ÎCCJ, Decizia nr. 82/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

decizia nr. 678 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de casație și

Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul

declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 450 din 14 iunie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători,

în dosarul nr. 3006/1/ 2010; a fost obligat recurentul petent la plata

cheltuielilor judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut în esență că prin

decizia nr. 450 din 14 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul

declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 179 din 22 martie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători; a

fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.

S-a

reținut, în esență că, prin decizia nr. 179 din 22 martie 2010, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins,

ca inadmisibil, recursul declarat de petentul

R.V.

împotriva

deciziei nr. 1324 din 9 aprilie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în dosarul nr. 707/32/2008. A fost obligat recurentul

petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța

de recurs a constatat că prin decizia nr. 1324 din 9 aprilie 2009 pronunțată în

dosarul nr. 707/32/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a

respins ca nefondat, recursul declarat de petentul R.V. împotriva sentinței

penale nr. 179 din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cu

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că p

rin

sentința penală nr. 179 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Bacău, secția penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de

petentul R.V. A fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din

15 septembrie 2008 dispusă în dosarul nr. 636/P/2008 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Bacău, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare

statului.

Împotriva

acestei sentințe, petentul a formulat recurs, respins, ca nefondat, prin

decizia nr. 1324 din 9 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală.

Cu

privire la noul recurs declarat de petent împotriva acestei decizii, s-a

constatat că acesta este inadmisibil, apreciindu-se că, în conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art.

278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., hotărârea judecătorului

pronunțată în soluționarea plângerii împotriva rezoluției de netrimitere în

judecată poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut

plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale

precum și de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate, din

examinarea textului rezultând că recursul se poate declara numai împotriva

hotărârii instanței de fond.

S-a

reținut, totodată că în cauză nu au fost respectate nici prevederile art. 385

1

C. proc. pen., calea de atac fiind declarată împotriva unei decizii definitive.

Cu

privire la noua cale de atac formulată de către petent, calificată de către o

instanță de recurs ca cerere de recurs, s-a apreciat că recursul este inadmisibil,

deoarece are ca obiect o hotărâre definitivă, încălcându-se astfel principiile

legalității și unicității căilor de atac.

Împotriva

acestei decizii petentul a formulat un nou recurs.

Analizând

recursul cu prioritate prin prisma admisibilității acestuia instanța a

constatat că acesta este inadmisibil, recurentul exercitându-și, anterior,

dreptul la recurs, cel cu soluționarea căruia Completul de 9 judecători a fost

sesizat, neîntrunind cerințele legale, încălcând principiul unicității acestei

căi de atac și fiind, deci, inadmisibil.

Împotriva

acestei decizii petentul a declarat un nou recurs.

Recursul

este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dând

eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României,

revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual

penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art.

21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același

pentru persoane aflate în situații identice.

Revine

așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în

condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a

provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit

dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II

C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea

acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost

reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și

ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere

reformarea hotărârii atacate.

Astfel,

potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe

calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate

de lege.

Așadar,

limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive

determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității

acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor

recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin

exercitare.

În

cauză, se constată că recurentul și-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel

cu soluționarea căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întrunește

cerințele textului de lege menționat, încalcă principiul unicității acestei căi

de atac și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.

Pe

de altă parte, cum Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a

soluționat cauza penală în primă instanță, soluționarea acestui din urmă recurs

excede competenței atribuite Completului de 9 judecători prin art. 24 alin. (1)

din Legea nr. 304/2004, republicată, așa încât nu este admisibil nici potrivit

legii speciale.

Or,

recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea

procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și,

din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, se constată că excepția

invocată este întemeiată, astfel că potrivit dispozițiilor art. 385

15

pct.

1 lit. a) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins ca inadmisibil.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 678 din 25 octombrie

2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9

judecători, în dosarul nr. 5321/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.