ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4697/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Brașov, reclamantul T.M.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale și I.M. suspendarea executării deciziei nr. 236

din 13 octombrie 2009 emisă de pârâta I.M., prin care s-a dispus încetarea contractului

de management din 25 mai 2009 potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului

nr. 105/2009.

Prin întâmpinare, pârâta

I.M. a invocat excepția prematurității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea

cererii arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004 pentru a fi dispusă suspendarea actului administrativ, respectiv cazul

justificat și iminența producerii pagubei.

De asemenea, pârâta a

mai arătat că decizia a fost luată ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței

de Urgență a Guvernului nr. 105/2009, prin care a fost abrogată Ordonanța de Urgență

nr. 37/2009, act normativ în baza căruia reclamantul a fost numit în funcția de

director coordonator al I.T.M. Brașov.

Pârâtul Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale a depus întâmpinare prin care a invocat excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov de a soluționa cauza, excepția lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

excepția lipsei procedurii prealabile și excepția netimbrării acțiunii

Prin sentința nr. 206

din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel Brașov a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a admis cererea

formulată de reclamantul T.M.F., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale și I.M. și a dispus suspendarea executării Ordinului

nr. RR din 13 octombrie 2009 emis de pârâta I.M., până la pronunțarea instanței

de fond asupra legalității acestuia.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut în esență că excepțiile necompetenței materiale

a Curții de Apel Brașov, netimbrării acțiunii, a lipsei procedurii prealabile și

a prematurității acțiunii au fost respinse prin încheierea din 6 ianuarie 2010.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, instanța de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere

că prin Ordinul din 9 octombrie 2009 Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

a dispus constituirea comisiilor care poartă responsabilitatea punerii în aplicare

a prevederilor O.U.G. nr. 105/2009, prin care s-a dispus ca actele de revocare din

funcție și de numire a conducătorilor structurilor deconcentrate să se emită de

Directorul General de Stat din cadrul I.M.

Referitor la îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în privința cererii de suspendare

a deciziei nr. 236 din 13 octombrie 2009 emisă de I.M., instanța de fond a reținut

că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, având în vedere că prin această

decizie s-a dispus încetarea contractului de management al reclamantului, fără a

fi indicat motivul care a stat la baza luării acestei măsuri, fără a fi menționată

o perioadă de preaviz și fără a fi desemnată o persoană care să îndeplinească atribuțiile

legale ce reveneau reclamantului.

Sub aspectul existenței

pagubei iminente, instanța de fond a reținut că prin executarea acestui ordin s-ar

produce o pagubă atât în patrimoniul reclamantului, cât și în patrimoniul I.T.M.

Brașov, care s-ar afla în situația de a nu fi condusă de un director coordonator

și a constatat, astfel că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și

I.M., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie în baza prevederilor

art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale susține că litigiul

dedus judecății este un litigiu de muncă, contractul de management fiind asimilat

contractului individual de muncă, pe cale de consecință, soluționarea cauzei dedusă

judecății este de competența Tribunalului.

A mai arătat recurentul-pârât

că decizia nr. 236 din 13 octombrie 2009 a cărei suspendare s-a solicitat este emisă

de I.M., astfel că în cauză calitate procesuală pasivă o are I.M. care a preluat

activitatea I.S., ca urmare a comasării prin absorbție.

De asemenea, recurentul-pârât

a mai arătat că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă, iar acțiunea nu

este timbrată.

În motivarea căii de atac,

recurenta I.M. susține că cererea reclamantului, de suspendare a deciziei nr. 236/2009,

este tardivă și lipsită de suport practic, întrucât a produs efecte juridice, iar

la data de 23 octombrie 2009 s-a organizat concurs de ocupare a locurilor devenite

vacante, fiind evaluate cunoștințele și aptitudinile manageriale ale persoanelor

care au candidat pentru ocuparea funcției de director coordonator în cadrul Organismelor

Intermediare Regionale.

Apreciază că cele două

condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite, din împrejurările

cauzei nerezultând existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate

de care se bucură un act administrativ, iar referirile generice privind prejudiciul

material și moral nu sunt susținute de probe.

Susține că decizia nr.

236/2009 a fost emisă ca urmare a faptului că actul normativ în baza căruia directorii

coordonatori își exercitau prerogativele - O.U.G. nr. 37/2009 - și-a încetat valabilitatea,

iar noul act normativ - O.U.G. nr. 105/2009 prevede expres desființarea acestor

posturi și reluarea procedurii de desemnare a directorilor coordonatori.

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs și a prevederilor art. 304 pct. 9 și 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

În ceea ce privește excepția

necompetenței materiale, Înalta Curte reține că în mod corect a fost respinsă de

instanța de fond, ținându-se cont de obiectul cererii.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de pârât este neîntemeiată, iar Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale, în mod corect a fost chemat în judecată pentru opozabilitate

având în vedere că, deși decizia nr. 236/2009 este emisă de Inspectorul General

al I.M., totuși aceasta stabilește încetarea contractului de management, contractul

fiind încheiat între reclamant, în calitate de director coordonator, respectiv Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în calitate de angajator (prin delegat inspector

general din cadrul I.M.).

Sub aspectul excepției

lipsei plângerii prealabile, Înalta Curte constată că, în mod corect, a reținut

corect instanța de fond că reclamantul a făcut dovada formulării plângerii prealabile

împotriva deciziei atacate

.

Pe fondul cererii, Înalta

Curte reține următoarele:

Reclamantul a fost numit

în baza O.U.G. nr. 37/2009 în funcția de director coordonator al I.T.M. Brașov prin

Ordinul din 25 mai 2009.

În baza O.U.G. nr. 105/2009,

a fost emisă decizia nr. 236 din 13 octombrie 2009 prin care reclamantul a fost

revocat din funcția deținută.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost

declarată neconstituțională și abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, iar această din

urmă ordonanță, prin decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în

privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII

și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții

legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009.

Așadar, caracterul executoriu

al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumția de legalitate care

funcționează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ

este emis în baza și în limitele legii.

Or, în situația în care

temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituțional, prezumția

de legalitate nu mai funcționează în favoarea actului administrativ în litigiu,

ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluționarea

cererii de anulare a acestuia.

Reținând existența unui

caz justificat în sensul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte

constată incidența dispozițiilor art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, conform

cărora paguba iminentă constă într-un „prejudiciu material viitor și previzibil

sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice

sau a unui serviciu public”.

Prin demiterea reclamantului

din funcția deținută este cert că s-ar perturba activitatea sectorului în care își

desfășoară activitatea, blocându-se unele programe coordonate de acesta, și lipsirea

reclamantului de veniturile salariale constituie un prejudiciu material și previzibil

în sensul dispozițiilor legale sus menționate.

În spiritul Recomandării

nr.

CM R

(89) 8 din 13 septembrie 1989 cu

privire la

protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă referitoare la faptul

că executarea imediată și integrală a actelor contestate sau susceptibile a fi contestate

poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe

care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului,

măsura de protecție provizorie

acordată reclamantului nu influențează în niciun fel decizia ce urmează a fi luată

de instanța sesizată cu contestarea actului administrativ și care va evalua legalitatea

acestuia.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursurile ca nefondate, constatând că nu există motive de reformare

a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct.

9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de I.M. împotriva sentinței

civile nr. 5/F din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrative

și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2010.