ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1708/2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VI-a civilă, la data de 2 februarie 2010, sub nr. x/3/2010, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA, solicitând instanței să dispună anularea raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de expert C. ca fiind realizat cu încălcarea dispozițiilor legale, efectuarea unei expertize judiciare evaluatoare pentru stabilirea valorii de răscumpărare a acțiunilor pe care reclamanta le deține în cadrul societății pârâte și obligarea pârâtei la plata valorii de răscumpărare a acțiunilor pe care le deține. La data de 6 mai 2010, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata valorii de răscumpărare a acțiunilor deținute la societatea pârâtă, evaluarea urmând a se face în raport de patrimoniul pârâtei anterior divizării.

Prin Sentința civilă nr. 14146 din 15 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2010, s-a admis în parte cererea precizată a reclamantei A., iar pârâta SC B. SA a fost obligată să plătească reclamantei suma de 544.662,72 lei reprezentând valoarea de răscumpărare a unui număr de 336 de acțiuni deținute de reclamantă la societatea pârâtă. De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 35.062,63 lei reprezentând cheltuieli de judecată. În argumentarea acestei soluții, prima instanță a reținut în esență incidența dispozițiilor art. 134 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, apreciind că valoarea acțiunilor deținute de reclamantă este cea indicată în raportul de expertiză întocmit în cursul judecății cauzei la instanță, de către expertul D. - de 544.662,72 lei -, întrucât evaluarea s-a făcut prin raportare la valoarea de la data de 13 septembrie 2008, când a fost adoptată hotărârea AGEA de divizare a societății.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1192 din 3 decembrie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/3/2010, a admis apelul pârâtei SC B. SA, a schimbat în parte Sentința nr. 14146 din 15 octombrie 2012 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei. Pârâta SC B. SRL a fost obligată la plata sumei de 368.965,60 lei reprezentând contravaloarea de răscumpărare a celor 336 acțiuni către reclamanta A.. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate cu privire la cheltuielile de judecată la prima instanță, iar intimata-reclamanta a fost obligată la plata sumei de 35.413,22 lei către apelanta-pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel (onorariu de avocat, taxe de timbru, onorariu expert). În argumentarea acestei soluții și după efectuarea unui nou raport de expertiză având ca obiectiv stabilirea valorii de piață a celor 336 acțiuni ale reclamantei, la data divizării pârâtei - 13 septembrie 2008-, conform art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, instanța de apel a constatat că este în imposibilitate să se refere la o valoare de evaluare exprimată în baza unui curs valutar corect, de vreme ce aceasta nu a mai fost exprimată. Prin urmare, instanța de apel și-a însușit opinia separată a expertului parte al pârâtei apreciind că valoarea pachetului de acțiuni este de 368.395,60 lei.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 1071 din 21 aprilie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/1/2015, a admis recursul reclamantei A. declarat împotriva Deciziei civile nr. 1192 din 3 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs a reținut în esență că în mod eronat instanța de apel și-a însușit opinia separată a expertului parte al reclamantei în ceea ce privește cursul de schimb valutar referitor la aplicarea discountului pentru lichiditate, cu ignorarea concluziilor expertizei efectuate în cauză. S-a mai reținut faptul că reconsiderarea concluziilor expertului nu justifică înlăturarea probei, ci cel mult ordonarea unei contraexpertize.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 1571 din 14 octombrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/3/2010* a admis apelul pârâtei SC B. SA, a schimbat Sentința nr. 14146 din 15 octombrie 2012 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 501.597,60 lei, reprezentând contravaloare de răscumpărare a unui număr de 336 de acțiuni, precum și la plata către apelantă a sumei de 34.413,22 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Prin încheierea de ședință din 10 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de A.

Împotriva acestei decizii cât și a încheierii din 10 februarie 2016, reclamanta A. a declarat recursuri, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. 6.1. Referitor la recursul promovat împotriva deciziei instanței de apel, în susținerea căruia au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii ca nefondat a apelului pârâtei și menținerea sentinței primei instanțe. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Astfel, instanța de apel nu a relevat argumentele avute în vedere pentru luarea în considerare a raportului de expertiză întocmit de expertul E. în primul ciclu procesual al apelului, în condițiile în care reclamanta a pus în discuție necesitatea raportării doar la probatoriul administrat în fața instanței de fond, în cauză fiind invocată incidența dispozițiilor art. 311 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, a fost nesocotit principiul adevărului, prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., decizia fiind pronunțată cu încălcarea art. 261 alin. (5) C. proc. civ. Totodată, instanța de apel nu a arătat care au fost argumentele avute în vedere atunci când a dat preferință valorii de 501.597,60 lei reprezentând contravaloarea de răscumpărare a acțiunilor pe care trebuia să o primească recurenta, iar în lipsa unei motivări corespunzătoare nu se cunoaște care este înscrisul în raport de care instanța de apel a stabilit valoarea pachetului de acțiuni. De altfel, din considerentele deciziei atacate se deduce că instanța de apel și-a însușit obiecțiunile reclamantei și răspunsurile oferite de expertul judiciar desemnat, însă fără a oferi vreo motivare cu privire la înlăturarea celorlalte concluzii exprimate de expertul judiciar în suplimentul la obiecțiuni. O altă critică vizează nemotivarea capătului de cerere privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 34.413,22 lei, instanța de apel nearătând din ce se compune această sumă și nici nu a examinat înscrisurile privind asistența juridică a pârâtei. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 134 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, context în care s-a arătat că în mod greșit instanța de apel nu a dat preferință raportului de expertiză dispus de prima instanță, prin care s-a aplicat și folosit aceeași metodă de stabilire a valorii unei acțiuni ca cea folosită de expertul judiciar desemnat de instanța de apel. Recurenta-reclamantă a mai arătat că dispozițiile art. 274 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, în condițiile în care valoarea de răscumpărare este superioară valorii oferite de pârâtă în anul 2009. 6.2. Recursul declarat împotriva încheierii din 10 februarie 2016 a Curții de Apel București a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii cererii de îndreptare eroare materială. În motivarea acestui recurs, s-a arătat în esență că instanța de apel a pronunțat o încheiere ce nu cuprinde motivele pe care se sprijină întrucât nu au fost arătate argumentele avute în vedere la soluționarea cererii de îndreptare eroare materială, fiind încălcate dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. Astfel, instanța de apel s-a limitat să facă trimitere la considerentele deciziei atacate, apreciind că odată declarată calea de atac a recursului nu se mai justifică cererea de îndreptare a erorii materiale.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă SC B. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență faptul că în rejudecare instanța de apel a admis apelul reclamantei ținând seama de probele administrate în cursul primului ciclu procesual, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Cu privire la modul de determinare a prețului pachetului de acțiuni, intimata-pârâtă a arătat faptul că suma de 501.597,60 lei este suma indicată de expertul contabil numit, iar nu o eroare materială sau de judecată. Referitor la cheltuielile de judecată pretins a fi nedovedite de intimata-pârâtă se solicită respingerea criticii. Cât privește critica vizând greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 134 din Legea nr. 31/1990, intimata-pârâtă a solicitat respingerea acesteia.

Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce urmează: Criticile recurentei aduse deciziei instanței de apel subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin prisma căruia s-a invocat ipoteza potrivit căreia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sunt întemeiate. Îndatorirea instanței de a-și motiva hotărârea, a cărei nerespectare este sancționată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., semnifică, în raport de cerințele impuse de art. 261 C. proc. civ. examinarea apărărilor părților, a argumentelor aduse, cu punctul de vedere al instanței față de fiecare argument, stabilirea în detaliu, a situației de fapt și încadrarea ci în drept, precum și raționamentul logico-juridic care a condus la adoptarea soluției. În speță, se constată că motivarea hotărârii instanței de apel nu răspunde acestor exigențe legale deoarece nu examinează efectiv apărările și susținerile părților referitoare la valorificarea expertizelor judiciare efectuate în cauză, ci doar stabilește în termeni generali faptul că valoarea celor 336 de acțiuni pe care reclamanta le-a deținut și a căror răscumpărare o solicită, este în sumă de 501.597 lei. Astfel, în lipsa unei motivări corespunzătoare nu se cunoaște care este raționamentul și înscrisul în raport de care instanța de apel a concluzionat că valoarea pachetului de acțiuni este de 501.597,60 lei. Totodată, din considerentele deciziei atacate se deduce că instanța și-a însușit obiecțiunile reclamantei și implicit răspunsurile oferite de expertul judiciar desemnai la expertiza judiciară omologată de instanța de apel, însă fără a fi arătat raționamentul cu privire la această preferință și de ce a fost înlăturată prima expertiză. În ceea ce privește obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 34.413,22 lei către pârâtă, se constată că instanța de apel nu a motivat acest capăt de cerere. Referitor la recursul declarat împotriva încheierii din 10 februarie 2016. prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, se reține că se impune admiterea acestuia ca o consecință a admiterii recursului declarat împotriva deciziei atacate. Nemotivarea hotărârii în privința aspectelor mai sus învederate împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanța de recurs în imposibilitatea de a putea analiza justețea soluției adoptate în întregul său. Față de cele ce preced, Înalta Curte făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și 5 raportat la art. 304 pct. 7 din același cod, va admite recursurile reclamantei A. declarate împotriva Deciziei civile nr. 1571 din 14 octombrie 2015 și încheierii din 10 februarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care le va casa și va trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare, situație în care nu se mai impune examinarea motivelor de recurs subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În rejudecare, în conformitate cu art. 315 alin. (3) C. proc. civ. vor fi avute în vedere toate cererile și apărările părților, urmând a fi administrate probele necesare și utile justei soluționări a cauzei.