ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 993/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 993/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba Iulia, reclamantul V.H. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Socială din cadrul

Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, solicitând instanței de

contencios administrativ ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea

deciziei nr. 189 din 12 octombrie 2009 emisă de Inspecția Socială, repunerea sa

în funcția deținută anterior, obligarea angajatorului la plata despăgubirilor

egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi

de care ar fi beneficiat.

Prin întâmpinarea

existentă la dosar, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a

invocat excepția necompetenței materiale, în raport de art. 4 alin. (7) din

O.U.G. nr. 105/2009, art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art.

284 C. mun. și cu art. 71 din Legea nr. 168/1999, cu motivarea că operează o

asimilare a contractului de management cu contractul individual de muncă.

De asemenea, a fost

invocată și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, întrucât decizia nr. 189/2009 a fost emisă de

Inspecția Socială, care s-a desființat ca urmare a comasării prin absorbție,

iar activitatea a fost preluată de către Inspecția Muncii, în baza H.G. nr.

1377/2009.

În plus, pârâtul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat și excepția

netimbrării cererii, fapt ce ar fi condus la anularea acesteia.

Pe de altă parte,

Inspecția Muncii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei

calității sale procesuale pasive, în principal, iar în subsidiar a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În altă ordine de

idei, reclamantul și-a completat acțiunea, prin care a solicitat constatarea

nulității deciziei nr. 189 din 12 octombrie 2009 emisă de Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale – Inspecția Socială, cât și a Ordinului nr.

1636/2009 al Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, dar și

acordarea de daune morale în sumă de 10.000 RON.

Inspecția Muncii a

depus o completare la întâmpinare.

Totodată, reclamantul

și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită introducerea în cauză a pârâtei

Inspecția Muncii.

Prin sentința nr.

98/F/CA din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția necompetenței materiale și excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, ridicate de acest pârât, a admis excepția lipsei calității

procesuale a pârâtei Inspecția Muncii, ca succesoare în drepturi a Inspecției

Sociale, și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul V.H.

împotriva acestei pârâte, a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a anulat decizia

nr. 189 din 12 octombrie 2009 emisă de același pârât, a obligat pârâtul la

reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator la Organismul Intermediar

Regional pentru Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane”

– Regiunea Vest, a obligat pârâtul la plata, în favoarea reclamantului, a

drepturilor salariale cuvenite, începând cu data de 12 octombrie 2009 și până

la reintegrarea pe funcția de director coordonator al acestuia, sume ce vor fi

actualizate în raport de rata inflației, a respins cererile reclamantului de

anulare a ordinului nr. 1636/2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale și de acordare a daunelor morale și a obligat pârâtul să

plătească reclamantului suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată

parțiale.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a avut în vedere considerentele care vor fi

expuse în continuare.

Cu ocazia

soluționării excepției de necompetență materială, instanța de fond a amintit

art. 10 din H.G.nr. 527/2009 și art. 10 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, Curtea

de apel a invocat art. 23 alin. (4) din H.G.nr. 11/2009, anexa 2 din același

act administrativ, atunci când s-a pus problema rezolvării excepției lipsei

calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale și Inspecția Muncii.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut că, prin decizia nr. 189 din 12 octombrie 2009 emisă de

pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin Inspectoratul General

de Stat din cadrul Inspecției Sociale, s-a dispus, în temeiul art. 4 din O.U.G.

nr. 105/2009, revocarea reclamantului din funcția de director coordonator al

Organismului Intermediar Regional Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea

Resurselor Umane” – Regiunea Vest, începând cu data de 12 octombrie 2009.

În primul rând,

judecătorul fondului a subliniat importanța motivării unui act administrativ,

care este o formalitate substanțială, a cărei absență sau insuficiență

determină anularea actului.

În opinia

magistratului, actul dedus judecății (reprezentat de decizia nr. 189/2009) nu

cuprinde o astfel de motivare: înșiruirea unor act normative sau individuale nu

suplinește această lipsă, întrucât analiza acestora nu permite nici subiectului

de drept căruia îi este adresat și nici instanței de contencios administrativ

să observe, respectiv, să cenzureze raționamentul instituției emitente a

actului.

Prin urmare, actul

atacat prezintă un viciu formal fundamental sancționabil cu anularea acestuia.

Pe de altă parte,

prima instanță a apreciat că încetarea contractului de management din

inițiativa autorității are caracterul unei concedieri pentru motive care nu țin

de persoana salariatului, în sensul art. 58 alin. (1) și art. 65 alin. (1) C.

mun.

În plus, instanța de

fond a reținut că reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă în

perioada 6 octombrie 2009-31 octombrie 2009, conform certificatelor medicale

existente la dosar, astfel că a constatat că decizia emisă la 12 octombrie 2009

(cu aplicabilitate din 12 octombrie 2009) încalcă art. 60 alin. (1) lit. a) C.

mun., conform căruia concedierea nu poate fi dispusă pe durata incapacității

temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.

De asemenea, prima

instanță a considerat că pârâtul nu a respectat art. 73 C. mun., în sensul

acordării preavizului de 15 zile lucrătoare.

În ceea ce privește

cererea de acordare a daunelor morale, instanța a mai constatat că dispoziția

preconizată de reintegrare a reclamantului pe funcția deținută anterior și

încasarea salariului lunar pentru activitatea prestată pe perioada menținerii

în funcție asigură satisfacția acestuia, precum și protecția efectivă a

drepturilor persoanei vătămate și repararea echitabilă a prejudiciului invocat.

Pe de altă parte,

cererea reclamantului de anulare a ordinului nr. 1636/2009 a fost respinsă ca inadmisibilă,

întrucât, în cauză nu s-a făcut dovada efectuării procedurii prealabile,

conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești a fost promovat în termen legal recurs de către pârâtul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, care a solicitat modificarea

în parte a sentinței atacate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.

În dezvoltarea căii

extraordinare de atac, recurentul consideră că instanța de fond a aplicat

greșit legea în cauza dedusă judecății, astfel că motivul de recurs este

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a reiterat

excepția de necompetență materială, invocând art. 4 alin. (7) din O.U.G. nr.

105/2009, astfel că operează asimilarea contractului de management cu un

contract individual de muncă.

O altă critică adusă

de recurent vizează excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

În esență, recurentul

a reamintit instanței de control judiciar aceleași apărări ca și la prima

instanță, prin invocarea unor texte normative similare din întâmpinare.

În plus, o altă

critică a recurentului se referă la excepția netimbrării acțiunii, care nu a

fost motivată în fapt și în drept.

Analizând sentința

atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în temeiul art. 312 alin.

(1) teza I și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., dar și al art. 20 și art. 28

din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, admiterea recursului, având

în vedere considerentele care vor fi relevate în continuare.

Mai precis, instanța

de control judiciar constată că este incident motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv hotărârea pronunțată a fost dată cu

aplicarea greșită a legii.

În primul rând,

trebuie menționat faptul că soluția Curții de apel în legătură cu excepția de

necompetență materială este corectă din punct de vedere legal.

Potrivit art. 10 din

H.G. nr. 527/2009 privind aprobarea modelului cadru al contractului de management,

litigiile izvorâte din încetarea contractului se soluționează conform

prevederilor care reglementează contenciosul administrativ.

În cauză, după cum

vom aminti mai jos, litigiul de față vizează un act administrativ încheiat de o

autoritate publică centrală.

Prin urmare, devin

incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, astfel că, în primă

instanță, competența revine Curții de apel.

În altă ordine de

idei, și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale este neîntemeiată.

În raport de art. 23

alin. (4) din H.G. nr. 11/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, conducătorii instituțiilor publice

aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Muncii, Familiei și

Protecției Sociale sunt numiți și eliberați în funcție de Ministrul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale, după caz, cu respectarea condițiilor legale.

În plus, anexa 2 din

același act normativ precizează că organismele intermediare regionale sunt

instituții publice în subordinea acestui minister.

Prin urmare, Ministrul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale avea competența exclusivă de eliberare

din funcție a reclamantului din funcția de director coordonator al Organismului

Intermediar Regional Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor

Umane” – Regiunea Vest.

Așa cum a reținut și

prima instanță, în aparență, decizia nr. 189 din 12 octombrie 2009 este emisă

de Inspecția Socială, prin Inspectorul General de Stat. Însă, în urma

verificării primului temei juridic al actului aflat în discuție (respectiv,

Ordinul M.M.F.P.S. nr. 1636/2006), se poate constata că actul respectiv a fost

încheiat în baza puterilor delegate de către ministru, în persoana

inspectorului general de stat, iar nu

i

nspecției

Sociale în sine, de a emite actele de revocare și de numire a conducătorilor

structurilor deconcentrate.

Prin urmare,

argumentele aduse de către recurentul-pârât în cele două faze procesuale pentru

a justifica lipsa legitimării sale procesuale pasive nu pot fi primite de

Înalta Curte.

Pe de altă parte,

instanța de control judiciar constată că excepția netimbrării acțiunii nu a

fost motivată în fapt și în drept.

Un alt considerent

pentru care ea va fi înlăturată, este acela că suntem în prezența unui litigiu

de contencios administrativ, în care devin incidente prevederile Codului muncii

aplicabil ca drept comun în materie, în baza art. 295 alin. (2) C. mun. În

plus, cauzele salariaților sunt scutite de plata taxei de timbru, în baza art.

15 din Legea nr. 146/1997.

De asemenea, nu

trebuie ignorate prevederile art. 4 pct. 11 din O.U.G. nr. 105/2009.

Mai trebuie arătat că

acest ultim act normativ impune ca acei conducători ai serviciilor de

concentrate prevăzute expres în anexa la ordonanță să fie excluși din categoria

funcționarilor publici.

Iar în materia

contenciosului administrativ nu există dispoziții de drept substanțial

aplicabile raporturilor de serviciu de natură contractuală ale persoanelor

numite prin act administrativ al ordonatorului principal de credite, cum a fost

și cazul intimatului-reclamant. În consecință, așa cum am indicat mai sus,

trebuie analizată și respectarea Codului muncii.

Pe fondul cauzei,

pentru corecta soluționare a litigiului, trebuie subliniat faptul că, prin

intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 105/2009 și publicarea acesteia în M. Of. nr.

668/06.10.2009, a fost abrogată O.U.G. nr. 37/2009.

În același timp, art.

4 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009 prevedea în mod expres desființarea

posturilor care confereau calitatea de conducători ai serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor, cum era și cazul intimatului-reclamant.

Pe de altă parte, nu

trebuie ignorat faptul că atât actul în baza căruia a fost numit

intimatul-reclamant (O.U.G. nr. 37/2009), cât și actul în temeiul căruia a fost

eliberat din acea funcție de conducere (O.U.G. nr. 105/2009) au fost declarate

neconstituționale.

Pe cale de

consecință, reintegrarea acestei persoane fizice în funcția deținută anterior

echivalează cu reactivarea unui act normativ abrogat și neconstituțional.

Cu alte cuvinte, nu

există temei juridic în vederea reintegrării intimatului-reclamant în funcția

deținută anterior.

Desigur, se poate

reține că decizia nr. 189 din 12 octombrie 2009 nu-i produce nicio vătămare

intimatului-reclamant, de vreme ce efectele acesteia se produc după declararea

ca neconstituțională a O.U.G. nr. 37/2009.

Ca un corolar al

reținerii legalității actului administrativ indicat anterior și al reintegrării

persoanei fizice în funcția deținută anterior, apare firească și neacordarea

drepturilor salariale aferente.

În altă ordine de

idei, Înalta Curte apreciază că sunt corecte raționamentele primei instanțe în

ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei Inspecția Muncii, ca succesoare în drepturi a Inspecției Sociale.

De asemenea, este

corectă și soluția Curții de apel, în sensul respingerii cererii de anulare a

Ordinului nr. 1636/2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale , întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii unei cerințe de

admisibilitate, respectiv procedura administrativă prealabilă impusă de art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare a

soluțiilor pronunțate, Înalta Curte apreciază că nici acordarea unor daune

morale reclamantului nu se justifică: în cauză nu sunt îndeplinite cerințele

art. 988 C. civ. și nu există nicio faptă culpabilă a autorității publice

emitente care să fi putut crea prejudicii de ordin moral reclamantului.

În concluzie, Înalta

Curte va admite recursul, va modifica sentința în parte, în sensul că va

respinge capetele de cerere privind anularea deciziei nr. 189 din 12 octombrie

2009 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – Inspecția

Socială, obligarea la reintegrarea reclamantului și la plata drepturilor

salariale și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva

sentinței nr. 98/F din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în parte, în sensul că respinge capetele de cerere privind anularea

deciziei nr. 189 din 12 octombrie 2009, emisă de Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale - Inspecția Socială, obligarea la reintegrarea reclamantului

și la plata drepturilor salariale.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2011.