ÎCCJ, Decizia nr. 74/2011

Asupra contestației la executare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia nr. 584 din 6 iulie 2009 pronunțată

de Înalta Curte de Casație

și

Justiție, completul de 9 Judecători, a fost respinsă, ca inadmisibilă,

contestația

în anulare formulată de

contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 161 din 9 martie 2009, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, completul de 9

judecători, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Recursul declarat împotriva acestei decizii a fost

respins, ca inadmisibil,

prin

decizia nr. 963 din 7 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

completul de 9 judecători, cu motivarea că având

în vedere dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen., privind modul în care legea reglementează

exercitarea căilor de atac cu privire la

hotărârile judecătorești și față de

dispozițiile art. 392 alin. (4) C.

proc. pen., care prevăd

posibilitatea

atacării cu recurs a unor hotărâri date în rezolvarea contestației în

anulare, s-a constatat că decizia atacată fiind

pronunțată de instanța de recurs

învestită

să soluționeze contestația în anulare îndreptată împotriva propriei

hotărâri, date în judecarea unui recurs anterior,

nu mai poate fi atacată cu un

nou recurs.

Împotriva acestei decizii, contestatorul a

formulat recurs, care a fost

respins

ca inadmisibil, prin decizia nr. 170 din 22 martie 2010 pronunțată de

Înalta

Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în dosarul

nr. 9913/1/2009, cu motivarea că s-a declarat

recurs împotriva unei decizii

definitive

pronunțată de completul de 9 judecători, care nu este admisibil

potrivit dreptului comun, reprezentat, în speță,

de dispozițiile art. 385

1

și art. 417

C. proc. pen.

Prin cererea introdusă la 21 februarie 2011,

contestatorul M.I. a

formulat

contestație la executare împotriva deciziei nr. 170 din 22 martie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de

9 judecători, solicitând

„anularea

cheltuielilor judiciare stabilite în mod eronat” și invocând cazul de

contestație la executare prevăzut de dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen.

Analizând actele si lucrările dosarului, Înalta

Curte constată că cererea de contestație la executare formulată de

contestatorul M.I. este inadmisibilă.

Contestația la executare este un mijloc

jurisdicțional prin intermediul

căruia

se soluționează anumite incidente ivite în cursul punerii în executare a

hotărârilor

penale definitive.

Analizându-se hotărârea contestată, prin prisma

motivelor invocate, Curtea constată că potrivit art. 461 alin. (1) C. proc.

pen., „contestația

contra executării

hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) - când s-a pus în executare o hotărâre care nu

era definitivă;

b) - când executarea este îndreptată împotriva

altei persoane decât cea

prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) - când se ivește vreo nelămurire cu privire la

hotărârea care se execută

sau vreo împiedicare la executare;

d) - când se invocă amnistia, prescripția,

grațierea sau orice altă cauză de

stingere

ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul

executării".

Se constată așadar că, în cauză, motivele invocate

de contestator nu se

regăsesc între cele expres și limitativ prevăzute

de dispozițiile art. 461 alin. (1) C. proc. pen.

, astfel că cererea formulată nu are legătură cu dispozițiile

legale privind lămurirea hotărârii, cazul prevăzut

de art. 461 alin. (1) lit. c) din același

cod și invocat de contestator

în susținerea cererii.

Totodată, Codul

de procedură penală reglementează posibilitatea

contestației privitoare la dispozițiile civile ale hotărârii (în art. 463

C. proc. pen.), respectiv, contestația privitoare la amenzile judiciare (în art.

464 C. proc. pen.

).

Rezultă, așadar, că în ceea ce privește

cheltuielile judiciare, Codul de

procedură

penală nu cuprinde dispoziții referitoare la posibilitatea formulării unei

contestații la executare, neputându-se aplica

prin analogie dispozițiile art. 463

sau 464 C. proc. pen., menționate

anterior.

În consecință, contestația la executare formulată

de contestator este

inadmisibilă și urmează a fi respinsă ca atare.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

contestatorul va fi obligat

la plata sumei de 400 lei cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația la

executare formulată de

contestatorul M.I.

împotriva deciziei nr. 170 din 22 martie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători,

în

dosarul nr. 9913/1/2009.

Obligă

contestatorul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie

2011.