Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.01.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 188/2009

HOTĂRÂRE
22.01.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 188/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 123 din 18 septembrie 2008, Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.V. A menținut rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 6 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr. 576/P/2008 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 40 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța astfel, s-a reținut că prin rezoluția din 5 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul M.C., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.

Prin rezoluția din 15 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a respins plângerea formulată de petentul R.V., împotriva rezoluției anterior arătate. Reclamantul R.V. a formulat plângere împotriva judecătorului M.C., susținând că acesta a săvârșit abateri cu ocazia cercetării judecătorești efectuate în dosarul nr. 6949/279/2007 al Judecătoriei Piatra Neamț. La termenul din 18 martie 2008, petentul R.V. a solicitat încuviințarea probei cu martori, cerere respinsă de președintele completului de judecată, M.C., ca inadmisibilă. Măsura a fost luată de judecător în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., în care se precizează că judecătorul verifică rezoluția sau ordonanța atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror noi înscrisuri prezentate.

Petentul a formulat cerere de recuzare, ce a fost respinsă de instanța de judecată. Împotriva sentinței penale nr. 205/2008 pronunțată de judecătorul M.C., R.V. a declarat recurs. Se reține că nu s-a constatat săvârșirea vreunei abateri de la dispozițiile legale de către judecătorul M.C., de natură să caracterizeze rea-credință, neglijență sau conținutul vreunei fapte de natură penală, cum în mod corect s-a reținut prin rezoluția nr. 576/P/2008. Împotriva acestei sentințe petentul a formulat recurs prin care a solicitat rejudecarea cauzei. Examinând cauza, se constată că recursul este nefondat. Așa cum s-a reținut și de instanță, fapta de abuz în serviciu imputată judecătorului M.C. nu există, astfel că în mod corect s-a constatat că nu se poate pune în mișcare acțiunea penală împotriva acestuia.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.V. împotriva sentinței penale nr. 123 din 18 septembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-04-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1324/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 179 din 11 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 707/32/2008 de către Curtea de Apel Bacău, secția penală, s-a dispus, în temeiul di
ÎCCJ 2009-11-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3836/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 99 din 25 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 246/32/2009 s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii for
ÎCCJ 2011-05-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2031/2011
Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 138 din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefonda
ÎCCJ 2010-02-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 614/2010
Asupra recursului de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 168 din 26 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. p
ÎCCJ 2008-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2250/2008
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 94/32/2008 la Curtea de Apel Bacău, petentul C.I. a formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă