ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1808/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1808/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 324 din data de 20

aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art.

334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute

prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A.V., din infracțiunea prev. de art.

9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea prev. de art. 9

alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 9 alin.

(1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.V. la pedeapsa de 5 ani

închisoare.

În baza art. 9 din

Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C.

pen. (anume funcția de reprezentare sau administrare a unei societăți

comerciale), ca pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea

pedepsei închisorii.

S-a stabilit că

pedeapsa se execută în regim de detenție conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C.

pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 14 și

art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 999 C. civ., s-a admis

acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională

de Administrare Fiscală și a fost obligat inculpatul la plata sumei de

1.554.887,18 RON compusă din 153.885,74 RON - impozit pe profit și 1.401.001,44

RON - taxă pe valoare adăugată, la care adaugă accesorii fiscale (dobânzi,

penalități, majorări de întârziere), calculate până la data plății efective, cu

titlu de daune materiale, în favoarea părții civile.

În baza art. 11 din

Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 163 C. pen., s-a dispus instituirea

sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare

ale inculpatului, în vederea recuperării prejudiciului, până la concurența

sumei de 1.554.887,18 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON

cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 13 din

Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca, la data rămânerii definitive a hotărârii, o

copie a dispozitivului să se comunice Oficiului Național al Registrului

Comerțului în vederea efectuării de mențiuni în registrul comerțului.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul a reținut că, la data de 23 ianuarie 2012, a fost

înregistrat rechizitoriul nr. 1656/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sector 6 București, prin care s-a dispus punerea în mișcare a

acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A.V. sub aspectul

infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 241/2005.

Prin actul de

sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că în calitate de administrator al

SC A.D. SRL, acesta a desfășurat relații comerciale cu SC G.A. SRL constând în

vânzarea de cereale, fără a evidenția operațiunile desfășurate în

contabilitate, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către bugetul

consolidat al statului.

La termenul de

judecată din data de 06 aprilie 2012, inculpatul a solicitat ca judecata să se

facă potrivit art. 320

1

C. proc. pen., a recunoscut în totalitate

săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând

să nu se mai administreze alte probe în fața instanței, ci judecata să se facă

În baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a arătat că

le cunoaște și le însușește, respectiv: sesizarea Gărzii Financiare - Secția

Municipiului București și alte documente, facturi fiscale emise de SC A.D. SRL,

extras de cont al SC G.A. SRL Brăila, declarațiile martorului Z.M.L., adresă

ANAF - AFP Sector 4 nr. 1827927, documente referitoare la SC A.D. SRL.

Analizând întregul

material probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarea

situație de fapt:

La data de 14 august

2008, a fost înființată SC A.D. SRL (înregistrată la Oficiul Registrului

Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/13973/2008,CUI -

24334989) având ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al

cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat. Calitatea de

administrator și unic asociat a deținut-o, de la înființarea societății și până

la data de 28 septembrie 2009, inculpatul A.V.

Imediat după

înființare, SC A.D. SRL a intrat în relații comerciale cu SC G.A. SRL Brăila.

în concret, societatea administrată de către inculpat vindea cereale către SC

G.A. SRL Brăila, fiind întocmite în acest sens un număr de 71 facturi fiscale

corespunzător operațiunilor efectuate. Acestea au fost evidențiate în perioada

18 august 2008 - 26 martie 2009 în contabilitatea SC G.A. SRL Brăila, plățile

fiind efectuate prin virament bancar, așa cum rezultă din extrasul contului

aparținând SC G.A. SRL Brăila, deschis la RB.

După efectuarea

plăților de către SC G.A. SRL Brăila, inculpatul proceda la retragerea sumelor

de bani din contul SC A.D. SRL, în numerar, folosind la unitatea bancară ca

documente justificative, borderouri de achiziție de la persoane fizice.

În schimb, cele 71 de

facturi fiscale în valoare totală de 8.774.693,22 RON nu erau înregistrate în

evidența financiar-contabilă a SC A.D. SRL, aceasta în scopul sustragerii de la

plata obligațiilor fiscale (impozit pe profit și TVA) către bugetul consolidat

al statului.

La data de 24 iulie

2009, Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila a solicitat Gărzii

Financiare - Secția Municipiului București efectuarea unui control încrucișat

la SC A.D. SRL pentru stabilirea realității și modulului de realizare a

tranzacțiilor efectuate între SC A.D. SRL și SC G.A. SRL, precum și a

modalității de înregistrare în evidența contabilă, în jurnalele de vânzări a

facturilor emise.

Ca atare, la data de

14 septembrie 2009, comisarii Gărzii Financiare - Secția Municipiului București

s-au deplasat la sediul SC A.D. SRL, din București, unde a fost lăsată

invitația nr. 18.505. în această modalitate, i s-a cerut inculpatului să se

prezinte la sediul organului de control și să pună la dispoziție evidența

financiar-contabilă a SC A.D. SRL de la data de 01 iunie 2008 la zi și

registrul unic de control.

În continuare, au

fost trimise prin poștă, cu confirmare de primire, invitația nr. 18.508 din

data de 18 septembrie 2009 și somația nr. 18915 din data de 01 octombrie 2009,

la domiciliul inculpatului, în calitate de administrator al SC A.D. SRL, cărora

acesta nu le-a dat curs.

A considerat prima

instanță că este de natura evidenței că, luând la cunoștință de demersurile

organelor de control financiar, inculpatul a demarat procedurile de înstrăinare

a SC A.D. SRL.

În acest sens, prin

Decizia nr. 1 din data de 28 septembrie 2009 de modificare a prevederilor

actului constitutiv, a hotărât cesionarea unui număr de 20 de părți sociale cu

valoarea totală de 200 RON, reprezentând 100% din totalul capitalului social al

SC A.D. SRL, către cetățeanul turc A.O. Prin aceeași decizie, s-a dispus

revocarea inculpatului din funcția de administrator și numirea în această

funcție a numitului A.O.

În urma solicitării

Gărzii Financiare, Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București a

comunicat faptul că SC A.D. SRL nu a depus, de la înființare, declarații

privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat al statului și

deconturi de TVA.

Ca atare, în lipsa

evidențelor financiar-contabile ale SC A.D. SRL. s-a procedat la calcularea

prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului, prin estimare, în

condițiile Codului de procedură fiscală, acesta fiind stabilit la suma de

1.554.887,18 RON, compusă din 153.885,74 RON - impozit pe profit și

1.401.001,44 RON - taxă pe valoare adăugată.

Fiind audiat,

inculpatul a recunoscut comiterea faptei de evaziune fiscală cu consecința

producerii unui prejudiciu în cuantum de 1.554.887,18 RON în dauna bugetului

consolidat al statului.

La termenul din data

de 06 aprilie 2012, Tribunalul, din oficiu, a pus în discuția părților

schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina

inculpatului, din infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

241/2005, în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din

Legea nr. 241/2005.

Întrucât prin fapta

inculpatului, săvârșită în modalitatea descrisă mai sus, s-a produs un

prejudiciu în cuantum de 1.554.887,18 RON, sumă ce depășește cu mult

echivalentul a 100.000 de euro, Tribunalul a dispus schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din

Legea nr. 241/2005.

Sub aspectul laturii

obiective, s-a reținut că fapta inculpatului A.V., care în calitate de administrator

al SC A.D. SRL, a desfășurat relații comerciale cu SC G.A. SRL constând în

vânzarea de cereale, fără a evidenția operațiunile desfășurate în

contabilitate, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, cauzând

bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 1.554.887,18 RON,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev.

de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Sub aspectul laturii

subiective, s-a reținut că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă.

La individualizarea

judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de

individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții

generale a Codului penal privind forma de vinovăție, limitele de pedeapsă

prevăzute în legea specială referitor la infracțiunea de evaziune fiscală

-închisoarea de la 4 la 10 ani, gradul de pericol social al faptei pe care

instanța de fond l-a apreciat ca fiind foarte ridicat și care rezultă din împrejurarea

că inculpatul, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, nu a

evidențiat în documentele contabile operațiunile comerciale desfășurare cu

scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, cu consecința producerii

unui prejudiciul în cuantum de 1.554.887,18 RON, specificul infracțiunii de

evaziune fiscală, care afectează negativ întreaga populație, persoana și

conduita inculpatului.

Pe de altă parte, s-a

avut în vedere că pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate

în așa fel încât să producă efecte atât asupra conduitei inculpatului,

contribuind la reeducarea acestuia, cât și asupra altor persoane care, văzând

constrângerea la care sunt supuși cei ce comit astfel de infracțiuni, sunt puse

în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se

abține de la săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală.

Totodată, Tribunalul

a apreciat că nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea

inculpatului, având în vedere conduita sa pe parcursul urmăririi penale,

încercările repetate de denaturare a adevărului, precum și faptul cesionării

părților sociale către un cetățean turc la momentul la care Garda Financiară

declanșase controlul financiar.

Nu au putut fi

acceptate nici susținerile inculpatului în sensul că regretă săvârșirea faptei,

atâta vreme cât nu a depus un minim de diligente pentru a achita prejudiciul

sau măcar parte din acesta.

În acest context, a

fost avut în vedere și faptul că, după săvârșirea infracțiunii care face

obiectul prezentei cauze, inculpatul a continuat să se implice în administrarea

societăților comerciale având ca obiect de activitate comercializarea de

cereale.

Cât privește

afirmațiile legate de starea precară de sănătate, s-a reținut că acestea nu

justifică aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus, în raport de

elementele indicate mai sus și, în plus, aceste aspecte ar fi trebuit să fie

avute în vedere tocmai de către inculpat la momentul săvârșirii faptei și ar fi

trebuit să constituie tot atâtea motive care să-l determine să se abțină de la

comportamente infracționale.

Ca atare, ținând

seama și de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., instanța de fond a

aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea între limitele reduse potrivit

prevederilor legale menționate, anume 5 ani închisoare.

Raportat la natura și

gravitatea infracțiunii, față de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 241/2005 și

art. 65 alin. (2) C. pen., Tribunalul a interzis inculpatului drepturile prev.

de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe

o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, cu referire la funcția

de reprezentare sau administrare societăți comerciale, aceasta fiind funcția de

care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Referitor la

modalitatea de executare, ținând seama de elementele expuse mai sus - natura și

gravitatea infracțiunii, circumstanțe reale și personale, față de reacția

cetățenilor care ar putea fi una de indignare în situația în care persoane care

au cauzat asemenea prejudicii bugetului de stat ar beneficia de suspendarea

pedepsei, instanța de fond a apreciat că scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

poate fi atins doar prin executarea în regim de detenție a pedepsei de către inculpat.

În baza art. 71 C.

pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

Sub aspectul laturii

civile, instanță de fond a constatat că din probele administrate a rezultat

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală

cauzatoare de prejudiciu, fiind îndeplinite toate condițiile răspunderii civile

delictuale, ceea ce impune obligația inculpatului de a repara prejudiciul

cauzat părții civile. în privința cuantumului prejudiciului, instanța de fond a

apreciat că prin activitatea infracțională inculpatul a cauzat un prejudiciu în

cuantum de 1.554.887,18 RON, compus din 153.885,74 RON - impozit pe profit și

1.401.001,44 RON - taxă pe valoare adăugată, la acestea urmând a fi adăugate

accesoriile fiscale - dobânzi, penalități, majorări de întârziere, calculate

până la data plății efective.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.V., solicitând

admiterea apelului, coborârea pedepsei sub minimul special, prin reținerea

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și

suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, față de cuantumul

prejudiciului, atitudinea de recunoaștere a inculpatului și starea sa de

sănătate, acesta suferind de TBC. De asemenea, s-a invocat nelegalitatea

măsurii asigurătorii a sechestrului prin instituirea acestuia asupra bunurilor

viitoare.

Prin Decizia penală

nr. 315 din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, SL

fost admis apelul declarat de inculpatul A.V. împotriva Sentinței penale nr.

324 din 20 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în

Dosarul nr. 2035/3/2012.

A fost desființată,

în parte, sentința penală apelată și, în rejudecare, a fost redusă pedeapsa la

care a fost condamnat inculpatul A.V. pentru săvârșirea infracțiunii de

evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr.

241/2005 cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., de la 5 ani

închisoare la 4 ani închisoare.

A fost înlăturată

dispoziția privind executarea pedepsei în regim de detenție.

În baza art. 86

1

C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate

inculpatului pe un termen de încercare de 8 arii, termen stabilit în condițiile

art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul

să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, potrivit programului

întocmit de această instituție;

b) să anunțe, în

prealabil, Serviciului de Probațiune orice schimbare de domiciliu, reședință

sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice Serviciului de Probațiune, schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

Serviciului de Probațiune informații de natură a putea fi controlate mijloacele

sale de existență.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării

executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C.

proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării

pedepsei sub supraveghere.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au

rămas în sarcina statului.

Examinând hotărârea

apelată în raport de motivele de apel invocate, cât și din oficiu, conform art.

371 C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a constatat că apelul

declarat este fondat.

S-a constatat că

prima instanță a reținut corect situația de fapt, dând o încadrare juridică

corespunzătoare, din materialul probator administrat pe parcursul procesului

penal rezultând fără echivoc vinovăția inculpatului cu privire la săvârșirea

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

S-a apreciat, însă,

că în raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de

art. 72 C. pen., pedeapsa aplicată de către instanța de fond nu este

proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei comise și cu

persoana inculpatului, necorespunzând scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C.

pen.

Astfel, s-a apreciat

că se impune a se da o eficiență mai mare lipsei antecedentelor penale, precum

și atitudinii sincere manifestate de inculpat pe parcursul procesului penal,

acesta prevalându-se de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.,

impunându-se reducerea pedepsei aplicate, nejustificându-se însă reținerea

acestora ca și circumstanțe atenuante, cu consecința coborârii pedepsei sub

minimul special redus cu o treime.

Cu privire la critica

privind nelegalitatea instituirii măsurii asigurătorii a sechestrului și asupra

bunurilor mobile și imobile viitoare, s-a constatat că aceasta nu este

întemeiată, prin instituirea sechestrului și asupra bunurilor viitoare

atingându-se scopul măsurii asigurătorii, acela de a asigura repararea

prejudiciului, revenind organului care procedează la aplicarea sechestrului

obligația să identifice bunurile existente în patrimoniul inculpatului la acel

moment.

Împotriva deciziei

anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea

Deciziei penale atacate și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond,

în sensul de a se menține pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executare în regim

de detenție, care a fost apreciată ca fiind just individualizată.

Criticile au fost circumscrise

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat, pentru

considerentele care urmează.

Situația de fapt

reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este

în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără

dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, de altfel

acesta recunoscând comiterea faptelor în fața primei instanțe, solicitând să

beneficieze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Analiza actelor

dosarului relevă împrejurarea că instanțele au reținut în mod corect situația

de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a

ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor cornișe încadrarea

juridică corespunzătoare.

Sub aspectul

individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în

speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei de către instanța de apel,

prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a

sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în

cauză nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 9385

9

pct.

14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține

că principiul individualizării sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă

stabilirea, cât și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea lor în funcție de

gradul de pericol social al faptei, al periculozității făptuitorului.

Pedeapsa, pe lângă

funcția de constrângere ce o exercită asupra condamnatului, îndeplinește și

funcția de exemplaritate și de reeducare a acestuia, fiind menită să determine

înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului, pedeapsa fiind

aplicată, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Chiar

dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al

judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră,

el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material

probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a

criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea

explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea

acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și

poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului

de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât

și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Individualizarea

judiciară a pedepsei și modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate

criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, limitele

speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana

infractorului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Individualizarea

judiciară a pedepsei nu se face în mod arbitrar de către instanța de judecată,

ci ținând cont de normele prevăzute în Codul penal, care stabilește anumite

criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen., printre

acestea enumerându-se și personalitatea inculpatului și împrejurările care

agravează sau atenuează răspunderea penală. în literatura juridică s-a precizat

că acest criteriu de individualizare a pedepsei privește un complex de date

referitoare la situația sau calitatea infractorului (capacitatea psihofizică,

vârsta, ocupația, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârșirea

faptei), criteriu care reflectă cerința ca sancțiunea penală, ca reacție

împotriva răului pricinuit prin săvârșirea unei infracțiuni, să fie

proporțională cu particularitățile făptuitorului împotriva căruia se aplică,

fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării

pedepsei concrete în raport cu particularitățile persoanei infractorului amplu

cunoscute.

La individualizarea

pedepsei stabilite în sarcina inculpatului de către instanța de prim control

judiciar, se constată că, pornindu-se de la criteriile generale prevăzute de

art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost aplicată într-un cuantum

corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii și

circumstanțelor personale ale inculpatului - care nu este cunoscut cu

antecedente penale, a manifestat o atitudine sinceră pe parcursul procesului

penal, își câștigă existența în mod cinstit și are probleme serioase de

sănătate, suferind de multiple afecțiuni, astfel cum rezultă din înscrisurile

aflate la dosarul cauzei.

Și în ceea ce

privește modalitatea de executare a pedepsei stabilite de instanța de apel,

respectiv cea prevăzută de art. 86

1

C. pen., Înalta Curte reține că

aceasta este corespunzătoare gradului de pericol social al faptelor și

periculozității făptuitorului, nici din această perspectivă nefiind întemeiată

solicitarea Ministerului Public de casare a deciziei și de menținere a

sentinței primei instanțe. Se reține în acest sens că datele dosarului relevă

presupunerea că aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub

supraveghere este suficientă pentru a se realiza reeducarea inculpatului și

prevenirea comiterii de noi infracțiuni.

În speță, se constată

că circumstanțele personale ale inculpatului au fost corect evaluate de

instanța de apel cu prilejul stabilirii cuantumului și a modalității de

executare a pedepsei, în mod corect apreciindu-se că nu se impune aplicarea unei

pedepse cu executare în regim privativ de libertate.

Totodată, Înalta

Curte are în vedere și împrejurarea că executarea pedepsei aplicate

inculpatului a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 8

ani, iar pe de altă parte, deși în cauză a fost produs un prejudiciu însemnat,

au fost luate măsuri pentru recuperarea acestuia prin instituirea sechestrului

asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare ale

inculpatului.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere

a executării acesteia, este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C.

pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, fiind

aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare consfințit prin

dispozițiile art. 52 C. pen.

Neexistând nici

motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul

declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat vor

rămâne în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

împotriva Deciziei penale nr. 315 din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel

București, secția I penală, privind pe inculpatul A.V.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 mai 2013.

Procesat de GGC - LM