ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1466/2013

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 18824 din 24 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 28314/3/2010 s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.I.F.T. SA în contradictoriu cu pârâta SC C.H. SA. Pentru a hotărî astfel s-a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 22.706.702,72 RON reprezentând contravaloarea pachetului de 2.729.171 de acțiuni emise de pârâtă și deținute de reclamantă până la data exercitării dreptului de retragere, precum și la plata de dobânzi legale aferente. Pentru aceasta s-a avut în vedere Hotărârea Adunării Generale Extraordinare SC C.H.

SA din 15 septembrie 2009 privind aprobarea fuziunii prin absorbție a SC C.I.M. SA de către pârâtă. S-a mai reținut că prin declarația din 12 octombrie 2009 reclamanta S.I.F.T. și-a manifestat dorința de a se retrage din societatea pârâtă în conformitate cu prevederile art. 134 din Legea nr. 31/1990. Prin decizia consiliului de administrație al SC C.H. SA din 27 octombrie 2009 s-a dispus sesizarea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în vederea numirii unui expert care să evalueze acțiunile deținute în societate de S.I.F.T. și B.I.L.T.D. Prin rezoluția persoanei desemnate conform O.U.G. nr. 116/2009, nr. 28295/2010 a fost admisă cererea formulată de SC C.H.

SA de numire a unui expert în contabilitate. La data de 20 mai 2010 expertul desemnat a comunicat însă societății reclamante S.I.F.T. că nu are abilitarea de a răspunde obiectivului de stabilire a prețului acțiunilor deținute de S.I.F.T. la C.H., determinarea prețului acțiunilor unei societăți comerciale fiind de competența unui expert evaluator. Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a SC C.H. SA din 17 decembrie 2009 s-a decis revocarea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare din 15 septembrie 2009 prin care s-a aprobat fuziunea prin absorbție SC C.I.M. SA de către SC C.H. SA. Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a SC C.H.

SA din 17 decembrie 2009 a fost înscrisă la registrul comerțului în baza Rezoluției persoanei desemnate din data de 21 iulie 2010. În cauză, tribunalul a constatat că procedura prevăzută de lege nu a fost parcursă în integralitate: Adunarea Generală a Acționarilor societății pârâte a aprobat fuziunea, iar reclamanta a votat împotrivă (pasul 1), reclamanta și-a exercitat opțiunea de a se retrage din societate în termenul prevăzut de lege (pasul 2), consiliul de administrație al societății a solicitat numirea unui expert (pasul 3). Valoarea medie a acțiunilor deținute de societatea reclamantă nu a fost însă determinată, astfel încât prețul, element esențial al contractului de cesiune, nu a putut fi stabilit, ceea ce a dus la imposibilitatea încheierii contractului de cesiune în forma prevăzută de lege pentru transferul dreptului de proprietate.

Pașii 4 și 5 nu au fost, prin urmare, parcurși. A concluzionat prima instanță, că pentru ca procedura prevăzută de art. 134 din legea societăților comerciale să fie încheiată, era necesar ca pârâta să își execute obligațiile prevăzute de lege: mai întâi, să solicite și să obțină o valoare a acțiunilor deținute de societatea reclamantă, iar apoi, să își exprime voința în forma cerută de lege pentru realizarea transferului proprietății asupra acțiunilor.

Însă, în cauză, reclamanta nu a cerut obligarea pârâtei la parcurgerea pașilor 4 și 5 ai procedurii, ci a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume de bani "reprezentând contravaloarea pachetului de 2.729.171 de acțiuni emise de pârâtă și deținute de reclamantă până la data exercitării dreptului de retragere". Împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință din data de 17 octombrie 2011 - prin care s-a respins cererea părților de efectuare a unei expertize - a formulat apel reclamanta care a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În motivarea apelului s-a arătat că prin încheierea din 16 octombrie 2011, act premergător al hotărârii apelate, instanța a reținut, în parag.

6 al acestui document, că ambele părți susțin necesitatea administrării probei cu expertiză contabilă, cu obiectivele propuse de ambele părți, obiective care sunt identice. Modalitatea de soluționare a cererii apelantei a fost menită să înfrângă dispozițiile art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, raportate la dispozițiile art. 134 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990, republicată în 2004, cu modificările și completările ulterioare, în contextul cărora societatea apelantă avea dreptul de a-și valorifica dreptul de retragere ce face obiectul acestui dosar prin executarea de bună-voie a obligațiilor de către pârâtă, iar în cazul în care aceasta refuză, cum este și cazul în speță, prin intermediul unei hotărâri judecătorești.

În continuare, s-a susținut că dreptul reclamat de societate prin acțiunea, ce face obiectul acestui dosar își are izvorul, astfel cum s-a arătat pe întreg parcursul acestui litigiu, în Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a pârâtei din data de 15 septembrie 2009. Pentru dezlegarea corectă și legală a cererii reclamantei instanța de fond ar fi trebuit să observe că "pașii" 4 și 5 trebuiau parcurși de bună-voie, de către pârâtă, iar în cazul refuzului, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 143 din Legea societăților comerciale, raportat la art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, "sancționarea" cu numirea unui expert și pronunțarea unei hotărâri care să oblige intimata-pârâtă la plata unei sume prin raportare la concluziile expertizei administrate în fața instanței.

A considerat apelanta că o eventuală hotărâre judecătorească de anulare a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare din decembrie 2009 s-ar fi putut pronunța la cererea unui acționar dar, cum ea de la data exercitării dreptului de retragere a devenit creditor al intimatei pârâte, nu mai avea calitatea de a cere anularea respectivei hotărâri. Mai mult, exercitarea dreptului de retragere ca act unilateral de voință care reprezintă manifestarea de voință prin care a fost acceptată oferta de a contracta, a fost înregistrată la data de 13 octombrie 2009, dată de la care contractul de cesiune de acțiuni s-a perfectat în mod valabil. Prin Decizia civilă nr. 231 din 8 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins, ca nefondat apelul reclamantei.

S-a reținut, în esență, că acționarul se poate retrage nu mai în condițiile strict prevăzute de lege, iar Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților din 15 septembrie 2009 privind aprobarea fuziunii prin absorbție de către pârâtă a SC C.I.M. SA, care s-a aflat la baza deciziei reclamantei-acționar de a se retrage din SC C.H. SA, potrivit cu art. 134 alin. (1) lit. d) din legea societăților comerciale, a fost revocată prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților SC C.H. SA din 17 decembrie 2009 - în momentul în care se afla în curs de soluționare la Registrul comerțului.

Cererea Consiliului de Administrație al pârâtei de numire a unui expert autorizat pentru stabilirea prețului acțiunilor societății [art. 134 alin. (4) din legea societăților comerciale] - și cererea de chemare în judecată se întemeiază pe ideea perfectării unui contract comercial de cesiune de acțiuni începând cu data de 12 octombrie 2009 - dată la care s-a înregistrat declarația reclamantei de retragere din societate, - și nu pe dezacordul exprimat cu privire la funcționarea organismului social. S-a apreciat că prin demersul judiciar întreprins, reclamanta tinde la obținerea unui acord al pârâtei cu privire la prețul acțiunilor cu nesocotirea procedurii legale de retragere din societate, procedură care presupune numirea evaluatorului desemnat de judecătorul delegat la registrul comerțului, fără a avea în vedere existența în continuare a unei decizii a SC C.H.

SA de natură a afecta anumite drepturi ale acționarului [art. 134 alin. (1) și (4) din legea societăților comerciale - Legea nr. 31/1990 republicată]. Prin urmare, a conchis instanța de apel că reclamanta urmărește obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, reprezentând preț al acțiunilor sale, fără a avea în vedere că cererea Consiliului de Administrație a SC C.H. SA de numire a unui evaluator pentru stabilirea prețului acțiunilor a rămas fără obiect. De asemenea, au fost înlăturate, ca nefondate, criticile apelantei sub aspectul nelegalității încheierii tribunalului din 17 octombrie 2011 prin care s-a respins cererea părților de administrare a probei cu expertiză pentru determinarea valorii acțiunilor deținute de reclamantă, față de considerentele expuse mai sus.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a tuturor încheierilor. 1.1. - Referitor la motivul de recurs întemeiat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta supune atenției instanței de recurs dispozițiile art. 295 C. proc. civ., aplicabile în speță, având în vedere obiectul cauzei dedus judecății, raportate la art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, drept pentru care trebuia judecat prin raportare la data de referință, stabilită conform art. 123 din aceeași lege, pentru Adunarea Generală Extraordinară a Asociaților pârâtei din data de 15 septembrie 2009, și nu prin raportare la adunarea generală organizată la 17 decembrie 2009. Astfel, instanța de apel a nesocotit rolul activ al instanței, prin modul în care a respins probatoriul solicitat de societatea reclamantă.

Recurenta critică, în continuare, încheierea din 30 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, - în apel - potrivit căreia s-a respins proba privind efectuarea unei expertize contabile, motivat "prin raportare la teza probatorie, respectiv determinarea pretențiilor acțiunii pentru care art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, prevede o anumită procedură". În opinia recurentei, în mod greșit i s-a respins această probă, mai ales că prin încheierea din 17 octombrie 2011 dată de Tribunalul București, act premergător al sentinței tribunalului, s-a reținut că ambele părți susțin necesitatea administrării probei cu expertiză contabilă, cu obiectivele propuse de ambele părți, obiective care sunt identice.

Deși s-a menționat acest aspect, totuși, în deliberare, prima instanță a respins cererea privind administrarea probei cu expertiză contabilă cu o motivare nelegală, în opinia recurentei. Astfel, prin neefectuarea expertizei reglementată de art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, se datorează în exclusivitate părții adverse, care a tergiversat învestirea Oficiului Registrului Comerțului de numire a expertului, atitudinea pasivă la celeritatea efectuării lucrării de specialitate, precum și revocarea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților din 15 septembrie 2009. Față de aceste împrejurări și afirmația cuprinsă în încheierea instanței de apel din 30 martie 2012 este îndreptățită să afirme că instanța nu și-a motivat opțiunea respingerii administrării acestei probe.

Referitor la aceste critici, recurenta susține că instanțele aveau obligația să motiveze soluțiile de respingere a cererii de probatoriu propus de societatea reclamantă de efectuarea a expertizei contabile și să prezinte de ce au fost înlăturate susținerile sale privind efectele datei de referință, în cazul fiecărei adunări generale extraordinare organizate de pârâtă, respectiv cea din 15 septembrie 2009 și 17 decembrie 2009. În opinia recurentei, motivarea instanței de apel sub aspectul criticat este lapidară, fără a analiza în concret necesitatea probei în finalitatea cererii, care conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

1.2. - O altă critică a recurentei vizează, în esență, nemotivarea în fapt și în drept a hotărârilor atacate, conform exigențelor înscrise în art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neîndeplinirea acestor exigențe referitoare la efectele produse de hotărârile adunărilor generale ale pârâtei în patrimoniul acționarilor înregistrați în registrele acesteia la "data de referință" stabilită cu respectarea dispozițiilor art. 123 din legea societăților comerciale, pentru fiecare adunare în parte, respectiv pentru cea din 15 septembrie 2009 și cea din 17 decembrie 2009. De asemenea, recurenta reiterează critica cu privire la nelegala respingere a probei solicitate, motivarea fiind neexplicită. 1.3.

- Aceeași critică vizând respingerea cererii de probatoriu este reiterată sub aspectul modalității de soluționare ceea ce a condus la încălcarea art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale raportat la art. 134 din legea societăților comerciale, în contextul cărora societatea reclamantă are dreptul să-și valorifice dreptul de retragere ce face obiectul prezentului dosar prin executarea de bună-voie a obligațiilor de către societatea pârâtă, iar în cazul refuzului acesteia, cum este cazul în speță, prin intermediul unei hotărâri judecătorești.

în același context, recurenta arată că i-a fost îngrădit dreptul reclamat a instanței de apel, care nu a observat efectele hotărârilor Adunării Generale Extraordinare a Asociaților produse în patrimoniul acționarilor înregistrați în evidențele societății la "data de referință" astfel că s-a dat o interpretare eronată când s-a apreciat că: "numirea unui evaluator pentru stabilirea prețului acțiunilor a rămas fără obiect", urmare a revocării Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților din 15 septembrie 2009. 1.4. - Față de cele solicitate, recurenta solicită să se constate că decizia atacată este lovită de nulitate absolută în condițiile art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ., ceea ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. 2. - În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii privind considerentele de la pagina 7 raportat la condițiile de retragere din societate în condițiile art. 134 din legea societăților comerciale și implicit cererea de valorificare a acestui drept în temeiul de drept invocat. Astfel, în opinia recurentei, concluzia instanței referitor la îndepărtarea normelor legale invocate motivat de faptul că hotărârea din 15 septembrie 2009 a fost revocată, este nelegală, întrucât nu a analizat dacă nu cumva această revocare este o fraudă la lege.

Mai mult, arată recurenta că îndepărtarea de la normele legale invocate nu derivă din acțiunea reclamantei, ci în activitatea pârâtei care, prin actele emise, a încercat să zădărnicească, în primă fază, și ulterior să blocheze dreptul legitim al acționarului de a se retrage din cadrul societății, drept solicitat cu respectarea condițiilor legale, respectiv în temeiul hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților, ipoteză ce se încadrează în dispozițiile art. 134 din Legea nr. 134/1990, republicată. 2.1. - Recurenta susține că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, în motivarea căreia arată că instanța a reținut eronat obiectul cauzei dedus judecății, întrucât dreptul reclamat își are izvorul în Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților a pârâtei din 15 septembrie 2009 prin care s-a aprobat fuziunea cu o terță societate.

Sub acest aspect recurenta mai arată că interpretarea celor arătate trebuia în spiritul art. 977 C. civ. 3. În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanța a dat o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, respectiv hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților de aprobare a fuziunii și a declarației de retragere. Astfel, acestea trebuiau interpretate prin prisma art. 132 raportat la art. 123 din Legea nr. 31/1990, republicată, respectiv cererea de retragere din societate și de valorificare acestui drept, după cum se poate observa societatea reclamantă a devenit creditor al pârâtei, iar Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților din 15 septembrie 2009 a produs efecte juridice în patrimoniul pârâtei în dubla sa calitate de emitent al hotărârii și de proprietar al propriilor acțiuni.

4. - Recurenta prin motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii în sensul că în soluționarea cererii sale, instanța de apel a aplicat greșit efectele hotărârilor adunărilor generale ale pârâtei cererii reclamantei de retragere. În dezvoltarea acestui motiv invocat, recurenta arată că dreptul său de creanță este actual și nu "rămas fără obiect ca efect al revocării hotărârii" Adunării Generale Extraordinare a Asociaților din 15 septembrie 2009 și motivat de faptul că exercitarea dreptului de retragere ca efect al adoptării hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților de aprobare a unei fuziuni sau divizări, conform alin. (2) teza finală a art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, va fi exercitat în termen de 30 zile de la data adoptării respectivei hotărâri, ceea ce a și făcut.

Cu privire la dreptul de creanță, recurenta susține că acesta nu este condiționat de niciun alt fapt exterior iar înainte de a convoca adunarea generală a acționarilor care ar putea hotărî fuziunea pârâtei, atât administratorii cât și acționarii care reprezintă majoritatea drepturilor de vot care au impus prin votul lor fuziunea pârâtei, ar fi trebuit să cunoască și să-și asume efectele unei astfel de hotărâri. De asemenea, recurenta susține că în mod greșit instanța de apel a constatat că dreptul său s-a stins prin revocarea hotărârii din 15 septembrie 2009, în opinia sa, această hotărâre produce o serie de efecte în patrimoniul pârâtei și în patrimoniul acționarilor, efecte care se consolidează în patrimoniul acționarilor îndreptățiți odată cu depunerea cererii de retragere.

În continuare, recurenta dezvoltă pe larg, hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților ca act unilateral de voință și care reprezintă o ofertă de a contracta, acceptarea ofertei, momentul juridic al încheierii contractului de cesiune de acțiuni prin intermediul căruia se transferă dreptul de proprietate al acțiunilor, exercitarea dreptului de retragere și efectele Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților din 15 septembrie 2009 raportate la datele de referință pe care le menționează expres; în concluzie recurenta precizează că data de referință pentru Adunarea Generală Extraordinară a Asociaților din 17 decembrie 2009 este 2 decembrie 2009, proprietarul pachetului de acțiuni care a fost deținut de societatea recurentă până la data depunerii declarației de retragere era pârâta ca urmare a dobândirii propriilor acțiuni, așa încât această hotărâre produce efecte în patrimoniul pârâtei în dubla sa calitate de emitent al actului juridic - hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților - și proprietar al propriilor acțiuni.

Revocarea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților din 15 septembrie 2009 urmată de refuzul nejustificat de a achita valoarea creanței societății recurente se circumscrie, în opinia recurentei, în aria abuzului de poziție majoritară a acționarului majoritar al pârâtei. În consecință, cu privire la acest motiv de nelegalitate, recurenta solicită, față de argumentele aduse, să se constate că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Recursul este nefondat conform următoarelor considerente: Prealabil, Înalta Curte urmează să analizeze recursul astfel cum a fost structurat pe motivele de nelegalitate. 1.1. - Referitor la criticile recurentei privind motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate, întrucât respingerea de către ambele instanțe prin încheierile invocate a cererii de efectuare a unei expertize având ca obiect evaluarea acțiunilor recurentei au fost motivate în fapt și în drept, în sensul că art. 134 alin. (4) din legea societăților comerciale prevede că "prețul acțiunilor celui ce exercită dreptul de retragere va fi stabilit de un expert autorizat independent numit de judecătorul delegat de la oficiul registrului comerțului". Atât încheierea din apel criticată de recurentă, cât și decizia atacată au fost pronunțate în virtutea principiului devolutiv al apelului, fiind motivate în fapt și în drept, așa cum rezultă din examinarea conținutului acestora.

De subliniat faptul că, propunerea de probe nu este obligatorie, judecătorul are dreptul să refuze facerea unei expertize. De altfel, în cauză, în mod corect i-a fost respinsă cererea de încuviințare a unei expertize contabile, tocmai în temeiul tezei probatorii, respectiv determinarea pretențiilor acțiunii pentru care art. 134 din legea societăților comerciale prevede o anumită procedură. Prin urmare, sub acest aspect, având în vedere procedura specială prevăzută de textul de lege menționat, excludea efectuarea unei expertize contabile, ceea ce înseamnă că criticile recurentei asupra acestui aspect tind spre netemeinicia hotărârii atacate și a încheierii recurate. Mai mult, în atare situație, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 295 C. proc.

civ., și, de asemenea, vor fi înlăturate susținerile recurentei cu privire la incidența art. 134 din Legea nr. 31/1990, prin raportare la data de referință, stabilită conform art. 123 din aceeași lege, pentru Adunarea Generală Extraordinară a Asociaților pârâtei din data de 15 septembrie 2009, și nu prin raportare la adunarea generală organizată la 17 decembrie 2009, întrucât acestea vizează reaprecierea situației de fapt, ceea ce nu se poate în calea de atac a recursului, care se raportează doar la motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Așa fiind, în mod corect a analizat pricina în limitele învestirii sale. Referitor la criticile recurentei privind soluția primei instanțe acestea nu pot fi supuse controlului judiciar al recursului, ci numai din perspectiva motivelor formulate împotriva soluției pronunțate în apel.

De asemenea, criticile recurentei privind respingerea probei la termenul din 30 martie 2012, Înalta Curte urmează să le înlăture, întrucât acestea arată nemulțumirea soluției date, ceea ce nu echivalează cu nesocotirea dispozițiilor legale incidente de către instanța de apel, dimpotrivă se constată că instanța de apel a avut în vedere toate aspectele invocate de părți din perspectiva principiului devolutiv al apelului. Astfel, instanța de apel a nesocotit rolul activ al instanței, prin modul în care a respins probatoriul solicitat de societatea reclamantă, ceea ce nu poate însemna o nemotivare a instanței de apel, în realitate criticile recurentei sub acest aspect vizează aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. Că este așa rezultă, din însăși modul de exprimare în dezvoltarea motivului de recurs subsumat la pct. 1.1. Mai mult, dispozițiile art. 134 din Legea societăților comerciale prevăd imperativ că "prețul acțiunilor celui ce exercită dreptul de retragere va fi stabilit de un expert autorizat independent numit de judecătorul delegat de la oficiul registrului comerțului". În concluzie, în mod corect instanța de apel a analizat pricina din perspectiva presupuselor nelegalități invocate de recurentă, cu respectarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Pentru aceleași considerente, se vor respinge ca nefondate criticile recurentei cu privire la cele două hotărâri ale adunării generale; de menționat că dreptul de retragere din societatea pe acțiuni poate fi exercitat numai atunci când adunarea extraordinară ia hotărâri esențiale privind activitatea societății, or hotărârea de fuziune pe care s-a întemeiat acțiunea reclamantei de retragere din societate, a fost revocată, fiind restabilită situația patrimoniului și structura acționariatului societății. Așa încât, nu se poate vorbi de o îngrădire a dreptului recurentei de a se adresa efectiv unei instanțe pentru apărarea drepturilor sale în demersul judiciar inițiat. 1.2. - De asemenea, critica recurentei referitoare nemotivarea în fapt și în drept a hotărârilor atacate, conform exigențelor înscrise în art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., nu pot fi primite, întrucât hotărârea atacată a fost motivată în fapt și în drept în lumina exigențelor impuse de textul de lege evocat și în spiritul principiului devolutiv al apelului. În recurs nu pot fi primite criticile recurentei privind "neîndeplinirea exigențelor referitoare la efectele produse de hotărârile adunărilor generale ale pârâtei în patrimoniul acționarilor înregistrați în registrele acesteia la data de referință stabilită cu respectarea dispozițiilor art. 123 din legea societăților comerciale, pentru fiecare adunare în parte, respectiv pentru cea din 15 septembrie 2009 și cea din 17 decembrie 2009", întrucât, după cum se poate observa, acestea tind spre o reapreciere a situației de fapt, și nu constituie un motiv de nelegalitate în sensul controlului exercitat în limitele prevăzute de pct. 1 - 9 al art. 304 C. proc.

civ. De remarcat că recurenta în dezvoltarea motivelor de recurs astfel cum sunt subsumate, vizează nemulțumirea sa cu privire la neîncuviințarea probei solicitate, care de altfel, așa cum s-a arătat mai sus, a fost examinată și respinsă tocmai în raport de dispozițiile art. 134 din legea societăților comerciale, care exclude expertiza dat fiind procedura specială prevăzută pentru determinarea valorii acțiunilor. Într-o asemenea ipoteză, expertiza nu se impune, nefiind concludentă, pertinentă și utilă, legiuitorul prevăzând pentru societățile comerciale o prevedere expresă care nu mai atrage efectuarea unei expertize clasice contabile, ci una specială pusă la îndemâna asociaților societăților comerciale.

1.3. - Desigur, urmează să se respingă, ca nefondată, și critica subsumată pct. 1.3 din recurs, întrucât recurenta reiterează aceeași critică vizând respingerea cererii de probatoriu, sub aspectul modalității de soluționare, care așa cum s-a arătat mai sus, a fost soluționată în rigorile dispozițiilor legale incidente în cauză în raport cu principiul devolutiv al apelului. De aceea nu se poate vorbi de o încălcare a art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale raportat la art. 134 din legea societăților comerciale, instanța de apel având în vedere obiectul cauzei dedus judecății.

Referitor la efectele hotărârilor Adunării Generale Extraordinare a Asociaților produse în patrimoniul acționarilor înregistrați în evidențele societății la "data de referință", în opinia recurentei concluzia instanței de apel s-a întemeiat pe o interpretare eronată, când s-a apreciat că: "numirea unui evaluator pentru stabilirea prețului acțiunilor a rămas fără obiect", urmare a revocării Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților din 15 septembrie 2009, Înalta Curte observă că aceste afirmații ale recurentei nu fac decât să tindă spre o reapreciere a probelor în contextul situației de fapt al derulării revocării evocatei hotărâri a adunării generale a asociaților, ceea ce nu constituie un motiv de nelegalitate de cenzurare în controlul judiciar exercitat.

1.4. - Prin urmare, în raport de considerentele anterior expuse privind pct. 1 din recurs, Înalta Curte constată că decizia atacată nu este lovită de nulitate absolută în condițiile art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ., neatrăgând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel a motivat în fapt și în drept hotărârea atacată în limitele învestirii sale. Din alin. (2) teza I C. proc. civ., invocat de recurentă, rezultă că nu orice act de procedură făcut cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent este nul, ci, pentru anularea unui act de procedură se cer a fi îndeplinite următoarele condiții: actul de procedură să fi fost întocmit cu neobservarea formelor legale sau de către un funcționar necompetent, actul de procedură să fi produs părții o vătămare, iar vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Or, în cauză, fără a mai examina în ce situații este aplicabil acest text de lege, după cum se poate constata, nu există vătămare - prejudiciul procesual - și nici efectul acesteia care să conducă la sancțiunea nulității actului de procedură sau nulitatea hotărârii pronunțate cu încălcarea dispozițiilor art. 105 C. proc. civ. 2. - În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat, întrucât nu cuprinde motive contradictorii în hotărârea recurată, în cauză instanța de apel a argumentat în fapt și în drept că reclamanta prin demersul său judiciar a tins spre obligarea pârâtei la plata prețului acțiunilor cu eludarea procedurii legale de retragere din societate, procedură care prevede numirea unui evaluator desemnat de judecătorul delegat de la registrul comerțului, iar cererea Consiliului de Administrație a SC C. SA de numire a unui evaluator pentru stabilirea prețului acțiunilor a rămas fără obiect, prin revocarea evocatei hotărâri. Prin urmare, criticile recurentei sub acest aspect urmează să fie înlăturate ca nefondate, mai ales că instanța de apel a soluționat corect obiectul cauzei dedus judecății.

Invocarea unei fraude la lege vizând hotărârea din 15 septembrie 2009 care a fost revocată, nu este fondată, față de considerentele anterior expuse, iar susținerile recurentei referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind retragerea din societate, nu pot fi primite, deoarece și acestea au fost soluționate sub imperiul legii societăților comerciale, fără să blocheze dreptul legitim al acționarului de a se retrage din cadrul societății. A fi soluționat conform susținerilor recurentei, ar fi însemnat nesocotirea condițiilor legale, respectiv în temeiul hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților, ipoteza susținută de recurentă neîncadrându-se în dispozițiile art. 134 din Legea nr. 134/1990, republicată, pe care recurenta nu o poate pretinde, întrucât ar eluda dispozițiile legale exprese și stricte referitoare la modalitatea retragerii dintr-o societate comercială pe acțiuni.

2.1. - Nici criticile recurentei conform cărora hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, nu sunt fondate, întrucât instanța de apel a calificat corect obiectul cauzei dedus judecății, având în vedere argumentele instanței de recurs subsumate la pct. 1.1. și urm. din prezenta decizie, pe de o parte, iar pe de altă parte, instanța de apel a interpretat corect actul de justiție. 3. De asemenea, urmează să se respingă, ca nefondat, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât în mod corect instanța a interpretat actul juridic dedus judecății, cu aplicarea dispozițiilor legale incidente privind procedura de retragere a unui acționar dintr-o societate pe acțiuni.

Astfel, că afirmațiile recurentei că: "respectiv hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților de aprobare a fuziunii și a declarației de retragere trebuiau interpretate prin prisma art. 132 raportat la art. 123 din Legea nr. 31/1990, republicată, respectiv cererea de retragere din societate și de valorificare acestui drept, după cum se poate observa societatea reclamantă a devenit creditor al pârâtei, iar Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților din 15 septembrie 2009 a produs efecte juridice în patrimoniul pârâtei în dubla sa calitate de emitent al hotărârii și de proprietar al propriilor acțiuni, nu își au suportul legal în cauză, recurenta în realitate este nemulțumită de calificarea juridică a obiectului cauzei dedus judecății și dezlegarea problemei de drept supusă prezentei judecăți, și nicidecum interpretarea greșită a vreunui text de lege evocat de recurentă sau o calificare eronată a obiectului cauzei dedus judecății.

4. - În ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu privire la aplicarea greșită a efectelor hotărârilor adunărilor generale ale pârâtei cererii reclamantei de retragere, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat, deoarece așa cum se poate observa acesta vizează aspecte de netemeinicie, de o reapreciere a situației de fapt referitor la dreptul său de creanță. De asemenea, urmează să înlăture și criticile recurentei potrivit cărora această hotărâre produce o serie de efecte în patrimoniul pârâtei și în patrimoniul acționarilor, efecte care se consolidează în patrimoniul acționarilor îndreptățiți odată cu depunerea cererii de retragere, întrucât acestea vizează o reapreciere a probelor administrate în cauză.

De subliniat faptul că în luna decembrie 2009 hotărârea de fuziune, ce a constituit cauza declarației de retragere a fost revocată, iar la data introducerii acțiunii, nu s-a produs efectele fuziunii, dat fiind revocarea adunării generale din 15 septembrie 2009, iar prețul acțiunilor nu a fost stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 134 din Legea societăților comerciale, așa încât în mod legal s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legale de obligare a părții adverse de a cumpăra acțiunile societății recurente. Celelalte afirmații ale recurentei referitoare la hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților ca act unilateral de voință, după cum se poate observa reiterează criticile formulate în subpunctele anterioare, însă într-o altă manieră, care în realitate reprezintă nemulțumirea sa cu privire la modul în care i-a fost soluționată acțiunea și, implicit apelul.

În consecință, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.I.F.T. SA împotriva Deciziei civile nr. 231 din 8 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS