ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4738/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii suspendarea executării Deciziei nr. 238 din 13 octombrie 2009, emisă de Inspecția Muncii. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 25 mai 2009 a încheiat cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii contractul de management nr. 21/2009, ca urmare a Ordinului nr. 885 din 25 mai 2009 prin care a fost numit pe o perioadă de maxim 4 ani în funcția de director coordonator adjunct în cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov.

Mai arată reclamantul că prin Decizia nr. 238 din 13 octombrie 2009 emisă de Inspecția Muncii s-a dispus la art. 1 că începând cu data de 14 octombrie 2009 acestuia îi încetează contractul de management potrivit prevederilor O.U.G. nr. 105/2009. Se mai precizează de către reclamant că a efectuat procedura prealabilă și a susținut că sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a iminenței producerii unei pagube astfel cum prevede art. 14 din Legea nr. 554/2004. Pârâta Inspecția Muncii a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității acțiunii. Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov de a soluționa cauza, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, excepția lipsei procedurii prealabile și excepția netimbrării acțiunii.

Prin încheierea din data de 6 ianuarie 2010, Curtea de Apel Brașov a respins excepția necompetenței materiale a acestei instanțe de a soluționa cauza, excepția lipsei procedurii prealabile și excepția netimbrării acțiunii. Prin aceiași încheiere instanța a unit excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale cu fondul cauzei. Prin sentința nr. 4/F din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Brașov a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, invocată de acesta, a admis acțiunea formulată de reclamantul T.G., a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 238 din 13 octombrie 2009 emis de pârâta Inspecția Muncii, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a M.M.F.P.S., că acesta are calitate procesuală pasivă, fiind autoritatea publică centrală care a dispus revocarea din funcție a reclamantului, prin intermediul inspectoratului general de stat în cadrul Inspecției Muncii. In ceea ce privește fondul cauzei, Curtea de apel a reținut următoarele: Prin Decizia nr. 238 din 13 octombrie 2009 s-a dispus încetarea contractului de management încheiat de reclamant cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii, fără a fi indicat motivul care a stat la baza luării acestei măsuri, fără a fi menționată o perioadă de preaviz și fără a fi desemnată o persoană care să îndeplinească atribuțiile legale ce reveneau reclamantului.

S-a mai reținut că această decizie a fost emisă și comunicată în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical, astfel că pe cale se consecință, în speță este îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat. Referitor la existența pagubei iminente instanța reține că prin executarea ordinului în discuție s-ar produce o pagubă atât în patrimoniul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov cât și în patrimoniul reclamantului. 2. Cererile de recurs Împotriva sentinței nr. 4/F din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov au declarat recurs pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. Recurenta-pârâtă Inspecția Muncii susține că instanța de fond ar fi trebuit să respingă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 238 din 13 octombrie 2009, ca fiind rămasă fără obiect, întrucât actul de eliberare din funcție a reclamantului a ajuns la termen anterior pronunțării hotărârii recurate și chiar anterior introducerii acțiunii, rezultând din dispozițiile art. 14 alin. (1) și (7) din Legea nr. 554/2004, că legiuitorul a avut în vedere doar actele cu executare succesivă, iar nu și actele cu executare dintr-o dată. Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât condiția existenței unui caz bine justificat nu este îndeplinită atâta timp cât O.U.G.

nr. 105/2009, în temeiul căreia a fost emis actul atacat, nu a fost declarată neconstituțională și este în vigoare, nefiind îndeplinită nici condiția referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, atâta timp cât reclamantul nu suferă niciun prejudiciu material ireparabil, deoarece în ipoteza anulării actului de eliberare din funcție și repunerii în funcția respectivă, i se vor acorda drepturile bănești de care a fost lipsit în mod nelegal. Recurentul-pârât Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale reiterează în cadrul motivelor de recurs excepțiile invocate și în fața instanței de fond, fără a aduce argumente noi în susținerea prezentei căi de atac. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând recursurile, prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru considerentele arătate în continuare: În ceea ce privește excepția lipsei de obiect, invocată de Inspecția Muncii în cadrul recursului, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu fac distincție între actele administrative cu executare uno ictu și actele administrative cu executare succesivă, iar legea trebuie să fie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, fiind astfel admisibilă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 238 din 13 octombrie 2009. A accepta teoria recurentei-pârâte echivalează cu lipsirea de efecte juridice a normei cuprinse la art. 14 din Legea nr. 554/2004 în privința tuturor actelor administrative cu executare uno ictu, care reprezintă de altfel regula în materie, excepția fiind reprezentată de actele administrative cu caracter normativ.

Este de reținut și faptul că ține de esența instituției juridice a suspendării executării actului administrativ tocmai posibilitatea conferită persoanei vătămate de a obține întreruperea vremelnică a efectelor juridice ale actului contestat, ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu a actului. Referitor la excepțiile invocate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin întâmpinarea depusă la instanța de fond și reiterate prin cererea de recurs, se apreciază că soluția de respingere a acestora a fost argumentată în mod corect de Curtea de Apel Brașov. Sub aspectul fondului cauzei, Înalta Curte reține următoarele: Este necontestat faptul că reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator adjunct în domeniul securității și sănătății în muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov, prin Ordinul nr. 885 din 25 mai 2009, în temeiul prevederilor art. III alin. (3)-(10) și (12) din O.U.G.

nr. 37/2009, și i-a fost acordat preaviz în vederea eliberării din funcție, prin Ordinul nr. 1636 din 9 octombrie 2009, emis în temeiul art. IV și art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009. De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (...)". Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G.

nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale. Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G.

nr.37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii. Or, caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumția de legalitate care funcționează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza și în limitele legii, așa cum este și cazul ordinului în litigiu care a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009. Or, în situația în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituțional, prezumția de legalitate nu mai funcționează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluționarea cererii de anulare a acestuia.

In ceea ce privește existența celei de-a doua condiții, a existenței unei pagube iminente, instanța de recurs reține că urmare emiterii ordinului în litigiu, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de conducere fiind astfel lipsit de drepturile salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, așa cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumția de legalitate, astfel că și condiția iminenței unei pagube este îndeplinită. In consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii împotriva sentinței nr. 4/F din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2010.