ÎCCJ, Decizia nr. 137/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra

cererii de contestație în anulare de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

decizia nr. 653 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul

declarat de recurentul M.I. împotriva deciziei nr. 172 din 22 martie 2010, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul

nr. 547/1/2010.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut, în esență, că prin

decizia nr. 172 din 22 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 9 Judecători în dosarul nr. 547/1/2010, a fost respins,

ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr.

500 din 22 iunie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 2182/1/2009.

S-a

reținut, în esență, că prin decizia nr. 500 din 22 iunie 2009 pronunțată în

dosarul nr. 2182/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători,

a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul M.I.

împotriva deciziei nr. 128 din 23 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 9117/1/2008, cu obligarea

acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru

a decide astfel, instanța a reținut că prin decizia nr. 128 din 23 februarie

2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9

Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul M.I.

împotriva deciziei nr. 605 din 27 octombrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

S-a

reținut că petentul a declarat recurs împotriva unei decizii definitive

pronunțată de Completul de 9 Judecători, care nu este admisibil potrivit

dreptului comun, reprezentat în speță de dispozițiile art. 385

1

C.

proc. pen. și art. 417 C. proc. pen.

Împotriva

acestei decizii, petentul M.I. a formulat contestație în anulare, care a fost

respinsă, ca inadmisibilă prin decizia nr. 500 din 22 iunie 2009 pronunțată de

Completul de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea

că în cauză a fost indicat ca motiv cazul prevăzut de dispozițiile art. 386

lit. a) C. proc. pen., respectiv nelegala îndeplinire a procedurii de citare a

părții pentru termenul la care a fost judecat recursul, iar din analiza

înscrisului aflat la dosarul în care s-a pronunțat decizia a cărei anulare se

solicită, se constată că recurentul contestator a fost citat la adresa pe care chiar

el a indicat-o în motivele de recurs și în cererile depuse la dosar; dovada de

îndeplinire a procedurii de citare cuprinde mențiunile prevăzute de art. 181 C.

proc. pen., acestea fiind corecte, citația fiind afișată, deoarece destinatarul,

sau celelalte persoane ce puteau primi citația, nu au fost găsite.

Astfel,

s-a arătat că în mod corect instanța de recurs a apreciat procedura de citare

ca fiind legal îndeplinită pentru termenul din 23 februarie 2009, la care s-a

judecat recursul, emiterea citației atingându-și scopul prevăzut de art. 175 C.

proc. pen., de informare a părții cu privire la desfășurarea procesului penal

și de chemare a acesteia în fața instanței, potrivit art. 175 alin. (1) C.

proc. pen.

S-a

reținut că simpla invocare a unui caz de contestație în anulare dintre cele

prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în absența depunerii sau invocării de

dovezi în sprijinul contestației nu este de natură a conduce la admiterea în

principiu a cererii de contestație în anulare.

S-a

constatat că afirmațiile cuprinse în cerere nu susțin cazul de contestație în

anulare invocat, iar cu privire la critica vizând nepronunțarea asupra unor

cereri esențiale formulate de recurent s-a reținut că aceasta excede cazurilor

de contestație în anulare, expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc.

pen.

S-a

concluzionat în sensul că cererea de contestație în anulare formulată nu

îndeplinește cerințele de admisibilitate în principiu prevăzute de legea

procesual penală.

Cu

privire la recursul cu soluționarea căruia a fost investită, instanța a

apreciat, față de prevederile art. 392 C. proc. pen. și ale art. 385

1

C. proc. pen., că în speță decizia atacată fiind pronunțată de instanța de

recurs învestită să soluționeze contestația în anulare îndreptată împotriva

propriei hotărâri, dată în judecarea unui recurs anterior, nu mai poate fi

atacată cu un nou recurs, acesta fiind inadmisibil.

Împotriva

acestei decizii a declarat un nou recurs recurentul, cu privire la care instanța

a reținut că este inadmisibil, având în vedere dispozițiile art. 129 din

Constituția României, ale art. 385

1

C. proc. pen. și principiul

unicității recursului.

Împotriva

acestei decizii contestatorul a formulat cerere de contestație în anulare, invocând

cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., constând în greșita indicare

a calității sale, a obiectului cauzei și nerespectarea dispozițiilor art. 176 C.

proc. pen.

Analizând

cererea de contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen.

se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru

considerentele ce urmează.

Astfel,

după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.

raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale

extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ

prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.

Totodată,

legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate

procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii

(art. 388 C. proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C.

proc. pen.).

Dispozițiile

art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de

judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de

contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată,

motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ

prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în

sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație

în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391

alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca

inadmisibilă.

În

cauza dedusă judecății petentul a invocat formal, în motivarea cererii cazul

prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., fără însă a indica dovezi în

susținerea acestuia, cu atât mai mult cu cât din actele dosarului rezultă că

procedura de citare a recurentului pentru termenul la care cauza s-a judecat în

recurs a fost legal îndeplinită ( fila 7 dosar recurs, dovada de îndeplinire a

procedurii de citare fiind semnată de către recurent), mențiunile indicate de

art. 176 C. proc. pen. și care reprezintă conținutul citației nefiind prevăzute

de lege sub sancțiunea nulității, pentru a atrage consecința nelegalei

îndepliniri a procedurii de citare.

Așa

fiind, se constată că, în speță, nu au fost legal îndeplinite cumulativ

condițiile de admisibilitate a cererii de contestație în anulare prevăzute de

art. 391 alin. (2) C. proc. pen., aceasta urmând a fi respinsă, ca

inadmisibilă.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva

deciziei nr. 653 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 4715/1/2010.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.