ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2902/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2902/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

penale de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 166/A din 24

octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.F.O.,

împotriva sentinței penale nr. 283 din 17 iunie 2011, pronunțată de

Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 11824/30/2010.

În baza art. 379 pct.

2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Arad împotriva aceleiași hotărâri, a fost desființată în parte

sentința apelată și s-a dispus comunicarea dispozitivului hotărârii primei

instanțe Oficiului Registrului Comerțului Timiș, în baza art. 7 din Legea nr.

26/1990.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 300 RON cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de apel a reținut că prin sentința pentru nr. 283 din

17 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 11824/30/2010, în

baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor

reținute în sarcina inculpatului S.F.O. din infracțiunea prevăzută de art. 9

alin. (1) lit. a), d) și f) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunile prevăzute

de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. d)

din Legea nr. 241/2005 și art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 9 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 13 C. pen., a fost

condamnat inculpatul S.F.O., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 alin.

(1) și (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a,

b) și c) C. pen. – dreptul de a exercita funcția de administrator al unei

societăți comerciale pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 71 C.

pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la

art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. – dreptul de a exercita funcția

de administrator al unei societăți comerciale pe durata executării pedepsei.

În baza art. 86

1

C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate

inculpatului pe o perioadă de 7 ani termen de încercare stabilit în condițiile

prevăzute de art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de

încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte, la

datele fixate de instituția de supraveghere, la Serviciul de Probațiune de pe

lângă Tribunalul Timiș, căruia i se încredințează supravegherea; să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C.

proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării

dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate

inculpatului pe durata termenului de încercare.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost

achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1)

lit. d) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost

achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1)

lit. f) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 14 C.

proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C.

civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 638.883 RON, la care s-au

adăugat dobânzile legale până la data executării efective, daune materiale

către partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Timiș.

În baza art. 353 C.

proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 și cu aplicarea art. 163

C. pen., s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor

inculpatului până la concurența sumelor acordate cu titlul de daune materiale.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 RON cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 69/P/2009, emis la data de 21 decembrie 2010 și

înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 11824/30/2010 la data de 27

decembrie 2010, inculpatul S.F.O. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii

de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a),

d) și f) din Legea nr. 241/2005.

În fapt, s-a reținut în

sarcina inculpatului că, în calitate de administrator al SC A.U.I. SRL, nu a înregistrat

veniturile societății în contabilitate, venituri rezultate în urma unor importuri,

cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 648.883 RON.

Totodată, procurorul a

mai reținut în sarcina inculpatului faptul că nu s-a prezentat în fața organelor

fiscale pentru efectuarea controlului fiscal și a distrus întreaga documentație

contabilă pentru a se sustrage de la efectuarea controlului.

Analizând materialul probator

administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv: plângerea penală

formulată de D.G.F.P. Timiș, proces-verbal de control încheiat cu ocazia efectuării

controlului financiar fiscal, raportul de inspecție fiscală, rapoartele de expertiză

contabilă, declarațiile martorului D.M., declarațiile inculpatului, prima instanță

a reținut următoarea situație de fapt:

SC A.U.I. SRL a avut ca

principal obiect de activitate „Comerț cu ridicata al legumelor și fructelor”, sediul

social declarat al acesteia fiind în Timișoara, jud. Timiș.

La data efectuării inspecției

fiscale, în perioada noiembrie-decembrie 2008, administrarea societății era asigurată

de martorul D.M., numit în funcție la data de 16 noiembrie 2005, data expirării

mandatului fiind nelimitată, numirea acestuia realizându-se urmare a cesionării,

către el, la data de 16 noiembrie 2005, a părților sociale deținute de inculpatul

S.F.O.

Pentru perioada supusă

controlului, administratorul societății nu a prezentat documentele privind conducerea

evidenței financiar contabile, iar în urma consultării bazei electronice de date

a A.F.P. Timișoara s-a constatat că societatea nu a depus declarațiile privind obligațiile

de plată la bugetul consolidat al statului, declarația privind impozitul pe profit

pentru perioada 2003-2007 și nici deconturile privind TVA în perioada iunie-iulie

2003, noiembrie 2003, ianuarie 2004, august-octombrie 2004, decembrie 2004-februarie

2005, iunie 2005-septembrie 2008.

În vederea realizării

estimării veniturilor obținute de societate, organele de control au solicitat informații

de la Autoritatea Națională a Vămilor, fiind astfel comunicate declarațiile vamale

de import/export pentru perioada februarie 2003-septembrie 2008 derulate de SC

A.U.I. SRL. Din situația declarațiilor vamale puse la dispoziția organelor de control

a reieșit că SC A.U.I. SRL a întocmit, în perioada 19 februarie 2003-14 mai 2004,

un număr de 125 declarații vamale, după această dată nemaifiind efectuate importuri

de legume și fructe, operațiunile de comerț fiind făcute doar în perioada în care

asociat unic și administrator al firmei a fost inculpatul S.F.O.

Pe baza estimărilor, s-a

stabilit o diferență de TVA colectată aferentă perioadei februarie 2003-iulie 2004

în cuantum de 103.316 RON, majorări de întârziere în sumă de 159.288 RON și penalități

la nivelul sumei de 15.179 RON. În ceea ce privește diferența de impozit pe profit

aferentă perioadei februarie 2003-iulie 2004, aceasta a fost calculată la nivelul

sumei de 135.943 RON, fiind stabilite majorări de întârziere în cuantum de 206.664

RON și penalități în sumă de 18.493 RON.

Față de constatările efectuate,

D.G.F.P. Timiș a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 648.883

RON, din care 277.783 RON reprezintă diferența de TVA colectată și neachitată, iar

371.100 RON reprezintă impozitul pe profit datorat la bugetul de stat.

În primul rând, prima

instanță a reținut că la termenul de judecată din data de 04 mai 2011 a pus în discuție

schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului.

Organele de urmărire penală

au dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru o singură infracțiune de

evaziune fiscală, reținând în sarcina acestuia mai multe modalități de săvârșire

a faptei, corespunzătoare art. 9 alin. (1) lit. a), d) și f) din Legea nr. 241/2005.

În opinia primei instanțe,

în prezenta cauză nu poate fi reținută o singură infracțiune de evaziune fiscală,

cu mai multe modalități alternative de comitere, ci trei infracțiuni de evaziune

fiscală, fiecare dintre modalitățile de săvârșire a faptei evidențiate de organele

de urmărire penală reprezentând o infracțiune de sine stătătoare. În acest sens

poate fi observată definiția dată de legiuitor infracțiunii de evaziune fiscală,

în cuprinsul prevederilor art. 9 din Legea nr. 241/2005 stabilindu-se că „constituie

infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc”, de unde se poate trage concluzia

că fiecare dintre modalitățile enunțate de art. 9 din Legea nr. 241/2005 reprezintă

o infracțiune distinctă de evaziune fiscală și nu modalități alternative de săvârșire

a aceleiași infracțiuni.

Ca atare, în temeiul

art. 334 C. proc. pen., prima instanță a procedat la schimbarea încadrării juridice

a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 9

alin. (1) lit. a), d) și f) din Legea nr. 241/2005 în trei infracțiuni prevăzute

de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. d) din

Legea nr. 241/2005 și art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.

Potrivit dispozițiilor

art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune de evaziune

fiscală sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale,

prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile

principale sau secundare ale persoanelor verificate.

Această infracțiune nu

poate fi reținută în sarcina inculpatului. La dosarul de urmărire penală se regăsește

contractul de cesiune a părților sociale încheiat între inculpat și martorul D.M.,

contract prin intermediul căruia la data de 16 noiembrie 2005 toate părțile sociale

aparținând inculpatului au fost cedate martorului D.M., care, de la data de 16

noiembrie 2005, a devenit asociat unic și administrator al SC A.U.I. SRL.

Acest contract a fost

urmat de emiterea hotărârii din 16 noiembrie 2005 a asociatului unic al SC

A.U.I. SRL, prin care s-a stabilit retragerea din societate a inculpatului, căruia

i-au încetat calitățile de asociat și administrator al acestei societăți comerciale,

acestea fiind preluate de martorul D.M.

Este de subliniat faptul

că toate aceste modificări intervenite în actul constitutiv al societății mai sus

amintite cu privire la asociați și persoane împuternicite, au fost aprobate prin

încheierea din 24 noiembrie 2005 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului

Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, acesta dispunând publicarea lor în M.

Of.

Mențiunile respective

au fost înregistrate în Registrul Comerțului la data de 24 noiembrie 2005, după

cum rezultă din certificatul de înregistrare mențiuni eliberat de Oficiul

Registrului Comerțului Timiș la data de 30 noiembrie 2005.

Ca atare, s-a constatat

faptul că începând cu luna noiembrie 2005, când a cedat societatea martorului D.M.,

inculpatul nu a mai avut nicio calitate în cadrul societății.

În prezenta cauză, controlul

fiscal s-a realizat în perioada noiembrie-decembrie 2008, după 3 ani de la data

la care inculpatul nu mai deținea nicio calitate în firmă. Ca atare, acestuia nu

i se poate imputa vreo activitate de sustragere de la control, în condițiile în

care, la data controlului, acesta nu mai avea calitatea de administrator sau asociat

al firmei de 3 ani de zile.

Acest aspect a fost avut

recunoscut chiar de către organele fiscale, care, așa cum rezultă din înscrisurile

existente la dosar, nu i-au transmis inculpatului nicio invitație de a se prezenta

la control. Toate invitațiile emise la 16 octombrie 2008, 04 noiembrie 2008 și 10

noiembrie 2008 au fost comunicate pe numele martorului D.M., astfel că nu se poate

reține că inculpatul s-ar fi sustras de la control.

După cum s-a arătat deja,

controlul fiscal s-a desfășurat în toamna anului 2008. La dosarul cauzei nu există

niciun fel de dovadă din care să rezulte că la data de 16 noiembrie 2005, când inculpatul

a cedat societatea, SC A.U.I. SRL nu funcționa la sediul declarat din Timișoara.

Împrejurarea că 3 ani

mai târziu, în momentul în care organele fiscale au dorit să efectueze controlul,

firma nu mai funcționa la sediul declarat, nu poate fi imputată inculpatului, care

nu mai avea nicio legătură cu această societate comercială.

Mai mult decât atât, organele

de urmărire penală au omis să ia în considerare faptul că, practic, în luna noiembrie-decembrie

2008 firma nu mai exista, în condițiile în care la data de 12 septembrie 2008 a

fost dizolvată din oficiu ca urmare a nedepunerii bilanțului.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C.

proc. pen., prima instanță a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, obligația de a se

prezenta la control nerevenindu-i numitului S.F.O.

Potrivit dispozițiilor

art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune de evaziune

fiscală și alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale

aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare

a datelor.

Unul dintre principiile

fundamentale ale procesului penal, consacrat prin dispozițiile art. 52 C. proc.

pen., este cel al prezumției de nevinovăție, în virtutea căreia orice persoană este

considerată nevinovată până la dovedirea vinovăției sale în cadrul unui proces public,

desfășurat cu respectarea tuturor garanțiilor dreptului la apărare.

Prezumția de nevinovăție

este o prezumție simplă, ce poate fi răsturnată, însă numai prin prezentarea unor

probe certe de vinovăție. În situația în care, în urma administrării probatoriului

în cauză, rezultă dubii în ceea ce privește vinovăția învinuitului sau inculpatului,

acestea vor fi interpretate în favoarea sa, deoarece, în cazul în care dispune condamnarea

unei persoane, instanța este obligată să dovedească, fără echivoc, vinovăția acesteia,

lucru imposibil de realizat în cazul existenței unor dubii.

Or, în prezenta cauză,

există numeroase dubii în legătură cu vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii

infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005.

Într-adevăr, după cum

rezultă atât din raportul de inspecție fiscală întocmit de către A.F.P. Timișoara,

cât și din rapoartele de expertiză contabilă întocmite în cursul urmăririi penale,

nici inculpatul și nici martorul D.M., administratorul SC A.U.I. SRL din luna noiembrie

2005, nu au prezentat organelor fiscale și nici experților niciun document din evidența

contabilă pentru simplul motiv că nu dețin niciun astfel de document.

În acest context, organele

de urmărire penală au operat cu o prezumție, trăgând concluzia că, în situația în

care firma a desfășurat operațiuni comerciale doar în perioada în care administrator

a fost inculpatul, acesta trebuie să se facă vinovat și de alterarea, distrugerea

sau ascunderea actelor contabile.

Prima instanță a reținut

că nu s-a făcut dovada că documentele contabile au fost distruse sau ascunse, de

alterare neputând fi vorba întrucât documentele contabile nu au fost prezentate

pentru a se putea stabili dacă acestea au fost alterate. Inculpatul a susținut încă

de la început faptul că toate documentele contabile ale firmei au fost predate martorului

D.M. odată cu cedarea societății comerciale, iar ulterior martorul le-a pierdut.

În momentul în care a

preluat societatea de la inculpat, martorul D.M. a consemnat, în cuprinsul contractului

de cesiune, că are cunoștință de situația financiar-contabilă și fiscală a firmei,

că ultimul bilanț contabil depus la Oficiul Registrului Comerțului Timiș a fost

cel corespunzător primului trimestru al anului 2004 și că societatea are datorii

la bugetul de stat, de unde se poate trage concluzia că acesta avea cunoștință de

situația financiară a societății.

În ceea ce privește predarea

documentelor contabile de către inculpatul S.F.O., martorul D.M. a oferit explicații

contradictorii. Astfel, la data de 20 martie 2009, când a fost audiat pentru prima

dată de către organele de cercetare penală, martorul a declarat că atunci când inculpatul

a cesionat firma în favoarea sa, a preluat de la acesta și întreaga evidență contabilă.

Martorul a continuat arătând că aceste documente contabile le-a transportat la locuința

fostei sale concubine T.D., situată în Satu Mare, dar ulterior a fost arestat. Având

apoi neînțelegeri cu logodnica sa, nu a mai putut intra în posesia acestor documente,

în condițiile în care aceasta a distrus o mare parte din actele sale personale.

Ulterior, la data de 02

septembrie 2010, când a fost audiat din nou de către organele de cercetare penală,

în prezența unui apărător, în condițiile în care la acel moment avea calitatea de

învinuit, martorul și-a schimbat radical poziția, arătând că nu a primit niciodată

documentele financiar-contabile ale firmei de la inculpatul S.F.O.

În sfârșit, după ce a

constatat că nu a fost trimis în judecată, fiind audiat în cursul cercetării judecătorești,

martorul D.M. a oferit din nou o altă explicație, arătând că în momentul în care

a achiziționat firma de la inculpat, acesta i-a predat câteva documente contabile,

fără însă a putea preciza ce anume. Martorul a continuat menționând că nu știe ce

s-a întâmplat cu aceste documente.

În acest context, prima

instanță a apreciat că nu se poate dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, existând

numeroase dubii în ceea ce privește vinovăția acestuia, dubii care nu pot fi înlăturate.

Organele de urmărire penală au tras concluzia că, întrucât documentele contabile

nu au putut fi prezentate, cu siguranță inculpatul le-a ascuns sau distrus, deși

există la dosar o declarație a martorului D.M., administratorul firmei începând

din luna noiembrie 2005, care a arătat că întreaga evidență contabilă i-a fost predată

de inculpat, iar documentele este posibil să fi fost distruse de fosta logodnică

datorită neînțelegerilor avute. Organele de urmărire penală nu s-au pronunțat sub

nicio formă asupra acestei declarații, luând în considerare doar declarația martorului

din data de 02 septembrie 2010, omițând însă să observe împrejurarea că după ce

a fost pus sub învinuire, martorul și-a schimbat complet declarațiile.

Ca atare, atâta timp cât

nu se cunoaște dacă documentele contabile au fost distruse sau ascunse, ori doar

au fost pierdute, nu se cunoaște dacă inculpatul a predat sau nu martorului D.M.

aceste documente contabile, după cum nu se cunoaște dacă aceste documente contabile

au fost sau nu distruse de fosta logodnică a martorului D.M., prima instanță a apreciat

că nu poate dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, motiv pentru care în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. dispunând

achitarea și sub acest aspect.

În ceea ce privește infracțiunea

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune

ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile.

După cum rezultă din datele

comunicate de Oficiul Registrului Comerțului Timiș, SC A.U.I. SRL Timișoara a funcționat

în perioada 05 februarie 2003-12 septembrie 2008, când a fost dizolvată din oficiu.

În această perioadă, societatea i-a avut ca administratori pe inculpat în perioada

28 ianuarie 2003-16 noiembrie 2005 și pe martorul D.M. în perioada 16 noiembrie

2005-12 septembrie 2008.

După cum rezultă din raportul

de inspecție fiscală și rapoartele de expertiză contabilă întocmite în cauză, la

această societate comercială apare ca atribut fiscal litera R din data de 06

februarie 2003, fiind astfel plătitoare de TVA, iar ca formă juridică fiind firmă

de tip SRL, este obligată să calculeze și să vireze la bugetul la bugetul general

consolidat al statului impozitul pe profit.

Prima instanță a luat

în considerare raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 08 decembrie

2008 de către A.F.P. Timișoara, din care rezultă că în urma consultării bazei electronice

de date, s-a constatat că societatea nu a depus declarațiile privind obligațiile

de plată la bugetul general consolidat pentru luna decembrie 2004, respectiv în

perioada iunie 2005-septembrie 2008, nu a depus declarația privind impozitul pe

profit pentru perioada 2003-2007, nu a depus deconturile privind TVA în perioada

iunie-iulie 2003, noiembrie 2003, ianuarie 2004, august-octombrie 2004, decembrie

2004-februarie 2005, iunie 2005-septembrie 2008.

În condițiile în care

societatea nu a prezentat organelor de inspecție fiscală documentele privind conducerea

evidenței financiar-contabile, luând în considerare împrejurarea că principalul

obiect de activitate al firmei a constat în comerțul cu ridicata a fructelor și

legumelor, s-a efectuat o adresă către Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni

Vamale Timișoara pentru a comunica dacă, în perioada 2003-2008, societatea a realizat

operațiuni de import.

Prin adresa din 22

iulie 2010 instituția amintită a comunicat faptul că, în perioada 01 ianuarie 2003-30

septembrie 2008, SC A.U.I. SRL Timișoara a efectuat un număr total de 119 operațiuni

de import, pentru care a achitat TVA în cuantum de 123.756 RON.

Prin adresa din 13

noiembrie 2008 a Autorității Naționale a Vămilor a fost comunicată situația declarațiilor

vamale efectuate de firma administrată de inculpat cu privire la operațiunile de

import realizate, rezultând că firma a întocmit un număr de 125 declarații vamale,

în perioada 19 februarie 2003-14 mai 2004. Ca atare, s-a constatat că după data

de 14 mai 2004 nu s-au mai efectuat importuri de legume și fructe, operațiunile

de comerț fiind efectuate numai în perioada în care asociat unic și administrator

al firmei era inculpatul S.F.O., aspect confirmat și de martorul D.M., care a precizat

că nu a desfășurat niciodată activități prin intermediul firmei cumpărate de la

inculpat.

Așa cum rezultă din raportul

de expertiză contabilă, mărfurile aduse din import au fost vândute, firma realizând

venituri pentru care trebuia calculat TVA și impozitul pe profit datorat bugetului

statului.

În condițiile în care

nici inculpatul și nici martorul D.M. nu au prezentat documentele contabile ale

firmei referitor la vânzarea produselor importate, în mod legal organele de control

au făcut aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 referitoare la estimarea sumelor

datorate bugetului de stat. Astfel, pe baza datelor și informațiilor cu caracter

statistic cuprinse în declarațiile vamale de import, organele de control au apreciat

că în perioada în care administratorul SC A.U.I. SRL era inculpatul, firma a obținut

venituri suplimentare (în perioada februarie 2003-iulie 2004), în sumă totală de

543.774 RON.

Pornind de la această

sumă, după cum rezultă atât din raportul de expertiză contabilă, cât și din raportul

de inspecție fiscală, au fost stabilite următoarele obligații datorate bugetului

de stat: 135.943 RON impozit pe profit (la care se adaugă 206.664 RON majorări și

18.493 RON penalități de întârziere) și 103.316 RON TVA colectat și nevirat (la

care se adaugă 159.288 RON majorări de întârziere și 15.179 RON penalități de întârziere).

Potrivit raportului de

expertiză contabilă, suma totală de 638.883 RON reprezentând impozitul pe profit

și TVA nu a fost achitată la bugetul consolidat al statului, întregul prejudiciu

provenind din perioada în care administratorul firmei a fost inculpatul.

În consecință, prima instanță

a constatat că prin faptele sale de a nu depune la organele fiscale declarațiile

privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat pentru luna decembrie

2004, respectiv în perioada iunie 2005-noiembrie 2005, de a nu depune declarația

privind impozitul pe profit pentru perioada 2003-2005, de a nu depune deconturile

privind TVA în perioada iunie-iulie 2003, noiembrie 2003, ianuarie 2004, august-octombrie

2004, decembrie 2004-februarie 2005, iunie 2005-noiembrie 2005, inculpatul a ascuns

sursele impozabile, respectiv veniturile realizate în urma revânzării mărfurilor

importate, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu total de 239.259

RON reprezentând impozit pe profit și TVA, la care se adaugă majorările și penalitățile

de întârziere.

Inculpatul s-a apărat

arătând că a desfășurat activități comerciale pentru care a achitat taxe vamale,

impozite și TVA. Nimeni nu a contestat împrejurarea că inculpatul a achitat taxele

vamale și TVA-ul aferent operațiunilor de import. În lipsa achitării acestor taxe,

importurile nu puteau fi realizate. Ceea ce se poate imputa inculpatului este faptul

că el nu a depus deconturile de TVA și prin aceasta s-a sustras de la plata TVA-ului

aferent revânzării mărfurilor în România (nu de la plata TVA-ului aferent operațiunilor

de import).

Pentru aceste considerente,

prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005,

reținând intenția directă ca modalitate a vinovăției, intenția inculpatului fiind

calificată de scopul urmărit, respectiv sustragerea de la plata obligațiilor fiscale

către stat.

La individualizarea judiciară

a pedepsei ce a fost aplicată, prima instanță a ținut seama de criteriile generale

de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social

al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

Prima instanță a apreciat

că fapta inculpatului prezintă un pericol social deosebit. În acest sens poate fi

observată valoarea ridicată a prejudiciului, modalitatea în care a fost adusă la

îndeplinire hotărârea infracțională ce a avut drept consecință fraudarea bugetului

public, în vederea atingerii scopului urmărit – obținerea unor foloase materiale

ilicite.

În momentul individualizării

pedepsei, prima instanță a luat în considerare și persoana inculpatului. Este adevărat

faptul că la data desfășurării activității infracționale acesta nu era cunoscut

cu antecedente penale, el aflându-se la acel moment la prima abatere de acest gen,

împrejurare de natură a imprima persoanei sale o periculozitate mai redusă.

Pe de altă parte, prima

instanță a reținut că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, încercând să

arunce responsabilitatea pe umerii martorului D.M., aspect de natură a imprima faptei

comise o periculozitate mai mare.

Pentru aceste considerente,

în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile

art. 52 C. pen., prima instanță a apreciat ca fiind necesară aplicarea unei sancțiuni

privative de libertate într-un cuantum orientat spre minimul special, respectiv

3 ani închisoare.

Raportându-se la pedeapsa

aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în temeiul art. 65

alin. (2) C. pen., prima instanță a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară

a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a,

b) și c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. Interzicerea

exercitării dreptului de a exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale

este justificată de împrejurarea că la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală

inculpatul s-a folosit de calitatea pe care o avea – administrator al SC A.U.I.

SRL.

Prima instanță a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. referitoare la pedeapsa accesorie.

Ținând seama de conduita

bună a inculpatului anterior săvârșirii faptei, de vârsta acestuia, de împrejurarea

că de la data desfășurării activității infracționale și până în momentul de față

inculpatul nu a mai fost implicat în comiterea unor fapte prevăzute de legea penală,

constatând că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 86

1

C. pen., prima instanță a apreciat că reeducarea numitului S.F.O. poate avea loc

și fără privarea de libertate, prezenta hotărâre de condamnare reprezentând un avertisment

pentru acesta, astfel că, și în situația în care pedeapsa nu va fi executată în

detenție, nu va mai săvârși fapte prevăzute de legea penală, motiv pentru care a

dispus suspendarea sub supraveghere a executării pe o perioadă de 7 ani termen de

încercare, termenul fiind stabilit în condițiile prevăzute de art. 86

2

C. pen.

Pe durata termenului de

încercare, inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute

de art. 86

3

alin. (1) C. pen., supravegherea urmând să fie încredințată

Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș.

Prima instanță a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 359 C. proc. pen., urmând ca în baza art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata termenului de încercare, să se suspende și executarea pedepsei

accesorii față de inculpat.

În ceea ce privește latura

civilă a procesului penal, prima instanță a reținut că D.G.F.P. Timiș s-a constituit

parte civilă în cauză cu suma de 648.883 RON reprezentând TVA și impozit pe profit

neachitate de către inculpat.

Potrivit raportului de

expertiză contabilă existent la dosar, prejudiciul cauzat de către inculpat bugetului

de stat este de 638.883 RON reprezentând impozit pe profit (la care se adaugă majorări

și penalități de întârziere) și TVA colectat și nevirat (la care se adaugă majorări

și penalități de întârziere), obligații fiscale de la plata cărora inculpatul s-a

sustras prin ascunderea surselor impozabile.

Ca atare, în condițiile

în care prin fapta sa ilicită inculpatul a cauzat un prejudiciu bugetului consolidat

al statului, prima instanță a apreciat că acest prejudiciu trebuie reparat, motiv

pentru care în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen.

și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ. l-a obligat pe acesta la plata sumei de 638.883

RON, la care se adaugă dobânzile legale până la data executării efective, daune

materiale către partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Timiș.

În temeiul art. 353 C.

proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 și cu aplicarea art. 163

C. pen., prima instanță a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra

bunurilor inculpatului până la concurența sumelor acordate cu titlul de daune materiale.

În ceea ce privește introducerea

în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente a SC A.U.I. SRL Timișoara,

acest lucru nu a fost posibil întrucât, potrivit adresei Oficiului Registrului Comerțului

Timiș din data de 04 martie 2011, firma a fost radiată din Registrul Comerțului,

încetându-și existența, la data de 08 noiembrie 2010.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Timiș a criticat hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate din următoarele

considerente:

A. Potrivit art. 7 din

Legea nr. 26/1990, republicată în M. Of. nr. 49/04.02.1998, instanțele judecătorești

sunt obligate să trimită Oficiului Registrului Comerțului, în termen de 15 zile

de la data la care au rămas definitive, copii legalizate de pe dispozitivul hotărârilor

definitive și de pe încheierile ce se referă la acte și mențiuni a căror înregistrare

este cerută de lege.

Totodată, în aceste încheieri

și hotărâri, instanțele judecătorești vor dispune și efectuarea înregistrărilor

în Registrul Comerțului.

Ulterior, art. 7

alin. (1) a fost modificat prin art. 8, Titlul II, Cartea II din Legea nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților

publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea

corupției.

În noua redactare, instanțele

judecătorești își păstrează obligația să trimită Oficiului Registrului Comerțului

în termen de 15 zile de la data când hotărârile au rămas irevocabile, copii legalizate

de pe acele hotărâri ce se referă la acte, fapte și mențiuni a căror înregistrare

o dispun conform legii.

În art. 21 din Legea

nr. 26/1990 sunt enumerate limitativ datele a căror înregistrare trebuie efectuată

în Registrul Comerțului, iar la lit. g) este menționată hotărârea de condamnare

a comerciantului pentru fapte penale care îl fac nedemn de a exercita această profesie.

Ulterior, și acest text a fost modificat prin Legea nr. 161/2003, art. 8, Titlul

II, Cartea II, în sensul că în Registrul Comerțului se va înregistra hotărârea de

condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului pentru fapte penale

care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate.

Astfel, înregistrarea

în Registrul Comerțului a hotărârii de condamnare a comerciantului pentru fapte

care îl fac nedemn de a exercita această profesie, conform art. 21 lit. g) din Legea

nr. 26/1990, nu se poate realiza decât în temeiul unei hotărâri judecătorești prin

care se dispune efectuarea acesteia, așa cum prevăd expres dispozițiile art. 7

alin. (2) din același act normativ.

B.

Instanța de judecată a

comis o gravă eroare de fapt în ceea ce privește soluția de achitare a inculpatului

S.F.O. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. d) și de

art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 214/2005, derivând dintr-o interpretare eronată

a complexului probator existent la dosar.

Astfel, potrivit raportului

de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză, la primul obiectiv stabilit,

respectiv dacă în perioada ianuarie 2003-septembrie 2008 au fost înregistrate în

contabilitate veniturile societății rezultate în urma efectuării de importuri, s-a

concluzionat în sensul că, în situația refuzului punerii la dispoziție, de către

administrator, a documentelor și evidențelor financiar-contabile ale societății,

nu a putut fi verificat acest aspect. De altfel, chiar și organele de control fiscal

s-au confruntat cu această problemă, motiv pentru care s-a procedat la estimarea

veniturilor realizate de societate.

Expertul a apreciat că,

referitor la estimarea bazei de impozitare, respectiv a veniturilor suplimentare

obținute de societate în perioada februarie 2003-iulie 2004, procedura organului

de control fiscal a fost corectă, fiind respectate dispozițiile legale în vigoare.

Cel de-al doilea obiectiv

al expertizei a vizat achitarea, de către societate, la bugetul consolidat al statului,

a contribuțiilor aferente. La acest obiectiv, expertul a arătat că din verificarea

și analizarea datelor și informațiilor cuprinse în fișa sintetică pe plătitor a

societății, comunicată de D.G.F.P. Timiș, nu rezultă că au fost achitate la buget

contribuțiile aferente veniturilor suplimentare identificate de organul fiscal teritorial

pentru perioada februarie 2003-iulie 2004.

De asemenea, urmare a

examinării materialului documentar, expertul a concluzionat că organele de control

fiscal au efectuat o estimare corectă a veniturilor suplimentare obținute de societate,

diferențele de impozit pe profit și TVA datorate la bugetul consolidat al statului

fiind corect calculate.

De menționat faptul că

raportul suplimentar de expertiză contabilă judiciară confirmă concluziile raportului

inițial, în sensul că expertul, având în vedere refuzul administratorului de a-i

pune la dispoziție documentele contabile, nu s-a putut pronunța cu privire la existența

înregistrărilor în contabilitatea societății, a operațiunilor de import efectuate

în perioada ianuarie 2003-septembrie 2008; cu privire la achitarea către bugetul

consolidat al statului a contribuțiilor aferente, raportul a concluzionat că, din

expertizarea datelor și informațiilor cuprinse în fișa sintetică pe plătitor, nu

rezultă că sumele datorate la bugetul de stat, ca urmare a veniturilor suplimentare

identificate de organul de control fiscal pentru perioada ianuarie 2003-iulie 2004

au fost achitate. În ceea ce privește prejudiciul cauzat bugetului de stat prin

neplata contribuțiilor aferente, acesta a fost calculat ca fiind în sumă de 638.883

RON (eroarea față de suma stabilită de organul de control - 648.883 - provenind

dintr-o greșeală de calcul). Raportul suplimentar de expertiză a concluzionat că

întreg prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost realizat în perioada în care

administrarea societății a fost asigurată de inculpatul S.F.O.

Audiat fiind, inculpatul

S.F.O. a manifestat o poziție procesuală nesinceră, declarând că a predat toate

documentele contabile martorului D.M. cu ocazia preluării, de către acesta din urmă,

a părților sociale, fără a putea aduce însă, în acest sens, un înscris doveditor

(pe parcursul urmăririi penale martorul D.M. negând faptul că i-a fost predată contabilitatea

societății).

În concluzie, probele

existente în cauză converg în sensul dovedirii dincolo de orice dubiu rezonabil

a vinovăției inculpatului S.F.O. raportat la toate cele trei fapte reținute în sarcina

acestuia, respectiv infracțiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 și art. 9 alin.

(1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.

Inculpatul a criticat

hotărârea atacată din următoarele considerente:

Prima instanță a dispus

în mod eronat, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune

fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) Legea nr. 241/2005 la

3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Potrivit art. 9 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 modificată, constituie infracțiune de evaziune

fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor

drepturi, ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, săvârșită în

scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Elementul material al

infracțiunii de evaziune fiscală în varianta incriminată de art. 9 alin. (1)

lit. a) presupune ca săvârșirea acesteia să se realizeze prin ascunderea bunului

ori a sursei impozabile sau taxabile. Deși prima instanță a reținut în mod corect

în alte situații dubiul ca și temei al achitării pentru celelalte două infracțiuni

de evaziune fiscală, acest dubiu, care persistă și în cazul infracțiunii de ascundere

a bunului sau a sursei impozabile, nu este luat în seamă. De fapt, instanța a realizat

o eroare de raționament arătând că SC A.U.I. SRL a funcționat în perioada 05

februarie 2003-12 septembrie 2008 și că operațiunile efective de importuri de fructe

și legume s-au desfășurat numai în perioada în care inculpatul avea calitatea de

administrator (după data de 14 mai 2004 nu s-au mai efectuat operațiuni de comerț).

Deși a reținut următoarele

aspecte, prima instanță nu le-a acordat importanța necesară: în perioada 01

ianuarie 2003-30 septembrie 2008 societatea a efectuat 119 operațiuni de import,

TVA aferent acestor operațiuni fiind achitat; în perioada 19 februarie 2003-14

mai 2004 au fost întocmite 125 de declarații vamale; ulterior datei de 14 mai

2004 nu s-au mai efectuat importuri.

Cu toate acestea, instanța

a reținut că estimarea realizată de organele de control fiscal este legală, în conformitate

cu prevederile O.G. nr. 92/2003, deoarece „nici inculpatul și nici martorul D.M.

nu au prezentat documentele contabile referitor la vânzarea produselor importate”.

La dosarul de urmărire

penală se află copia bilanțului depus la 31 decembrie 2003, care evidențiază corect

operațiunile efectuate și profitul obținut și înregistrat în evidențele contabile

comunicate organului fiscal; copia raportului de gestiune, care cuprinde declararea

profitului la organul fiscal; balanța de verificări din luna decembrie 2003; declarațiile

privind obligațiile de plată la bugetul de stat consolidat pe lunile ianuarie 2004

(0 RON), februarie 2004 (0 RON), martie 2004 (0 RON), aprilie 2004 (0 RON), iunie

2004 (0 RON), septembrie 2004 (13.142.590 RON); deconturile de TVA pentru operațiunile

comerciale efectuate după cum urmează: decont TVA luna ianuarie 2004; decont TVA

luna februarie 2004; decont TVA luna martie 2004; decont TVA luna aprilie 2004;

decont TVA luna mai 2004; decont TVA luna iunie 2004; decont TVA luna iulie 2004;

decont TVA luna august 2004; decont TVA luna septembrie 2004; decont TVA luna octombrie

2004; decont TVA luna noiembrie 2004; decont TVA luna decembrie 2004; decont TVA

luna ianuarie 2005; decont TVA luna martie 2005; decont TVA luna aprilie 2005; decont

TVA luna mai 2005.

La dosarul de urmărire

penală se află situația plăților de TVA pentru operațiunile de import pe perioada

2003-2008; procesul-verbal din data de 07 martie 2006 prin care organul fiscal ia

act de modificările intervenite în structura societății; situațiile anexă la expertiză

prin care se estimează de către expert veniturile suplimentare pe perioada februarie

2003-iulie 2004 și prin care se estimează, de asemenea, penalitățile de întârziere

până la data de 15 mai 2010, în contradicție totală cu probatoriul administrat în

cauză; un alt element omis de instanță impozitului precum și de expertul contabil

atunci când a realizat estimările se referă la faptul că declararea s-a realizat

prin raportare la un procent de 1,5% x cifra de afaceri, deoarece în perioada anului

2003, societatea nu era plătitoare de TVA deoarece era asimilată microîntreprinderilor.

Acest fapt se regăsește și în bilanțul depus la 31 decembrie 2003.

Prin urmare în perioada

2003-2004 există acte financiar contabile depuse și înregistrate la autoritățile

competente și aflate la dosarul de urmărire penală care au fost omise de către experți

cu prilejul efectuării expertizei financiar contabile și suplimentului de expertiză

și care au fost omise și de către prima instanță.

Î

ntrucât există deconturi

de TVA emise în cursul anului 2004 (pe toată durata acestuia) și în plus pentru

cinci luni din anul 2005, iar în anul 2003 societatea comercială nu era plătitoare

de TVA, instanța a reținut în mod eronat contrariul. Prin urmare, nu este probată

sub niciun fel latura obiectivă a faptei, nefiind vorba de vreo ascundere a obiectului

impozabil, existând la dosar suficiente documente financiare care să ateste acest

fapt.

O altă chestiune extrem

de importantă nereținută corect nici de către prima instanță și neaplicată nici

de către expertul contabil cu ocazia realizării expertizei financiar-contabile și

a suplimentului de expertiză o reprezintă data de la care societatea a devenit plătitoare

de TVA. Prima instanță a reținut că atributul R a fost obținut de către societate

din 06 februarie 2003 și deci aceasta ar datora TVA pentru anul 2003. Însă prevederile

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 345/2002 privind TVA, în vigoare la acea dată a depunerii

deconturilor, sunt clare în ceea ce privește plafonul de impozitare de la care se

datorează TVA:

„Plafonul de impozitare

de 150.000 RON stabilit la alin. (3) este valabil pentru anul fiscal 2002. De la

data de 01 ianuarie până la data de 31 decembrie 2003 plafonul de impozitare se

stabilește la suma de 170.000 RON, iar de la data de 01 ianuarie 2004 și în continuare

plafonul de impozitare se stabilește la 200.000 RON.”

Acesta este motivul pentru

care, în anul 2003, până la atingerea plafonului de 170.000 RON cifra de afaceri,

orice societate putea să beneficieze de facilitatea de neplătitor TVA, deci și SC

A.U.I. SRL care nu depășea acest plafon. Din acest motiv, decontul TVA pentru lunile

februarie-decembrie 2003 nu au fost depuse, firma fiind prin opțiune neplătitoare

de TVA. Atributul R nu reprezenta la acea dată calitatea de plătitor de TVA.

S-a precizat, de asemenea,

că în dosarul de urmărire penală există probe care dovedesc că în perioada în care

inculpatul avea calitatea de asociat și administrator la societate, pentru importurile

de produse agricole efectuate, acesta a achitat taxe vamale, precum și TVA în vamă,

în cuantum mai mare decât cel datorat (conform legislației în vigoare la acel moment),

nepreocupându-se niciun organ fiscal de regularizarea acestui aspect.

Conținutul constitutiv

al infracțiunii de evaziune fiscală reglementat de art. 9 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 241/2005 presupune ca formă de vinovăție săvârșirea acesteia cu intenție

directă, calificată prin scop: activitatea de sustragere a bunului sau sursei impozabile

trebuie realizată în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Or, așa cum prevede art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., intenția directă presupune

prevederea rezultatului faptei, precum și urmărirea realizării acestuia. Niciunul

din elemente prezentate anterior și niciuna dintre probele administrate în cauză

nu sunt de natură a evidenția această formă de vinovăție, existând dubii serioase

în ceea ce privește implicarea inculpatului în activitățile prohibite de lege.

În ceea ce privește măsura

asigurătorie a sechestrului dispusă de către prima instanță în baza art. 353 C.

proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 163 C.

pen., aceasta este netemeinică, deoarece nu se poate demonstra dincolo de orice

îndoială faptul că inculpatul ar fi săvârșit fapta și, de asemenea, că ar fi intenționat

ascunderea obiectului impozabil în vederea sustragerii de la plata TVA; documentele

contabile invocate și aflate la dosarul de urmărire penală care atestă nevinovăția

inculpatului au fost omise atât de către organele fiscale, cât și de către experți

și prima instanță; prevederile legale invocate [art. 9 alin. (4) din Legea nr. 345/2002

în vigoare la momentul existenței pretinsei obligații de depunere a deconturilor

de TVA] au fost omise, de asemenea, atât de către organele fiscale care au preferat

calea mai comodă a estimării, cât și de către experți și prima instanță; cuantumul

pretinsului prejudiciu care este de peste 638.883 RON (la acesta se adaugă dobânzile

legale până la data executării efective) nu este cert, existând serioase dubii cu

privire la modul de calcul, cuantumul prejudiciului astfel cum a fost calculat este

imens, iar prin instituirea și aducerea la îndeplinire a sechestrului asigurător,

se va ajunge la o indisponibilizare totală a bunurilor subsemnatului, mergând în

final până la confiscarea totală a averii, fapt interzis prin Constituția României.

Instanța de apel a apreciat

că prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt dedusă judecății și a făcut

o legală încadrare juridică a faptei săvârșită de inculpat.

Astfel, în mod corect

a reținut analizând textele de lege încriminatoare că faptele imputate inculpatului

nu constituie o singură infracțiune, infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1)

lit. a), d) și f) din Legea nr. 241/2005, cum procurorul a considerat, ci trei infracțiuni

prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1)

lit. d) din Legea nr. 241/2005 și art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.

Potrivit dispozițiilor

art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiunea de evaziune

fiscală sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale,

prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile

principale sau secundare ale persoanelor verificate.

La dosarul de urmărire

penală se regăsește, într-adevăr, contractul de cesiune a părților sociale, încheiat

între inculpat și martorul D.M., contract prin intermediul căruia, la data de 16

noiembrie 2005, toate părțile sociale aparținând inculpatului au fost cedate martorului

D.M., care, de la data de 16 noiembrie 2005 a devenit asociat unic și administrator

al SC A.U.I. SRL.

Acest contract a fost

urmat de emiterea hotărârii din 16 noiembrie 2005 a asociatului unic al SC

A.U.I. SRL, prin care s-a stabilit retragerea din societate a inculpatului, căruia

i-au încetat calitățile de asociat și administrator al acestei societăți comerciale,

acestea fiind preluate de martorul D.M.

Toate aceste modificări

intervenite în actul constitutiv al societății mai sus amintite cu privire la asociați

și persoane împuternicite, au fost aprobate prin încheierea 24 noiembrie 2005 a

judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș,

acesta dispunând publicarea lor în M. Of.

Mențiunile respective

au fost înregistrate în Registrul Comerțului la data de 24 noiembrie 2005, după

cum rezultă din certificatul de înregistrare mențiuni eliberat de Oficiul Registrului

Comerțului Timiș la data de 30 noiembrie 2005.

Prin urmare, pe baza unor

înscrisuri incontestabile și în prezentul apel s-a constatat că începând cu luna

noiembrie 2005, când a cedat societatea martorului D.M., inculpatul nu a mai avut

nicio calitate în cadrul societății.

Așa cum reiese din cuprinsul

actului de control, controlul fiscal s-a realizat în perioada noiembrie-decembrie

2008, după 3 ani de la data la care inculpatul nu mai deținea nicio calitate în

firmă, motiv pentru care acestuia nu i se poate imputa vreo activitate de sustragere

de la control, în condițiile în care, la data controlului, acesta nu mai avea calitatea

de administrator sau asociat al firmei de 3 ani de zile.

Tocmai de aceea organele

fiscale, așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, nu au transmis inculpatului

nicio invitație de a se prezenta la control. Toate invitațiile emise la 16

octombrie 2008, 04 noiembrie 2008 și 10 noiembrie 2008 au fost comunicate pe numele

martorului D.M., astfel că nu se poate reține că inculpatul s-ar fi sustras de la

control.

Controlul fiscal s-a desfășurat

în toamna anului 2008. La dosarul cauzei nu există niciun fel de dovadă din care

să rezulte că la da