ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 238/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 238/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 10605 din 4 decembrie 2007 a Judecătoriei sector 3 București a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului I.I. prin care a solicitat, conform precizării din 27 noiembrie 2007 obligarea pârâtei SC B. SA București la acordarea unei dobânzi de 7% pe an, conform ofertei din pliantul depus la dosar, cu modificarea corespunzătoare a art. 5 din contractul de depozit și amendarea pârâtei cu 1.000 lei pe zi pentru utilizarea sumei de 4.000 dolari SUA. Recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 579 din 2 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.
În esență, instanța de recurs a reținut că oferta făcută de pârâtă prin pliantul publicitar nu putea și nu trebuia să conțină toate clauzele contractului, iar atunci când i s-a prezentat contractul reclamantul a refuzat să îl semneze așa încât respectivul contract nu a produs nici un efect, reclamantului fiindu-i ținută la dispoziție suma de 4.000 dolari SUA pe care avea posibilitatea s-o ridice oricând. Cât privește neaudierea martorilor critica recurentului nu a fost primită întrucât el nu a susținut și oral această cerere în fața instanței de fond și nu a înțeles s-o pună în discuția părților. Împotriva sentinței de fond reclamantul a înțeles să declare apel la 6 mai 2008, apel ce a fost respins ca tardiv declarat prin decizia comercială nr. 329 din 20 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.
S-a reținut că sentința a fost comunicată la 26 ianuarie 2008 iar apelul s-a declarat la 6 mai 2008, cu depășirea termenului legal de 15 zile reglementat în art. 284 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat „cerere de recurs extraordinar” arătând că el a atacat hotărârea dată de Tribunalul București la 2 aprilie 2008, că la 4 aprilie 2008 el a formulat cerere de recurs și a solicitat eliberarea unei copii pentru a-și putea motiva recursul, așa încât la 6 mai 2008 a revenit cu o nouă cerere pentru comunicare. Cum recursul său a fost formulat la numai două zile de la data pronunțării, apreciază că greșit i-a fost respins ca tardiv recursul. La rândul său și pârâta SC B. SA a declarat recurs împotriva deciziei comerciale nr. 329 din 20 iunie 2008 a Curții de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea recursului său pârâta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critică decizia pentru că a fost dată cu încălcarea normelor privind căile de atac și competența soluționării lor. În acest sens învederează că fondul litigiului a fost soluționat de Judecătoria sectorului 3 București, instanță competentă potrivit art. 1 alin. (1) și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., fiind un litigiu evaluabil în bani, cu valoare sub 100.000 lei. Calea de atac împotriva acestei sentințe era recursul, exercitat de reclamant și soluționat prin decizia irevocabilă nr. 579 din 2 aprilie 2008 a Tribunalului București. În consecință „apelul” declarat de reclamant împotriva acestei decizii era inadmisibil și nu tardiv, instanța nemanifestând rol activ în calificarea căii de atac, încălcând astfel dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc.
civ. și art. 299 C. proc. civ. Recursul reclamantului urmează a fi anulat. Odată cu citația comunicată pentru termenul de astăzi recurentul reclamant a fost înștiințat să timbreze recursul formulat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar (fila 11 dosar) obligație neîndeplinită. Potrivit art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ. dovada taxei de timbru, calculată conform legii, se va atașa cererii de recurs. Deși recurentul nu a achitat aceste taxe de timbru ele i-au fost comunicate odată cu citarea sa pentru astăzi, dar nici până la termenul acordat nu s-au achitat aceste taxe, așa încât Curtea va dispune anularea recursului ca netimbrat în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea 146/1997 și art. 9 din O.U.G.
32/1995. Recursul pârâtei este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta: În speță, fondul litigiului a fost soluționat prin sentința comercială nr. 10605 din 4 decembrie 2007 a Judecătoriei sectorului 3 București, sentință împotriva căreia reclamantul a exercitat calea de atac a recursului, soluționat irevocabil prin decizia comercială nr. 579 din 2 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. La 6 mai 2008 reclamantul formulează „o cerere de apel” împotriva acestei decizii irevocabile, apel respins ca tardiv declarat. Soluția instanței este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 282 alin. (1) C. proc. civ.
potrivit cărora sunt supuse apelului hotărârile date în primă instanță de judecătorie și tribunal, neputându-se exercita calea de atac a apelului împotriva unei decizii date în recurs. Chiar dacă potrivit art. 84 C. proc. civ. cererea pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută deși poartă o denumire greșită, în speță nu se putea exercita nici recursul, cum greșit își intitulase reclamantul calea de atac, împotriva unei decizii irevocabile date de o instanță de recurs. În consecință, Curtea apreciază că recursul pârâtei este întemeiat urmând a fi admis în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar decizia din apel modificată în sensul că respinge apelul reclamantului ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamantul I.I. împotriva deciziei nr. 329 din 20 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca netimbrat. Admite recursul declarat de pârâta SC B. SA București împotriva aceleiași decizii. Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul reclamantului ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.