ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1071/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1071/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia

nr. 1071/2015

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02

februarie 2010, pe rolul Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, sub nr. x/3/2010,

reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA a solicitat anularea raportului

de expertiză extrajudiciară întocmit de expert C., ca fiind realizat cu încălcarea

dispozițiilor legale, efectuarea unei expertize judiciare evaluatoare pentru stabilirea

valorii de răscumpărare a acțiunilor pe care reclamanta le deține în cadrul societății

pârâte și obligarea pârâtei la plata valorii de răscumpărare a acțiunilor pe care

le deține, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 14146 din 15

octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a fost

admisă în parte cererea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu

cu pârâta SC B. SA.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei

suma de 544.662,72 RON reprezentând valoarea de răscumpărare a unui număr de 336

de acțiuni deținute de reclamantă la societatea pârâtă, precum și la plata sumei

de 35.062,63 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima

instanță a avut în vedere dispozițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată

și raportul de expertiză întocmit în cursul judecății cauzei, potrivit cu care valoarea

acțiunilor deținute de reclamantă la societatea pârâtă, prin raportare la data de

13 septembrie 2008, când a fost adoptată hotărârea A.G.E.A. de divizare a societății

este de 544.662,72 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel,

în termen legal, pârâta SC B. SA apreciind soluția ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin apelul înregistrat pe rolul Curții

de Apel București, secția a V-a civilă, la data de 10 decembrie 2012, pârâta SC

B. SA, în temeiul art. 280 alin. (1) C. proc. civ. a solicitat și suspendarea executării

hotărârii apelate până la soluționarea apelului.

Prin încheierea de ședință din 11 decembrie

2012 pronunțată în Dosar nr. x/2/2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,

a respins ca neîntemeiată cererea formulată de petenta SC B. SA prin care a cerut

suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 14146 din 15 octombrie

2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă.

Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, prin încheierea de ședință din 23 ianuarie 2013 pronunțată în Dosar nr.

x/3/2010 a respins ca nefondată cererea formulată de pârâta SC B. SA prin care a

solicitat suspendarea executării silite a sentinței civile nr. 14146 din 15

octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, până la

soluționarea apelului declarat în cauză.

Pentru a pronunța această încheiere, Curtea

de Apel București a reținut că din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă susținerile

făcute de apelanta-pârâtă în sensul că indisponibilizarea sumei în cadrul executării

silite inițiate de intimata-reclamantă este de natură a crea un prejudiciu grav

și iminent, putând conduce la insolvența societății, iar din situațiile financiare

depuse la 31 decembrie 2011, privind această societate a rezultat că aceasta a înregistrat

o cifră de afaceri netă de 20.180.807 RON și un profit net de 261.974 RON.

Împotriva încheierii din 23 ianuarie 2013

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs pârâta

SC B. SA București, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea

recursului, modificarea încheierii și admiterea cererii sale.

Prin decizia nr. 1505 din 09 aprilie 2013,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a respins excepția nulității

recursului invocată de intimata A. și ca nefondat recursul declarat de pârâta SC

B. SA București împotriva încheierii din 23 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a V-a civilă, în Dosar nr. x/3/2010.

Examinând excepția nulității cererii de

recurs invocată prin întâmpinare de către intimata A., Înalta Curte, în raport de

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. o apreciază ca

nefondată, constatând că, criticile formulate în recurs se subsumează prevederilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pe fondul cererii de recurs, Înalta

Curte a reținut că pentru a se dispune suspendarea executării silite a unei sentințe

în cadrul căii de atac a apelului, este necesar ca partea interesată să obțină o

astfel de măsură, să facă dovada unui pericol iminent care nu ar putea fi înlăturat,

iar o eventuală întoarcere a executării silite să fie practic imposibil de realizat,

or, instanța de apel nu a putut reține eventualul prejudiciu ce ar fi fost realizat

prin punerea în executare a sentinței, atâta timp cât din situațiile financiare

depuse de petentă a rezultat faptul că activitatea societății este una profitabilă.

Apelul formulat de pârâta SC B. SA împotriva

sentinței civile nr. 14146 din 15 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București,

secția a Vl-a civilă, a fost soluționat de Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, prin decizia nr. 1192 din 03 decembrie 2014 în sensul admiterii apelului,

schimbării în parte a sentinței apelate și admiterii în parte a acțiunii.

A fost obligată pârâta SC B. SRL la plata

către reclamanta A. a sumei de 368.965,60 RON reprezentând contravaloare de răscumpărare

a celor 336 acțiuni.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței apelate cu privire la cheltuielile de judecată în fond.

A fost obligată intimata-reclamantă la

plata către apelanta-pârâtă a sumei de 35.413,22 RON, cheltuieli de judecată în

apel, reprezentând onorariu avocațial, taxe de timbru și onorariu expert.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut

cu privire la motivul de apel invocat în susținerea inadmisibilității acțiunii că

este neîntemeiat, având în vedere că la data de 10 mai 2010 reclamanta și-a precizat

acțiunea în sensul că a solicitat instanței obligarea pârâtei să-i plătească valoarea

de răscumpărare a acțiunilor pe care le deține, valoare ce urma a fi determinată,

conform evaluării în raport de patrimoniul pârâtei anterior divizării, aspect ce

nu contravine dispozițiilor art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată, legea neinterzicând

expres introducerea unei cereri în instanță având ca obiect cele precizate de reclamantă.

Referitor la criticile aduse sentinței

apelate sub aspectul întocmirii raportului de expertiză, instanța de apel a apreciat

ca fiind concludentă și utilă cauzei efectuarea unui nou raport de expertiză al

cărui obiectiv să-l constituie stabilirea valorii de piață a celor 336 acțiuni deținute

de reclamantă la data hotărârii de divizare - 13 septembrie 2008 - raport întocmit,

conform dispozițiilor art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată, care

a stabilit valoarea celor 336 acțiuni ca fiind de 410.182,08 RON, împotriva acestuia

formulându-se obiecțiuni de către experții-parte ai ambelor părți.

Conform răspunsului la obiecțiuni, expertul

desemnat de instanță a concluzionat că valoarea celor 336 de acțiuni deținute, conform

art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1991 republicată, este de 482.401,92 RON.

Față de această concluzie, instanța de

apel a constatat o inadvertență în efectuarea raportului de expertiză, în sensul

că deși cursul euro/RON era mai mic, expertul a ajuns la o valoare mai mare, aceasta

fiind și una din obiecțiunile apelantei la răspunsul la obiecțiuni.

În opinia expertului-parte al apelantei-pârâte

s-a reținut că acest fapt s-a datorat în totalitate renunțării de către expert la

aplicarea discount-urilor pentru lipsă de control și lichiditate, valoarea finală

ajungând astfel să fie mai mare decât cea de 76.413.196 RON - exprimată în raportul

de expertiză - deși cursul de schimb folosit a fost mai mare decât cel corect, iar

în această situație, Curtea de Apel București a considerat că se află în imposibilitate

să se refere în cuprinsul deciziei la o valoare de evaluare exprimată în baza unui

curs de schimb valutar corect, de vreme ce această valoare nu a mai fost exprimată.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză

și din opiniile și obiecțiunile părților, Curtea de Apel București a reținut că

problemele în evaluare au fost cele legate de cursul valutar, de aplicare sau nu

a discount-urilor pentru lipsă de control și nelichidități, precum și modul de evaluare

a terenului din str. x.

În acest sens, instanța de apel a constatat

că expertul desemnat de instanță a apreciat patru valori diferite în evaluarea pachetului

de acțiuni, modificându-și concluziile în ceea ce privește clădirile aflate pe teren

din str. x după punctele de vedere ale expertului-parte al reclamantei A., expertul

desemnat fiind inconsecvent în concluziile sale, aspect care a determinat instanța

să nu țină cont de concluziile sale și să-și însușească opinia separată a expertului

parte al apelantei-pârâte, întrucât această opinie este în concordanță cu înscrisurile

de la dosar în ceea ce privește cursul de schimb valutar referitor la aplicarea

discount-ului pentru lichiditate.

Totodată, instanța de apel a avut în vedere

decizia nr. 231 din 16 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

Vl-a civilă, prin care s-a stabilit într-o speță similară că „standardele internaționale

de evaluare recunosc și definesc discount-urile care sunt aplicabile în practică”,

astfel încât, față de considerentele acestei decizii s-a apreciat că în mod greșit

expertul desemnat de instanță a înlăturat aceste discount-uri.

În concluzie, instanța de apel în raport

de cele reținute a luat în considerare valoarea pachetului de acțiuni ca fiind 368.395,60

RON, în acord cu concluziile expertului-parte al pârâtei și cu înscrisurile din

dosar.

În ceea ce privește motivul de apel referitor

la cheltuielile de judecată acordate în fond reclamantei, instanța a apreciat că

soluția pronunțată în cauză este corectă, menținând astfel dispozițiile sentinței

apelate sub acest aspect.

Împotriva acestei decizii, în termen legal,

reclamanta A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, modificarea

în tot a deciziei recurate și, rejudecând pe fond apelul, solicită respingerea ca

nefondat a apelului declarat de pârâtă, cu consecința menținerii sentinței pronunțate

de Tribunalul București, ca fiind legală și temeinică.

Criticile aduse deciziei atacate se referă

la faptul că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor

legale în materie, respectiv a prevederilor art. 134 din Legea nr. 31/1990.

Pentru a dispune soluția de admitere a

apelului promovat de apelanta-pârâtă, instanța de apel a invocat drept argument

opinia separată a expertului-parte al apelantei, precum și decizia civilă nr.

231 din 16 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă,

într-o speță similară, aspect care în opinia recurentei este nelegal.

În acest sens, recurenta consideră că este

nepermis ca o instanță să ignore probatoriul administrat în cauză pe o perioadă

de doi ani și să dea eficiență unei hotărâri pronunțate de o altă instanță, cu privire

la alte părți, care vizează altă cauză, hotărâre ce a fost depusă în susținerea

apărării de către apelantă.

Mai susține recurenta că nu este lipsit

de relevanță faptul că instanța de apel a dispus cu ușurință efectuarea unui nou

raport de expertiză contabilă, pe motiv că raportul de expertiză efectuat în fața

primei instanțe nu a stabilit care este valoarea unei acțiuni și, drept urmare,

nu se poate identifica care este valoarea de răscumpărare a celor 336 de acțiuni.

Din analiza cele două expertize judiciare

efectuate de cele două instanțe, recurenta susține că se poate observa cu ușurință

că cei doi experți judiciari au aplicat aceeași metoda de calcul, folosind aceleași

Standarde de Evaluare Internațională, astfel că valoarea unei acțiuni conform celor

două rapoarte judiciare este apropiată, fiind o diferență de sub 10%, ceea ce din

punct de vedere contabil este de neglijat, considerându-se că cele două rapoarte

evaluatorii concluzionează în același mod.

În aceste condiții, recurenta a solicitat

instanței de apel să dea eficiență raportului de expertiză dispus de prima instanță

efectuat de expertul judiciar D., care a aplicat și a folosit aceeași metodă de

stabilire a valorii unei acțiuni, ca cea folosită de expertul judiciar desemnat

de instanța de apel, însă Curtea de Apel București nu a dat eficiență expertizei

judiciare de la fond, nu a omologat nici expertiza efectuată în calea de atac a

apelului, ci a valorificat numai opinia separată a expertului-parte al apelantei-pârâte.

Astfel, dând preferință opiniei separate

exprimată de expertul parte al apelantei, recurenta consideră că nu era necesară

o nouă expertiză contabilă, fiind suficient ca apelanta să fi prezentat ab initio

punctul de vedere al expertului său parte care corespunde întocmai interesului său

de a plăti o valoare de răscumpărare cât mai mică, în pofida înscrisurilor de la

dosar și a legislației în materie.

În ceea ce privește aspectele referitoare

la modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată și cuantumul acestora, recurenta

susține că instanța de apel s-a limitat în a reține că apelanta a solicitat cheltuieli

de judecată, fără a da posibilitatea reprezentantului său convențional să verifice

înscrisurile depuse în ședință publică și fără să pună în discuția părților cuantumul

onorariului pretins de către apelanta-pârâtă.

Analizând criticile aduse deciziei atacate

în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt

fondate, urmând ca recursul declarat de reclamanta A. să fie admis, pentru următoarele

considerente:

Criticile formulate de recurentă și încadrate

de Înalta Curte pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reglementează ca

motiv de recurs situația în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Acest text a consacrat principiul potrivit

căruia hotărârile trebuie să fie motivate, avându-se în vedere probatoriul administrat

în cauză, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună

administrare a justiției și exercitarea controlului judiciar de către instanțele

superioare.

De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor

Omului (cauza Achina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază

rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil

nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de

către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor,

argumentelor și elementelor de probă administrate în cauză sau cel puțin de a le

aprecia.

Motivarea hotărârii este necesară pentru

ca părțile să cunoască motivele avute în vedere de instanță la pronunțarea soluției,

în raport de care să poată exercita calea de atac împotriva acesteia, iar instanța

ierarhic superioară să poată cenzura legalitatea și temeinicia acesteia.

În speță, Înalta Curte, verificând considerentele

hotărârii atacate, constată că aceasta cuprinde motive străine de natura pricinii,

încadrându-se astfel, în ultima dintre cele trei ipoteze avute în vedere de legiuitor

la edictarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru ca hotărârea să fie susceptibilă

de reformare pe calea recursului, întrucât în argumentarea deciziei atacate instanța

a avut în vedere considerentele deciziei civile nr. 231 din 16 mai 2012 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, într-o speță similară, aspect

ce nu poate fi primit deoarece stabilirea faptelor se face prin raportare la probele

cauzei pendinte, iar nu prin evaluarea indirectă a probelor unui alt dosar.

În susținerea motivului de recurs întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că instanța de apel a aplicat

greșit prevederile art. 134 din Legea nr. 31/1990, recurenta criticând exclusiv

aspecte care țin de evaluarea expertizei dispuse în cauză.

În acest context, Înalta Curte constată

că în mod nejustificat față de caracterul devolutiv al căii de atac cu a cărei soluționare

a fost învestită, instanța de apel și-a însușit opinia separată a expertului-parte

al apelantei-pârâte SC B. SRL, considerând că această opinie este în concordanță

cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei în ceea ce privește cursul de schimb valutar

referitor la aplicarea discount-ului pentru lichiditate.

Argumentele care au determinat instanța

de apel să nu țină cont de concluziile expertului desemnat în cauză ca urmare a

inconsecvenței concluziilor sale, față de împrejurarea că acesta a apreciat patru

valori diferite în evaluarea pachetului de acțiuni, modificându-și concluziile privind

clădirile aflate pe terenul din str. x după punctele de vedere ale expertului-parte

al reclamantei A., nu au suport legal, având în vedere că reconsiderarea concluziilor

expertului ca urmare a răspunsului la obiecțiuni nu justifică înlăturarea probei,

ci cel mult ordonarea unei contraexpertize.

În ceea ce privește susținerea recurentei,

potrivit căreia, instanța de apel nu ar fi acordat posibilitatea reprezentantului

său convențional să verifice înscrisurile depuse în ședință publică privind cuantumul

onorariului pretins de către apelanta-pârâtă, se constată că aceasta nu reprezintă

o critică propriu-zisă referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată din apel,

sens în care această susținere nu va fi analizată de instanța de recurs.

Așa fiind, se constată că, instanța de

apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită,

neadministrând probatoriile necesare stabilirii situației de fapt reale și aflării

adevărului în cauză în raport de normele legale incidente, atrăgând astfel incidența

motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., astfel

încât pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312

alin. (2), (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat

de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1192 din 03 decembrie 2014 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o va casa și va dispune

trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, cu ocazia rejudecarii urmează a se

preocupa de remedierea deficiențelor arătate cu respectarea dispozițiilor legale

menționate în raport de fiecare dintre criticile formulate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

A. împotriva deciziei civile nr. 1192 din 03 decembrie 2014 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași

instanțe, pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

21 aprilie 2015.