ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4738/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamantul T.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii suspendarea

executării Deciziei nr. 238 din 13 octombrie 2009, emisă de Inspecția Muncii.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 25 mai 2009 a încheiat cu

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii

contractul de management nr. 21/2009, ca urmare a Ordinului nr. 885 din 25 mai

2009 prin care a fost numit pe o perioadă de maxim 4 ani în funcția de director

coordonator adjunct în cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov.

Mai arată reclamantul

că prin Decizia nr. 238 din 13 octombrie 2009 emisă de Inspecția Muncii s-a

dispus la art. 1 că începând cu data de 14 octombrie 2009 acestuia îi încetează

contractul de management potrivit prevederilor O.U.G. nr. 105/2009.

Se mai

precizează de către reclamant că a efectuat procedura prealabilă și a susținut

că sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a iminenței

producerii unei pagube astfel cum prevede art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pârâta Inspecția

Muncii a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității

acțiunii.

Pârâtul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a depus întâmpinare prin care

a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov de a

soluționa cauza, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, excepția lipsei procedurii prealabile

și excepția netimbrării acțiunii.

Prin încheierea

din data de 6 ianuarie 2010, Curtea de Apel Brașov a respins excepția

necompetenței materiale a acestei instanțe de a soluționa cauza, excepția

lipsei procedurii prealabile și excepția netimbrării acțiunii.

Prin aceiași

încheiere instanța a unit excepția lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale cu fondul cauzei.

Prin sentința

nr. 4/F din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Brașov a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, invocată de acesta, a admis acțiunea formulată de reclamantul

T.G., a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 238 din 13 octombrie 2009

emis de pârâta Inspecția Muncii, până la pronunțarea instanței de fond asupra

legalității acestuia.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Curtea a reținut referitor la excepția lipsei

calității procesuale pasive a M.M.F.P.S., că acesta are calitate procesuală

pasivă, fiind autoritatea publică centrală care a dispus revocarea din funcție

a reclamantului, prin intermediul inspectoratului general de stat în cadrul

Inspecției Muncii.

In ceea ce

privește fondul cauzei, Curtea de apel a reținut următoarele:

Prin Decizia nr.

238 din 13 octombrie 2009 s-a dispus încetarea contractului de management

încheiat de reclamant cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale și Inspecția Muncii, fără a fi indicat motivul care a stat la baza

luării acestei măsuri, fără a fi menționată o perioadă de preaviz și fără a fi

desemnată o persoană care să îndeplinească atribuțiile legale ce reveneau

reclamantului.

S-a mai reținut

că această decizie a fost emisă și comunicată în perioada în care reclamantul

se afla în concediu medical, astfel că pe cale se consecință, în speță este

îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat.

Referitor la

existența pagubei iminente instanța reține că prin executarea ordinului în

discuție s-ar produce o pagubă atât în patrimoniul Inspectoratului Teritorial

de Muncă Brașov cât și în patrimoniul reclamantului.

recurs

Împotriva

sentinței nr. 4/F din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov au declarat

recurs pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția

Muncii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă

Inspecția Muncii susține că instanța de fond ar fi trebuit să respingă cererea

de suspendare a executării Deciziei nr. 238 din 13 octombrie 2009, ca fiind

rămasă fără obiect, întrucât actul de eliberare din funcție a reclamantului a

ajuns la termen anterior pronunțării hotărârii recurate și chiar anterior

introducerii acțiunii, rezultând din dispozițiile art. 14 alin. (1) și (7) din

Legea nr. 554/2004, că legiuitorul a avut în vedere doar actele cu executare

succesivă, iar nu și actele cu executare dintr-o dată.

Pe fondul cauzei,

recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a apreciat că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât

condiția existenței unui caz bine justificat nu este îndeplinită atâta timp cât

O.U.G. nr. 105/2009, în temeiul căreia a fost emis actul atacat, nu a fost

declarată neconstituțională și este în vigoare, nefiind îndeplinită nici

condiția referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, atâta timp

cât reclamantul nu suferă niciun prejudiciu material ireparabil, deoarece în

ipoteza anulării actului de eliberare din funcție și repunerii în funcția

respectivă, i se vor acorda drepturile bănești de care a fost lipsit în mod

nelegal.

Recurentul-pârât

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale reiterează în cadrul

motivelor de recurs excepțiile invocate și în fața instanței de fond, fără a

aduce argumente noi în susținerea prezentei căi de atac.

instanței de recurs

Analizând

recursurile, prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt

nefondate pentru considerentele arătate în continuare:

În ceea ce

privește excepția lipsei de obiect, invocată de Inspecția Muncii în cadrul

recursului, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004

nu fac distincție între actele administrative cu executare

uno ictu

și

actele administrative cu executare succesivă, iar legea trebuie să fie interpretată

în sensul de a produce efecte juridice, fiind astfel admisibilă cererea de

suspendare a executării Deciziei nr. 238 din 13 octombrie 2009.

A accepta teoria

recurentei-pârâte echivalează cu lipsirea de efecte juridice a normei cuprinse

la art. 14 din Legea nr. 554/2004 în privința tuturor actelor administrative cu

executare uno ictu, care reprezintă de altfel regula în materie, excepția fiind

reprezentată de actele administrative cu caracter normativ. Este de reținut și

faptul că ține de esența instituției juridice a suspendării executării actului

administrativ tocmai posibilitatea conferită persoanei vătămate de a obține

întreruperea vremelnică a efectelor juridice ale actului contestat, ca o

situație de excepție de la regula executării din oficiu a actului.

Referitor la

excepțiile invocate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin

întâmpinarea depusă la instanța de fond și reiterate prin cererea de recurs, se

apreciază că soluția de respingere a acestora a fost argumentată în mod corect

de Curtea de Apel Brașov.

Sub aspectul

fondului cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

Este necontestat

faptul că reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator adjunct

în domeniul securității și sănătății în muncă în cadrul Inspectoratului

Teritorial de Muncă Brașov, prin Ordinul nr. 885 din 25 mai 2009, în temeiul

prevederilor art. III alin. (3)-(10) și (12) din O.U.G. nr. 37/2009, și i-a

fost acordat preaviz în vederea eliberării din funcție, prin Ordinul nr. 1636

din 9 octombrie 2009, emis în temeiul art. IV și art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009.

De asemenea,

este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea

Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a)

din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este

neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este

lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu

încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora

„Ordonanțele de urgență(...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale

ale statului (...)".

Or, a argumentat

Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria

funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director

executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte

organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale.

Totodată, este

necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009

publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin

Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința

dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și

anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași

soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr.37/2009 în

privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat

prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea

Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009,

a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora

deciziile sale sunt general obligatorii.

Or, caracterul

executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumția de

legalitate care funcționează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice

act administrativ este emis în baza și în limitele legii, așa cum este și cazul

ordinului în litigiu care a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009.

Or, în situația

în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat

neconstituțional, prezumția de legalitate nu mai funcționează în favoarea

actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat

pentru suspendarea sa până la soluționarea cererii de anulare a acestuia.

In ceea ce

privește existența celei de-a doua condiții, a existenței unei pagube iminente,

instanța de recurs reține că urmare emiterii ordinului în litigiu, intimatul-reclamant

a fost eliberat din funcția publică de conducere fiind astfel lipsit de

drepturile salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, așa

cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumția de legalitate, astfel că și

condiția iminenței unei pagube este îndeplinită.

In consecință,

în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge

recursurile declarate de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale și

Inspecția Muncii împotriva sentinței nr. 4/F din 13 ianuarie 2010 a Curții de

Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2010.