ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3200/2013

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București la 20 aprilie 2011, reclamantul B.B. a chemat În judecata

pârâta A.V.A.S. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate

inexistența unui drept de creanță al pârâtei A.V.A.S. asupra reclamantului, rezultând

din decizia comercială nr. 236 din 6 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială, in Dosarul cu nr. 4005/2/2005, în valoare de 183.149,7

RON având în vedere compensarea de drept a acesteia cu suma datorată de pârâtă reclamantului

în temeiul Convenției privind desființarea prin acordul părților a Contractului

de vânzare - cumpărare acțiuni nr. V1. din 3 ianuarie 2000, în valoare de 193,674,98

RON.

Prin sentința

comercială nr. 69 din 14 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, a fost admisa excepția lipsei competenței materiale a Curții de

Apel București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția a Vl-a comercială.

Prin sentința

nr. 2841 din 6 martie 2012, Tribunalul București, secția a Vl-a, a respins cererea

reclamantului, ca inadmisibilă.

Tribunalul a apreciat

că inadmîsibilitatea este fundamentată pe împrejurarea că, în raport de situația

de fapt expusă de reclamant, aceasta tinde la a se constata o situație juridică

care însă nu poate fi obținută prin intermediul acțiunii civile decât pe calea acțiunii

în realizare.

Față de obligația

reclamantului de a cere să se constate ceea ce poate să realizeze, rezultă în mod

incontestabil că procedura aleasă de acesta este contrară ordinii imperative instituită

de prevederile art. 111 C. proc. civ. A se admite contrariul, adică a se aprecia

că acțiunea în constatare formulată de reclamant poate fi soluționată pe fondul

cauzei, ar conduce la o concluzie de neacceptat din punct de vedere juridic, în

care s-ar stabili reductio ad absurdum, că pârâta nu ar avea o creanță față de reclamant,

deși există un titlu irevocabil ce consfințește dreptul de creanța al A.V.A.S.,

fapt ce duce la imposibilitatea operării unei compensări, întrucât în această situație

nu ar mai fi vorba de existența unui drept de creanță reciproc al părților îndreptățite

să invoce dispozițiile art. 1144 C. civ.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel reclamantul B.B., care a solicitat admiterea apelului și

schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată

formulată de reclamant.

Prin decizia civilă

nr. 377 din 9 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis

apelul și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis acțiunea și a

constatat operarea compensării de drept între creanța pârâtei în valoare de 183.149,7

RON rezultând din decizia comercială nr. 236/2009 a Curții de Apel București, secția

a V-a civilă și creanța reclamantului de 193.874,98 RON rezultând din convenția

părților din 15 februarie 2001, până Ia concurența celei mai mici creanțe, respectiv

183.149,7 RON.

Pentru a se pronunța

această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Acțiunea în constatare

din speță nu vizează constatarea faptului că reclamantul are o creanță de 193.674,98

RON rezultând din convenția părților din 15 februarie 2001 (exact ce ar putea avea

ca obiect o acțiune în realizare), ci vizează constatarea inexistenței, la momentul

acțiunii (deci ulterior pronunțării hotărârii irevocabile pe care nu o infirmă)

a unei creanțe a pârâtei, ca urmare a unei situații complexe: operarea compensării

legale între două creanțe reciproce, situație în care trebuie verificate caracterele

fiecărei creanțe și condițiile compensării legale.

Pentru constatarea

unei astfel de situații juridice (protejate de legiuitor sub condiția ca ea să vizeze

constatarea inexistenței sau existenței unui drept, ceea ce se verifică în speță),

în mod evident, reclamantul nu avea Ia dispoziție decât o acțiune în constatare.

Pe fondul litigiului,

Curtea a constatat că în speță sunt întrunite cerințele art. 1143 - 1144 C.

civ. din 1384, atunci când două persoane sunt datoare reciproc una alteia „compensația

se operează de drept, în puterea legii, chiar când debitorii n-ar ști nimic despre

aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând

deodată și până la concurența cotităților lor respective".

În concluzie s-a

reținut câ la data intentării prezentei acțiuni» ambele creanțe, certe și lichide

erau și exigibile, față de prevederile Convenției părților privind desființarea

prin acordul părților a Contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni din 3

ianuarie 2000, din 15 februarie 2001, îndeplinind condițiile compensării legale,

prevăzute de art

. 1143 -

1144 C. civ. din 1864.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta Autoritatea privind Valorificarea Activelor

Statului, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

a fost înlăturată excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, admisă

în mod temeinic de instanța de fond, raportat Ia dispozițiile art. 111 C. proc.

civ.

Inadmisibilitatea

cererii reclamantului este fundamentată pe de o parte de împrejurarea că acesta

solicită în mod generic determinata inexistenței unui drept de creanță, iar pe de

altă parte, reclamantul avea la dispoziție acțiunea în realizarea dreptului.

Reclamantul tinde

la a se constata o situație juridică care nu poate fi obținută prin intermediul

acțiunii civile decât pe calea acțiunii în realizare.

care prin absurd, instanța de recurs ar trece peste motivele menționate mai sus,

se invocă aplicabilitatea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea

criticată fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1143 C. civ.

În cazul în care

instanța ar fi făcut aplicabilitatea compensării legale prevăzute de art. 1143

C. civ. ar fi trebuit să țină cont și de cheltuielile de judecată în sumă de 5.250

RON, cheltuieli de judecată stabilite în sarcina cumpărătorului B.B.

Se consideră că

instanța de apel trebuia să constate compensarea legală pe suma totală de 188.399,7

RON (183,149,7 + 5.250) RON.

Se solicită:

I. În principal,

modificarea în tot a deciziei civile nr. 377/9 octombrie 2012 in sensul respingerii

cererii de chemare în judecată formulată de B.B. împotriva A.V.A.S.

II.

În subsidiar, modificarea deciziei recurate și aplicarea compensării

legale raportat și Ia suma de 5.250 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Analizând recursul

prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul

ca fiind nefondat și acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 111 C. proc. civ.: „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea

existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea

poate cere realizarea dreptului".

În speță, reclamantul

a solicitat să se constate inexistența unui drept de creanță al pârâtei A.V.A.S.

asupra sa, având în vedere compensarea de drept a acesteia cu suma datorată de pârâtă

către reclamant în temeiul Convenției privind desființarea prin acordul părților

a Contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. V1. din 3 ianuarie 2000.

Astfel prin decizia

comercială nr. 238 din 6 mai 2009, Curtea de Apel București a obligat reclamantul

din prezenta cauză la plata sumei de 183.149.7 RON către A.V.A.S.

Pe de altă parte,

prin Convenția privind desființarea prin acordul părților a Contractului de vânzare

- cumpărare de acțiuni nr. V1. din 3 ianuarie 2000, A.V.A.S. are de restituit către

reclamant cu titlu de preț suma de 193.674,98 RON.

Așa fiind, întrucât

se solicită a se constata inexistența unui drept de creanța a A.V.A.S. asupra reclamantului,

ca urmare a compensării de drept ale celor două creanțe reciproce ale părților,

acțiunea în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. este perfect

admisibilă.

Instanța de apel

a reținut în mod corect faptul că acțiunea vizează constatarea inexistenței Ia momentul

acțiunii a unei creanțe a pârâtei, ca urmare a unei situații complexe: operarea

compensării legale între două creanțe reciproce, situație în care trebuie verificate

caracterele fiecărei creanțe și condițiile compensării legale.

Așa fiind, primul

motiv de recurs este nefondat.

În ce privește

cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta - pârâtă nu invocă faptul că nu sunt

întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a opera compensarea de drept, ci invocă

faptul că trebuia sâ se țină cont și de cheltuielile de judecată stabilite în sarcina

cumpărătorului B.B. în cuantum de 5.250 RON.

Este de necontestat

faptul că în cauză sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 1143 - 1144 C.

civ.

Astfel, ambele

creanțe există între aceleași persoane, care sunt creditor și debitor în același

timp, una față de cealaltă, creanțele sunt certe, lichide și exigibile.

În ceea ce privește

suma de 5.250 RON reprezentând cheltuieli de judecată stabilite în sarcina reclamantului

prin decizia nr. 238/2009, prin acțiunea introductivă acestea nu au făcut obiectul

cererii de chema judecată.

Potrivit dispozițiilor

art. 129 alin. (8) C. proc. civ.: „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai

asupra obiectului cererii deduse judecății".

Așa fiind,

Înalta Curte în recurs nu are cum să se pronunțe asupra compensării și a sumei de

5.250 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte apreciază ca in cauză nu există motive de nelegalitate

care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință,

potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București împotriva

deciziei civile nr. 377/2012 din 9 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

10 octombrie 2013.