ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.04.2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1426/2013

HOTĂRÂRE
24.04.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1426/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 216 din 28 noiembrie

2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul penal nr. 4212/97/2011 a

fost condamnat inculpatul C.A.O.C., la: 1 an și 6 luni închisoare pentru

infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76

alin. (1) lit. d) C. pen.; 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de

evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu

aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d)

pedepsele sus-menționate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1

an și 6 luni închisoare.

În baza art. 81, 82

unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

S-au pus în vedere

inculpatului dispozițiile art. 83 și art. 84 C. pen.

A fost privat

inculpatul de exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. în condițiile prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii a fost suspendată executarea pedepsei accesorii sus menționate.

În baza art. 14 și

art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul C.A.O.C.

la plata sumei de 57.257 RON, cu titlu de despăgubiri civile, către partea

civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală București reprezentată de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara. Au fost respinse

în rest pretențiile civile precum și cererea de menținere a sechestrului

asigurător solicitate de partea civilă Agenția Națională de Administrare

Fiscală București reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Județului Hunedoara. În baza art. 2, art. 4 și art. 6 alin. (1) lit. a) din

O.U.G. nr. 75/2011, modificată prin Legea nr. 146/2005, s-a dispus ca, la

rămânerea definitivă a sentinței, o copie a acesteia să fie comunicată

Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara pentru înscrierea

în cazierul fiscal. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca, la

rămânerea definitivă a sentinței, o copie a dispozitivului acesteia să fie

comunicată Oficiului Registrului Comerțului Hunedoara pentru efectuarea

cuvenitelor mențiuni.

S-a dispus obligarea

inculpatului C.A.O.C. la plata sumei de 360 RON cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul a reținut următoarele: inculpatul C.A.O.C. a avut calitatea

de administrator al SC I.C. SRL Deva. Prin Sentința nr. 4184/CA/2006 a

Tribunalului Hunedoara, din 30 noiembrie 2006, s-a dispus dizolvarea SC I.C.

SRL Deva, mențiune înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului la data de 02

februarie 2007. Cu toate acestea însă, la data de 02 mai 2007 (așadar ulterior

dizolvării și înregistrării acestei mențiuni la ORC), între SC I.C. SRL Deva,

reprezentată de inculpat și SC R.C.C. SRL Deva s-a încheiat contractul de

antrepriză nr. 5/2007, având ca obiect amenajare curte interioară, canalizare,

instalație electrică piscină, amenajări spații interioare. Societatea

inculpatului a avut calitatea de antreprenor (executant), fiind emise facturi

către beneficiarul SC R.C.C. SRL Deva în sumă totală de 194.978,46 RON, inclusiv

TVA Potrivit raportului de inspecție fiscală, din suma încasată de SC I.C. SRL

Deva, inculpatul nu a achitat suma de 31.131 RON reprezentând TVA și suma de

26.126 RON reprezentând impozit pe profit, cauzând, astfel, un prejudiciu

părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara în cuantum de 57.257 RON.

Inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10

alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen. cu aplicarea art. 18

1

C.

pen. și art. 91 C. pen., întrucât faptele sale nu prezintă gradul de pericol

social al unei infracțiuni, având în vedere modul și mijloacele de comitere a

faptelor, precum și persoana inculpatului care nu are antecedente penale,

schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunile de evaziune fiscală

prev. de art. 9 lit. b) și prev. de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea unică de evaziune fiscală

prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și f) din Legea nr. 241/2005, aplicarea

circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76

alin. (1) lit. d) C. pen. și stabilirea unei pedepse sub limita minimului

special întrucât toate variantele alternative prev. de art. 9 au aceeași

semnificație sub aspectul lezării obiectului juridic special, respectiv

relațiile sociale privind buna desfășurare a activităților

economico-financiare, a căror realizare presupune îndeplinirea, cu onestitate,

de către contribuabili, a obligațiilor înscrise în documentele de control, să

se constate că nu sunt îndeplinite cerințele laturii obiective ale conținutului

alternativ de la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 întrucât

nedeclararea, declararea fictivă sau inexactă a sediului persoanei verificate

trebuia făcută în fața organelor fiscale, or, inculpatul nu a declarat la

organele fiscale sau la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul

Hunedoara că și-a mutat sediul social.

În drept, s-a reținut

că fapta inculpatului C.A.O.C., care, în calitate de administrator al SC I.C.

SRL, a omis în întregime evidențierea în actele contabile ale societății,

veniturile realizate în urma contractului de antrepriză nr. 5 din 2 mai 2007

încheiat cu SC R.C.C. SRL, în valoare de 194.978,46 RON, producând un

prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 57.257 RON, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, republicată. Fapta aceluiași

inculpat, care de la data de 01 octombrie 2004 și până la momentul cesionării

societății, survenită la data de 04 martie 2008, s-a sustras efectuării

verificărilor fiscale prin declararea fictivă a sediului principal al SC I.C.

SRL, sediu care a expirat începând cu data de 01 octombrie 2004, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de

art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, republicată.

S-a arătat că, având

în vedere prejudiciul cauzat părții civile - 57.257 RON - nu se poate reține că

faptele inculpatului nu ar prezenta gradul de pericol social al unei

infracțiuni. Tribunalul a reținut că cele două infracțiuni au fost comise în

concurs real, fiind vorba de două infracțiuni distincte, una prev. de art. 9

alin. (1) lit. b), iar cealaltă prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

241/2005, intenția legiuitorului fiind aceea de a se considera infracțiuni

distincte, fapt ce rezultă și din cuprinsul art. 9 alin. (1) "constituie

infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 8 ani

și interzicerea unor drepturi, următoarele fapte săvârșite în scopul

sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale". De altfel, și în

reglementarea anterioară cele două fapte comise de inculpat au fost prevăzute

ca infracțiuni distincte, inițial în art. 13, respectiv în art. 16 din Legea

nr. 87/1994, iar ulterior în art. 11 lit. c), respectiv în art. 12 din Legea

nr. 87/1994, astfel că nu se impune schimbarea încadrării juridice într-o

infracțiune unică și înlăturarea concursului real de infracțiuni.

S-a arătat că nu se

poate reține că nu ar fi întrunită latura obiectivă a infracțiunii de evaziune

fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 în

condițiile în care inculpatul a recunoscut că, după ce a declarat la Oficiul

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara ca sediu al SC I.C. SRL

Deva adresa: Deva, bd. I.M., după data de 01 octombrie 2004, când a expirat

contractul de comodat pentru spațiul sus-menționat, și-a mutat sediul social la

adresa la care a locuit împreună cu soția și cu mama acesteia, iar după divorț,

la începutul anului 2006, și-a mutat sediul social la noua adresă unde a

locuit, fără a face cuvenitele mențiuni la Oficiul Registrului Comerțului și

fără a anunța administrația financiară, continuând să efectueze operații

comerciale și sustrăgându-se, astfel, de la controalele efectuate de organele

financiare.

Reținând că

inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului și nu are

antecedente penale, instanța a considerat că în cauză sunt aplicabile prev.

art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. privind circumstanțele atenuante

judiciare rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.

Având în vedere

prevederile art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al faptelor și

persoana inculpatului, instanța a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa

închisorii. Având în vedere faptele comise de inculpat, că acesta nu are

antecedente penale, poziția avută pe parcursul procesului penal, instanța a

apreciat că scopul preventiv-educativ poate fi atins și fără executarea

acesteia, astfel că, în baza art. 81, 82 C. pen. a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani

și 6 luni.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei, s-a arătat că din raportul de inspecție fiscală și

adresa părții civile rezultă că inculpatul a produs un prejudiciu în cuantum de

57.257 RON, din care 31.131 RON TVA colectat și neînregistrat, și 26.126 RON

impozit pe profit neînregistrat.

În ceea ce privește

plata accesoriilor, Tribunalul a reținut că în raport cu prevederile art. 122

1

insolvenței, nu se datorează și nu se calculează majorări de întârziere după

data deschiderii procedurii insolvenței pentru creanțele fiscale născute

anterior sau ulterior datei deschiderii insolvenței, or societatea comercială

administrată de inculpatul C.A.O.C. a fost supusă procedurii insolvenței,

astfel că cererea părții civile de achitare a accesoriilor este neîntemeiată.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 luarea măsurilor asigurătorii este

obligatorie. În cauză procurorul a dispus, prin ordonanța din 17 decembrie

2010, instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile

ale inculpatului, însă prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului

asigurător încheiat de IPJ Hunedoara la data de 20 decembrie 2010, s-a

constatat că inculpatul nu deține bunuri ce ar putea fi sechestrate, astfel că

cererea părții civile de menținere a sechestrului asigurător este lipsită de

obiect.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel în termenul legal inculpatul C.A.O.C., apel care nu a

fost motivat în scris, iar acesta nu s-a prezentat în fața instanței pentru

a-și susține calea de atac formulată.

Apărătorul desemnat

din oficiu pentru inculpat a solicitat desființarea sentinței penale atacate și

procedând la o nouă judecată pronunțarea unei hotărâri de achitare a

inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b

1

)

1

faptele săvârșite de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni. S-a arătat că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o

atitudine sinceră și a cooperat cu organele de cercetare penală.

Verificând

legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma celor expuse, precum și

din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a reținut

următoarele:

Din coroborarea

probatorului administrat în cauză, respectiv declarațiile inculpatului,

contractul nr. 05 din 2 mai 2007, raportul de inspecție fiscală din 19 martie

2008 privind SC R.C.C. SRL Deva și anexele la acesta, decizii impunere

facturile fiscale emise de SC I.C. SRL și chitanțele privind plățile încasate de

SC R.C.C. SRL Deva, fișa Oficiului Registrului Comerțului privind situația

societății I.C. SRL, Sentința nr. 4184/CA/2006 pronunțată de Tribunalul

Hunedoara, raportul de inspecție fiscală din 20 iulie 2009 privind SC I.C. SRL

(depus la instanța de apel) rezultă că Tribunalul a reținut o corectă stare de

fapt, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune

fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și de art. 9 alin. (1) lit. f) din

Legea nr. 241/2005.

Astfel, inculpatul

C.A.O.C., având calitatea de asociat și administrator al SC I.C. SRL Deva,

ulterior expirării sediului societății, la data de 1 octombrie 2004, a declarat

în continuare că societatea are sediul social în municipiul Deva, str. I.M.,

jud. Hunedoara, sustrăgându-se prin aceasta efectuării verificărilor fiscale

până la data de 04 martie 2008, când a cesionat societatea către numitul A.V.

De asemenea, din actele dosarului a rezultat că societatea administrată de

inculpat a desfășurat raporturi comerciale cu SC R.C.C. SRL Deva în anul 2007

constând în prestarea de servicii, fiind emise în perioada 2 martie 2007 - 24

mai 2007 un număr de 12 facturi fiscale, neînregistrate în evidența contabilă.

La data de 2 mai 2007

între cele două societăți s-a încheiat contractul de prestări servicii cu nr.

05, ulterior acestuia fiind emise 5 dintre cele 12 facturi fiscale, din

facturile depuse la dosar și din rapoartele de inspecție fiscală întocmite cu

privire la cele două societăți nu a rezultat că cele 7 facturi fiscale emise

anterior datei de 2 mai 2007- data încheierii contractului de prestări servicii

- ar avea legătură cu acest contract, iar inculpatul a fost trimis în judecată

pentru omisiunea de a înregistra în actele contabile ale societății veniturile

realizate în baza contractului din data de 2 mai 2007, instanța de apel, având

în vedere și dispozițiile art. 317 C. proc. pen. privind obiectul judecății, a

constatat că omisiunea înregistrării în contabilitate a facturilor emise în

perioada 2 martie 2007 - 24 martie 2007 nu poate fi cuprinsă în latura

obiectivă a infracțiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005

reținută în sarcina inculpatului.

Prin urmare, instanța

a reținut că inculpatul C.A.O.C., având calitatea de asociat și administrator

al SC I.C. SRL Deva, a omis evidențierea în actele contabile ale societății a

veniturilor realizate în urma contractului de antrepriză nr. 5 din 2 mai 2007

încheiat cu SC R.C.C. SRL - venituri menționate în cele 5 facturi fiscale emise

în perioada 02 mai 2007 - 24 mai 2007 - în scopul de a se sustrage de la

îndeplinirea obligațiilor fiscale, constând în plata impozitului pe profit și a

taxei pe valoarea adăugată (TVA), cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului

consolidat al statului în cuantum de 18888 RON, respectiv 13839, 37 RON.

Raportat la starea de

fapt reținută, instanța de apel a constatat că Tribunalul a apreciat în mod

just că faptele inculpatului C.A.O.C. constituie două infracțiuni distincte de

evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) și de art. 9 lit. f) din Legea nr.

241/2005, săvârșite în concurs real.

Astfel, deși prima

instanță a pus inițial în discuție, din oficiu - prin încheierea din 23

noiembrie 2011 - schimbarea încadrării juridice într-o singură infracțiune de

evaziune fiscală, în mod corect, prin sentința pronunțată a analizat și reținut

existența concursului de infracțiuni, concurs care rezultă atât din textul

enunțat - "constituie infracțiuni" - cât și din materialitatea

faptelor incriminate. Astfel, deși faptele descrise în art. 9 alin. (1) lit. a)

- g) reprezintă activități care lezează valori sociale din aceeași categorie,

din folosirea noțiunii de infracțiune la plural se desprinde concluzia că

legiuitorul a înțeles să dea semnificația unor infracțiuni distincte, fiecăreia

din faptele descrise în acest articol și nu să le considere doar modalități

alternative de săvârșire a unei singure infracțiuni. În ceea ce privește

apărarea inculpatului la prima instanță în sensul că nu sunt îndeplinite

cerințele laturii obiective ale conținutului alternativ de la art. 9 alin. (1)

lit. f) din Legea nr. 241/2005 întrucât nedeclararea, declararea fictivă sau

inexactă a sediului persoanei verificate trebuia făcută în fața organelor

fiscale, instanța de apel constată că este nefondată, având în vedere faptul

că, deși inculpatul a schimbat în anul 2004 sediul social al societății al

cărei asociat și administrator era, nu a înregistrat și nu a comunicat noul

sediu al societății (aflat la adresa sa de domiciliu) continuând efectuarea de

activități comerciale în numele societății și după data de 1 octombrie 2004.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (2) lit. f) din Legea nr. 241/2005 constituie

infracțiunea de evaziune fiscală sustragerea de la efectuarea verificărilor

financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea

inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor

verificate, dacă fapta este săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea

obligațiilor fiscale.

Or, având în vedere

cele reținute mai sus cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii

prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 constând în omisiunea

evidențierii în contabilitatea societății a veniturilor realizate în baza

contractului de antrepriză încheiat la 2 mai 2007 (deci după 3 ani de la

schimbarea sediului societății), Curtea de Apel constată că fapta inculpatului

a nu declara sediul societății I.C. a fost săvârșită tocmai în scopul

sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Referitor la

solicitarea de a se dispune achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. cu aplicarea art. 18, art.

18

1

apreciind în mod corect existența gradului de pericol social concret al

infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) și lit. f) din Legea

nr. 241/2005.

De asemenea,

analizând din oficiu, conform dispozițiilor art. 271 alin. (2) C. proc. pen.,

pedepsele aplicate inculpatului de prima instanță, Curtea a constatat că

acestea au fost just individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art.

72 C. pen. și menite a contribui la realizarea scopului educativ și coercitiv

prev. de art. 52 C. pen.

La individualizarea

și proporționalizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare

infracțiune și a pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare, instanța a

reținut că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului și nu

are antecedente penale, considerând că în cauză sunt aplicabile prev. art. 74

alin. (1) lit. a) și c) C. pen. privind circumstanțele atenuante judiciare rap.

la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. De asemenea, instanța a invocat

prevederile art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al faptelor și

persoana inculpatului. Curtea de Apel, la rândul său, în baza propriei evaluări

asupra individualizării pedepsei aplicate inculpatului și reținând dispozițiile

art. 372 C. proc. pen. privind neagravarea situației în calea de atac, a

considerat că pedepsele aplicate inculpatului sunt minime raportat la

criteriile amintite prevăzute în art. 72 C. pen., la împrejurările cauzei, la

existența concursului de infracțiuni, la cuantumul prejudiciului cauzat prin

fapta inculpatului, cât și raportat la persoana inculpatului, la atitudinea

acestuia cu privire la faptele săvârșite, și astfel nu s-ar justifica reducerea

acestora.

Instanța de apel a

constatat de asemenea că Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și art. 64 lit. b) C. pen.,

precum și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, în

raport cu natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, cu împrejurările

cauzei și cu persoana inculpatului.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că apelul inculpatului este fondat,

având în vedere următoarele:

Partea vătămată

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Hunedoara s-a constituit parte civilă în cauză în faza de

urmărire penală solicitând obligarea inculpatului C.A.O.C. la plata sumei de

57.257 RON, reprezentând TVA colectat și neînregistrat în sumă de 31.131 RON și

impozit pe profit neînregistrat în sumă de 26.126 RON. Prin adresa din 26

septembrie 2011, înainte de citirea actului de sesizare a instanței, partea

civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata acelorași sume, precum și

acordarea accesoriilor calculate pentru acest debit, în conformitate cu art.

119 alin. (1) și art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.

Inculpatul a fost

trimis în judecată pentru omisiunea de a evidenția în actele contabile ale

societății calitatea de administrator al SC I.C. SRL Deva, veniturile realizate

în urma contractului de antrepriză nr. 5 din 2 mai 2007 încheiat cu SC R.C.C.

SRL.

Instanța de apel a

solicitat părții civile să comunice cuantumul prejudiciului pretins defalcat,

cu referire strictă la facturile fiscale emise ulterior datei de 2 mai 2007.

S-au comunicat

raportul de inspecție fiscală efectuat la SC I.C. SRL și situația facturilor

emise de această societate către beneficiarul SC R.C.C. SRL.

Din analiza acestor

acte s-a constatat că în constituirea de parte civilă au fost incluse și sume

care nu au legătură cu obiectul prezentei cauze, întrucât, deși se referă la

același control efectuat la societatea SC I.C. SRL Deva, privesc facturi

fiscale emise anterior datei de 2 mai 2007 când a fost încheiat contractul de

antrepriză cu SC R.C.C. SRL., fără a rezulta că prestațiile efectuate în

perioada anterioară și pentru care au fost emise facturile fiscale au legătură

cu fapta de evaziune fiscală pentru care inculpatul a fost trimis în judecată,

în modalitatea reținută de procuror prin actul de sesizare.

Prin urmare, având în

vedere cele reținute cu privire la faptul că omisiunea înregistrării în

contabilitate a facturilor emise în perioada 2 martie 2007 - 24 martie 2007 nu

poate fi cuprinsă în latura obiectivă a infracțiunii prev. de art. 9 lit. b)

din Legea nr. 241/2005, în aplicarea dispozițiilor art. 998 C. civ. privind

răspunderea civilă delictuală, s-a constatat că se justifică obligarea

inculpatului doar la plata despăgubirilor civile cauzate părții civile prin

săvârșirea faptei care a format obiectul acțiunii penale exercitate în prezenta

cauză, sumele aferente perioadei anterioare datei de 2 mai 2007 fiind acordate

în mod nejustificat de prima instanță, din moment ce nu există legătură de

cauzalitate între acest pretins prejudiciu și infracțiunea de evaziune fiscală

reținută în sarcina inculpatului.

Totodată, cu toate

că, atât prin constituirea de parte civilă cât și prin adresa comunicată

Curții, partea civilă a solicitat acordarea și de penalități de întârziere,

aferente prejudiciului cauzat, instanța de apel a constatat că Tribunalul a

respins această cerere, iar partea civilă nu a declarat apel împotriva

sentinței și astfel cererea de acordare a penalităților de întârziere s-a

apreciat că este inadmisibilă, raportat și la dispozițiile art. 272 C. proc.

pen. privind neagravarea situației inculpatului în propriul apel.

Sub acest aspect, s-a

precizat faptul că partea civilă nu a formulat pretenții și împotriva

societății I.C. SRL și nu a solicitat, conform dispozițiilor art. 16 C. proc.

pen., introducerea acesteia în calitate de parte responsabilă civilmente și

prin urmare, sub aspectul laturii civile a cauzei starea de insolvență a societății

nu are nicio relevanță în prezenta cauză, inculpatul fiind singura persoană

chemată în acest proces penal să răspundă civil pentru fapta sa.

Pentru toate

considerentele ce preced, văzând și dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a),

instanța a admis apelul declarat de inculpatul C.A.O.C. împotriva Sentinței

penale nr. 216 din data de 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara

în Dosarul nr. 4212/97/2011 și a desființat sentința penală atacată numai sub

aspectul laturii civile.

Rejudecând în aceste

limite, a redus cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat

inculpatul C.A.O.C. în favoarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală

București de la suma de 57.257 RON la suma de 25.493 RON, sumă ce reprezintă

impozitul suplimentar pe profit (11.654 RON) și TVA suplimentar (13.839 RON)

neachitate aferente lunii mai 2007, și care au rezultat din raportul de

inspecție fiscală și din precizările făcute de partea civilă.

S-au menținut în rest

dispozițiile sentinței penale atacate, în măsura în care nu contravin deciziei

din apel, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare

avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs în termenul legal, partea civilă Agenția Națională

de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara

și inculpatul C.A.O.C., recurs care nu a fost motivat în scris, și nici nu s-au

prezentat în fața instanței pentru a-și susține calea de atac formulată.

Apărătorul desemnat

din oficiu pentru recurentul inculpat, a criticat decizia recurată prin prisma

cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

, 17 și 14

achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1)

lit. b

1

) C. proc. pen. cu aplicarea art. 18

1

art. 91 C. pen., întrucât faptele inculpatului nu prezintă gradul de pericol

social al unei infracțiuni, având în vedere modul și mijloacele de comitere a faptelor,

precum și persoana inculpatului care nu are antecedente penale.; schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunile de evaziune fiscală prev. de

art. 9 lit. b) și prev. de art. 9 lit. f) din Legii nr. 241/2005,

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea unică de evaziune fiscală

prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și f) din Legea nr. 241/2005, în subsidiar a

solicitat reducerea pedepsei aplicate și menținerea dispozițiilor privind

suspendarea condiționată.

Examinând decizia

recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

,

17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate,

pentru următoarele considerente:

Astfel, Înalta Curte

reține că, din coroborarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei

rezultă că instanțele au reținut o corectă stare de fapt, fiind întrunite

elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9

alin. (1) lit. b) și de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005. Din

actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul C.A.O.C., având calitatea

de asociat și administrator al S.C I.C. SRL Deva, ulterior expirării sediului

societății, la data de 1 octombrie 2004, a declarat în continuare că societatea

are sediul social în municipiul Deva, str. I.M., jud. Hunedoara, sustrăgându-se

prin aceasta efectuării verificărilor fiscale până la data de 04 martie 2008,

când a cesionat societatea către numitul A.V. De asemenea, din actele dosarului

mai rezultă că societatea administrată de inculpat a desfășurat raporturi

comerciale cu SC R.C.C. SRL Deva în anul 2007 constând în prestarea de

servicii, fiind emise în perioada 2 martie 2007 - 24 mai 2007 un număr de 12

facturi fiscale, neînregistrate în evidența contabilă. La data de 2 mai 2007

între cele două societăți s-a încheiat contractul de prestări servicii cu nr.

05,ulterior acestuia fiind emise 5 dintre cele 12 facturi fiscale. Cum din

acest contract, din facturile depuse la dosar și din rapoartele de inspecție

fiscală întocmite cu privire la cele două societăți nu rezultă că cele 7

facturi fiscale emise anterior datei de 2 mai 2007 - data încheierii

contractului de prestări servicii - ar avea legătură cu acest contract, iar

inculpatul a fost trimis în judecată pentru omisiunea de a înregistra în actele

contabile ale societății veniturile realizate în baza contractului din data de

2 mai 2007, instanța de apel, având în vedere și dispozițiile art. 317 C. proc.

pen. privind obiectul judecății, a constatat că omisiunea înregistrării în

contabilitate a facturilor emise în perioada 2 martie 2007 - 24 martie 2007 nu

poate fi cuprinsă în latura obiectivă a infracțiunii prev. de art. 9 lit. b)

din Legea nr. 241/2005 reținută în sarcina inculpatului.

Prin urmare, instanța

reține că inculpatul C.A.O.C., având calitatea de asociat și administrator al

SC I.C. SRL Deva, a omis evidențierea în actele contabile ale societății a

veniturilor realizate în urma contractului de antrepriză nr. 5 din 2 mai 2007

încheiat cu SC R.C.C. SRL - venituri menționate în cele 5 facturi fiscale emise

în perioada 02 mai 2007 - 24 mai 2007 - în scopul de a se sustrage de la

îndeplinirea obligațiilor fiscale, constând în plata impozitului pe profit și a

taxei pe valoarea adăugată (TVA), cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului consolidat

al statului în cuantum de 18.888 RON, respectiv 13.839, 37 RON.

Astfel, corect

instanțele au constatat că faptele inculpatului C.A.O.C. constituie două

infracțiuni distincte de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) și de art. 9

lit. f) din Legea nr. 241/2005, săvârșite în concurs real, concurs care rezultă

atât din textul enunțat - "constituie infracțiuni" - cât și din

materialitatea faptelor incriminate.

Potrivit art. 9 alin.

(1) și (2) lit. f) din Legea nr. 241/2005 constituie infracțiunea de evaziune

fiscală sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau

vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu

privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, dacă

fapta este săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor

fiscale.

Așadar, având în

vedere cele reținute mai sus cu privire la săvârșirea de către inculpat a

infracțiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 constând în

omisiunea evidențierii în contabilitatea societății a veniturilor realizate în

baza contractului de antrepriză încheiat la 2 mai 2007 (deci după 3 ani de la

schimbarea sediului societății), instanța reține că fapta inculpatului de a nu

declara sediul societății I.C. a fost săvârșită tocmai în scopul sustragerii de

la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Referitor la

solicitarea de a se dispune achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. cu aplicarea art. 18

1

este nefondată, instanțele apreciind în mod corect existența gradului de

pericol social concret al infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9

lit. b) și lit. f) din Legea nr. 241/2005.

Raportat la criteriile

prevăzute de art. 18

1

alin. (2) C. pen., respectiv față de modul de

săvârșire, de împrejurările în care au fost comise faptele, de natura acestora

[infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) fiind o infracțiune de rezultat și

infracțiunea prev. de art. 9 lit. f) o infracțiune de pericol], de cuantumul

prejudiciului, și nu în ultimul rând având în vedere conduita inculpatului,

care a recunoscut doar parțial săvârșirea faptelor, nu se poate reține că

acțiunile acestuia nu prezintă gradul de pericol social concret al

infracțiunilor de evaziune fiscală și că, prin urmare, pentru sancționarea

acestuia nu este necesară aplicarea unei pedepse.

De asemenea,

analizând, pedepsele aplicate inculpatului de prima instanță și menținute de

instanța de apel, Înalta Curte constată că acestea au fost just individualizate

în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și menite a contribui la

realizarea scopului educativ și coercitiv prev. de art. 52 C. pen.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare infracțiune și a pedepsei

rezultante de 1 an și 6 luni închisoare, instanțele au reținut că inculpatul a

avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului și nu are antecedente penale,

considerând că în cauză sunt aplicabile prev. art. 74 alin. (1) lit. a) și c)

lit. d) C. pen. De asemenea, instanțele au invocat prevederile art. 72 C. pen.,

gradul de pericol social concret al faptelor și persoana inculpatului.

Înalta Curte, la rândul

său, în baza propriei evaluări asupra individualizării pedepsei aplicate

inculpatului, consideră că pedepsele aplicate sunt minime raportat la

criteriile amintite prevăzute în art. 72 C. pen., la împrejurările cauzei, la

existența concursului de infracțiuni, la cuantumul prejudiciului cauzat prin

fapta inculpatului, cât și raportat la persoana inculpatului, la atitudinea

acestuia cu privire la faptele săvârșite, inculpatul nu s-a prezentat în fața

instanței pentru a-și susține recursul, încercând chiar tergiversarea

soluționării recursului, și astfel nu s-ar justifica reducerea pedepselor.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei, Înalta Curte constată că instanța de apel în

rejudecare, a rezolvat corect latura civilă a cauzei, prin reducerea cuantumul

despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat inculpatul C.A.O.C. în

favoarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală București de la suma de

57.257 RON la suma de 25.493 RON, sumă ce reprezintă impozitul suplimentar pe

profit (11.654 RON) și TVA suplimentar (13.839 RON) neachitate aferente lunii

mai 2007, și care a rezultat din raportul de inspecție fiscală și din

precizările făcute de partea civilă.

Partea vătămată

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Hunedoara s-a constituit parte civilă în cauză în faza de urmărire

penală solicitând obligarea inculpatului C.A.O.C. la plata sumei de 57.257 RON,

reprezentând TVA colectat și neînregistrat în sumă de 31.131 RON și impozit pe

profit neînregistrat în sumă de 26.126 RON, însă inculpatul a fost trimis în

judecată pentru omisiunea de a evidenția în actele contabile ale societății

calitatea de administrator al SC I.C. SRL Deva, veniturile realizate în urma

contractului de antrepriză nr. 5 din 2 mai 2007 încheiat cu SC R.C.C. SRL

Instanța de apel a

solicitat părții civile să comunice cuantumul prejudiciului pretins defalcat,

cu referire strictă la facturile fiscale emise ulterior datei de 2 mai 2007.

S-au comunicat

raportul de inspecție fiscală efectuat la SC I.C. SRL și situația facturilor

emise de această societate către beneficiarul SC R.C.C. SRL.

Din analiza acestor

acte, corect s-a constatat că în constituirea de parte civilă au fost incluse

și sume care nu aveau legătură cu obiectul prezentei cauze, întrucât, deși se

referă la același control efectuat la societatea SC I.C. SRL Deva, privesc

facturi fiscale emise anterior datei de 2 mai 2007, când a fost încheiat

contractul de antrepriză cu SC R.C.C. SRL, fără a rezulta că prestațiile

efectuate în perioada anterioară și pentru care au fost emise facturile fiscale

au legătură cu fapta de evaziune fiscală pentru care inculpatul a fost trimis

în judecată, în modalitatea reținută de procuror prin actul de sesizare.

Astfel că, corect s-a

reținut împrejurarea că omisiunea înregistrării în contabilitate a facturilor

emise în perioada 2 martie 2007 - 24 martie 2007 nu poate fi cuprinsă în latura

obiectivă a infracțiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, în

aplicarea dispozițiilor art. 998 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală,

aceasta justificând obligarea inculpatului doar la plata despăgubirilor civile

cauzate părții civile prin săvârșirea faptei care a format obiectul acțiunii

penale exercitate în prezenta cauză, sumele aferente perioadei anterioare datei

de 2 mai 2007 fiind acordate în mod nejustificat de prima instanță, neexistând

legătură de cauzalitate între acest pretins prejudiciu și infracțiunea de

evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului, de asemenea în mod corect nu

s-au acordat penalitățile de întârziere de către instanța de apel, întrucât

aceste pretenții au fost formulate la instanța de fond, care le-a respins prin

Sentința penală nr. 216 din data de 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul

Hunedoara în Dosarul nr. 4212/97/2011, sentință care însă nu a fost apelată de

către partea civilă, ci doar de către inculpat.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge ca nefondate, recursurile formulate de către partea

civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Hunedoara și inculpatul C.A.O.C. împotriva Deciziei penale

nr. 92/A din 04 septembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Va obliga recurenta

parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Va obliga recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de partea civilă Agenția Națională de

Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara și

inculpatul C.A.O.C. împotriva Deciziei penale nr. 92/A din 04 septembrie 2012 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurenta

parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 aprilie 2013.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3653/2012
ÎNALTA CURTE DE C.A.S.AȚIE ȘI JUSTIȚIE Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 65/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 7622/97/2011 a fost condamnată in
ÎCCJ 2013-06-10
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2011/2013
Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 142/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 4043/97/2011 au fost condamnați inculpații: 1. S.O.M. la: - 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzi
ÎCCJ 2012-05-29
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1820/2012
sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe venit in sumă de 67.123 lei și a TVA-ului in sumă de 79.709 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 2
ÎCCJ 2012-09-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2689/2012
În consecință, în considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen., instanța a condamnat inculpatul la următoarele pedepse: 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 585/2012
33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.; În baza art
Sursă