ÎCCJ, Decizia nr. 136/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra

cererii de contestație în anulare de față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin decizia nr. 652

din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție,

Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de

recurentul M.I. împotriva deciziei nr. 628 din 28 septembrie 2009, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul

nr. 3541/1/2009. A fost obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare

statului.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de recurs a reținut, în esență, că prin decizia nr.

628 din 28 septembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Completul de 9 Judecători a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de

contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 233 din 23 martie 2009 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători în dosarul nr.

10435/1/2008.

S-a reținut, în

esență că prin decizia nr. 233 din 23 martie 2009 pronunțată în dosarul nr. 10435/1/2008,

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a respins, ca

inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva

deciziei nr. 708 din 8 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 7103/1/2008, cu obligarea

contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut că prin decizia nr. 708 din 8 decembrie 2008 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători în dosarul

nr. 7103/1/2008 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de

contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 48 din 28 ianuarie 2008, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători în dosarul

nr. 9751/1/2007 cu obligarea recurentului contestator la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Prin decizia nr. 48

din 28 ianuarie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Completul de 9 judecători în dosarul nr. 9751/1/2007 a fost respins, ca

inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 4283

din 18 septembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 6163/1/2007. Recurentul contestator a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut că, în

esență că recurentul contestator și-a exercitat dreptul de a formula recurs în

cauză, noul recurs formulat fiind inadmisibil. Constatându-se că instanța nu a

fost legal investită cu soluționarea recursului, s-a reținut că cererea de

sesizare a Curții Constituționale și motivele de recurs invocate de contestator

nu mai pot fi supuse analizei, față de caracterul absolut și dirimant al

excepției admisibilității recursului.

Împotriva acestei

decizii petentul a formulat contestație în anulare, care a fost respinsă ca

inadmisibilă prin decizia nr. 233 din 23 martie 2009 de către Înalta Curte de

Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, cu motivarea că în cauză a fost

indicat ca motiv cazul prevăzut de dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.,

respectiv nelegala îndeplinire a procedurii de citare a părții pentru termenul

la care a fost judecat recursul, iar din analiza înscrisului aflat la fila 9

din dosarul nr. 7103/1/2008, în care s-a pronunțat decizia a cărei anulare se

solicită, se constată ca recurentul contestator a fost citat la adresa pe care

chiar el a indicat-o în motivele de recurs și în cererile depuse la dosar;

dovada de îndeplinire a procedurii de citare cuprinde mențiunile prevăzute de

art. 181 C. proc. pen., acestea fiind corecte, citația fiind afișată, deoarece

destinatarul, sau celelalte persoane ce puteau primi citația, nu au fost

găsite.

Astfel, în mod corect

instanța de recurs a apreciat procedura de citare ca fiind legal îndeplinită

pentru termenul din 8 decembrie 2008, la care s-a judecat recursul, emiterea

citației atingându-și scopul prevăzut de art. 175 C. proc. pen., de informare a

părții cu privire la desfășurarea procesului penal și de chemare a acesteia în

fața instanței, potrivit art. 175 alin. (1) C. proc. pen., simpla invocare a

unui caz de contestație în anulare dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc.

pen., în absența depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației,

nefiind de natură a conduce la admiterea în principiu a cererii de contestație

în anulare.

S-a constatat că,

afirmațiile cuprinse în cerere nu susțin cazul de contestație în anulare

invocat; iar cu privire la critica vizând nepronunțarea asupra unor cereri

esențiale formulate de recurent s-a reținut că aceasta excede cazurilor de

contestație în anulare, expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen.

S-a concluzionat că

cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul M.I. nu

îndeplinește cerințele de admisibilitate în principiu prevăzute de legea

procesual penală.

Cu privire la

recursul cu soluționarea căruia instanța a fost investită aceasta a apreciat că

este inadmisibil.

S-a motivat că

potrivit dispozițiilor art. 392 C. proc. pen. hotărârea pronunțată în această

materie este susceptibilă de a fi atacată pe calea ordinară a apelului sau

recursului într-o singură ipoteză, respectiv aceea a contestației în anulare

întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., cu condiția

prevăzută de art. 392 alin. (4) C. proc. pen., ca hotărârea a cărei anulare se

cere să fi rămas definitivă la prima instanță sau la instanța de apel și de

asemenea că dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. prevăd că sunt

susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau

decizii, după caz, nedefinitive, concluzionându-se că decizia atacată fiind

pronunțată de instanța de recurs învestită să soluționeze contestația în

anulare îndreptată împotriva propriei hotărâri, dată în judecarea unui recurs

anterior, nu mai poate fi atacată cu un nou recurs.

Împotriva acestei

decizii a declarat un nou recurs recurentul, instanța apreciind că acesta este

inadmisibil față de dispozițiile art. 129 din Constituția României, art. 385

1

C. proc. pen. și principiul unicității căii de atac, constatându-se că

recurentul și-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluționarea

căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele

textului de lege menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac

și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.

Împotriva acestei

decizii contestatorul a formulat cerere de contestație în anulare, invocând

cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., constând în greșita indicare

a calității sale, a obiectului cauzei și nerespectarea dispozițiilor art. 176

lit. b) C. proc. pen.

Analizând cererea de

contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. se

constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru

considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art.

391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac

poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.

Totodată, legea

procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală

activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C.

proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.).

Dispozițiile art. 391

alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată

în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în

anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate

(care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și

necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației.

Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune

îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

În cauza dedusă

judecății petentul a invocat în motivarea cererii, în mod formal, cazul

prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., fără însă a indica dovezi în

susținerea acestuia.

Totodată, din actele

dosarului rezultă că procedura de citare a recurentului pentru termenul la care

cauza s-a judecat în recurs a fost legal îndeplinită ( fila 6 dosar recurs,

dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind semnată de către recurent),

mențiunile indicate de art. 176 C. proc. pen. și care reprezintă conținutul

citației, nefiind prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, după cum

sugerează contestatorul, pentru a atrage consecința nelegalei îndepliniri a

procedurii de citare.

Așa fiind, se

constată că, în speță, nu au fost legal îndeplinite cumulativ condițiile de

admisibilitate a cererii de contestație în anulare prevăzute de art. 391 alin.

(2) C. proc. pen., aceasta urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva

deciziei nr. 652 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 4712/1/2010.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.