ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3836/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3836/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 99 din 25 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 246/32/2009 s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționarul R.V. împotriva Rezoluției nr. 1304/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău din data de 19 martie 2009. A menținut rezoluția atacată. A obligat petiționarul să plătească statului suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele: Prin Rezoluția din data de 19 martie 2009, dată în Dosarul nr. 1304/P/2008, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 228 C. proc.
pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrat-procuror C.A.S., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. întrucât fapta nu există. Pentru a pronunța această soluție, Parchetul de pe lângă Curtea de Bacău a reținut următoarele: Petentul R.V. a formulat, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere penală împotriva magistratului procuror C.S. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț, pentru a se efectua cercetări sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu. Ulterior, plângerea a fost trimisă spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
În concret, petentul a declarat că este nemulțumit de soluțiile adoptate de procurorul C.A.S. în Dosarele nr. 2130/P/2006 și 272/P/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț și solicită instrumentarea cauzelor de un alt magistrat procuror. Verificând aspectele sesizate s-au reținut următoarele: 1. Prin Rezoluția nr. 2130/P/2006 din 17 august 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț, magistratul procuror C.A.S. a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.C., B.N.R. ș.a., întrucât s-a constatat că medicii față de care s-au efectuat cercetări nu au săvârșit infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale. Împotriva acestei soluții petentul R.V. a formulat plângere la primul procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț, care prin rezoluția din 14 februarie 2007 a dispus respingerea plângerii ca neîntemeiată.
După ce a epuizat toate căile de atac ordinare, petentul a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 693/13 iunie 2007 a Judecătoriei Piatra-Neamț, definitivă prin Decizia penală nr. 125/RP/07 martie 2008 a Tribunalului Neamț, care în baza art. 278 1 lit. a) C. proc. pen. a respins ca tardivă plângerea petentului R.V. împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 2130/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț. Având în vedere că s-a solicitat revizuirea unei hotărâri judecătorești care nu viza fondul cauzei penale, așa cum prevăd dispozițiile art. 393 C. proc. pen., cererea de revizuire a Sentințe penale nr. 693 din 13 iunie 2007 a fost respinsă prin Sentința penală nr. 847 din 17 noiembrie 2008. 2. Prin Rezoluția procurorului nr. 272/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț s-a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală față de C.M., D.E., J.I., B.I.
și D.T., cercetați sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 260 C. pen., întrucât s-a constatat că faptele nu există. Nemulțumit de această soluție petentul R.V. a formulat plângere, care a fost soluționată de primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț prin Rezoluția nr. 991/II/2/24 august 2006, fiind respinsă ca neîntemeiată. Judecătoria Piatra-Neamț prin Sentința penală nr. 1250/2006, dată în Dosarul nr. 8230/2006, a respins ca nefondată plângerea formulat de R.V. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 272/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț. Această soluție a rămas definitivă prin Decizia nr. 780/2007 a Curții de Apel Bacău, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul petentului.
De asemenea, prin Decizia penală nr. 2282/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de R.V. Așadar, se observă că soluțiile dispuse de procuror C.A.S. în Dosarele nr. 2130/P/2006 și 272/P/2006 au fost verificate de către instanțele de judecată, epuizându-se căile de atac ordinare și extraordinare. Ca atare, împrejurarea că soluțiile date în cele două cauze nu sunt favorabile petentului, nu justifică declanșarea cercetărilor penale. Nu a rezultat că magistratul C.A.S., în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, nu a îndeplinit un act ori l-a îndeplinit în mod defectuos, prin care să fi produs petentului o vătămare a propriilor interese.
Nemulțumit de soluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, petentul a formulat plângere, în conformitate cu art. 275 - 278 C. proc. pen. Prin Rezoluția nr. 333/II/2/2009 din data de 18 mai 2009, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 275 - 278 C. proc. pen., plângerea formulată de petentul R.V. a fost respinsă ca nefondată. Pentru a da această soluție procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a reținut următoarele: Prin Rezoluția 1304/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.A.S., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț, împotriva căreia s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen., deoarece fapta nu există.
Împotriva rezoluției a formulat plângere petentul R.V., în conformitate cu prevederile art. 275 - 278 C. proc. pen., susținând că aceasta este nelegală și netemeinică, deoarece din actele premergătoare efectuate în cauza a rezulta săvârșirea faptei reclamate, de către procurorul C.A.S. În concret, petentul susține nerespectarea dispozițiilor legii cu ocazia soluționării de către procuror a Dosarelor 2130/P/20C și 272/P/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț. Prin Rezoluția nr. 2130/P/2006 procurorul C.A.S. a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.C., B.N.R. ș.a., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, reclamant fiind R.V. Prin Rezoluția nr. 272/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț s-a constatat inexistența faptelor prevăzute de art. 246 și art. 260 C. pen.
reclamate de R.V., soluția fiind adoptată tot de procurorul C.A.S. Soluțiile adoptate de către procuror au fost contestate de către petentul R.V. la procurorul ierarhic superior, în condițiile art. 275 și următoarele C. proc. pen. și apoi la instanțele competente, potrivit procedurii stabilită prin art. 278 1 C. proc. pen. Hotărârile instanțelor de judecată au fost verificate și cu ocazia exercitării unor căi de atac extraordinare de către petent, neconstatându-se existența vreunor motive de nelegalitate sau netemeinicie. Nemulțumit și de această soluție, în cadrul termenului legal, petentul a formulat, în conformitate cu prevederile art. 278 1 C. proc. pen., plângere la instanța de judecată, susținând că soluțiile date în cauză sunt nelegale și netemeinice pentru aspectele arătate în partea introductivă a considerentelor prezentei hotărâri.
Analizând soluțiile date de procuror în raport de motivele plângerii, instanța de fond constată că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a reținut în rezoluțiile atacate o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate și în mod corect a adoptat o soluție de netrimitere în judecată a intimatei, întrucât faptele nu există, soluția de netrimitere în judecată fiind legală și temeinică, astfel încât plângerea a fost respinsă pentru următoarele considerente: Prin Rezoluția nr. 2130/P/2006 din data de 17 august 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț, dată de magistratul procuror C.A.S., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.C., B.N.R. ș.a., întrucât s-a constatat că medicii față de care s-au efectuat cercetări nu au săvârșit infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
Împotriva acestei soluții, în temeiul art. 275 - 278 C. proc. pen., petentul R.V. a formulat plângere la primul procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț. Prin Rezoluția din data de 14 februarie 2007, primul procuror adjunct de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț a fost respinsă plângerea formulată de petent. Nemulțumit de soluția dată, în baza art. 278 1 C. proc. pen., petentul R.V. a formulat plângere la instanță împotriva soluției de netrimitere în judecată. Prin Sentința penală nr. 693 din data de 13 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț plângerea a fost respinsă ca fiind tardiv formulată. Tribunalul Neamț, prin Decizia penală nr. 125/RP din data de 07 martie 2008, a respins recursul formulat de petent împotriva sentinței penale nr. 693 din data de 13 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț.
După ce a epuizat toate căile de atac ordinare, petentul a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 693 din 13 iunie 2007 a Judecătoriei Piatra-Neamț. Având în vedere că s-a solicitat revizuirea unei hotărâri judecătorești care nu viza fondul cauzei penale, așa cum prevăd dispozițiile art. 393 C. proc. pen., cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă prin Sentința penală nr. 847 din 17 noiembrie 2008 a Judecătoriei Piatra-Neamț. 2. Prin Rezoluția procurorului nr. 272/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț, dată de magistratul procuror C.A.S., s-a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală față de: C.M., D.E., J.I., B.I. și D.T., cercetați sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.
și art. 260 C. pen., întrucât s-a constatat că faptele nu există. Nemulțumit de această soluție petentul R.V. a formulat plângere. Prin Rezoluția nr. 991/II/2/2006 din data de 24 august 2006, primul procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț a respins plângerea ca neîntemeiată. Judecătoria Piatra-Neamț prin Sentința penală nr. 1250/2006, dată în Dosarul nr. 8230/2006, a respins ca nefondată plângerea formulat de R.V. împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 272/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț. Această soluție a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 780/2007 a Curți Apel Bacău, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul petentului.
Petentul a formulat contestație în anulare și prin decizia penală nr. 2282/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă ca inadmisibilă. Instanța de fond verificând legalitatea și temeinicia rezoluției procurorului, în procedura instituită prin dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. a constatat că aceasta nu se impune a fi desființată, din actele premergătoare dispuse și efectuate rezultând - astfel cum a reținut și procurorul - că faptele reclamate de petiționar nu există. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond petiționarul R.V. a declarat recurs solicitând -în esență - casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât nu au fost administrate toate probele utile cauzei.
Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul formulat în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 alin. (1) C. proc. pen. și art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În plângerea formulată la organul de urmărire penală, petiționarul reclamă exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu - ceea ce atrage, în opinia sa, reținerea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. proc. pen.- de către magistratul procuror C.A.S. în soluționarea Dosarelor nr. 2130/P/2006 și 272/P/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț. În acest context a solicitat efectuarea de cercetări de către un alt magistrat procuror pentru a efectua o cercetare la fața locului care ar permite, în opinia petiționarului, verificarea actelor de proprietate pe care le deține.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că rezoluțiile la care petiționarul a făcut referire în plângerea sa au fost verificate -atât în cadrul controlului intern de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț - cât și în instanță, urmare plângerilor formulate de către acesta. Pe de o parte se impune a se reține că scopul actelor premergătoare este acela de a verifica informațiile cuprinse în sesizarea organului de urmărire penală pentru a nu se dispune începerea urmăririi penale în cazurile în care există o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale și pe de altă parte, legea procesual penală nu stabilește limitele actelor premergătoare, ele rămânând la latitudinea autorităților judiciare competente.
Cum în cauză, din actele premergătoare efectuate nu au rezultat indicii din care să rezulte că magistratul procuror C.A.S. și-ar fi exercitat abuziv atribuțiile de serviciu, în mod corect s-a constatat că faptele nu există, dispunându-se neînceperea urmăririi penale. Împrejurarea că soluțiile adoptate de procuror nu au fost favorabile petiționarului nu conduc, în mod obligatoriu, la declanșarea urmăririi penale, legalitatea acestora putând fi verificată numai prin exercitarea căilor legale. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respins ca nefondat recursul declarat de petiționarul R.V. împotriva Sentinței penale nr. 99 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar R.V. împotriva Sentinței penale nr. 99 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.