ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 70/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 70/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 283 din 17 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în

Dosarul nr. 11824/30/2010, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată

încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului S.F.O. din

infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), d) și f) din Legea nr.

241/2005 în infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

241/2005, art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 și art. 9 alin. (1)

lit. f) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 9 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 241/2005 raportat la art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul

S.F.O., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

evaziune fiscală.

În baza art. 65 alin. (1) și (2) C.

pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) - dreptul de a

exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale - C. pen. pe o

perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. i-au fost

interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a)

teza a II-a, b) și c) -dreptul de a exercita funcția de administrator al unei

societăți comerciale - C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 861 C. pen. a fost

suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o

perioadă de 7 ani termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art.

862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. a

fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să respecte

următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate de

instituția de supraveghere, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Timiș, căruia i se încredințează supravegherea; să anunțe, în prealabil, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate

mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a

atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor

art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a

fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata

termenului de încercare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea

nr. 241/2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea

nr. 241/2005.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat

la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ. a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 638.883 lei, la care s-au adăugat dobânzile legale

până la data executării efective, daune materiale către partea civilă A.N.A.F.

- D.G.F.P. Timiș.

În baza art. 353 C. proc. pen.

raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 și cu aplicarea art. 163 C. pen. s-a

dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor

inculpatului până la concurența sumelor acordate cu titlul de daune materiale.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță

a reținut, în esență, că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Timiș nr. 69/P/2009, emis la data de 21 decembrie 2010 și înregistrat pe rolul

Tribunalului Timiș sub nr. 11824/30/2010 la data de 27 decembrie 2010,

inculpatul S.F.O. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de

evaziune fiscala, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. l lit. a), d) și

f) din Legea nr. 241/2005.

În fapt, s-a reținut în sarcina

inculpatului că, în calitate de administrator al SC A.U.I. SRL, nu a

înregistrat veniturile societății în contabilitate, venituri rezultate în urma

unor importuri, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 648.883 lei.

Totodată, s-a mai reținut în sarcina

inculpatului faptul că nu s-a prezentat în fața organelor fiscale pentru

efectuarea controlului fiscal și a distrus întreaga documentație contabilă

pentru a se sustrage de la efectuarea controlului.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost dovedite pe baza materialului probator administrat în cauza,

astfel cum se află atașat la dosar.

Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, prin Decizia penală nr. 121/A din 7 iunie 2013, în temeiul art. 379

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva sentinței penale nr. 283/PI din 17 iunie

2011 pronunțată de Tribunalul Timiș.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul S.F.O. împotriva aceleiași

sentințe penale.

A desființat sentința penală apelată

și rejudecând:

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpatul S.F.O. pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen.

a respins pretențiile civile formulate de A.N.A.F. - D.G.F.P. Timiș.

În temeiul art. 353 C. proc. pen. rap.

la art. 11 din Legea nr. 241/2005 a ridicat măsura sechestrului asigurător

asupra bunurilor inculpatului dispusă de prima instanță până la concurența

sumelor solicitate cu titlu de daune materiale.

În motivarea hotărârii, instanța de

apel a reținut, în esență, că în perioada în care inculpatul a fost asociat și

administrator la SC A.U.I. SRL a desfășurat activități comerciale, atât în

taxele vamale, impozitul pe profit și T.V.A., situația financiar-contabilă a

societății fiind evidențiată în bilanțurile contabile depuse la organele

competente și care au fost cunoscute cesionarului D.M., care și-a asumat

obligația de a achita debitele existente.

Raportul de expertiză contabilă

întocmit în fața instanței de apel a concluzionat că SC A.U.I. SRL a efectuat

operațiuni de import începând cu data de 05 februarie 2003 și până la data de

14 mai 2004, fiind plătitoare de T.V.A. de la data înființării și depunând

lunar deconturile de T.V.A. pentru anii 2003 -2004 și lunile ianuarie, martie,

aprilie și mai 2005, dată de la care nu au mai fost efectuate operațiuni

economice, confirmându-se, prin urmare, susținerile inculpatului.

În ceea ce privește latura civilă a

cauzei, instanța de apel a reținut că față de soluția pronunțată pe latura

penală a cauzei, prin achitarea inculpatului pentru toate infracțiunile pentru

care acesta a fost trimis în judecată, nu se poate institui în sarcina acestuia

obligativitatea reparării vreunui prejudiciu, câtă vreme nu s-a putut stabili

legătura de cauzalitate dintre acțiunea inculpatului și despăgubirile

solicitate.

Referitor la măsura asiguratorie a

sechestrului dispusă de către prima instanță în baza art. 353 C. proc. pen.

raportat la art. 11 din Legea nr. 2412005, cu aplicarea art. 163 C. proc. pen.,

întrucât în sarcina inculpatului nu a fost stabilită obligarea reparării

prejudiciului, nu se impune luarea unei măsuri pentru asigurarea plății acestuia

prin repararea prejudiciului, astfel încât s-a ridicat această măsură.

Împotriva sus-menționatei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și A.N.A.F. prin

D.G.F.P. Timiș.

În motivele depuse la dosarul cauzei,

în termenul prevăzut de dispozițiile art. 385 alin. (2) C. proc. pen.,

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și, în consecință,

pronunțarea unei hotărâri de condamnare la pedepse legale față de inculpatul

S.F.O. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 9 lit. a), art. 9 lit. d)

și art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, pentru considerentele expuse pe larg

în scris.

La termenul de astăzi, în ședință

publică, reprezentantul Ministerului Public a arătat că înțelege să retragă

recursul formulat de parchet.

A.N.A.F. prin D.G.F.P. Timiș, în

motivele scrise depuse la dosar, în termenul prevăzut de disp. art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei

penale atacate și, în rejudecare, admiterea, în întregime, a cererii de

constituire de parte civilă formulată, apreciind că în mod nejustificat acesta

a fost achitat de către instanța de apel, deși fusese condamnat în primă

instanță și din toate probele administrate în cauză rezultă clar vinovăția

acestuia cu privire la săvârșirea faptelor cu care fusese sesizat Tribunalul

Timiș.

Verificând recursul declarat de

Ministerul Public prin prisma concluziilor orale ale procurorului prin

raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au

fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție

urmează să ia act de manifestarea de voință în sensul retragerii recursului

formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Examinând recursul declarat de partea

civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Timiș, prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta.

În ceea ce privește recursul

Ministerului Public, Înalta Curte constată că la termenul de astăzi, în ședință

publică, procurorul a arătat că înțelege să retragă recursul formulat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Cum potrivit dispozițiilor art. 385

alin. (2) rap. la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea

dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage

recursul declarat, urmează a se lua act de manifestarea de voință a

reprezentantului parchetului.

Analizând recursul părții civile,

Înalta Curte constată că aceasta, în motivele scrise aflate la dosar nu a

indicat niciunul din cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., iar criticile sale nu se

circumscriu nici unuia dintre acestea.

Judecata în recurs înseamnă o

verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează

într-unui din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc.

pen.

Limitarea obiectului judecății în

recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare

a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temeiuri pentru

a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de

casare prevăzute de lege.

Așa cum s-a arătat și în literatura de

specialitate, recursul constituie o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri

strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu

poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea,

instanța de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăției și

pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă

din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În acest context, recursul nu este o

cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a

unei căi de reformare sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând

rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut

loc judecata în primele două grade de jurisdicție (fond și apel).

Legislația procesual penală actuală

instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea

hotărârilor penale ceea ce reprezintă esența recursului în al treilea grad de

jurisdicție.

Față de considerentele anterior

expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar

putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F.

prin D.G.F.P. Timiș, urmând a lua act, totodată, de retragerea recursului

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei

penale nr. 121/A din 7 iunie 2013 a Curții de Apel Timișoara.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) și (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Respinge ca nefondat recursul declarat

de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Timiș împotriva Deciziei penale nr.

121/A din 07 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Cheltuielile ocazionate cu soluționarea

recursului declarat de parchet rămân în sarcina statului.

Obligă recurenta parte civilă la plata

sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10

ianuarie 2014.