ÎCCJ, Decizia nr. 135/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra

cererii de contestație în anulare de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

decizia nr. 651 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul

declarat de recurentul M.I. împotriva deciziei nr. 173 din 22 martie 2010, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul

nr. 553/1/2010. A fost obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare

statului.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut că prin decizia nr. 173

din 22 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul

de 9 Judecători, a fost respins ca inadmisibil, recursul declarat de

contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 504 din 22 iunie 2009, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 3540/1/2009.

Instanța

de recurs a reținut, în esență, că prin decizia nr. 504 din 22 iunie 2009

pronunțată în dosarul nr. 3540/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție,

Completul de 9 Judecători, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare

formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 213 din 23 martie 2009

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul

nr. 9875/1/2008, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Pentru

a decide astfel, instanța a reținut că prin decizia nr. 213 din 23 martie 2009 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost

respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul M.I. împotriva deciziei

nr. 659 din 17 noiembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Completul de 9 Judecători cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor

judiciare către stat. S-a motivat că petentul a declarat recurs împotriva unei

decizii definitive pronunțată de Completul de 9 Judecători, recurs care nu este

admisibil potrivit dreptului comun.

Împotriva

acestei decizii petentul M.I. a formulat contestație în anulare, care a fost

respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr. 504 din 22 iunie 2009 pronunțată de

Completul de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea

că în cauză a fost indicat ca motiv cazul prevăzut de dispozițiile art. 386 lit.

a) C. proc. pen., respectiv nelegala îndeplinire a procedurii de citare a părții

pentru termenul la care a fost judecat recursul, iar din analiza înscrisurilor

aflate la dosarul în care s-a pronunțat decizia a cărei anulare se solicită, se

constată ca recurentul contestator a fost citat la adresa pe care chiar el a

indicat-o în motivele de recurs și în cererile depuse la dosar; dovada de

îndeplinire a procedurii de citare cuprinde mențiunile prevăzute de art. 181 C.

proc. pen., acestea fiind corecte, citația fiind afișată, deoarece

destinatarul, sau celelalte persoane ce puteau primi citația, nu au fost

găsite. Astfel, în mod corect instanța de recurs a apreciat procedura de citare

ca fiind legal îndeplinită pentru termenul din 23 martie 2009, la care s-a

judecat recursul, emiterea citației atingându-și scopul prevăzut de art. 175 C.

proc. pen., de informare a părții cu privire la desfășurarea procesului penal

și de chemare a acesteia în fața instanței, potrivit art. 175 alin. (1) C.

proc. pen.

S-a

reținut că simpla invocare a unui caz de contestație în anulare dintre cele

prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în absența depunerii sau invocării de

dovezi în sprijinul contestației nu este de natura a conduce la admiterea în

principiu a cererii de contestație în anulare,critica vizând nepronunțarea

asupra unor cereri esențiale formulate de contestator excedând cazurilor de

contestație în anulare, expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen.,

concluzionându-se în sensul că cererea de contestație în anulare formulată de

contestatorul M.I. este inadmisibilă.

Cu

privire la recursul declarat, instanța a reținut că acesta este inadmisibil,

având în vedere dispozițiile art. 392 C. proc. pen., și dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunțată de instanța de recurs învestită

să soluționeze contestația în anulare îndreptată împotriva propriei hotărâri,

date în judecarea unui recurs anterior, hotărâre care nu mai poate fi atacată

cu un nou recurs.

Cu

privire la noul recurs declarat (care a format obiectul dosarului nr.

4711/1/2010) instanța a reținut că este inadmisibil, având în vedere dispozițiile

art. 129 din Constituția României, art. 385

1

C. proc. pen. și

principiul unicității căii de atac, recurentul exercitându-și deja dreptul la

recurs.

Împotriva

acestei decizii contestatorul a formulat cerere de contestație în anulare,

invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., constând în greșita

indicare a calității sale, a obiectului cauzei și nerespectarea dispozițiilor

art. 176 lit. b) C. proc. pen.

Analizând

cererea de contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen.

se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru

considerentele ce urmează.

Astfel,

după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.

raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale

extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ

prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a)-e) C. proc. pen.

Totodată,

legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală

activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C.

proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.).

Dispozițiile

art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de

judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație

în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele

invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de

lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației.

Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune

îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

În

cauza dedusă judecății petentul a invocat în motivarea cererii, în mod formal,

cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., fără însă a indica dovezi în

susținerea acestuia.

Totodată,

din actele dosarului rezultă că procedura de citare a recurentului pentru

termenul la care cauza s-a judecat în recurs a fost legal îndeplinită (fila 4

dosar recurs, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind semnată de

către recurent), mențiunile indicate de art. 176 C. proc. pen. și care

reprezintă conținutul citației nefiind prevăzute de lege sub sancțiunea nulității,

după cum sugerează contestatorul, pentru a atrage consecința nelegalei

îndepliniri a procedurii de citare.

Așa

fiind, se constată că, în speță, nu au fost legal îndeplinite cumulativ condițiile

de admisibilitate a cererii de contestație în anulare prevăzute de art. 391

alin. (2) C. proc. pen., aceasta urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva

deciziei nr. 651 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 4711/1/2010.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.