ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1049/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1049/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului penal de față;

Prin

sentința penală nr. 190/Pi din 15 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în

Dosarul nr. 544/30/2012, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005

a fost condamnat inculpatul H.D.R., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală.

În

baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.

64 lit. a) teza II, b) și c), dreptul de a exercita funcția de administrator al

unei societăți comerciale C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

În

baza art. 36 alin. (1) C. pen. raportat la art. 33 lit.

a) C. pen. și cu aplicarea art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa aplicată

inculpatului cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința

penală nr. 163 din 11 aprilie 2006 a Judecătoriei Deta pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, aceea

de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca

în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare.

În

baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alături

de pedeapsa principală rezultantă, și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c), dreptul de a exercita

funcția de administrator al unei societăți comerciale, C. pen. pe o perioadă de

3 ani după executarea pedepsei principale.

În

baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea

drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c), dreptul de a exercita

funcția de administrator al unei societăți comerciale, C. pen. pe durata executării

pedepsei.

În

baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată

durata pedepsei deja executată în perioada 3 iunie 2009-19 aprilie 2011.

În

baza art. 11 pct 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art.

10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul H.D.R. pentru săvârșirea infracțiunii

de evaziune fiscală prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005.

În

baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc.

pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei

de 73.523,40 RON, daune materiale către partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Timiș.

În

baza art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea

nr. 241/2005 și cu aplicarea art. 163 C. pen. s-a dispus instituirea măsurii sechestrului

asigurător asupra bunurilor inculpatului până la concurenta sumelor acordate cu

titlul de daune materiale.

În

baza art. 191 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul

la plata sumei de 4.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

În

baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus efectuarea înregistrării

în Registrul Comerțului a hotărârii de condamnare a inculpatului H.D.R.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul

a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Timiș nr. 1721/P/2008, inculpatul H.D.R. a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute și pedepsite de art. 4 și

9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În

fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că a refuzat, în

mod nejustificat, de a prezenta organelor competente, după ce a fost somat de 3

ori, documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor financiar-fiscale.

De asemenea, s-a mai reținut în sarcina

inculpatului că a omis, în tot sau în parte, a evidenția, în actele contabile ori

în alte documente legale, operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate.

Analizând materialul probator administrat

în cele două faze ale procesului penal, respectiv: sesizările Gărzii Financiare,

secția Timiș și secția Mehedinți, raportul de inspecție fiscală, raportul de expertiză

contabilă judiciară, raportul de constatare tehnico-științifică, copiile facturilor

și chitanțele aferente, adresa din 27 iulie 2010 a D.G.F.P.Timiș, adresa SCP C.L.

SPRL-Timiș (lichidator judiciar), declarațiile martorilor R.E., I.A.A., I.D.L.,

instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

SC M. SRL Timișoara a fost înregistrată

în Registrul Comerțului ca urmare a cererii de înmatriculare din 16 iunie 2004,

avându-i ca asociați pe numiții L.M.B. și L.E. Inițial, obiectul principal de activitate

consta în editarea ziarelor.

Ulterior, obiectul de activitate a devenit

„comerț cu ridicat al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor

derivate” și unul dintre obiectele secundare era „comerț cu ridicata al materialului

lemnos și de construcții”, iar ca urmare a cererii de mențiuni din 17 iunie 2005

făcută la O.R.C.-Timiș, inculpatul H.D.R. a devenit asociat unic și administratorul

al societății ca urmare a retragerii din firmă a martorului I.D.L.

Ca atare, în perioada iulie-august 2007

administrator al SC M. SRL era inculpatul H.D.R.

La data de 27 august 2008 la Parchetul

de pe lângă Tribunalul Timiș a fost înregistrată o sesizare a Gărzii Financiare,

secția Timiș, care a avut la bază o adresă trimisă de Garda Financiară, secția Mehedinți.

Prin această adresă se solicitase verificarea înregistrării în contabilitatea SC

M. SRL a facturilor emise către SC F.I. SRL Strehaia, în condițiile în care SC M.

SRL Timișoara a livrat lingouri de plumb către SC F.I. SRL în valoare totală de

249.979,50 RON, pentru care s-au emis un număr de 50 facturi în perioada iulie-august

a livrat lingouri de plumb către SC F.I. SRL Strehaia în valoare totală de 249.979,50

RON, emițând un număr de 50 facturi și anume începând cu factura din 1 iulie 2007

în valoare de 4.999,59 RON (o factură într-o zi, de aceeași valoare, între 1

iulie 2007-19 august 2007).

Deși au fost înaintate administratorului

societății, inculpatul H.D.R., un număr de 3 invitații, prin care acesta a fost

somat să se prezinte la sediul Gărzii Financiare, secția Timiș cu evidența financiar

contabilă a societății și alte documente necesare controlului, inculpatul H.D.R.

nu a dat curs invitațiilor. Comisarii din cadrul Gărzii Financiare au constatat

că agentul economic nu funcționează la sediul social declarat, nu au avut acces

la actele contabile, iar societatea nu a depus declarațiile privind datoriile la

bugetul de stat. În aceste condiții a fost calculat un prejudiciu estimat adus bugetului

de stat în sumă de 73.523,40 RON (TVA-39.192,70 RON și impozit pe profit -33.610,70

RON).

În

condițiile în care administratorul societății nu a fost găsit,

organele de urmărire penală s-au adresat organelor fiscale. Din adresa A.F.P. Timișoara

din 27 iulie 2010 rezultă că SC M. SRL nu a depus pentru perioada iunie-septembrie

2007 declarații de impozite privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat

și bilanț contabil la data de 30 iunie 2007 și 31 decembrie 2007.

În

acest context, neexistând documente contabile, s-a procedat

la estimarea prejudiciului cauzat statului. Conform raportului de expertiză contabilă,

SC M. SRL nu a înregistrat în evidența contabilă cele 50 de facturi emise către

SC F.I. SRL Strehaia. Ca atare, societatea nu a declarat la organele fiscale veniturile

obținute din aceste tranzacții și nu a virat la bugetul de stat suma de 73.523,40

RON reprezentând impozit pe profit și TVA.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiunea de evaziune fiscală

omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte

documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Având în vedere probele administrate în

cauză, instanța a apreciat că fapta inculpatului H.D.R. care, în calitate de asociat

unic și administrator al SC M. SRL SRL, a omis să înregistreze în evidența contabilă

venituri în cuantum de 249.979,50 RON obținute în urma vânzării către SC F.I. SRL

a unei cantități de lingouri de plumb, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În

primul rând, instanța a constatat că în perioada iulie-august

2007 inculpatul H.D.R. îndeplinea calitatea de administrator al SC M. SRL Timișoara,

societate pe care a preluat-o de la martorul I.D.L.

În

acest sens, au fost observate atât adresa O.R.C. Timiș, cât

și declarațiile martorului I.D.L. Martorul a indicat faptul că a fost administrator

al acestei firme pentru o scurtă perioadă de timp (mai-iunie 2005), după care a

cesionat părțile sociale către inculpatul H.D.R.

Martorul

I.D.L. a subliniat împrejurarea că în momentul cesionării societății i-a cedat inculpatului

și toate documentele contabile.

Inculpatul, în faza de urmărire penală,

nu a contestat împrejurarea că a avut calitatea de administrator al SC M. SRL Timișoara,

însă a adăugat că nu a desfășurat nici un fel de activitate prin intermediul acestei

firme, motiv pentru care nici nu a ținut vreo evidență contabilă. Inculpatul a arătat

că nu a primit nici un fel de document contabil de la fostul administrator.

În

ceea ce privește relațiile cu SC F.I. SRL, inculpatul a contestat

existența unor relații comerciale cu această firmă. El a precizat că nu cunoaște

această societate comercială, nu cunoaște administratorul acestei firme și SC

M. SRL nu a desfășurat nici un fel de activități comerciale cu SC F.I. SRL Strehaia.

În

cursul cercetării judecătorești, deși la termenul de judecată

din data de 2 aprilie 2012 a solicitat amânarea pentru angajarea unui apărător,

inculpatul nu s-a prezentat, motiv pentru care nu a putut fi audiat.

Susținerile inculpatului au fost însă contrazise

de celelalte probe administrate în cauză.

Potrivit notei de constatare întocmită

la data de 30 aprilie 2008 de către Garda Financiară, Secția Județeană Mehedinți,

în urma unui control efectuat la SC F.I. SRL Strehaia a rezultat că această firmă

s-a aprovizionat cu lingouri de plumb de la SC M. SRL Timișoara în valoare totală

de 242.967,06 RON, pe care le-a comercializat mai departe către SC L.C. SRL Băilești.

Plata acestor mărfuri s-a făcut integral prin numerar, fiind prezentate chitanțe

în acest sens, iar SC F.I. SRL a înregistrat în contabilitate facturile de aprovizionare

de la SC M. SRL, conform jurnalului de cumpărări și fișei furnizor.

La dosarul de urmărire penală au fost depuse,

în copie, și facturile emise de SC M. SRL, precum și chitanțele care atestă plățile

făcute de către SC F.I. SRL Strehaia, precum și copia jurnalului de cumpărări și

a fișei de furnizor de la SC F.I. SRL.

În

cauză a fost audiat și martorul R.E., administratorul SC F.I.

SRL Strehaia. Aceasta a arătat că, în momentul în care era administrator al SC F.I.

SRL, firma sa a cumpărat de la SC M. SRL, reprezentată de inculpatul H.D.R., mai

multe lingouri de plumb. Tranzacția s-a încheiat în Strehaia, iar marfa a fost ridicată

de la locuința inculpatului.

Martorul a mai adăugat că facturile existente

la dosarul de urmărire penală i-au fost înmânate personal de către inculpat, fiind

semnate și ștampilate de ambele părți, situație în care i-a achitat personal inculpatului

contravaloarea mărfurilor, numitul H.D.R. emițând și semnând personal chitanțele

depuse la dosarul de urmărire penală.

În

cauză a fost efectuată și o recunoaștere după fotografie.

După cum rezultă din procesul verbal întocmit la data de 4 martie 2011 de către

organele de

cercetare penală, martora R.E. l-a recunoscut,

fără ezitare, pe inculpat ca fiind administratorul SC M. SRL de la care a cumpărat

lingourile de plumb.

În

acest context, instanța a constatat că existenta unor relații

comerciale între SC M. SRL Timișoara, administrată de inculpatul H.D.R., și SC F.I.

SRL Strehaia, administrată de martora R.E., este dovedită, aceste relații comerciale

concretizându-se în vânzarea de către SC M. SRL a unor lingouri de plumb.

După cum s-a arătat deja, inculpatul H.D.R.

a recunoscut, implicit, faptul că operațiunile comerciale și veniturile mai sus

indicate nu au fost înregistrate în contabilitate. Potrivit adresei A.F.P. Timișoara

din 23 iulie 2009 SC M. SRL nu a depus, pentru anul 2007, bilanțuri contabile sau

declarații de impozite și taxe datorate bugetului general consolidat.

Împrejurarea

că inculpatul H.D.R., în calitate de administrator

al SC M. SRL, a omis să înregistreze în evidența contabilă a firmei operațiunile

comerciale realizate și veniturile obținute, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor

fiscale către stat, rezultă și din concluziile raportului de expertiză contabilă

întocmit în faza de urmărire penală. Potrivit expertului, SC M. SRL nu a înregistrat

în evidența contabilă cele 50 de facturi fiscale emise către SC F.I. SRL Strehaia

prin care s-au vândut, în lunile iulie și august 2007, lingouri de plumb în valoare

de 249.979,50 RON. De asemenea, societatea nu a declarat la organele fiscale veniturile

obținute din aceste tranzacții comerciale.

Expertul a mai concluzionat că prin activitățile

sale, după cum rezultă și din adresele Gărzii Financiare și A.F.P. Timișoara, inculpatul

a cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu în valoare de 73.523,40

RON reprezentând impozit pe profit și TVA.

În

consecință, instanța a apreciat că în cauză sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9

lit. b) din Legea nr. 241/2005, inculpatul H.D.R. omițând să evidențieze în contabilitate

cele 50 de facturi emise către SC F.I. SRL, precum și veniturile realizate în urma

acestor facturi

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul

a acționat cu intenție directă, intenția lui fiind calificată de scopul urmărit,

respectiv sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către stat.

La individualizarea judiciară a pedepsei

aplicate inculpatului, prima instanță a ținut seama de criteriile generale de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite,

persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța a apreciat că fapta inculpatului

prezintă un pericol social deosebit. În acest sens, s-a observat valoarea relativ

ridicată a prejudiciului, precum și modalitatea în care a fost adusă la îndeplinire

hotărârea infracțională ce a avut drept consecință fraudarea bugetului public, în

vederea atingerii scopului urmărit, obținerea unor foloase materiale ilicite.

Instanța a luat în considerare și persoana

inculpatului. La momentul comiterii faptei, inculpatul nu era cunoscut cu antecedente

penale, însă în momentul de față este dispărut, sustrăgându-se de la judecată, împrejurare

de natură a imprima persoanei sale o periculozitate sporită.

Pentru aceste considerente, în vederea

atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art.

52 C. pen., instanța de fond a apreciat ca fiind necesară aplicarea unei sancțiuni

privative de libertate, respectiv 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Raportându-se la pedeapsa aplicată pentru

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 241/2005, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. instanța a aplicat

inculpatului și pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor

prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani

după executarea pedepsei principale. Interzicerea exercitării dreptului de a exercita

funcția de administrator al unei societăți comerciale este justificată de împrejurarea

că la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală inculpatul s-a folosit de calitatea

pe care o avea, administrator al SC M. SRL.

Instanța a mai reținut că prin sentința

penală nr. 163 din 11 aprilie 2006 a Judecătoriei Deta, rămasă definitivă prin decizia

penală nr. 514/R din 15 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara, inculpatul H.D.R. a

fost condamnat la o altă pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

Faptele ce au format obiectul prezentului

dosar au fost comise în vara anului 2007, în vreme hotărârea de condamnare a Judecătoriei

Deta a rămas definitivă în luna mai 2008, astfel constatându-se că prezenta infracțiune

este concurentă cu infracțiunea ce a stat la baza condamnării inculpatului de către

Judecătoria Deta. Ca atare, în temeiul art. 36 alin. (1) C. pen. instanța de fond

a contopit pedeapsa aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa de 3 ani închisoare

aplicată inculpatului de Judecătoria Deta, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3

ani închisoare, la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare, care să reprezinte

un echivalent al pedepsei ce nu va mai fi executată ca urmare a contopirii.

În

temeiul art. 35 alin. (1) C. pen. instanța i-a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară indicată mai sus alături de pedeapsa principală rezultantă.

Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 71 C. pen. referitoare la pedeapsa accesorie.

În

temeiul art. 36 alin. (3) C. pen. instanța a dedus din pedeapsa

aplicată durata deja executată ca urmare a condamnării dispusă de Judecătoria Deta.

Inculpatul H.D.R. a fost trimis în judecată

și pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 4 din Legea

nr. 241/2005.

Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea

nr. 241/2005, constituie infracțiune refuzul nejustificat al unei persoane de a

prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în

scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel

mult 15 zile de la somație.

Soluția de trimitere în judecată a inculpatului

a avut la bază nota unilaterală de constatare întocmită la data de 20 august 2008

de către Garda Financiară, secția Timiș din care rezultă că organele de control

au procedat la trimiterea unui număr de 3 invitații, respectiv din 8 august 2008,

din 11 august 2008 și din 14 august 2008, prin care inculpatul a fost somat să se

prezinte la sediul Gărzii Financiare cu evidența financiar contabil, dar acesta

nu a dat curs acestor invitații.

Unul dintre principiile fundamentale ale

procesului penal, consacrat prin dispozițiile art. 5

2

C. proc. pen.,

este cel al prezumției de nevinovăție, astfel că orice persoană este considerată

nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.

Pe de altă parte, în cadrul procesului

penal, sarcina probațiunii revine organelor judiciare și nu inculpatului. În acest

sens pot fi observate prevederile art. 66 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul stabilind

că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească

nevinovăția.

Or, raportându-se la probele existente

în cauză, instanța a constatat că prezumția de nevinovăție a inculpatului, în ceea

ce privește infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, nu este răsturnată.

În acest sens nu s-a făcut dovada existenței unui refuz nejustificat al inculpatului

de a prezenta organelor de control documentele contabile, iar pe de altă parte nu

s-a făcut dovada întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute

de art. 4 din Legea nr. 241/2005 în ceea ce privește scopul expres indicat de legiuitor.

Într-adevăr, la dosarul de urmărire penală

se regăsesc cele trei invitații transmise administratorului SC M. SRL. Aceste invitații

poartă o semnătură de primire, fără a fi indicată identitatea persoanei care a primit

somațiile, inculpatul menționând că nu a fost încunoștințat despre vreun control

de către funcționarii statului.

Sub acest aspect, în cursul urmăririi penale

a fost întocmit și raportul de constatare tehnico-științifică din 18 mai 2010. Potrivit

concluziilor acestui raport, nu se poate stabili dacă semnăturile depuse pe documentele

denumite „confirmare de primire” la rubrica „confirm primirea” au fost executate

de către inculpat.

În

acest context, instanța a apreciat că nu se poate stabili,

dincolo de orice dubiu, că inculpatul, într-adevăr, a primit acele somații emise

de către Garda Financiară.

Apoi, infracțiunea prevăzută de art. 4

din Legea nr. 241/2005 presupune existența unui refuz nejustificat de a prezenta

documentele legale la control.

Inculpatul a arătat că nu este în măsură

să prezinte vreun document legat de SC M. SRL datorită unui caz fortuit. Astfel,

el a precizat că nu mai deține nici un document deoarece a fost implicat într-un

accident de circulație care a avut ca urmare incendierea autoturismului său. Inculpatul

a mai adăugat că a relatat aceste aspecte la I.P.J. Constanța, unde a făcut referiri

și în ceea ce privește documentele ce se aflau în autoturism.

Însă organele de urmărire penală nu au

verificat aceste aspecte, prezumând că neprezentarea documentelor contabile s-a

datorat relei credințe a inculpatului. Instanța a constatat că atâta timp cât susținerile

inculpatului nu au fost contrazise de alte probe, iar acesta nu trebuie să-și dovedească

nevinovăția, în prezenta cauză nu s-a făcut dovada unui refuz nejustificat al inculpatului

de a prezenta documentele contabile, acest refuz neputând fi prezumat.

În

sfârșit, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de

art. 4 din Legea nr. 241/2005, pe lângă elementul subiectiv, vinovăția, legiuitorul

a prevăzut și o altă condiție esențială, care întregește acest element subiectiv,

respectiv scopul urmărit de făptuitor. Astfel, infracțiunea de evaziune fiscală

prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 poate fi reținută doar atunci când refuzul

nejustificat de a prezenta documentele legale s-a făcut în scopul de a împiedica

verificările financiare sau fiscale.

Or, nici în această privință, organele

de urmărire penală nu au făcut dovada îndeplinirii cerinței indicate de legiuitor.

Simpla împrejurare că inculpatul nu a prezentat organelor de control documentele

financiar contabile nu poate conduce, automat, la concluzia că scopul urmărit de

acesta a fost acela de a împiedica verificările fiscale, cu atât mai mult cu cât

nu s-a stabilit dacă acesta a primit somațiile sau dacă a existat un refuz din partea

lui de a prezenta aceste documente. Și în această situație organele de urmărire

penală au operat cu prezumții, prezumții care însă nu sunt suficiente pentru a justifica

condamnarea unei persoane în lipsa unor probe care să dovedească, fără echivoc,

vinovăția acesteia.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. instanța

a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 4 din Legea nr. 241/2005.

În

ceea ce privește latura civilă a procesului penal, instanța

de fond a reținut că D.G.F.P. Timiș s-a constituit parte civilă în cauză cu suma

de 73.523,40 RON reprezentând T.V.A. și impozit pe profit.

Potrivit raportului de expertiză contabilă

existent la dosar, prejudiciul cauzat de către inculpat bugetului de stat este de

73.523,40 RON reprezentând impozit pe venit și T.V.A. colectat și nevirat, obligații

fiscale de la plata cărora inculpatul s-a sustras prin omisiunea înregistrării în

contabilitate a operațiunilor comerciale efectuate.

Ca atare, în condițiile în care prin fapta

sa ilicită inculpatul a cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului, instanța

de fond a apreciat că acest prejudiciu trebuie reparat, motiv pentru care în temeiul

art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998,

999 C. civ. l-a obligat pe acesta la plata sumei de 73.523,40 RON daune materiale

către partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Timiș.

În

temeiul art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea

nr. 241/2005 și cu aplicarea art. 163 C. pen. instanța de fond a dispus instituirea

măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului până la concurența

sumelor acordate cu titlu de daune materiale.

În

ceea ce privește SC M. SRL, această societate nu a fost citată

în calitate de parte responsabilă civilmente, obligarea ei la plata despăgubirilor

civile nemaifiind posibilă întrucât firma a fost radiată din Registrul Comerțului,

încetându-și existența, la data de 7 mai 2010.

Împotriva sentinței Tribunalului Timiș

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul H.D.R.

În

motivarea apelului formulat de parchet s-a arătat că sentința

este netemeinică și nelegală, întrucât printr-o greșită interpretare a probelor

administrate s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C.

proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, solicitându-se

condamnarea pentru această infracțiune, întrucât refuzul nejustificat al inculpatului

de a prezenta organelor competente declarațiile legale în scopul împiedicării verificărilor

financiare fiscale sau vamale trebuie apreciat în funcție de atitudinea celui care

refuză.

Apelul inculpatului nu a fost motivat în

scris, ci oral în ziua judecății de apărătorul din oficiu care a solicitat reducerea

cuantumului pedepsei spre minimul special prevăzut de legea penală.

Prin decizia penală nr. 213/A din 8 noiembrie

2012, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondate apelurile declarate.

S-a reținut că instanța de fond, pe baza

întregului material probator existent în cauză, a stabilit în mod corect starea

de fapt dedusă judecății, respectiv aceea că inculpatul H.D.R. în calitate de asociat

unic și administrator la SC M. SRL a omis să înregistreze în evidența contabilă

venituri în cuantum de 249.979,50 RON obținute în urma către SC F.I. SRL a unei

cantități de lingouri de plumb, faptă care întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 241/2005.

În

apărarea sa, inculpatul a arătat pe parcursul procesului penal

că nu a desfășurat nici un fel de activitate prin intermediul firmei SC M. SRL Timișoara,

nu a ținut evidență contabilă, nu a avut relații comerciale cu SC F.I. SRL, însă

susținerile inculpatului au fost contrazise de celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, în nota de constatare întocmită

la data de 30 aprilie 2008 de către Garda Financiară, Secția Județeană Mehedinți

în urma unui control efectuat

la SC F.I. SRL Strehaia, s-a

arătat că această firmă s-a aprovizionat cu lingouri de plumb de la SC M. SRL Timișoara

în valoare totală de 249.979,50 RON, pe care le-a comercializat mai departe către

SC L.C. SRL Băilești, plata mărfurilor făcându-se în numerar, fiind prezentate chitanțe

în acest sens, iar SC F.I. SRL a înregistrat în contabilitate facturile de aprovizionare

de la SC M. SRL conform jurnalului de cumpărări și fișei de furnizori.

Tranzacțiile au fost confirmate și de martorul

R.E., administratorul SC F.I. SRL Strehaia, arătând că această firmă a cumpărat

de la SC M. SRL, reprezentată de inculpatul H.D.R., mai multe lingouri de plumb,

marfa fiind ridicată de la locuința inculpatului.

Faptul că inculpatul H.D.R., în calitate

de administrator al SC M. SRL, a omis să înregistreze în evidența contabilă a firmei

operațiunile comerciale realizate și veniturile obținute, în scopul sustragerii

de la plata obligațiilor fiscale către stat, rezultă și din concluziile raportului

de expertiză contabilă întocmit în faza de urmărire penală, mai precis că SC M.

SRL nu a înregistrat în evidența contabilă cele 50 facturi fiscale emise de către

SC F.I. SRL Strehaia, prin care s-au vândut în lunile iulie și august 2007 lingouri

de plumb în valoare de 249.979,50 RON și nu a declarat la organele fiscale veniturile

obținute din aceste tranzacții comerciale.

Prin această faptă, inculpatul a cauzat

bugetului consolidat al statului un prejudiciu în valoare de 73.523,40 RON reprezentând

impozit pe profit și TVA, iar fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, fapta inculpatului

fiind comisă cu intenție directă.

Instanța de fond la sancționarea penală

a inculpatului a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul

de pericol social al infracțiunii, modalitatea și împrejurările comiterii faptei,

valoarea ridicată a prejudiciului creat, dar și circumstanțele personale ale inculpatului

care nu are antecedente penale însă s-a sustras de la judecata cauzei, iar față

de aceste elemente pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de

evaziune fiscală, este de natură să conducă la reeducarea acesteia.

Deși inculpatul nu are antecedente penale,

s-a constatat că acesta a mai fost condamnat pentru fapte concurente prin sentința

penală nr. 163 din 11 aprilie 2006 a Judecătoriei Deta, rămasă definitivă prin decizia

penală nr. 514/R din 15 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara, inculpatul fiind condamnat

la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de

art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., motiv pentru care s-au contopit pedepsele de

câte 3 ani închisoare în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care

s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, astfel că s-a dispus ca inculpatul să

execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare și s-a dedus din această

pedeapsă durata pedepsei executate în perioada 3 iunie 2009-19 aprilie 2011, iar

raportat și la acest element, instanța apreciază că nu se impune reducerea cuantumului

pedepsei, așa cum a solicitat apărătorul inculpatului.

Inculpatul H.D.R. a mai fost trimis în

judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de

art. 4 din Legea nr. 241/2005, constând în refuzul nejustificat al acestuia de a

se prezenta în fața organelor competente documentele legale din patrimoniu în scopul

împiedicării verificării financiare fiscale în termen de cel mult 15 zile de la

somație.

S-a constatat că soluția de trimitere în

judecată a inculpatului a avut la bază nota unilaterală de constatare întocmită

de către Garda Financiară, secția Timiș la data de 20 august 2008, din care a rezultat

că organele de control au procedat la trimiterea unui număr de 3 invitații prin

care inculpatul a fost somat să se prezinte la sediul Gărzii Financiare cu evidența

financiar-contabilă, dar acesta nu a dat curs acestor invitații.

Din examinarea dosarului s-a constatat

că se regăsesc cele 3 invitații trimise administratorului SC M. SRL, invitațiile

purtând o semnătură de primire, fără însă a fi indicată identitatea persoanei care

a primit somațiile, iar prin raportul de constatare tehnico-științifică întocmit

în cauză s-a concluzionat că nu se poate stabili dacă semnăturile depuse pe aceste

invitații au fost executate de către inculpat.

Inculpatul, pe parcursul procesului penal,

a arătat că nu a fost înștiințat de vreun control al Gărzii Financiare, iar documentele

solicitate nu au fost prezentate datorită unui caz fortuit, întrucât acestea au

fost distruse cu ocazia unui accident de circulație, care a avut ca urmare incendierea

autoturismului său și că aceste aspecte au fost relatate la I.P.J. Constanța.

Din coroborarea acestor elemente probatorii

s-a constatat că organele de urmărire penală nu au verificat aspectele menționate

de către inculpat, mărginindu-se doar la faptul că neprezentarea documentelor contabile

s-a datorat relei-credințe a inculpatului, iar simpla împrejurare că acesta nu a

prezentat organelor de control documente financiar-contabile nu au condus automat

la concluzia că acesta a refuzat nejustificat acest lucru și că a urmărit împiedicarea

verificărilor fiscale, cu atât mai mult că nu s-a putut stabili dacă a primit somațiile

trimise de către Garda Financiară Timiș.

În

acest context, s-a constatat că prezumția de nevinovăție de

care beneficiază inculpatul cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea

nr. 241/2005 nu a fost răsturnată, întrucât nu s-a făcut dovada existenței unui

refuz nejustificat al inculpatului de a prezenta organelor de control documentele

contabile și astfel nu au fost întrunite elementele constitutive ale

acestei

infracțiuni, soluția de achitare prevăzută de art. 10 lit. d) C. proc. pen. adoptată

de Tribunalul Timiș a fost în acord cu probele administrate la dosarul cauzei.

Cu privire la latura civilă a cauzei, în

mod corect instanța de fond a apreciat că se impune obligarea inculpatului la plata

sumei de 73.523,40 RON despăgubiri materiale către partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P.

Timiș, această sumă reprezentând impozit pe venit și T.V.A. colectat și nevirat,

obligații fiscale de la plata cărora inculpatul s-a sustras prin omisiunea înregistrării

în contabilitate a operațiunilor comerciale efectuate, au fost întrunite condițiile

răspunderii civile delictuale, iar pentru a se asigura recuperarea prejudiciului

în mod corect s-a dispus și măsura instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor

inculpatului până la concurența sumelor acordate cu titlu de daune materiale.

Împotriva deciziei penale nr. 213/A din

8 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs inculpatul H.D.R.,

invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei aplicate prin reținerea circumstanțelor

atenuante, urmând a se avea în vedere circumstanțele personale favorabile.

Recursul declarat este nefondat.

Înalta Curte constată că la individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului H.D.R. pentru fapta săvârșită, evaziune fiscală prevăzută

de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 au fost avute în vedere, corect

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă

prevăzute de textul de lege, natura faptei comise, infracțiune economică prin care

s-a pricinuit o pagubă bugetului de stat în cuantum de 73.523,40 RON, reprezentând

impozit pe profit și T.V.A., nerecuperată în proces, împrejurările comiterii faptei,

precum și circumstanțele personale ale inculpatului.

Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum

orientat spre minimul special prevăzut de lege, 3 ani închisoare, s-a avut în vedere

într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpatului

(în vârstă de 37 ani, cunoscut cu antecedente penale), cât și pericolul social concret

al faptei, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat, în

calitate de asociat unic și administrator al SC M. SRL, a omis să înregistreze în

evidența contabilă venituri în cuantum de 249.979,50 RON, obținute în urma vânzării

către SC F.I. SRL a unor lingouri de plumb.

Se reține că, inculpatul H.D.R. a fost

condamnat anterior pentru fapte concurente prin sentința penală nr. 163 din 11

aprilie 2006 a Judecătoriei Deta, definitivă prin decizia penală nr. 514 din 15

mai 2008 a Curții de Apel Timișoara, la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. în temeiul dispozițiilor

art. 36 alin. (1) C. pen., s-a dispus contopirea acestei pedepse cu pedeapsa de

3 ani închisoare aplicată în cauză, stabilindu-se să execute pedeapsa cea mai grea

de 3 ani închisoare, sporită cu 6 luni, dată fiind perseverența sa infracțională,

urmând ca în final, să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare,

fiind dedusă perioada executată de la 30 iunie 2009 la 19 aprilie 2011, în temeiul

dispozițiilor art. 36 alin. (3) C. pen.

Pedeapsa rezultantă stabilită inculpatului

H.D.R. de 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală este

în măsură să realizeze scopul definit în art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni.

Prin urmare, în raport de criteriile enunțate,

o reducere a cuantumului pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante inculpatului,

cunoscut cu antecedente penale, ce s-a sustras judecății, nu se justifică.

Constatând că decizia atacată este legală

și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge ca nefondat recursul

declarat de inculpatul H.D.R. împotriva deciziei penale nr. 213/A din 8 noiembrie

2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, iar în temeiul dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul H.D.R. împotriva deciziei penale nr. 213/A din 8 noiembrie 2012 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 26

martie 2013.