ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2902/2012

Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 166/A din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.F.O., împotriva sentinței penale nr. 283 din 17 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 11824/30/2010. În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva aceleiași hotărâri, a fost desființată în parte sentința apelată și s-a dispus comunicarea dispozitivului hotărârii primei instanțe Oficiului Registrului Comerțului Timiș, în baza art. 7 din Legea nr. 26/1990.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 300 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut că prin sentința pentru nr. 283 din 17 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 11824/30/2010, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului S.F.O. din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), d) și f) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 și art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul S.F.O., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. – dreptul de a exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. – dreptul de a exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale pe durata executării pedepsei.

În baza art. 86 1 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 7 ani termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate de instituția de supraveghere, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, căruia i se încredințează supravegherea; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 86 4 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005. În baza art. 14 C. proc.

pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 638.883 RON, la care s-au adăugat dobânzile legale până la data executării efective, daune materiale către partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Timiș. În baza art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 și cu aplicarea art. 163 C. pen., s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului până la concurența sumelor acordate cu titlul de daune materiale. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 69/P/2009, emis la data de 21 decembrie 2010 și înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 11824/30/2010 la data de 27 decembrie 2010, inculpatul S.F.O.

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a), d) și f) din Legea nr. 241/2005. În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că, în calitate de administrator al SC A.U.I. SRL, nu a înregistrat veniturile societății în contabilitate, venituri rezultate în urma unor importuri, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 648.883 RON. Totodată, procurorul a mai reținut în sarcina inculpatului faptul că nu s-a prezentat în fața organelor fiscale pentru efectuarea controlului fiscal și a distrus întreaga documentație contabilă pentru a se sustrage de la efectuarea controlului. Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv: plângerea penală formulată de D.G.F.P.

Timiș, proces-verbal de control încheiat cu ocazia efectuării controlului financiar fiscal, raportul de inspecție fiscală, rapoartele de expertiză contabilă, declarațiile martorului D.M., declarațiile inculpatului, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: SC A.U.I. SRL a avut ca principal obiect de activitate „Comerț cu ridicata al legumelor și fructelor”, sediul social declarat al acesteia fiind în Timișoara, jud. Timiș. La data efectuării inspecției fiscale, în perioada noiembrie-decembrie 2008, administrarea societății era asigurată de martorul D.M., numit în funcție la data de 16 noiembrie 2005, data expirării mandatului fiind nelimitată, numirea acestuia realizându-se urmare a cesionării, către el, la data de 16 noiembrie 2005, a părților sociale deținute de inculpatul S.F.O.

Pentru perioada supusă controlului, administratorul societății nu a prezentat documentele privind conducerea evidenței financiar contabile, iar în urma consultării bazei electronice de date a A.F.P. Timișoara s-a constatat că societatea nu a depus declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul consolidat al statului, declarația privind impozitul pe profit pentru perioada 2003-2007 și nici deconturile privind TVA în perioada iunie-iulie 2003, noiembrie 2003, ianuarie 2004, august-octombrie 2004, decembrie 2004-februarie 2005, iunie 2005-septembrie 2008. În vederea realizării estimării veniturilor obținute de societate, organele de control au solicitat informații de la Autoritatea Națională a Vămilor, fiind astfel comunicate declarațiile vamale de import/export pentru perioada februarie 2003-septembrie 2008 derulate de SC A.U.I.

SRL. Din situația declarațiilor vamale puse la dispoziția organelor de control a reieșit că SC A.U.I. SRL a întocmit, în perioada 19 februarie 2003-14 mai 2004, un număr de 125 declarații vamale, după această dată nemaifiind efectuate importuri de legume și fructe, operațiunile de comerț fiind făcute doar în perioada în care asociat unic și administrator al firmei a fost inculpatul S.F.O. Pe baza estimărilor, s-a stabilit o diferență de TVA colectată aferentă perioadei februarie 2003-iulie 2004 în cuantum de 103.316 RON, majorări de întârziere în sumă de 159.288 RON și penalități la nivelul sumei de 15.179 RON. În ceea ce privește diferența de impozit pe profit aferentă perioadei februarie 2003-iulie 2004, aceasta a fost calculată la nivelul sumei de 135.943 RON, fiind stabilite majorări de întârziere în cuantum de 206.664 RON și penalități în sumă de 18.493 RON.

Față de constatările efectuate, D.G.F.P. Timiș a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 648.883 RON, din care 277.783 RON reprezintă diferența de TVA colectată și neachitată, iar 371.100 RON reprezintă impozitul pe profit datorat la bugetul de stat. În primul rând, prima instanță a reținut că la termenul de judecată din data de 04 mai 2011 a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului. Organele de urmărire penală au dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru o singură infracțiune de evaziune fiscală, reținând în sarcina acestuia mai multe modalități de săvârșire a faptei, corespunzătoare art. 9 alin. (1) lit. a), d) și f) din Legea nr. 241/2005.

În opinia primei instanțe, în prezenta cauză nu poate fi reținută o singură infracțiune de evaziune fiscală, cu mai multe modalități alternative de comitere, ci trei infracțiuni de evaziune fiscală, fiecare dintre modalitățile de săvârșire a faptei evidențiate de organele de urmărire penală reprezentând o infracțiune de sine stătătoare. În acest sens poate fi observată definiția dată de legiuitor infracțiunii de evaziune fiscală, în cuprinsul prevederilor art. 9 din Legea nr. 241/2005 stabilindu-se că „constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc”, de unde se poate trage concluzia că fiecare dintre modalitățile enunțate de art. 9 din Legea nr. 241/2005 reprezintă o infracțiune distinctă de evaziune fiscală și nu modalități alternative de săvârșire a aceleiași infracțiuni.

Ca atare, în temeiul art. 334 C. proc. pen., prima instanță a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), d) și f) din Legea nr. 241/2005 în trei infracțiuni prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 și art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune de evaziune fiscală sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate.

Această infracțiune nu poate fi reținută în sarcina inculpatului. La dosarul de urmărire penală se regăsește contractul de cesiune a părților sociale încheiat între inculpat și martorul D.M., contract prin intermediul căruia la data de 16 noiembrie 2005 toate părțile sociale aparținând inculpatului au fost cedate martorului D.M., care, de la data de 16 noiembrie 2005, a devenit asociat unic și administrator al SC A.U.I. SRL. Acest contract a fost urmat de emiterea hotărârii din 16 noiembrie 2005 a asociatului unic al SC A.U.I. SRL, prin care s-a stabilit retragerea din societate a inculpatului, căruia i-au încetat calitățile de asociat și administrator al acestei societăți comerciale, acestea fiind preluate de martorul D.M.

Este de subliniat faptul că toate aceste modificări intervenite în actul constitutiv al societății mai sus amintite cu privire la asociați și persoane împuternicite, au fost aprobate prin încheierea din 24 noiembrie 2005 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, acesta dispunând publicarea lor în M. Of. Mențiunile respective au fost înregistrate în Registrul Comerțului la data de 24 noiembrie 2005, după cum rezultă din certificatul de înregistrare mențiuni eliberat de Oficiul Registrului Comerțului Timiș la data de 30 noiembrie 2005. Ca atare, s-a constatat faptul că începând cu luna noiembrie 2005, când a cedat societatea martorului D.M., inculpatul nu a mai avut nicio calitate în cadrul societății.

În prezenta cauză, controlul fiscal s-a realizat în perioada noiembrie-decembrie 2008, după 3 ani de la data la care inculpatul nu mai deținea nicio calitate în firmă. Ca atare, acestuia nu i se poate imputa vreo activitate de sustragere de la control, în condițiile în care, la data controlului, acesta nu mai avea calitatea de administrator sau asociat al firmei de 3 ani de zile. Acest aspect a fost avut recunoscut chiar de către organele fiscale, care, așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, nu i-au transmis inculpatului nicio invitație de a se prezenta la control. Toate invitațiile emise la 16 octombrie 2008, 04 noiembrie 2008 și 10 noiembrie 2008 au fost comunicate pe numele martorului D.M., astfel că nu se poate reține că inculpatul s-ar fi sustras de la control.

După cum s-a arătat deja, controlul fiscal s-a desfășurat în toamna anului 2008. La dosarul cauzei nu există niciun fel de dovadă din care să rezulte că la data de 16 noiembrie 2005, când inculpatul a cedat societatea, SC A.U.I. SRL nu funcționa la sediul declarat din Timișoara. Împrejurarea că 3 ani mai târziu, în momentul în care organele fiscale au dorit să efectueze controlul, firma nu mai funcționa la sediul declarat, nu poate fi imputată inculpatului, care nu mai avea nicio legătură cu această societate comercială. Mai mult decât atât, organele de urmărire penală au omis să ia în considerare faptul că, practic, în luna noiembrie-decembrie 2008 firma nu mai exista, în condițiile în care la data de 12 septembrie 2008 a fost dizolvată din oficiu ca urmare a nedepunerii bilanțului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., prima instanță a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, obligația de a se prezenta la control nerevenindu-i numitului S.F.O. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune de evaziune fiscală și alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor. Unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal, consacrat prin dispozițiile art. 52 C. proc.

pen., este cel al prezumției de nevinovăție, în virtutea căreia orice persoană este considerată nevinovată până la dovedirea vinovăției sale în cadrul unui proces public, desfășurat cu respectarea tuturor garanțiilor dreptului la apărare. Prezumția de nevinovăție este o prezumție simplă, ce poate fi răsturnată, însă numai prin prezentarea unor probe certe de vinovăție. În situația în care, în urma administrării probatoriului în cauză, rezultă dubii în ceea ce privește vinovăția învinuitului sau inculpatului, acestea vor fi interpretate în favoarea sa, deoarece, în cazul în care dispune condamnarea unei persoane, instanța este obligată să dovedească, fără echivoc, vinovăția acesteia, lucru imposibil de realizat în cazul existenței unor dubii.

Or, în prezenta cauză, există numeroase dubii în legătură cu vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005. Într-adevăr, după cum rezultă atât din raportul de inspecție fiscală întocmit de către A.F.P. Timișoara, cât și din rapoartele de expertiză contabilă întocmite în cursul urmăririi penale, nici inculpatul și nici martorul D.M., administratorul SC A.U.I. SRL din luna noiembrie 2005, nu au prezentat organelor fiscale și nici experților niciun document din evidența contabilă pentru simplul motiv că nu dețin niciun astfel de document. În acest context, organele de urmărire penală au operat cu o prezumție, trăgând concluzia că, în situația în care firma a desfășurat operațiuni comerciale doar în perioada în care administrator a fost inculpatul, acesta trebuie să se facă vinovat și de alterarea, distrugerea sau ascunderea actelor contabile.

Prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada că documentele contabile au fost distruse sau ascunse, de alterare neputând fi vorba întrucât documentele contabile nu au fost prezentate pentru a se putea stabili dacă acestea au fost alterate. Inculpatul a susținut încă de la început faptul că toate documentele contabile ale firmei au fost predate martorului D.M. odată cu cedarea societății comerciale, iar ulterior martorul le-a pierdut. În momentul în care a preluat societatea de la inculpat, martorul D.M. a consemnat, în cuprinsul contractului de cesiune, că are cunoștință de situația financiar-contabilă și fiscală a firmei, că ultimul bilanț contabil depus la Oficiul Registrului Comerțului Timiș a fost cel corespunzător primului trimestru al anului 2004 și că societatea are datorii la bugetul de stat, de unde se poate trage concluzia că acesta avea cunoștință de situația financiară a societății.

În ceea ce privește predarea documentelor contabile de către inculpatul S.F.O., martorul D.M. a oferit explicații contradictorii. Astfel, la data de 20 martie 2009, când a fost audiat pentru prima dată de către organele de cercetare penală, martorul a declarat că atunci când inculpatul a cesionat firma în favoarea sa, a preluat de la acesta și întreaga evidență contabilă. Martorul a continuat arătând că aceste documente contabile le-a transportat la locuința fostei sale concubine T.D., situată în Satu Mare, dar ulterior a fost arestat. Având apoi neînțelegeri cu logodnica sa, nu a mai putut intra în posesia acestor documente, în condițiile în care aceasta a distrus o mare parte din actele sale personale.

Ulterior, la data de 02 septembrie 2010, când a fost audiat din nou de către organele de cercetare penală, în prezența unui apărător, în condițiile în care la acel moment avea calitatea de învinuit, martorul și-a schimbat radical poziția, arătând că nu a primit niciodată documentele financiar-contabile ale firmei de la inculpatul S.F.O. În sfârșit, după ce a constatat că nu a fost trimis în judecată, fiind audiat în cursul cercetării judecătorești, martorul D.M. a oferit din nou o altă explicație, arătând că în momentul în care a achiziționat firma de la inculpat, acesta i-a predat câteva documente contabile, fără însă a putea preciza ce anume. Martorul a continuat menționând că nu știe ce s-a întâmplat cu aceste documente.

În acest context, prima instanță a apreciat că nu se poate dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, existând numeroase dubii în ceea ce privește vinovăția acestuia, dubii care nu pot fi înlăturate. Organele de urmărire penală au tras concluzia că, întrucât documentele contabile nu au putut fi prezentate, cu siguranță inculpatul le-a ascuns sau distrus, deși există la dosar o declarație a martorului D.M., administratorul firmei începând din luna noiembrie 2005, care a arătat că întreaga evidență contabilă i-a fost predată de inculpat, iar documentele este posibil să fi fost distruse de fosta logodnică datorită neînțelegerilor avute.

Organele de urmărire penală nu s-au pronunțat sub nicio formă asupra acestei declarații, luând în considerare doar declarația martorului din data de 02 septembrie 2010, omițând însă să observe împrejurarea că după ce a fost pus sub învinuire, martorul și-a schimbat complet declarațiile. Ca atare, atâta timp cât nu se cunoaște dacă documentele contabile au fost distruse sau ascunse, ori doar au fost pierdute, nu se cunoaște dacă inculpatul a predat sau nu martorului D.M. aceste documente contabile, după cum nu se cunoaște dacă aceste documente contabile au fost sau nu distruse de fosta logodnică a martorului D.M., prima instanță a apreciat că nu poate dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, motiv pentru care în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. dispunând achitarea și sub acest aspect. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile. După cum rezultă din datele comunicate de Oficiul Registrului Comerțului Timiș, SC A.U.I. SRL Timișoara a funcționat în perioada 05 februarie 2003-12 septembrie 2008, când a fost dizolvată din oficiu. În această perioadă, societatea i-a avut ca administratori pe inculpat în perioada 28 ianuarie 2003-16 noiembrie 2005 și pe martorul D.M.

în perioada 16 noiembrie 2005-12 septembrie 2008. După cum rezultă din raportul de inspecție fiscală și rapoartele de expertiză contabilă întocmite în cauză, la această societate comercială apare ca atribut fiscal litera R din data de 06 februarie 2003, fiind astfel plătitoare de TVA, iar ca formă juridică fiind firmă de tip SRL, este obligată să calculeze și să vireze la bugetul la bugetul general consolidat al statului impozitul pe profit. Prima instanță a luat în considerare raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 08 decembrie 2008 de către A.F.P.

Timișoara, din care rezultă că în urma consultării bazei electronice de date, s-a constatat că societatea nu a depus declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat pentru luna decembrie 2004, respectiv în perioada iunie 2005-septembrie 2008, nu a depus declarația privind impozitul pe profit pentru perioada 2003-2007, nu a depus deconturile privind TVA în perioada iunie-iulie 2003, noiembrie 2003, ianuarie 2004, august-octombrie 2004, decembrie 2004-februarie 2005, iunie 2005-septembrie 2008. În condițiile în care societatea nu a prezentat organelor de inspecție fiscală documentele privind conducerea evidenței financiar-contabile, luând în considerare împrejurarea că principalul obiect de activitate al firmei a constat în comerțul cu ridicata a fructelor și legumelor, s-a efectuat o adresă către Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara pentru a comunica dacă, în perioada 2003-2008, societatea a realizat operațiuni de import.

Prin adresa din 22 iulie 2010 instituția amintită a comunicat faptul că, în perioada 01 ianuarie 2003-30 septembrie 2008, SC A.U.I. SRL Timișoara a efectuat un număr total de 119 operațiuni de import, pentru care a achitat TVA în cuantum de 123.756 RON. Prin adresa din 13 noiembrie 2008 a Autorității Naționale a Vămilor a fost comunicată situația declarațiilor vamale efectuate de firma administrată de inculpat cu privire la operațiunile de import realizate, rezultând că firma a întocmit un număr de 125 declarații vamale, în perioada 19 februarie 2003-14 mai 2004. Ca atare, s-a constatat că după data de 14 mai 2004 nu s-au mai efectuat importuri de legume și fructe, operațiunile de comerț fiind efectuate numai în perioada în care asociat unic și administrator al firmei era inculpatul S.F.O., aspect confirmat și de martorul D.M., care a precizat că nu a desfășurat niciodată activități prin intermediul firmei cumpărate de la inculpat.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă, mărfurile aduse din import au fost vândute, firma realizând venituri pentru care trebuia calculat TVA și impozitul pe profit datorat bugetului statului. În condițiile în care nici inculpatul și nici martorul D.M. nu au prezentat documentele contabile ale firmei referitor la vânzarea produselor importate, în mod legal organele de control au făcut aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 referitoare la estimarea sumelor datorate bugetului de stat. Astfel, pe baza datelor și informațiilor cu caracter statistic cuprinse în declarațiile vamale de import, organele de control au apreciat că în perioada în care administratorul SC A.U.I. SRL era inculpatul, firma a obținut venituri suplimentare (în perioada februarie 2003-iulie 2004), în sumă totală de 543.774 RON.

Pornind de la această sumă, după cum rezultă atât din raportul de expertiză contabilă, cât și din raportul de inspecție fiscală, au fost stabilite următoarele obligații datorate bugetului de stat: 135.943 RON impozit pe profit (la care se adaugă 206.664 RON majorări și 18.493 RON penalități de întârziere) și 103.316 RON TVA colectat și nevirat (la care se adaugă 159.288 RON majorări de întârziere și 15.179 RON penalități de întârziere). Potrivit raportului de expertiză contabilă, suma totală de 638.883 RON reprezentând impozitul pe profit și TVA nu a fost achitată la bugetul consolidat al statului, întregul prejudiciu provenind din perioada în care administratorul firmei a fost inculpatul.

În consecință, prima instanță a constatat că prin faptele sale de a nu depune la organele fiscale declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat pentru luna decembrie 2004, respectiv în perioada iunie 2005-noiembrie 2005, de a nu depune declarația privind impozitul pe profit pentru perioada 2003-2005, de a nu depune deconturile privind TVA în perioada iunie-iulie 2003, noiembrie 2003, ianuarie 2004, august-octombrie 2004, decembrie 2004-februarie 2005, iunie 2005-noiembrie 2005, inculpatul a ascuns sursele impozabile, respectiv veniturile realizate în urma revânzării mărfurilor importate, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu total de 239.259 RON reprezentând impozit pe profit și TVA, la care se adaugă majorările și penalitățile de întârziere.

Inculpatul s-a apărat arătând că a desfășurat activități comerciale pentru care a achitat taxe vamale, impozite și TVA. Nimeni nu a contestat împrejurarea că inculpatul a achitat taxele vamale și TVA-ul aferent operațiunilor de import. În lipsa achitării acestor taxe, importurile nu puteau fi realizate. Ceea ce se poate imputa inculpatului este faptul că el nu a depus deconturile de TVA și prin aceasta s-a sustras de la plata TVA-ului aferent revânzării mărfurilor în România (nu de la plata TVA-ului aferent operațiunilor de import). Pentru aceste considerente, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, reținând intenția directă ca modalitate a vinovăției, intenția inculpatului fiind calificată de scopul urmărit, respectiv sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către stat.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată, prima instanță a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Prima instanță a apreciat că fapta inculpatului prezintă un pericol social deosebit. În acest sens poate fi observată valoarea ridicată a prejudiciului, modalitatea în care a fost adusă la îndeplinire hotărârea infracțională ce a avut drept consecință fraudarea bugetului public, în vederea atingerii scopului urmărit – obținerea unor foloase materiale ilicite. În momentul individualizării pedepsei, prima instanță a luat în considerare și persoana inculpatului.

Este adevărat faptul că la data desfășurării activității infracționale acesta nu era cunoscut cu antecedente penale, el aflându-se la acel moment la prima abatere de acest gen, împrejurare de natură a imprima persoanei sale o periculozitate mai redusă. Pe de altă parte, prima instanță a reținut că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, încercând să arunce responsabilitatea pe umerii martorului D.M., aspect de natură a imprima faptei comise o periculozitate mai mare. Pentru aceste considerente, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art. 52 C. pen., prima instanță a apreciat ca fiind necesară aplicarea unei sancțiuni privative de libertate într-un cuantum orientat spre minimul special, respectiv 3 ani închisoare.

Raportându-se la pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., prima instanță a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. Interzicerea exercitării dreptului de a exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale este justificată de împrejurarea că la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală inculpatul s-a folosit de calitatea pe care o avea – administrator al SC A.U.I. SRL. Prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. referitoare la pedeapsa accesorie.

Ținând seama de conduita bună a inculpatului anterior săvârșirii faptei, de vârsta acestuia, de împrejurarea că de la data desfășurării activității infracționale și până în momentul de față inculpatul nu a mai fost implicat în comiterea unor fapte prevăzute de legea penală, constatând că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 86 1 C. pen., prima instanță a apreciat că reeducarea numitului S.F.O. poate avea loc și fără privarea de libertate, prezenta hotărâre de condamnare reprezentând un avertisment pentru acesta, astfel că, și în situația în care pedeapsa nu va fi executată în detenție, nu va mai săvârși fapte prevăzute de legea penală, motiv pentru care a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pe o perioadă de 7 ani termen de încercare, termenul fiind stabilit în condițiile prevăzute de art. 86 2 C. pen.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) C. pen., supravegherea urmând să fie încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș. Prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 359 C. proc. pen., urmând ca în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare, să se suspende și executarea pedepsei accesorii față de inculpat. În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, prima instanță a reținut că D.G.F.P. Timiș s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 648.883 RON reprezentând TVA și impozit pe profit neachitate de către inculpat.

Potrivit raportului de expertiză contabilă existent la dosar, prejudiciul cauzat de către inculpat bugetului de stat este de 638.883 RON reprezentând impozit pe profit (la care se adaugă majorări și penalități de întârziere) și TVA colectat și nevirat (la care se adaugă majorări și penalități de întârziere), obligații fiscale de la plata cărora inculpatul s-a sustras prin ascunderea surselor impozabile. Ca atare, în condițiile în care prin fapta sa ilicită inculpatul a cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului, prima instanță a apreciat că acest prejudiciu trebuie reparat, motiv pentru care în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ.

l-a obligat pe acesta la plata sumei de 638.883 RON, la care se adaugă dobânzile legale până la data executării efective, daune materiale către partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Timiș. În temeiul art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 și cu aplicarea art. 163 C. pen., prima instanță a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului până la concurența sumelor acordate cu titlul de daune materiale. În ceea ce privește introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente a SC A.U.I. SRL Timișoara, acest lucru nu a fost posibil întrucât, potrivit adresei Oficiului Registrului Comerțului Timiș din data de 04 martie 2011, firma a fost radiată din Registrul Comerțului, încetându-și existența, la data de 08 noiembrie 2010. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a criticat hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate din următoarele considerente: A. Potrivit art. 7 din Legea nr. 26/1990, republicată în M. Of. nr. 49/04.02.1998, instanțele judecătorești sunt obligate să trimită Oficiului Registrului Comerțului, în termen de 15 zile de la data la care au rămas definitive, copii legalizate de pe dispozitivul hotărârilor definitive și de pe încheierile ce se referă la acte și mențiuni a căror înregistrare este cerută de lege. Totodată, în aceste încheieri și hotărâri, instanțele judecătorești vor dispune și efectuarea înregistrărilor în Registrul Comerțului. Ulterior, art. 7 alin. (1) a fost modificat prin art. 8, Titlul II, Cartea II din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

În noua redactare, instanțele judecătorești își păstrează obligația să trimită Oficiului Registrului Comerțului în termen de 15 zile de la data când hotărârile au rămas irevocabile, copii legalizate de pe acele hotărâri ce se referă la acte, fapte și mențiuni a căror înregistrare o dispun conform legii. În art. 21 din Legea nr. 26/1990 sunt enumerate limitativ datele a căror înregistrare trebuie efectuată în Registrul Comerțului, iar la lit. g) este menționată hotărârea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale care îl fac nedemn de a exercita această profesie. Ulterior, și acest text a fost modificat prin Legea nr. 161/2003, art. 8, Titlul II, Cartea II, în sensul că în Registrul Comerțului se va înregistra hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate.

Astfel, înregistrarea în Registrul Comerțului a hotărârii de condamnare a comerciantului pentru fapte care îl fac nedemn de a exercita această profesie, conform art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, nu se poate realiza decât în temeiul unei hotărâri judecătorești prin care se dispune efectuarea acesteia, așa cum prevăd expres dispozițiile art. 7 alin. (2) din același act normativ. B. Instanța de judecată a comis o gravă eroare de fapt în ceea ce privește soluția de achitare a inculpatului S.F.O. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. d) și de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 214/2005, derivând dintr-o interpretare eronată a complexului probator existent la dosar.

Astfel, potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză, la primul obiectiv stabilit, respectiv dacă în perioada ianuarie 2003-septembrie 2008 au fost înregistrate în contabilitate veniturile societății rezultate în urma efectuării de importuri, s-a concluzionat în sensul că, în situația refuzului punerii la dispoziție, de către administrator, a documentelor și evidențelor financiar-contabile ale societății, nu a putut fi verificat acest aspect. De altfel, chiar și organele de control fiscal s-au confruntat cu această problemă, motiv pentru care s-a procedat la estimarea veniturilor realizate de societate. Expertul a apreciat că, referitor la estimarea bazei de impozitare, respectiv a veniturilor suplimentare obținute de societate în perioada februarie 2003-iulie 2004, procedura organului de control fiscal a fost corectă, fiind respectate dispozițiile legale în vigoare.

Cel de-al doilea obiectiv al expertizei a vizat achitarea, de către societate, la bugetul consolidat al statului, a contribuțiilor aferente. La acest obiectiv, expertul a arătat că din verificarea și analizarea datelor și informațiilor cuprinse în fișa sintetică pe plătitor a societății, comunicată de D.G.F.P. Timiș, nu rezultă că au fost achitate la buget contribuțiile aferente veniturilor suplimentare identificate de organul fiscal teritorial pentru perioada februarie 2003-iulie 2004. De asemenea, urmare a examinării materialului documentar, expertul a concluzionat că organele de control fiscal au efectuat o estimare corectă a veniturilor suplimentare obținute de societate, diferențele de impozit pe profit și TVA datorate la bugetul consolidat al statului fiind corect calculate.

De menționat faptul că raportul suplimentar de expertiză contabilă judiciară confirmă concluziile raportului inițial, în sensul că expertul, având în vedere refuzul administratorului de a-i pune la dispoziție documentele contabile, nu s-a putut pronunța cu privire la existența înregistrărilor în contabilitatea societății, a operațiunilor de import efectuate în perioada ianuarie 2003-septembrie 2008; cu privire la achitarea către bugetul consolidat al statului a contribuțiilor aferente, raportul a concluzionat că, din expertizarea datelor și informațiilor cuprinse în fișa sintetică pe plătitor, nu rezultă că sumele datorate la bugetul de stat, ca urmare a veniturilor suplimentare identificate de organul de control fiscal pentru perioada ianuarie 2003-iulie 2004 au fost achitate.

În ceea ce privește prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata contribuțiilor aferente, acesta a fost calculat ca fiind în sumă de 638.883 RON (eroarea față de suma stabilită de organul de control - 648.883 - provenind dintr-o greșeală de calcul). Raportul suplimentar de expertiză a concluzionat că întreg prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost realizat în perioada în care administrarea societății a fost asigurată de inculpatul S.F.O. Audiat fiind, inculpatul S.F.O. a manifestat o poziție procesuală nesinceră, declarând că a predat toate documentele contabile martorului D.M. cu ocazia preluării, de către acesta din urmă, a părților sociale, fără a putea aduce însă, în acest sens, un înscris doveditor (pe parcursul urmăririi penale martorul D.M.

negând faptul că i-a fost predată contabilitatea societății). În concluzie, probele existente în cauză converg în sensul dovedirii dincolo de orice dubiu rezonabil a vinovăției inculpatului S.F.O. raportat la toate cele trei fapte reținute în sarcina acestuia, respectiv infracțiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 și art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005. Inculpatul a criticat hotărârea atacată din următoarele considerente: Prima instanță a dispus în mod eronat, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) Legea nr. 241/2005 la 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 modificată, constituie infracțiune de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi, ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Elementul material al infracțiunii de evaziune fiscală în varianta incriminată de art. 9 alin. (1) lit. a) presupune ca săvârșirea acesteia să se realizeze prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile. Deși prima instanță a reținut în mod corect în alte situații dubiul ca și temei al achitării pentru celelalte două infracțiuni de evaziune fiscală, acest dubiu, care persistă și în cazul infracțiunii de ascundere a bunului sau a sursei impozabile, nu este luat în seamă.

De fapt, instanța a realizat o eroare de raționament arătând că SC A.U.I. SRL a funcționat în perioada 05 februarie 2003-12 septembrie 2008 și că operațiunile efective de importuri de fructe și legume s-au desfășurat numai în perioada în care inculpatul avea calitatea de administrator (după data de 14 mai 2004 nu s-au mai efectuat operațiuni de comerț). Deși a reținut următoarele aspecte, prima instanță nu le-a acordat importanța necesară: în perioada 01 ianuarie 2003-30 septembrie 2008 societatea a efectuat 119 operațiuni de import, TVA aferent acestor operațiuni fiind achitat; în perioada 19 februarie 2003-14 mai 2004 au fost întocmite 125 de declarații vamale; ulterior datei de 14 mai 2004 nu s-au mai efectuat importuri.

Cu toate acestea, instanța a reținut că estimarea realizată de organele de control fiscal este legală, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 92/2003, deoarece „nici inculpatul și nici martorul D.M. nu au prezentat documentele contabile referitor la vânzarea produselor importate”.

La dosarul de urmărire penală se află copia bilanțului depus la 31 decembrie 2003, care evidențiază corect operațiunile efectuate și profitul obținut și înregistrat în evidențele contabile comunicate organului fiscal; copia raportului de gestiune, care cuprinde declararea profitului la organul fiscal; balanța de verificări din luna decembrie 2003; declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat consolidat pe lunile ianuarie 2004 (0 RON), februarie 2004 (0 RON), martie 2004 (0 RON), aprilie 2004 (0 RON), iunie 2004 (0 RON), septembrie 2004 (13.142.590 RON); deconturile de TVA pentru operațiunile comerciale efectuate după cum urmează: decont TVA luna ianuarie 2004; decont TVA luna februarie 2004; decont TVA luna martie 2004; decont TVA luna aprilie 2004; decont TVA luna mai 2004; decont TVA luna iunie 2004; decont TVA luna iulie 2004; decont TVA luna august 2004; decont TVA luna septembrie 2004; decont TVA luna octombrie 2004; decont TVA luna noiembrie 2004; decont TVA luna decembrie 2004; decont TVA luna ianuarie 2005; decont TVA luna martie 2005; decont TVA luna aprilie 2005; decont TVA luna mai 2005. La dosarul de urmărire penală se află situația plăților de TVA pentru operațiunile de import pe perioada 2003-2008; procesul-verbal din data de 07 martie 2006 prin care organul fiscal ia act de modificările intervenite în structura societății;

situațiile anexă la expertiză prin care se estimează de către expert veniturile suplimentare pe perioada februarie 2003-iulie 2004 și prin care se estimează, de asemenea, penalitățile de întârziere până la data de 15 mai 2010, în contradicție totală cu probatoriul administrat în cauză; un alt element omis de instanță impozitului precum și de expertul contabil atunci când a realizat estimările se referă la faptul că declararea s-a realizat prin raportare la un procent de 1,5% x cifra de afaceri, deoarece în perioada anului 2003, societatea nu era plătitoare de TVA deoarece era asimilată microîntreprinderilor.

Acest fapt se regăsește și în bilanțul depus la 31 decembrie 2003. Prin urmare în perioada 2003-2004 există acte financiar contabile depuse și înregistrate la autoritățile competente și aflate la dosarul de urmărire penală care au fost omise de către experți cu prilejul efectuării expertizei financiar contabile și suplimentului de expertiză și care au fost omise și de către prima instanță. Î ntrucât există deconturi de TVA emise în cursul anului 2004 (pe toată durata acestuia) și în plus pentru cinci luni din anul 2005, iar în anul 2003 societatea comercială nu era plătitoare de TVA, instanța a reținut în mod eronat contrariul. Prin urmare, nu este probată sub niciun fel latura obiectivă a faptei, nefiind vorba de vreo ascundere a obiectului impozabil, existând la dosar suficiente documente financiare care să ateste acest fapt.

O altă chestiune extrem de importantă nereținută corect nici de către prima instanță și neaplicată nici de către expertul contabil cu ocazia realizării expertizei financiar-contabile și a suplimentului de expertiză o reprezintă data de la care societatea a devenit plătitoare de TVA.

Prima instanță a reținut că atributul R a fost obținut de către societate din 06 februarie 2003 și deci aceasta ar datora TVA pentru anul 2003. Însă prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 345/2002 privind TVA, în vigoare la acea dată a depunerii deconturilor, sunt clare în ceea ce privește plafonul de impozitare de la care se datorează TVA: „Plafonul de impozitare de 150.000 RON stabilit la alin. (3) este valabil pentru anul fiscal 2002. De la data de 01 ianuarie până la data de 31 decembrie 2003 plafonul de impozitare se stabilește la suma de 170.000 RON, iar de la data de 01 ianuarie 2004 și în continuare plafonul de impozitare se stabilește la 200.000 RON.” Acesta este motivul pentru care, în anul 2003, până la atingerea plafonului de 170.000 RON cifra de afaceri, orice societate putea să beneficieze de facilitatea de neplătitor TVA, deci și SC A.U.I.

SRL care nu depășea acest plafon. Din acest motiv, decontul TVA pentru lunile februarie-decembrie 2003 nu au fost depuse, firma fiind prin opțiune neplătitoare de TVA. Atributul R nu reprezenta la acea dată calitatea de plătitor de TVA. S-a precizat, de asemenea, că în dosarul de urmărire penală există probe care dovedesc că în perioada în care inculpatul avea calitatea de asociat și administrator la societate, pentru importurile de produse agricole efectuate, acesta a achitat taxe vamale, precum și TVA în vamă, în cuantum mai mare decât cel datorat (conform legislației în vigoare la acel moment), nepreocupându-se niciun organ fiscal de regularizarea acestui aspect.

Conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală reglementat de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 presupune ca formă de vinovăție săvârșirea acesteia cu intenție directă, calificată prin scop: activitatea de sustragere a bunului sau sursei impozabile trebuie realizată în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Or, așa cum prevede art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., intenția directă presupune prevederea rezultatului faptei, precum și urmărirea realizării acestuia. Niciunul din elemente prezentate anterior și niciuna dintre probele administrate în cauză nu sunt de natură a evidenția această formă de vinovăție, existând dubii serioase în ceea ce privește implicarea inculpatului în activitățile prohibite de lege.

În ceea ce privește măsura asigurătorie a sechestrului dispusă de către prima instanță în baza art. 353 C. proc. pen.

raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 163 C. pen., aceasta este netemeinică, deoarece nu se poate demonstra dincolo de orice îndoială faptul că inculpatul ar fi săvârșit fapta și, de asemenea, că ar fi intenționat ascunderea obiectului impozabil în vederea sustragerii de la plata TVA; documentele contabile invocate și aflate la dosarul de urmărire penală care atestă nevinovăția inculpatului au fost omise atât de către organele fiscale, cât și de către experți și prima instanță; prevederile legale invocate [art. 9 alin. (4) din Legea nr. 345/2002 în vigoare la momentul existenței pretinsei obligații de depunere a deconturilor de TVA] au fost omise, de asemenea, atât de către organele fiscale care au preferat calea mai comodă a estimării, cât și de către experți și prima instanță; cuantumul pretinsului prejudiciu care este de peste 638.883 RON (la acesta se adaugă dobânzile legale până la data executării efective) nu este cert, existând serioase dubii cu privire la modul de calcul, cuantumul prejudiciului astfel cum a fost calculat este imens, iar prin instituirea și aducerea la îndeplinire a sechestrului asigurător, se va ajunge la o indisponibilizare totală a bunurilor subsemnatului, mergând în final până la confiscarea totală a averii, fapt interzis prin Constituția României.

Instanța de apel a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt dedusă judecății și a făcut o legală încadrare juridică a faptei săvârșită de inculpat. Astfel, în mod corect a reținut analizând textele de lege încriminatoare că faptele imputate inculpatului nu constituie o singură infracțiune, infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), d) și f) din Legea nr. 241/2005, cum procurorul a considerat, ci trei infracțiuni prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 și art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiunea de evaziune fiscală sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate.

La dosarul de urmărire penală se regăsește, într-adevăr, contractul de cesiune a părților sociale, încheiat între inculpat și martorul D.M., contract prin intermediul căruia, la data de 16 noiembrie 2005, toate părțile sociale aparținând inculpatului au fost cedate martorului D.M., care, de la data de 16 noiembrie 2005 a devenit asociat unic și administrator al SC A.U.I. SRL. Acest contract a fost urmat de emiterea hotărârii din 16 noiembrie 2005 a asociatului unic al SC A.U.I. SRL, prin care s-a stabilit retragerea din societate a inculpatului, căruia i-au încetat calitățile de asociat și administrator al acestei societăți comerciale, acestea fiind preluate de martorul D.M.

Toate aceste modificări intervenite în actul constitutiv al societății mai sus amintite cu privire la asociați și persoane împuternicite, au fost aprobate prin încheierea 24 noiembrie 2005 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, acesta dispunând publicarea lor în M. Of. Mențiunile respective au fost înregistrate în Registrul Comerțului la data de 24 noiembrie 2005, după cum rezultă din certificatul de înregistrare mențiuni eliberat de Oficiul Registrului Comerțului Timiș la data de 30 noiembrie 2005. Prin urmare, pe baza unor înscrisuri incontestabile și în prezentul apel s-a constatat că începând cu luna noiembrie 2005, când a cedat societatea martorului D.M., inculpatul nu a mai avut nicio calitate în cadrul societății.

Așa cum reiese din cuprinsul actului de control, controlul fiscal s-a realizat în perioada noiembrie-decembrie 2008, după 3 ani de la data la care inculpatul nu mai deținea nicio calitate în firmă, motiv pentru care acestuia nu i se poate imputa vreo activitate de sustragere de la control, în condițiile în care, la data controlului, acesta nu mai avea calitatea de administrator sau asociat al firmei de 3 ani de zile. Tocmai de aceea organele fiscale, așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, nu au transmis inculpatului nicio invitație de a se prezenta la control. Toate invitațiile emise la 16 octombrie 2008, 04 noiembrie 2008 și 10 noiembrie 2008 au fost comunicate pe numele martorului D.M., astfel că nu se poate reține că inculpatul s-ar fi sustras de la control.

Controlul fiscal s-a desfășurat în toamna anului 2008. La dosarul cauzei nu există niciun fel de dovadă din care să rezulte că la da