ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1808/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 324 din data de 20 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A.V., din infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005. În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 9 din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

(anume funcția de reprezentare sau administrare a unei societăți comerciale), ca pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. S-a stabilit că pedeapsa se execută în regim de detenție conform art. 57 C. pen. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 999 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.554.887,18 RON compusă din 153.885,74 RON - impozit pe profit și 1.401.001,44 RON - taxă pe valoare adăugată, la care adaugă accesorii fiscale (dobânzi, penalități, majorări de întârziere), calculate până la data plății efective, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 163 C. pen., s-a dispus instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare ale inculpatului, în vederea recuperării prejudiciului, până la concurența sumei de 1.554.887,18 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca, la data rămânerii definitive a hotărârii, o copie a dispozitivului să se comunice Oficiului Național al Registrului Comerțului în vederea efectuării de mențiuni în registrul comerțului.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că, la data de 23 ianuarie 2012, a fost înregistrat rechizitoriul nr. 1656/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 București, prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A.V. sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că în calitate de administrator al SC A.D. SRL, acesta a desfășurat relații comerciale cu SC G.A. SRL constând în vânzarea de cereale, fără a evidenția operațiunile desfășurate în contabilitate, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către bugetul consolidat al statului.

La termenul de judecată din data de 06 aprilie 2012, inculpatul a solicitat ca judecata să se facă potrivit art. 320 1 C. proc. pen., a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând să nu se mai administreze alte probe în fața instanței, ci judecata să se facă În baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a arătat că le cunoaște și le însușește, respectiv: sesizarea Gărzii Financiare - Secția Municipiului București și alte documente, facturi fiscale emise de SC A.D. SRL, extras de cont al SC G.A. SRL Brăila, declarațiile martorului Z.M.L., adresă ANAF - AFP Sector 4 nr. 1827927, documente referitoare la SC A.D. SRL.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: La data de 14 august 2008, a fost înființată SC A.D. SRL (înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/13973/2008,CUI - 24334989) având ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat. Calitatea de administrator și unic asociat a deținut-o, de la înființarea societății și până la data de 28 septembrie 2009, inculpatul A.V. Imediat după înființare, SC A.D. SRL a intrat în relații comerciale cu SC G.A. SRL Brăila. în concret, societatea administrată de către inculpat vindea cereale către SC G.A.

SRL Brăila, fiind întocmite în acest sens un număr de 71 facturi fiscale corespunzător operațiunilor efectuate. Acestea au fost evidențiate în perioada 18 august 2008 - 26 martie 2009 în contabilitatea SC G.A. SRL Brăila, plățile fiind efectuate prin virament bancar, așa cum rezultă din extrasul contului aparținând SC G.A. SRL Brăila, deschis la RB. După efectuarea plăților de către SC G.A. SRL Brăila, inculpatul proceda la retragerea sumelor de bani din contul SC A.D. SRL, în numerar, folosind la unitatea bancară ca documente justificative, borderouri de achiziție de la persoane fizice. În schimb, cele 71 de facturi fiscale în valoare totală de 8.774.693,22 RON nu erau înregistrate în evidența financiar-contabilă a SC A.D.

SRL, aceasta în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale (impozit pe profit și TVA) către bugetul consolidat al statului. La data de 24 iulie 2009, Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila a solicitat Gărzii Financiare - Secția Municipiului București efectuarea unui control încrucișat la SC A.D. SRL pentru stabilirea realității și modulului de realizare a tranzacțiilor efectuate între SC A.D. SRL și SC G.A. SRL, precum și a modalității de înregistrare în evidența contabilă, în jurnalele de vânzări a facturilor emise. Ca atare, la data de 14 septembrie 2009, comisarii Gărzii Financiare - Secția Municipiului București s-au deplasat la sediul SC A.D. SRL, din București, unde a fost lăsată invitația nr. 18.505.

în această modalitate, i s-a cerut inculpatului să se prezinte la sediul organului de control și să pună la dispoziție evidența financiar-contabilă a SC A.D. SRL de la data de 01 iunie 2008 la zi și registrul unic de control. În continuare, au fost trimise prin poștă, cu confirmare de primire, invitația nr. 18.508 din data de 18 septembrie 2009 și somația nr. 18915 din data de 01 octombrie 2009, la domiciliul inculpatului, în calitate de administrator al SC A.D. SRL, cărora acesta nu le-a dat curs. A considerat prima instanță că este de natura evidenței că, luând la cunoștință de demersurile organelor de control financiar, inculpatul a demarat procedurile de înstrăinare a SC A.D. SRL. În acest sens, prin Decizia nr. 1 din data de 28 septembrie 2009 de modificare a prevederilor actului constitutiv, a hotărât cesionarea unui număr de 20 de părți sociale cu valoarea totală de 200 RON, reprezentând 100% din totalul capitalului social al SC A.D.

SRL, către cetățeanul turc A.O. Prin aceeași decizie, s-a dispus revocarea inculpatului din funcția de administrator și numirea în această funcție a numitului A.O. În urma solicitării Gărzii Financiare, Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București a comunicat faptul că SC A.D. SRL nu a depus, de la înființare, declarații privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat al statului și deconturi de TVA. Ca atare, în lipsa evidențelor financiar-contabile ale SC A.D. SRL. s-a procedat la calcularea prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului, prin estimare, în condițiile Codului de procedură fiscală, acesta fiind stabilit la suma de 1.554.887,18 RON, compusă din 153.885,74 RON - impozit pe profit și 1.401.001,44 RON - taxă pe valoare adăugată.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut comiterea faptei de evaziune fiscală cu consecința producerii unui prejudiciu în cuantum de 1.554.887,18 RON în dauna bugetului consolidat al statului. La termenul din data de 06 aprilie 2012, Tribunalul, din oficiu, a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului, din infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005. Întrucât prin fapta inculpatului, săvârșită în modalitatea descrisă mai sus, s-a produs un prejudiciu în cuantum de 1.554.887,18 RON, sumă ce depășește cu mult echivalentul a 100.000 de euro, Tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Sub aspectul laturii obiective, s-a reținut că fapta inculpatului A.V., care în calitate de administrator al SC A.D. SRL, a desfășurat relații comerciale cu SC G.A. SRL constând în vânzarea de cereale, fără a evidenția operațiunile desfășurate în contabilitate, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 1.554.887,18 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005. Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal privind forma de vinovăție, limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială referitor la infracțiunea de evaziune fiscală -închisoarea de la 4 la 10 ani, gradul de pericol social al faptei pe care instanța de fond l-a apreciat ca fiind foarte ridicat și care rezultă din împrejurarea că inculpatul, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, nu a evidențiat în documentele contabile operațiunile comerciale desfășurare cu scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, cu consecința producerii unui prejudiciul în cuantum de 1.554.887,18 RON, specificul infracțiunii de evaziune fiscală, care afectează negativ întreaga populație, persoana și conduita inculpatului.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere că pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât să producă efecte atât asupra conduitei inculpatului, contribuind la reeducarea acestuia, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care sunt supuși cei ce comit astfel de infracțiuni, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală. Totodată, Tribunalul a apreciat că nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, având în vedere conduita sa pe parcursul urmăririi penale, încercările repetate de denaturare a adevărului, precum și faptul cesionării părților sociale către un cetățean turc la momentul la care Garda Financiară declanșase controlul financiar.

Nu au putut fi acceptate nici susținerile inculpatului în sensul că regretă săvârșirea faptei, atâta vreme cât nu a depus un minim de diligente pentru a achita prejudiciul sau măcar parte din acesta. În acest context, a fost avut în vedere și faptul că, după săvârșirea infracțiunii care face obiectul prezentei cauze, inculpatul a continuat să se implice în administrarea societăților comerciale având ca obiect de activitate comercializarea de cereale. Cât privește afirmațiile legate de starea precară de sănătate, s-a reținut că acestea nu justifică aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus, în raport de elementele indicate mai sus și, în plus, aceste aspecte ar fi trebuit să fie avute în vedere tocmai de către inculpat la momentul săvârșirii faptei și ar fi trebuit să constituie tot atâtea motive care să-l determine să se abțină de la comportamente infracționale.

Ca atare, ținând seama și de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea între limitele reduse potrivit prevederilor legale menționate, anume 5 ani închisoare. Raportat la natura și gravitatea infracțiunii, față de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 241/2005 și art. 65 alin. (2) C. pen., Tribunalul a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, cu referire la funcția de reprezentare sau administrare societăți comerciale, aceasta fiind funcția de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Referitor la modalitatea de executare, ținând seama de elementele expuse mai sus - natura și gravitatea infracțiunii, circumstanțe reale și personale, față de reacția cetățenilor care ar putea fi una de indignare în situația în care persoane care au cauzat asemenea prejudicii bugetului de stat ar beneficia de suspendarea pedepsei, instanța de fond a apreciat că scopul prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins doar prin executarea în regim de detenție a pedepsei de către inculpat. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. Sub aspectul laturii civile, instanță de fond a constatat că din probele administrate a rezultat vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală cauzatoare de prejudiciu, fiind îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale, ceea ce impune obligația inculpatului de a repara prejudiciul cauzat părții civile.

în privința cuantumului prejudiciului, instanța de fond a apreciat că prin activitatea infracțională inculpatul a cauzat un prejudiciu în cuantum de 1.554.887,18 RON, compus din 153.885,74 RON - impozit pe profit și 1.401.001,44 RON - taxă pe valoare adăugată, la acestea urmând a fi adăugate accesoriile fiscale - dobânzi, penalități, majorări de întârziere, calculate până la data plății efective. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.V., solicitând admiterea apelului, coborârea pedepsei sub minimul special, prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, față de cuantumul prejudiciului, atitudinea de recunoaștere a inculpatului și starea sa de sănătate, acesta suferind de TBC.

De asemenea, s-a invocat nelegalitatea măsurii asigurătorii a sechestrului prin instituirea acestuia asupra bunurilor viitoare. Prin Decizia penală nr. 315 din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, SL fost admis apelul declarat de inculpatul A.V. împotriva Sentinței penale nr. 324 din 20 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 2035/3/2012. A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, în rejudecare, a fost redusă pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul A.V. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare. A fost înlăturată dispoziția privind executarea pedepsei în regim de detenție. În baza art. 86 1 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 8 arii, termen stabilit în condițiile art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, potrivit programului întocmit de această instituție; b) să anunțe, în prealabil, Serviciului de Probațiune orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune, schimbarea locului de muncă; d) să comunice Serviciului de Probațiune informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării pedepsei sub supraveghere. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului. Examinând hotărârea apelată în raport de motivele de apel invocate, cât și din oficiu, conform art. 371 C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a constatat că apelul declarat este fondat.

S-a constatat că prima instanță a reținut corect situația de fapt, dând o încadrare juridică corespunzătoare, din materialul probator administrat pe parcursul procesului penal rezultând fără echivoc vinovăția inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. S-a apreciat, însă, că în raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa aplicată de către instanța de fond nu este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei comise și cu persoana inculpatului, necorespunzând scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, s-a apreciat că se impune a se da o eficiență mai mare lipsei antecedentelor penale, precum și atitudinii sincere manifestate de inculpat pe parcursul procesului penal, acesta prevalându-se de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., impunându-se reducerea pedepsei aplicate, nejustificându-se însă reținerea acestora ca și circumstanțe atenuante, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special redus cu o treime. Cu privire la critica privind nelegalitatea instituirii măsurii asigurătorii a sechestrului și asupra bunurilor mobile și imobile viitoare, s-a constatat că aceasta nu este întemeiată, prin instituirea sechestrului și asupra bunurilor viitoare atingându-se scopul măsurii asigurătorii, acela de a asigura repararea prejudiciului, revenind organului care procedează la aplicarea sechestrului obligația să identifice bunurile existente în patrimoniul inculpatului la acel moment.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea Deciziei penale atacate și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul de a se menține pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, care a fost apreciată ca fiind just individualizată. Criticile au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, de altfel acesta recunoscând comiterea faptelor în fața primei instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Analiza actelor dosarului relevă împrejurarea că instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor cornișe încadrarea juridică corespunzătoare.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei de către instanța de apel, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 9385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte reține că principiul individualizării sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă stabilirea, cât și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea lor în funcție de gradul de pericol social al faptei, al periculozității făptuitorului.

Pedeapsa, pe lângă funcția de constrângere ce o exercită asupra condamnatului, îndeplinește și funcția de exemplaritate și de reeducare a acestuia, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului, pedeapsa fiind aplicată, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Individualizarea judiciară a pedepsei și modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Individualizarea judiciară a pedepsei nu se face în mod arbitrar de către instanța de judecată, ci ținând cont de normele prevăzute în Codul penal, care stabilește anumite criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen., printre acestea enumerându-se și personalitatea inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

în literatura juridică s-a precizat că acest criteriu de individualizare a pedepsei privește un complex de date referitoare la situația sau calitatea infractorului (capacitatea psihofizică, vârsta, ocupația, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârșirea faptei), criteriu care reflectă cerința ca sancțiunea penală, ca reacție împotriva răului pricinuit prin săvârșirea unei infracțiuni, să fie proporțională cu particularitățile făptuitorului împotriva căruia se aplică, fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării pedepsei concrete în raport cu particularitățile persoanei infractorului amplu cunoscute.

La individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului de către instanța de prim control judiciar, se constată că, pornindu-se de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost aplicată într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțelor personale ale inculpatului - care nu este cunoscut cu antecedente penale, a manifestat o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, își câștigă existența în mod cinstit și are probleme serioase de sănătate, suferind de multiple afecțiuni, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Și în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei stabilite de instanța de apel, respectiv cea prevăzută de art. 86 1 C. pen., Înalta Curte reține că aceasta este corespunzătoare gradului de pericol social al faptelor și periculozității făptuitorului, nici din această perspectivă nefiind întemeiată solicitarea Ministerului Public de casare a deciziei și de menținere a sentinței primei instanțe. Se reține în acest sens că datele dosarului relevă presupunerea că aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere este suficientă pentru a se realiza reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi infracțiuni. În speță, se constată că circumstanțele personale ale inculpatului au fost corect evaluate de instanța de apel cu prilejul stabilirii cuantumului și a modalității de executare a pedepsei, în mod corect apreciindu-se că nu se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim privativ de libertate.

Totodată, Înalta Curte are în vedere și împrejurarea că executarea pedepsei aplicate inculpatului a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani, iar pe de altă parte, deși în cauză a fost produs un prejudiciu însemnat, au fost luate măsuri pentru recuperarea acestuia prin instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare ale inculpatului. Așa fiind, Înalta Curte constată că pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 315 din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul A.V. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2013. Procesat de GGC - LM