ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2052/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 21 octombrie 2010

sub nr. 50902/3/2010 reclamantele A.I. și A.E.S. au chemat în judecată pe

pârâta SC A.C. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să

se constante că acestea și-au exercitat în conformitate cu art. 134 lit. d)

dreptul de retragere din societate și pe cale de consecință să fie obligată

pârâta să cumpere acțiunile pe care acestea le dețin la pârâtă, ca urmare a

exercitării dreptului lor de retragere din această societate, la prețul

stabilit în urma expertizării de către un expert independent autorizat; să fie

obligată pârâta să facă cuvenitele demersuri pentru înregistrarea retragerii

acestora din societate.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990.

Pârâta a formulat

întâmpinare prin care a fost invocată nerespectarea condițiilor prevăzute de

art. 720

3

alin. (1) lit. d) C. proc. civ., respectiv cererea nu

cuprinde și probele pe care se întemeiază, de asemenea a invocat neîndeplinirea

procedurii prealabile prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., pârâta

precizând că acțiunea are caracter pecuniar, aspect ce trebuie apreciat și în

lumina Deciziei nr. 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

soluționarea recursului în interesul legii.

Prin întâmpinare a

fost invocată și excepția lipsei de interes, pârâta arătând că prin Hotărârea

AGEA din 21 mai 2010 s-a votat numai divizarea de principiu, fără ca acționam

să decidă și demararea efectivă a procesului de divizare.

Potrivit art. 304

pct. 4 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea unei hotărâri se

poate cere când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Literatura juridică a

statuat că prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii

judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera

activității autorității executive sau legislative așa cum a fost consacrată de

Constituție sau de o lege organică, instanța de judecată săvârșind acte care

intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în

stat, decât cea judecătorească.

Faptul că instanța de

judecată a arătat că hotărârea din 21 mai nu este adoptată în condițiile art.

246 din Legea nr. 31/1990, astfel încât de la data adoptării acesteia să se

poată considera că a început să curgă momentul de la care poate fi exercitat

dreptul de retragere, nu înseamnă că instanța a depășit atribuțiile puterii

judecătorești. Aceasta fiind interpretarea normei indicate în raport cu

împrejurarea de fapt (Hotărârea AGEA din 21 mai 2010).

Art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. prevede că modificarea unei hotărâri se poate cere când instanța

interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Motivul de modificare

privește situația în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate

de clar, fiind vădit neîndoielnic, instanța îi schimbă "natura" ori

"înțelesul". Așadar, prin acest motiv nu se poate invoca interpretarea

greșită a unui drept (dreptul de retragere) așa cum susțin recurentele, ci un

act juridic dedus judecății.

În ceea ce privește

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire

la încălcarea dispozițiilor art. 134 din Legea nr. 31/1990 Înalta Curte reține

de asemenea că este neîntemeiat.

Conform art. 304 pct.

9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Doctrina a stabilit

că este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost

redactată nu se poate, determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii înseamnă că

instanța a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea dispozițiilor legale

aplicabile speței, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat în mod greșit.

Din această

perspectivă precum și din perspectiva criticilor deciziei recurate, Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că hotărârea instanței de apel a fost

pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței. Astfel în mod

corect a reținut instanța de apel că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de

retragere din societate prevăzute în mod expres de art. 134 din Legea nr.

31/1990 în cazul divizării societății.

Este de reținut că

din conținutul Hotărârii AGEA din 21 mai 2010 rezultă fără echivoc că

acționarii au votat "aprobarea de principiu a divizării societății A.C. SA

în termenii și condițiile care se vor agrea ulterior de către acționari".

Față de faptul că

acționarii au "aprobat de principiu divizarea" societății A.C. SA

rezultă că votarea de principiu a unei măsuri nu produce efecte și nu urmează a

fi pusă în executare, astfel că aceasta nu prejudiciază persoanele interesate.

Așadar, atât timp cât nu s-a votat în mod definitiv divizarea societății este

mai mult decât evident, că nici dreptul de retragere din societate nu poate fi

exercitat deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 134 din

Legea nr. 31/1990.

Potrivit art. 134

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 (în forma aflată în vigoare la 21 mai

2010), acționarii care au votat în favoarea unei hotărâri a adunării generale

au dreptul de a se retrage din societate și de a solicita cumpărarea acțiunilor

lor de către societate, numai dacă respectiva hotărâre a adunării generale are

ca obiect fuziunea sau divizarea societății.

Având în vedere

dispozițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990 și conținutul Hotărârii AGEA din 21

mai 2010 în raport cu care recurentele au înțeles să-și exercite dreptul de

retragere din societate Înalta Curte reține că în prezenta cauză nu sunt

îndeplinite dispozițiile legale menționate.

Într-o altă

exprimare, aprobarea de principiu a divizării nu echivalează cu o votare în

favoarea unei hotărâri de divizare a societății astfel că, intimata nu a fost

supusă unui proces de divizare și în consecință recurentele și-au păstrat

calitatea de acționari. Mai mult, prin Hotărârea AGEA din 27 iulie 2010 (în

care s-a votat împotriva divizării), s-a revenit la propunerea de principiu

referitoare la divizare, acest fapt având efectul de a confirma că intimata nu

a fost supusă nici unui proces de divizare.

Față de

considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274

alin. (3) C. proc. civ. având în vedere munca îndeplinită de dl. avocat

coroborată cu gradul de complexitate al cauzei, Înalta Curte de Casație și

Justiție va micșora cuantumul cheltuielilor de judecată constând în onorariul

de avocat de la 108.287,96 RON la 10.000 RON, astfel că recurentele vor fi

obligate doar la plata acestei sume.

Cu privire la fondul

cauzei pârâta a solicitat respingerea cererii.

La data de 11

ianuarie 2012 instanța a luat act de faptul că pârâta a înțeles să renunțe la

invocarea excepției prematurității și a dispus unirea excepției lipsei de

interes cu fondul cauzei pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii de

ședință întocmită la acea dată.

La același termen de

judecată pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii motivată de

împrejurarea că art. 134 din Legea nr. 31/1990 prevede o procedură specială de

evaluare a acțiunilor, iar expertul este numit de directorul Registrului

Comerțului, iar nu de instanță.

De asemenea, pârâta a

invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor

raportată de asemenea la art. 134 alin. 1 din lege, apreciind că se poate

constata o veritabilă prerogativă intuitu personae de solicitare a evaluării

societății.

Prin Sentința civilă

nr. 766 din 20 ianuarie 2012 instanța a admis excepția admisibilității cererii

și a respins cererea formulată de reclamantele A.I. și A.E.S. în contradictoriu

cu pârâta SC A.C. SA ca inadmisibilă. Totodată, a obligat reclamantele să

plătească pârâtei suma de 21.443,57 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

soluții, în termen legal, au declarat apel reclamantele A.I. și A.E.S.

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, în temeiul art.

297 alin. (1) teza I, să anuleze hotărârea atacată și rejudecând, să admită

acțiunea astfel cum a fost formulată.

Prin Decizia civilă

nr. 316/2012 din 4 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a civilă, s-a respins apelul formulat de apelantele A.I. și A.E.S. împotriva

Sentinței civile nr. 786 din 20 ianuarie 2012 în contradictoriu cu intimata SC

A.C. SA ca nefondată, apelantele au fost obligate la plata către intimată a

sumei de 16.540,24 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

astfel instanța de apel a reținut în principal că din analiza Adunării Generale

Extraordinare din 21 mai 2010 s-a constatat că prin această hotărâre s-a votat

aprobarea de principiu a societății SC A.C. SA în termenii și condițiile care

se vor agrea ulterior de către acționari. În cauză nu s-a făcut nici măcar

dovada existenței vreunui proiect de divizare, care să fi fost adus la

cunoștința acționarilor, cu atât mai puțin a publicării lui în M. Of.

Mai mult, în Adunarea

Generală din 27 iulie 2010 s-a votat împotriva divizării, astfel încât s-a

revenit asupra propunerii de principiu referitoare la divizarea SC A.C. SA,

potrivit celor consemnate în procesul-verbal depus în copie la dosar,

votându-se și împotriva împuternicirii Consiliului de Administrație pentru

întocmirea proiectului de divizare. Astfel, că față de dispozițiile legale

incidente în cauză și conținutul concret al Hotărârii din 21 mai 2010 în raport

cu care apelantele au înțeles să-și exercite dreptul de retragere, Curtea a

constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de retragere din societate

prevăzute în mod expres de art. 134 din Legea nr. 31/1990 în cazul divizării

societății

Împotriva Deciziei

civile nr. 316/2012 din 4 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a civilă, au declarat recurs A.I. și A.E.S. invocând în mod generic

dispozițiile art. 304 pct. 4, 8, 9 C. proc. civ. arătând că soluția este

criticabilă, instanța de apel interpretând actul dedus judecății (dreptul de

retragere) își arogă prerogative cu putere legislativă adăugând la lege și

totodată face și o aplicare greșită a legii (art. 111 C. proc. civ. și art. 134

din Legea nr. 31/1990).

În motivarea cererii,

recurentele arată că interpretarea făcută de instanța de apel în ceea ce

privește întrunirea condițiilor pentru a putea fi exercitat dreptul de

retragere este una eronată, care tinde să schimbe însăși natura acestui drept.

Instanța de apel

tinde să adauge la lege, făcând o distincție pe care legiuitorul nu a înțeles

să o facă. Astfel, se apreciază că Hotărârea AGEA din 21 mai 2010 nu poate

constitui o hotărâre ce are ca obiect divizarea în accepțiunea art. 134

întrucât în cadrul ei se face referire la "o divizare de principiu, și în

cauză "nu s-a făcut măcar dovada existenței vreunui proiect de divizare

..".

Recurentele mai arată

că, cu toate că legea nu condiționează în niciun fel exercitarea dreptului de

retragere de existența unui proiect de divizare, și nici ca hotărârea prin care

se votează în sensul divizării să fie "dintre cele prevăzute de art.

246", instanța, cu de la sine putere, adaugă la lege și apreciază în

consecință, că nu sunt îndeplinite condițiile de exercitare a dreptului de

retragere, astfel că acțiunea să apară ca inadmisibilă.

Prin referirea la

Hotărârea AGEA din 27 iulie 2010 arată recurentele - instanța de apel nu face

altceva decât să valideze abuzul evident de drept făcut de intimata-pârâta, în

care se transpune abuzul de putere făcut de acționarii majoritari.

Intimata SC A.C. SA a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și

lucrările dosarului în funcție de criticile recurentelor, Înalta Curte de

Casație și Justiție reține următoarele:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții A.I. și A.E.S. împotriva Deciziei civile nr.

316/2012 din 4 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenții

reclamanți A.I. și A.E.S. la plata sumei de 10.000 RON cheltuieli de judecată

către intimata pârâtă SC A.C. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 mai 2013.

Procesat de GGC - AS