ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4914/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului

Buzău reclamantul D.E., în contradictoriu cu pârâții Ministrul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale - Inspecția Muncii și I.T.M. București, a solicitat anularea

deciziei nr. 243 din 13 octombrie 2009 a Inspectorului General de Stat, prin care

s-a dispus încetarea contractului de management nr. CC din 25 mai 2009 și repunerea

sa în situația anterioară emiterii acestei decizii, în sensul reintegrării în funcția

de director coordonator adjunct în domeniul relațiilor de muncă în cadrul Inspectoratul

Teritorial de Muncă București, (I.T.M.B.) plata unei despăgubiri reprezentând suma

drepturilor salariare și/sau prestațiilor de asigurări sociale ce i s-ar fi cuvenit,

indexate, majorate și reactualizate de la momentul eliberării sale din funcția de

director coordonator adjunct până la efectiva reintegrare, cu luarea în considerare

a dispozițiilor art. 78 alin. (1) C. muncii.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a ocupat funcția de director coordonator adjunct începând

cu data de 25 mai 2009, ca urmare a emiterii de către Ministerului Muncii, Familiei

și Protecției Sociale a Ordinului din 25 mai 2009 de numire în funcția menționată

și încheierii contractului de management nr. CC din 25 mai 2009, cu respectarea

întocmai a prevederilor art. III alin. (4) coroborat cu art. IV din O.U.G. nr. 37/2009.

Arată reclamantul că i

s-a comunicat prin poștă decizia nr. 243 din data de 13 octombrie 2009 emisă de

către Inspectorul General de Stat, prin care s-a dispus încetarea contractului de

management nr. CC din 25 mai 2009, „potrivit prevederilor O.U.G. nr. 105/2009”.

Pârâtul Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, prin întâmpinarea formulată a invocat excepția necompetenței

materiale a Tribunalului Buzău.

Pe fondul cauzei a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Tribunalul Buzău, prin sentința nr. 1655

din 24 noiembrie 2009 a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul

Ministerul Familiei și Protecției Sociale și a declinat competența de soluționare

a acțiunii în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Învestită cu soluționarea

cauzei, Curtea de Apel Ploiești, prin sentința nr. 36 din data de 12 februarie 2010,

a admite acțiunea formulată de reclamant, a anulat decizia nr. 243 din 13

octombrie 2009 emisă de Ministerul Familiei și Protecției Sociale și Protecției

Sociale - Inspecția Muncii, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția avută

anterior emiterii deciziei anulate.

De asemenea, a obligat

pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri egală cu drepturile salariale,

indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat

de la data neacordării acestora, urmare deciziei anulate, și până la data reintegrării.

A respins acțiunea formulată

împotriva pârâtului I.T.M., pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță, a reținut următoarele:

Potrivit Ordinului din

25 mai 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și încheierii

contractului de management nr. CC din  25 mai 2009, în baza proiectului de management,

în baza dispozițiilor art. III alin. (4) coroborat cu art. IV din O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, reclamantul

a fost numit în funcția de director coordonator adjunct în domeniul relațiilor de

muncă la I.T.M. București, începând cu data de 25 mai 2009.

Prin decizia nr. 243 din

13 octombrie 200 emisă de Inspectorul General de Stat al Inspecției N. din cadrul

Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, s-a dispus încetarea contractului

de management nr. CC din 25 mai 2009, „potrivit prevederilor O.U.G. nr. 105/2009”.

Dispozițiile O.U.G.

nr. 105/2009, care a abrogat O.U.G. nr. 37/2009 nu cuprind însă dispoziții exprese

în sensul încetării contractelor de management încheiate în temeiul O.U.G. nr. 37/2008,

mai mult decât atât, stipulează expres că aceste contracte rămân în vigoare,

art. VIII prevede că persoanele care ocupă funcțiile prevăzute la art. III și

art. IV alin. (3) își păstrează statutul și celelalte drepturi prevăzute de lege,

iar contractele de management încheiate de acestea, aflate în derulare la data intrării

în vigoare a Ordonanței de Urgență își produc efectele până la expirarea termenului

pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv

legal de încetare sau reziliere a acestora.

Încetarea contractului

de management nu poate avea loc decât în condițiile H.G. nr. 527/2009 privind aprobarea

modelului-cadru al contractului de management, care reglementează conținutul obligatoriu

al contractului de management și ale clauzelor contractului de management, care

la art. 9 prevede drept cauze de încetare expirarea perioadei, inițiativa ordonatorului

principal de credite, în cazul evaluării ca necorespunzător, revocarea pentru neîndeplinirea

și îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor, cu notificarea prealabilă, renunțarea

de către director, acordul părților, deces, punerea sub interdicție, desființarea

sau reorganizarea I.T.M. Nici una din aceste cauze nu a fost însă invocată în decizia

a cărei anulare se solicită.

În fine, arată instanța,

orice act administrativ de natură a produce efecte privind drepturile și libertățile

fundamentale, trebuie motivat în chiar cuprinsul său, nu doar din perspectiva competenței

de a emite acel act administrativ, ci și din perspectiva posibilității persoanei

și a societății de a aprecia asupra legalității și temeiniciei măsurii, asupra respectării

granițelor dintre puterea discreționară și arbitrariu.

Împotriva acestei soluții

a formulat recurs Inspecția Muncii, care a invocat motivul de recurs prevăzut la

art. 304 pct. 9 raportat la art. 304

1

C. proc. civ. și a susținut, în

esență, următoarele critici:

- instanța de fond a dat

o interpretare greșită dispozițiilor legale incidente, decizia nr. 243 din 13

octombrie 2009 fiind emisă în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009 care

avea caracter obligatoriu la data intrării sale în vigoare;

- soluția de reintegrare

a reclamantului este imposibil de executat, Ordinul din 25 mai 2009, prin care reclamantul

a fost numit în funcția de director coordonator, fiind emis în baza O.U.G. nr. 37/2009

care a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, astfel că ordinul respectiv este

lipsit de bază normativă.

Recursul este întemeiat

pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește soluția

de anulare a deciziei nr. 243 din 13 octombrie 2009 prin care intimatului-reclamant

i-a încetat contractul de management nr. CC din 25 mai 2009, potrivit prevederilor

O.U.G. nr. 105/2009, Înalta Curte reține că este legală și temeinică.

Într-adevăr, prin Decizia

nr. 1629/2009 a Curții Constituționale s-a constatat neconstituționalitate dispozițiilor

O.U.G. nr. 105/2009 care au stat la baza emiterii deciziei nr. 243/2009, iar din

prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ rezultă

că persoana vătămată într-un drept sau interes legitim, prin ordonanțe nu dispoziții

din ordonanțe poate cere anularea actelor administrative emise în baza acestora,

precum și despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.

Astfel fiind, în mod legal

a anulat instanța de fond decizia nr. 243 din 13 octombrie 2009 emisă de autoritatea

recurentă, cu consecința plății unor despăgubiri pentru prejudiciul material suferit

de intimatul-reclamant.

Soluția instanței de fond

este nelegală și netemeinică în ceea ce privește măsura reintegrării intimatului-reclamant

în funcția avută anterior și cuantumul despăgubirilor.

Într-adevăr, Ordinul

din 25 mai 2009, prin care intimatul-reclamant a fost numit în funcția de director

coordonator adjunct la I.T.M. Buzău, a fost emis în temeiul art. III alin. (4) din

O.U.G. nr. 37/2009, care a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009.

Chiar dacă O.U.G. nr.

105/2009 a păstrat funcțiile de director coordonator și director coordonator adjunct

pentru șefii serviciilor publice deconcentrate ale administrației ministeriale din

teritoriu, create prin O.U.G. nr. 37/2009, această ordonanță fusese declarată ca

fiind neconstituțională prin Decizia nr. 1257/2009, astfel că, la rândul său, Ordinul

nr. 887/2009 a rămas fără temei legal.

De altfel, prin decizia

nr. 414/2010 referitoare la neconstituționalitatea legii pentru modificarea și completarea

Legii nr. 188/1999, republicată, Curtea Constituțională a constatat că actele administrative

emise în baza O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 sunt nule de drept, iar,

începând cu data de 28 februarie 2010, continuă să-și producă efectele juridice

Legea nr. 188/1999 în forma anterioară modificărilor efectuate prin ordonanțele

de urgență respective. Astfel, la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale

administrației ministeriale din teritoriu, funcțiile de conducere au redevenit aceea

de director executiv și respectiv, director executiv adjunct.

Astfel fiind, soluția

instanței de fond prin care s-a dispus restabilirea situației anterioare, constând

în reintegrarea intimatului-reclamant pe funcția de director coordonator adjunct

este lipsită de temei legal, urmând ca, în urma modificării soluției recurate, să

fie înlăturată.

În ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor, acesta urmează să fie recalculat, ca urmare a înlăturării măsurii

reintegrării.

Temeiul legal al acordării

despăgubirilor îl constituie dispozițiile art. 9 alin. (5), raportat la art. 1,

art. 8 și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, intimatul-reclamant fiind îndreptățit

să fie despăgubit pentru prejudiciul suferit prin pierderea/ diminuarea drepturilor

sale salariale, ca urmare a emiterii unor acte administrative nelegale de către

autoritatea publică recurentă.

Având în vedere că măsura

reintegrării este înlăturată, iar autoritatea recurentă nu a emis un act prin care

să constate nulitatea de drept a Ordinului nr. 887/2009 (dată până la care ar fi

urmat să fie calculate drepturile salariale cuvenite), instanța de recurs consideră

că drepturile salariale urmează să-i fie calculate intimatului-reclamant până la

data pronunțării prezentei decizii, când situația sa juridică a fost clarificată

irevocabil.

În concluzie, recursul

autorității va fi admis în sensul modificării sentinței atacate, prin înlăturarea

măsurii reintegrării și a reducerii cuantumului despăgubirilor potrivit considerentelor

de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta Inspecția Muncii împotriva sentinței nr. 36 din data de 12 februarie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată

în sensul că înlătură măsura reintegrării și reduce cuantumul drepturilor salariale

până la data pronunțării prezentei decizii.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 noiembrie 2010.