani pentru

acoperirea creanțelor fiscale cu reținere la sursă, ceea ce denotă, indubitabil

și independent de relațiile contractuale cu partenerul de afaceri SC E. SRL și

neonorate de către aceasta din urmă, intenția celor doi inculpați de a se

sustrage de la plata obligațiilor bugetare cu reținere la sursă.

A rezultat, totodată,

în mod indubitabil, din actele și lucrările dosarului, că activitatea

infracțională a celor doi inculpați s-a întins pe mai multe luni, actele de

executare succesive fiind săvârșite în baza unei rezoluții infracționale unice,

urmând a se reține caracterul continuat al infracțiunii de evaziune fiscală,

încadrată juridic în dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu ocazia aceleiași

inspecții fiscale generale, s-au descoperit trei facturi emise de inculpatul

R.V. în numele SC A.C. SRL și neînregistrate în evidențele contabile ale

societății.

În concret,

inculpatul R.V., administrator de fapt al societății, a emis și semnat facturile

fiscale 97/12 februarie 2009, 98/12 februarie 2009, 99/12 februarie 2009, către

beneficiari, pentru prestații efectuate, în valoare totală de 15010 lei.

Aceste facturi nu au

fost înregistrate în contabilitatea societății, fiind descoperite în cadrul inspecției

fiscale, condusă la mai bine de 5 luni de la emiterea facturilor.

Prin neînregistrarea

în contabilitate a veniturilor realizate din operațiunile comerciale în cadrul

cărora s-au emis cele trei facturi fiscale, rezultatul financiar al societății

a fost denaturat, individualizându-se prejudicierea bugetului de stat cu 2401

RON, reprezentând diferență impozit pe profit și 2852 RON TVA aferent

tranzacțiilor.

Fapta a fost comisă

exclusiv de R.V., în considerarea și executarea atribuțiilor sale efective, de

administrator de fapt al societății, ce includeau conducerea și controlul

operațiunilor de comerț și a reflectării lor contabile, acesta recunoscând de

altfel fapta în materialitatea sa, însă caracterizând-o, în mod vădit eronat,

drept o simplă neglijență din partea sa.

În drept, fapta

astfel descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută

și pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Individualizarea

judiciară a pedepsei s-a făcut în raport de criteriile generale prevăzute de

art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul educativ și preventiv al pedepselor

poate fi atins chiar și fără executare, dispunându-se suspendarea condiționată

a executării pedepselor.

Împotriva sentinței

au declarat apel Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Ialomița și inculpații R.V. și A.N..

Inculpații au

criticat sentința pentru nelegalitate, susținând că există o cauză de

nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, întrucât s-a achitat

prejudiciul cauzat.

Au solicitat

inculpații admiterea apelurilor, desființarea sentinței și încetarea procesului

penal, precum și aplicarea unor amenzi.

Statul Român -

Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Ialomița a criticat sentința pentru nelegalitate, întrucât, greșit a

reținut instanța de fond că cei doi inculpați au achitat sumele datorate.

Prin decizia penală

nr. 139 din 9 mai 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis

apelul declarat de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița

împotriva Sentinței penale nr. 433 din 21 decembrie 2011 a Tribunalului

Ialomița, pe care a desființat-o în parte și, rejudecând:

A fost obligat

inculpatul R.V. la plata sumei de 5253 RON (în prezent consemnată la dispoziția

Tribunalului Ialomița) către partea civilă.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței penale.

S-au respins, ca

nefondate, apelurile declarate de inculpații R.V. și A.N. împotriva aceleiași

sentințe.

Instanța de prim

control judiciar a reținut că situația de fapt stabilită în cauză este corectă,

realizându-se și o încadrare juridică corespunzătoare.

Astfel, fapta

săvârșită de inculpații R.V. și A.N., constând în aceea că în calitate de administrator

de fapt (R.V.) și respectiv administrator de drept (A.N.) al SC A.C. SRL

Slobozia în perioada 15 martie 2008 - mai 2009, prin mai multe acte de

executare săvârșite în baza unei rezoluții infracționale unice, au reținut, dar

nu virat contribuțiile și impozitele cu reținere la sursă (CAS asigurați,

contribuție de asigurări pentru șomaj asigurați, impozit pe venit din salarii)

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală

(reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a

sumelor rezultând impozite sau contribuții cu reținerea la sursă) în formă

continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

Fapta săvârșită de

inculpatul R.V., constând în aceea că, în calitate de administrator de fapt al

SC A.C. SRL Slobozia, nu a înregistrat în evidențele contabile ale societății

veniturile pe care le realiza conform facturilor nr. 97, 98 și 99 toate din

data de 12 februarie 2009, facturi pe care le-a emis personal, cu consecința

prejudicierii bugetului de stat ca impozit pe profit și TVA în cuantum de 5253

RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală

(neînregistrarea în evidențele contabile a operațiunilor comerciale efectuate

și veniturilor realizate) prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Așa cum s-a consemnat

în practicaua deciziei, la termenul din 11 aprilie 2012, inculpații nu au

contestat valoarea prejudiciului, arătând că acesta corespunde realității.

Apărarea lor a vizat

doar împrejurarea că operează în favoarea lor o cauză de nepedepsire prevăzută

de art. 10 din Legea nr. 241/2005, deoarece au achitat sumele cu care Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă.

Însă, pentru a opera

cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2009, era necesar

ca plata să se facă până la data de 5 august 2011, când a fost primul termen de

judecată, iar faptul că au plătit sumele respective mai târziu și într-un alt

cont decât cel în care trebuia nu echivalează cu achitarea prejudiciului în

termenul prevăzut de lege.

Astfel, la fila 45

dosar instanță se află chitanța nr. 2317848 din 1 din 27 octombrie 2011, din

care rezultă că inculpatul R.V. a consemnat suma de 5000 RON, la fila 46 se află

chitanța nr. 425814/1 din 27 octombrie 2011, din care rezultă că inculpatul

R.V. a consemnat suma de 42.5814 RON la dispoziția Tribunalului Ialomița, iar

la fila 77 se află chitanța nr. 2377938/1 din 19 decembrie 2011, din care

rezultă că R.V. a consemnat suma de 7500 RON.

Împotriva deciziei

penale nr. 139 din 9 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, în

termen legal au declarat recurs inculpații R.V., A.N. și partea civilă Statul

român prin D.G.F.P. Ialomița.

Inculpații au

criticat decizia recurată pentru nelegalitate invocând dispozițiile art. 385

9

pct. 10 și 17

1

C. proc. pen.

Un prim motiv de

recurs vizează împrejurarea că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii

inculpaților de aplicare a dispozițiilor art. 18

1

C. pen., situație

față de care se solicită casarea deciziei penale recurate și trimiterea cauzei

pentru rejudecarea apelurilor la aceeași instanță.

În al doilea rând,

inculpații critică hotărârile sub aspectul greșitei condamnări întrucât sunt

incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, prejudiciul în sumă de

81.949 RON fiind achitat integral, situație în care se impunea încetarea

procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i

1

)

C. proc. pen.

În fine, inculpații

solicită achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen. întrucât faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni.

Partea civilă

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a solicitat obligarea în

solidar a inculpaților și părții responsabile S.C. A.C. S.R.L. Slobozia la

plata sumei de 81.949 RON, cu dobânzile și penalitățile de întârziere calculate

de la 31 iulie 2009 până la achitarea debitului, prejudiciul cauzat prin

faptele inculpaților ridicându-se la această sumă, iar prin hotărârile recurate

inculpații au fost obligați doar la achitarea parțială a prejudiciului.

Recursurile sunt

întemeiate.

Inculpații au

declarat apel împotriva Sentinței penale nr. 433 din 21 decembrie 2011 a

Tribunalului Ialomița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La

termenul din 11 aprilie 2012, când s-au dezbătut apelurile, inculpații au

solicitat, între altele, aplicarea unei amenzi administrative pentru faptele ce

li s-au reținut în sarcină, apreciindu-se că acestea nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni, având în vedere circumstanțele personale

ale inculpaților, respectiv lipsa antecedentelor penale, dar și faptul că nu au

realizat foloase materiale.

Reprezentantul

Ministerului Public a solicitat respingerea apelurilor formulate de către

inculpații, apreciind că acest motiv de apel nu este întemeiat, în raport cu

natura și gravitatea faptelor comise de inculpați, față de concursul de

infracțiuni reținut în sarcina inculpatului R.V. și forma continuată a infracțiunii

în cazul inculpatului A.N..

Instanța de apel,

examinând criticile formulate de inculpați și partea civilă a omis să analizeze

și acest motiv de apel invocat de inculpați prin care se solicita achitarea în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a)1 C. proc. pen.

pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală.

Potrivit art. 3859

pct. 10 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când instanța nu s-a

pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare

sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale

pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția

procesului.

Solicitarea

inculpaților de a se dispune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. coroborat cu art. 18

1

C. pen. constituie o cerere esențială de natură să garanteze drepturile lor și

să influențeze soluția procesului.

Instanța de apel avea

obligația să analizeze și să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel în

conformitate cu dispozițiile art. 378 alin. (3) C. proc. pen.

În speță, instanța de

prim control judiciar a omis să se pronunțe asupra unui motiv de apel invocat

de inculpați și anume netemeinicia hotărârii de condamnare pentru săvârșirea

infracțiunilor de evaziune fiscală întrucât faptele nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni astfel că decizia recurată este supusă

casării în temeiul art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

Față de

considerentele expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpați și partea

civilă, va casa în totalitate decizia penală recurată și va trimite cauza spre

rejudecare la Curtea de Apel București.

Cu ocazia

rejudecării, instanța urmează să aibă în vedere toate motivele de apel invocate

de inculpați, dar și critica formulată de către partea civilă cu privire la

soluționarea laturii civile a cauzei.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de inculpații R.V. și A.N. și de partea civilă Statul român prin DGFP

Ialomița împotriva Deciziei penale nr. 139 din 9 mai 2012 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția I penală.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Onorariul

apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în sumă de câte

75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 martie 2013.

Procesat de GGC - DG