ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2011/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2011/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 142/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 4043/97/2011 au fost condamnați inculpații: 1. S.O.M. la: - 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74, 76 lit. c) C. pen.; - 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 C. vam. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74, 76 lit. d) C. pen.; - 7 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 C. fisc., cu aplicarea art. 320 1 C. proc.
pen.și art. 74, 76 lit. e) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. A fost privat inculpatul de exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută art. 71 C. pen. În temeiul art. 86 1 alin. (2) C. pen. și art. 86 2 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de mai sus pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni. A fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.
și anume: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință sau orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență. A fost desemnat pentru exercitarea supravegherii obligațiilor stabilite prin prezenta sentință Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, s-a dispus și suspendarea pedepsei accesorii. S-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 4 C. pen.
S-a constatat că față de inculpat a fost luată măsura obligării de a nu părăsi localitatea în perioada 17 martie 2011-14 iunie 2011. 2. E.A., 3. M.D.E., și 4. C.G., la: - câte 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.și art. 74, 76 lit. c) C. pen.; - câte 10 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 C. vam. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.și art. 74, 76 lit. d) C. pen.; - câte 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 C. fisc., cu aplicarea art. 320 1 C. proc.
pen. și art. 74, 76 lit. e) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatelor pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Au fost private inculpatele de exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpatelor E.A., M.D.E. și C.G. pe durata unor termene de încercare de câte 4 ani. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepselor principale, s-a dispus și suspendarea pedepsei accesorii.
S-a pus în vedere inculpatelor dispozițiile art. 83 C. pen. S-a constatat că față de cele trei inculpate a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara în perioada 16 aprilie 2011-14 iunie 2011. În baza art. 118 lit. a) C. pen. s-a dispus confiscarea a 516 pachete de țigări ridicate cu ocazia percheziției efectuate în cauză și consemnate în procesul verbal de percheziție domiciliară încheiat la data de 17 martie 2011, depozitate la Inspectoratul Județean de Poliție al județului Hunedoara, Serviciul Cazier Judiciar și Evidențe Operative, Camera de Corpuri Delicte cu dovada din data de 31 mai 2011. Au fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de 70.514 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă D.R.A.O.V.
Timișoara. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul S.O.M. la plata sumei de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar inculpatele E.A., M.D.E. și C.G. la câte 2.000 RON cu același titlu. Determinând vinovăția inculpaților în limitele infracțiunilor expuse în actul de sesizare, prima instanță a reținut în fapt următoarele: La data de 31 ianuarie 2011, organele de poliție din cadrul B.C.C.O. Alba-Iulia, S.C.C.O. Hunedoara s-au sesizat din oficiu despre faptul că pe raza orașului H. acționează un grup infracțional organizat care desfășoară activități de contrabandă cu țigarete nemarcate cu banderole fiscale emise de autoritățile românești, în scopul obținerii unor importante resurse financiare.
S-a stabilit că grupul constituit de inculpatul S.O.M., la care au aderat inculpatele C.G., M.D.E. și E.A., a avut o structură determinată, roluri prestabilite pentru membrii săi, constatându-se că aceștia au acționat într-un mod coordonat pentru realizarea obiectivelor urmărite. Astfel, din investigațiile efectuate de organele de poliție a rezultat faptul că S.O.M., care este coordonatorul grupului infracțional organizat, achiziționa, depozita și transporta țigarete de contrabandă, iar prin intermediului susnumitelor se ocupa de distribuția de țigarete despre care știau că provin din contrabandă. Acesta a coordonat activitatea membrilor grupului iar dispozițiile sale au fost aduse la îndeplinire de către inculpatele C.G., M.D.E.
și E.A., acestea ocupându-se de preluarea, depozitarea, desfacerea și vânzarea țigaretelor care trebuiau plasate sub un regim vamal, fiind valorificate clienților din orașul H., toți membrii grupului cunoscând că acestea provin din contrabandă. Membrii grupului structurat au îndeplinit următoarele roluri și sarcini: Inculpatul S.O.M. s-a ocupat direct de achiziționarea țigărilor din municipiul T., în perioada septembrie 2010-martie 2011, le-a transportat cu diverse autoturisme în municipiul H., le-a depozitat în diverse spații comerciale și a asigurat distribuția acestora cu ajutorul celor trei învinuite. Totodată, acesta asigura paza locului în momentul în care se desfășurau activitățile de comercializare a țigărilor și primea de la inculpatele C.G., M.D.E.
și E.A. sumele de bani rezultate din această activitate frauduloasă. Inculpata C.G., care lucrează la SC S.M. SRL Hațeg, unde este administrator numita S.A. (soția inculpatului S.O.M.) se ocupa cu vânzarea de țigări despre care știa că provin din contrabandă, întrucât aveau aplicate timbre fiscale din alte țări, sau nu aveau deloc. Aceasta avea ca sarcină preluarea țigaretelor din autoturismele cu care le transporta inculpatul S.O.M. și vânzarea acestora în zona pieței agroalimentare din orașul H. Vânzarea de țigarete avea loc pe parcursul a 8 ore pe zi, prețul era cuprins între 7 și 8 RON/pachet, iar regula stabilită de inculpatul S.O.M. era vânzarea doar a cartușelor. La sfârșitul zilei, inculpatele C.G., M.D.E.
și E.A. îi predau inculpatului S.O.M. „încasările”, care erau cuprinse între 2.800-3.000 RON/zi. Din cercetări a rezultat faptul că cei patru comercializau diferite tipuri de țigări, printre care L.M. roșu, F., C., P.M. albastru, T., M. Inculpatele M.D.E. și E.A. (angajate, de asemenea la SC S.M. SRL Hațeg) aveau aceleași sarcini stabilite de S.O.M., ele ocupându-se de comercializarea țigaretelor despre care știau că provin din contrabandă. Din declarațiile acestora a rezultat faptul că, în timp ce una dinte ele comercializa țigări, celelalte stăteau de pază pentru a nu fi surprinse de organele de poliție iar perioada în care se ocupau de activitățile de vânzare țigarete era stabilită de inculpatul S.O.M.
Totodată, inculpatele au declarat faptul că inițiatorul grupului le avertiza când ar putea sosi organele de poliție și în momentele acelea stopau activitatea de vânzare. Pentru activitatea ilicită desfășurată, cele trei inculpate primeau lunar aproximativ 500 RON de la S.O.M. în plus față de salariul pe care îl primeau de la SC S.M. SRL Hațeg. Astfel, pachetele de țigări fără timbre de marcaj fiscal emise de autoritățile fiscale române sau cu banderole de marcare din Bosnia Herțegovina, Slovenia și Republica Moldova au fost comercializate de către membrii grupării, fără a achita acciza și T.V.A.-ul datorate statului. Țigările colectate, transportate, preluate și vândute provin din afara spațiului comunitar, fapt ce determină, în conformitate cu reglementările fiscale în vigoare, obligativitatea plății accizei în sarcina celor care le dețin.
La data de 2 februarie 2011, s-a solicitat Tribunalului Hunedoara emiterea unei autorizații pe o durată de 30 de zile pentru înregistrarea audio-video în mediu ambiental a întâlnirilor dintre S.O.M., M.D.E., E.A., precum și a întregii grupări infracționale care are ca preocupări infracționale contrabanda cu țigarete. Tribunalul Hunedoara a emis autorizația din 2 februarie 2011, autorizație în baza căreia organele de poliție din cadrul S.C.C.O. Hunedoara au procedat la supravegherea operativă cu mijloacele video din dotare a zonei unde își desfășurau activitatea infracțională susnumiții.
Din procesele-verbale întocmite de organele de poliție și planșele foto rezultă că în data de 3 februarie 2011 inculpații au vândut mai multor persoane circa 52 cartușe de țigarete; în data de 4 februarie 2011-77 cartușe de țigarete: în data de 5 februarie 2011 au vândut 44 cartușe de țigarete, în data de 7 februarie, 74 cartușe de țigarete, în 8 februarie 2011-100 cartușe de țigarete, în 9 februarie 2011-40 cartușe țigarete, în data de 12 februarie 2011-45 cartușe de țigarete, în 14 februarie 105 cartușe de țigarete, în 16 februarie-92 cartușe de țigarete, în 19 februarie 2011-40 cartușe de țigarete și în data de 25 februarie 2011-52 cartușe de țigarete. Totalul numărului de cartușe de țigarete vândute de inculpați s-a efectuat prin vizionarea înregistrărilor video efectuate cu ocazia supravegherii activității grupului infracțional.
Cu prilejul perchezițiilor din data de 17 martie 2011, efectuate la locuințele sau punctele de lucru ale societății comerciale aparținând soției inculpatului au fost descoperite și confiscate următoarele cantități de țigări provenite din contrabandă: - 4 saci menajeri care conțineau câte un cartuș a 10 pachete țigarete cu inscripția „C.”, produse în Sarajevo; - 1 sac menajer conținând un cartuș cu țigarete marca „L.M.” care conținea, 8 pachete de țigarete; - 1 sac menajer conținând un cartuș cu țigarete marca „T.S.P.”, care conținea 4 pachete de țigarete; - 2 pachete marca „P.M.” albastru; - 25 cartușe marca „L.M.” roșu a câte 10 pachete cu țigarete; - 17 cartușe cu țigarete marca „F.” a câte 10 pachete; - 2 cartușe cu țigarete marca „C.”; - 1 cartuș cu țigarete marca „T.S.B.”; - 11 pachete cu țigarete marca „P.M.” albastru; - 1 pachet cu țigarete marca „M.”.
Totodată, au fost găsite cu ocazia perchezițiilor efectuate la garajul auto de pe str. M. din orașul Hațeg, precum și la magazinele SC S.M. SRL Hațeg, o cantitate mare de cafea (J., A.E., D., B.A., M., L., S.) și mai multe coli autocolante având imprimate specificații în limba română pentru cafeaua J., D. și A., respectiv date despre producători și importatori. În cauză s-a efectuat expertiza contabilă, care a concluzionat că prejudiciul cauzat părții civile D.R.A.O.V. Timișoara se ridică la suma de 70.514 RON, din care taxe vamale 4.272 RON, accize 51.159 RON și T.V.A. 15.083 RON.
Starea de fapt expusă mai sus a fost reținută în considerarea materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, respectiv, ordonanțele privind interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, planșele foto efectuate cu ocazia supravegherii operative, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, autorizațiile de percheziție domiciliară și a sistemului informatic, referatele de evaluare a inculpaților, fișele de cazier, coroborate cu declarațiile acestora. În drept, faptele inculpaților săvârșite în împrejurările descrise mai sus au fost calificate ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de grup infracțional organizat prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și deținere în afara antrepozitului de produse accizabile nemarcate prevăzute de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003.
Sub aspectul laturii civile prima instanță a argumentat că în cauză se impune obligarea inculpaților în solidar la plata sumei de 70.514 RON (stabilită prin expertiză contabilă) cu titlu de daune materiale către partea civilă D.R.A.O.V. Timișoara (taxe vamale, accize și T.V.A.). Împotriva sentinței au declarat apel în termenul legal prevăzut de art. 363 C. proc. pen. partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F., D.R.A.O.V. Timișoara și inculpații S.O.M., E.A., M.D.E., C.G. aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: I. Partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F., D.R.A.O.V. Timișoara - memoriu: - în mod greșit instanța a soluționat latura civilă a cauzei, stabilind despăgubirile civile fără a da curs obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză contabilă efectuat de expertul C.P.S.
în cauza dedusă judecății. - prin hotărârea judecătorească apelată prima instanță a stabilit despăgubiri civile într-un cuantum inferior celor solicitate prin cererea de constituire de parte civilă (78.309 RON) și nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere privind dobânzile și penalitățile de întârziere aferente perioadei care începe de a data săvârșirii infracțiunii și se sfârșesc la momentul achitării debitului principal (art. 119 și urm. din O.U.G. 92/2003 privind C. proc. fisc.). - în obiecțiunile la raportul de expertiză contabilă au fost invocate de către partea civilă anumite neregularități conținute în modul de calcul prezentat de expert, instanța neînțelegând să solicite o completare la acest raport și prin care să se clarifice aspectele invocate.
În acest sens, calculul prezentat de expert în lucrarea de expertiză se dovedește a fi eronat din următoarele motive: 1. expertul a folosit cursurile de schimb valutar aferente lunilor în care s-au constatat faptele, modalitate greșită prin prisma prevederilor art. 218 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. cu modificările și completările ulterioare, valoarea în RON a accizelor determinându-se prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a anului precedent. 2. expertul a folosit la calculul accizei, acciza minimă ori, în conformitate cu prevederile pct. 6 alin. (10) din Normele Metodologice (H.G.
nr. 44/2004) dat în aplicarea art. 174 C.l fisc., în situațiile în care nu se pot identifica prețurile de vânzare cu amănuntul pentru țigaretele provenite din confiscări, calculul accizelor se face pe baza accizei totale prevăzute în anexa nr. 6 la titlul VII C. fisc. II. Inculpații S.O.M., E.A., M.D.E. și C.G., memoriu depus la dosar. - soluția instanței de fond este esențialmente eronată în ceea ce privește determinarea cuantumului daunelor materiale acordate părții civile D.J.A.O.V. Timișoara, Autoritatea Națională a Vămilor, impunându-se admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea soluționării corecte a laturii civile, respectiv determinarea prejudiciului real pentru fiecare inculpat în parte, raportat la cantitățile de țigări de contrabandă comercializată și/sau deținută de către fiecare personal.
- probațiunea administrată în faza instanței de fond a fost deficitară, instanța omițând să administreze probe în vederea determinării cantității de țigări comercializate sau deținute de către fiecare inculpat în parte, determinarea reală a cuantumului prejudiciului cauzat de către fiecare inculpat în parte, raportat la cantitatea de țigări comercializată sau deținută de fiecare dintre aceștia și a modului de calcul al T.V.A.-ului; - în cazul inculpatelor E.A., M.D.E. și C.G. trebuia să fie avute în vedere doar țigările comercializate de către acestea (fiecăruia revenindu-i o numită cantitate) și nicidecum să li se impună achitarea unui prejudiciu constând în țigările care au fost descoperite depozitate la inculpatul S.O.M.
- în ce privește taxa pe valoarea adăugată, indiferent de numărul tranzacțiilor care au avut loc în procesul de producție și distribuție, înainte de etapa perceperii impozitului, la fiecare tranzacție, taxa, calculată în funcție de prețurile bunurilor conform cotei de impunere aplicabile va fi exigibilă după deducerea cuantumului taxei pe valoarea adăugată suportate direct prin intermediul diferitelor componente ce se reflectă în costul bunurilor. - prețul de referință avut în vedere la determinarea valorii în vamă (cerut prin constituirea de parte civilă a D.R.A.O.V. Timișoara) a fost stabilit potrivit datelor comunicate de către autoritatea vamală sârbă fără a se lua în considerare tipurile diferite de mărci comercializate (multe dintre ele având o proveniență diferită de cea sârbească).
- ca atare, se impunea a fi determinat în concret în ce au constat actele materiale săvârșite de către fiecare inculpată în parte și ce cantități de țigări au fost comercializate de către acestea, în vederea stabilirii unui cuantum exact și personal al prejudiciului cauzat. În procedura apelului, în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele și în raport cu criticile aduse de către părți, Curtea a dispus efectuarea unei completări la raportul de expertiză efectuat în cursul cercetării judecătorești, completare ce a fost solicitată odată cu formularea obiecțiunilor de D.R.A.O.V. Timișoara, fiind însă respinsă de către jurisdicția inferioară.
Prin completarea la raportul de expertiză, precum și prin lămuririle ulterioare privind recalcularea prejudiciului în raport de cursul valutar din prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent conform dispozițiilor art. 218 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., expertul a răspuns obiecțiunilor formulate de către partea civilă D.R.A.O.V. Timișoara și a stabilit defalcat cuantumul prejudiciului cauzat de către inculpați, atât în ce privește cantitatea de țigări reținută a fi comercializată cât și pentru cantitatea de țigări care a fost ridicată cu ocazia perchezițiilor. Prin decizia penală nr. 28/A din 14 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia s-au admis apelurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F., Autoritatea Națională a Vămilor, D.R.A.O.V.
Timișoara și inculpatele E.A., M.D.E. și C.G. împotriva sentinței penale nr. 142/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 4043/97/2011. S-a desființat sentința penală atacată, sub aspectul laturii civile și procedând la o nouă judecată în aceste limite: Au fost obligați, în solidar, inculpații S.O.M., E.A., M.D.E. și C.G. să plătească părții civile D.R.A.O.V. Timișoara suma de 66.399 RON, precum și dobânzile și penalitățile, calculate până la data achitării integrale a acesteia. A fost obligat inculpatul S.O.M. să plătească părții civile D.R.A.O.V. Timișoara suma de 4.646 RON precum și dobânzile și penalitățile, calculate până la data achitării integrale a acesteia. S-au menținut celelalte dispoziții din sentința penală atacată.
S-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.O.M. împotriva sentinței penale nr. 142/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 4043/97/2011. A fost obligat inculpatul S.O.M. să plătească statului suma de 675 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, din care suma de 75 RON reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției. Onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu pentru inculpatele E.A., M.D.E. și C.G., în cotă procentuală, în sumă de câte 75 RON, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că instanța fondului a reținut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale: proces-verbal de sesizare din oficiu; planșe foto efectuate cu ocazia supravegherii operative; procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat; copii contracte de muncă ale inculpaților; cerere de efectuare a percheziției sistemului informatic, autorizații, încheiere; cerere, ordonanță autorizație de percheziție, autorizații, procese-verbale de percheziție domiciliară, verificări cu privire la bunurile deținute de inculpați; adresă emisă de Garda Financiară, răspunsul A.N.A.F., coroborate cu declarațiile inculpaților date atât în fața procurorului, cât și în faza de judecată prin care aceștia au recunoscut integral săvârșirea faptelor, înțelegând să se prevaleze de dispozițiile art. 320 1 C. proc.
pen., privind procedura abreviată întemeiată pe pledoaria de vinovăție. A mai reținut că prima instanță a realizat o evaluare judicioasă a probelor de la dosarul cauzei, în conformitate cu cerințele art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilind în mod clar și neechivoc vinovăția inculpaților în limitele infracțiunilor expuse în actul de sesizare. Totodată, a reținut că inculpatul S.O.M., începând din luna septembrie 2010 a inițiat un grup de criminalitate organizată la care, pe parcursul derulării, dezvoltării și perfecționării activității infracționale au aderat o serie de alte persoane cu atribuții și sarcini bine determinate: respetiv inculpatele M.D.E., C.G.
și E.A.; - s-a ocupat direct de achiziționarea țigărilor în T., a deținut, transportat, depozitat și vândut țigări, care trebuiau plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă; - a deținut și comercializat pe teritoriul României produse accizabile supusă marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete; De asemenea, inculpata C.G., începând cu luna septembrie 2010 a aderat la grupul infracțional organizat, inițiat și constituit de inculpatul S.O.M., devenind membru al grupării ce desfășura activitatea de contrabandă, cunoscând faptul că grupul a avut drept scop săvârșirea de infracțiuni grave, respectiv cea de contrabandă; - a asigurat în calitate de angajată la SC S.M.
SRL Hațeg, unde administrator este numita S.A. (soția inculpatului S.O.M.) preluarea, deținerea, predarea și desfacerea un or cantități de produse din tutun în scopul vânzării către consumatorii de țigarete în sistem en-gross sau en-detail; - a deținut și comercializat pe teritoriul României produse accizabile supusă marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete; A mai reținut că inculpata M.D.E., începând cu luna septembrie 2010 a aderat la grupul infracțional organizat, inițiat și constituit de inculpatul S.O.M., devenind membru al grupării ce desfășura activitatea de contrabandă, cunoscând faptul că grupul a avut drept scop săvârșirea de infracțiuni grave, respectiv cea de contrabandă; - a asigurat în calitate de angajată la SC S.M.
SRL Hațeg, unde administrator este numita S.A. (soția inculpatului S.O.M.) preluarea, deținerea, predarea și desfacerea unor cantități de produse din tutun în scopul vânzării către consumatorii de țigarete în sistem en-gross sau en-detail; - a deținut și comercializat pe teritoriul României produse accizabile supusă marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete, iar inculpata E.A., începând cu luna septembrie 2010 a aderat la grupul infracțional organizat, inițiat și constituit de inculpatul S.O.M., devenind membru al grupării ce desfășura activitatea de contrabandă, cunoscând faptul că grupul a avut drept scop săvârșirea de infracțiuni grave, respectiv cea de contrabandă; - a asigurat în calitate de angajată la SC S.M.
SRL Hațeg, unde administrator este numita S.A. (soția inculpatului S.O.M.) preluarea, deținerea, predarea și desfacerea un or cantități de produse din tutun în scopul vânzării către consumatorii de țigarete în sistem en-gross sau en-detail; - a deținut și comercializat pe teritoriul României produse accizabile supusă marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete; Instanța de apel a precizat că jurisdicția inferioară a dat o calificare juridică corectă a faptelor săvârșite de către inculpați și a stabilit pedepse ce corespund criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., acestea reflectând atât gradul de pericol social concret al infracțiunilor ce au constituit obiectul acuzațiilor, cât și elementele ce definesc persoanele inculpaților, cu referire specială la lipsa antecedentelor penale și conduita procesuală adecvată.
În ce privește soluționarea laturii civile, Curtea de apel a constatat că prima instanță nu a manifestat o preocupare concretă în lămurirea cauzei sub toate aspectele și în raport de apărările aduse de către părți. În acest sens, Curtea de apel a arătat că se impunea ca în conformitate cu dispozițiile exprese prevăzute de art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen. să dispună disjungerea laturii civile, atâta timp cât pentru soluționarea acțiunii civile se impuneau administrarea de probe. Instanța de apel a complinit această neregularitate prin dispunerea efectuării unui supliment la lucrarea de expertiză contabilă efectuată în cauză de către expert C.P.S., în raport cu obiecțiunile formulate de către partea civilă D.R.A.O.V.
Timișoara, obiecțiuni ce vizau modalitatea greșită de calcul a prejudiciului. Astfel, obiecțiunile aduse de către partea civilă și care au fost lămurite prin completarea la lucrarea de expertiză, vizau: - cursurile de schimb valutar în raport de care s-a calculat valoarea în RON a accizelor și care se determină conform art. 218 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent; - modalitatea de calcul a accizei în conformitate cu prevederile pct. 6 alin. (10) din Normele Metodologice (H.G. nr. 44/2004) dat în aplicarea art. 177 C. fisc., conform cărora calculul accizelor se face pe baza accizei totale prevăzute în anexa 6 la Titlul VII C. fisc.
Conform completării la raportul de expertiză și fișei de recalculare a prejudiciului s-au stabilit următoarele: - prejudiciul aferent cantității de țigări reținută a fi comercializată de către inculpați, calculat în raport de cursul valutar din prima zi lucrătoare a lunii octombrie a anului precedent, conform dispozițiilor art. 218 C. fisc. este pentru cantitatea de 7680 pachete de țigări în cuantum total de 66.399 RON; - prejudiciul aferent cantității de țigări ridicate cu ocazia perchezițiilor (518 pachete) calculat în raport de cursul valutar din prima zi lucrătoare a lunii octombrie a anului precedent, conform dispozițiilor art. 218 C. fisc. este în cuantum de 4.646 RON; Curtea de apel a apreciat ca fondată și critica adusă hotărârii sub aspectul omisiunii instanței de fond de a obliga pe inculpați la plata dobânzilor și penalităților aferente sumei stabilite cu titlu de despăgubiri civile.
Astfel, conform art. 119 și urm. din O.U.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. la sumele stabilite cu titlu de despăgubiri se percep dobânzi și penalități de întârziere până la data achitării integrale a sumei datorate. Astfel, apelul declarat de către partea civilă D.R.A.O.V. Timișoara s-a dovedit a fi întemeiat doar în ce privește aspectele relevate mai sus, ansamblul actelor de la dosar (rapoartele de expertiză și completările la acestea) infirmând susținerile acesteia conform cărora cuantumul total al prejudiciului s-a ridicat la suma de 78.309 RON cu dobânzi și penalități aferente acestei sume. S-a arătat că modalitatea de calcul folosită în completare la raportul de expertiză a fost cea indicată de către partea civilă în obiecțiunile aduse lucrării de expertiză și care, uzând de dispozițiile codului fiscal, a stabilit cuantumul prejudiciului în limitele expuse mai sus.
Referitor la apelurile declarate de către inculpați, Curtea de apel a precizat că în cauză nu există motive pertinente și suficiente care să justifice desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea soluționării corecte a laturii civile, respectiv determinarea prejudiciului real pentru fiecare inculpat în cauză, această soluție putând fi adoptată de către instanță în cazuri expres și limitativ reglementat de dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., ceea ce nu este cazul în speța de față.
Stabilirea prejudiciului defalcat, aferent cantității de țigări comercializate (care viza activitatea infracțională a tuturor inculpaților) și cantității de țigări ridicate cu ocazia perchezițiilor (vizând doar activitatea infracțională a inculpatului S.O.M.) s-a realizat conform normelor imperative prevăzute de C. fisc., prin completarea la raportul de expertiză întocmit de către expert C.P.S., completare dispusă de către instanța de apel. Criticile aduse de către inculpați s-a constatat a fi întemeiate doar în ce privește aspectele reținute la punctul anterior, în sensul stabilirii diferențiate a prejudiciului cauzat prin activitățile conjugate ale tuturor inculpaților și cel cauzat de către inculpatul S.O.M.
în mod individual. În acest sens s-a făcut precizarea că pentru prejudiciul aferent țigărilor ridicate cu ocazia percheziției de la domiciliul inculpatului S.O.M. nu poate fi angrenată răspunderea civilă a inculpatelor E.A., M.D.E. și C.G. Cei patru inculpați urmând să răspundă însă pentru prejudiciului constând în taxele vamale, T.V.A. și accize aferente cantității de țigări comercializate ilegal pe perioada 31 ianuarie 2011 la 25 februarie 2011, răspunderea lor fiind solidară în raport cu baza factuală reținută în cauză. Curtea nu a primit însă criticile aduse de către inculpați prin care aceștia au solicitat să fie obligați la prejudiciul cauzat ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de către fiecare dintre ei, întrucât activitatea lor de manieră penală nu poate fi disociată de a celorlalți.
S-a arătat că aceștia au acționat conjugat la producerea rezultatului, astfel încât răspunderea lor este solidară. Având în vedere rolurile prestabilite pentru fiecare dintre inculpați, acțiunile lor desfășurate într-un mod coordonat pentru realizarea obiectivelor urmărite, îi fac răspunzători solidar de prejudiciul produs. Rezultă din actele dosarului că inculpatul S.O.M. transporta țigaretele cu autoturismul în zona pieței agroalimentare. S-a arătat că din declarațiile inculpatelor rezultă împrejurarea că în timp ce una din ele comercializa țigări celelalte au asigurat paza pentru a nu fi surprinse de organele de poliție. În contextul acestei baze factuale, solicitarea inculpatelor de a fi obligate doar la prejudiciul aferent țigărilor vândute de către fiecare dintre ele este lipsită de orice fundament, atâta timp cât toate și-au dat concursul la desfacerea mărfii.
Instanța de apel a apreciat ca nefondate criticile aduse de către inculpați vizând modul de calcul al T.V.A.-ului aferent cantității de țigări vândute, acesta realizându-se în raport cu normele fiscale în vigoare, expertul stabilind conform art. 36 C. fisc. că TVA este exigibil la dat intrării în vamă, dată la care sunt exigibile și taxele comunitare. În ce privește critica adusă prețului de referință al țigaretelor avut în vedere la determinarea valorii prejudiciului Curtea de apel a apreciat-o de asemenea ca nefondată, cu motivarea că expertul a luat în calcul valoarea de tranzacție stabilită global conform comunicării de către autoritatea vamală sârbă. Actele de la dosar atestă faptul că țigările aveau aplicate marcaj fiscal aparținând altor țări, respectiv Republica Serbia și Bosnia-Herțegovina, astfel încât valoarea de referință luată în calcul reflectă sumele comunicate de către autoritățile vamale sârbe.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor prin D.R.A.O.V. Timișoara, criticând-o cu privire la soluționarea laturii civile sub aspectul prejudiciului la care au fost obligați inculpații A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și obligarea inculpților la plata sumei de 78.309 RON cu dobânzi și penalități aferente acestei sume, începând cu data săvârșirii infracțiunii și până la plata integrală a acesteia. Recursul declarat este nefondat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpații S.O.M., E.A., M.D.E., și C.G. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 C. vam.
și art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 C. fisc. S-a reținut în sarcina incupatului S.O.M., că în calitate de coordonator al grupului infracțional organizat, achiziționa, depozita și transporta țigarete de contrabandă, iar prin intermediul celorlalte inculpate se ocupa de distribuția de țigarete despre care știau că provin din contrabandă. Acesta a coordonat activitatea membrilor grupului iar dispozițiile sale au fost aduse la îndeplinire de către inculpatele C.G., M.D.E. și E.A., care se ocupau de preluarea, depozitarea, desfacerea și vânzarea țigaretelor care trebuiau plasate sub un regim vamal, fiind valorificate clienților din orașul H., toți membrii grupului cunoscând că acestea provin din contrabandă.
Astfel, inculpatul S.O.M. s-a ocupat direct de achiziționarea țigărilor din municipiul T., în perioada septembrie 2010-martie 2011, le-a transportat cu diverse autoturisme în municipiul H., le-a depozitat în diverse spații comerciale și a asigurat distribuția acestora cu ajutorul celor trei inculpate, asigura paza locului în momentul în care se desfășurau activitățile de comercializare a țigărilor și primea de la inculpatele C.G., M.D.E. și E.A. sumele de bani rezultate din această activitate frauduloasă. Inculpata C.G., care lucrează la SC S.M. SRL Hațeg, unde este administrator numita S.A. (soția inculpatului S.O.M.) se ocupa cu vânzarea de țigări despre care știa că provin din contrabandă, întrucât aveau aplicate timbre fiscale din alte țări, sau nu aveau deloc.
Aceasta avea ca sarcină preluarea țigaretelor din autoturismele cu care le transporta inculpatul S.O.M. și vânzarea acestora în zona pieței agroalimentare din orașul H. Vânzarea de țigarete avea loc pe parcursul a 8 ore pe zi, prețul era cuprins între 7 și 8 RON/pachet, iar regula stabilită de inculpatul S.O.M. era vânzarea doar a cartușelor. La sfârșitul zilei, inculpatele C.G., M.D.E. și E.A. îi predau inculpatului S.O.M. „încasările”, care erau cuprinse între 2.800-3.000 RON/zi. Din cercetări a rezultat faptul că cei patru comercializau diferite tipuri de țigări, printre care L.M. roșu, F., C., P.M. albastru, T., M. Inculpatele M.D.E. și E.A. (angajate, de asemenea la SC S.M. SRL Hațeg) aveau aceleași sarcini stabilite de S.O.M., ele ocupându-se de comercializarea țigaretelor despre care știau că provin din contrabandă.
Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite cu probele administrate în faza de cercetare penală, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale acestora, care au solicitat aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. În ce privește latura civilă a cauzei, cu ocazia primei judecăți s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, care a concluzionat că prejudiciul cauzat părții civile D.R.A.O.V. Timișoara se ridică la suma de 70.514 RON, din care taxe vamale 4.272 RON, accize 51.159 RON și T.V.A. 15.083 RON. În faza de apel, s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză de către expert C.P.S., în raport cu obiecțiunile formulate de către partea civilă D.R.A.O.V.
Timișoara, obiecțiuni ce vizau modalitatea greșită de calcul a prejudiciului, care a concluzionat că prejudiciul aferent cantității de țigări reținută a fi comercializată de către inculpați, calculat în raport de cursul valutar din prima zi lucrătoare a lunii octombrie a anului precedent, conform dispozițiilor art. 218 C. fisc. este pentru cantitatea de 7680 pachete de țigări în cuantum total de 66.399 RON, iar prejudiciul aferent cantității de țigări ridicate cu ocazia perchezițiilor (518 pachete) calculat în raport de cursul valutar din prima zi lucrătoare a lunii octombrie a anului precedent, conform dispozițiilor art. 218 C. fisc. este în cuantum de 4.646 RON. Prin urmare, a fost infirmată susținerea părții civile conform căreia cuantumul total al prejudiciului este de 78.309 RON cu dobânzi și penalități aferente acestei sume.
Modalitatea de calcul folosită în completare la raportul de expertiză a fost cea indicată de către partea civilă în obiecțiunile aduse lucrării de expertiză și care, uzând de dispozițiile C. fisc., a stabilit cuantumul prejudiciului în limitele expuse mai sus. Având în vedere actele și lucrările contabile efectuate în cauză cu privire la prejudiciul cauzat de inculpați prin activitatea lor infracțională, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică și în mod corect a obligat pe inculpați în solidar la plata prejudiciului în cuantum de 66.399 RON, iar pe inculpatul S.O.M., în plus la plata sumei de 4.646 RON, prejudiciul aferent cantității de 518 pachete de țigări, precum și dobânzile și penalitățile, calculate până la data achitării integrale a acestora.
Calculul prejudiciului s-a făcut pe baza unor lucrări științifice, ținând cont de obiecțiunile formulate chiar de partea civilă și de dispozițiile C. fisc., așa încât criticile formulate prin motivele de recurs nu pot fi primite. Față de cele menționate, Înalta Curte constată că recursul declarat de partea civilă este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor prin D.R.A.O.V. Timișoara împotriva deciziei penale nr. 28/A din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpații S.O.M., E.A., M.D.E. și C.G. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 10 iunie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.