ÎCCJ, Decizia nr. 83/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra recursului de față,

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin decizia

nr. 679 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul

declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 451 din 14 iunie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători.

S-a reținut, în

esență, că prin decizia nr. 451 din 14 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, a fost respins, ca inadmisibil,

recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 178 din 22 martie

2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9

judecători în dosarul nr. 9949/1/2009; a fost obligat recurentul petent la

plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că prin decizia nr.

178 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9

Judecători a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva

deciziei nr. 973 din 7 decembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 5623/1/2009. A fost obligat

recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

De asemenea, s-a

reținut că prin decizia nr. 973 din 7 decembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 5623/1/2009,

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a respins ca

inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 455 din

22 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9

Judecători, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a constatat că p

rin sentința nr. 123 din 18 septembrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, a fost respinsă ca nefondată

plângerea formulată de petentul R.V. A fost menținută rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale din 5 iunie 2008 dispusă în dosarul nr. 576/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, iar petentul obligat la plata

cheltuielilor judiciare statului.

Împotriva acestei

sentințe, petentul a formulat recurs, respins, ca nefondat, prin decizia nr. 188

din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Noul recurs declarat

de petent împotriva anterior menționatei decizii a fost respins ca inadmisibil

prin decizia nr. 455 din 22 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Completul de 9 Judecători.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs petentul R.V., care a fost respins ca inadmisibil

prin decizia nr. 973 din 7 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători.

Cu privire la noul

recurs declarat împotriva deciziei nr. 973 din 7 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, instanța a reținut că este

inadmisibil.

S-a apreciat că în

conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. cu

referire la alin. (8) lit. a) și b) al aceluiași articol C. proc. pen., hotărârea

judecătorului pronunțată în soluționarea plângerii împotriva rezoluției de

netrimitere în judecată poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana

care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale precum și de orice altă persoană ale cărei interese legitime

sunt vătămate, din examinarea textului legal invocat constatându-se că recursul

se poate declara numai împotriva hotărârii instanței de fond.

Totodată, având în

vedere dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen., s-a constatat că sunt

susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești nedefinitive,

ori, în cauză, petentul a atacat cu recurs o decizie definitivă, nesupusă nici

unei alte căi ordinare de atac.

Cu privire la noul

recurs declarat de petent, cu soluționarea căreia a fost investită instanța,

s-a constatat că este inadmisibil având în vedere dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen., precum și principiile legalității și unicității căii de atac a

recursului, dreptul de exercitare a acestei căi de atac stingându-se, în speță,

prin exercitare.

Referitor la noul

recurs declarat de către petent (ce a format obiectul dosarului nr.

5322/1/2010) instanța a concluzionat că este inadmisibil, având în vedere

dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, coroborate cu art.

385

1

C. proc. pen., precum și principiul unicității căii de atac a

recursului, constatându-se că recurentul și-a exercitat deja dreptul la recurs.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat un nou recurs petentul.

Analizând recursul

prioritar și exclusiv prin prisma admisibilității sale se constată că este

inadmisibil și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită,

privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum

și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea

procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru

persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții

interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii

procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control

judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit

dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II

C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea

acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost

reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și

ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere

reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art.

385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea

recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de

lege.

Așadar, limitând

calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de

lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, în

raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este

exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

În cauză, se constată

că recurentul și-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluționarea

căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele

textului de lege menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac

și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.

Pe de altă parte, cum

Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a soluționat cauza

penală în primă instanță, soluționarea acestui din urmă recurs excede

competenței atribuite Completului de 9 judecători prin art. 24 alin. (1) din

Legea nr. 304/2004, republicată, așa încât nu este admisibil nici potrivit

legii speciale.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual

penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru

considerentele ce preced, se constată că excepția invocată este întemeiată,

astfel că potrivit dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc.

pen. recursul declarat va fi respins ca inadmisibil.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 679 din

25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul

de 9 judecători, în dosarul nr. 5322/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.