ÎCCJ, Decizia nr. 60/2011

Asupra contestației

la executare de față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin Decizia nr. 497 din 14 iunie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 Judecători, a

fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatorul M.I.împotriva Deciziei nr. 170 din 22 martie 2010, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 9913/1/2009.

A fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 161 din 9

martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9

judecători, a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de petentul

M.I.împotriva Încheierii din 9 septembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 902/54/2008.

Împotriva acestei

decizii petentul a formulat cerere de contestație în anulare, respinsă ca

inadmisibilă prin Decizia nr. 584 din 6 iulie 2009 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.

Împotriva Deciziei nr.

584 din 6 iulie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

completul de 9 judecători, contestatorul a declarat recurs, respins, ca

inadmisibil, prin Decizia nr. 963 din 7 decembrie 2009 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.

Noul recurs declarat

de contestator împotriva acestei din urmă decizii a fost respins, ca

inadmisibil, prin Decizia nr. 170 din 22 martie 2010, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.

S-a reținut, în

esență, că demersul juridic al părții tinde la reluarea controlului judiciar,

deși în cauză a fost pronunțată o hotărâre definitivă, iar căile de atac nu pot

fi exercitate nelimitat, hotărârea definitivă pronunțată în recurs neputând fi

atacată printr-un nou recurs.

Împotriva acestei

decizii contestatorul a formulat cerere de contestație în anulare, invocând

motivul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. și menționând că procedura

de citare, în recurs, nu a fost legal îndeplinită, nefiind respectate

dispozițiile art. 176 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. proc. pen., că în mod

greșit a fost respins recursul, ca inadmisibil, deși era întemeiat pe

prevederile legale și că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a

Curții Constituționale.

Analizând cererea

prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. s-a constatat că aceasta este

inadmisibilă, deoarece nu îndeplinea, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 391

alin. (2) C. proc. pen., partea nedepunând și nici invocând dovezi în

susținerea temeiului de drept invocat, actele dosarului probând contrariul

aserțiunilor contestatorului.

Împotriva acestei din

urmă decizii contestatorul a formulat contestație la executare, invocând cazul prevăzut

de dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. și criticând decizia atacată sub

aspectul obligării sale la plata cheltuielilor judiciare către stat, solicitând

anularea acestora.

Examinând cererea

formulată cu prioritate prin prisma admisibilității acesteia se constată că

este inadmisibilă și va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din analiza dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația contra

executării unei hotărâri penale se poate face în cazurile expres prevăzute de art.

461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., competența de soluționare revenind

instanțelor indicate potrivit dispozițiilor art. 461 alin. (2) și alin. (3) C.

proc. pen., conform procedurii reglementată de art. 460 C. proc. pen.

În cauza dedusă

judecății contestatorul a invocat formal cazul de contestație la executare

prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., criticând hotărârea

atacată pentru eronata stabilire a obligației de plată a cheltuielilor

judiciare.

Astfel, se reține că

dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. se referă la nelămuririle ivite cu

privire la hotărârea ce se execută sau la eventuale împiedicări la executare,

„nelămuririle” având în vedere limitele în care hotărârea se execută și nu

reexaminarea asupra fondului cauzei, inclusiv asupra modului de stabilire a

cheltuielilor judiciare. Or, în cauză, hotărârea atacată este clară, în ceea ce

privește cheltuielile judiciare, dispozitivul hotărârii fiind neechivoc.

Așa fiind, critica

formulată de contestator nu se poate circumscrie cazurilor expres și limitativ

reglementate de dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen.,

cererea adresată instanței neîndeplinind condițiile de admisibilitate prevăzute

de lege și fiind, pe cale de consecință, inadmisibilă.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 460, raportat la art. 461 C. proc.

pen., contestația la executare formulată va fi respinsă, ca inadmisibilă.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul M.I.

împotriva Deciziei nr. 497 din 14 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 3022/1/2010.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 martie 2011.