ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4361/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4361/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, sub nr. 40423/3/2009,
reclamanta SC L.F. SA București a chemat în judecată pe pârâta SC C.D. SRL
Focșani, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 326.609 lei,
reprezentând plată nedatorată, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul
București prin sentința civilă nr. 6834 din 08 iunie 2010 a admis excepția de
necompetenței sale teritoriale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea
Judecătoriei Focșani.
Cererea a fost
înregistrată sub nr. 11077/231/2010 pe rolul Judecătoriei Focșani, care prin
sentința civilă nr. 1527 din 25 octombrie 2010 a admis excepția necompetenței
sale materiale, invocată de reclamantă și a declinat competența în favoarea
Tribunalului Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ și
fiscal.
Pe rolul
Tribunalului Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ și
fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. 5676/91/2010.
În fața acestei
instanțe s-a stabilit cadrul procesual, reclamantă fiind SC M.I. SRL ca urmare
a fuziunii prin absorbție a SC L.F. SA.
Față de
împrejurarea că pârâta SC C.D. SRL Focșani a fost radiată din registrul
comerțului, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a foștilor asociați ai
societății, M.V. și M.V., care la rândul lor, prin întâmpinarea depusă au
invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive.
Reclamanta SC M.I.
SRL București, arătând că la momentul dizolvării, pârâta avea datorii față de
creditori și o serie de litigii pe rolul instanțelor în legătură cu acestea, a
invocat excepția nulității de drept a radierii pârâtei în considerarea
dispozițiilor Legii nr. 428/2002 de aprobare a O.U.G. nr. 181/2001 privind
modificarea Legii nr. 314/200, a solicitat respingerea excepției lipsei
calității procesuale pasive a pârâților persoane fizice și obligarea acestora
în solidar cu SC C.D. SRL la restituirea sumelor încasate necuvenit.
I. Prin
sentința civilă nr. 117 din 7 noiembrie 2012, Tribunalul Vrancea, secția a ll-a
civilă, și de contencios administrativ fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea
reclamantei de constatare a nulității absolute a radierii din registrul
comerțului a SC C.D. SRL; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a
pârâților M.V. și M.V. și a respins acțiunea în pretenții, astfel cum a fost modificată,
promovată împotriva pârâților, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane
lipsite de calitate procesuală pasivă.
În motivarea
acestei soluții, instanța de fond a reținut în esență că, în speță nu este
incident cazul de nulitate absolută a radierii invocat de către reclamantă,
întrucât art. 1 din Legea nr. 314/2001 are în vedere exclusiv situația premisă
a societății comerciale care nu și-a majorat capitalul social, care însă, nu se
regăsește în cauză, pârâta dizolvându-se la cererea asociaților.
În ceea ce
privește radierea societății, tribunalul a reținut că reclamanta avea
posibilitatea să formuleze opoziție la hotărârea de dizolvare și radiere fără
lichidare, ipoteză în care ar fi putut invoca prejudicierea sa prin efectuarea
acestei operațiuni, dar că nu a făcut demersuri în acest sens.
Referitor la
calitatea procesuală pasivă a foștilor asociați ai SC C.D. SRL, prima instanță
a reținut că reclamanta, solicitând atragerea răspunderii solidare a acestora
cu societatea deja radiată, nu a indicat nici un temei de drept și nici nu a
argumentat în fapt vreo formă de răspundere în sarcina acestora, aspecte în
considerarea cărora a apreciat ca întemeiată excepția invocată de aceștia și a
respins acțiunea îndreptată împotriva lor ca fiind formulată împotriva unor
persoane fără calitate procesuală activă.
II. Prin
Decizia nr. 15/ A din 29 martie 2013, Curtea de Apel Galați, secția a ll-a
civilă, maritimă și fluvială, învestită cu soluționarea căii de atac devolutive
exercitată de reclamanta SC M.I. SRL București împotriva hotărârii primei
instanțe, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide
astfel, instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că soluția
primei instanțe este temeinică și legală, fiind rezultatul corectei aplicări a
normelor legale incidente la situația de fapt stabilită prin interpretarea
coroborată a probatoriului administrat, aspecte în considerarea cărora a
înlăturat ca nefondate criticile formulate de pârâți.
III. Împotriva Deciziei
nr. 15/ A din 29 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a ll-a
civilă, maritimă și fluvială, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC
M.I. SRL București, criticând-o din perspectiva motivului de nelegalitate
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea căii
extraordinare de atac, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul
admiterii apelului, cu consecința schimbării hotărârii primei instanțe și
admiterii cererii astfel cum a fost modificată.
În dezvoltarea
criticilor formulate, reclamanta a susținut că instanțele de fond au făcut o
greșită aplicare în cauză a dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc.
civ. prin aceea că, încălcând rolul activ statuat de norma menționată, au
respins cererea pentru argumentul nefundamentării acesteia în drept, deși aveau
posibilitatea să o califice din punct de vedere legal în raport de suficiența
motivării în fapt.
De asemenea, a
arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu ignorarea incidenței în cauză
a art. 237
1
alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în raport de care a
reținut că nu există temei legal pentru ca pârâții, foști asociați cu
răspundere limitată în cadrul SC C.D. SRL să răspundă pentru obligațiile
sociale ale societății dizolvate și radiate.
Similar, a
susținut că soluția de respingere a petitului privind constatarea nulității
hotărârii de dizolvare a pârâtei persoană juridică este una greșită, fiind
pronunțată cu aplicarea greșită a art. 235 din Legea nr. 31/1990 și a
dispozițiilor articolului unic pct. 2, art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 181/2001
introdus prin Legea de aprobare nr. 428/2002, despre care a apreciat că se
aplică în toate cazurile privind dizolvarea.
Reclamanta a
mai arătat că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că ar fi formulat o
cerere nouă în calea ordinară de atac, având ca obiect opoziție la hotărârea
asociaților de dizolvare a SC C.D. SRL, când în realitate, aceasta a formulat
doar apărări.
Prealabil
examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi
precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care
exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302
1
și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere
faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în
consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului,
ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1-9
C. proc. civ.
Față de aceste
precizări, se constată că reclamanta, în memoriul de recurs, a indicat motivul
de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a dezvoltat
criticile formulate subsumat acestuia.
Analizând
decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de
legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul
este nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al
hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii.
În speță,
relativ la pretinsa încălcare de către instanța de apel a dispozițiilor art.
129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în realitate, cel
care dă acestor norme o interpretare greșită, este chiar reclamantul.
Potrivit
textelor legale anterior evocate: „Cu privire la situația de fapt și motivarea
în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor
lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații,
oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de
fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în
întâmpinare" și "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele
legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe
baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul
pronunțării unei hotărâri temeinice și legale (.)".
Or, în speță nu
pot fi reținute susținerile recurentei, în sensul că instanța de apel ar fi
încălcat prevederile legale precitate, având în vedere că instanța de apel a
examinat pricina prin raportare la art. 237
1
alin. (2) și (3) din
Legea nr. 31/1990, dispoziții legale despre care autorul căii extraordinare de
atac a afirmat că nu au fost cercetate; rezultă așadar că instanța de apel și-a
manifestat pe deplin rolul activ.
Referitor la
critica privind greșita interpretare dată de instanța de apel dispozițiilor
art. 237
1
alin. (3) din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte reține că
este nefondată și că, în mod corect, instanțele de fond au apreciat că norma
legală invocată nu poate constitui temei al răspunderii pârâților persoane
fizice, foști asociați cu răspundere limitată în cadrul SC C.D. SRL pentru
obligațiile sociale ale societății dizolvate și radiate.
Reclamanta a
învestit instanța cu o acțiune în răspundere contractuală și în restituire
plată nedatorată derivând din contractul din 02 ianuarie 2008, încheiat cu
pârâta SC C.D. SRL în consecință, parte în raportul juridic dedus judecății
este SC C.D. SRL, societate în prezent radiată, iar nu pârâții persoane fizice,
foști asociați ai societății pârâte.
Or, potrivit
art. 237
1
alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, atunci când,
pe durata funcționării societății un asociat răspunde pentru obligațiile
acesteia în limitele aportului la capitalul social, răspunderea sa va fi
limitată la acest aport și în situația dizolvării și, dacă este cazul, a
lichidării societății.
Deși norma
legală invocată prevede la alin. (3) și (4) situațiile în care asociații ar
putea răspunde nelimitat pentru obligațiile neachitate ale societății
dizolvate, respectiv lichidate, acestea nu sunt incidente în speță, având în
vedere cauza litigiului dedus judecății, răspunderea contractuală a societății
radiate sau plata nedatorată încasată de aceasta.
Nici invocarea
de către recurentă a dispozițiilor art. unic alin. (4) din Legea nr. 428/2002
nu justifică admiterea recursului.
Potrivit art. 5
alin. (4) din Legea nr. 314/2001, alin. introdus prin Legea nr. 428/2002 pentru
aprobarea O.U.G. nr. 181/2001, radierea este nulă de drept în toate cazurile
privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față
de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor
judecătorești.
Interpretarea
acestui text de lege relevă că legiuitorul a urmărit să ocrotească interesele
doar ale creditorilor societăților dizolvate în temeiul art. 1 din Legea nr. 314/2001
(respectiv, pentru neîndeplinirea obligației de majorare a capitalului social
la nivelul minim), însă în speță, intimata societate a fost dizolvată prin
hotărârea adunării generale a asociaților, în temeiul art. 227 alin. (1) lit. d)
din Legea nr. 31/1990 republicată.
În raport de
cele anterior expuse, Înalta Curte reține că, deși aparent reclamanta, subsumat
motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a invocat
încălcarea unor norme legale, în realitate tinde la reanalizarea situației de
fapt stabilite.
Or, situația de
fapt stabilită de instanțele de fond constituie o premisă care nu mai poate fi
repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea
recursului, iar argumentele dezvoltate de reclamantă nu relevă nicio încălcare
reală a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea
soluției adoptate.
Pentru a-și
putea încadra criticile formulate în ipoteza aplicării greșite a legii,
recurenta se afla în situația de a demonstra încălcarea unor norme legale la
pronunțarea soluției atacate, cu argumente din care să rezulte că normele
legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.
Pentru toate
argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M.I.
SRL București împotriva Deciziei nr. 15/ A din 29 martie 2013 pronunțată de
Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă, maritimă și fluvială, menținând
hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca
nefondat recursul declarat de reclamanta SC M.I. SRL București împotriva Deciziei
nr. 15/ A din 29 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a ll-a
civilă, maritimă și fluvială.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 6 decembrie 2013.