ÎCCJ, Decizia nr. 139/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011 Asupra cererii de contestație în anulare de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 655 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul M.I. împotriva deciziei nr. 174 din 22 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 554/1/2010. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului. S-a reținut, în esență, că prin decizia nr. 174 din 22 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I.

împotriva deciziei nr. 501 din 22 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 2185/1/2009. A fost obligat recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că prin decizia nr. 501 din 22 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr. 2185/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 127 din 23 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 9116/1/2009, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că prin decizia nr. 127 din 23 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul M.I. împotriva deciziei nr. 584 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că petentul a declarat recurs împotriva unei decizii definitive pronunțată de Completul de 9 Judecători, care nu este admisibil potrivit dreptului comun. Împotriva acestei decizii, petentul M.I. a formulat contestație în anulare, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr. 501 din 22 iunie 2009 pronunțată de Completul de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că în cauză a fost indicat ca motiv cazul prevăzut de dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc.

pen., dar din analiza înscrisurilor dosarului s-a constatat că recurentul contestator a fost citat la adresa pe care a indicat-o; dovada de îndeplinire a procedurii de citare a cuprins mențiunile prevăzute de art. 181 C. proc. pen., acestea fiind corecte, citația fiind afișată, deoarece destinatarul, sau celelalte persoane ce puteau primi citația, nu au fost găsite. Astfel, în mod corect instanța de recurs a apreciat procedura de citare ca fiind legal îndeplinită pentru termenul din 23 februarie 2009, la care s-a judecat recursul, emiterea citației atingându-și scopul prevăzut de art. 175 C. proc. pen., de informare a părții cu privire la desfășurarea procesului penal și de chemare a acesteia în fața instanței, potrivit art. 175 alin. (1) C. proc.

pen. S-a reținut că simpla invocare a unui caz de contestație în anulare dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în absența depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației nu este de natură a conduce la admiterea în principiu a cererii de contestație în anulare și că afirmațiile cuprinse în cerere nu susțin cazul de contestație în anulare invocat. Cu privire la critica vizând nepronunțarea asupra unor cereri esențiale formulate de recurent s-a reținut că aceasta excede cazurilor de contestație în anulare, expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. S-a concluzionat că cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul M.I. nu îndeplinește cerințele de admisibilitate în principiu prevăzute de legea procesual penală.

Cu privire la recursul cu soluționarea căruia instanța a fost investită, aceasta a reținut că acesta este inadmisibil. S-a apreciat că dispozițiile art. 392 C. proc. pen., referitoare la procedura de judecare a contestației în anulare, prevăd că hotărârea pronunțată în această materie este susceptibilă de a fi atacată pe calea ordinară a apelului sau recursului într-o singură ipoteză, respectiv aceea a contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., în condițiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen. Au fost avute în vedere, de asemenea, prevederile art. 385 1 C. proc. pen.

care prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive și s-a concluzionat în sensul că decizia atacată fiind pronunțată de instanța de recurs învestită să soluționeze contestație în anulare îndreptată împotriva propriei hotărâri, date în judecarea unui recurs anterior, nu mai poate fi atacată cu un nou recurs, recursul declarat de contestator fiind inadmisibil. Împotriva acestei decizii recurentul a declarat un nou recurs, cu privire la care instanța (prin decizia nr. 655 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Completul de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție) a reținut că este inadmisibil, față de prevederile art. 129 din Constituția României, art. 385 1 C. proc.

pen. și principiul unicității căii de atac, recurentul exercitându-și, anterior dreptul de a formula calea de atac a recursului. Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat cerere de contestație în anulare, invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., constând în greșita indicare a calității sale, a obiectului cauzei și nerespectarea dispozițiilor art. 176 lit. b) C. proc. pen. Analizând cererea de contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează. Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc.

pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen. Totodată, legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.). Dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației.

Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă. În cauza dedusă judecății petentul a invocat în motivarea cererii, în mod formal, cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., fără însă a indica dovezi în susținerea acestuia. Totodată, din actele dosarului rezultă că procedura de citare a recurentului pentru termenul la care cauza s-a judecat în recurs a fost legal îndeplinită ( fila 14 dosar recurs, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind semnată de către recurent), mențiunile indicate de art. 176 C. proc.

pen. și care reprezintă conținutul citației nefiind prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, după cum sugerează contestatorul, pentru a atrage consecința nelegalei îndepliniri a procedurii de citare. Așa fiind, se constată că, în speță, nu au fost legal îndeplinite, cumulativ, condițiile de admisibilitate a cererii de contestație în anulare prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., aceasta urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 655 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 4717/1/2010. Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.