ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1426/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1426/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursurilor
de față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 216 din 28 noiembrie
2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul penal nr. 4212/97/2011 a
fost condamnat inculpatul C.A.O.C., la: 1 an și 6 luni închisoare pentru
infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea
nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76
alin. (1) lit. d) C. pen.; 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de
evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu
aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d)
C. pen.în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite
pedepsele sus-menționate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1
an și 6 luni închisoare.
În baza art. 81, 82
C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata
unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni.
S-au pus în vedere
inculpatului dispozițiile art. 83 și art. 84 C. pen.
A fost privat
inculpatul de exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și
lit. b) C. pen. în condițiile prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 71 alin.
(5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei
închisorii a fost suspendată executarea pedepsei accesorii sus menționate.
În baza art. 14 și
art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul C.A.O.C.
la plata sumei de 57.257 RON, cu titlu de despăgubiri civile, către partea
civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală București reprezentată de
Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara. Au fost respinse
în rest pretențiile civile precum și cererea de menținere a sechestrului
asigurător solicitate de partea civilă Agenția Națională de Administrare
Fiscală București reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a
Județului Hunedoara. În baza art. 2, art. 4 și art. 6 alin. (1) lit. a) din
O.U.G. nr. 75/2011, modificată prin Legea nr. 146/2005, s-a dispus ca, la
rămânerea definitivă a sentinței, o copie a acesteia să fie comunicată
Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara pentru înscrierea
în cazierul fiscal. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca, la
rămânerea definitivă a sentinței, o copie a dispozitivului acesteia să fie
comunicată Oficiului Registrului Comerțului Hunedoara pentru efectuarea
cuvenitelor mențiuni.
S-a dispus obligarea
inculpatului C.A.O.C. la plata sumei de 360 RON cheltuieli judiciare către
stat.
Pentru a pronunța
această sentință, Tribunalul a reținut următoarele: inculpatul C.A.O.C. a avut calitatea
de administrator al SC I.C. SRL Deva. Prin Sentința nr. 4184/CA/2006 a
Tribunalului Hunedoara, din 30 noiembrie 2006, s-a dispus dizolvarea SC I.C.
SRL Deva, mențiune înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului la data de 02
februarie 2007. Cu toate acestea însă, la data de 02 mai 2007 (așadar ulterior
dizolvării și înregistrării acestei mențiuni la ORC), între SC I.C. SRL Deva,
reprezentată de inculpat și SC R.C.C. SRL Deva s-a încheiat contractul de
antrepriză nr. 5/2007, având ca obiect amenajare curte interioară, canalizare,
instalație electrică piscină, amenajări spații interioare. Societatea
inculpatului a avut calitatea de antreprenor (executant), fiind emise facturi
către beneficiarul SC R.C.C. SRL Deva în sumă totală de 194.978,46 RON, inclusiv
TVA Potrivit raportului de inspecție fiscală, din suma încasată de SC I.C. SRL
Deva, inculpatul nu a achitat suma de 31.131 RON reprezentând TVA și suma de
26.126 RON reprezentând impozit pe profit, cauzând, astfel, un prejudiciu
părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de
Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara în cuantum de 57.257 RON.
Inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10
alin. (1) lit. b
1
) C. proc. pen. cu aplicarea art. 18
1
C.
pen. și art. 91 C. pen., întrucât faptele sale nu prezintă gradul de pericol
social al unei infracțiuni, având în vedere modul și mijloacele de comitere a
faptelor, precum și persoana inculpatului care nu are antecedente penale,
schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunile de evaziune fiscală
prev. de art. 9 lit. b) și prev. de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu
aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea unică de evaziune fiscală
prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și f) din Legea nr. 241/2005, aplicarea
circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76
alin. (1) lit. d) C. pen. și stabilirea unei pedepse sub limita minimului
special întrucât toate variantele alternative prev. de art. 9 au aceeași
semnificație sub aspectul lezării obiectului juridic special, respectiv
relațiile sociale privind buna desfășurare a activităților
economico-financiare, a căror realizare presupune îndeplinirea, cu onestitate,
de către contribuabili, a obligațiilor înscrise în documentele de control, să
se constate că nu sunt îndeplinite cerințele laturii obiective ale conținutului
alternativ de la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 întrucât
nedeclararea, declararea fictivă sau inexactă a sediului persoanei verificate
trebuia făcută în fața organelor fiscale, or, inculpatul nu a declarat la
organele fiscale sau la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul
Hunedoara că și-a mutat sediul social.
În drept, s-a reținut
că fapta inculpatului C.A.O.C., care, în calitate de administrator al SC I.C.
SRL, a omis în întregime evidențierea în actele contabile ale societății,
veniturile realizate în urma contractului de antrepriză nr. 5 din 2 mai 2007
încheiat cu SC R.C.C. SRL, în valoare de 194.978,46 RON, producând un
prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 57.257 RON, întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, republicată. Fapta aceluiași
inculpat, care de la data de 01 octombrie 2004 și până la momentul cesionării
societății, survenită la data de 04 martie 2008, s-a sustras efectuării
verificărilor fiscale prin declararea fictivă a sediului principal al SC I.C.
SRL, sediu care a expirat începând cu data de 01 octombrie 2004, întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de
art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, republicată.
S-a arătat că, având
în vedere prejudiciul cauzat părții civile - 57.257 RON - nu se poate reține că
faptele inculpatului nu ar prezenta gradul de pericol social al unei
infracțiuni. Tribunalul a reținut că cele două infracțiuni au fost comise în
concurs real, fiind vorba de două infracțiuni distincte, una prev. de art. 9
alin. (1) lit. b), iar cealaltă prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr.
241/2005, intenția legiuitorului fiind aceea de a se considera infracțiuni
distincte, fapt ce rezultă și din cuprinsul art. 9 alin. (1) "constituie
infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 8 ani
și interzicerea unor drepturi, următoarele fapte săvârșite în scopul
sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale". De altfel, și în
reglementarea anterioară cele două fapte comise de inculpat au fost prevăzute
ca infracțiuni distincte, inițial în art. 13, respectiv în art. 16 din Legea
nr. 87/1994, iar ulterior în art. 11 lit. c), respectiv în art. 12 din Legea
nr. 87/1994, astfel că nu se impune schimbarea încadrării juridice într-o
infracțiune unică și înlăturarea concursului real de infracțiuni.
S-a arătat că nu se
poate reține că nu ar fi întrunită latura obiectivă a infracțiunii de evaziune
fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 în
condițiile în care inculpatul a recunoscut că, după ce a declarat la Oficiul
Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara ca sediu al SC I.C. SRL
Deva adresa: Deva, bd. I.M., după data de 01 octombrie 2004, când a expirat
contractul de comodat pentru spațiul sus-menționat, și-a mutat sediul social la
adresa la care a locuit împreună cu soția și cu mama acesteia, iar după divorț,
la începutul anului 2006, și-a mutat sediul social la noua adresă unde a
locuit, fără a face cuvenitele mențiuni la Oficiul Registrului Comerțului și
fără a anunța administrația financiară, continuând să efectueze operații
comerciale și sustrăgându-se, astfel, de la controalele efectuate de organele
financiare.
Reținând că
inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului și nu are
antecedente penale, instanța a considerat că în cauză sunt aplicabile prev.
art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. privind circumstanțele atenuante
judiciare rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.
Având în vedere
prevederile art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al faptelor și
persoana inculpatului, instanța a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa
închisorii. Având în vedere faptele comise de inculpat, că acesta nu are
antecedente penale, poziția avută pe parcursul procesului penal, instanța a
apreciat că scopul preventiv-educativ poate fi atins și fără executarea
acesteia, astfel că, în baza art. 81, 82 C. pen. a dispus suspendarea
condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani
și 6 luni.
În ceea ce privește
latura civilă a cauzei, s-a arătat că din raportul de inspecție fiscală și
adresa părții civile rezultă că inculpatul a produs un prejudiciu în cuantum de
57.257 RON, din care 31.131 RON TVA colectat și neînregistrat, și 26.126 RON
impozit pe profit neînregistrat.
În ceea ce privește
plata accesoriilor, Tribunalul a reținut că în raport cu prevederile art. 122
1
C. proc. fisc. și ale art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenței, nu se datorează și nu se calculează majorări de întârziere după
data deschiderii procedurii insolvenței pentru creanțele fiscale născute
anterior sau ulterior datei deschiderii insolvenței, or societatea comercială
administrată de inculpatul C.A.O.C. a fost supusă procedurii insolvenței,
astfel că cererea părții civile de achitare a accesoriilor este neîntemeiată.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 luarea măsurilor asigurătorii este
obligatorie. În cauză procurorul a dispus, prin ordonanța din 17 decembrie
2010, instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile
ale inculpatului, însă prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului
asigurător încheiat de IPJ Hunedoara la data de 20 decembrie 2010, s-a
constatat că inculpatul nu deține bunuri ce ar putea fi sechestrate, astfel că
cererea părții civile de menținere a sechestrului asigurător este lipsită de
obiect.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel în termenul legal inculpatul C.A.O.C., apel care nu a
fost motivat în scris, iar acesta nu s-a prezentat în fața instanței pentru
a-și susține calea de atac formulată.
Apărătorul desemnat
din oficiu pentru inculpat a solicitat desființarea sentinței penale atacate și
procedând la o nouă judecată pronunțarea unei hotărâri de achitare a
inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b
1
)
C. proc. pen. cu aplicarea art. 18, art. 18
1
C. pen., întrucât
faptele săvârșite de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei
infracțiuni. S-a arătat că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o
atitudine sinceră și a cooperat cu organele de cercetare penală.
Verificând
legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma celor expuse, precum și
din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a reținut
următoarele:
Din coroborarea
probatorului administrat în cauză, respectiv declarațiile inculpatului,
contractul nr. 05 din 2 mai 2007, raportul de inspecție fiscală din 19 martie
2008 privind SC R.C.C. SRL Deva și anexele la acesta, decizii impunere
facturile fiscale emise de SC I.C. SRL și chitanțele privind plățile încasate de
SC R.C.C. SRL Deva, fișa Oficiului Registrului Comerțului privind situația
societății I.C. SRL, Sentința nr. 4184/CA/2006 pronunțată de Tribunalul
Hunedoara, raportul de inspecție fiscală din 20 iulie 2009 privind SC I.C. SRL
(depus la instanța de apel) rezultă că Tribunalul a reținut o corectă stare de
fapt, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune
fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și de art. 9 alin. (1) lit. f) din
Legea nr. 241/2005.
Astfel, inculpatul
C.A.O.C., având calitatea de asociat și administrator al SC I.C. SRL Deva,
ulterior expirării sediului societății, la data de 1 octombrie 2004, a declarat
în continuare că societatea are sediul social în municipiul Deva, str. I.M.,
jud. Hunedoara, sustrăgându-se prin aceasta efectuării verificărilor fiscale
până la data de 04 martie 2008, când a cesionat societatea către numitul A.V.
De asemenea, din actele dosarului a rezultat că societatea administrată de
inculpat a desfășurat raporturi comerciale cu SC R.C.C. SRL Deva în anul 2007
constând în prestarea de servicii, fiind emise în perioada 2 martie 2007 - 24
mai 2007 un număr de 12 facturi fiscale, neînregistrate în evidența contabilă.
La data de 2 mai 2007
între cele două societăți s-a încheiat contractul de prestări servicii cu nr.
05, ulterior acestuia fiind emise 5 dintre cele 12 facturi fiscale, din
facturile depuse la dosar și din rapoartele de inspecție fiscală întocmite cu
privire la cele două societăți nu a rezultat că cele 7 facturi fiscale emise
anterior datei de 2 mai 2007- data încheierii contractului de prestări servicii
- ar avea legătură cu acest contract, iar inculpatul a fost trimis în judecată
pentru omisiunea de a înregistra în actele contabile ale societății veniturile
realizate în baza contractului din data de 2 mai 2007, instanța de apel, având
în vedere și dispozițiile art. 317 C. proc. pen. privind obiectul judecății, a
constatat că omisiunea înregistrării în contabilitate a facturilor emise în
perioada 2 martie 2007 - 24 martie 2007 nu poate fi cuprinsă în latura
obiectivă a infracțiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005
reținută în sarcina inculpatului.
Prin urmare, instanța
a reținut că inculpatul C.A.O.C., având calitatea de asociat și administrator
al SC I.C. SRL Deva, a omis evidențierea în actele contabile ale societății a
veniturilor realizate în urma contractului de antrepriză nr. 5 din 2 mai 2007
încheiat cu SC R.C.C. SRL - venituri menționate în cele 5 facturi fiscale emise
în perioada 02 mai 2007 - 24 mai 2007 - în scopul de a se sustrage de la
îndeplinirea obligațiilor fiscale, constând în plata impozitului pe profit și a
taxei pe valoarea adăugată (TVA), cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului
consolidat al statului în cuantum de 18888 RON, respectiv 13839, 37 RON.
Raportat la starea de
fapt reținută, instanța de apel a constatat că Tribunalul a apreciat în mod
just că faptele inculpatului C.A.O.C. constituie două infracțiuni distincte de
evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) și de art. 9 lit. f) din Legea nr.
241/2005, săvârșite în concurs real.
Astfel, deși prima
instanță a pus inițial în discuție, din oficiu - prin încheierea din 23
noiembrie 2011 - schimbarea încadrării juridice într-o singură infracțiune de
evaziune fiscală, în mod corect, prin sentința pronunțată a analizat și reținut
existența concursului de infracțiuni, concurs care rezultă atât din textul
enunțat - "constituie infracțiuni" - cât și din materialitatea
faptelor incriminate. Astfel, deși faptele descrise în art. 9 alin. (1) lit. a)
- g) reprezintă activități care lezează valori sociale din aceeași categorie,
din folosirea noțiunii de infracțiune la plural se desprinde concluzia că
legiuitorul a înțeles să dea semnificația unor infracțiuni distincte, fiecăreia
din faptele descrise în acest articol și nu să le considere doar modalități
alternative de săvârșire a unei singure infracțiuni. În ceea ce privește
apărarea inculpatului la prima instanță în sensul că nu sunt îndeplinite
cerințele laturii obiective ale conținutului alternativ de la art. 9 alin. (1)
lit. f) din Legea nr. 241/2005 întrucât nedeclararea, declararea fictivă sau
inexactă a sediului persoanei verificate trebuia făcută în fața organelor
fiscale, instanța de apel constată că este nefondată, având în vedere faptul
că, deși inculpatul a schimbat în anul 2004 sediul social al societății al
cărei asociat și administrator era, nu a înregistrat și nu a comunicat noul
sediu al societății (aflat la adresa sa de domiciliu) continuând efectuarea de
activități comerciale în numele societății și după data de 1 octombrie 2004.
Potrivit art. 9 alin. (1) și (2) lit. f) din Legea nr. 241/2005 constituie
infracțiunea de evaziune fiscală sustragerea de la efectuarea verificărilor
financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea
inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor
verificate, dacă fapta este săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea
obligațiilor fiscale.
Or, având în vedere
cele reținute mai sus cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii
prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 constând în omisiunea
evidențierii în contabilitatea societății a veniturilor realizate în baza
contractului de antrepriză încheiat la 2 mai 2007 (deci după 3 ani de la
schimbarea sediului societății), Curtea de Apel constată că fapta inculpatului
a nu declara sediul societății I.C. a fost săvârșită tocmai în scopul
sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Referitor la
solicitarea de a se dispune achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit.
a) rap. la art. 10 lit. b
1
) C. proc. pen. cu aplicarea art. 18, art.
18
1
C. pen., Curtea a reținut că este nefondată, Tribunalul
apreciind în mod corect existența gradului de pericol social concret al
infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) și lit. f) din Legea
nr. 241/2005.
De asemenea,
analizând din oficiu, conform dispozițiilor art. 271 alin. (2) C. proc. pen.,
pedepsele aplicate inculpatului de prima instanță, Curtea a constatat că
acestea au fost just individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art.
72 C. pen. și menite a contribui la realizarea scopului educativ și coercitiv
prev. de art. 52 C. pen.
La individualizarea
și proporționalizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare
infracțiune și a pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare, instanța a
reținut că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului și nu
are antecedente penale, considerând că în cauză sunt aplicabile prev. art. 74
alin. (1) lit. a) și c) C. pen. privind circumstanțele atenuante judiciare rap.
la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. De asemenea, instanța a invocat
prevederile art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al faptelor și
persoana inculpatului. Curtea de Apel, la rândul său, în baza propriei evaluări
asupra individualizării pedepsei aplicate inculpatului și reținând dispozițiile
art. 372 C. proc. pen. privind neagravarea situației în calea de atac, a
considerat că pedepsele aplicate inculpatului sunt minime raportat la
criteriile amintite prevăzute în art. 72 C. pen., la împrejurările cauzei, la
existența concursului de infracțiuni, la cuantumul prejudiciului cauzat prin
fapta inculpatului, cât și raportat la persoana inculpatului, la atitudinea
acestuia cu privire la faptele săvârșite, și astfel nu s-ar justifica reducerea
acestora.
Instanța de apel a
constatat de asemenea că Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor
art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și art. 64 lit. b) C. pen.,
precum și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, în
raport cu natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, cu împrejurările
cauzei și cu persoana inculpatului.
În ceea ce privește
latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că apelul inculpatului este fondat,
având în vedere următoarele:
Partea vătămată
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a
Finanțelor Publice Hunedoara s-a constituit parte civilă în cauză în faza de
urmărire penală solicitând obligarea inculpatului C.A.O.C. la plata sumei de
57.257 RON, reprezentând TVA colectat și neînregistrat în sumă de 31.131 RON și
impozit pe profit neînregistrat în sumă de 26.126 RON. Prin adresa din 26
septembrie 2011, înainte de citirea actului de sesizare a instanței, partea
civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata acelorași sume, precum și
acordarea accesoriilor calculate pentru acest debit, în conformitate cu art.
119 alin. (1) și art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.
Inculpatul a fost
trimis în judecată pentru omisiunea de a evidenția în actele contabile ale
societății calitatea de administrator al SC I.C. SRL Deva, veniturile realizate
în urma contractului de antrepriză nr. 5 din 2 mai 2007 încheiat cu SC R.C.C.
SRL.
Instanța de apel a
solicitat părții civile să comunice cuantumul prejudiciului pretins defalcat,
cu referire strictă la facturile fiscale emise ulterior datei de 2 mai 2007.
S-au comunicat
raportul de inspecție fiscală efectuat la SC I.C. SRL și situația facturilor
emise de această societate către beneficiarul SC R.C.C. SRL.
Din analiza acestor
acte s-a constatat că în constituirea de parte civilă au fost incluse și sume
care nu au legătură cu obiectul prezentei cauze, întrucât, deși se referă la
același control efectuat la societatea SC I.C. SRL Deva, privesc facturi
fiscale emise anterior datei de 2 mai 2007 când a fost încheiat contractul de
antrepriză cu SC R.C.C. SRL., fără a rezulta că prestațiile efectuate în
perioada anterioară și pentru care au fost emise facturile fiscale au legătură
cu fapta de evaziune fiscală pentru care inculpatul a fost trimis în judecată,
în modalitatea reținută de procuror prin actul de sesizare.
Prin urmare, având în
vedere cele reținute cu privire la faptul că omisiunea înregistrării în
contabilitate a facturilor emise în perioada 2 martie 2007 - 24 martie 2007 nu
poate fi cuprinsă în latura obiectivă a infracțiunii prev. de art. 9 lit. b)
din Legea nr. 241/2005, în aplicarea dispozițiilor art. 998 C. civ. privind
răspunderea civilă delictuală, s-a constatat că se justifică obligarea
inculpatului doar la plata despăgubirilor civile cauzate părții civile prin
săvârșirea faptei care a format obiectul acțiunii penale exercitate în prezenta
cauză, sumele aferente perioadei anterioare datei de 2 mai 2007 fiind acordate
în mod nejustificat de prima instanță, din moment ce nu există legătură de
cauzalitate între acest pretins prejudiciu și infracțiunea de evaziune fiscală
reținută în sarcina inculpatului.
Totodată, cu toate
că, atât prin constituirea de parte civilă cât și prin adresa comunicată
Curții, partea civilă a solicitat acordarea și de penalități de întârziere,
aferente prejudiciului cauzat, instanța de apel a constatat că Tribunalul a
respins această cerere, iar partea civilă nu a declarat apel împotriva
sentinței și astfel cererea de acordare a penalităților de întârziere s-a
apreciat că este inadmisibilă, raportat și la dispozițiile art. 272 C. proc.
pen. privind neagravarea situației inculpatului în propriul apel.
Sub acest aspect, s-a
precizat faptul că partea civilă nu a formulat pretenții și împotriva
societății I.C. SRL și nu a solicitat, conform dispozițiilor art. 16 C. proc.
pen., introducerea acesteia în calitate de parte responsabilă civilmente și
prin urmare, sub aspectul laturii civile a cauzei starea de insolvență a societății
nu are nicio relevanță în prezenta cauză, inculpatul fiind singura persoană
chemată în acest proces penal să răspundă civil pentru fapta sa.
Pentru toate
considerentele ce preced, văzând și dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a),
instanța a admis apelul declarat de inculpatul C.A.O.C. împotriva Sentinței
penale nr. 216 din data de 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara
în Dosarul nr. 4212/97/2011 și a desființat sentința penală atacată numai sub
aspectul laturii civile.
Rejudecând în aceste
limite, a redus cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat
inculpatul C.A.O.C. în favoarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală
București de la suma de 57.257 RON la suma de 25.493 RON, sumă ce reprezintă
impozitul suplimentar pe profit (11.654 RON) și TVA suplimentar (13.839 RON)
neachitate aferente lunii mai 2007, și care au rezultat din raportul de
inspecție fiscală și din precizările făcute de partea civilă.
S-au menținut în rest
dispozițiile sentinței penale atacate, în măsura în care nu contravin deciziei
din apel, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare
avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs în termenul legal, partea civilă Agenția Națională
de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara
și inculpatul C.A.O.C., recurs care nu a fost motivat în scris, și nici nu s-au
prezentat în fața instanței pentru a-și susține calea de atac formulată.
Apărătorul desemnat
din oficiu pentru recurentul inculpat, a criticat decizia recurată prin prisma
cazurilor de casare prev. de art. 385
9
pct. 17
2
, 17 și 14
C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și
achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1)
lit. b
1
) C. proc. pen. cu aplicarea art. 18
1
C. pen. și
art. 91 C. pen., întrucât faptele inculpatului nu prezintă gradul de pericol
social al unei infracțiuni, având în vedere modul și mijloacele de comitere a faptelor,
precum și persoana inculpatului care nu are antecedente penale.; schimbarea
încadrării juridice a faptei din infracțiunile de evaziune fiscală prev. de
art. 9 lit. b) și prev. de art. 9 lit. f) din Legii nr. 241/2005,
cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea unică de evaziune fiscală
prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și f) din Legea nr. 241/2005, în subsidiar a
solicitat reducerea pedepsei aplicate și menținerea dispozițiilor privind
suspendarea condiționată.
Examinând decizia
recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385
9
pct. 17
2
,
17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate,
pentru următoarele considerente:
Astfel, Înalta Curte
reține că, din coroborarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei
rezultă că instanțele au reținut o corectă stare de fapt, fiind întrunite
elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9
alin. (1) lit. b) și de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005. Din
actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul C.A.O.C., având calitatea
de asociat și administrator al S.C I.C. SRL Deva, ulterior expirării sediului
societății, la data de 1 octombrie 2004, a declarat în continuare că societatea
are sediul social în municipiul Deva, str. I.M., jud. Hunedoara, sustrăgându-se
prin aceasta efectuării verificărilor fiscale până la data de 04 martie 2008,
când a cesionat societatea către numitul A.V. De asemenea, din actele dosarului
mai rezultă că societatea administrată de inculpat a desfășurat raporturi
comerciale cu SC R.C.C. SRL Deva în anul 2007 constând în prestarea de
servicii, fiind emise în perioada 2 martie 2007 - 24 mai 2007 un număr de 12
facturi fiscale, neînregistrate în evidența contabilă. La data de 2 mai 2007
între cele două societăți s-a încheiat contractul de prestări servicii cu nr.
05,ulterior acestuia fiind emise 5 dintre cele 12 facturi fiscale. Cum din
acest contract, din facturile depuse la dosar și din rapoartele de inspecție
fiscală întocmite cu privire la cele două societăți nu rezultă că cele 7
facturi fiscale emise anterior datei de 2 mai 2007 - data încheierii
contractului de prestări servicii - ar avea legătură cu acest contract, iar
inculpatul a fost trimis în judecată pentru omisiunea de a înregistra în actele
contabile ale societății veniturile realizate în baza contractului din data de
2 mai 2007, instanța de apel, având în vedere și dispozițiile art. 317 C. proc.
pen. privind obiectul judecății, a constatat că omisiunea înregistrării în
contabilitate a facturilor emise în perioada 2 martie 2007 - 24 martie 2007 nu
poate fi cuprinsă în latura obiectivă a infracțiunii prev. de art. 9 lit. b)
din Legea nr. 241/2005 reținută în sarcina inculpatului.
Prin urmare, instanța
reține că inculpatul C.A.O.C., având calitatea de asociat și administrator al
SC I.C. SRL Deva, a omis evidențierea în actele contabile ale societății a
veniturilor realizate în urma contractului de antrepriză nr. 5 din 2 mai 2007
încheiat cu SC R.C.C. SRL - venituri menționate în cele 5 facturi fiscale emise
în perioada 02 mai 2007 - 24 mai 2007 - în scopul de a se sustrage de la
îndeplinirea obligațiilor fiscale, constând în plata impozitului pe profit și a
taxei pe valoarea adăugată (TVA), cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului consolidat
al statului în cuantum de 18.888 RON, respectiv 13.839, 37 RON.
Astfel, corect
instanțele au constatat că faptele inculpatului C.A.O.C. constituie două
infracțiuni distincte de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) și de art. 9
lit. f) din Legea nr. 241/2005, săvârșite în concurs real, concurs care rezultă
atât din textul enunțat - "constituie infracțiuni" - cât și din
materialitatea faptelor incriminate.
Potrivit art. 9 alin.
(1) și (2) lit. f) din Legea nr. 241/2005 constituie infracțiunea de evaziune
fiscală sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau
vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu
privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, dacă
fapta este săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor
fiscale.
Așadar, având în
vedere cele reținute mai sus cu privire la săvârșirea de către inculpat a
infracțiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 constând în
omisiunea evidențierii în contabilitatea societății a veniturilor realizate în
baza contractului de antrepriză încheiat la 2 mai 2007 (deci după 3 ani de la
schimbarea sediului societății), instanța reține că fapta inculpatului de a nu
declara sediul societății I.C. a fost săvârșită tocmai în scopul sustragerii de
la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Referitor la
solicitarea de a se dispune achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit.
a) rap. la art. 10 lit. b
1
) C. proc. pen. cu aplicarea art. 18
1
C. pen., Înalta Curte, în acord total cu instanțele de fond și apel, reține că
este nefondată, instanțele apreciind în mod corect existența gradului de
pericol social concret al infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9
lit. b) și lit. f) din Legea nr. 241/2005.
Raportat la criteriile
prevăzute de art. 18
1
alin. (2) C. pen., respectiv față de modul de
săvârșire, de împrejurările în care au fost comise faptele, de natura acestora
[infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) fiind o infracțiune de rezultat și
infracțiunea prev. de art. 9 lit. f) o infracțiune de pericol], de cuantumul
prejudiciului, și nu în ultimul rând având în vedere conduita inculpatului,
care a recunoscut doar parțial săvârșirea faptelor, nu se poate reține că
acțiunile acestuia nu prezintă gradul de pericol social concret al
infracțiunilor de evaziune fiscală și că, prin urmare, pentru sancționarea
acestuia nu este necesară aplicarea unei pedepse.
De asemenea,
analizând, pedepsele aplicate inculpatului de prima instanță și menținute de
instanța de apel, Înalta Curte constată că acestea au fost just individualizate
în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și menite a contribui la
realizarea scopului educativ și coercitiv prev. de art. 52 C. pen.
La individualizarea
pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare infracțiune și a pedepsei
rezultante de 1 an și 6 luni închisoare, instanțele au reținut că inculpatul a
avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului și nu are antecedente penale,
considerând că în cauză sunt aplicabile prev. art. 74 alin. (1) lit. a) și c)
C. pen. privind circumstanțele atenuante judiciare rap. la art. 76 alin. (1)
lit. d) C. pen. De asemenea, instanțele au invocat prevederile art. 72 C. pen.,
gradul de pericol social concret al faptelor și persoana inculpatului.
Înalta Curte, la rândul
său, în baza propriei evaluări asupra individualizării pedepsei aplicate
inculpatului, consideră că pedepsele aplicate sunt minime raportat la
criteriile amintite prevăzute în art. 72 C. pen., la împrejurările cauzei, la
existența concursului de infracțiuni, la cuantumul prejudiciului cauzat prin
fapta inculpatului, cât și raportat la persoana inculpatului, la atitudinea
acestuia cu privire la faptele săvârșite, inculpatul nu s-a prezentat în fața
instanței pentru a-și susține recursul, încercând chiar tergiversarea
soluționării recursului, și astfel nu s-ar justifica reducerea pedepselor.
În ceea ce privește
latura civilă a cauzei, Înalta Curte constată că instanța de apel în
rejudecare, a rezolvat corect latura civilă a cauzei, prin reducerea cuantumul
despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat inculpatul C.A.O.C. în
favoarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală București de la suma de
57.257 RON la suma de 25.493 RON, sumă ce reprezintă impozitul suplimentar pe
profit (11.654 RON) și TVA suplimentar (13.839 RON) neachitate aferente lunii
mai 2007, și care a rezultat din raportul de inspecție fiscală și din
precizările făcute de partea civilă.
Partea vătămată
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor
Publice Hunedoara s-a constituit parte civilă în cauză în faza de urmărire
penală solicitând obligarea inculpatului C.A.O.C. la plata sumei de 57.257 RON,
reprezentând TVA colectat și neînregistrat în sumă de 31.131 RON și impozit pe
profit neînregistrat în sumă de 26.126 RON, însă inculpatul a fost trimis în
judecată pentru omisiunea de a evidenția în actele contabile ale societății
calitatea de administrator al SC I.C. SRL Deva, veniturile realizate în urma
contractului de antrepriză nr. 5 din 2 mai 2007 încheiat cu SC R.C.C. SRL
Instanța de apel a
solicitat părții civile să comunice cuantumul prejudiciului pretins defalcat,
cu referire strictă la facturile fiscale emise ulterior datei de 2 mai 2007.
S-au comunicat
raportul de inspecție fiscală efectuat la SC I.C. SRL și situația facturilor
emise de această societate către beneficiarul SC R.C.C. SRL.
Din analiza acestor
acte, corect s-a constatat că în constituirea de parte civilă au fost incluse
și sume care nu aveau legătură cu obiectul prezentei cauze, întrucât, deși se
referă la același control efectuat la societatea SC I.C. SRL Deva, privesc
facturi fiscale emise anterior datei de 2 mai 2007, când a fost încheiat
contractul de antrepriză cu SC R.C.C. SRL, fără a rezulta că prestațiile
efectuate în perioada anterioară și pentru care au fost emise facturile fiscale
au legătură cu fapta de evaziune fiscală pentru care inculpatul a fost trimis
în judecată, în modalitatea reținută de procuror prin actul de sesizare.
Astfel că, corect s-a
reținut împrejurarea că omisiunea înregistrării în contabilitate a facturilor
emise în perioada 2 martie 2007 - 24 martie 2007 nu poate fi cuprinsă în latura
obiectivă a infracțiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, în
aplicarea dispozițiilor art. 998 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală,
aceasta justificând obligarea inculpatului doar la plata despăgubirilor civile
cauzate părții civile prin săvârșirea faptei care a format obiectul acțiunii
penale exercitate în prezenta cauză, sumele aferente perioadei anterioare datei
de 2 mai 2007 fiind acordate în mod nejustificat de prima instanță, neexistând
legătură de cauzalitate între acest pretins prejudiciu și infracțiunea de
evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului, de asemenea în mod corect nu
s-au acordat penalitățile de întârziere de către instanța de apel, întrucât
aceste pretenții au fost formulate la instanța de fond, care le-a respins prin
Sentința penală nr. 216 din data de 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul
Hunedoara în Dosarul nr. 4212/97/2011, sentință care însă nu a fost apelată de
către partea civilă, ci doar de către inculpat.
Față de aceste
considerente, Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C.
proc. pen., va respinge ca nefondate, recursurile formulate de către partea
civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a
Finanțelor Publice Hunedoara și inculpatul C.A.O.C. împotriva Deciziei penale
nr. 92/A din 04 septembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.
Va obliga recurenta
parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Va obliga recurentul
inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de partea civilă Agenția Națională de
Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara și
inculpatul C.A.O.C. împotriva Deciziei penale nr. 92/A din 04 septembrie 2012 a
Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.
Obligă recurenta
parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 24 aprilie 2013.
Procesat de GGC - GV