ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3357/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3357/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Obiectul acțiunii.

Prin acțiunea

înregistrată la Curtea de Apel Cluj – Secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul D.C.G. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Inspecția Muncii și

intimata - intervenientă C.F.A., suspendarea Deciziei nr. 188 din 12 octombrie

2009 privind încetarea raporturilor de muncă prin revocarea sa din funcția de

director coordonator și a Deciziei nr. 241 din 26 octombrie 2009 de numire a

intervenientei în funcția de coordonator, emise de pârâți, până la pronunțarea

instanței de fond.

În

considerentele acțiunii, reclamantul a arătat că decizia de revocare este dată

de un organ necompetent, este nelegală, fiind emisă cu încălcarea dreptului de

preaviz, cu încălcarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 188/1999, reclamantul

aflându-se în incapacitate temporară de muncă, decizia nu este motivată în fapt

și în drept.

În ceea

ce privește Decizia nr. 241/2009, reclamantul a arătat că este nelegală, pe de

o parte, pentru că a fost emisă de un organ necompetent, iar pe de altă parte

pentru că nulitatea deciziei de revocare atrage și nulitatea deciziei de numire

pe același post, care nu este vacant în condițiile legii.

Prin

întâmpinare formulată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale s-au invocat excepțiile necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj,

lipsei calității procesuale pasive și netimbrării acțiunii.

Pârâta

Inspecția Muncii a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive.

Prin cererea

de intervenție formulată în interes propriu, intervenienta C.F.A. a solicitat

respingerea cererii de suspendare a executării celor două decizii atacate,

arătând că după revocarea reclamantului din funcție postul de director

coordonator al organismului intermediar P.O.S DRU Regiunea Nord Vest a devenit

vacant și a fost scos la concurs, la care a participat, și în urma câștigării

concursului a fost numită în funcția respectivă.

Hotărârea

instanței de fond.

Prin sentința civilă nr.

662 din 18 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj – Secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile privind necompetența

materială a Curții de Apel Cluj, lipsa calității procesuale pasive a

Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a Inspecției Muncii,

precum și excepția netimbrării acțiunii; a admis acțiunea reclamantului și a

dispus suspendarea executării Deciziei nr. 188 din 12 octombrie 2009 privind

încetarea raporturilor de muncă prin revocarea din funcția de director

coordonator emisă de pârâți, precum și a Deciziei nr. 241 din 26 octombrie 2009

de numire a intervenientei, emise de pârâți, până la pronunțarea instanței de fond;

a respins cererea de intervenție formulată de intervenienta C.F.A. și a obligat

pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale să plătească

reclamantului suma de 20,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o astfel

de soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Excepția

necompetenței materiale este neîntemeiată în raport de prevederile art. IV alin.

(4) din O.U.G. nr. 105/2009, potrivit cărora persoanele care ocupă funcțiile de

director coordonator definite la alin. (3) al articolului sus menționat sunt

numite prin act administrativ al ordonatorului principal de credite, în

subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul

public deconcentrat.

Excepțiile lipsei

calității procesuale pasive invocate de pârâți sunt neîntemeiate, în raport de

faptul că Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale este ordonatorul

principal de credite în temeiul H.G. nr. 11/2009 fiind singura persoană

abilitată să dispună asupra numirii și revocării directorului coordonator al

P.O.S-D.R.U, iar Inspecția Muncii este un organism aflat în subordinea

Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale ca și Organismul

intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor

Umane” Regiunea Nord Est în care reclamantul ocupa funcția de director

coordonator.

A reținut Curtea de

apel că reclamantul a îndeplinit procedura plângerii prealabile prevăzută de art.

7 din Legea nr. 554/2004.

În privința excepției

netimbrării, prin încheierea de ședință din 08 decembrie 2009, instanța a

constatat că cererea este legal timbrată.

Pe fondul cauzei, instanța

a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004

pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative atacate.

Sub aspectul cazului bine justificat,

s-a reținut că în fapt în decizia atacată se face referire la prevederile art. IV

pct. 7 din O.U.G. nr. 105/2009, însă fără a se indica și motivul care a condus

la revocarea din funcție a reclamantului, deși în contractul de management

încheiat cu ordonatorul principal de credite sunt prevăzute expres și limitativ

situațiile în care acest contract poate înceta.

Revocarea din funcție

nu poate interveni decât în situația în care ordonatorul principal de credite

constată neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor

prevăzute de lege și contract, o astfel de situație neexistând în speță, și cu notificare

prealabilă de 15 zile, termen care nu este precizat în decizia atacată.

Totodată, s-a reținut

că decizia de revocare a fost emisă în perioada în care reclamantul se afla în

concediu medical, astfel revocarea reclamantului din funcția de manager reprezintă

în fapt o încetare a raporturilor de serviciu care însă a avut loc pe durata

incapacității temporare de muncă a acestuia stabilită prin certificat medical.

Sub aspectul pagubei

iminente, instanța de fond a reținut că această condiție este îndeplinită prin

efectul pierderii locului de muncă și implicit a sursei de venituri, fără a

exista o hotărâre judecătorească prin care să se fi soluționat fondul cauzei.

În aprecierea

îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea de

apel a avut în vedere și faptul că s-a statuat în jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului că noțiunea de „bun” ca obiect al dreptului de

proprietate, consacrat și protejat de art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol

Adițional al Convenției, include orice interes al unei persoane de drept privat

care are o valoare economică, astfel că dreptul la salariu poate fi asimilat

unui drept de proprietate.

Instanța de fond a

apreciat că cererea de intervenție formulată de intervenientă în calitate de

beneficiară a efectelor deciziei nr. 241/2009 este neîntemeiată, având în

vedere că asupra deciziei de revocare a reclamantului din funcția de director

coordonator există puternice dubii de îndoială referitoare la legalitatea

acesteia, pentru aceleași considerente impunându-se și suspendarea acestei

decizii.

Cererea de recurs.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs pârâții Ministerul Muncii, Familie și Protecției Sociale și

Inspecția Muncii, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie în

baza prevederilor art. 304 punctul 9 și 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale susține că litigiul

dedus judecății este un litigiu de muncă, contractul de management fiind

asimilat contractului individual de muncă, iar actele atacate nu sunt emise de

Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale ci de conducătorul Inspecției

Sociale, astfel că în cauză calitate procesuală pasivă are Inspecția Muncii

care a preluat activitatea Inspecției Sociale, ca urmare a comasării prin

absorbție. De asemenea, arată că acțiunea reclamantului nu a fost timbrată. Susține

că sentința de fond conține argumente contradictorii în privința pagubei

iminente și faptul că nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr.

554/2004.

În motivarea căii de

atac, recurenta Inspecția Muncii susține că cererea reclamantului de suspendare

a Deciziei nr. 188/2009 este tardivă și lipsită de suport practic, întrucât a

produs efecte juridice, iar la data de 23 octombrie 2009 s-a organizat concurs

de ocupare a locurilor devenite vacante, fiind evaluate cunoștințele și

aptitudinile manageriale ale persoanelor care au candidat pentru ocuparea

funcției de director coordonator în cadrul Organismelor Intermediare Regionale.

Apreciază că cele

două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite, din

împrejurările cauzei nerezultând existența unei îndoieli puternice asupra

prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, iar referirile

generice privind prejudiciul material și moral nu sunt susținute de probe.

Susține că Decizia

nr. 188/2009 a fost emisă ca urmare a faptului că actul normativ în baza căruia

directorii coordonatori își exercitau prerogativele – O.U.G. nr. 37/2009 – și-a

încetat valabilitatea, iar noul act normativ – O.U.G. nr. 105/2009 prevede

expres desființarea acestor posturi și reluarea procedurii de desemnare a

directorilor coordonatori.

Soluția și

considerentele instanței de recurs.

Examinând cauza prin prisma motivelor

de recurs și a prevederilor art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

În ceea ce privește

excepția necompetenței materiale, Înalta Curte reține că în mod corect a fost

respinsă de instanța de fond, ținându-se cont de obiectul cererii.

Excepțiile lipsei

calității procesuale pasive invocate de pârâți sunt neîntemeiate. În mod corect

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a fost chemat în judecată

pentru opozabilitate având în vedere că, deși decizia nr. 188/2009 este emisă

de Inspectorul General al Inspecției Muncii, totuși aceasta stabilește încetarea

contractului de management.

Iar

acest contract este încheiat între reclamant, în calitate de director coordonator,

respectiv Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în calitate de

angajator (prin delegat inspector general din cadrul Inspecției Muncii).

Pe fondul

cererii, Înalta Curte reține următoarele:

Reclamantul a fost

numit în baza O.U.G. nr. 37/2009 în funcția de director coordonator al

Organismul Intermediar Regional P.O.S. DRU Regiunea Nord Est prin Ordinul nr. 860

din 25 mai 2009.

În

baza O.U.G. nr. 105/2009, a fost emisă decizia nr. 188 din 12 octombrie 2009 prin

care reclamantul a fost revocat din funcția deținută.

O.U.G. nr. 37/2009 a

fost declarată neconstituțională și abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, iar

această din urmă ordonanță, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată

neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art.

IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași

reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit

obiectul O.U.G. nr. 37/2009.

Așadar,

caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental

prezumția de legalitate care funcționează în favoarea acestuia ca urmare a

faptului că orice act administrativ este emis în baza și în limitele legii.

Or, în situația în

care temeiul legal al unui act administrativ fost declarat neconstituțional,

prezumția de legalitate nu mai funcționează în favoarea actului administrativ

în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa

până la soluționarea cererii de anulare a acestuia.

Instanța de recurs

reține că în mod corect s-a dispus suspendarea executării efectelor și în

privința deciziei nr. 241/2009, având în vedere că în ceea ce privește decizia

de revocare nr. 188/2009, nu mai subzistă prezumția de legalitate.

Reținând

existența unui caz justificat în sensul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

conform cărora paguba iminentă constă într-un „prejudiciu material viitor și

previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice sau a unui serviciu public”.

Prin

demiterea reclamantului din funcția deținută este cert că s-ar perturba

activitatea sectorului în care își desfășoară activitatea, blocându-se unele

programe coordonate de acesta, și lipsirea reclamantului de veniturile

salariale constituie un prejudiciu material și previzibil în sensul

dispozițiilor legale sus menționate.

În spiritul Recomandării nr.

CM R(89)8 din 13

septembrie 1989 cu

privire

la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă referitoare

la faptul că executarea imediată și integrală a actelor contestate sau

susceptibile a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor

un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în

măsura posibilului,

măsura de protecție provizorie acordată

reclamantului nu influențează în niciun fel decizia ce urmează a fi luată de

instanța sesizată cu contestarea actului administrativ și care va evalua

legalitatea acestuia.

În

consecință, în raport de cele reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., vor fi respinse recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de

Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței civile nr. 662 din

18 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de Inspecția Muncii împotriva sentinței civile nr. 662 din 18

decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.