ÎCCJ, decizie (scj.ro #118619)

Dreptul acționarului de a se retrage din societate. Condiții și efecte

Cuprins pe materii : Drept comercial. Funcționarea societăților

Index alfabetic : acțiune în pretenții

- dreptul acționarului de retragere din societate

Legea nr. 31/1990, art. 134 alin. (1)

Legea nr. 297/2004, art. 242

Potrivit dispozițiilor art. 134 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, acționarii care nu sunt de acord cu hotărârile luate de adunarea generală cu privire la schimbarea obiectului principal de activitate al societății au dreptul de a se retrage din societate și de a obține de la societate contravaloarea acțiunilor pe care le posedă la valoarea medie determinată de către un expert autorizat.

Conceput ca mijloc de conciliere a intereselor generale ale societății, dreptul de retragere este un drept intangibil care nu poate fi limitat sau constrâns de societate, și, prin urmare, dreptul acționarilor de a se retrage din societate nu poate fi condiționat de exprimarea consimțământului societății sub aspectul cumpărării acțiunilor de la acționarul care are dreptul de a se retrage.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1761 din 20 mai 2014

Prin sentința comercială nr. 8556 din 28.11.2011 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a comercială în dosarul nr. xx398/3/2009 s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.I.F. T. SA în contradictoriu cu pârâta SC B.T.T. SA și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 9.166.986 lei, reprezentând contravaloarea pachetului de acțiuni deținute la SC B.T.T. SA, precum și dobânda legală aferentă începând cu data de 30.04.2009 și până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Reclamanta S.I.F. T. SA Brașov a chemat în judecată pârâta SC B.T.T. SA, solicitând obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 14.623.937,10 lei reprezentând contravaloarea pachetului de 576.540 acțiuni, deținute de reclamantă la B.T.T. SA până la exercitarea dreptului de retragere, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate pe perioada cuprinsă între 30.04.2009 până la pronunțarea hotărârii, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în Adunarea generală a acționarilor B.T.T. SA din data de 10.04.2008 s-a hotărât schimbarea obiectului principal de activitate (din cod CAEN 6330 în cod CAEN 5510), că a înțeles să voteze împotriva acestei hotărâri și că apoi a depus declarația de retragere nr. 8.131/03.11.2008 formulată în condițiile art. 134 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Ca urmare, Consiliul de administrație al pârâtei a solicitat ORC-TB, prin cererea nr. 6070/20.11.2008, desemnarea unui expert în vederea evaluării acțiunilor deținute de S.I.F. T. Prin Încheierea nr. 86496/02.12.2008 s-a dispus numirea ca expert conform art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 a d-nei C.A., iar la termenul din 30.04.2009, expertul desemnat a depus raportul de expertiză, rezultând o valoare medie de 25,365 lei/acțiune.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 134 din Legea nr. 31/1990, art. 43 C. com. și O.G. nr. 9/2000.

În cursul procesului la data de 29.09.2009, reclamanta a formulat cerere precizatoare prin care a indicat valoarea dobânzii legale până la data formulării acțiunii și a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate până la plata efectivă a debitului.

La data de 05.10.2009, pârâta B.T.T. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În primul rând, a fost invocată excepția inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că art. 134 din Legea nr. 31/1990 nu s-ar aplica societăților comerciale ale căror acțiuni sunt listate la bursă, cum este cazul SC B.T.T. SA.

În susținerea acestei interpretări, au fost invocate următoarele argumente:

a) Dispozițiile art. 134 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu sunt aplicabile în cazul societăților listate la bursă, întrucât aceste societăți nu dețin registrul acționarilor și nu pot emite certificate de acționar. Prin urmare, nu ar putea fi îndeplinită obligația acționarului, care se retrage din societate, de a depune la sediul societății certificatele de acționar emise potrivit art. 97 din Legea nr. 31/1990 (înscrisuri emanând de la societatea în cauză).

Aplicarea art. 134 din Legea nr. 31/1990 la societățile deschise ar crea posibilitatea fraudării societății de către acționarul care ar vinde acțiunile pe piața bursieră, dar ar încasa și contravaloarea stabilită de expertul evaluator în condițiile retragerii, în situația imposibilității indisponibilizării acțiunilor.

b) Acționarii unei societăți tranzacționate se pot retrage doar în condițiile prevăzute de art. 242 din Legea nr. 297/2004, datorită caracterului special și derogatoriu al legislației pieței de capital.

c) Datorită posibilității acționarului din societățile listate de a primi prețul acțiunilor prin mecanismele pieței bursiere, acordarea posibilității de retragere în condițiile dreptului comun ar crea un regim de favoare acționarilor din aceste societăți, care s-ar îmbogăți pe seama celorlalți acționari rămași.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că nu poate fi obligată la plata prețului acțiunilor întrucât nu are profit distribuibil și nici rezerve altele decât cele legale, față de prevederile art. 104 alin. (2) și art. 103

1

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Prin încheierea de la 20.10.2009, tribunalul a respins excepția inadmisibilității acțiunii, reținând contrar interpretării pârâtei, că dreptul de retragere al acționarilor, prevăzut de art. 134 din Legea nr. 31/1990, este aplicabil și societăților comerciale admise la tranzacționare pe o piață reglementată. Argumentele avute în vedere pentru această soluție au fost expuse pe larg în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată.

La data de 04.12.2009, terțul H.C.O. a formulat cerere de intervenție principală voluntară, prin care a solicitat: să se constate punerea în întârziere a pârâtei privind executarea obligației de răscumpărare a celor 26.661 acțiuni deținute la SC B.T.T. SA; obligarea pârâtei la plata sumei de 676.256,265 lei, reprezentând contravaloarea acțiunilor; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale începând cu 01.05.2009 și până la data plății; obligarea pârâtei la plata unei sume de 10.000 lei pentru fiecare zi de întârziere în îndeplinirea a obligației de plată a contravalorii acțiunilor, după pronunțarea hotărârii; obligarea pârâtei la plata unei sume egale cu câștigul pe care petentul l-ar fi putut obține dacă ar fi investit pe piața de capital sumele anterior solicitate, precum și obligarea la plata cheltuielilor efectuate cu procesul.

Prin încheierea de la 08.12.2009, tribunalul a respins cererea de intervenție principală formulată de d-l H.C.O., ca inadmisibilă în principiu.

Ulterior, prin încheierea de la 02.02.2010, tribunalul a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, iar prin încheierea de la 30.04.2010 a încuviințat, la cererea pârâtei, efectuarea unei noi expertize de evaluare a prețului acțiunilor.

La data de 18.01.2011 a fost depus la dosar raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul D.M., membru ANEVAR, expertiză având ca obiectiv determinarea valorii unei acțiuni SC B.T.T. SA la data de 05.11.2008 (data retragerii), prin folosirea a cel puțin două metode de evaluare recunoscute de legislația în vigoare la data evaluării, conform art. 134 din Legea nr. 31/1990.

Din probele administrate în cauză, tribunalul a reținut că, în fapt, prin Hotărârea nr. 18/10.04.2008, publicată în M.Of. partea a IV-a nr. 5652/09.10.2008, Adunarea Generală a Acționarilor SC B.T.T. SA a aprobat modificarea actului constitutiv prin schimbarea obiectului principal de activitate. În cadrul acestei adunări, acționarul S.I.F. T. a votat împotrivă.

La data de 05.11.2008, reclamanta a înregistrat la societatea pârâtă declarația de retragere, în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990. Conform extrasului de cont emis de Depozitarul Central la data de 05.11.2008, S.I.F. T. deținea 576.540 acțiuni, reprezentând 10,6437% din capitalul social.

La data de 20.11.2008, pârâta a formulat o cerere adresată ORC-TB prin care a solicitat judecătorului delegat desemnarea unui expert în vederea evaluării acțiunilor deținute de reclamantă, potrivit art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

La termenul din 30.04.2009, expertul desemnat prin Încheierea nr.86496/02.12.2008 – C.A. a depus raportul de expertiză contabilă (denumită în continuare „prima expertiză”), din care a rezultat o valoare medie de 25,365 lei/acțiune.

În cursul procesului a fost administrată proba cu o nouă expertiză contabilă (denumită în continuare „a doua expertiză”), din raportul de expertiză întocmit de d-l D.M. rezultând o valoare medie de 15,90 lei/acțiune.

Prima instanță a omologat concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cursul procesului de expertul D.M., cu următoarele argumente:

În prima expertiză au fost utilizate două metode de evaluare, respectiv metoda activului net contabil și metoda activului net corijat. Ambele metode se referă la o singură abordare, anume abordarea pe bază de active.

Expertul D.M. a arătat, însă, că abordarea pe bază de active nu trebuie să fie unica abordare utilizată în evaluările întreprinderilor care își continuă activitatea.

Datorită faptului că societatea pârâtă are litigii pe rolul instanțelor de judecată cu privire la dreptul de proprietate asupra activelor (terenuri și construcții), că sunt în derulare contracte de asociere, de închiriere sau de comodat cu privire la active, evaluarea fiecărui activ în parte este foarte relativă și irelevantă.

În plus, activul net contabil este un indicator economic cu un pronunțat caracter scriptic, fără a reflecta valoarea reală a acțiunilor.

În schimb, a doua expertiză ține cont și de Standardele Internaționale de Evaluare GN6, iar evaluarea a avut la bază atât abordarea prin piață, cât și abordarea pe bază de active.

În atare situație, tribunalul a avut convingerea că valoarea medie a unei acțiuni, stabilită prin cea de-a doua expertiză, este mai apropiată de realitate.

În drept, au fost avute în vedere prevederile art. 134 alin. (1) lit. a) și alin. (2)-(4) din Legea nr.31/1990. Reclamanta și-a exercitat în condițiile legii dreptul de retragere din societate, iar în prezent deține un drept de creanță împotriva societății pârâte, constând în contravaloarea acțiunilor răscumpărate.

Potrivit art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, prețul acțiunilor a fost stabilit de un expert autorizat independent, ca medie a cel puțin două metode de evaluare recunoscute de legislația în vigoare la data evaluării. Prin urmare, pârâta datorează reclamantei suma de 9.166.986 lei (576.540 acțiuni x 15,90 lei/acțiune).

Creanța constând în prețul acțiunilor a devenit certă, lichidă și exigibilă de la data efectuării și depunerii la ORC-TB a primului raport de expertiză, conform art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, anume de la data de 30.04.2009.

De la acest moment pârâta datorează și dobânda legală aferentă debitului principal, în conformitate cu dispozițiile art. 43 C. com. și O.G. nr. 9/2000.

Apărările de fond ale pârâtei au fost apreciate ca neîntemeiate și au fost înlăturate pentru următoarele argumente:

Este adevărat că din prevederile art. 104 alin. (2) și art. 103

1

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 rezultă că plata acțiunilor cumpărate de societate în condițiile art. 134 se face numai din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale societății, înscrise în ultima situație financiară anuală aprobată, cu excepția rezervelor legale.

În speță, din înscrisurile de la dosar a rezultat însă că:

- potrivit situației financiare anuale la 31.12.2007, aprobate prin Hotărârea AGA nr. 26/28.05.2008, rezervele din reevaluare erau de 91.717.462 lei, iar rezervele legale de 512.970 lei, existând și alte rezerve disponibile;

- potrivit situației financiare anuale la 31.12.2008, aprobată prin Hotărârea AGA nr. 13/05.05.2009, rezervele din reevaluare erau de 89.971.020 lei, iar rezervele legale de 512.970 lei, existând și alte rezerve disponibile.

Prin urmare, s-a considerat că societatea pârâtă are suficiente rezerve disponibile din care să se facă plata acțiunilor, fiind respectate dispozițiile legale invocate.

Prin decizia civilă nr. 259 din 20.06.2013, Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.I.F. T. împotriva sentinței nr. 8556 din 28.06.2011 a Tribunalului București, Secția a VI-a civilă (fostă Secția a VI-a comercială) și a admis apelul declarat de pârâta SC B.T.T. SA împotriva aceleiași sentințe, cu consecința schimbării în tot a hotărârii atacate și a respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă ca neîntemeiată.

Referitor la apelul declarat de către pârâta SC B.T.T. SA împotriva încheierii de ședință din data de 20.10.2009 prin care s-a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, instanța de apel l-a apreciat ca nefondat pentru următoarele considerente:

Pârâta-apelantă B.T.T. SA a considerat că retragerea acționarilor din societățile pe acțiuni este reglementată numai pentru societățile nelistate la bursă, societăților listate la bursă, cum este cazul B.T.T. SA, fiindu-le aplicabile dispozițiile art. 242 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, și nu dispozițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990. În atare accepțiune, acționarii societății listate la bursă se pot retrage din societate doar în cazurile limitativ prevăzute de art. 242 din Legea nr. 297/2004, anume dacă nu sunt de acord cu hotărârile privitoare la fuziuni sau divizări care implică alocarea de acțiuni ce nu sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, nu și atunci când hotărârea AGEA vizează schimbarea obiectului principal de activitate.

Reiese că pârâta-apelantă a susținut excepția inadmisibilității retragerii din societate a reclamantei S.I.F. T.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie însă „Acțiune în pretenții”, și nu retragerea din societate a acționarului minoritar S.I.F. T., acesta arătând că înțelege să se retragă din societatea emitentă B.T.T. SA prin declarația formulată la 3.11.2008 și înregistrată la B.T.T. SA sub nr. 5787 din 5.11.2008. Obiectul acțiunii în pretenții îl reprezintă obligarea societății B.T.T. SA la plata dreptului de creanță pe care reclamanta pretinde că îl are asupra patrimoniului B.T.T. ca urmare a declarației sale de retragere din societate din data de 5.11.2008, respectiv plata sumei de 14.623.937,10 lei, reprezentând contravaloarea pachetului de 576.540 acțiuni, respectiv 10,6438 % din capitalul social al SC B.T.T. SA.

Așa fiind, și excepția inadmisibilității retragerii reclamantei S.I.F. T. din societatea B.T.T. SA rămâne fără obiect, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată „acțiune în pretenții”.

În ceea ce privește apelul pe care pârâta SC B.T.T. SA l-a declarat împotriva sentinței civile nr. 8556 din 28.06.2011 instanța de apel l-a apreciat ca fondat pentru următoarele argumente:

Așa cum s-a arătat în doctrină și în practica instanțelor, dreptul de retragere a acționarilor din societate este limitat, în scopul păstrării organismului social, el neputând fi însă suprimat, deoarece constituie un drept individual al acționarului.

Retragerea acționarului din societate reprezintă o excepție de la regula conform căreia voința socială este rezultanta voinței majorității acționarilor și se impune acționarilor minoritari care au votat împotrivă ori s-au obținut.

Dreptul de retragere al acționarilor, prevăzut de art. 134 din Legea nr. 31/1990, este aplicabil, contrar celor susținute de către apelanta-pârâtă, atât pentru societățile comerciale admise la tranzacționare pe o piață reglementată, cât și pentru cele închise, L.S.C. nefăcând distincție între cele două forme de societate, iar legislația valorilor mobiliare nu conține o prevedere derogatorie, aplicabilă societăților admise la tranzacționare, cele două cazuri prevăzute de Legea nr. 297/2004 (art. 242, art. 207) fiind două cazuri noi, suplimentare care prevăd că acționarii unei societăți tranzacționate pe o piață reglementată pot cere retragerea din societate în condițiile art. 134 L.S.C.

Pe de altă parte, societățile pe acțiuni, fiind societăți de capitaluri, retragerea unui acționar nu este de conceput a se face în modalități foarte restrictive, legătura și încrederea reciprocă dintre acționari nefiind decisivă în luarea hotărârii de asociere ori de a face investiții de portofoliu (

affectio societatis).

În mod normal, atunci când un acționar dorește să se retragă din societatea emitentă a acțiunilor pe care le deține are dreptul să le înstrăineze cui dorește, eventual cu respectarea unui drept de preferință ori de preemțiune acordat celorlalți acționari, și doar dacă un astfel de drept a fost instituit prin prevederile actului constitutiv.

În situația excepțională prevăzută de art. 134 lit. a)-d) din Legea nr. 31/1990, atunci când AGEA decide luarea unor măsuri vitale pentru viața societăților în cauză, în pofida votului împotrivă exprimat și consemnat în procesul-verbal al unuia sau mai multor acționari, aceștia au dreptul să solicite respectivei societăți să se retragă din structurile acesteia, solicitându-i să le cumpere acțiunile pe care le dețin la prețul legal care va fi stabilit în condițiile art. 134 din L.S.C.

În cazul societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată soluția retragerii va depinde, însă, de lichiditatea respectivelor titluri societare.

În ipoteza în care sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 134 din Legea nr. 31/1990, însă societatea refuză răscumpărarea acțiunilor, acționarul care dorește să se retragă poate intenta acțiune în justiție, având ca obiect obligarea societății la achiziționarea acțiunilor proprii, prețul urmând a fi stabilit pe calea unei expertize judiciare efectuate în cadrul aceluiași proces.

Această procedură specială este reglementată în favoarea acționarului, astfel că acesta nu este obligat să recurgă la aceste dispoziții legale, ci are posibilitatea să își înstrăineze către un terț acțiunile deținute.

În orice situație, plata acțiunilor cumpărate însă de către societate se va face numai din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale societății, înscrise în ultima situație financiară anuală aprobată, cu excepția rezervelor legale, așa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 104 alin. (2) și art. 103

1

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

În speță, se constată că societatea emitentă B.T.T. SA refuză, însă, să își răscumpere propriile acțiuni de la reclamanta S.I.F. T. invocând, pe de o parte, inadmisibilitatea retragerii acesteia din societate și, pe de altă parte, lipsa lichidităților și a profitului distribuibil, precum și a rezervelor disponibile.

Din adresa invocată prin întâmpinare de către S.I.F. T., nr. 5641 din 28.11.2011 rezultă că B.T.T. nu dispune de lichidități, așa zisele rezerve disponibile urmând a fi „lichidizate”.

Se mai constată, din înscrisurile depuse în probatoriu de către apelanta-pârâtă B.T.T. la judecata în fond a cauzei, că profitul realizat de societate pe anii 2007, 2008 a fost inexistent („0”), situațiile economice-financiare aferente anului 2007 și anului 2008 fiind aprobate prin hotărârea AGA nr. 26 din 28.05.2008 și nr. 13 din 5.05.2009 cu votul reclamantei-apelante S.I.F. T., în calitate de acționar al B.T.T., deși aceasta susține că depusese cererea de retragere din societatea emitentă B.T.T., la 31.11.2008.

Rezultă că între părți nu a avut loc o convenție prin care acționarul S.I.F. T. să se retragă din societatea B.T.T. SA, iar B.T.T. să cumpere acțiunile deținute de către S.I.F. T., astfel încât nu se poate vorbi despre existența unui drept de creanță al acționarului împotriva societății, atâta timp cât societatea nu și-a manifestat expres voința și nu și-a asumat obligația de a cumpăra acțiunile acționarului care dorește să se retragă din societate.

Față de această situație, S.I.F. T. nu poate acționa în judecată societatea emitentă B.T.T. SA printr-o acțiune în pretenții, solicitând direct prețul pe care consideră că i se cuvine pentru pachetul de acțiuni deținut la B.T.T. SA, ci, așa cum s-a mai arătat, poate chema în judecată societatea emitentă pentru ca aceasta să fie obligată să achiziționeze pachetul de acțiuni, cu consecința retragerii S.I.F. T. din societate, sau își poate înstrăina acțiunile deținute către un terț.

Depunerea declarației de retragere, conform art. 134 L.S.C., nu exprimă decât intenția acționarului S.I.F. T. în sensul retragerii acestuia din B.T.T. SA, constituind un element esențial al procedurii retragerii, dar nu este sinonim cu retragerea efectivă din societate, retragere care nu poate avea loc decât odată cu cumpărarea acțiunilor deținute de către B.T.T. sau de către o terță persoană, până la acel moment S.I.F. T. păstrându-și calitatea de acționar al B.T.T. SA (calitate care i-a și permis să participe în continuare la adunările generale ale acționarilor).

În considerarea argumentelor care au condus la admiterea apelului declarat de către apelanta-pârâtă, instanța de apel a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta S.I.F. T. SA și a arătat că aceasta nu poate să își valorifice dreptul de retragere din societate și să obțină obligarea pârâtei la cumpărarea pachetului de acțiuni pe care îl deține la societatea emitentă printr-o acțiune în pretenții cum este cea de față.

S-a apreciat că dispozițiile art. 134 nu obligă societatea emitentă,

de plano

, să cumpere acțiunile acționarului care are dreptul de a se retrage, ci prevăd dreptul acționarului de a solicita cumpărarea acțiunilor sale de către societate.

Astfel, dreptului acționarului „de a solicita cumpărarea” îi corespunde dreptul societății (și nu obligația)  de a cumpăra acțiunile deținute de respectivul acționar sau de a refuza achiziționarea lor în condiții justificate cum sunt, în speță, lipsa lichidităților, a profitului și a rezervelor disponibile, altele decât cele legale.

Sub acest aspect, instanța de apel a considerat că în mod greșit prima instanță a obligat B.T.T. SA să plătească reclamantei S.I.F. T. o sumă de bani și dobânda aferentă, în absența unui fundament juridic al obligației de plată; dispozițiile art. 134 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 neinstituind o obligație

ope legis

a societăților emitente de a cumpăra acțiunile acționarilor care și-au exprimat intenția de a se retrage din societate. În absența consimțământului expres al societății de a cumpăra acțiunile și în absența unei cereri de investire formulată de către reclamantă în sensul obligării de către instanță a societății emitente de a cumpăra acțiunile în condițiile și modalitățile legale prevăzute de art. 134 L.S.C, tribunalul nu putea să oblige pârâta la plata contravalorii acțiunilor deținute încă de S.I.F. T.

Numai în situația în care instanța ar fi obligat societatea pârâtă, constatând refuzul nejustificat al acesteia, să cumpere acțiunile reclamantei care intenționează să se retragă din societate, ar fi fost îndreptățită se dea curs cererii reclamantei și să oblige pârâta B.T.T. SA și la plata acțiunilor cumpărate sau pe care societatea este obligată, eventual, să le cumpere de la acționarul S.I.F. T., la un preț legal stabilit, conform metodologiei prevăzute de lege.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.I.F. T. solicitând admiterea  recursului și modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului formulat de reclamantă și respingerea apelului formulat de pârâtă cu consecința admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost precizată.

Recurenta și-a întemeiat în drept recursul pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., criticile formulate în dezvoltarea recursului vizând: aprecierile instanței de apel asupra dispozițiilor art. 134 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale; netemeinicia refuzului intimatei SC B.T.T. SA de a răscumpăra acțiunile ținând cont de lipsa lichidităților, a profitului distribuibil și a rezervelor disponibile; soluția instanței de apel care prin respingerea în tot a cererii de chemare în judecată „a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut” și lipsa motivelor pe care se sprijină decizia recurată.

Cu referire la primul motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – când decizia atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii – s-a susținut că instanța de apel, deși a considerat, în mod just, că dispozițiile art. 134 din  Legea nr. 31/1990 sunt aplicabile societăților listate, acționarii având dreptul de a se retrage din societate, a condiționat apoi, într-un mod nereglementat de lege și nerecunoscut de doctrina relevantă, însăși existența dreptului acționarului de a se retrage și de a dobândi contravaloarea a acțiunilor de „existența unei convenții” prin care S.I.F. T. SA să se retragă, iar SC B.T.T. SA să cumpere acțiunile.

Sub acest aspect, recurenta a subliniat că procedura de retragere este o procedură specială reglementată în favoarea acționarului care nu a fost de acord cu schimbarea obiectului principal de activitate sau cu celelalte hotărâri prevăzute la art. 134. Acționarul nu este obligat să recurgă la aceste dispoziții legale, având posibilitatea, iar nu obligația, să își înstrăineze acțiunile deținute. Prețul de răscumpărare al acțiunilor este un preț de retragere determinat în afara pârghiilor pieței (întâlnirea cererii cu oferta) printr-o expertiză efectuată în cadrul procedurii prevăzute la art. 134 din Legea nr. 31/1990.

Dreptul acționarilor la un preț de retragere reprezintă prerogativa ce aparține acționarului unei societăți de a înstrăina acțiunile emitentului respectiv aflate în patrimoniul său, la un preț stabilit conform unor criterii și dispoziții legale.

Acest drept al acționarilor la un preț legal se manifestă în condițiile în care aceștia sunt nevoiți să își înstrăineze acțiunile deținute la un emitent datorită modificărilor esențiale ale condițiilor în care își desfășoară activitatea societatea emitentă, avute în vedere în momentul în care au achiziționat aceste acțiuni. Înstrăinarea acțiunilor în cadrul acestei proceduri, conform legii, se va putea realiza numai către societatea emitentă, iar nu și către terți, cum greșit apreciază instanța de apel, motivate de faptul că alături de cererea de retragere acționarul depune și titlul cu care își legitimează această calitate.

Dreptul acționarilor la un preț de retragere constituie o veritabilă excepție de la principiul stabilirii prețului acțiunilor în baza cererii și ofertei (principiu universal, indiferent că ne aflăm sau nu în situația unei societăți tranzacționate).

Dacă acționarii au facultatea de a-și exercita dreptul de retragere, societatea are obligația, în ipoteza în care acționarii depun cererea de retragere, de a achita prețul legal al acțiunilor, determinat potrivit art. 134.

Atât dreptul de a se retrage din societate, cât și modalitatea concretă de materializare a acestuia prin încasarea contravalorii acțiunilor își au izvorul în lege, dispozițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990 fiind obligatorii pentru societatea confruntată cu cererile de retragere depuse de acționari în temeiul articolului menționat.

Dreptul de retragere ia naștere odată cu adoptarea unei hotărâri de adunare generală prin care se schimbă obiectul principal de activitate al societății, (în cazul în speță), iar dreptul de încasare a contravalorii acțiunilor ia naștere la data la care societatea a recepționat cererea de retragere.

Odată exercitat acest drept prin depunerea declarației de retragere și a solicitării de răscumpărare a acțiunilor, societatea are obligația, și nu facultatea, de a efectua demersurile necesare în vederea determinării prețului acțiunilor prin solicitarea adresată Oficiul Registrului Comerțului de numire a unui expert autorizat independent.

Ulterior determinării prețului de către expertul autorizat, creanța devine certă, lichidă și exigibilă, societății revenindu-i obligația de plată a prețului astfel determinat.

Corespunzător îndeplinirii obligației de plată a acțiunilor, transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor se realizează potrivit dispozițiilor aplicabile societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată/sistem alternativ de tranzacționare.

În cazul societăților ale căror acțiuni sunt emise în forma dematerializată și sunt tranzacționate pe o piață reglementată/sistem alternativ de tranzacționare procedura este finalizată prin transferul dreptului de proprietate către societate în condițiile cuprinse în dispozițiile Codului Depozitarului Central.

În speță, S.I.F. T. SA a depus în termenul legal declarația de retragere, Consiliul de Administrație al SC B.T.T. SA a respectat obligația legală de a solicita Oficiului Registrului Comerțului desemnarea expertului independent, iar acesta a determinat prețul legal al acțiunilor în condițiile art. 134 al Legii nr. 31/1990, fără a nega dreptul de retragere al societății și de încasare a prețului acțiunilor. În cererea de desemnare a expertului transmisă către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București (Anexa nr. 3) s-a considerat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru retragerea S.I.F. T. și cumpărarea acțiunilor societății.

Astfel cum s-a arătat anterior, a fost parcursă întreaga procedură legală reglementată de dispozițiile art. 134, creanța devenind certă, lichidă și exigibilă odată cu depunerea de către expertul C.A. a raportului la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, recurenta fiind îndreptățită să solicite plata prețului stabilit de către expertul independent.

Nu în ultimul rând, instanța de apel face o greșită aplicare a art. 134 din Legea nr. 31/1990, apreciind că textul legal nu generează obligația societății de cumpărare a acțiunilor, ci impune, pentru materializarea dreptului de retragere, existența unui acord între societate și acționarii retrași.

A susținut recurenta că o asemenea interpretare face inaplicabil art. 134 și că măsura în care o asemenea decizie va fi menținută, orice societate pe acțiuni va putea adopta hotărâri care să modifice esențial organismul social (inclusiv transformarea acesteia într-o S.R.L.) urmând să li se nege dreptul acționarilor care au votat împotriva hotărârii AGEA dreptul de a se retrage din societate.

În opinia recurentei, în cadrul deciziei recurate, instanța de apel face o greșită aplicare a legii și sub aspectul dispozițiilor cuprinse în art. 103

1

lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Cu toate că acest text de lege face referire doar la plata efectivă a acțiunilor, iar nu și la existența dreptului de creanță sau la întinderea acestuia, instanța de apel a interpretat în mod greșit norma legală în sensul „scutirii” societății de la plata acțiunilor în ipoteza în care nu ar deține lichidități sau nu ar înregistra vreun profit distribuibil.

Chiar dacă s-ar reține soluția instanței de apel potrivit căreia art. 103

1

lit. d) din Legea nr. 31/1990 condiționează dreptul de creanță, atunci soluția „legală” era admiterea în parte a acțiunii pe fond și reducerea prețului acțiunilor, pe cale judecătorească, la valoarea disponibilităților bănești, a profitului distribuibil și a rezervelor disponibile ale societății la data depunerii declarației de retragere, și nu respingerea în tot a acțiunii.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ. recurenta a arătat că soluția limitării prețului la valoarea disponibilităților bănești, a profitului distribuibil și a rezervelor disponibile ale societății a fost indicată inclusiv de către SC B.T.T. SA prin concluziile orale cuprinse în încheierea de ședință din 03.06.2013, concluzii în care se arată că suma stabilită cu titlu de preț trebuia să se calculeze în funcție de posibilitatea de achitare a acțiunilor, și nu ca urmare a reevaluării activelor.

Față de aceste concluzii orale ale SC B.T.T. SA a apreciat recurenta că instanța de apel, prin respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată, „a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”.

Din perspectiva ultimului motiv de recurs invocat, și anume că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) se critică soluția instanței de apel prin care s-a respins acțiunea recurentei-reclamante cu motivarea că societatea pârâtă nu deține disponibilități sau rezerve disponibile din care să plătească prețul acțiunilor.

Cu întâietate, se arată că instanța de apel nu a stabilit la ce moment societatea nu avea disponibilități sau rezerve disponibile.

Prin raportare la bilanțul anului 2008, an în care recurenta a depus declarația de retragere, și față de care ar fi trebuit verificată îndeplinirea condițiilor impuse de art. 103

1

, atunci SC B.T.T. SA avea disponibilități bănești de 8.119.418,00 lei, rezerve disponibile din care rezerve din reevaluare în sumă de 89.971.020,00 lei, rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare (cont 1065) în sumă de 3.551.563,00 lei și alte rezerve în valoare de 6.709.362,00 lei, toate rezervele, cu excepția celor legale, fiind disponibile.

Cu toate acestea, instanța de apel a reținut că SC B.T.T. SA nu dispune de lichidități, întemeindu-și hotărârea pe o adresă a SC B.T.T. SA emisă după 3 ani de la data depunerii cererii de retragere, respectiv în 28.11.2011.

În fapt, legiuitorul a făcut distincția între profitul distribuibil și rezervele disponibile. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca plata acțiunilor să se facă numai din rezervele distribuibile ar fi folosit termenul „distribuibil” așa cum a procedat în cazul „profitului distribuibil”. Legiuitorul a precizat în mod distinct că plata acțiunilor se poate face din rezervele disponibile, cu excepția celor legale.

Potrivit Reglementărilor din 17.11.2005, conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene - Anexa la O.M.F.P. 1752/2005, publicate în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1080bis din 30.11.2005, respectiv art. 111 alin. (3) „surplusul din reevaluare inclus în rezerva din reevaluare este capitalizat prin transferul direct în rezerve, atunci când acest surplus reprezintă un câștig realizat”. Câștigul se consideră realizat la scoaterea din evidență a activului pentru care s-a constituit rezerva din reevaluare fiind evidențiat în contul 1065. Suma înscrisă în bilanțul anului 2008 în contul 1065, respectiv 3.551.563 lei, nu doar că era o rezervă disponibilă, dar era și distribuibilă, având în vedere că surplusul din reevaluare reprezintă un câștig efectiv realizat.

De asemenea, suma înscrisă la capitolul „alte rezerve” (contul 1068) de 6.709.362 lei are atât caracter disponibil, cât și distribuibil, întrucât la art. 206 pct. 5 al acelorași Reglementari contabile se prevede faptul că aceste rezerve sunt constituite facultativ pe seama profitului net pentru acoperirea pierderilor contabile sau în alte scopuri, potrivit hotărârii adunării generale sau asociaților, cu respectarea prevederilor legale.

Concluzionând pe acest aspect, nu există niciun motiv pentru care instanța de apel a reținut că SC B.T.T. SA nu avea, la data depunerii cererii de retragere, disponibilități bănești sau rezerve disponibile, decizia prezentându-se sub acest aspect ca nemotivată.

Intimata SC B.T.T. SA a formulat întâmpinare prin care se apără în fapt și în drept împotriva pretențiilor recurentei.

S-a depus la dosar, din partea numitului H.C.O., o cerere de intervenție accesorie în interesul recurentei-reclamante.

În ședința publică din 20.05.2014, Înalta Curte, din oficiu, a invocat și a pus în discuția părților prezente excepția de netimbrare a cererii de intervenție accesorie, excepție pe care a apreciat-o ca întemeiată și pe care a admis-o cu consecința anulării cererii ca netimbrată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 10 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru raportat la art. 10 alin. (2) din Normele la Legea nr. 146/1997, cererile reconvenționale, cererile de intervenție și de chemare în garanție, ce apar în urma unei acțiuni care are ca obiect drepturi evaluabile în bani, sunt supuse taxei judiciare de timbru calculate la valoarea ce se pretinde prin aceste cereri.

De asemenea, potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1997, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.

În considerarea acestor texte de lege și având în vedere caracterul accesoriu al cererii de intervenție formulată de numitul H.C.O. în faza recursului, Înalta Curte reține că în mod legal s-a dispus citarea acestuia cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 79.620 lei și timbrul judiciar de 5 lei, aferente cererii de intervenție accesorie pentru termenul de judecată fixat la data de 20.05.2014, că nu au fost respectate obligațiile legale referitoare la plata taxelor judiciare de timbru datorate și că își găsesc aplicarea dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 republicată, potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, a constatat că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:

Cu privire la motivul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când hotărârea este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, Înalta Curte a constatat că ultima ipoteză a textului de lege își găsește incidența în cauză, în raport de dezlegările date pe acțiunea în pretenții ce a fost fundamentată în drept pe prevederile art. 134 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată privind societățile comerciale.

Potrivit dispozițiilor art. 134 alin. (1), acționarii care nu sunt de acord cu hotărârile luate de adunarea generală cu privire la schimbarea obiectului principal de activitate al societății au dreptul de a se retrage din societate și de a obține de la societate contravaloarea acțiunilor pe care le posedă la valoarea medie determinată de către un expert autorizat.

Prin aceste dispoziții s-au avut în vedere situațiile în care este posibil ca prin voința societară să fie afectate interesele acționarilor. De aceea, legea le-a recunoscut dreptul de a se retrage din societate și, ca urmare a recunoașterii dreptului de retragere, în continuare, în aceleași dispoziții apar stipulate drepturile care li se cuvin acționarilor.

Având în vedere că în apel se verifică legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe prin raportare la criticile aduse sentinței și că instanța de apel avea de examinat soluția tribunalului prin care s-a admis în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata contravalorii pachetului de acțiuni deținute la SC B.T.T. SA, precum și la dobânda legală începând cu data de 30.04.2009 și până la plata efectivă a debitului, prin raportare la motivele de apel formulate de S.I.F. T. sub aspectul greșitei omologări în cauză a raportului de expertiză întocmit de d-l expert M.D., iar, pe de altă parte, prin raportare la motivele de apel formulate de SC B.T.T. SA sub aspectul respingerii excepției inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și, în subsidiar, pe aspectul ignorării situației reale a patrimoniului B.T.T., criticile recurentei prin care s-a susținut că instanța de apel a condiționat  în mod nepermis dreptul acționarilor de a se retrage din societate și de a dobândi contravaloarea acțiunilor de existența unei convenții încheiată cu S.I.F. T. sunt fondate.

Prin argumentele prezentate în justificarea acestor critici și prin cele care vizează decizia instanței de apel prin care s-au examinat aspecte ce nu au fost contestate și care nu au format obiectul prezentei judecăți, se tinde a se observa că, deși au fost înlăturate în mod corect pretențiile SC B.T.T. SA de examinare a cauzei din perspectiva art. 242 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, fiind reținute cele cu adevărat incidente, și anume prevederile art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată, ulterior, instanța de apel dă o interpretare greșită normelor legale incidente în speță.

Contrar opiniei exprimate prin decizia recurată, Înalta Curte consideră că dreptul acționarilor de a se retrage din societate nu este condiționat de exprimarea consimțământului societății sub aspectul cumpărării acțiunilor de la acționarul care are dreptul de a se retrage.

Conceput ca mijloc de conciliere a intereselor generale ale societății, dreptul de retragere este, el însuși, un drept intangibil care nu poate fi limitat sau constrâns de societate.

De altfel, declarația de retragere, ca act juridic unilateral căruia legea îi conferă efecte juridice s-a manifestat de către recurentă anterior sesizării instanței judecătorești cu prezenta acțiune în pretenții, acțiune prin care se urmărește obligarea intimatei SC B.T.T. SA la plata contravalorii pachetului de acțiuni deținut de recurentă la SC B.T.T. SA.  Unei asemenea declarații nu i se poate opune nicio aprobare din partea Consiliului de administrație al societății sau a adunării generale.

Acționarul care s-a retras are dreptul de a obține contravaloarea acțiunilor pe care le deține, în condițiile art. 134 alin. (4) din L.S.C., iar tribunalul a apreciat în mod corect, prin raportare la concluziile raportului de expertiză omologat în cauză, că SC B.T.T. SA îi revine obligația de a plăti reclamantei suma de 9.166.986 lei reprezentând contravaloarea pachetului de acțiuni deținute la SC B.T.T. SA, precum și dobânda legală aferentă începând cu data de 30.04.2009 și până la plata efectivă a debitului.

Recurenta se prevalează de faptul că instanța de apel a acordat în speță mai mult decât ceea ce s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. În acest sens, a susținut că, în mod contrar concluziilor SC B.T.T. SA, când apelanta s-a arătat de acord cu o limitare a prețului acțiunilor la valoarea disponibilităților sale bănești, instanța de apel a schimbat sentința atacată și a respins în întregime cererea de chemare în judecată precizată.

Raportat la prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. invocate, aceste critici ale recurentei sub aspectul înlăturării unor concluzii sau apărări aparținând părților de către instanța de apel apar ca nefondate, ele nesubscriindu-se niciuneia dintre ipotezele legale din textul evocat mai sus.

Sub aspectul criticilor recurentei vizând pronunțarea unei decizii care nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) cu observația că instanța de apel a respins în mod nelegal acțiunea reclamantei pe considerentul că pârâta nu avea disponibilități bănești și rezerve disponibile, Înalta Curte observă cum argumentele prezentate tind la o dezbatere pe aspectul temeiniciei pretențiilor formulate, că susținerea S.I.F. T. SA referitoare la omisiunea motivării este nefondată și că instanța de apel și-a expus pe larg raționamentul pentru care pârâta nu ar putea fi obligată să cumpere acțiunile reclamantei care dorește să se retragă din societate.

Având în vedere drepturile cuvenite acționarilor care se retrag în baza art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată și împrejurarea că textul legal invocat nu condiționează expres aceste drepturi de disponibilitățile bănești, de rezervele disponibile ale societății din care acționarul se retrage, cum s-a reținut de instanța de apel, Înalta Curte constată din această perspectivă că a avut loc o interpretare greșită a normelor legale incidente în speță. Sub același aspect, criticile vizând temeinicia pretențiilor reclamantei în raport de prevederile art. 103

1

alin. (4) din L.S.C. au fost înlăturate, acestea nesubscriindu-se niciunui motiv de nelegalitate menționat de art. 304 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse și având în vedere dispozițiile legale invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă, a modificat în parte decizia recurată în sensul că a respins apelul declarat de pârâta SC B.T.T. SA împotriva sentinței civile nr. 8556 din 28.06.2011 a Tribunalului București, Secția a VI-a civilă și a înlăturat dispoziția de obligare a apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. A menținut restul dispozițiilor deciziei recurate.

În temeiul art. 274 – art. 277 C. proc. civ., Înalta Curte a admis cererea recurentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, sens în care au fost avute în vedere onorariul avocațial, taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar achitate de recurentă în această etapă procesuală.