ÎCCJ, Decizia nr. 139/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra

cererii de contestație în anulare de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

decizia nr. 655 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul

declarat de recurentul M.I. împotriva deciziei nr. 174 din 22 martie 2010, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul

nr. 554/1/2010.

A

fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.

S-a

reținut, în esență, că prin decizia nr. 174 din 22 martie 2010 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins,

ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr.

501 din 22 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 2185/1/2009. A fost obligat

recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că prin decizia nr. 501

din 22 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr. 2185/1/2009, Înalta Curte de

Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, a respins ca inadmisibilă

contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 127

din 23 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 9116/1/2009, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru

a decide astfel, instanța a reținut că prin decizia nr. 127 din 23 februarie

2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători,

a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul M.I. împotriva

deciziei nr. 584 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, Completul de 9 Judecători, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a reținut că petentul a declarat recurs

împotriva unei decizii definitive pronunțată de Completul de 9 Judecători, care

nu este admisibil potrivit dreptului comun.

Împotriva

acestei decizii, petentul M.I. a formulat contestație în anulare, care a fost

respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr. 501 din 22 iunie 2009 pronunțată de

Completul de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea

că în cauză a fost indicat ca motiv cazul prevăzut de dispozițiile art. 386

lit. a) C. proc. pen., dar din analiza înscrisurilor dosarului s-a constatat că

recurentul contestator a fost citat la adresa pe care a indicat-o; dovada de

îndeplinire a procedurii de citare a cuprins mențiunile prevăzute de art. 181 C.

proc. pen., acestea fiind corecte, citația fiind afișată, deoarece

destinatarul, sau celelalte persoane ce puteau primi citația, nu au fost

găsite. Astfel, în mod corect instanța de recurs a apreciat procedura de citare

ca fiind legal îndeplinită pentru termenul din 23 februarie 2009, la care s-a

judecat recursul, emiterea citației atingându-și scopul prevăzut de art. 175 C.

proc. pen., de informare a părții cu privire la desfășurarea procesului penal

și de chemare a acesteia în fața instanței, potrivit art. 175 alin. (1) C.

proc. pen.

S-a

reținut că simpla invocare a unui caz de contestație în anulare dintre cele

prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în absența depunerii sau invocării de

dovezi în sprijinul contestației nu este de natură a conduce la admiterea în

principiu a cererii de contestație în anulare și că afirmațiile cuprinse în

cerere nu susțin cazul de contestație în anulare invocat. Cu privire la critica

vizând nepronunțarea asupra unor cereri esențiale formulate de recurent s-a reținut

că aceasta excede cazurilor de contestație în anulare, expres și limitativ

prevăzute de art. 386 C. proc. pen.

S-a

concluzionat că cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul M.I.

nu îndeplinește cerințele de admisibilitate în principiu prevăzute de legea

procesual penală.

Cu

privire la recursul cu soluționarea căruia instanța a fost investită, aceasta a

reținut că acesta este inadmisibil. S-a apreciat că dispozițiile art. 392 C.

proc. pen., referitoare la procedura de judecare a contestației în anulare,

prevăd că hotărârea pronunțată în această materie este susceptibilă de a fi

atacată pe calea ordinară a apelului sau recursului într-o singură ipoteză,

respectiv aceea a contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386

lit. d) C. proc. pen., în condițiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen.

Au

fost avute în vedere, de asemenea, prevederile art. 385

1

C. proc.

pen. care prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești,

sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive și s-a concluzionat în sensul că

decizia atacată fiind pronunțată de instanța de recurs învestită să soluționeze

contestație în anulare îndreptată împotriva propriei hotărâri, date în

judecarea unui recurs anterior, nu mai poate fi atacată cu un nou recurs,

recursul declarat de contestator fiind inadmisibil.

Împotriva

acestei decizii recurentul a declarat un nou recurs, cu privire la care

instanța (prin decizia nr. 655 din 25 octombrie 2010

pronunțată

de Completul de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție) a reținut

că este inadmisibil, față de prevederile

art. 129 din Constituția

României, art. 385

1

C. proc. pen. și principiul unicității căii de

atac, recurentul exercitându-și, anterior dreptul de a formula calea de atac a

recursului.

Împotriva

acestei decizii contestatorul a formulat cerere de contestație în anulare,

invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., constând în greșita

indicare a calității sale, a obiectului cauzei și nerespectarea dispozițiilor

art. 176 lit. b) C. proc. pen.

Analizând

cererea de contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen.

se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru

considerentele ce urmează.

Astfel,

după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.

raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale

extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ

prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.

Totodată,

legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate

procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii

(art. 388 C. proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C.

proc. pen.).

Dispozițiile

art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de

judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de

contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată,

motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ

prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în

sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație

în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391

alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca

inadmisibilă.

În

cauza dedusă judecății petentul a invocat în motivarea cererii, în mod formal,

cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., fără însă a indica dovezi în

susținerea acestuia.

Totodată,

din actele dosarului rezultă că procedura de citare a recurentului pentru

termenul la care cauza s-a judecat în recurs a fost legal îndeplinită ( fila 14

dosar recurs, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind semnată de

către recurent), mențiunile indicate de art. 176 C. proc. pen. și care

reprezintă conținutul citației nefiind prevăzute de lege sub sancțiunea

nulității, după cum sugerează contestatorul, pentru a atrage consecința

nelegalei îndepliniri a procedurii de citare.

Așa

fiind, se constată că, în speță, nu au fost legal îndeplinite, cumulativ,

condițiile de admisibilitate a cererii de contestație în anulare prevăzute de

art. 391 alin. (2) C. proc. pen., aceasta urmând a fi respinsă, ca

inadmisibilă.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva

deciziei nr. 655 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 4717/1/2010.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.