ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 465/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 465/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 263/F din 10 aprilie

2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a dispus schimbarea

încadrării juridice din art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2)

din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 9 alin.

(1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 80 C. pen. a fost condamnat

inculpatul A.Y. la pedeapsa închisorii de 5 ani.

În baza art. 65 C.

pen. s-au interzis inculpatului A.Y. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. (dreptul de a deține calitatea de

administrator al unei societăți comerciale), din momentul rămânerii definitive

a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei

principale.

În baza art. 334 C.

proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din art. 9 alin. (1) lit. f)

din Legea nr. 241/2005, în art. 9 alin. (1) lit. f) și alin. (2) din Legea nr.

241/2005.

În baza art. 9 alin.

(1) lit. f) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 alin. (1)

lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat

inculpatul A.Y. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 65 C.

pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. (dreptul de a deține calitatea de

administrator al unei societăți comerciale), timp de 3 ani de la executarea sau

considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 C.

pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. (dreptul de a deține calitatea de

administrator al unei societăți comerciale), din momentul rămânerii definitive

a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei

principale.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite prin sentință, inculpatul

urmând să execute 5 ani închisoare.

În baza art. 35 C.

pen. s-a aplicat, pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară cea mai

grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a

II-a, lit. b) și c) C. pen. (dreptul de a deține calitatea de administrator al

unei societăți comerciale), timp de 4 ani de la executarea sau considerarea ca

executată a pedepsei principale.

Conform art. 71 C.

pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit.

a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. (dreptul de a deține calitatea de

administrator al unei societăți comerciale), din momentul rămânerii definitive

a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei

rezultante.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada prevenției, de la 18 iunie 2010

la 14 iulie 2010 inclusiv.

S-a luat act că în

prezent inculpatul este liberat provizoriu sub control judiciar.

În baza art. 14 și

346 C. proc. pen. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă

Statul român și în consecință s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei

de 980.056,75 RON (din care 716.563,73 RON TVA, iar 263.493,02 RON impozit pe

profit) reprezentând despăgubiri civile, la care se adaugă accesorii fiscale.

Conform art. 357 alin.

(2) lit. c) C. proc. pen. s-a menținut măsura asigurătorie luată prin Ordonanța

nr. 5659/P/2008 din 31 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Buftea asupra sumei de 667.000 RON aparținând inculpatului.

S-a dispus de

asemenea în baza art. 7 și art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 ca în termen

de 15 zile de la rămânerea definitivă a sentinței, o copie legalizată să fie

transmisă Oficiului Național al Registrului Comerțului pentru înregistrarea

mențiunii condamnării inculpatului.

Pentru a se dispune

astfel, instanța de fond a avut, în principal, în vedere următoarele:

Inițial, cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, în data de

31 martie 2011, sub nr. 23788/3/2011.

Prin Sentința penală

nr. 447/F din 27 mai 2011, Tribunalul, în baza art. 209 alin. (4) C. proc.

pen., art. 27 alin. (1) lit. e

1

) C. proc. pen. și art. XXIV alin.

(5) din Legea nr. 202/2010, a admis excepția necompetenței materiale a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea și, în consecință, în baza art. 197

alin. (2) C. proc. pen. și excepțiile nulității absolute a urmăririi penale și

a nulității sesizării instanței.

Conform art. 332

alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă

Tribunalul București în vederea refacerii urmăririi penale.

Recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva acestei sentințe a fost

admis prin Decizia penală nr. 1873 din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, care a casat-o și a trimis cauza la aceeași

instanță pentru continuarea judecății.

Din analiza

materialului probator administrat în cauză a rezultat că în anul 2005 s-a

înființat în mod legal SC C.I. SRL, cu sediul social în orașul Voluntari, având

ca asociat unic și administrator pe inculpatul A.Y. Activitatea principală a

societății era comerțul cu ridicata al legumelor și fructelor.

La data de 20 martie

2007, prin Decizia nr. 1 a asociatului unic, au fost cesionate cele 100 părți

sociale aparținând acestuia și reprezentând 100% din capitalul subscris către

numitul B.E., de asemenea cetățean turc. Acesta a devenit asociat unic și

administrator, fără să existe modificări cu privire la denumirea societății,

sediul sau obiectul de activitate.

Prin Sentința

comercială nr. 11097 din 23 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, s-a dispus dizolvarea SC C.I. SRL, iar prin Sentința

comercială nr. 3516 din 28 aprilie 2010 a Tribunalului București, secția a

VII-a comercială, s-a hotărât deschiderea procedurii falimentului în formă

simplificată împotriva debitorului SC C.I. SRL.

La data de 02

februarie 2011, în dosarul Tribunalului București cu nr. 8330/3/2010 s-a dispus

închiderea procedurii de insolvență împotriva SC C.I. SRL și radierea acesteia

de la O.R.C.B.

Potrivit

înscrisurilor existente la dosar, SC C.I. SRL a funcționat cu conturi deschise

la C.B. (România) SA București la data de 08 aprilie 2005 și la U.Ț.B. la 28

februarie 2006.

Instanța a reținut că

există probe certe, inclusiv raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză,

care atestă că activitatea SC C.I. SRL a continuat și după data cesiunii din 20

martie 2007, fiind vorba despre operațiuni bancare, emiterea de facturi fiscale

și alte acte de comerț.

S-a constatat de

asemenea că după data de 31 decembrie 2006, societatea nu a mai depus raporturi

contabile și nu a întocmit balanțe de verificare contabilă. Nu a fost depus la

Administrația financiară formular Cod, prevăzut de art. 69 din O.G. nr.

92/2003. De asemenea societatea comercială nu a depus declarația 300

(raportarea TVA) începând cu luna ianuarie 2007, deși ca urmare a depășirii în

anul precedent a plafonului de 100.000 euro pentru cifra de faceri, îi revenea

obligația de a declara și plăti TVA, până la data de 25 a lunii următoare,

pentru fiecare lună în parte. În plus, societatea nu a depus bilanțurile

contabile începând cu cel din 31 decembrie 2006 și formularele de raportare

semestrială cu începere de la cea din 30 iunie 2007.

Potrivit raportului

de expertiză contabilă, valoarea totală a sumei datorate de societate bugetului

de stat cu titlu de TVA și impozit pe profit, aferentă perioadei ianuarie -

martie 2007 este de 980.056, 75 RON, din care 716.563,73 RON TVA iar 263.493,02

RON impozit pe profit.

Tribunalul a mai

stabilit, pe baza probatoriilor administrate, că obligațiile ținerii

contabilității, declarării și plății TVA și a impozitului pe profit reveneau

inculpatului A.Y. pentru întreaga perioadă, el fiind cel care, în fapt, a

administrat societatea și după momentul cesiunii părților sociale către numitul

B.E. S-a concluzionat că schimbarea pur formală a asociatului și a

administratorului a fost făcută în scopul de a se evita tragerea la răspundere,

inclusiv penală, a adevăratului coordonator și beneficiar al activității societății

comerciale.

S-a considerat că

sunt edificatoare în acest sens depozițiile martorei T.M.C., extrasele de cont

și raportul de expertiză contabilă.

S-a reținut că în

cauză sunt întrunite în persoana inculpatului elementele constitutive ale

infracțiunii de evaziune fiscală, în condițiile agravante prevăzute de art. 9

alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

S-a stabilit de

asemenea incidența prevederilor art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

241/2005, deoarece sediul social din orașul Voluntari, județul Ilfov, declarat

de inculpat autorităților, prezintă caracteristicile unui sediu social fictiv,

SC C.I. SRL nefuncționând niciodată efectiv la adresa respectivă. Acest fapt a

împiedicat efectuarea de verificări financiar-fiscale, iar declararea fictivă a

sediului s-a făcut tocmai în scopul menționat, de a se împiedica constatarea

ilegalităților din activitatea societății cu privire la obligațiile sale către

bugetul de stat.

Așa fiind, tribunalul

a concluzionat că în sarcina inculpatului urmează să se rețină săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr.

241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv art. 9 alin. (1)

lit. f) și alin. (2) din aceeași lege, aflate în concurs real potrivit

prevederilor art. 33 lit. a) C. pen.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru mai multe motive de

nelegalitate și netemeinicie.

S-a reținut, sub un

prim aspect, că schimbarea de încadrare juridică a faptelor s-a făcut direct

prin sentința ce a soluționat cauza în fond, astfel că a fost încălcat

caracterul de previzibilitate stabilit de art. 7 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului. Modul în care a procedat sub acest aspect instanța de fond

conduce, în opinia apelantului inculpat, la nulitatea hotărârii, conform

prevederilor art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen.

Pe de altă parte,

referitor la condamnarea la pedeapsa de 5 ani închisoare, aceasta în mod greșit

nu a fost coborâtă sub minimul ei special, făcându-se aplicarea prevederilor

art. 80 C. pen. și neținându-se seama de incidența art. 76 alin. (1) lit. c) C.

pen.

S-a mai arătat că la

individualizarea pedepsei instanța de fond nu a ținut seama de circumstanțele

atenuante personale, care sunt favorabile inculpatului. Luarea lor în

considerare ar fi trebuit să conducă la aplicarea unei pedepse mult mai reduse,

a cărei executare să fie suspendată condiționat.

În ceea ce privește

netemeinicia sentinței, s-a susținut, sub un prim aspect, că nu există date

certe care să ateste caracterul fictiv al cesiunii față de numitul B.E.

Cesiunea este valabilă, nu a fost anulată, iar efectele ei conduc la concluzia

că apelantul inculpat ar trebui eventual să răspundă doar pentru daunele aduse

bugetului de stat la nivelul lunii ianuarie 2007, nu și după acest moment.

Pe de altă parte,

nici latura subiectivă specifică infracțiunii de evaziune fiscală - intenția

directă - nu este întrunită în cazul apelantului inculpat.

Pentru toate aceste

motive s-a solicitat în principal achitarea apelantului inculpat, iar în

subsidiar aplicarea unei pedepse reduse, cu suspendarea condiționată a

executării.

În faza procesuală a

apelului nu s-au administrat alte probatorii.

Prin Decizia penală

nr. 199/A din 20 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

s-a admis apelul declarat de inculpat, s-a casat în parte sentința penală

atacată și, rejudecând:

În baza art. 9 alin.

(1) lit. b) și alin. (2) din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen., 74 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a

condamnat pe inculpatul A.Y. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 9 alin.

(1) lit. f) și alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit.

b) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.Y.

la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

evaziune fiscală.

În baza art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit aceste pedepse, aplicând inculpatului

pedeapsa mai grea, de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 81,

82 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani,

constituind termen de încercare.

A atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării

executării pedepsei principale.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Instanța de fond a

făcut o analiză completă și corectă a probatoriilor administrate, stabilind

situația de fapt ce se desprinde din acestea și dând activității infracționale

a inculpatului încadrarea juridică legală.

Sub acest ultim

aspect, nu au fost primite susținerile apelantului inculpat privind modul în

care s-a produs schimbarea de încadrare juridică.

S-a apreciat că

măsura dispusă de instanța de fond este corectă sub aspectul materialității

faptelor și al împrejurărilor în care au fost comise. Ea a fost pusă în

discuția părților încă de la termenul de judecată de la 10 februarie 2012,

astfel încât inculpatul și avocații săi au avut două luni la dispoziție, până

la judecata în fond, pentru a-și pregăti apărările. Nu a fost afectat

caracterul de previzibilitate la care se referă la art. 7 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, iar sentința pronunțată nu este afectată, nici

sub acest aspect, de vreo cauză de nulitate.

Referitor la aprecierea

instanței de fond cu privire la caracterul fictiv al cesiunii calității de

asociat unic și administrator către numitul B.E., această concluzie se bazează

- așa cum în sentință se motivează pe larg - pe numeroase probe necontestate:

înscrisuri, raportul de expertiză contabilă, raportul de expertiză

criminalistică și depozițiile tuturor martorilor audiați pe acest aspect.

Faptul că și după data cesiunii - 20 martie 2007, inculpatul a acționat în

continuare ca administrator de facto al societății sale comerciale este în

afară de orice dubiu.

De asemenea, nu a

fost primită susținerea apelantului inculpat privind neîntrunirea laturii

subiective specifice infracțiunii de evaziune fiscală - intenția directă.

Dimpotrivă, așa cum s-a motivat în mod corect în esență, și cesiunea fictivă și

declararea unui sediu nereal s-au făcut tocmai în scopul sustragerii, prin

crearea unor condiții favorabile în acest sens, de la plata către bugetul de

stat a unor sume importante de bani reprezentând TVA și impozit pe profit.

Apelul a fost

apreciat ca fiind întemeiat în ceea ce privește individualizarea judiciară a

răspunderii penale.

Sub un prim aspect,

s-a arătat că în privința infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și

alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., se

constată că în mod greșit s-a reținut incidența prevederilor art. 80 C. pen.

privind concursul dintre circumstanțele atenuante și cele agravante. Acest text

nu are aplicabilitate, astfel încât, în raport de prevederile art. 74 alin. (1)

lit. b) C. pen. - corect reținute - sunt incidente dispozițiile art. 76 alin.

(1) lit. c) C. pen.

Pe de altă parte,

instanța de fond nu a ținut în suficientă măsură seama de datele ce

caracterizează persoana inculpatului - în vârstă de 41 ani, fără antecedente

penale, cu o comportare corectă din punct de vedere social și familial. Acesta

a colaborat cu organele judiciare, manifestând sinceritate și dorință de a

repara prejudiciul.

Toate împrejurările

de fapt și elementele de circumstanțiere personală au condus la concluzia că

atingerea scopurilor educative și preventive instituite prin art. 52 C. pen.

poate fi realizată și fără executarea efectivă a sancțiunii rezultante, prin

suspendarea condiționată a executării ei.

Împotriva Deciziei

penale nr. 199/A din 20 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București și inculpatul A.Y.

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București critică decizia recurată pentru netemeinicie sub

aspectul individualizării pedepsei.

În motivarea

recursului se arată că instanța de apel a dat o amploare nejustificată

circumstanțelor personale ale inculpatului fără a avea în vedere circumstanțele

reale ale cauzei, respectiv forma continuată a uneia dintre infracțiuni,

activitatea infracțională desfășurându-se în perioada ianuarie - martie 2007 și

prejudiciul ridicat cauzat bugetului de stat.

Totodată, instanța de

apel a concluzionat greșit că nu sunt incidente dispozițiile art. 80 C. pen.

privind concursul între circumstanțele atenuante și cele agravante, în speță,

raportat la forma de săvârșire a infracțiunii prev. de art. 41 alin. (2) C.

pen., fiind aplicabile dispozițiile art. 80 C. pen., iar coborârea pedepsei sub

minimul special prevăzut de lege, de 4 ani închisoare, nu era obligatorie.

În consecință se

solicită casarea deciziei penale și menținerea hotărârii instanței de fond.

Inculpatul A.Y.

critică hotărârile recurate pentru nelegalitate și netemeinicie sub mai multe

aspecte:

- în mod greșit s-a

apreciat că cesiunea părților sociale către numitul B.E. este fictivă, în cauză

nu s-a formulat nicio cerere de constatare a nulității contractului de cesiune,

răspunderea inculpatului fiind angajată numai până în momentul cedării părților

sociale și a retragerii din funcția de administrator al societății.

În mod netemeinic și

nelegal a apreciat instanța de apel faptul că el a acționat ca un adevărat

administrator și asociat și după data cesiunii (respectiv 20 martie 2007), această

concluzie având la bază probele din dosar: înscrisuri, rapoarte de expertiză

contabilă și grafoscopică, declarațiile martorilor.

- instanța de apel nu

a analizat cea de a doua faptă reținută în sarcina inculpatului, respectiv cea

prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 sub

aspectul existenței sale, însă a pronunțat o soluție de condamnare la pedeapsa

de 1 an și 6 luni închisoare;

- referitor la

infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2)

din Legea nr. 241/2005, inculpatul arată că nu poate fi angajată răspunderea sa

penală, faptele constituind contravenții potrivit art. 219 C. proc. fisc.

- netemeinicia

hotărârii de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de

evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (4) lit. f) și alin. (2) din Legea nr.

241/2005 având în vedere că și-a îndeplinit obligația de a declara sediul

societății în vederea stabilirii obligațiilor fiscale ale contribuabilului, nu

a declarat fictiv că societatea funcționează la adresa din Voluntari, Ilfov, și

nu a disimulat realitatea prin crearea aparenței existenței sediului social la

o anumită adresă, nu a încercat sustragerea de la efectuarea verificărilor

fiscale de către organele competente;

- în mod greșit

instanța de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor la

momentul pronunțării hotărârii, încălcându-se astfel disp. art. 6 și 7 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, instanța

trebuia să se pronunțe pe parcursul procesului penal până la pronunțare,

dându-i-se inculpatului posibilitatea să recunoască cu exactitate acuzațiile.

- Faptelor săvârșite

de inculpat li s-a dat o greșită încadrare juridică prin reținerea alin. (2) în

cazul ambelor infracțiuni, referitor la cuantumul prejudiciului;

- Inculpatul

solicită, în principal, achitarea sa pentru cele două infracțiuni în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În terțiar, solicită

condamnarea sa la plata unei amenzi penale în baza art. 9 alin. (1) lit. b) și

art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, făcându-se aplicarea

dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005.

În drept, recursurile

s-au întemeiat pe cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 9, 10,

12, 14, 15, 17, 17

2

și 18 C. proc. pen.

Examinând recursurile

declarate în cauză, Înalta Curte reține că numai recursul declarat de procuror

este întemeiat însă pentru considerentele ce se vor arăta:

Instanțele au reținut

corect în sarcina inculpatului A.Y. săvârșirea celor două infracțiuni de

evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr.

241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și, respectiv, art. 9 alin. (1)

lit. f) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Deși inculpatul A.Y.

a cesionat cele 100 părți sociale deținute la SC C.I. SRL numitului B.E.,

conform contractului de cesiune din 20 martie 2007, în fapt acesta a continuat

să administreze societatea și după acest moment, după cum rezultă din

declarațiile martorilor T.M.C., A.O., N.A., R.A.M.

Documentele emise de

către SC C.B. SA din care rezultă că inculpatul era persoana desemnată să

efectueze operațiuni pe conturile acestei societăți comerciale, iar după data

cesiunii nu a fost desemnată o altă persoană care să efectueze operațiuni

pentru societate.

De asemenea, la data

de 29 martie 2007, la scurt timp după încheierea contractului de cesiune,

numitul B.E. a părăsit teritoriul României.

Pe baza probelor

administrate, instanțele au reținut corect împrejurarea că inculpatul, în

calitate de administrator de drept și, ulterior, de fapt, după cesionarea

părților sociale la data de 20 martie 2007, a omis să înregistreze în actele

contabile operațiunile comerciale efectuate în perioada ianuarie - martie 2007,

ceea ce a condus la prejudicierea bugetului de stat cu suma de 980.056,75 RON.

De asemenea,

inculpatul A.Y., în calitate de administrator al SC C.I. SRL a declarat fictiv

că societatea funcționează la adresa din Voluntari, jud. Ilfov, cu scopul

sustragerii de la efectuarea verificărilor fiscale.

Societatea nu a

derulat operațiuni comerciale sau contabile la această adresă, după cum rezultă

din declarațiile martorului F.M. ce se coroborează cu procesul-verbal nr.

1378/9 octombrie 2008 întocmit de DGFP Ilfov.

Prima critică

formulată de inculpat și întemeiată pe disp. art. 385

9

pct. 10 C.

proc. pen. este nefondată.

Înalta Curte reține,

pe de o parte, că instanța de prim control judiciar s-a pronunțat motivat în

decizia recurată cu privire la caracterul fictiv al contractului de cesiune.

Pe de altă parte,

împrejurarea că nu s-a solicitat constatarea nulității acestei cesiuni nu este

de natură să-l exonereze pe inculpat de răspunderea penală din moment ce din

analiza situației de fapt a rezultat că inculpatul a fost cel care s-a ocupat

de administrarea societății și după cesiunea părților sociale.

Inculpatul a mai

invocat incidența cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 9 C.

proc. pen., respectiv că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la

infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) și alin. (2) din Legea nr.

241/2005, deși a dispus condamnarea la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare

pentru această infracțiune.

Nici această critică

nu este întemeiată.

Instanța de prim

control judiciar a arătat în considerentele deciziei recurate că inculpatul a

comis și această infracțiune, făcând trimitere la probele administrate în

cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești.

Referitor la

infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr.

241/2005, în mod corect instanțele au apreciat că faptele inculpatului de a

omite evidențierea în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate în

perioada ianuarie - martie 2007, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în

cuantum de 980.056,75 RON întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

sus-menționate și nu constituie contravenție prev. de art. 219 C. proc. fisc.

Inculpatul a mai

invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 și 17

2

C. proc. pen.

Instanțele au

încadrat corespunzător în drept faptele inculpatului reținând prevederile alin.

(2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 având în vedere cuantumul prejudiciului

cauzat, ce depășește suma de 100.000 euro (980.056,75 RON) cursul euro/RON

fiind avut în vedere fiind cel de la data comiterii faptei.

Schimbarea încadrării

juridice a faptelor a fost pusă în discuție în conformitate cu disp. art. 334

C. proc. pen. încă de la termenul din 13 ianuarie 2012 inculpatul formulându-și

apărările în raport cu această încadrare.

Inculpatul a mai

invocat în motivele de recurs și cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., fără însă a arăta în concret în ce constă eroarea gravă

de fapt pe care ar fi comis-o instanțele și care a condus la pronunțarea unei

hotărâri greșite de condamnare.

Înalta Curte constată

că nici acest caz de casare nu este aplicabil în speță, neexistând o

contradicție vădită și esențială între ceea ce rezultă din probele administrate

și ceea ce au reținut instanțele prin hotărârile atacate.

Pedeapsa aplicată de

instanța de apel nu a fost just individualizată raportat la criteriile prev. de

art. 72 C. pen.

Înalta Curte are în

vedere că inculpatul a comis fapte cu un grad ridicat de pericol social și a

produs un prejudiciu însemnat bugetului de stat, una dintre infracțiunile de

evaziune fiscală fiind comisă în formă continuată.

Pe de altă parte,

inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are un bun comportament în

familie și societate, s-a prezentat în instanță și a recuperat parțial prejudiciul

cauzat, în favoarea acestuia fiind reținută circumstanța atenuantă prev. de

art. 74 lit. b) C. pen.

Cu toate acestea,

pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr.

241/2005 este cu mult redusă sub minimul special și, în condițiile aplicării

dispozițiilor art. 81 C. pen., nu ar fi în măsură să corespundă cerințelor art.

52 C. pen. privind scopul educativ și preventiv al pedepsei.

Înalta Curte

apreciază că o pedeapsă apropiată minimului special prevăzut de lege, prin

reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. b) C. pen., având în

vedere că prejudiciul a fost acoperit parțial (667.000 RON) a cărei executare

să fie suspendată sub supraveghere, asigură realizarea scopului educativ și

preventiv al pedepsei prev. de art. 52 C. pen., astfel că în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de procuror, va casa

în parte decizia penală recurată și rejudecând, va înlătura aplicarea art. 33

și art. 34 lit. b) C. pen. și va repune în individualitatea lor pedepsele

aplicate inculpatului.

Va majora de la 2 ani

închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin.

(1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen.

Va menține pedeapsa

de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

de evaziune fiscală prevăzută art. 9 alin. (1) lit. f) și alin. (2) din Legea

nr. 241/2005, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen., va contopi aceste pedepse, inculpatul urmând să

execute pedeapsa mai grea, de 3 ani închisoare.

Va face aplicarea

art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare

pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

C. pen., va obliga pe inculpat să respecte pe durata termenului de încercare

următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la

datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Va atrage atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. art. 86

4

C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub

supraveghere a executării pedepsei principale.

Va constata că

inculpatul a fost arestat în perioada 18 iunie 2010 - 14 iulie 2010.

Va menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

În baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de

inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei

penale nr. 199/A din 20 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, privind pe inculpatul A.Y.

Casează în parte

decizia recurată și, rejudecând:

Înlătură aplicarea

art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen. și repune în individualitatea lor pedepsele

aplicate inculpatului.

Majorează de la 2 ani

închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin.

(1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen.

Menține pedeapsa de 1

an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de

evaziune fiscală prevăzută art. 9 alin. (1) lit. f) și alin. (2) din Legea

241/2005, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)

și art. 34 lit. b) C. pen., contopește aceste pedepse, inculpatul urmând să

execute pedeapsa mai grea, de 3 ani închisoare.

Face aplicarea art.

71 - 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare pe

durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

C. pen., obligă pe inculpat să respecte pe durata termenului de încercare

următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la

datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Atrage atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub

supraveghere a executării pedepsei principale.

Constată că

inculpatul a fost arestat în perioada 18 iunie 2010 - 14 iulie 2010.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.Y. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi, 8 februarie 2013.

Procesat de GGC - GV