ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1426/2013

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 216 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul penal nr. 4212/97/2011 a fost condamnat inculpatul C.A.O.C., la: 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.; 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

au fost contopite pedepsele sus-menționate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni. S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 și art. 84 C. pen. A fost privat inculpatul de exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile prev. de art. 71 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată executarea pedepsei accesorii sus menționate. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul C.A.O.C.

la plata sumei de 57.257 RON, cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală București reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara. Au fost respinse în rest pretențiile civile precum și cererea de menținere a sechestrului asigurător solicitate de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală București reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara. În baza art. 2, art. 4 și art. 6 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 75/2011, modificată prin Legea nr. 146/2005, s-a dispus ca, la rămânerea definitivă a sentinței, o copie a acesteia să fie comunicată Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara pentru înscrierea în cazierul fiscal.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca, la rămânerea definitivă a sentinței, o copie a dispozitivului acesteia să fie comunicată Oficiului Registrului Comerțului Hunedoara pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni. S-a dispus obligarea inculpatului C.A.O.C. la plata sumei de 360 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele: inculpatul C.A.O.C. a avut calitatea de administrator al SC I.C. SRL Deva. Prin Sentința nr. 4184/CA/2006 a Tribunalului Hunedoara, din 30 noiembrie 2006, s-a dispus dizolvarea SC I.C. SRL Deva, mențiune înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului la data de 02 februarie 2007. Cu toate acestea însă, la data de 02 mai 2007 (așadar ulterior dizolvării și înregistrării acestei mențiuni la ORC), între SC I.C.

SRL Deva, reprezentată de inculpat și SC R.C.C. SRL Deva s-a încheiat contractul de antrepriză nr. 5/2007, având ca obiect amenajare curte interioară, canalizare, instalație electrică piscină, amenajări spații interioare. Societatea inculpatului a avut calitatea de antreprenor (executant), fiind emise facturi către beneficiarul SC R.C.C. SRL Deva în sumă totală de 194.978,46 RON, inclusiv TVA Potrivit raportului de inspecție fiscală, din suma încasată de SC I.C. SRL Deva, inculpatul nu a achitat suma de 31.131 RON reprezentând TVA și suma de 26.126 RON reprezentând impozit pe profit, cauzând, astfel, un prejudiciu părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara în cuantum de 57.257 RON.

Inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen. cu aplicarea art. 18 1 C. pen. și art. 91 C. pen., întrucât faptele sale nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere modul și mijloacele de comitere a faptelor, precum și persoana inculpatului care nu are antecedente penale, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) și prev. de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea unică de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și f) din Legea nr. 241/2005, aplicarea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) rap.

la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. și stabilirea unei pedepse sub limita minimului special întrucât toate variantele alternative prev. de art. 9 au aceeași semnificație sub aspectul lezării obiectului juridic special, respectiv relațiile sociale privind buna desfășurare a activităților economico-financiare, a căror realizare presupune îndeplinirea, cu onestitate, de către contribuabili, a obligațiilor înscrise în documentele de control, să se constate că nu sunt îndeplinite cerințele laturii obiective ale conținutului alternativ de la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 întrucât nedeclararea, declararea fictivă sau inexactă a sediului persoanei verificate trebuia făcută în fața organelor fiscale, or, inculpatul nu a declarat la organele fiscale sau la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara că și-a mutat sediul social.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului C.A.O.C., care, în calitate de administrator al SC I.C. SRL, a omis în întregime evidențierea în actele contabile ale societății, veniturile realizate în urma contractului de antrepriză nr. 5 din 2 mai 2007 încheiat cu SC R.C.C. SRL, în valoare de 194.978,46 RON, producând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 57.257 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, republicată. Fapta aceluiași inculpat, care de la data de 01 octombrie 2004 și până la momentul cesionării societății, survenită la data de 04 martie 2008, s-a sustras efectuării verificărilor fiscale prin declararea fictivă a sediului principal al SC I.C.

SRL, sediu care a expirat începând cu data de 01 octombrie 2004, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, republicată. S-a arătat că, având în vedere prejudiciul cauzat părții civile - 57.257 RON - nu se poate reține că faptele inculpatului nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Tribunalul a reținut că cele două infracțiuni au fost comise în concurs real, fiind vorba de două infracțiuni distincte, una prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), iar cealaltă prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, intenția legiuitorului fiind aceea de a se considera infracțiuni distincte, fapt ce rezultă și din cuprinsul art. 9 alin. (1) "constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi, următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale". De altfel, și în reglementarea anterioară cele două fapte comise de inculpat au fost prevăzute ca infracțiuni distincte, inițial în art. 13, respectiv în art. 16 din Legea nr. 87/1994, iar ulterior în art. 11 lit. c), respectiv în art. 12 din Legea nr. 87/1994, astfel că nu se impune schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune unică și înlăturarea concursului real de infracțiuni.

S-a arătat că nu se poate reține că nu ar fi întrunită latura obiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 în condițiile în care inculpatul a recunoscut că, după ce a declarat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara ca sediu al SC I.C. SRL Deva adresa: Deva, bd. I.M., după data de 01 octombrie 2004, când a expirat contractul de comodat pentru spațiul sus-menționat, și-a mutat sediul social la adresa la care a locuit împreună cu soția și cu mama acesteia, iar după divorț, la începutul anului 2006, și-a mutat sediul social la noua adresă unde a locuit, fără a face cuvenitele mențiuni la Oficiul Registrului Comerțului și fără a anunța administrația financiară, continuând să efectueze operații comerciale și sustrăgându-se, astfel, de la controalele efectuate de organele financiare.

Reținând că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului și nu are antecedente penale, instanța a considerat că în cauză sunt aplicabile prev. art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. privind circumstanțele atenuante judiciare rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. Având în vedere prevederile art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al faptelor și persoana inculpatului, instanța a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii. Având în vedere faptele comise de inculpat, că acesta nu are antecedente penale, poziția avută pe parcursul procesului penal, instanța a apreciat că scopul preventiv-educativ poate fi atins și fără executarea acesteia, astfel că, în baza art. 81, 82 C. pen.

a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a arătat că din raportul de inspecție fiscală și adresa părții civile rezultă că inculpatul a produs un prejudiciu în cuantum de 57.257 RON, din care 31.131 RON TVA colectat și neînregistrat, și 26.126 RON impozit pe profit neînregistrat. În ceea ce privește plata accesoriilor, Tribunalul a reținut că în raport cu prevederile art. 122 1 C. proc. fisc. și ale art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, nu se datorează și nu se calculează majorări de întârziere după data deschiderii procedurii insolvenței pentru creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii insolvenței, or societatea comercială administrată de inculpatul C.A.O.C.

a fost supusă procedurii insolvenței, astfel că cererea părții civile de achitare a accesoriilor este neîntemeiată. Potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. În cauză procurorul a dispus, prin ordonanța din 17 decembrie 2010, instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, însă prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător încheiat de IPJ Hunedoara la data de 20 decembrie 2010, s-a constatat că inculpatul nu deține bunuri ce ar putea fi sechestrate, astfel că cererea părții civile de menținere a sechestrului asigurător este lipsită de obiect. Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal inculpatul C.A.O.C., apel care nu a fost motivat în scris, iar acesta nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și susține calea de atac formulată.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat a solicitat desființarea sentinței penale atacate și procedând la o nouă judecată pronunțarea unei hotărâri de achitare a inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. cu aplicarea art. 18, art. 18 1 C. pen., întrucât faptele săvârșite de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. S-a arătat că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră și a cooperat cu organele de cercetare penală. Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma celor expuse, precum și din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a reținut următoarele: Din coroborarea probatorului administrat în cauză, respectiv declarațiile inculpatului, contractul nr. 05 din 2 mai 2007, raportul de inspecție fiscală din 19 martie 2008 privind SC R.C.C.

SRL Deva și anexele la acesta, decizii impunere facturile fiscale emise de SC I.C. SRL și chitanțele privind plățile încasate de SC R.C.C. SRL Deva, fișa Oficiului Registrului Comerțului privind situația societății I.C. SRL, Sentința nr. 4184/CA/2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, raportul de inspecție fiscală din 20 iulie 2009 privind SC I.C. SRL (depus la instanța de apel) rezultă că Tribunalul a reținut o corectă stare de fapt, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005. Astfel, inculpatul C.A.O.C., având calitatea de asociat și administrator al SC I.C.

SRL Deva, ulterior expirării sediului societății, la data de 1 octombrie 2004, a declarat în continuare că societatea are sediul social în municipiul Deva, str. I.M., jud. Hunedoara, sustrăgându-se prin aceasta efectuării verificărilor fiscale până la data de 04 martie 2008, când a cesionat societatea către numitul A.V. De asemenea, din actele dosarului a rezultat că societatea administrată de inculpat a desfășurat raporturi comerciale cu SC R.C.C. SRL Deva în anul 2007 constând în prestarea de servicii, fiind emise în perioada 2 martie 2007 - 24 mai 2007 un număr de 12 facturi fiscale, neînregistrate în evidența contabilă.

La data de 2 mai 2007 între cele două societăți s-a încheiat contractul de prestări servicii cu nr. 05, ulterior acestuia fiind emise 5 dintre cele 12 facturi fiscale, din facturile depuse la dosar și din rapoartele de inspecție fiscală întocmite cu privire la cele două societăți nu a rezultat că cele 7 facturi fiscale emise anterior datei de 2 mai 2007- data încheierii contractului de prestări servicii - ar avea legătură cu acest contract, iar inculpatul a fost trimis în judecată pentru omisiunea de a înregistra în actele contabile ale societății veniturile realizate în baza contractului din data de 2 mai 2007, instanța de apel, având în vedere și dispozițiile art. 317 C. proc. pen. privind obiectul judecății, a constatat că omisiunea înregistrării în contabilitate a facturilor emise în perioada 2 martie 2007 - 24 martie 2007 nu poate fi cuprinsă în latura obiectivă a infracțiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 reținută în sarcina inculpatului.

Prin urmare, instanța a reținut că inculpatul C.A.O.C., având calitatea de asociat și administrator al SC I.C. SRL Deva, a omis evidențierea în actele contabile ale societății a veniturilor realizate în urma contractului de antrepriză nr. 5 din 2 mai 2007 încheiat cu SC R.C.C. SRL - venituri menționate în cele 5 facturi fiscale emise în perioada 02 mai 2007 - 24 mai 2007 - în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, constând în plata impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată (TVA), cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului consolidat al statului în cuantum de 18888 RON, respectiv 13839, 37 RON. Raportat la starea de fapt reținută, instanța de apel a constatat că Tribunalul a apreciat în mod just că faptele inculpatului C.A.O.C.

constituie două infracțiuni distincte de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) și de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, săvârșite în concurs real. Astfel, deși prima instanță a pus inițial în discuție, din oficiu - prin încheierea din 23 noiembrie 2011 - schimbarea încadrării juridice într-o singură infracțiune de evaziune fiscală, în mod corect, prin sentința pronunțată a analizat și reținut existența concursului de infracțiuni, concurs care rezultă atât din textul enunțat - "constituie infracțiuni" - cât și din materialitatea faptelor incriminate.

Astfel, deși faptele descrise în art. 9 alin. (1) lit. a) - g) reprezintă activități care lezează valori sociale din aceeași categorie, din folosirea noțiunii de infracțiune la plural se desprinde concluzia că legiuitorul a înțeles să dea semnificația unor infracțiuni distincte, fiecăreia din faptele descrise în acest articol și nu să le considere doar modalități alternative de săvârșire a unei singure infracțiuni.

În ceea ce privește apărarea inculpatului la prima instanță în sensul că nu sunt îndeplinite cerințele laturii obiective ale conținutului alternativ de la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 întrucât nedeclararea, declararea fictivă sau inexactă a sediului persoanei verificate trebuia făcută în fața organelor fiscale, instanța de apel constată că este nefondată, având în vedere faptul că, deși inculpatul a schimbat în anul 2004 sediul social al societății al cărei asociat și administrator era, nu a înregistrat și nu a comunicat noul sediu al societății (aflat la adresa sa de domiciliu) continuând efectuarea de activități comerciale în numele societății și după data de 1 octombrie 2004. Potrivit art. 9 alin. (1) și (2) lit. f) din Legea nr. 241/2005 constituie infracțiunea de evaziune fiscală sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, dacă fapta este săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Or, având în vedere cele reținute mai sus cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 constând în omisiunea evidențierii în contabilitatea societății a veniturilor realizate în baza contractului de antrepriză încheiat la 2 mai 2007 (deci după 3 ani de la schimbarea sediului societății), Curtea de Apel constată că fapta inculpatului a nu declara sediul societății I.C. a fost săvârșită tocmai în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Referitor la solicitarea de a se dispune achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. cu aplicarea art. 18, art. 18 1 C. pen., Curtea a reținut că este nefondată, Tribunalul apreciind în mod corect existența gradului de pericol social concret al infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) și lit. f) din Legea nr. 241/2005.

De asemenea, analizând din oficiu, conform dispozițiilor art. 271 alin. (2) C. proc. pen., pedepsele aplicate inculpatului de prima instanță, Curtea a constatat că acestea au fost just individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și menite a contribui la realizarea scopului educativ și coercitiv prev. de art. 52 C. pen. La individualizarea și proporționalizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare infracțiune și a pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare, instanța a reținut că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului și nu are antecedente penale, considerând că în cauză sunt aplicabile prev. art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

privind circumstanțele atenuante judiciare rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. De asemenea, instanța a invocat prevederile art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al faptelor și persoana inculpatului. Curtea de Apel, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra individualizării pedepsei aplicate inculpatului și reținând dispozițiile art. 372 C. proc. pen. privind neagravarea situației în calea de atac, a considerat că pedepsele aplicate inculpatului sunt minime raportat la criteriile amintite prevăzute în art. 72 C. pen., la împrejurările cauzei, la existența concursului de infracțiuni, la cuantumul prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului, cât și raportat la persoana inculpatului, la atitudinea acestuia cu privire la faptele săvârșite, și astfel nu s-ar justifica reducerea acestora.

Instanța de apel a constatat de asemenea că Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și art. 64 lit. b) C. pen., precum și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, în raport cu natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, cu împrejurările cauzei și cu persoana inculpatului. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că apelul inculpatului este fondat, având în vedere următoarele: Partea vătămată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara s-a constituit parte civilă în cauză în faza de urmărire penală solicitând obligarea inculpatului C.A.O.C.

la plata sumei de 57.257 RON, reprezentând TVA colectat și neînregistrat în sumă de 31.131 RON și impozit pe profit neînregistrat în sumă de 26.126 RON. Prin adresa din 26 septembrie 2011, înainte de citirea actului de sesizare a instanței, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata acelorași sume, precum și acordarea accesoriilor calculate pentru acest debit, în conformitate cu art. 119 alin. (1) și art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru omisiunea de a evidenția în actele contabile ale societății calitatea de administrator al SC I.C. SRL Deva, veniturile realizate în urma contractului de antrepriză nr. 5 din 2 mai 2007 încheiat cu SC R.C.C.

SRL. Instanța de apel a solicitat părții civile să comunice cuantumul prejudiciului pretins defalcat, cu referire strictă la facturile fiscale emise ulterior datei de 2 mai 2007. S-au comunicat raportul de inspecție fiscală efectuat la SC I.C. SRL și situația facturilor emise de această societate către beneficiarul SC R.C.C. SRL. Din analiza acestor acte s-a constatat că în constituirea de parte civilă au fost incluse și sume care nu au legătură cu obiectul prezentei cauze, întrucât, deși se referă la același control efectuat la societatea SC I.C. SRL Deva, privesc facturi fiscale emise anterior datei de 2 mai 2007 când a fost încheiat contractul de antrepriză cu SC R.C.C. SRL., fără a rezulta că prestațiile efectuate în perioada anterioară și pentru care au fost emise facturile fiscale au legătură cu fapta de evaziune fiscală pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în modalitatea reținută de procuror prin actul de sesizare.

Prin urmare, având în vedere cele reținute cu privire la faptul că omisiunea înregistrării în contabilitate a facturilor emise în perioada 2 martie 2007 - 24 martie 2007 nu poate fi cuprinsă în latura obiectivă a infracțiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, în aplicarea dispozițiilor art. 998 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală, s-a constatat că se justifică obligarea inculpatului doar la plata despăgubirilor civile cauzate părții civile prin săvârșirea faptei care a format obiectul acțiunii penale exercitate în prezenta cauză, sumele aferente perioadei anterioare datei de 2 mai 2007 fiind acordate în mod nejustificat de prima instanță, din moment ce nu există legătură de cauzalitate între acest pretins prejudiciu și infracțiunea de evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului.

Totodată, cu toate că, atât prin constituirea de parte civilă cât și prin adresa comunicată Curții, partea civilă a solicitat acordarea și de penalități de întârziere, aferente prejudiciului cauzat, instanța de apel a constatat că Tribunalul a respins această cerere, iar partea civilă nu a declarat apel împotriva sentinței și astfel cererea de acordare a penalităților de întârziere s-a apreciat că este inadmisibilă, raportat și la dispozițiile art. 272 C. proc. pen. privind neagravarea situației inculpatului în propriul apel. Sub acest aspect, s-a precizat faptul că partea civilă nu a formulat pretenții și împotriva societății I.C. SRL și nu a solicitat, conform dispozițiilor art. 16 C. proc.

pen., introducerea acesteia în calitate de parte responsabilă civilmente și prin urmare, sub aspectul laturii civile a cauzei starea de insolvență a societății nu are nicio relevanță în prezenta cauză, inculpatul fiind singura persoană chemată în acest proces penal să răspundă civil pentru fapta sa. Pentru toate considerentele ce preced, văzând și dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a), instanța a admis apelul declarat de inculpatul C.A.O.C. împotriva Sentinței penale nr. 216 din data de 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 4212/97/2011 și a desființat sentința penală atacată numai sub aspectul laturii civile. Rejudecând în aceste limite, a redus cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat inculpatul C.A.O.C.

în favoarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală București de la suma de 57.257 RON la suma de 25.493 RON, sumă ce reprezintă impozitul suplimentar pe profit (11.654 RON) și TVA suplimentar (13.839 RON) neachitate aferente lunii mai 2007, și care au rezultat din raportul de inspecție fiscală și din precizările făcute de partea civilă. S-au menținut în rest dispozițiile sentinței penale atacate, în măsura în care nu contravin deciziei din apel, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara și inculpatul C.A.O.C., recurs care nu a fost motivat în scris, și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a-și susține calea de atac formulată.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 , 17 și 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen. cu aplicarea art. 18 1 C. pen.

și art. 91 C. pen., întrucât faptele inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere modul și mijloacele de comitere a faptelor, precum și persoana inculpatului care nu are antecedente penale.; schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) și prev. de art. 9 lit. f) din Legii nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea unică de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și f) din Legea nr. 241/2005, în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate și menținerea dispozițiilor privind suspendarea condiționată. Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 , 17 și 14 C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente: Astfel, Înalta Curte reține că, din coroborarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei rezultă că instanțele au reținut o corectă stare de fapt, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul C.A.O.C., având calitatea de asociat și administrator al S.C I.C. SRL Deva, ulterior expirării sediului societății, la data de 1 octombrie 2004, a declarat în continuare că societatea are sediul social în municipiul Deva, str. I.M., jud. Hunedoara, sustrăgându-se prin aceasta efectuării verificărilor fiscale până la data de 04 martie 2008, când a cesionat societatea către numitul A.V.

De asemenea, din actele dosarului mai rezultă că societatea administrată de inculpat a desfășurat raporturi comerciale cu SC R.C.C. SRL Deva în anul 2007 constând în prestarea de servicii, fiind emise în perioada 2 martie 2007 - 24 mai 2007 un număr de 12 facturi fiscale, neînregistrate în evidența contabilă. La data de 2 mai 2007 între cele două societăți s-a încheiat contractul de prestări servicii cu nr. 05,ulterior acestuia fiind emise 5 dintre cele 12 facturi fiscale.

Cum din acest contract, din facturile depuse la dosar și din rapoartele de inspecție fiscală întocmite cu privire la cele două societăți nu rezultă că cele 7 facturi fiscale emise anterior datei de 2 mai 2007 - data încheierii contractului de prestări servicii - ar avea legătură cu acest contract, iar inculpatul a fost trimis în judecată pentru omisiunea de a înregistra în actele contabile ale societății veniturile realizate în baza contractului din data de 2 mai 2007, instanța de apel, având în vedere și dispozițiile art. 317 C. proc. pen. privind obiectul judecății, a constatat că omisiunea înregistrării în contabilitate a facturilor emise în perioada 2 martie 2007 - 24 martie 2007 nu poate fi cuprinsă în latura obiectivă a infracțiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 reținută în sarcina inculpatului.

Prin urmare, instanța reține că inculpatul C.A.O.C., având calitatea de asociat și administrator al SC I.C. SRL Deva, a omis evidențierea în actele contabile ale societății a veniturilor realizate în urma contractului de antrepriză nr. 5 din 2 mai 2007 încheiat cu SC R.C.C. SRL - venituri menționate în cele 5 facturi fiscale emise în perioada 02 mai 2007 - 24 mai 2007 - în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, constând în plata impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată (TVA), cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului consolidat al statului în cuantum de 18.888 RON, respectiv 13.839, 37 RON. Astfel, corect instanțele au constatat că faptele inculpatului C.A.O.C.

constituie două infracțiuni distincte de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) și de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, săvârșite în concurs real, concurs care rezultă atât din textul enunțat - "constituie infracțiuni" - cât și din materialitatea faptelor incriminate. Potrivit art. 9 alin. (1) și (2) lit. f) din Legea nr. 241/2005 constituie infracțiunea de evaziune fiscală sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, dacă fapta este săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Așadar, având în vedere cele reținute mai sus cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 constând în omisiunea evidențierii în contabilitatea societății a veniturilor realizate în baza contractului de antrepriză încheiat la 2 mai 2007 (deci după 3 ani de la schimbarea sediului societății), instanța reține că fapta inculpatului de a nu declara sediul societății I.C. a fost săvârșită tocmai în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Referitor la solicitarea de a se dispune achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. cu aplicarea art. 18 1 C. pen., Înalta Curte, în acord total cu instanțele de fond și apel, reține că este nefondată, instanțele apreciind în mod corect existența gradului de pericol social concret al infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) și lit. f) din Legea nr. 241/2005.

Raportat la criteriile prevăzute de art. 18 1 alin. (2) C. pen., respectiv față de modul de săvârșire, de împrejurările în care au fost comise faptele, de natura acestora [infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) fiind o infracțiune de rezultat și infracțiunea prev. de art. 9 lit. f) o infracțiune de pericol], de cuantumul prejudiciului, și nu în ultimul rând având în vedere conduita inculpatului, care a recunoscut doar parțial săvârșirea faptelor, nu se poate reține că acțiunile acestuia nu prezintă gradul de pericol social concret al infracțiunilor de evaziune fiscală și că, prin urmare, pentru sancționarea acestuia nu este necesară aplicarea unei pedepse. De asemenea, analizând, pedepsele aplicate inculpatului de prima instanță și menținute de instanța de apel, Înalta Curte constată că acestea au fost just individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

și menite a contribui la realizarea scopului educativ și coercitiv prev. de art. 52 C. pen. La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare infracțiune și a pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare, instanțele au reținut că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului și nu are antecedente penale, considerând că în cauză sunt aplicabile prev. art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. privind circumstanțele atenuante judiciare rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. De asemenea, instanțele au invocat prevederile art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al faptelor și persoana inculpatului.

Înalta Curte, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra individualizării pedepsei aplicate inculpatului, consideră că pedepsele aplicate sunt minime raportat la criteriile amintite prevăzute în art. 72 C. pen., la împrejurările cauzei, la existența concursului de infracțiuni, la cuantumul prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului, cât și raportat la persoana inculpatului, la atitudinea acestuia cu privire la faptele săvârșite, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și susține recursul, încercând chiar tergiversarea soluționării recursului, și astfel nu s-ar justifica reducerea pedepselor. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Înalta Curte constată că instanța de apel în rejudecare, a rezolvat corect latura civilă a cauzei, prin reducerea cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat inculpatul C.A.O.C.

în favoarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală București de la suma de 57.257 RON la suma de 25.493 RON, sumă ce reprezintă impozitul suplimentar pe profit (11.654 RON) și TVA suplimentar (13.839 RON) neachitate aferente lunii mai 2007, și care a rezultat din raportul de inspecție fiscală și din precizările făcute de partea civilă. Partea vătămată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara s-a constituit parte civilă în cauză în faza de urmărire penală solicitând obligarea inculpatului C.A.O.C. la plata sumei de 57.257 RON, reprezentând TVA colectat și neînregistrat în sumă de 31.131 RON și impozit pe profit neînregistrat în sumă de 26.126 RON, însă inculpatul a fost trimis în judecată pentru omisiunea de a evidenția în actele contabile ale societății calitatea de administrator al SC I.C.

SRL Deva, veniturile realizate în urma contractului de antrepriză nr. 5 din 2 mai 2007 încheiat cu SC R.C.C. SRL Instanța de apel a solicitat părții civile să comunice cuantumul prejudiciului pretins defalcat, cu referire strictă la facturile fiscale emise ulterior datei de 2 mai 2007. S-au comunicat raportul de inspecție fiscală efectuat la SC I.C. SRL și situația facturilor emise de această societate către beneficiarul SC R.C.C. SRL. Din analiza acestor acte, corect s-a constatat că în constituirea de parte civilă au fost incluse și sume care nu aveau legătură cu obiectul prezentei cauze, întrucât, deși se referă la același control efectuat la societatea SC I.C. SRL Deva, privesc facturi fiscale emise anterior datei de 2 mai 2007, când a fost încheiat contractul de antrepriză cu SC R.C.C.

SRL, fără a rezulta că prestațiile efectuate în perioada anterioară și pentru care au fost emise facturile fiscale au legătură cu fapta de evaziune fiscală pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în modalitatea reținută de procuror prin actul de sesizare. Astfel că, corect s-a reținut împrejurarea că omisiunea înregistrării în contabilitate a facturilor emise în perioada 2 martie 2007 - 24 martie 2007 nu poate fi cuprinsă în latura obiectivă a infracțiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, în aplicarea dispozițiilor art. 998 C. civ.

privind răspunderea civilă delictuală, aceasta justificând obligarea inculpatului doar la plata despăgubirilor civile cauzate părții civile prin săvârșirea faptei care a format obiectul acțiunii penale exercitate în prezenta cauză, sumele aferente perioadei anterioare datei de 2 mai 2007 fiind acordate în mod nejustificat de prima instanță, neexistând legătură de cauzalitate între acest pretins prejudiciu și infracțiunea de evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului, de asemenea în mod corect nu s-au acordat penalitățile de întârziere de către instanța de apel, întrucât aceste pretenții au fost formulate la instanța de fond, care le-a respins prin Sentința penală nr. 216 din data de 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 4212/97/2011, sentință care însă nu a fost apelată de către partea civilă, ci doar de către inculpat.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate, recursurile formulate de către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara și inculpatul C.A.O.C. împotriva Deciziei penale nr. 92/A din 04 septembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara și inculpatul C.A.O.C. împotriva Deciziei penale nr. 92/A din 04 septembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 aprilie 2013. Procesat de GGC - GV