ÎCCJ, Decizia nr. 140/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011 Asupra cererii de contestație în anulare de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 656 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul M.I. împotriva deciziei nr. 176 din 22 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 9912/1/2009; a fost obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut, în esență, că prin decizia nr. 176 din 22 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I.

împotriva deciziei nr. 968 din 7 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători. A fost obligat recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că prin decizia nr. 968 din 7 decembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 8012/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 630 din 28 septembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3546/1/2009, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că prin decizia nr. 630 din 28 septembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul M.I. împotriva deciziei nr. 219 din 23 martie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile nedefinitive, căile de atac neputând fi exercitate nelimitat, noul recurs declarat în cauză încălcând principiul unicității căilor de atac. Împotriva acestei decizii, petentul M.I.

a formulat contestație în anulare, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr.968 din 7 decembrie 2009 pronunțată de Completul de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că în cauză a fost indicat ca motiv cazul prevăzut de dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., respectiv nelegala îndeplinire a procedurii de citare a părții pentru termenul la care a fost judecat recursul, dar din analiza înscrisurilor dosarului, s-a constatat ca recurentul contestator a fost citat la adresa pe care chiar el a indicat-o, dovada de îndeplinire a procedurii de citare cuprinzând mențiunile prevăzute de art. 181 C. proc. pen. S-a apreciat că în mod corect instanța de recurs a apreciat procedura de citare ca fiind legal îndeplinită, iar simpla invocare a unui caz de contestație în anulare dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc.

pen., în absența depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației nu este de natura a conduce la admiterea în principiu a cererii de contestație în anulare. S-a constatat că afirmațiile cuprinse în cerere nu susțin cazul de contestație în anulare invocat; iar cu privire la critica vizând nepronunțarea asupra unor cereri esențiale formulate de recurent s-a reținut că aceasta excede cazurilor de contestație în anulare, expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. S-a concluzionat că cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul M.I. nu îndeplinește cerințele de admisibilitate în principiu prevăzute de legea procesual penală. Cu privire la recursul declarat împotriva acestei decizii, cu soluționarea căruia a fost investită instanța, aceasta a constatat că este inadmisibil, deoarece art. 392 C. proc.

pen. prevede că hotărârea pronunțată în această materie este susceptibilă de a fi atacată pe calea ordinară a apelului sau recursului într-o singură ipoteză, respectiv aceea a contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., cu condiția prevăzută de art. 392 alin. (4) C. proc. pen., ca hotărârea a cărei anulare se cere să fi rămas definitivă la prima instanță sau la instanța de apel și, totodată că dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive, astfel că în cauză decizia atacată fiind pronunțată de instanța de recurs învestită să soluționeze contestația în anulare îndreptată împotriva propriei hotărâri, date în judecarea unui recurs anterior, nu mai poate fi atacată cu un nou recurs.

Împotriva acestei decizii recurentul a declarat un nou recurs (care a format obiectul dosarului nr. 4718/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători), apreciat ca inadmisibil față de prevederile art. 129 din Constituția României, art. 385 1 C. proc. pen. și principiul unicității căii de atac; astfel, s-a reținut că recurentul și-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluționarea căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele textului de lege menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil. Împotriva acestei decizii contestatorul recurent a formulat cerere de contestație în anulare, invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc.

pen., constând în greșita indicare a calității sale, a obiectului cauzei și nerespectarea dispozițiilor art. 176 lit. b) C. proc. pen. Analizând cererea de contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează. Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen. Totodată, legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc.

pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.). Dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

În cauza dedusă judecății petentul a invocat în motivarea cererii, în mod formal, cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., fără însă a indica dovezi în susținerea acestuia. Totodată, din actele dosarului rezultă că procedura de citare a recurentului pentru termenul la care cauza s-a judecat în recurs a fost legal îndeplinită ( fila 7 dosar recurs, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind semnată de către recurent), mențiunile indicate de art. 176 C. proc. pen. și care reprezintă conținutul citației, nefiind prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, după cum sugerează contestatorul, pentru a atrage consecința nelegalei îndepliniri a procedurii de citare. Așa fiind, se constată că, în speță, nu au fost legal îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a cererii de contestație în anulare prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., aceasta urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 656 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 4718/1/2010. Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.