ÎCCJ, Decizia nr. 140/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra

cererii de contestație în anulare de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

decizia nr. 656 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul

declarat de recurentul M.I. împotriva deciziei nr. 176 din 22 martie 2010, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul

nr. 9912/1/2009; a fost obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare

statului.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut, în esență, că prin decizia

nr. 176 din 22 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de

contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 968 din 7 decembrie 2009 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători. A fost

obligat recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru

a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că prin decizia nr. 968

din 7 decembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 8012/1/2009, Înalta Curte de

Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, a respins ca inadmisibilă

contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 630

din 28 septembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 3546/1/2009, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru

a decide astfel, instanța a reținut că prin decizia nr. 630 din 28 septembrie

2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9

Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul M.I.

împotriva deciziei nr. 219 din 23 martie 2009, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a reținut că sunt susceptibile de a fi

atacate cu recurs hotărârile nedefinitive, căile de atac neputând fi exercitate

nelimitat, noul recurs declarat în cauză încălcând principiul unicității căilor

de atac.

Împotriva

acestei decizii, petentul M.I. a formulat contestație în anulare, care a fost

respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr.968 din 7 decembrie 2009 pronunțată de

Completul de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea

că în cauză a fost indicat ca motiv cazul prevăzut de dispozițiile art. 386

lit. a) C. proc. pen., respectiv nelegala îndeplinire a procedurii de citare a

părții pentru termenul la care a fost judecat recursul, dar din analiza

înscrisurilor dosarului, s-a constatat ca recurentul contestator a fost citat

la adresa pe care chiar el a indicat-o, dovada de îndeplinire a procedurii de

citare cuprinzând mențiunile prevăzute de art. 181 C. proc. pen. S-a apreciat

că în mod corect instanța de recurs a apreciat procedura de citare ca fiind

legal îndeplinită, iar simpla invocare a unui caz de contestație în anulare

dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în absența depunerii sau

invocării de dovezi în sprijinul contestației nu este de natura a conduce la

admiterea în principiu a cererii de contestație în anulare.

S-a

constatat că afirmațiile cuprinse în cerere nu susțin cazul de contestație în

anulare invocat; iar cu privire la critica vizând nepronunțarea asupra unor

cereri esențiale formulate de recurent s-a reținut că aceasta excede cazurilor

de contestație în anulare, expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc.

pen.

S-a

concluzionat că cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul M.I.

nu îndeplinește cerințele de admisibilitate în principiu prevăzute de legea

procesual penală.

Cu

privire la recursul declarat împotriva acestei decizii, cu soluționarea căruia

a fost investită instanța, aceasta a constatat că este inadmisibil, deoarece

art. 392 C. proc. pen. prevede că hotărârea pronunțată în această materie este

susceptibilă de a fi atacată pe calea ordinară a apelului sau recursului într-o

singură ipoteză, respectiv aceea a contestației în anulare întemeiată pe

dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., cu condiția prevăzută de art. 392

alin. (4) C. proc. pen., ca hotărârea a cărei anulare se cere să fi rămas

definitivă la prima instanță sau la instanța de apel și, totodată că

dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de

a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după

caz, nedefinitive, astfel că în cauză decizia atacată fiind pronunțată de

instanța de recurs învestită să soluționeze contestația în anulare îndreptată

împotriva propriei hotărâri, date în judecarea unui recurs anterior, nu mai

poate fi atacată cu un nou recurs.

Împotriva

acestei decizii recurentul a declarat un nou recurs (care a format obiectul

dosarului nr. 4718/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de

9 Judecători), apreciat ca inadmisibil față de prevederile art. 129 din

Constituția României, art. 385

1

C. proc. pen. și principiul unicității

căii de atac; astfel, s-a reținut că recurentul și-a exercitat deja dreptul la

recurs, iar cel cu soluționarea căruia Completul de 9 judecători a fost

sesizat, nu întrunește cerințele textului de lege menționat, încalcă principiul

unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil.

Împotriva

acestei decizii contestatorul recurent a formulat cerere de contestație în

anulare, invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., constând în

greșita indicare a calității sale, a obiectului cauzei și nerespectarea

dispozițiilor art. 176 lit. b) C. proc. pen.

Analizând

cererea de contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen.

se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru

considerentele ce urmează.

Astfel,

după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.

raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale

extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ

prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.

Totodată,

legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate

procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii

(art. 388 C. proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C.

proc. pen.).

Dispozițiile

art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de

judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de

contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată,

motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ

prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în

sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație

în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391

alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca

inadmisibilă.

În

cauza dedusă judecății petentul a invocat în motivarea cererii, în mod formal,

cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., fără însă a indica dovezi în

susținerea acestuia.

Totodată,

din actele dosarului rezultă că procedura de citare a recurentului pentru

termenul la care cauza s-a judecat în recurs a fost legal îndeplinită ( fila 7

dosar recurs, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind semnată de

către recurent), mențiunile indicate de art. 176 C. proc. pen. și care reprezintă

conținutul citației, nefiind prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, după

cum sugerează contestatorul, pentru a atrage consecința nelegalei îndepliniri a

procedurii de citare.

Așa

fiind, se constată că, în speță, nu au fost legal îndeplinite cumulativ

condițiile de admisibilitate a cererii de contestație în anulare prevăzute de

art. 391 alin. (2) C. proc. pen., aceasta urmând a fi respinsă, ca

inadmisibilă.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva

deciziei nr. 656 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 4718/1/2010.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.