ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 51/2018

Asupra recursului, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VI-a civilă la data de 02.02.2010, sub nr. x/2010 reclamanta A. a chemat în judecata pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând anularea raportului de expertiza extrajudiciar întocmit de expert C., efectuarea unei expertize judiciare evaluatoare pentru stabilirea valorii de răscumpărare a acțiunilor pe care reclamanta le deține în cadrul societății pârâte și obligarea pârâtei la plata valorii de răscumpărare a acțiunilor.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este acționar al societății parate, deținând un număr de 336 acțiuni, iar la data de 13.09.2008 a contestat hotărârea AGEA prin care s-a aprobat proiectul de divizare a societății. În temeiul art. 134 din Legea nr. 31/1990 și-a exprimat dreptul de a vinde acțiunile pe care le deține, sens în care a depus prin BEJ D. declarația de retragere nr. 385/07.10.2009 prin care a solicitat ca la procedura de evaluare ce se va realiza să participe și un expert parte al reclamantei. Prin încheierea nr. 13484 pronunțată în ședința publică din data de 23.02.2009, judecătorul delegat din cadrul ORC de pe lângă Tribunalul București a numit expert conform art. 134 alin. (4) din legea nr. 31/1990 în vederea stabilirii valorii de răscumpărare a acțiunilor. Conform proiectului de divizare astfel cum a fost aprobat și înregistrat la ORCMB sub nr. x/2008 la pct. 5.2 se menționează că la data de 16 iulie 2008 valoarea de piață a societății era de 173.103.993 RON. În același proiect de divizare se arăta că valoarea activului societății este de 105.047.752 RON, iar capitalul social subscris și vărsat de 1.145.470,20 RON. Aceeași situație contabilă se regăsește și în raportul de expertiză pentru divizare întocmit de expert E. numit prin încheierea nr. 386856/21.07.2008 a judecătorului delegat din cadrul ONRC, raport de expertiză ce a avut în vedere situația contabilă din data de 31.05.2008 și potrivit căruia valoarea de piață a unei acțiuni era de 2.765,50 RON. Raportul de evaluare a fost întocmit în mod greșit întrucât a fost evaluat patrimoniul societății după divizare, ceea ce contravine dispozițiilor art. 134 din legea nr. 31/1990. Dacă legiuitorul ar fi dorit o evaluare a societății în urma divizării, ar fi menționat expres acest lucru în cuprinsul art. 134 din lege. Evaluarea trebuia raportată la momentul depunerii declarației de retragere întrucât aceasta este data la care s-a exercitat opțiunea de retragere.

La termenul din 10.05.2010 reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a învederat că solicită obligarea pârâtei la plata valorii de răscumpărare a acțiunilor deținute la societatea pârâtă, evaluarea urmând a se face în raport de patrimoniul pârâtei anterior divizării.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare, la data de 10.05.2010, prin care a invocat excepția lipsei de interes în ceea ce privește primul capăt de cerere și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 14146/15.10.2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x s-a admis în parte cererea precizată și pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 544.662,72 RON reprezentând valoarea de răscumpărare a 336 de acțiuni și 35.062,63 RON cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile articolului 134 din Legea nr. 31/1990 și raportul de expertiză întocmit în cursul judecății cauzei potrivit cu care valoarea acțiunilor deținute de reclamantă la societatea pârâtă, prin raportare la data de 13.09.2008, când a fost adoptată hotărârea AGEA de divizare a societății, este de 544.662,72 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, pârâta S.C. B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1192 din 03.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x s-a admis apelul formulat, s-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că s-a admis în parte acțiunea. A fost obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 368.965,60 RON reprezentând contravaloarea de răscumpărare a celor 336 acțiuni. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate cu privire la cheltuielile de judecată în fond. A fost obligată intimata la plata către apelanta pârâtă a sumei de 35.413,22 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel (onorariu de avocat, taxe de timbru, onorariu expert).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2015.

Prin decizia civilă nr. 1071/21.04.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x s-a admis recursul declarat de reclamantă, s-a casat decizia civilă nr. 1192 din 03.12.2014 și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de control judiciar a reținut în esență că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii încadrându-se astfel în ultima dintre cele trei ipoteze avute în vedere de legiuitor la edictarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru ca hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului, întrucât în argumentarea deciziei atacate instanța a avut în vedere considerentele deciziei civile nr. 231/16.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, într-o speță similară, aspect ce nu poate fi primit deoarece stabilirea faptelor se face prin raportare la probele cauzei pendinte, iar nu prin evaluarea indirectă a probelor unui alt dosar.

În mod nejustificat față de caracterul devolutiv al căii de atac cu a cărei soluționare a fost învestită, instanța de apel și-a însușit opinia separată a expertului-parte al apelantei-pârâte considerând că această opinie este în concordanță cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei în ceea ce privește cursul de schimb valutar referitor la aplicarea discount-ului pentru lichiditate.

Argumentele care au determinat instanța de apel să nu țină cont de concluziile expertului desemnat în cauză ca urmare a inconsecvenței concluziilor sale, față de împrejurarea că acesta a apreciat patru valori diferite în evaluarea pachetului de acțiuni, modificându-și concluziile privind clădirile aflate pe terenul din str. x după punctele de vedere ale expertului parte al reclamantei A., nu au suport legal, având în vedere că reconsiderarea concluziilor expertului ca urmare a răspunsului la obiecțiuni nu justifică înlăturarea probei, ci, cel mult, ordonarea unei contraexpertize.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2010*.

Rejudecând, după casare, apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A., prin decizia nr. 1571/14.10.2015 Curtea de Apel București a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 501.597,60 RON contravaloarea a 336 acțiuni și a obligat intimata-reclamantă la plata sumei de 34.413,22 RON cheltuieli de judecată.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2010** la data de 22.12.2016.

Prin decizia civilă nr. 673/2017 din 7 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 14146/15.10.2012 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost schimbată în parte sentința în sensul că s-a admis în parte cererea și a fost obligată pârâta la 501.597,60 RON contravaloare acțiuni. A fost obligată intimata-reclamantă la 34.413,22 RON cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin raportare la art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a observat că instanța de casare nu a stabilit probe de administrat de către instanța de apel și nici nu a dezlegat vreo problemă de drept (dezlegare care să se impună instanței de apel), ci a casat decizia anterioară a instanței de apel pentru un viciu formal, anume lipsa motivării soluției date. În atare împrejurări în speță s-a pus problema orientării instanței spre una din valorile indicate în raportul de expertiză efectuat în cauză.

Instanța de apel a apreciat că valoarea celor 336 de acțiuni în discuție este cea de 501.597,60 RON, iar reclamanta va avea dreptul la această valoare (deci pârâta va fi obligată să plătească reclamantei această sumă).

Motivele pentru care instanța de apel a apreciat că această valoare ilustrează valoarea reală a celor 336 de acțiuni sunt următoarele:

Valoarea reținută face parte din valorile indicate de către expertul desemnat F. (deci fiind vorba de o concluzie a unui expert, se poate recunoaște probei un caracter științific) în ultimul răspuns la ultimele obiecțiuni ale părților.

Apelanta nu a formulat nicio obiecție la ultimul răspuns la obiecțiuni întocmit de către expertul desemnat (a se vedea ultimele 2 încheieri înainte de prima decizie din apel în care termenul a fost acordat pentru luare la cunoștință a răspunsului la obiecțiuni). Pe cale de consecință apelanta nu mai poate contesta ulterior modalitățile de evaluare folosite de către expert (implicit nici valoarea activelor). Desigur că apelanta poate să critice această probă în sine, dar s-a reținut că în realitate apelanta își fundamentează apelul pe această probă (deci nu contestă forța probantă a raportului de expertiză și nici caracterul lămuritor al acestuia).

Instanța de apel a mai reținut că, așa cum rezultă din cererea intimatei-reclamantei de la CAB (prima judecată a apelului) au fost "însușite" obiecțiunile formulate de expertul-parte ce i-a fost încuviințat. Mergând pe această linie de idei s-a observat că la același volum, expertul parte al intimatei-reclamante mai susține doar următoarele obiecțiuni: neincluderea valorii clădirilor demolate din str. x, nr. 4, evaluarea inferioară a terenului de la aceeași adresă și evaluarea greșită a terenului din Biharia (Bihor). Prin urmare restul obiecțiunilor intimatei-reclamantei nu au mai fost analizate (fiind deja soluționate în cursul judecății apelului, chiar în mod pozitiv!).

În ceea ce privește neincluderea valorii clădirilor demolate din str. x, nr. 4, instanța a apreciat că în concret această modalitate de evaluare a activului societății pârâte a funcționat corect. Instanța a reținut aceasta deoarece este vădit că valoarea terenului nu era mărită de existența unei construcții valoroase, ci micșorată de prezența unei construcții vizate de o acțiune de demolare. Prin urmare aprecierea valorii ca față de un teren liber chiar a profitat reclamantei. Construcția nu era valoroasă (și nu aducea un veritabil spor de valuare în imobilul compus din terenul pe care îl ocupa și însăși construcția în discuție) nu pentru că nu putea fi utilizată (ca spațiu de birouri), ci pentru că uzul concret aducea un spor de valoare mai mic decât demolarea și oferirea terenului pentru construcția ansamblului hotelier la care s-a referit și expertul desemnat. Dacă nu ar fi fost așa într-adevăr planurile societății pârâte anterioare divizării (și deci litigiului) nu ar fi cuprins din 2006 intenția demolării.

În ceea ce privește evaluarea inferioară a terenurilor din str. x, nr. 4, București și com. Biharia (Bihor), instanța a constatat că practic expertul desemnat a utilizat metode rezonabile (de exemplu metoda comparativă) și criterii rezonabile de individualizare a valorii terenurilor între terenurile similare. Faptul că un alt evaluator nu este de acord cu toți termenii de calcul sau cu rezultatul (adică expertul încuviințat reclamantei nu este de acord cu expertul desemnat de instanță) nu este suficient prin el însuși să demonstreze nerealismul evaluării. Ținând seama că evaluarea nu are ca rezultat o valoare absolută, ci o valoare cu probabilitate ridicată de a fi reală (adică orice evaluare are un caracter relativ), instanța nu a găsit în afirmațiile expertului-parte al reclamantei fundamente suficient de serioase, atât importante ca rezultat procentual în cadrul evaluării, cât și demonstrate ca existente (de pildă expertul parte face niște aserțiuni pur teoretice și fără nicio probă asupra dezvoltării fără precedent a com. Biharia la nivelul anului 2008, an de criză notorie în domeniul imobiliar), pentru a da valoare aprecierii expertului parte în locul aprecierii făcute de expertul desemnat.

În concluzie, văzând că valoarea arătată mai sus nici nu a fost obiectată de către apelantă, iar obiecțiunile intimatei-reclamante nu pot fi primite, instanța s-a orientat către aceasta, motiv pentru care a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată și a admis în parte cererea reclamantei obligând pârâta la 501.597,60 RON contravaloare a 336 acțiuni.

Având în vedere prevederile art. 274 C. proc. civ.și faptul că intimata a pierdut apelul, instanța de apel a obligat pe intimata-reclamantă la 34.413,22 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și rejudecând, pe fondul apelului, să fie respins ca nefondat apelul declarat de intimata-pârâtă S.C. B. S.A. și menținută ca legală și temeinică sentința civilă nr. 14146/15.10.2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Cu privire la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel nu a arătat care sunt argumentele avute în vedere pentru a valoriza raportul de expertiză întocmit de dna expert F. în primul ciclu procesual al apelului, în condițiile în care în rejudecare, după casare, a pus în discuție necesitatea de a se raporta doar la probatoriul administrat în fața instanței de fond.

Apreciind incidența în cauză a dispozițiilor art. 311 alin. (1) și art. 315 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel trebuie să cerceteze din nou pricina asupra tuturor aspectelor de fapt și de drept și să se pronunțe asupra tuturor cererilor și excepțiilor formulate de părți. Pe cale de consecință, a considerat că doar probele administrate în fața instanței de fond trebuiau supuse analizei, nu și probele administrate în primul ciclu procesual al apelului. Or, în motivarea sumară a instanței de apel nu reiese nicio mențiune relativ la chestiunea supusă discuției și nici vreo argumentație care să justifice de ce nu se impune a se avea în vedere doar probele administrate în fața instanței de fond.

Astfel, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a nesocotit dispozițiile stabilite prin decizia de casare, pronunțând o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ. și a principiului aflării adevărului, fără a face aplicarea art. 129 alin. (5) din același cod.

O altă critică întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se referă la faptul că instanța de apel nu a a arătat care sunt argumentele avute în vedere atunci când a reținut că valoarea pachetului de acțiuni deținute de reclamanta este de 501.597,60 RON.

Recurenta a arătat că în dosarul instanței de apel este atașat " Suplimentul la Răspunsul la obiecțiunile din data de 17.09.2014 formulate la Raportul de expertiză ", întocmit de expertul judiciar F. care arată că valoarea unei acțiuni este de 1.521,77 RON și, în concluzie, valoarea pachetului de acțiuni deținut de reclamantă este de 511.314,72 RON.

Or, în lipsa unei motivări corespunzătoare, recurenta a susținut că nu cunoaște care este încrisul în raport de care instanța de apel a tras concluzia că valoarea pachetului de acțiuni deținut este de doar 501.597,60 RON, din decizia recurată reieșind că instanța de apel își însușește toate răspunsurile oferite de expertul judiciar desemnat cu privire obiecțiunile formulate de reclamantă.

Astfel, a considerat că instanța de apel nu a oferit nicio motivare în sensul înlăturării concluziilor exprimate de expertul judiciar în Suplimentul la obiecțiuni, fără a da eficiență ultimei valori exprimate de expertul judiciar.

Recurenta-reclamantă a mai susținut și faptul că instanța de apel nu a motivat în nici un fel soluția privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 34.413,22 RON și a nu a arătat din ce se compune această sumă.

A arătat, în esență, că în ceea ce privește onorariul de avocat pretins de apelanta -pârâtă, la dosar nu sunt înscrisuri doveditoare în acest sens.

Astfel, de la momentul 04.12.2013, asistența juridică a apelantului s-a realizat de către Societatea civilă profesională de Avocați " G.". În primul ciclu procesual al apelului, la ultimul termen de judecată (12.11.2014), apelanta a depus în dovedirea cheltuielilor de judecată solicitate, înscrisurile aflate la dosar apel. În mod greșit, instanța de apel a valorificat înscrisul reprezentat de Actul adițional nr. x la Contractul de asistență juridică nr. x din 08.05.2012, încheiat între Cabinet de Avocat "H." și B. S.R.L., întrucât Actul adițional face referire la un Contract de asistență juridică ce are o alta dată decât cel menționat în imputernicirea avocațială aflată la dosar apel, iar mare parte din activitățile juridice menționate în Actul adițional erau aceleași cu activitățile indicate în imputernicirea avocațială aflată la dosar apel.

La momentul 15.02.2013 când se pretinde că s-ar fi încheiat acel Act adițional, o parte din activitățile juridice menționate erau realizate (redactare, semnare, depunere cerere de apel, motive de apel, formulare cerere refacere raport de expertiză), iar unele din cererile ce vizau suspendarea provizorie a executării silite (încheierea din 11.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, Dosar nr. x), precum și cea a suspendării executării silite în cadrul apelului (încheierea din 23.01.2013) erau soluționate prin respingerea acestora.

În baza acestui act adițional, Cabinet de avocat " H." a emis factura nr. x/04.03.2013 în valoare de 10.825,69 RON (dosar apel), achitată de B. S.R.L. prin O.P. nr. x/14.10.2013.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că instanța de apel nu a făcut un examen minim a acestor înscrisuri care duc la concluzia evidentă că până la data de 04.12.2013, asistența juridică pentru B. a fost asigurată de Cabinet de avocat "H." prin avocat, H.

De asemenea, a arătat că onorariul avocațial în valoare de 10.825,69 RON era aferent unor activități care fuseseră deja realizate în baza Contractului de asistentă juridică nr. x/28.05.2012.

Recurenta a apreciat că nu poate fi obligată să suporte un onorariu avocațial pentru unele proceduri inițiate de B. (suspendarea provizorie a executării silite, suspendare a executării silite în cadrul apelului) care au fost respinse sau pentru unele proceduri extrajudiciare (formulare adresă executor, formulare acord de eșalonare plată debit, etc.). Totodată, onorariul avocațial este aferent actului adițional nr. x din 15.02.2013 la Contractul de asistență juridică din 08.05.2012 și nu la Contractul din 28.05.2012, așa cum se menționează la dosar apel.

Chiar și în situația în care s-ar fi încheiat un Act adițional valabil, onorariul avocațial trebuia redus în raport de serviciile juridice executate de dl. avocat H. în cadrul formei de exercitare a profesiei în cadrul cabinetului individual de avocatură, urmând a fi înlăturat onorariul perceput pentru procedurile respinse de instanță sau cele extrajudiciare.

În ceea ce privește înscrisurile aflate la dosar apel, recurenta a arătat că acestea reprezintă două facturi emise în luna noiembrie, respectiv decembrie 2013 de către expertul parte al apelantului, respectiv extrasele de plată interbancară efectuată de apelanta B.

A apreciat că onorariul expertului parte al apelantului B. este nepermis de mare, în contradicție cu onorariul expertului judiciar care a efectuat întreg Raportul de expertiză, solicitând instanței de recurs să procedeze la o reducere considerabilă a acestui onorariu perceput de expertul parte al apelantului, urmând a analiza că în raport de complexitatea activității prestate de acesta, sumele în cuantum de 5.520,23 RON, respectiv 5.496,67 RON sunt foarte mari. Instanța de apel a apreciat ca fiind suficient pentru expertul judiciar care a întocmit Raportul de expertiză și numeroasele răspunsuri la obiecțiuni, onorariul în cuantum de 5.000 RON și nu a motivat raționamentul pentru care a dispus ca expertul parte să fie remunerat cu mai mult în condițiile în care nu a realizat un Raport de expertiză distinct și care să servească cauzei, iar Raportul de expertiză judiciară a fost omologat în întregime de instanța de apel, care nu a îmbrățișat nici unul din punctele de vedere exprimate de expertul parte al apelantului B.

În susținerea acestor critici întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Achina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) care a subliniat rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, arătând că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă administrate în cauză sau cel puțin de a le aprecia.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a susținut că decizia recurată nu cuprinde motivele care au fost avute în vedere de instanța de apel în pronunțarea soluției de admitere a apelului și de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, încadrându-se astfel în prima teză avută în vedere de legiuitor la edictarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru ca hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului.

Recurenta-reclamantă a criticat decizia recurată și din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie, respectiv art. 134 din Legea nr. 31/1990.

A arătat că prin apelul formulat, apelanta a criticat metoda de calcul folosită în raportul de expertiză în stabilirea valorii unei acțiuni, care este în contradicție cu înscrisurile de la dosar, întrucât toate rapoartele de expertiză atașate la dosar, întocmite cu ocazia divizării societății B. S.A, fie în procedura instituită de art. 134 din Legea nr. 134/1990, precum și alte auditări contabile ale acestei societăți au în calcul valoarea patrimoniului societății în raport de care s-a stabilit valoarea unei acțiuni. Astfel, Raportul de expertiză judiciară întocmit la dispoziția instanței de apel a concluzionat că valoarea unei acțiuni este de 1.521,77 Iei, astfel că cele 336 de acțiuni ale reclamantei valorează 511.314,72 RON.

Recurenta a apreciat că în mod greșit instanța de apel nu a dat preferință Raportului de expertiză dispus de instanța de fond și efectuat de expertul judiciar I. care a aplicat și a folosit aceeași metodă de stabilire a valorii unei acțiuni ca cea folosită de expertul judiciar desemnat de instanța de apel. Expertul judiciar desemnat de instanța de apel a fost nevoit să revină asupra unor calcule, de vreme ce reclamanta combătea cu înscrisuri provenite fie de la apelantă, fie de la instanțe, aspectele incorecte sau incomplete pe care apelanta le prezenta expertului judiciar.

În continuare, recurenta-reclamantă a făcut referiri la calculele experților, la proiectul de divizare al societății pârâte, situația contabilă, evaluarea patrimoniului pârâtei după divizare, arătând că în temeiul art. 134 din Legea nr. 31/1990 și-a exprimat dreptul de a vinde societății pârâte acțiunile care le deținea, sens în care, în termen legal a depus prin BEJ Asociați "D." declarația de retragere nr. 385/07.10.2009 prin care solicita totodată ca la procedura de evaluare ce se va realiza să participe și un expert-parte al său.

A susținut că în momentul în care a solicitat contravaloarea dividendelor aferente exercițiului financiar 2006-2008 i s-a pus în vedere că nu mai poate beneficia de acestea, întrucât odată cu exprimarea opțiunii de retragere a pierdut calitatea de acționar și implicit toate prerogativele ce rezidă din aceasta.

De asemenea, recurenta a arătat că această reorganizare sub forma divizării a forțat-o, în calitate de acționar minoritar să se retragă, fiind în situația de a i se impune un preț care nu este în concordanță cu valoarea acțiunilor pe care le-a vândut către S.C. B. S.A. din data de 7 octombrie 2008, adică anterior divizării și, mai mult de atât este împovărată cu o serie de cheltuieli de judecată.

Pe de altă parte, nicio normă legală nu oprește accesul la justiție al acționarului care dorește să se retragă din societate în condițiile art. 134 și care reclamă încălcarea dispozițiilor legale în stabilirea prețului pentru acțiunile sale.

Recurenta a considerat că evaluarea trebuia raportată la momentul depunerii declarației de retragere, deoarece aceea este data la care reclamanta și-a exercitat opțiunea de retragere din societate, norma conținută în alin. (4) al art. 134 din lege având caracter imperativ. Intervenția judecătorului delegat și instituirea unei proceduri legale de stabilire a prețului se justifică prin necesitatea asigurării obiectivitătii și imparțialității în cadrul operației de evaluare, în acest mod fiind protejate atât interesul social, împotriva unei eventuale supraevaluări, cât și interesul celui care se retrage, împotriva unei eventuale subevaluări.

A arătat că potrivit raportului de expertiză contestat, valoarea de răscumpărare a unei acțiuni la data de 31.12.2008 a fost stabilită la suma de 467,33 RON, o subevaluare în comparație cu valoarea unei acțiuni la data de 31.05.2008 care se ridica la suma de 2.765,50 RON.

A solicitat instanței de recurs să aibă în vedere reaua-credință pe care a manifestat-o societatea pârâtă atunci când a evaluat o acțiune la prețul de doar 467,33 RON, față de prețul de 1.621,02 RON astfel cum a stabilit în mod corect expertul judiciar desemnat de instanța de fond.

Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au considerat, în baza Rapoartelor de expertiză contabile efectuate că, reclamanta trebuie să primească cu mult mai mult decât valoarea oferită de B., însă a susținut că este ilogic după aproape 7 ani de proces să fie obligată să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 34.000 RON, în condițiile în care s-a dovedit ca fondată acțiunea introdusă la instanță.

Recurenta-reclamantă a arătat că a dovedit pe deplin reaua-credintă a societății pârâte solicitând instanței să recurs să aprecieze justețea soluției dispuse de instanța de apel ca reclamanta să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 34.000 RON, în condițiile în care diferența de valoare a pachetului de acțiuni stabilit de instanța de fond față de instanța de apel este de 33.000 RON.

A mai apreciat recurenta și faptul că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 274 C. proc. civ. pentru a se stabili în sarcina sa obligația de a suporta cheltuielile de judecată suportate de intimata-pârâtă, în condițiile în care valoarea de răscumpărare a pachetului de acțiuni stabilită în calea de atac a apelului este cu mult superioară valorii oferite de B. în anul 2009.

De asemenea, a arătat că în situația în care va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată a solicitat instanței să facă aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. care permit reducerea onorariului de avocat.

Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Este nefondată critica subsumată acestui motiv de recurs privind aplicarea în mod greșit de către instanța de apel, în rejudecare, a dispozițiilor art. 134 din Legea nr. 31/1990.

Dispozițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată reglementează dreptul acționarilor de a se retrage din societate în situațiile prevăzute de alin. (1) lit. a) - d) ale acestui articol, precum și modalitățile în care se realizează această operațiune, dar și felul în care se poate stabili prețul ce trebuie plătit de societate pentru acțiunile celui ce exercită dreptul de retragere.

Într-adevăr, acest articol de lege vizează situația standard, când atât acționarul, cât și societatea, sunt mulțumiți de raportul făcut de către expertul numit de judecătorul delegat, însă, în situația în care aceștia contestă raportul, stabilirea drepturilor se face pe cale judecătorească, situație în care se aplică, pe de o parte, principiile de drept substanțial cu privire la drepturile ce se cuvin acționarului ce se retrage, iar pe de altă parte, regulile de drept procesual civil ce reglementează desfășurarea unui proces.

Din acest punct de vedere instanța de apel a făcut o corectă aplicare, atât a dispozițiilor de drept substanțial, cât și a dispozițiilor de drept procesual civil, administrând în fața sa probele ce au fost încuviințate în vederea soluționării litigiului.

Recurenta - reclamantă este, de fapt, nemulțumită de interpretarea dată de către instanța de apel probelor administrate, mai ales că a făcut referire la raportul de expertiză întocmit de către expertul judiciar F. desemnat în apel în primul ciclu procesual. Astfel, curtea de apel a arătat de ce a pronunțat soluția respectivă și a apreciat că suma de 511.314,72 RON ilustrează valoarea reală a celor 336 de acțiuni.

Reanalizarea deciziei recurate sub aspectul temeiniciei, adică al modului de reținere și interpretare a probelor, nu mai poate fi făcută în calea de atac, extraordinară, a recursului, deoarece pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, instanța de recurs putând face doar o analiză a legalității deciziei recurate.

Recurenta a făcut o amplă analiză a modului în care, atât prima instanță, cât și instanța de apel, au reținut valoarea per acțiune, ce a condus în final la stabilirea cuantumului prețului acțiunilor deținute de către reclamantă, însă aceste aspecte nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, după cum s-a arătat mai sus, respectivele critici neprivind legalitatea deciziei recurate, ci netemeinicia acesteia.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea recurată nu este motivată, nesocotind dispozițiile deciziei de casare nr. 1708 din 18 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x.

Înalta Curte reține că recurenta nu a mai susținut motivul privind lipsa motivării soluției instanței de apel cu privire la valoarea pachetului de acțiuni deținute ca fiind de 501.597,60 RON, întrucât prin încheierea din 22 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis cererea formulată de petentă și a îndreptat eroarea materială din cuprinsul și dispozitivul deciziei nr. 673/07.04.2017 a aceleiași instanțe, în sensul menționării sumei corecte de 511.314,72 RON.

Recurenta a criticat și faptul că instanța de apel nu a arătat care sunt argumentele avute în vedere pentru a valoriza raportul de expertiză întocmit de expert F. în primul ciclu procesual al apelului, în condițiile în care, după rejudecare, apelanta a solicitat instanței să se raporteze doar la probatoriul administrat în fața instanței de fond.

Or, aceste aspecte au fost deja examinate cu ocazia verificării incidenței motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând aprecierea materialului probator de instanța de apel, motiv pentru care excede examenului de legalitate specific căii de atac a recursului.

Este însă fondată critica privind nemotivarea de către instanța de apel a soluției privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 34.413,22 RON, neindicând motivele pentru care a acordat aceste cheltuieli, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Varianta lipsei motivării hotărârii poate fi acceptată doar atunci când, în lipsa oricăror considerente, nu se poate ști dacă soluția dată în apel este efectul sau nu al rezultatului cercetării capătului de cerere referitor la cheltuielile de judecată solicitate de partea care a câștigat procesul.

Dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că, "Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "Judecătorii nu pot micșora .orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut".

Așadar, în lumina acestor prevederi legale, câtă vreme partea care a câștigat procesul a învestit instanța cu cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, acesteia îi va reveni obligația de a administra dovezi care să justifice mențiunile referitoare la cheltuielile efectuate, de natură să convingă instanța de justețea susținerilor sale.

Acest raționament se justifică prin faptul că, instanța va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăților, iar hotărârea instanței reprezintă înscris justificativ și poate fi pusă în executare silită de către partea care a avansat aceste cheltuieli.

Realitatea cheltuielilor ține de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia, și concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa pentru a obține serviciul avocatului în funcție de calitatea acestuia, considerată ca o garanție a succesului său.

De asemenea, cu privire la celelalte cheltuieli de judecată, trebuie avut în vedere dacă acestea au ajutat la soluționarea cauzei în favoarea părții care le solicită.

Or, în speță, Înalta Curte apreciază că instanța de apel nu a examinat înscrisurile de la dosar care fac dovada efectuării cheltuielilor de judecată și nu a arătat din ce se compune suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Astfel, examinând actele și lucrările dosarului, taxa judiciară de timbru pe care apelanta-pârâtă trebuia să o achite în apel era de 972,40 RON, reprezentând 50% din taxa datorată la suma contestată, și anume 33.345,28 RON (544.662,72-511.314,72).

Instanța de apel nu a motivat raționamentul pentru care a dispus ca reclamanta să fie obligată la plata onorariului expertului parte al apelantei B., sumele, respectiv 5520,33 RON și 5496,67 RON, fiind deja suportate de apelantă în administrarea probei și trebuie să rămână în sarcina sa întrucât nu au fost încuviințate de instanță și, în consecință nu se vor acorda.

Văzând, pe de o parte, conținutul prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., dar, pe de altă parte, în limita pretențiilor admise și consistența criticilor de apel invocate de pârâtă, Înalta Curte, făcând deopotrivă aplicarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., va diminua cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată recurenta prin decizia atacată, la suma de 3.440 RON, considerând că în aceste limite ea este căzută în pretenții în raport cu partea adversă. Suma reprezintă parte din onorariul de avocat plătit în apel de partea pârâtă, iar nu și onorariu de expert, aceste din urmă costuri fiind deja suportate de apelantă în administrarea probei și trebuie să rămână în sarcina sa.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă, exclusiv sub aspectul cheltuielilor de judecată, și va modifica în parte decizia recurată, în sensul obligării intimatei reclamante A. de a plăti suma de 3.440 RON cheltuieli de judecată în apel, în loc de 34.413,22 RON, către apelanta - pârâtă S.C. B. S.A. prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență J. și va menține celelate dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 673/2017 din 7 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Modifică în parte decizia recurată în sensul că obligă pe intimata - reclamantă A. la plata sumei de 3.440 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în loc de 34.413,22 RON, către apelanta - pârâtă S.C. B. S.A. prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență J.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2018.