ÎCCJ, Decizia nr. 136/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011 Asupra cererii de contestație în anulare de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 652 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul M.I. împotriva deciziei nr. 628 din 28 septembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 3541/1/2009. A fost obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut, în esență, că prin decizia nr. 628 din 28 septembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I.

împotriva deciziei nr. 233 din 23 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători în dosarul nr. 10435/1/2008. S-a reținut, în esență că prin decizia nr. 233 din 23 martie 2009 pronunțată în dosarul nr. 10435/1/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a respins, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 708 din 8 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 7103/1/2008, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că prin decizia nr. 708 din 8 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători în dosarul nr. 7103/1/2008 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I.

împotriva deciziei nr. 48 din 28 ianuarie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători în dosarul nr. 9751/1/2007 cu obligarea recurentului contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat. Prin decizia nr. 48 din 28 ianuarie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători în dosarul nr. 9751/1/2007 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 4283 din 18 septembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6163/1/2007. Recurentul contestator a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. S-a reținut că, în esență că recurentul contestator și-a exercitat dreptul de a formula recurs în cauză, noul recurs formulat fiind inadmisibil.

Constatându-se că instanța nu a fost legal investită cu soluționarea recursului, s-a reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale și motivele de recurs invocate de contestator nu mai pot fi supuse analizei, față de caracterul absolut și dirimant al excepției admisibilității recursului. Împotriva acestei decizii petentul a formulat contestație în anulare, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr. 233 din 23 martie 2009 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, cu motivarea că în cauză a fost indicat ca motiv cazul prevăzut de dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc.

pen., respectiv nelegala îndeplinire a procedurii de citare a părții pentru termenul la care a fost judecat recursul, iar din analiza înscrisului aflat la fila 9 din dosarul nr. 7103/1/2008, în care s-a pronunțat decizia a cărei anulare se solicită, se constată ca recurentul contestator a fost citat la adresa pe care chiar el a indicat-o în motivele de recurs și în cererile depuse la dosar; dovada de îndeplinire a procedurii de citare cuprinde mențiunile prevăzute de art. 181 C. proc. pen., acestea fiind corecte, citația fiind afișată, deoarece destinatarul, sau celelalte persoane ce puteau primi citația, nu au fost găsite. Astfel, în mod corect instanța de recurs a apreciat procedura de citare ca fiind legal îndeplinită pentru termenul din 8 decembrie 2008, la care s-a judecat recursul, emiterea citației atingându-și scopul prevăzut de art. 175 C. proc.

pen., de informare a părții cu privire la desfășurarea procesului penal și de chemare a acesteia în fața instanței, potrivit art. 175 alin. (1) C. proc. pen., simpla invocare a unui caz de contestație în anulare dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în absența depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației, nefiind de natură a conduce la admiterea în principiu a cererii de contestație în anulare. S-a constatat că, afirmațiile cuprinse în cerere nu susțin cazul de contestație în anulare invocat; iar cu privire la critica vizând nepronunțarea asupra unor cereri esențiale formulate de recurent s-a reținut că aceasta excede cazurilor de contestație în anulare, expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc.

pen. S-a concluzionat că cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul M.I. nu îndeplinește cerințele de admisibilitate în principiu prevăzute de legea procesual penală. Cu privire la recursul cu soluționarea căruia instanța a fost investită aceasta a apreciat că este inadmisibil. S-a motivat că potrivit dispozițiilor art. 392 C. proc. pen. hotărârea pronunțată în această materie este susceptibilă de a fi atacată pe calea ordinară a apelului sau recursului într-o singură ipoteză, respectiv aceea a contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., cu condiția prevăzută de art. 392 alin. (4) C. proc. pen., ca hotărârea a cărei anulare se cere să fi rămas definitivă la prima instanță sau la instanța de apel și de asemenea că dispozițiile art. 385 1 C. proc.

pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive, concluzionându-se că decizia atacată fiind pronunțată de instanța de recurs învestită să soluționeze contestația în anulare îndreptată împotriva propriei hotărâri, dată în judecarea unui recurs anterior, nu mai poate fi atacată cu un nou recurs. Împotriva acestei decizii a declarat un nou recurs recurentul, instanța apreciind că acesta este inadmisibil față de dispozițiile art. 129 din Constituția României, art. 385 1 C. proc. pen. și principiul unicității căii de atac, constatându-se că recurentul și-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluționarea căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele textului de lege menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.

Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat cerere de contestație în anulare, invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., constând în greșita indicare a calității sale, a obiectului cauzei și nerespectarea dispozițiilor art. 176 lit. b) C. proc. pen. Analizând cererea de contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează. Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc.

pen. Totodată, legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.). Dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă. În cauza dedusă judecății petentul a invocat în motivarea cererii, în mod formal, cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., fără însă a indica dovezi în susținerea acestuia. Totodată, din actele dosarului rezultă că procedura de citare a recurentului pentru termenul la care cauza s-a judecat în recurs a fost legal îndeplinită ( fila 6 dosar recurs, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind semnată de către recurent), mențiunile indicate de art. 176 C. proc. pen. și care reprezintă conținutul citației, nefiind prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, după cum sugerează contestatorul, pentru a atrage consecința nelegalei îndepliniri a procedurii de citare.

Așa fiind, se constată că, în speță, nu au fost legal îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a cererii de contestație în anulare prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., aceasta urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 652 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 4712/1/2010. Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.