ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 70/2014

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 283 din 17 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 11824/30/2010, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului S.F.O. din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), d) și f) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 și art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005. În baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul S.F.O., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) - dreptul de a exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale - C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) -dreptul de a exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale - C. pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 861 C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 7 ani termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate de instituția de supraveghere, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, căruia i se încredințează supravegherea; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005. În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 638.883 lei, la care s-au adăugat dobânzile legale până la data executării efective, daune materiale către partea civilă A.N.A.F.

- D.G.F.P. Timiș. În baza art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 și cu aplicarea art. 163 C. pen. s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului până la concurența sumelor acordate cu titlul de daune materiale. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 69/P/2009, emis la data de 21 decembrie 2010 și înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 11824/30/2010 la data de 27 decembrie 2010, inculpatul S.F.O. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscala, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. l lit. a), d) și f) din Legea nr. 241/2005.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că, în calitate de administrator al SC A.U.I. SRL, nu a înregistrat veniturile societății în contabilitate, venituri rezultate în urma unor importuri, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 648.883 lei. Totodată, s-a mai reținut în sarcina inculpatului faptul că nu s-a prezentat în fața organelor fiscale pentru efectuarea controlului fiscal și a distrus întreaga documentație contabilă pentru a se sustrage de la efectuarea controlului. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite pe baza materialului probator administrat în cauza, astfel cum se află atașat la dosar. Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin Decizia penală nr. 121/A din 7 iunie 2013, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva sentinței penale nr. 283/PI din 17 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș. În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul S.F.O. împotriva aceleiași sentințe penale. A desființat sentința penală apelată și rejudecând: în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpatul S.F.O. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. a respins pretențiile civile formulate de A.N.A.F. - D.G.F.P. Timiș. În temeiul art. 353 C. proc.

pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005 a ridicat măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului dispusă de prima instanță până la concurența sumelor solicitate cu titlu de daune materiale. În motivarea hotărârii, instanța de apel a reținut, în esență, că în perioada în care inculpatul a fost asociat și administrator la SC A.U.I. SRL a desfășurat activități comerciale, atât în taxele vamale, impozitul pe profit și T.V.A., situația financiar-contabilă a societății fiind evidențiată în bilanțurile contabile depuse la organele competente și care au fost cunoscute cesionarului D.M., care și-a asumat obligația de a achita debitele existente. Raportul de expertiză contabilă întocmit în fața instanței de apel a concluzionat că SC A.U.I.

SRL a efectuat operațiuni de import începând cu data de 05 februarie 2003 și până la data de 14 mai 2004, fiind plătitoare de T.V.A. de la data înființării și depunând lunar deconturile de T.V.A. pentru anii 2003 -2004 și lunile ianuarie, martie, aprilie și mai 2005, dată de la care nu au mai fost efectuate operațiuni economice, confirmându-se, prin urmare, susținerile inculpatului. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel a reținut că față de soluția pronunțată pe latura penală a cauzei, prin achitarea inculpatului pentru toate infracțiunile pentru care acesta a fost trimis în judecată, nu se poate institui în sarcina acestuia obligativitatea reparării vreunui prejudiciu, câtă vreme nu s-a putut stabili legătura de cauzalitate dintre acțiunea inculpatului și despăgubirile solicitate.

Referitor la măsura asiguratorie a sechestrului dispusă de către prima instanță în baza art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 2412005, cu aplicarea art. 163 C. proc. pen., întrucât în sarcina inculpatului nu a fost stabilită obligarea reparării prejudiciului, nu se impune luarea unei măsuri pentru asigurarea plății acestuia prin repararea prejudiciului, astfel încât s-a ridicat această măsură. Împotriva sus-menționatei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și A.N.A.F. prin D.G.F.P. Timiș. În motivele depuse la dosarul cauzei, în termenul prevăzut de dispozițiile art. 385 alin. (2) C. proc. pen., Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și, în consecință, pronunțarea unei hotărâri de condamnare la pedepse legale față de inculpatul S.F.O.

pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 9 lit. a), art. 9 lit. d) și art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, pentru considerentele expuse pe larg în scris. La termenul de astăzi, în ședință publică, reprezentantul Ministerului Public a arătat că înțelege să retragă recursul formulat de parchet. A.N.A.F. prin D.G.F.P. Timiș, în motivele scrise depuse la dosar, în termenul prevăzut de disp. art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și, în rejudecare, admiterea, în întregime, a cererii de constituire de parte civilă formulată, apreciind că în mod nejustificat acesta a fost achitat de către instanța de apel, deși fusese condamnat în primă instanță și din toate probele administrate în cauză rezultă clar vinovăția acestuia cu privire la săvârșirea faptelor cu care fusese sesizat Tribunalul Timiș.

Verificând recursul declarat de Ministerul Public prin prisma concluziilor orale ale procurorului prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să ia act de manifestarea de voință în sensul retragerii recursului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Examinând recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Timiș, prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta. În ceea ce privește recursul Ministerului Public, Înalta Curte constată că la termenul de astăzi, în ședință publică, procurorul a arătat că înțelege să retragă recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Cum potrivit dispozițiilor art. 385 alin. (2) rap. la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat, urmează a se lua act de manifestarea de voință a reprezentantului parchetului. Analizând recursul părții civile, Înalta Curte constată că aceasta, în motivele scrise aflate la dosar nu a indicat niciunul din cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., iar criticile sale nu se circumscriu nici unuia dintre acestea. Judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unui din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc.

pen. Limitarea obiectului judecății în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege. Așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanța de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăției și pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicție (fond și apel). Legislația procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esența recursului în al treilea grad de jurisdicție. Față de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Timiș, urmând a lua act, totodată, de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 121/A din 7 iunie 2013 a Curții de Apel Timișoara. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Timiș împotriva Deciziei penale nr. 121/A din 07 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Cheltuielile ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet rămân în sarcina statului. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2014.