ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3396/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3396/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de

față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

175 din 11 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

în Dosarul nr. 62707/3/2010, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă,

ca neîntemeiată, solicitarea formulată de apărătorul inculpatului de schimbare a

încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și

alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005

modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. raportat la art. 11 lit. c) din Legea

nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 9

alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul M.G.D. la

pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală

în formă continuată.

În temeiul art. 71 C.

pen., i s-a interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până

Ia executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. -

interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcția de administrator într-o societate

comercială.

În temeiul art. 65 C.

pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64

alin. (1) lit. c) C. pen. - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcția

de administrator într-o societate comercială - pe un termen de 5 ani.

În temeiul art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale

pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit conform art. 86

2

alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 86

3

alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare,

să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul

de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul

București, la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunțe, în prealabil,

orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește

8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații

de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 71

alin. (5) C. pen., s-a dispus, pe durata suspendării sub supraveghere a executării

pedepsei principale, suspendarea executării pedepsei accesorii.

În temeiul art. 359 C.

proc. pen., i s-au pus inculpatului în vedere dispozițiile art. 86

4

C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 115

C. pen. s-a dispus luarea, față de inculpat, a măsurii de siguranță a interzicerii

dreptului de a ocupa funcția de administrator într-o societate comercială.

În temeiul art. 7

alin. (2) și art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, republicată, s-a dispus înregistrarea,

la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a mențiunilor cuvenite la Oficiul

Național al Registrului Comerțului.

În temeiul art. 346

alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. a fost admisă acțiunea

civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice

- Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva inculpatului.

A fost obligat inculpatul

la plata către partea civilă a sumei de 5.578.282 RON reprezentând prejudiciul cauzat

bugetului de stat, la care s-au adăugat obligațiile fiscale accesorii - majorări,

penalități, dobânzi - calculate, conform C. proc. fisc., de la data când obligația

a devenit scadentă și până la data executării integrale a plătii.

În temeiul art. 163

alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea părții civile

de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului.

În temeiul art. 348 C.

proc. pen., s-a dispus anularea, la rămânerea definitivă a sentinței, a înscrisurilor

menționate în hotărâre.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în fapt, că prin încheierea nr. 2593/SC/2001, pronunțată

de judecătorul delegat de Tribunalul București la Oficiul Registrului Comerțului

al Municipiului București, în ședința din data de 12 martie 2001, s-a autorizat

constituirea și s-a dispus înmatricularea în Registrul Comerțului a SC S.P.S.C.

SRL, având sediul social în București, sector 3.

Obiectul principal de

activitate al acestei societ

ăți comerciale a fost comerțul cu ridicata și import-export

al altor bunuri de consum nealimentare, neclasificate în altă parte, din numărul

total de părți sociale (20) inculpatul M.G.D. deținând 10 părți sociale, iar M.M.,

soția sa, 10 părți sociale. S-a mai reținut că prin încheierea nr. 49455/2006, pronunțată

în ședința publică din data de 06 septembrie 2006, urmare a cererii de constatare

a dizolvării, Tribunalul București a admis cererea și a constatat dizolvarea de

drept a SC S.P.S.C. SRL, iar din relațiile comunicate de Oficiul Național al

Registrului Comerțului instanței a rezultat că această societate comercială a fost

radiată pe data de 04 aprilie 2007.

S-a mai re

ținut că, din actele dosarului

de dosar urmărire penală (adrese emise de Garda Financiară, Comisariatul General,

relații emise de V. Bank și C.E. Bank) a rezultat că SC S.P.S.C. SRL a derulat operațiuni

de încasări și plăți prin patru conturi bancare, la V. Bank deschis la data de 20

martie 2001, la C.E. Bank deschis la data de 15 septembrie 2003, la Banca R. SA

deschis la data de 16 iulie 2002 și la R.I. Bank deschis la data de 30 mai 2005,

toate conturile fiind cu specimen de semnătură exclusiv pentru inculpatul M.G.D.

Din coroborarea mijloacelor

de prob

ă

administrate cu raportul de constatare

tehnico-

științifică întocmit în cauză de un specialist

din cadrul Parchetului de pe

l

ângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul

Teritorial București (raport necontestat de inculpat) și a martorilor audiați în

cauză, a rezultat că în perioada ianuarie 2003 - decembrie 2005, SC S.P.S.C. SRL

a avut încasări de 8.802.558 RON,

reprezent

ând

valoarea facturilor fiscale emise către douăsprezece

societăți comerciale ce au prezentat documente contabile

(SC A.I.C. SRL, SC A.T.

SRL, SC A.B.C. SRL, SC A.S. SA, SC A. SRL, SC B.I. SRL, SC F. SRL, SC M.I. SRL,

SC M.T. SRL, SC P.E.P.

SRL, SC V. SRL, SC V.M. SRL - încasări reflectate și prin extrasele de cont) și

de 9.742.946 RON, reprezentând valoarea încasărilor prin conturile curente de la

alte societăți comerciale pentru care nu au fost identificate documente

contabile

(SC A.C. SRL, SC L.T.

SRL, SC S.R.I. SRL, SC M.M. SRL, SC C. SRL, SC P.I. SRL, SC A.T. SRL, SC A.V. SRL,

SC D.C.P. SRL, SC E.G. SRL, SC F.F. SRL,

SC G. SRL, SC I.S.C. SRL, SC I. SRL, SC

M.A.I. SRL, SC M.C. SRL, SC M. SRL, SC M.S. SRL, SC M.O. SRL, SC M.V. SRL, SC

N.C.S. SRL, SC N. SRL, SC O. SRL, SC O.C.C.

SRL, SC P.D.V. SRL, SC P.C. SRL, SC P.S.G.

SRL, SC P.I. SRL, SC P. SRL, SC R. SRL, SC S.E. SRL, SC T. SRL, SC U. SRL, SC

V.X. SRL, SC V.E. SRL

,

SC C.S.I. SRL, SC E.G. SRL, SC R.G. SRL, SC S.T. SRL, SC S.I. SRL), rezultând că

veniturile realizate de SC S.P.S.C. SRL în perioada ianuarie 2003 - decembrie 2005

au fost în sumă totală de 17.545.504,40 RON.

Din actele comunicate

de V. Bank coroborate cu raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în

cauză de un specialist din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie - Serviciul Teritorial București a

rezultat că, în perioada 05 ianuarie 2004 - 29 iunie 2005, prin contul deschis la

V. Bank s-au derulat operațiuni de încasări în valoare de 9.582.261 RON, sumele

fiind retrase în cea mai mare parte în numerar, dar în extrasul de cont nu se face

referire și nu se specifică sursa încasării, adică denumirea societății comerciale

cliente care a făcut plata, în aceste condiții aceste încasări nefiind luate în

considerare la cuantificarea veniturilor SC S.P.S.C. SRL și a prejudiciului produs

bugetului de stat.

S-a reținut că din actele

dosarului - adrese emise de Garda Financiară, Comisariatul General, relații emise

de V. Bank și C.E. Bank - coroborate cu raportul de constatare tehnico-științifică

întocmit în cauză de un specialist din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie - Serviciul Teritorial

București a rezultat că în perioada iunie 2003 - iunie 2005 s-au efectuat plăți

și s-au retras mai multe sume din cele trei conturi bancare ale societății, respectiv:

în perioada 08 ianuarie 2004 - 06 iunie 2005, prin contul C.E. Bank, SC S.P.S.C.

SRL a efectuat o serie de plăți, în valoare totală de 2.384.666 RON către următorii

6 furnizori (cu explicația „plata factură” conform extrasului de cont): SC A.C.

SRL, SC A.V. SRL, SC D.C.P. SRL, SC F.F. SRL,

SC O.R. SA, SC O.C.C. SRL - cheltuieli

deductibile, având în vedere faptul că au fost sume virate de SC S.P.S.C. SRL în

contul furnizorilor de la care a făcut aprovizionări cu marfă, în baza facturilor

fiscale emise de către furnizori; din contul deschis la V. Bank a fost retrasă suma

totală de 4.533.730 RON, iar din contul deschis la C.E. Bank a fost retrasă

suma totală de 5.725.990 RON, retrageri efectuate pe baza unor borderouri de achiziție

de la persoane fizice care nu au fost evidențiate în contabilitatea SC S.P.S.C.

SRL, sumele nereprezentând cheltuieli deductibile întrucât din

procesele-verbale de verificare întocmite de ofițerii de poliție judiciară din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție - Serviciul Teritorial București la 17 decembrie 2010, 03

noiembrie 2010, 30 noiembrie 2010 a rezultat că borderourile au fost falsificate,

persoanele pe numele cărora au fost întocmite aceste borderouri fie neexistând,

fie datele menționate corespunzând altor persoane.

Din coroborarea acelora

și mijloace de probă s-a

reținut că la ghișeul Băncii R. s-au utilizat formulare eliberare numerar în care

se precizează că sumele sunt ridicate pentru plată persoane fizice.

S-a mai re

ținut, din coroborarea

mijloacelor de probă anterior arătate, că prejudiciul total produs de SC S.P.S.C.

SRL bugetului de stat, ca urmare a activității desfășurate în perioada ianuarie

2003 - decembrie 2005 se ridică la valoarea de 5.578.282 RON (1.467.969 euro), fiind

compus din: prejudiciu din impozit pe profit, în valoare de 3.157.644 RON și prejudiciu

din TVA, în valoare de 2.420.638 RON.

Din actele dosarului -

adrese emise de Garda Financiar

ă, Comisariatul General - coroborate cu raportul de constatare

tehnico-științifică întocmit în cauză de un specialist din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial București a rezultat că SC S.P.S.C. SRL nu a ținut evidențele

contabile în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 82/1991 (răspunderea revenindu-i

inculpatului, în calitate de administrator, conform art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 82/1991 modificată) precum și că, începând cu data de 01 ianuarie 2003 până

la momentul dizolvării, societatea nu a depus nicio situație financiară, bilanț

contabil, decont de TVA sau declarație privind obligațiile de plată la bugetul de

stat conform activității comerciale derulate și veniturilor realizate, încălcând

astfel dispozițiile art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (1), art. 156 alin. (2) și

art. 157 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 modificată.

Pentru a re

ține această situație

de fapt, instanța a înlăturat, ca nesincere, apărările formulate de inculpat, întrucât

susținerile acestuia nu se coroborau cu restul materialului probator administrat

în cauză, conform art. 69 C. proc. pen., ci infirmat prin acesta.

Astfel, de

și inculpatul a susținut

faptul că garajul în care ținea evidențele contabile a fost demolat de Primăria

Sectorului 3 București, iar actele contabile sustrase, inculpatul nu a dovedit acest

lucru și nici nu a furnizat organelor judiciare date necesare (data demolării, locul

amplasării garajului) și înscrisuri doveditoare pentru a permite efectuarea de verificări

din oficiu.

S-a reținut că

inculpatul nu a depus

diligențele necesare pentru refacerea actelor contabile, de

și această obligație i-ar

fi revenit în ipoteza dispariției actelor contabile.

În consecință, instanța

a reținut caracterul formal și nesincer al apărărilor formulate sub acest aspect

de inculpat.

De asemenea, s-a re

ținut că inculpatul nu

a putut menționa numele vreuneia dintre persoanele care s-ar fi ocupat de contabilitatea

societății, deși a afirmat că aceasta ar fi fost ținută de contabili.

Sus

ținerile privind implicarea

unor terțe persoane în completarea borderourilor de achiziții au fost înlăturate

ca nefondate întrucât aceste susțineri sunt infirmate prin materialul probator administrat

în timpul urmăririi penale (ex: martorii audiați în timpul urmăririi penale au relevat

implicarea efectivă a inculpatului, personal, în desfășurarea activităților de distribuție

a produselor livrate). Mai mult, inculpatul nu a putut indica numele terțelor persoane

despre care a susținut că ar fi completat borderourile de achiziții, astfel încât

instanța a apreciat nesincere aceste susțineri, formulate pro causa.

S-a avut

în vedere și faptul că,

în mod expres, inculpatul, în fața instanței, a înțeles să își asume integral culpa

în săvârșirea infracțiunii.

Din

înscrisurile depuse de

inculpat la dosar s-a reținut faptul că acesta are, în general, o bună conduită

în societate, întreține o familie, iar din fișa sa de cazier a rezultat că inculpatul

nu este cunoscut cu antecedente penale.

S-a avut

în vedere și faptul că,

în fața instanței, inculpatul și-a asumat răspunderea pentru infracțiunea reținută

în sarcina sa.

În raport cu situația

de fapt reținută instanța a constatat următoarele:

Din actele dosarului s-a

constatat faptul c

ă

infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este o infracțiune în formă continuată,

fiind caracterizată prin săvârșirea, de către inculpat, la intervale de timp diferite,

în realizarea aceleiași hotărâri infracționale, a unor acțiuni și inacțiuni care

prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. De altfel, caracterul

continuat al infracțiunii nu a fost contestat nici de inculpat, prin cererea de

schimbare a încadrării juridice formulată.

Infrac

țiunea continuată reprezintă

o formă a unității legale de infracțiuni, data săvârșirii fiind data epuizării,

data executării ultimului act material.

În raport cu data epuizării

(data săvârșirii) se stabilește legea penală aplicabilă, în cazul succesiunii de

acte normative pe durata săvârșirii actelor materiale repetate ce intră în elementul

material din latura obiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii.

Ponderea

în care sunt săvârșite

aceste acte materiale sub imperiul fiecărui act normativ nu prezintă relevanță juridică,

relevantă fiind legea în vigoare la data săvârșirii infracțiunii, deci la data epuizării

infracțiunii continuate.

În cauza de față, Legea

nr. 241/2005 a intrat în vigoare la data de 15 august 2005, iar activitatea infracțională

reținută în sarcina inculpatului s-a epuizat în decembrie 2005 (prin raportare la

datele încasărilor neevidențiate de inculpat în contabilitatea societății).

În consecință, data epuizării

activității infracționale fiind ulterioară datei la care au intrat în vigoare dispozițiile

Legii nr. 241/2005, instanța a apreciat ca fiind corectă încadrarea reținută prin

actul de sesizare a instanței și neîntemeiată solicitarea de schimbare a încadrării

juridice formulată de inculpat.

De altfel, din analiza

dispozițiilor art. 13 C. pen. - a cărui incidență a fost invocată de inculpat, prin

apărător - s-a reținut că aplicarea legii penale mai favorabile vizează situația

în care de la data săvârșirii infracțiunii și până la judecarea definitivă a acesteia

intervin una sau mai multe legi penale și nu situația în care pe parcursul săvârșirii

actelor materiale ce intră în conținutul constitutiv al unei infracțiuni continuate

intervin una sau mai multe legi penale.

În privința incidenței

dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legii nr. 241/2005 instanța a constatat că, față

de valoarea prejudiciului dovedită în cauză, în mod corect s-a reținut incidența

acestei agravante.

Pentru a decide astfel,

instanța a avut în vedere și faptul că inculpatul, deși a invocat necesitatea efectuării

plăților către furnizori, nu a putut nominaliza vreuna dintre societățile furnizoare

și nici nu a produs înscrisuri doveditoare; mai mult, raportul de constatare depus

la dosarul de urmărire penală face referire la o sumă importantă - de 9.582.261

RON - ridicată din contul deschis de SC S.P.S.C. SRL la V. Bank, sumă ce nu a fost

imputată inculpatului (sumele ridicate putând fi folosite pentru plata furnizorilor),

precum și la suma de 2.384.666 RON ridicată din contul societății deschis la C.E.

Bank, prin raportul de constatare fiind reținut caracterul de cheltuială deductibilă

al acestor plăți (plăți furnizori).

În raport cu acestea,

văzând și dispozițiile art. 334 C. proc. pen., prima instanță a respins ca neîntemeiata

solicitarea formulată de apărătorul inculpatului, de schimbare a încadrării juridice

din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea

nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. in infracțiunea

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea

art. 13 C. pen. raportat la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

În drept, s-a apreciat

că fapta inculpatului M.G.D. care, în perioada ianuarie 2003 - decembrie 2005, în

calitate de administrator al SC S.P.S.C. SRL, în realizarea aceleiași rezoluțiuni

infracționale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, a

omis în totalitate sa evidențieze în actele contabile operațiunile comerciale desfășurate,

producând bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 5.578.282 RON (1.467.969

euro) - compus din: prejudiciu din impozit pe profit, în valoare de 3.157.644

RON și prejudiciu din TVA, în valoare de 2.420.638 RON - întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută și pedepsită

de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei,

instanța a avut în vedere dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., în considerarea împrejurării că inculpatul a înțeles să recunoască în fața

instanței săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. De asemenea,

au fost avute în vedere și criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se

în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin.

(1) lit. a) C. pen., întrucât inculpatul nu este cunoscut cu

antecedente penale, a

avut

în general

o conduită corespunzătoare în societate anterior săvârșirii infracțiunii deduse

judecății în cauza de față. Totodată, instanța a reținut incidența stării de agravare

a răspunderii reprezentate de forma continuată - art. 41 alin. (2) C. pen.

În raport cu acestea,

v

ăzând dispozițiile

art. 80 C. pen., instanța a coborât pedeapsa spre minimul special, aplicând inculpatului

pedeapsa închisorii de 3 ani, pedeapsă apreciată ca fiind corespunzătoare gradului

concret de pericol social al infracțiunii și inculpatului.

În privința interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., instanța a apreciat că exercitarea dreptului de a fi ales în autorități publice

sau în funcții elective publice, precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție

ce implica exercițiul autorității de stat nu sunt posibile, având în vedere antecedentul

penal creat. De asemenea, pentru a decide astfel cu privire la drepturile interzise

pe durata executării pedepsei principale, instanța a avut în vedere faptul că dreptul

de a alege constituie un drept politic fundamental pentru un cetățean român, interzicerea

sa fiind condiționată de comiterea unor fapte grave - ipoteză ce nu este incidentă

în cauza de față. În privința dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c)

C. pen. s-a constatat că, față de împrejurarea că infracțiunea a fost săvârșită

de inculpat cu ocazia ocupării funcției de administrator, se impune interzicerea

dreptului inculpatului de a ocupa funcția de administrator într-o societate comercială.

În temeiul art. 65 C.

pen., v

ăzând

și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 241/2005, apreciind că, prin săvârșirea, în

exercitarea atribuțiilor de administrator, a infracțiunii reținute în sarcina sa,

inculpatul s-a dovedit nedemn de a mai ocupa această funcție, instanța i-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C.

pen. - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcția de administrator într-o

societate comercială - pe un termen de 5 ani, termen apreciat de instanță ca fiind

corespunzător.

În raport cu circumstan

țele personale ale inculpatului,

având în vedere și atitudinea sinceră, cooperantă a inculpatului în fața instanței

de judecată, s-a apreciat faptul că scopul pedepsei - astfel cum este acesta reglementat

prin dispozițiile art. 52 C. pen. - poate fi atins și fără executarea în regim de

detenție.

Pentru a decide astfel

cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, instan

ța a avut în vedere faptul

că măsura suspendării executării pedepsei se impune în raport cu circumstanțele

personale ale inculpatului (faptul că acesta are o familie, o conduită în general

corespunzătoare în societate, atitudinea sinceră în fața instanței, de asumare a

răspunderii în săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa) circumstanțe ce generează

premisele atingerii scopului pedepsei și fără executarea acesteia în regim de detenție.

La individualizarea judiciar

ă a executării pedepsei

aplicate instanța a avut în vedere și faptul că dispunerea executării efective,

în regim de detenție, a pedepsei aplicate reduce posibilitatea acoperirii de către

inculpat a prejudiciului produs; or, din analiza dispozițiilor Legii nr. 241/2005

rezultă că însuși legiuitorul a acordat o importanță deosebită acoperirii prejudiciului

produs prin săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală.

Însă, în raport cu perseverența

infrac

țională

a inculpatului, având în vedere și modul de săvârșire a faptelor, valoarea prejudiciului,

instanța a apreciat că o simplă suspendare condiționată a executării pedepsei nu

este de natură să conducă la atingerea scopului pedepsei, impunându-se suspendarea

sub supraveghere a executării pedepsei.

Sub aspectul laturii civile

a cauzei, instan

ța

a constatat următoarele:

Fapta inculpatului M.G.D.

care,

în

perioada ianuarie 2003 - decembrie 2005, în calitate de administrator al SC

S.P.S.C. SRL, în realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale, în scopul sustragerii

de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, a omis în totalitate să evidențieze în

actele contabile operațiunile comerciale desfășurate, producând bugetului de stat

un prejudiciu în valoare de 5.578.282 RON (1.467.969 euro) - compus din: prejudiciu

din impozit pe profit, în valoare de 3.157.644 RON și prejudiciu din TVA, în valoare

de 2.420.638 RON - întrunește, sub aspect obiectiv și subiectiv, condițiile răspunderii

civile delictuale prevăzute de art. 998 și urm. C. civ.

Cuantumul prejudiciului

a fost dovedit

în

cauză prin constatarea tehnico-științifică efectuată în timpul urmăririi penale,

mijloc de probă necontestat de inculpat.

Pentru a decide astfel

cu privire la cuantumul prejudiciului, instan

ța a avut în vedere și faptul că inculpatul,

deși a invocat necesitatea efectuării plăților către furnizori, nu a putut nominaliza

vreuna dintre societățile furnizoare și nici nu a produs înscrisuri doveditoare.

S-a reținut că

raportul de constatare

depus la dosarul de urmărire penală face referire la o sumă importantă de 9.582.261

RON - ridicată din contul deschis de SC S.P.S.C. SRL la V. Bank, sumă ce nu a fost

imputată inculpatului (sumele ridicate putând fi folosite pentru plata furnizorilor),

precum și la suma de 2.384.666 RON ridicată din contul societății deschis Ia C.E.

Bank, prin raportul de constatare fiind reținut caracterul de cheltuială deductibilă

al acestor plăți (plăți furnizori).

În consecin

ță, în temeiul art. 346

alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. a fost admisă acțiunea

civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva inculpatului și a

obligat inculpatul la plata, către partea civilă, a sumei de 5.578.282 RON reprezentând

prejudiciul cauzat bugetului de stat, la care s-au adăugat obligațiile fiscale accesorii

- majorări, penalități, dobânzi, calculate conform C. proc. fisc., de la data când

obligația a devenit scadentă și până la data executării integrale a plății.

În temeiul art. 163

alin. (1), (2) C. proc. pen., av

ând în vedere faptul că din verificările efectuate

de instanță a rezultat faptul că inculpatul nu deține bunuri, a fost respinsă ca

neîntemeiată cererea părți civile de instituire a sechestrului asigurător asupra

bunurilor inculpatului.

Împotriva acestei sentințe

au formulat apeluri Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție, inculpatul M.G.D. și partea civilă Agenția Națională de

Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor

de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casația și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție a criticat soluția primei instanțe pentru netemeinicie sub aspectul

greșitei aprecieri a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei aplicate

inculpatului și sub aspectul neaplicării pedepsei complementare prev. de art. 64

lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Inculpatul M.D.G.

a criticat

soluția primei instanțe

sub aspectul respingerii cererii de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea

prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea

art. 13 C. pen. raportat la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., aducând ca argumente data la care a intrat în vigoare

Legea nr. 241/2005 și prejudiciul pe care ar fi putut să-l realizeze după data de

21 august 2005, care nu putea fi mai mare de 500.000 euro, fapt care împiedică reținerea

dispozițiilor alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005.

De asemenea, a sus

ținut că dată fiind perioada

de timp în care s-a comis infracțiunea, care se situează atât înainte, cât și după

intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005, această împrejurare ar trebui să fie evaluată

de instanță ca circumstanță atenuantă.

Partea civil

ă Agenția Națională

de Administrare Fiscală

a

formulat apel la data de 01 martie 2011, data înregistrării cererii la Registratura

secției I penale a Tribunalului București, cu depășirea termenului de 10 zile prev.

de art. 363 C. proc. pen.

Astfel, potrivit art.

363 C. proc. pen.

,

termenul de declarare a apelului este de 10 zile și curge de la comunicarea copiei

de pe dispozitiv pentru partea care a lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare.

În speță, partea civilă

Agenția Națională de Administrare Fiscală a lipsit la dezbaterile ce au avut loc

la data de 04 februarie 2011, așa cum reiese din încheierea de ședință de la acea

dată, pronunțarea asupra apelului fiind amânată la 11 februarie 2011. Așa fiind,

termenul de 10 zile prevăzut de art. 363 alin. (2) C. proc. pen. pentru declararea

apelului împotriva sentinței primei instanțe curge de la data comunicării.

Comunicarea copiei de

pe dispozitiv s-a f

ăcut

la data de 15 februarie 2011, așa cum rezultă din dovada de comunicare existentă

la dosar apel.

În raport cu această dată,

apelul declarat la data de 01 martie 2011, apare ca fiind tardiv formulat și conform

art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost respins respins ca atare.

S-a observat

că prin adresa din 09

noiembrie 2011, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică

a comunicat fotocopia borderoului din 25 februarie 2011 prin care a învederat că

declarația de apel a plecat cu poșta militară, însă

Curtea a considerat

că durata termenului

de apel nu se poate calcula în raport de data de 25 februarie 2011 întrucât modalitatea

prin care s-a declarat apel, învederată de partea civilă Agenția Națională de

Administrare Fiscală prin adresa trimisă instanței, nu se încadrează în niciuna

din situațiile expres prevăzute de art. 187 C. proc. pen.

Potrivit art. 187 C.

proc. pen., este considerat ca f

ăcut în termen actul depus înăuntrul termenului

prevăzut de lege la administrația locului de deținere ori la unitatea militară sau

la oficiul poștal prin scrisoare recomandată. Înregistrarea sau atestarea făcută

de către administrația locului de deținere pe actul depus,

recipisa oficiului po

ștal, precum și înregistrarea

ori atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus servesc ca dovadă a datei

depunerii actului.

Din coroborarea celor

dou

ă teze

ale alin. (1) al art. 187 C. proc. pen., rezultă că dacă actul este trimis pe cale

poștală, aceasta se poate realiza numai prin oficiul poștal cu scrisoare recomandată,

iar dovada depunerii actului o reprezintă recipisa oficiului poștal.

Pe de alt

ă parte, dacă actul este

depus la unitatea militară, dovada depunerii actului o constituie atestarea făcută

de unitatea militară pe actul depus.

În raport de cele comunicate

de partea civil

ă

Agenția Națională de Administrare Fiscală, Curtea a constatat că depunerea declarației

de apel de către aceasta nu s-a realizat prin niciuna dintre aceste modalități,

și chiar dacă s-ar accepta că declarația de apel putea fi trimisă cu poșta militară,

pe înscrisul reprezentând declarația de apel nu există atestarea cerută de lege.

Condi

ția existenței atestării

pe actul care reprezintă declarația de apel este reluată și de dispozițiile

art. 367 alin. (1) și (4) C. proc. pen. care prevăd că cererea de apel se înaintează,

de îndată, la instanța a cărei hotărâre se atacă, înregistrată sau atestată în condițiile

art. 187 C. proc. pen.

Prezentarea borderoului

prin care partea civil

ă

Agenția Națională de Administrare Fiscală a înțeles să facă dovada datei la care

s-a declarat apel, nu suplinește cerința legală a atestării pe act, ca dovadă a

depunerii acestuia în termen.

Curtea a considerat că

dispozițiile art. 187

alin. (1) C. proc. pen. sunt de strictă interpretare, dată fiind natura juridică

a termenului de apel, respectiv aceea de termen procedural peremptoriu, a cărui

nerespectare atrage decăderea din dreptul la calea de atac și respingerea ei ca

tardivă.

Prin decizia penală

nr. 343/A din 15 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

, a respins ca tardiv

apelul formulat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva

sentinței penale nr. 175 din 11 februarie 2011 pronunțate de Tribunalul București,

secția I penală, în Dosarul nr. 62707/3/2010.

În baza art. 379 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul

M.G.D. împotriva sentinței penale nr. 175 din 11 februarie 2011 pronunțate de Tribunalul

București, secția I penală.

S-a desființat

, în parte, sentința apelată

și rejudecând în fond:

În temeiul art. 65 C.

pen. s-a aplicat inculpatului M.G.D. pedeapsa complementară prev. de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b), lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani.

S-a înlăturat măsura de

siguranță prev. de art. 115 C. pen.

S-a înlăturat măsura anulării

înscrisurilor luată în temeiul art. 348 C. proc. pen.

S-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru a decide astfel,

s-a reținut că în fa

ța

primei instanțe, înainte de începerea cercetării judecătorești, după aducerea la

cunoștință a prevederilor art. 320

1

C. proc. pen., inculpatul M.D.G.

a precizat în mod expres, așa cum rezultă din încheierea de dezbateri din 04

februarie 2011, că este de acord să fie judecat conform procedurii instituite prin

art. 320

1

C. proc. pen., prin declarația dată precizând că recunoaște

comiterea faptei și cunoaște mijloacele de probă administrate în faza de urmărire

penală.

Din analiza

materialului probator

administrat în faza de urmărire penală, Curtea a reținut, ca și prima instanță de

fond, că inculpatului M.G.D., în perioada ianuarie 2003 - decembrie 2005, în calitate

de administrator al SC S.P.S.C. SRL, în realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale,

în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, a omis în totalitate

să evidențieze în actele contabile operațiunile comerciale desfășurate, producând

bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 5.578.282 RON (1.467.969 euro) - compus

din: prejudiciu din impozit pe profit, în valoare de 3.157.644 RON și prejudiciu

din TVA, în valoare de 2.420.638 RON.

S-a mai reținut că vinov

ăția inculpatului M.G.D.

a fost dovedită prin mijloacele de probă administrate, respectiv sesizarea din februarie

2008 a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, procesul-verbal

de constatare a efectuării actelor premergătoare, raportul de constatare tehnico-științifică

privind SC S.P.S.C. SRL, declarațiile martorilor B.E., P.Ș., P.C., G.A., T.G., R.R.N.,

B.M., V.R., S.S., N.G., B.F., R.K.M., S.D.N.C., S.N., procesele-verbale din 17

decembrie 2010, 03 noiembrie 2010 și 30 noiembrie 2010 de verificare în baza de

date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a

persoanelor fizice trecute în borderourile de achiziții, înscrisurile emise de Direcția

Impozite și Taxe Locale Sector 3, de Autoritatea Națională a Vămilor, de Administrația

Finanțelor Publice Sector 3, de Direcția Generală de Reglementare a Colectării Creanțelor

Bugetare, de Oficiul Registrului Comerțului, Garda Financiară - Comisariatul General,

de SC D.M.R. SRL, de V. SPRL București, de SPRL M.A., de SC D.C.P. SRL, notele de

constatare întocmite de Garda Financiară - Comisariatul General, Secția Municipiului

București, Secția Vrancea, Secția Prahova, Secția Galați, Secția Botoșani, documentele

bancare privind SC S.P.S.C. SRL aferente conturilor deschise la V. Bank, C.E.

Bank, Banca R., R.I. Bank.

S-a reținut, de asemenea,

că

fapta

comisă de inculpatul M.G.D. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și

alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Activitatea infrac

țională a recurentului

inculpat s-a desfășurat în perioada ianuarie 2003 - decembrie 2005, perioadă de

timp care a fost avută în vedere și pentru stabilirea cuantumului prejudiciului

cauzat statului, astfel cum reiese din raportul de constatare.

Av

ând în vedere materialul

probator administrat, este neîndoielnic că inculpatul a acționat în baza aceleiași

rezoluții infracționale, având imaginea de ansamblu a activității sale ulterioare,

pe care a desfașurat-o. Apoi, fiecare act material de a omite evidențierea în actele

contabile a operațiunilor comerciale desfășurate, întrunește separat elementele

constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Ca atare, inculpatul a

s

ăvârșit

infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, aceasta fiind o formă a unității

legale de infracțiune. Unul dintre efectele juridice ale acestui tip de infracțiune

constă în faptul că, în funcție de momentul epuizării, care corespunde ultimului

act de executare, se stabilește aplicarea legii penale în timp, care este cea de

la momentul epuizării, în speță Legea nr. 241/2005.

Prin urmare, nu s-a admis

critica inculpatului c

ă,

cel puțin parte din faptele sale, trebuiau încadrate juridic în dispozițiile

art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, atâta timp cât s-a dovedit că sunt îndeplinite

condițiile de existență ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

Dat fiind acest caracter

al infrac

țiunii

reținute în sarcina inculpatului, nu a fost primită nici critica referitoare la

faptul că infracțiunea nu ar îmbrăca forma agravată a infracțiunii prev. de

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, astfel cum este reglementată prin

alin. (3) al aceluiași articol.

În acest sens, s-a argumentat

că prejudiciul total cauzat de inculpatul M.G.D., prin infrac

țiunea de evaziune fiscală,

în formă continuată, se stabilește prin însumarea prejudiciilor produse prin fiecare

act material luat separat, întrucât infracțiunea de evaziune fiscală îmbracă forma

unității legale de infracțiune.

În ceea ce prive

ște cuantumul pedepsei

principale aplicate și modalitatea de executare stabilită prin sentința atacată,

Curtea a considerat că s-a realizat o justă individualizare în raport de criteriile

generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., în condițiile

incidenței dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., și în raport de scopul

pedepsei, cum este definit prin art. 52 C. pen.

S-a apreciat că

prejudiciul real cauzat

bugetului de stat, în cuantum de 5.578.282 RON este deosebit de ridicat și nu a

fost acoperit, nici parțial, dar s-a concluzionat că acest rezultat material al

infracțiunii săvârșite nu poate constitui, singur, un temei suficient, pentru majorarea

cuantumului pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.G.D.

Instanța de apel a justificat

inciden

ța

dispozițiilor art. 74 Iit. a) C. pen. prin lipsa antecedentelor penale și comportamentul

bun pe care l-a avut în societate înainte de săvârșirea infracțiunii. S-a apreciat

că atitudinea procesuală adoptată în faza de urmărire penală, când inculpatul nu

a recunoscut acuzațiile care i s-au adus, nu poate înlătura circumstanța judiciară

reținută în favoarea acestuia de prima instanță, comportamentul procesual adoptat

în timpul urmăririi penale fiind manifestarea modului în care inculpatul a înțeles

să-și formuleze apărarea până înainte de începerea cercetării judecătorești, când,

în fața instanței, a recunoscut faptele și a optat pentru procedura simplificată

de judecare.

S-a apreciat, de asemenea,

că cuantumul pedepsei aplicate de prima instan

ță reflectă și împrejurarea că unele din

actele materiale au fost comise înainte de intrarea în vigoare a Legii 241/2005.

Modalitatea de executare

- suspendarea sub supraveghere a execut

ării pedepsei a fost apreciată ca fiind aptă să

asigure realizarea scopului preventiv al acesteia prin funcțiile de constrângere

și reeducare, în acest sens inculpatul urmând să se supună unor măsuri de supraveghere

pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

Curtea a mai reținut

că inculpatul a fost

trimis în judecată după cinci ani de la data săvârșirii infracțiunii de evaziune

fiscală, astfel că modalitatea de executare a pedepsei stabilită de prima instanță,

apare ca fiind justificată și din această perspectivă. În același sens pledează

și împrejurarea că inculpatul are un loc de muncă, iar infracțiunea săvârșită de

acesta este una de prejudiciu, astfel că, în libertate fiind, inculpatul are posibilitatea

să acopere paguba cauzată bugetului de stat, cel puțin în parte.

Analiz

ând soluția dispusă de

prima instanță din perspectiva aplicării concomitente a pedepsei complementare a

interzicerii dreptului de a ocupa funcția de administrator într-o societate, prev.

de art. 64 lit. c) C. pen., cu măsura de siguranță a interzicerii dreptului de a

ocupa funcția de administrator într-o societate, prev. de art. 115 C. pen., Curtea

a considerat că luarea măsurii de siguranță nu se justifică.

S-a argumentat în sensul

că materialul probator administrat nu demonstreaz

ă că inculpatul a săvârșit infracțiunea

din ignoranță, superficialitate sau nepăsare față de regulile și cerințele de care

depinde buna desfășurare a activității de administrator în cadrul unei societăți

comerciale. Numai într-o astfel de situație ar fi fost întemeiată luarea măsurii

de siguranță avută în vedere de prima instanță, măsură care, prin natura sa, ar

fi avut drept scop înlăturarea stării de pericol cauzată de inaptitudinea inculpatului

de a-și exercita funcția de administrator.

Dimpotriv

ă, interzicerea de a exercita

funcția de administrator într-o societate comercială de către inculpatul M.G.D.

este consecința nedemnității sale ca urmare a comiterii unei infracțiuni cu forma

de vinovăție a intenției directe.

C

ât privește anularea,

în temeiul art. 348 C. proc. pen., a borderourilor de achiziții, Curtea a constatat

că această măsură nu poate fi menținută.

S-a reținut că inculpatul

a fost cercetat, trimis

în

judecată și condamnat de prima instanță pentru comiterea infracțiunii de evaziune

fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în fapta de a omite, în totalitate,

să evidențieze în actele contabile operațiunile comerciale desfășurate în perioada

ianuarie 2003 - decembrie 2005, în calitate de administrator al SC S.P.S.C. SRL.

Aceasta este o infrac

țiune complexă, întrucât

cuprinde în conținutul său ca element constitutiv o faptă penală, respectiv infracțiunea

de fals intelectual prevăzută art. 43 din Legea contabilității 82/1991.

În pofida acestui caracter

complex al infracțiunii, dat de un element ce reprezintă expresia unui fals, Curtea

a constatat totuși că, în mod incorect, prima instanță a considerat că se poate

dispune anularea unor înscrisuri, respectiv a borderourilor de achiziție, având

în vedere că verbum regens, care reflectă latura obiectivă a infracțiunii de evaziune

fiscală, pentru care este cercetat inculpatul, constă într-o inacțiune, respectiv

în omisiunea, în tot, de a evidenția în contabilitate operațiunile comerciale desfășurate,

într-o anumită perioadă de timp.

Curtea a mai reținut

că prin raportul de constatare

s-a arătat că borderourile de achiziții au fost completate cu date nereale, precizându-se

că documentele nu pot fi considerate justificative, fiind încălcate dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 82/1991 care prevăd că orice operațiune economică financiară

efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la

baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

Ca urmare, borderourile

de achizi

ții

nici nu puteau fi înregistrate în contabilitate, conținând elemente nereale și nefiind,

ca urmare, documente

justificative.

În acest sens s-a reținut că în situația în care ar fi fost înregistrate, atunci

s-ar fi putut pune în discuție eventuala comitere a infracțiunii de evaziune fiscală

prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 constând în „evidențierea,

în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la

bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive”.

Curtea a mai considerat

că întocmirea borderourilor de achiziții cu date nereale și folosirea acestora exclusiv

pentru a justifica ridicările de numerar din conturile bancare (nefiind înregistrate

în contabilitate), nu impune schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul

de sesizare a instanței din infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9

alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. într-un concurs real de infracțiuni care să cuprindă,

pe lângă infracțiunea de evaziune fiscală, eventual infracțiuni de fals dintre cele

reglementate de C. pen. (fals în înscrisuri sub semnătură privată sau uz de fals),

deoarece printr-un astfel de procedeu s-ar aduce atingere dreptului la apărare al

inculpatului și caracterului echitabil al procesului penal.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpatul M.G.D., precum și partea

civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentant legal al Statului

Român.

Parchetul a invocat motivul

de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. solicitând casarea

deciziei pronunțată de instanța de apel în ceea ce privește modalitatea de executare

a pedepsie aplicată inculpatului și cuantumul acesteia solicitând majorarea pedepsei

stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și executarea în regim

de detenție fiind singurul mod care să atingă scopul pedepsei stabilit de art. 52

C. pen.

S-a susținut că inculpatul

a creat un prejudiciu în cuantum de 500.000 euro fapta fiind comisă pe durata mai

multor ani fiind aplicabile disp. art. 41 alin. (2) C. pen., că acesta a desfășurat

activități comerciale constând în retragerea de bani în numerar din conturi pentru

a se sustrage de la plata obligațiilor bugetare, că inculpatul nu a depus nici cea

mai mică diligență pentru a recupera prejudiciul, astfel că nu se justifică pedeapsa

de 3 ani închisoare cu suspendare a executării pedepsei stabilită de instanța de

apel.

A mai solicitat a se avea

în vedere și fișa dosarului depusă la dosarul cauzei din care rezultă că inculpatul

a fost condamnat la 4 ani închisoare privativă de libertate pentru același tip de

infracțiune.

Apărătorul recurentului

intimat inculpat M.G.D. a arătat că recurentul înțelege să-și retragă recursul declarat.

Cu privire la recursului

Parchetului a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

A arătat că în faza de

urmărire penală inculpatul nu și-a recunoscut fapta, arătând că este nevinovat,

uzând de dreptul procedural de a nu face nicio declarație în cauză, însă, ulterior

a solicitat aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen. și a solicitat instanței

disjungerea cauzei pe latură civilă și efectuarea unei expertize, cerere de probatorii

care a fost respinsă.

A susținut că prejudiciul

de 1.500.000 euro a fost stabilit pe baza retragerilor de numerar din conturile

firmei inculpatului, nefiind dovedit ca urmare a verificării documentelor firmei

inculpatului întrucât acestea au fost furate din garajul care ulterior a fost demolat

ca urmare a împrejurării că a fost construit ilegal.

A mai susținut că la stabilirea

încadrării juridice nu s-a avut în vedere de ambele instanțe că activitatea infracțională

a fost desfășurată sub imperiul vechii legi în care această faptă era pedepsită

cu închisoare de la 2-8 ani conform Legii nr. 87/1994. Instanța de apel a complinit

soluția instanței de fond și a reținut că trebuie să se aibă în vedre ca o circumstanță

atenuantă acest aspect.

A arătat că nu are antecedente

penale, extrasul fișei dosarului depus în fața instanței de către procuror nu dovedește

existența unor fapte penale, dimpotrivă, sunt fapte săvârșite în aceeași perioadă,

fapte concurente cu cele reținute în încadrarea juridică dată faptelor săvârșite

și pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Critica părții civile

vizează greșita respingere a apelului ca tardiv formulat.

În fundamentarea criticii

partea civilă a învederat că potrivit art. 363 C. proc. pen., termenul de apel înlăuntrul

căruia se poate declara apel este de 10 zile de la comunicarea minutei, că minuta

sentinței în cauză a fost înregistrată la Registratura Generală a Agenției

Naționale de Administrare Fiscală la data de 15 februarie 2011, iar apelul a fost

declarat și trimis la data de 25 februarie 2011, ora 09.10, declarația de apel ce

a plecat cu poșta militară.

În aceste condiții, în

mod greșit instanța de apel a constatat tardivitatea apelului declarat, deși s-a

promovat calea de atac înainte de expirarea termenului prevăzut de lege.

În ceea ce privește susținerea

instanței de apel potrivit căreia cele două teze ale art. 187 C. proc. pen. nu au

fost respectate, s-a învederat faptul că U.M. X efectuează servicii poștale respectând

inclusiv atestarea cerută de lege (semnătura de primire a instituției destinatare

pe borderoul de primire).

A solicitat instanței

de recurs admiterea recursului formulat, casarea deciziei atacate și trimiterea

cauzei spre judecarea apelului, instanței de apel.

A invocat cazul de casare

prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Recursurile declarate

de Parchet și de partea civilă sunt nefondate.

Urmează a lua act de retragerea

recursului formulat de inculpatul M.G.D.

Examinând hotărârea recurată,

actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate în cauză circumscrise

cazurilor de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

și

14 C. proc. pen., dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (2) și

(3) C. proc. pen., constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, urmând

a o menține ca atare.

Criticile formulate de

Parchet circumscrise cazului de casare prev. de art. 385

9

alin. (1)

pct. 14 C. proc. pen., sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 72

alin. (1) C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de

pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările

care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanțele de fond și

apel au ținut seama de toate criteriile enunțate mai sus, la stabilirea pedepsei

aplicate inculpatului.

Pedeapsa aplicată inculpatului,

atât în cuantum, cât și ca modalitate de executare, corespunde scopului pentru care

a fost aplicată, așa cum este reglementat în art. 52 C. pen.

Prin fapta sa, constând

în aceea că, în perioada 2003 - 2005 în calitate de asociat și administrator la

SC S.P.S.C. SRL, în realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale, în scopul sustragerii

de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, inculpatul a omis în totalitate să evidențieze

în actele contabile operațiunile comerciale desfășurate și a cauzat astfel bugetului

de stat un prejudiciu total de 5.578.282 RON (1.467.969 euro), reprezentând valoarea

obligațiilor fiscale neachitate ca urmare a diminuării bazei impozabile și a deducerii

nelegale de TVA. Prejudiciul reținut se compune din i