ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3357/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj – Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Inspecția Muncii și intimata - intervenientă C.F.A., suspendarea Deciziei nr. 188 din 12 octombrie 2009 privind încetarea raporturilor de muncă prin revocarea sa din funcția de director coordonator și a Deciziei nr. 241 din 26 octombrie 2009 de numire a intervenientei în funcția de coordonator, emise de pârâți, până la pronunțarea instanței de fond.

În considerentele acțiunii, reclamantul a arătat că decizia de revocare este dată de un organ necompetent, este nelegală, fiind emisă cu încălcarea dreptului de preaviz, cu încălcarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 188/1999, reclamantul aflându-se în incapacitate temporară de muncă, decizia nu este motivată în fapt și în drept. În ceea ce privește Decizia nr. 241/2009, reclamantul a arătat că este nelegală, pe de o parte, pentru că a fost emisă de un organ necompetent, iar pe de altă parte pentru că nulitatea deciziei de revocare atrage și nulitatea deciziei de numire pe același post, care nu este vacant în condițiile legii. Prin întâmpinare formulată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale s-au invocat excepțiile necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, lipsei calității procesuale pasive și netimbrării acțiunii.

Pârâta Inspecția Muncii a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Prin cererea de intervenție formulată în interes propriu, intervenienta C.F.A. a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării celor două decizii atacate, arătând că după revocarea reclamantului din funcție postul de director coordonator al organismului intermediar P.O.S DRU Regiunea Nord Vest a devenit vacant și a fost scos la concurs, la care a participat, și în urma câștigării concursului a fost numită în funcția respectivă. Hotărârea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 662 din 18 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj – Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile privind necompetența materială a Curții de Apel Cluj, lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a Inspecției Muncii, precum și excepția netimbrării acțiunii; a admis acțiunea reclamantului și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 188 din 12 octombrie 2009 privind încetarea raporturilor de muncă prin revocarea din funcția de director coordonator emisă de pârâți, precum și a Deciziei nr. 241 din 26 octombrie 2009 de numire a intervenientei, emise de pârâți, până la pronunțarea instanței de fond; a respins cererea de intervenție formulată de intervenienta C.F.A.

și a obligat pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale să plătească reclamantului suma de 20,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța o astfel de soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Excepția necompetenței materiale este neîntemeiată în raport de prevederile art. IV alin. (4) din O.U.G. nr. 105/2009, potrivit cărora persoanele care ocupă funcțiile de director coordonator definite la alin. (3) al articolului sus menționat sunt numite prin act administrativ al ordonatorului principal de credite, în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat. Excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâți sunt neîntemeiate, în raport de faptul că Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale este ordonatorul principal de credite în temeiul H.G.

nr. 11/2009 fiind singura persoană abilitată să dispună asupra numirii și revocării directorului coordonator al P.O.S-D.R.U, iar Inspecția Muncii este un organism aflat în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale ca și Organismul intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” Regiunea Nord Est în care reclamantul ocupa funcția de director coordonator. A reținut Curtea de apel că reclamantul a îndeplinit procedura plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. În privința excepției netimbrării, prin încheierea de ședință din 08 decembrie 2009, instanța a constatat că cererea este legal timbrată. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative atacate.

Sub aspectul cazului bine justificat, s-a reținut că în fapt în decizia atacată se face referire la prevederile art. IV pct. 7 din O.U.G. nr. 105/2009, însă fără a se indica și motivul care a condus la revocarea din funcție a reclamantului, deși în contractul de management încheiat cu ordonatorul principal de credite sunt prevăzute expres și limitativ situațiile în care acest contract poate înceta. Revocarea din funcție nu poate interveni decât în situația în care ordonatorul principal de credite constată neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor prevăzute de lege și contract, o astfel de situație neexistând în speță, și cu notificare prealabilă de 15 zile, termen care nu este precizat în decizia atacată.

Totodată, s-a reținut că decizia de revocare a fost emisă în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical, astfel revocarea reclamantului din funcția de manager reprezintă în fapt o încetare a raporturilor de serviciu care însă a avut loc pe durata incapacității temporare de muncă a acestuia stabilită prin certificat medical. Sub aspectul pagubei iminente, instanța de fond a reținut că această condiție este îndeplinită prin efectul pierderii locului de muncă și implicit a sursei de venituri, fără a exista o hotărâre judecătorească prin care să se fi soluționat fondul cauzei.

În aprecierea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a avut în vedere și faptul că s-a statuat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că noțiunea de „bun” ca obiect al dreptului de proprietate, consacrat și protejat de art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol Adițional al Convenției, include orice interes al unei persoane de drept privat care are o valoare economică, astfel că dreptul la salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate. Instanța de fond a apreciat că cererea de intervenție formulată de intervenientă în calitate de beneficiară a efectelor deciziei nr. 241/2009 este neîntemeiată, având în vedere că asupra deciziei de revocare a reclamantului din funcția de director coordonator există puternice dubii de îndoială referitoare la legalitatea acesteia, pentru aceleași considerente impunându-se și suspendarea acestei decizii.

Cererea de recurs. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Muncii, Familie și Protecției Sociale și Inspecția Muncii, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie în baza prevederilor art. 304 punctul 9 și 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale susține că litigiul dedus judecății este un litigiu de muncă, contractul de management fiind asimilat contractului individual de muncă, iar actele atacate nu sunt emise de Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale ci de conducătorul Inspecției Sociale, astfel că în cauză calitate procesuală pasivă are Inspecția Muncii care a preluat activitatea Inspecției Sociale, ca urmare a comasării prin absorbție.

De asemenea, arată că acțiunea reclamantului nu a fost timbrată. Susține că sentința de fond conține argumente contradictorii în privința pagubei iminente și faptul că nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004. În motivarea căii de atac, recurenta Inspecția Muncii susține că cererea reclamantului de suspendare a Deciziei nr. 188/2009 este tardivă și lipsită de suport practic, întrucât a produs efecte juridice, iar la data de 23 octombrie 2009 s-a organizat concurs de ocupare a locurilor devenite vacante, fiind evaluate cunoștințele și aptitudinile manageriale ale persoanelor care au candidat pentru ocuparea funcției de director coordonator în cadrul Organismelor Intermediare Regionale.

Apreciază că cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite, din împrejurările cauzei nerezultând existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, iar referirile generice privind prejudiciul material și moral nu sunt susținute de probe. Susține că Decizia nr. 188/2009 a fost emisă ca urmare a faptului că actul normativ în baza căruia directorii coordonatori își exercitau prerogativele – O.U.G. nr. 37/2009 – și-a încetat valabilitatea, iar noul act normativ – O.U.G. nr. 105/2009 prevede expres desființarea acestor posturi și reluarea procedurii de desemnare a directorilor coordonatori. Soluția și considerentele instanței de recurs.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. În ceea ce privește excepția necompetenței materiale, Înalta Curte reține că în mod corect a fost respinsă de instanța de fond, ținându-se cont de obiectul cererii. Excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâți sunt neîntemeiate. În mod corect Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a fost chemat în judecată pentru opozabilitate având în vedere că, deși decizia nr. 188/2009 este emisă de Inspectorul General al Inspecției Muncii, totuși aceasta stabilește încetarea contractului de management. Iar acest contract este încheiat între reclamant, în calitate de director coordonator, respectiv Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în calitate de angajator (prin delegat inspector general din cadrul Inspecției Muncii).

Pe fondul cererii, Înalta Curte reține următoarele: Reclamantul a fost numit în baza O.U.G. nr. 37/2009 în funcția de director coordonator al Organismul Intermediar Regional P.O.S. DRU Regiunea Nord Est prin Ordinul nr. 860 din 25 mai 2009. În baza O.U.G. nr. 105/2009, a fost emisă decizia nr. 188 din 12 octombrie 2009 prin care reclamantul a fost revocat din funcția deținută. O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională și abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, iar această din urmă ordonanță, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G.

nr. 37/2009. Așadar, caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumția de legalitate care funcționează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza și în limitele legii. Or, în situația în care temeiul legal al unui act administrativ fost declarat neconstituțional, prezumția de legalitate nu mai funcționează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluționarea cererii de anulare a acestuia. Instanța de recurs reține că în mod corect s-a dispus suspendarea executării efectelor și în privința deciziei nr. 241/2009, având în vedere că în ceea ce privește decizia de revocare nr. 188/2009, nu mai subzistă prezumția de legalitate.

Reținând existența unui caz justificat în sensul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, conform cărora paguba iminentă constă într-un „prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”. Prin demiterea reclamantului din funcția deținută este cert că s-ar perturba activitatea sectorului în care își desfășoară activitatea, blocându-se unele programe coordonate de acesta, și lipsirea reclamantului de veniturile salariale constituie un prejudiciu material și previzibil în sensul dispozițiilor legale sus menționate.

În spiritul Recomandării nr. CM R(89)8 din 13 septembrie 1989 cu privire la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă referitoare la faptul că executarea imediată și integrală a actelor contestate sau susceptibile a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului, măsura de protecție provizorie acordată reclamantului nu influențează în niciun fel decizia ce urmează a fi luată de instanța sesizată cu contestarea actului administrativ și care va evalua legalitatea acestuia. În consecință, în raport de cele reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., vor fi respinse recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței civile nr. 662 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge recursul declarat de Inspecția Muncii împotriva sentinței civile nr. 662 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.