ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3396/2012

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 175 din 11 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 62707/3/2010, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată, solicitarea formulată de apărătorul inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. raportat la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul M.G.D. la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată. În temeiul art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până Ia executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcția de administrator într-o societate comercială.

În temeiul art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcția de administrator într-o societate comercială - pe un termen de 5 ani. În temeiul art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit conform art. 86 2 alin. (1) C. pen. În temeiul art. 86 3 alin. (1) C. pen.

a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acest serviciu; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, suspendarea executării pedepsei accesorii.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., i s-au pus inculpatului în vedere dispozițiile art. 86 4 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere. În temeiul art. 115 C. pen. s-a dispus luarea, față de inculpat, a măsurii de siguranță a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de administrator într-o societate comercială. În temeiul art. 7 alin. (2) și art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, republicată, s-a dispus înregistrarea, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a mențiunilor cuvenite la Oficiul Național al Registrului Comerțului. În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva inculpatului.

A fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 5.578.282 RON reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, la care s-au adăugat obligațiile fiscale accesorii - majorări, penalități, dobânzi - calculate, conform C. proc. fisc., de la data când obligația a devenit scadentă și până la data executării integrale a plătii. În temeiul art. 163 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea părții civile de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului. În temeiul art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea, la rămânerea definitivă a sentinței, a înscrisurilor menționate în hotărâre.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în fapt, că prin încheierea nr. 2593/SC/2001, pronunțată de judecătorul delegat de Tribunalul București la Oficiul Registrului Comerțului al Municipiului București, în ședința din data de 12 martie 2001, s-a autorizat constituirea și s-a dispus înmatricularea în Registrul Comerțului a SC S.P.S.C. SRL, având sediul social în București, sector 3. Obiectul principal de activitate al acestei societ ăți comerciale a fost comerțul cu ridicata și import-export al altor bunuri de consum nealimentare, neclasificate în altă parte, din numărul total de părți sociale (20) inculpatul M.G.D. deținând 10 părți sociale, iar M.M., soția sa, 10 părți sociale.

S-a mai reținut că prin încheierea nr. 49455/2006, pronunțată în ședința publică din data de 06 septembrie 2006, urmare a cererii de constatare a dizolvării, Tribunalul București a admis cererea și a constatat dizolvarea de drept a SC S.P.S.C. SRL, iar din relațiile comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului instanței a rezultat că această societate comercială a fost radiată pe data de 04 aprilie 2007. S-a mai re ținut că, din actele dosarului de dosar urmărire penală (adrese emise de Garda Financiară, Comisariatul General, relații emise de V. Bank și C.E. Bank) a rezultat că SC S.P.S.C. SRL a derulat operațiuni de încasări și plăți prin patru conturi bancare, la V. Bank deschis la data de 20 martie 2001, la C.E.

Bank deschis la data de 15 septembrie 2003, la Banca R. SA deschis la data de 16 iulie 2002 și la R.I. Bank deschis la data de 30 mai 2005, toate conturile fiind cu specimen de semnătură exclusiv pentru inculpatul M.G.D. Din coroborarea mijloacelor de prob ă administrate cu raportul de constatare tehnico- științifică întocmit în cauză de un specialist din cadrul Parchetului de pe l ângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial București (raport necontestat de inculpat) și a martorilor audiați în cauză, a rezultat că în perioada ianuarie 2003 - decembrie 2005, SC S.P.S.C. SRL a avut încasări de 8.802.558 RON, reprezent ând valoarea facturilor fiscale emise către douăsprezece societăți comerciale ce au prezentat documente contabile (SC A.I.C.

SRL, SC A.T. SRL, SC A.B.C. SRL, SC A.S. SA, SC A. SRL, SC B.I. SRL, SC F. SRL, SC M.I. SRL, SC M.T. SRL, SC P.E.P. SRL, SC V. SRL, SC V.M. SRL - încasări reflectate și prin extrasele de cont) și de 9.742.946 RON, reprezentând valoarea încasărilor prin conturile curente de la alte societăți comerciale pentru care nu au fost identificate documente contabile (SC A.C. SRL, SC L.T. SRL, SC S.R.I. SRL, SC M.M. SRL, SC C. SRL, SC P.I. SRL, SC A.T. SRL, SC A.V. SRL, SC D.C.P. SRL, SC E.G. SRL, SC F.F. SRL, SC G. SRL, SC I.S.C. SRL, SC I. SRL, SC M.A.I. SRL, SC M.C. SRL, SC M. SRL, SC M.S. SRL, SC M.O. SRL, SC M.V. SRL, SC N.C.S. SRL, SC N. SRL, SC O. SRL, SC O.C.C. SRL, SC P.D.V. SRL, SC P.C. SRL, SC P.S.G.

SRL, SC P.I. SRL, SC P. SRL, SC R. SRL, SC S.E. SRL, SC T. SRL, SC U. SRL, SC V.X. SRL, SC V.E. SRL , SC C.S.I. SRL, SC E.G. SRL, SC R.G. SRL, SC S.T. SRL, SC S.I. SRL), rezultând că veniturile realizate de SC S.P.S.C. SRL în perioada ianuarie 2003 - decembrie 2005 au fost în sumă totală de 17.545.504,40 RON.

Din actele comunicate de V. Bank coroborate cu raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză de un specialist din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie - Serviciul Teritorial București a rezultat că, în perioada 05 ianuarie 2004 - 29 iunie 2005, prin contul deschis la V. Bank s-au derulat operațiuni de încasări în valoare de 9.582.261 RON, sumele fiind retrase în cea mai mare parte în numerar, dar în extrasul de cont nu se face referire și nu se specifică sursa încasării, adică denumirea societății comerciale cliente care a făcut plata, în aceste condiții aceste încasări nefiind luate în considerare la cuantificarea veniturilor SC S.P.S.C.

SRL și a prejudiciului produs bugetului de stat. S-a reținut că din actele dosarului - adrese emise de Garda Financiară, Comisariatul General, relații emise de V. Bank și C.E. Bank - coroborate cu raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză de un specialist din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie - Serviciul Teritorial București a rezultat că în perioada iunie 2003 - iunie 2005 s-au efectuat plăți și s-au retras mai multe sume din cele trei conturi bancare ale societății, respectiv: în perioada 08 ianuarie 2004 - 06 iunie 2005, prin contul C.E. Bank, SC S.P.S.C. SRL a efectuat o serie de plăți, în valoare totală de 2.384.666 RON către următorii 6 furnizori (cu explicația „plata factură” conform extrasului de cont): SC A.C.

SRL, SC A.V. SRL, SC D.C.P. SRL, SC F.F. SRL, SC O.R. SA, SC O.C.C. SRL - cheltuieli deductibile, având în vedere faptul că au fost sume virate de SC S.P.S.C. SRL în contul furnizorilor de la care a făcut aprovizionări cu marfă, în baza facturilor fiscale emise de către furnizori; din contul deschis la V. Bank a fost retrasă suma totală de 4.533.730 RON, iar din contul deschis la C.E. Bank a fost retrasă suma totală de 5.725.990 RON, retrageri efectuate pe baza unor borderouri de achiziție de la persoane fizice care nu au fost evidențiate în contabilitatea SC S.P.S.C.

SRL, sumele nereprezentând cheltuieli deductibile întrucât din procesele-verbale de verificare întocmite de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial București la 17 decembrie 2010, 03 noiembrie 2010, 30 noiembrie 2010 a rezultat că borderourile au fost falsificate, persoanele pe numele cărora au fost întocmite aceste borderouri fie neexistând, fie datele menționate corespunzând altor persoane. Din coroborarea acelora și mijloace de probă s-a reținut că la ghișeul Băncii R. s-au utilizat formulare eliberare numerar în care se precizează că sumele sunt ridicate pentru plată persoane fizice.

S-a mai re ținut, din coroborarea mijloacelor de probă anterior arătate, că prejudiciul total produs de SC S.P.S.C. SRL bugetului de stat, ca urmare a activității desfășurate în perioada ianuarie 2003 - decembrie 2005 se ridică la valoarea de 5.578.282 RON (1.467.969 euro), fiind compus din: prejudiciu din impozit pe profit, în valoare de 3.157.644 RON și prejudiciu din TVA, în valoare de 2.420.638 RON. Din actele dosarului - adrese emise de Garda Financiar ă, Comisariatul General - coroborate cu raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză de un specialist din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial București a rezultat că SC S.P.S.C.

SRL nu a ținut evidențele contabile în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 82/1991 (răspunderea revenindu-i inculpatului, în calitate de administrator, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 modificată) precum și că, începând cu data de 01 ianuarie 2003 până la momentul dizolvării, societatea nu a depus nicio situație financiară, bilanț contabil, decont de TVA sau declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat conform activității comerciale derulate și veniturilor realizate, încălcând astfel dispozițiile art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (1), art. 156 alin. (2) și art. 157 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 modificată. Pentru a re ține această situație de fapt, instanța a înlăturat, ca nesincere, apărările formulate de inculpat, întrucât susținerile acestuia nu se coroborau cu restul materialului probator administrat în cauză, conform art. 69 C. proc.

pen., ci infirmat prin acesta. Astfel, de și inculpatul a susținut faptul că garajul în care ținea evidențele contabile a fost demolat de Primăria Sectorului 3 București, iar actele contabile sustrase, inculpatul nu a dovedit acest lucru și nici nu a furnizat organelor judiciare date necesare (data demolării, locul amplasării garajului) și înscrisuri doveditoare pentru a permite efectuarea de verificări din oficiu. S-a reținut că inculpatul nu a depus diligențele necesare pentru refacerea actelor contabile, de și această obligație i-ar fi revenit în ipoteza dispariției actelor contabile. În consecință, instanța a reținut caracterul formal și nesincer al apărărilor formulate sub acest aspect de inculpat.

De asemenea, s-a re ținut că inculpatul nu a putut menționa numele vreuneia dintre persoanele care s-ar fi ocupat de contabilitatea societății, deși a afirmat că aceasta ar fi fost ținută de contabili. Sus ținerile privind implicarea unor terțe persoane în completarea borderourilor de achiziții au fost înlăturate ca nefondate întrucât aceste susțineri sunt infirmate prin materialul probator administrat în timpul urmăririi penale (ex: martorii audiați în timpul urmăririi penale au relevat implicarea efectivă a inculpatului, personal, în desfășurarea activităților de distribuție a produselor livrate). Mai mult, inculpatul nu a putut indica numele terțelor persoane despre care a susținut că ar fi completat borderourile de achiziții, astfel încât instanța a apreciat nesincere aceste susțineri, formulate pro causa.

S-a avut în vedere și faptul că, în mod expres, inculpatul, în fața instanței, a înțeles să își asume integral culpa în săvârșirea infracțiunii. Din înscrisurile depuse de inculpat la dosar s-a reținut faptul că acesta are, în general, o bună conduită în societate, întreține o familie, iar din fișa sa de cazier a rezultat că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale. S-a avut în vedere și faptul că, în fața instanței, inculpatul și-a asumat răspunderea pentru infracțiunea reținută în sarcina sa. În raport cu situația de fapt reținută instanța a constatat următoarele: Din actele dosarului s-a constatat faptul c ă infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este o infracțiune în formă continuată, fiind caracterizată prin săvârșirea, de către inculpat, la intervale de timp diferite, în realizarea aceleiași hotărâri infracționale, a unor acțiuni și inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

De altfel, caracterul continuat al infracțiunii nu a fost contestat nici de inculpat, prin cererea de schimbare a încadrării juridice formulată. Infrac țiunea continuată reprezintă o formă a unității legale de infracțiuni, data săvârșirii fiind data epuizării, data executării ultimului act material. În raport cu data epuizării (data săvârșirii) se stabilește legea penală aplicabilă, în cazul succesiunii de acte normative pe durata săvârșirii actelor materiale repetate ce intră în elementul material din latura obiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii. Ponderea în care sunt săvârșite aceste acte materiale sub imperiul fiecărui act normativ nu prezintă relevanță juridică, relevantă fiind legea în vigoare la data săvârșirii infracțiunii, deci la data epuizării infracțiunii continuate.

În cauza de față, Legea nr. 241/2005 a intrat în vigoare la data de 15 august 2005, iar activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului s-a epuizat în decembrie 2005 (prin raportare la datele încasărilor neevidențiate de inculpat în contabilitatea societății). În consecință, data epuizării activității infracționale fiind ulterioară datei la care au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 241/2005, instanța a apreciat ca fiind corectă încadrarea reținută prin actul de sesizare a instanței și neîntemeiată solicitarea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat. De altfel, din analiza dispozițiilor art. 13 C. pen.

- a cărui incidență a fost invocată de inculpat, prin apărător - s-a reținut că aplicarea legii penale mai favorabile vizează situația în care de la data săvârșirii infracțiunii și până la judecarea definitivă a acesteia intervin una sau mai multe legi penale și nu situația în care pe parcursul săvârșirii actelor materiale ce intră în conținutul constitutiv al unei infracțiuni continuate intervin una sau mai multe legi penale. În privința incidenței dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legii nr. 241/2005 instanța a constatat că, față de valoarea prejudiciului dovedită în cauză, în mod corect s-a reținut incidența acestei agravante.

Pentru a decide astfel, instanța a avut în vedere și faptul că inculpatul, deși a invocat necesitatea efectuării plăților către furnizori, nu a putut nominaliza vreuna dintre societățile furnizoare și nici nu a produs înscrisuri doveditoare; mai mult, raportul de constatare depus la dosarul de urmărire penală face referire la o sumă importantă - de 9.582.261 RON - ridicată din contul deschis de SC S.P.S.C. SRL la V. Bank, sumă ce nu a fost imputată inculpatului (sumele ridicate putând fi folosite pentru plata furnizorilor), precum și la suma de 2.384.666 RON ridicată din contul societății deschis la C.E. Bank, prin raportul de constatare fiind reținut caracterul de cheltuială deductibilă al acestor plăți (plăți furnizori).

În raport cu acestea, văzând și dispozițiile art. 334 C. proc. pen., prima instanță a respins ca neîntemeiata solicitarea formulată de apărătorul inculpatului, de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. in infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. raportat la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului M.G.D. care, în perioada ianuarie 2003 - decembrie 2005, în calitate de administrator al SC S.P.S.C.

SRL, în realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, a omis în totalitate sa evidențieze în actele contabile operațiunile comerciale desfășurate, producând bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 5.578.282 RON (1.467.969 euro) - compus din: prejudiciu din impozit pe profit, în valoare de 3.157.644 RON și prejudiciu din TVA, în valoare de 2.420.638 RON - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., în considerarea împrejurării că inculpatul a înțeles să recunoască în fața instanței săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. De asemenea, au fost avute în vedere și criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut în general o conduită corespunzătoare în societate anterior săvârșirii infracțiunii deduse judecății în cauza de față. Totodată, instanța a reținut incidența stării de agravare a răspunderii reprezentate de forma continuată - art. 41 alin. (2) C. pen. În raport cu acestea, v ăzând dispozițiile art. 80 C. pen., instanța a coborât pedeapsa spre minimul special, aplicând inculpatului pedeapsa închisorii de 3 ani, pedeapsă apreciată ca fiind corespunzătoare gradului concret de pericol social al infracțiunii și inculpatului.

În privința interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., instanța a apreciat că exercitarea dreptului de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție ce implica exercițiul autorității de stat nu sunt posibile, având în vedere antecedentul penal creat. De asemenea, pentru a decide astfel cu privire la drepturile interzise pe durata executării pedepsei principale, instanța a avut în vedere faptul că dreptul de a alege constituie un drept politic fundamental pentru un cetățean român, interzicerea sa fiind condiționată de comiterea unor fapte grave - ipoteză ce nu este incidentă în cauza de față.

În privința dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a constatat că, față de împrejurarea că infracțiunea a fost săvârșită de inculpat cu ocazia ocupării funcției de administrator, se impune interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcția de administrator într-o societate comercială. În temeiul art. 65 C. pen., v ăzând și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 241/2005, apreciind că, prin săvârșirea, în exercitarea atribuțiilor de administrator, a infracțiunii reținute în sarcina sa, inculpatul s-a dovedit nedemn de a mai ocupa această funcție, instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcția de administrator într-o societate comercială - pe un termen de 5 ani, termen apreciat de instanță ca fiind corespunzător.

În raport cu circumstan țele personale ale inculpatului, având în vedere și atitudinea sinceră, cooperantă a inculpatului în fața instanței de judecată, s-a apreciat faptul că scopul pedepsei - astfel cum este acesta reglementat prin dispozițiile art. 52 C. pen. - poate fi atins și fără executarea în regim de detenție. Pentru a decide astfel cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, instan ța a avut în vedere faptul că măsura suspendării executării pedepsei se impune în raport cu circumstanțele personale ale inculpatului (faptul că acesta are o familie, o conduită în general corespunzătoare în societate, atitudinea sinceră în fața instanței, de asumare a răspunderii în săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa) circumstanțe ce generează premisele atingerii scopului pedepsei și fără executarea acesteia în regim de detenție.

La individualizarea judiciar ă a executării pedepsei aplicate instanța a avut în vedere și faptul că dispunerea executării efective, în regim de detenție, a pedepsei aplicate reduce posibilitatea acoperirii de către inculpat a prejudiciului produs; or, din analiza dispozițiilor Legii nr. 241/2005 rezultă că însuși legiuitorul a acordat o importanță deosebită acoperirii prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală. Însă, în raport cu perseverența infrac țională a inculpatului, având în vedere și modul de săvârșire a faptelor, valoarea prejudiciului, instanța a apreciat că o simplă suspendare condiționată a executării pedepsei nu este de natură să conducă la atingerea scopului pedepsei, impunându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instan ța a constatat următoarele: Fapta inculpatului M.G.D. care, în perioada ianuarie 2003 - decembrie 2005, în calitate de administrator al SC S.P.S.C. SRL, în realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, a omis în totalitate să evidențieze în actele contabile operațiunile comerciale desfășurate, producând bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 5.578.282 RON (1.467.969 euro) - compus din: prejudiciu din impozit pe profit, în valoare de 3.157.644 RON și prejudiciu din TVA, în valoare de 2.420.638 RON - întrunește, sub aspect obiectiv și subiectiv, condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 și urm. C. civ.

Cuantumul prejudiciului a fost dovedit în cauză prin constatarea tehnico-științifică efectuată în timpul urmăririi penale, mijloc de probă necontestat de inculpat. Pentru a decide astfel cu privire la cuantumul prejudiciului, instan ța a avut în vedere și faptul că inculpatul, deși a invocat necesitatea efectuării plăților către furnizori, nu a putut nominaliza vreuna dintre societățile furnizoare și nici nu a produs înscrisuri doveditoare. S-a reținut că raportul de constatare depus la dosarul de urmărire penală face referire la o sumă importantă de 9.582.261 RON - ridicată din contul deschis de SC S.P.S.C. SRL la V. Bank, sumă ce nu a fost imputată inculpatului (sumele ridicate putând fi folosite pentru plata furnizorilor), precum și la suma de 2.384.666 RON ridicată din contul societății deschis Ia C.E.

Bank, prin raportul de constatare fiind reținut caracterul de cheltuială deductibilă al acestor plăți (plăți furnizori). În consecin ță, în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva inculpatului și a obligat inculpatul la plata, către partea civilă, a sumei de 5.578.282 RON reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, la care s-au adăugat obligațiile fiscale accesorii - majorări, penalități, dobânzi, calculate conform C. proc. fisc., de la data când obligația a devenit scadentă și până la data executării integrale a plății.

În temeiul art. 163 alin. (1), (2) C. proc. pen., av ând în vedere faptul că din verificările efectuate de instanță a rezultat faptul că inculpatul nu deține bunuri, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea părți civile de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului. Împotriva acestei sentințe au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpatul M.G.D. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casația și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a criticat soluția primei instanțe pentru netemeinicie sub aspectul greșitei aprecieri a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului și sub aspectul neaplicării pedepsei complementare prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Inculpatul M.D.G. a criticat soluția primei instanțe sub aspectul respingerii cererii de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. raportat la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aducând ca argumente data la care a intrat în vigoare Legea nr. 241/2005 și prejudiciul pe care ar fi putut să-l realizeze după data de 21 august 2005, care nu putea fi mai mare de 500.000 euro, fapt care împiedică reținerea dispozițiilor alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005. De asemenea, a sus ținut că dată fiind perioada de timp în care s-a comis infracțiunea, care se situează atât înainte, cât și după intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005, această împrejurare ar trebui să fie evaluată de instanță ca circumstanță atenuantă.

Partea civil ă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat apel la data de 01 martie 2011, data înregistrării cererii la Registratura secției I penale a Tribunalului București, cu depășirea termenului de 10 zile prev. de art. 363 C. proc. pen. Astfel, potrivit art. 363 C. proc. pen. , termenul de declarare a apelului este de 10 zile și curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru partea care a lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare. În speță, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală a lipsit la dezbaterile ce au avut loc la data de 04 februarie 2011, așa cum reiese din încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea asupra apelului fiind amânată la 11 februarie 2011. Așa fiind, termenul de 10 zile prevăzut de art. 363 alin. (2) C. proc.

pen. pentru declararea apelului împotriva sentinței primei instanțe curge de la data comunicării. Comunicarea copiei de pe dispozitiv s-a f ăcut la data de 15 februarie 2011, așa cum rezultă din dovada de comunicare existentă la dosar apel. În raport cu această dată, apelul declarat la data de 01 martie 2011, apare ca fiind tardiv formulat și conform art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost respins respins ca atare.

S-a observat că prin adresa din 09 noiembrie 2011, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică a comunicat fotocopia borderoului din 25 februarie 2011 prin care a învederat că declarația de apel a plecat cu poșta militară, însă Curtea a considerat că durata termenului de apel nu se poate calcula în raport de data de 25 februarie 2011 întrucât modalitatea prin care s-a declarat apel, învederată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin adresa trimisă instanței, nu se încadrează în niciuna din situațiile expres prevăzute de art. 187 C. proc. pen. Potrivit art. 187 C. proc. pen., este considerat ca f ăcut în termen actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la administrația locului de deținere ori la unitatea militară sau la oficiul poștal prin scrisoare recomandată.

Înregistrarea sau atestarea făcută de către administrația locului de deținere pe actul depus, recipisa oficiului po ștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus servesc ca dovadă a datei depunerii actului. Din coroborarea celor dou ă teze ale alin. (1) al art. 187 C. proc. pen., rezultă că dacă actul este trimis pe cale poștală, aceasta se poate realiza numai prin oficiul poștal cu scrisoare recomandată, iar dovada depunerii actului o reprezintă recipisa oficiului poștal. Pe de alt ă parte, dacă actul este depus la unitatea militară, dovada depunerii actului o constituie atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus.

În raport de cele comunicate de partea civil ă Agenția Națională de Administrare Fiscală, Curtea a constatat că depunerea declarației de apel de către aceasta nu s-a realizat prin niciuna dintre aceste modalități, și chiar dacă s-ar accepta că declarația de apel putea fi trimisă cu poșta militară, pe înscrisul reprezentând declarația de apel nu există atestarea cerută de lege. Condi ția existenței atestării pe actul care reprezintă declarația de apel este reluată și de dispozițiile art. 367 alin. (1) și (4) C. proc. pen. care prevăd că cererea de apel se înaintează, de îndată, la instanța a cărei hotărâre se atacă, înregistrată sau atestată în condițiile art. 187 C. proc. pen. Prezentarea borderoului prin care partea civil ă Agenția Națională de Administrare Fiscală a înțeles să facă dovada datei la care s-a declarat apel, nu suplinește cerința legală a atestării pe act, ca dovadă a depunerii acestuia în termen.

Curtea a considerat că dispozițiile art. 187 alin. (1) C. proc. pen. sunt de strictă interpretare, dată fiind natura juridică a termenului de apel, respectiv aceea de termen procedural peremptoriu, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul la calea de atac și respingerea ei ca tardivă. Prin decizia penală nr. 343/A din 15 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. , a respins ca tardiv apelul formulat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței penale nr. 175 din 11 februarie 2011 pronunțate de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 62707/3/2010. În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul M.G.D. împotriva sentinței penale nr. 175 din 11 februarie 2011 pronunțate de Tribunalul București, secția I penală. S-a desființat , în parte, sentința apelată și rejudecând în fond: În temeiul art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului M.G.D. pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b), lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani. S-a înlăturat măsura de siguranță prev. de art. 115 C. pen. S-a înlăturat măsura anulării înscrisurilor luată în temeiul art. 348 C. proc. pen. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că în fa ța primei instanțe, înainte de începerea cercetării judecătorești, după aducerea la cunoștință a prevederilor art. 320 1 C. proc. pen., inculpatul M.D.G. a precizat în mod expres, așa cum rezultă din încheierea de dezbateri din 04 februarie 2011, că este de acord să fie judecat conform procedurii instituite prin art. 320 1 C. proc. pen., prin declarația dată precizând că recunoaște comiterea faptei și cunoaște mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală. Din analiza materialului probator administrat în faza de urmărire penală, Curtea a reținut, ca și prima instanță de fond, că inculpatului M.G.D., în perioada ianuarie 2003 - decembrie 2005, în calitate de administrator al SC S.P.S.C.

SRL, în realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, a omis în totalitate să evidențieze în actele contabile operațiunile comerciale desfășurate, producând bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 5.578.282 RON (1.467.969 euro) - compus din: prejudiciu din impozit pe profit, în valoare de 3.157.644 RON și prejudiciu din TVA, în valoare de 2.420.638 RON. S-a mai reținut că vinov ăția inculpatului M.G.D. a fost dovedită prin mijloacele de probă administrate, respectiv sesizarea din februarie 2008 a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, raportul de constatare tehnico-științifică privind SC S.P.S.C.

SRL, declarațiile martorilor B.E., P.Ș., P.C., G.A., T.G., R.R.N., B.M., V.R., S.S., N.G., B.F., R.K.M., S.D.N.C., S.N., procesele-verbale din 17 decembrie 2010, 03 noiembrie 2010 și 30 noiembrie 2010 de verificare în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a persoanelor fizice trecute în borderourile de achiziții, înscrisurile emise de Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 3, de Autoritatea Națională a Vămilor, de Administrația Finanțelor Publice Sector 3, de Direcția Generală de Reglementare a Colectării Creanțelor Bugetare, de Oficiul Registrului Comerțului, Garda Financiară - Comisariatul General, de SC D.M.R. SRL, de V. SPRL București, de SPRL M.A., de SC D.C.P.

SRL, notele de constatare întocmite de Garda Financiară - Comisariatul General, Secția Municipiului București, Secția Vrancea, Secția Prahova, Secția Galați, Secția Botoșani, documentele bancare privind SC S.P.S.C. SRL aferente conturilor deschise la V. Bank, C.E. Bank, Banca R., R.I. Bank. S-a reținut, de asemenea, că fapta comisă de inculpatul M.G.D. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Activitatea infrac țională a recurentului inculpat s-a desfășurat în perioada ianuarie 2003 - decembrie 2005, perioadă de timp care a fost avută în vedere și pentru stabilirea cuantumului prejudiciului cauzat statului, astfel cum reiese din raportul de constatare.

Av ând în vedere materialul probator administrat, este neîndoielnic că inculpatul a acționat în baza aceleiași rezoluții infracționale, având imaginea de ansamblu a activității sale ulterioare, pe care a desfașurat-o. Apoi, fiecare act material de a omite evidențierea în actele contabile a operațiunilor comerciale desfășurate, întrunește separat elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Ca atare, inculpatul a s ăvârșit infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, aceasta fiind o formă a unității legale de infracțiune. Unul dintre efectele juridice ale acestui tip de infracțiune constă în faptul că, în funcție de momentul epuizării, care corespunde ultimului act de executare, se stabilește aplicarea legii penale în timp, care este cea de la momentul epuizării, în speță Legea nr. 241/2005.

Prin urmare, nu s-a admis critica inculpatului c ă, cel puțin parte din faptele sale, trebuiau încadrate juridic în dispozițiile art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, atâta timp cât s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile de existență ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată. Dat fiind acest caracter al infrac țiunii reținute în sarcina inculpatului, nu a fost primită nici critica referitoare la faptul că infracțiunea nu ar îmbrăca forma agravată a infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, astfel cum este reglementată prin alin. (3) al aceluiași articol. În acest sens, s-a argumentat că prejudiciul total cauzat de inculpatul M.G.D., prin infrac țiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, se stabilește prin însumarea prejudiciilor produse prin fiecare act material luat separat, întrucât infracțiunea de evaziune fiscală îmbracă forma unității legale de infracțiune.

În ceea ce prive ște cuantumul pedepsei principale aplicate și modalitatea de executare stabilită prin sentința atacată, Curtea a considerat că s-a realizat o justă individualizare în raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., în condițiile incidenței dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., și în raport de scopul pedepsei, cum este definit prin art. 52 C. pen. S-a apreciat că prejudiciul real cauzat bugetului de stat, în cuantum de 5.578.282 RON este deosebit de ridicat și nu a fost acoperit, nici parțial, dar s-a concluzionat că acest rezultat material al infracțiunii săvârșite nu poate constitui, singur, un temei suficient, pentru majorarea cuantumului pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.G.D.

Instanța de apel a justificat inciden ța dispozițiilor art. 74 Iit. a) C. pen. prin lipsa antecedentelor penale și comportamentul bun pe care l-a avut în societate înainte de săvârșirea infracțiunii. S-a apreciat că atitudinea procesuală adoptată în faza de urmărire penală, când inculpatul nu a recunoscut acuzațiile care i s-au adus, nu poate înlătura circumstanța judiciară reținută în favoarea acestuia de prima instanță, comportamentul procesual adoptat în timpul urmăririi penale fiind manifestarea modului în care inculpatul a înțeles să-și formuleze apărarea până înainte de începerea cercetării judecătorești, când, în fața instanței, a recunoscut faptele și a optat pentru procedura simplificată de judecare.

S-a apreciat, de asemenea, că cuantumul pedepsei aplicate de prima instan ță reflectă și împrejurarea că unele din actele materiale au fost comise înainte de intrarea în vigoare a Legii 241/2005. Modalitatea de executare - suspendarea sub supraveghere a execut ării pedepsei a fost apreciată ca fiind aptă să asigure realizarea scopului preventiv al acesteia prin funcțiile de constrângere și reeducare, în acest sens inculpatul urmând să se supună unor măsuri de supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani. Curtea a mai reținut că inculpatul a fost trimis în judecată după cinci ani de la data săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, astfel că modalitatea de executare a pedepsei stabilită de prima instanță, apare ca fiind justificată și din această perspectivă.

În același sens pledează și împrejurarea că inculpatul are un loc de muncă, iar infracțiunea săvârșită de acesta este una de prejudiciu, astfel că, în libertate fiind, inculpatul are posibilitatea să acopere paguba cauzată bugetului de stat, cel puțin în parte. Analiz ând soluția dispusă de prima instanță din perspectiva aplicării concomitente a pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de administrator într-o societate, prev. de art. 64 lit. c) C. pen., cu măsura de siguranță a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de administrator într-o societate, prev. de art. 115 C. pen., Curtea a considerat că luarea măsurii de siguranță nu se justifică. S-a argumentat în sensul că materialul probator administrat nu demonstreaz ă că inculpatul a săvârșit infracțiunea din ignoranță, superficialitate sau nepăsare față de regulile și cerințele de care depinde buna desfășurare a activității de administrator în cadrul unei societăți comerciale.

Numai într-o astfel de situație ar fi fost întemeiată luarea măsurii de siguranță avută în vedere de prima instanță, măsură care, prin natura sa, ar fi avut drept scop înlăturarea stării de pericol cauzată de inaptitudinea inculpatului de a-și exercita funcția de administrator. Dimpotriv ă, interzicerea de a exercita funcția de administrator într-o societate comercială de către inculpatul M.G.D. este consecința nedemnității sale ca urmare a comiterii unei infracțiuni cu forma de vinovăție a intenției directe. C ât privește anularea, în temeiul art. 348 C. proc. pen., a borderourilor de achiziții, Curtea a constatat că această măsură nu poate fi menținută.

S-a reținut că inculpatul a fost cercetat, trimis în judecată și condamnat de prima instanță pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în fapta de a omite, în totalitate, să evidențieze în actele contabile operațiunile comerciale desfășurate în perioada ianuarie 2003 - decembrie 2005, în calitate de administrator al SC S.P.S.C. SRL. Aceasta este o infrac țiune complexă, întrucât cuprinde în conținutul său ca element constitutiv o faptă penală, respectiv infracțiunea de fals intelectual prevăzută art. 43 din Legea contabilității 82/1991.

În pofida acestui caracter complex al infracțiunii, dat de un element ce reprezintă expresia unui fals, Curtea a constatat totuși că, în mod incorect, prima instanță a considerat că se poate dispune anularea unor înscrisuri, respectiv a borderourilor de achiziție, având în vedere că verbum regens, care reflectă latura obiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală, pentru care este cercetat inculpatul, constă într-o inacțiune, respectiv în omisiunea, în tot, de a evidenția în contabilitate operațiunile comerciale desfășurate, într-o anumită perioadă de timp.

Curtea a mai reținut că prin raportul de constatare s-a arătat că borderourile de achiziții au fost completate cu date nereale, precizându-se că documentele nu pot fi considerate justificative, fiind încălcate dispozițiile art. 6 din Legea nr. 82/1991 care prevăd că orice operațiune economică financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Ca urmare, borderourile de achizi ții nici nu puteau fi înregistrate în contabilitate, conținând elemente nereale și nefiind, ca urmare, documente justificative.

În acest sens s-a reținut că în situația în care ar fi fost înregistrate, atunci s-ar fi putut pune în discuție eventuala comitere a infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 constând în „evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive”. Curtea a mai considerat că întocmirea borderourilor de achiziții cu date nereale și folosirea acestora exclusiv pentru a justifica ridicările de numerar din conturile bancare (nefiind înregistrate în contabilitate), nu impune schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanței din infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

într-un concurs real de infracțiuni care să cuprindă, pe lângă infracțiunea de evaziune fiscală, eventual infracțiuni de fals dintre cele reglementate de C. pen. (fals în înscrisuri sub semnătură privată sau uz de fals), deoarece printr-un astfel de procedeu s-ar aduce atingere dreptului la apărare al inculpatului și caracterului echitabil al procesului penal. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpatul M.G.D., precum și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentant legal al Statului Român. Parchetul a invocat motivul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. solicitând casarea deciziei pronunțată de instanța de apel în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsie aplicată inculpatului și cuantumul acesteia solicitând majorarea pedepsei stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și executarea în regim de detenție fiind singurul mod care să atingă scopul pedepsei stabilit de art. 52 C. pen. S-a susținut că inculpatul a creat un prejudiciu în cuantum de 500.000 euro fapta fiind comisă pe durata mai multor ani fiind aplicabile disp. art. 41 alin. (2) C. pen., că acesta a desfășurat activități comerciale constând în retragerea de bani în numerar din conturi pentru a se sustrage de la plata obligațiilor bugetare, că inculpatul nu a depus nici cea mai mică diligență pentru a recupera prejudiciul, astfel că nu se justifică pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare a executării pedepsei stabilită de instanța de apel.

A mai solicitat a se avea în vedere și fișa dosarului depusă la dosarul cauzei din care rezultă că inculpatul a fost condamnat la 4 ani închisoare privativă de libertate pentru același tip de infracțiune. Apărătorul recurentului intimat inculpat M.G.D. a arătat că recurentul înțelege să-și retragă recursul declarat. Cu privire la recursului Parchetului a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. A arătat că în faza de urmărire penală inculpatul nu și-a recunoscut fapta, arătând că este nevinovat, uzând de dreptul procedural de a nu face nicio declarație în cauză, însă, ulterior a solicitat aplicarea disp. art. 320 1 C. proc. pen. și a solicitat instanței disjungerea cauzei pe latură civilă și efectuarea unei expertize, cerere de probatorii care a fost respinsă.

A susținut că prejudiciul de 1.500.000 euro a fost stabilit pe baza retragerilor de numerar din conturile firmei inculpatului, nefiind dovedit ca urmare a verificării documentelor firmei inculpatului întrucât acestea au fost furate din garajul care ulterior a fost demolat ca urmare a împrejurării că a fost construit ilegal. A mai susținut că la stabilirea încadrării juridice nu s-a avut în vedere de ambele instanțe că activitatea infracțională a fost desfășurată sub imperiul vechii legi în care această faptă era pedepsită cu închisoare de la 2-8 ani conform Legii nr. 87/1994. Instanța de apel a complinit soluția instanței de fond și a reținut că trebuie să se aibă în vedre ca o circumstanță atenuantă acest aspect.

A arătat că nu are antecedente penale, extrasul fișei dosarului depus în fața instanței de către procuror nu dovedește existența unor fapte penale, dimpotrivă, sunt fapte săvârșite în aceeași perioadă, fapte concurente cu cele reținute în încadrarea juridică dată faptelor săvârșite și pentru care s-a dispus condamnarea sa. Critica părții civile vizează greșita respingere a apelului ca tardiv formulat. În fundamentarea criticii partea civilă a învederat că potrivit art. 363 C. proc. pen., termenul de apel înlăuntrul căruia se poate declara apel este de 10 zile de la comunicarea minutei, că minuta sentinței în cauză a fost înregistrată la Registratura Generală a Agenției Naționale de Administrare Fiscală la data de 15 februarie 2011, iar apelul a fost declarat și trimis la data de 25 februarie 2011, ora 09.10, declarația de apel ce a plecat cu poșta militară.

În aceste condiții, în mod greșit instanța de apel a constatat tardivitatea apelului declarat, deși s-a promovat calea de atac înainte de expirarea termenului prevăzut de lege. În ceea ce privește susținerea instanței de apel potrivit căreia cele două teze ale art. 187 C. proc. pen. nu au fost respectate, s-a învederat faptul că U.M. X efectuează servicii poștale respectând inclusiv atestarea cerută de lege (semnătura de primire a instituției destinatare pe borderoul de primire). A solicitat instanței de recurs admiterea recursului formulat, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre judecarea apelului, instanței de apel. A invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. Recursurile declarate de Parchet și de partea civilă sunt nefondate. Urmează a lua act de retragerea recursului formulat de inculpatul M.G.D. Examinând hotărârea recurată, actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate în cauză circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 și 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (2) și (3) C. proc. pen., constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, urmând a o menține ca atare. Criticile formulate de Parchet circumscrise cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., sunt neîntemeiate. Potrivit art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanțele de fond și apel au ținut seama de toate criteriile enunțate mai sus, la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului. Pedeapsa aplicată inculpatului, atât în cuantum, cât și ca modalitate de executare, corespunde scopului pentru care a fost aplicată, așa cum este reglementat în art. 52 C. pen. Prin fapta sa, constând în aceea că, în perioada 2003 - 2005 în calitate de asociat și administrator la SC S.P.S.C. SRL, în realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, inculpatul a omis în totalitate să evidențieze în actele contabile operațiunile comerciale desfășurate și a cauzat astfel bugetului de stat un prejudiciu total de 5.578.282 RON (1.467.969 euro), reprezentând valoarea obligațiilor fiscale neachitate ca urmare a diminuării bazei impozabile și a deducerii nelegale de TVA.

Prejudiciul reținut se compune din i