ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3231/2010

Deliberând asupra recursului

comercial de față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 3888

din data de 11 martie 2009, pronunțată în dosarul nr. 39661/3/2007, judecătorul

fondului din cadrul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a respins,

ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții I.A., T.C.L., B.M. și N.A. în

contradictoriu cu pârâta SC S.I.I. SA (fostă SC B.P. SA).

În considerentele sentinței,

judecătorul fondului a reținut că reclamanții au solicitat să se constate

nulitatea absolută a hotărârii Adunări Generale nr. 1 din data de 08 octombrie 2007

a SC B.P. SA, prin care s-a aprobat proiectul de divizare parțială al

societății, apreciind că această hotărâre încalcă drepturile acționarilor

minoritari, cauza divizării este ilicită, scopul urmărit fiind ca pârâta să

rămână cu activele valoroase (imobile) și să înlăture acționarii minoritari.

Judecătorul a reținut că prin

hotărârea atacată s-a decis aprobarea proiectului de divizare al societății și

implicit divizarea SC B.P. SA, precum și reducerea capitalului social prin

anularea unui număr de 900.000 acțiuni, structura acționariatului fiind: B.I.L.

cu o cotă de participare la capitalul social de 99,99998 % și D.T. cu o cotă de

participare la capitalul social de 0,00002 %.

Judecătorul fondului a înlăturat

critica reclamanților referitoare la încălcarea drepturilor acționarilor

minoritari, reținând că divizarea urma a se realiza prin desprinderea unei

părți din patrimoniul societății vizate și transmiterea acesteia către o

societate înființată în acest scop, SC A.B. SA, iar în proiectul de divizare

s-a precizat că fiecare acționar care era de acord cu divizarea avea dreptul de

a-și exprima opțiunea sa cu privire la modul de alocare a numărului de acțiuni

deținute la societatea divizată, condițiile dealocare fiind prevăzute la art. 8.1

și 8.2. Din aceste clauze contractuale, s-a concluzionat că proiectul de

divizare a stabilit regulile de repartizare a acțiunilor societății beneficiare

către acționarii societății divizate, aceștia având dreptul de a stabili

numărul de acțiuni primite de la societatea beneficiară prin transmiterea unei

declarații către societatea divizată; această opțiune trebuia să respecte însă

regulile referitoare la numărul minim de acțiuni ce se alocă la societatea

beneficiară fiecăruia acționar care și-a exprimat opțiunea de a dobândi acțiuni

la societatea beneficiară, cele privind egalitatea dintre numărul total de

acțiuni pe care acționarul le-a deținut la societatea divizată și numărul total

de acțiuni deținut atât la societatea divizată cât și la societatea beneficiară

(în măsura în care există opțiune în acest sens), precum și regulile

referitoare la data limită de depunere a declarațiilor privitoare la modul de

alocare. În consecință, a fost înlăturată susținerea reclamanților în ce

privește caracterul ambiguu al expresiei „valid”, exprimarea validă a opțiunii

însemnând întocmirea unei declarații privind modul de alocare a acțiunilor cu

respectarea regulilor enunțate.

A fost înlăturată și susținerea

privind nulitatea dispoziției din proiectul de divizare prin care un acționar

al societății divizate pierde calitatea de acționar la societatea divizată și

este trecut acționar la societatea beneficiară, câtă vreme fiecare acționar are

dreptul de a decide prin declarația transmisă societății divizate să rămână

acționar la ambele societăți, dispoziția vizând doar situația în care

acționarul nu valorifică acest drept de opțiune.

A fost înlăturată și susținerea

privind nulitatea hotărârii, cauza ilicită a operațiunii de divizare, probele

administrate nedemonstrând că scopul urmărit la realizarea divizării l-ar fi constituit

eliminarea asociaților minoritari din societatea divizată. Susținerea

referitoare la faptul că în urma divizării singurul imobil din patrimoniul

societății a rămas în patrimoniul societății divizate, ulterior fiind vândut nu

a fost reținută, probele dovedind că la data aprobării divizării bunul nu se

mai afla în patrimoniul societății, fiind vândut anterior acestei date.

S-a mai reținut că divizarea este

fundamentată economic, proiectul de divizare precizând că scopul economic al

operațiunii îl constituie separarea activității de administrare a imobilelor

societății divizate într-o societate care să presteze aceste servicii contra

cost, atât către societatea divizată, cât și față de terțe societăți.

Sentința de fond a fost apelată de

reclamantul I.A., acesta solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței

în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Reclamantul a

criticat sentința de fond, apreciind că judecătorul a făcut o apreciere

superficială cu privire la încălcarea drepturilor acționarilor minoritari,

respectiv dreptul acționarului de a rămâne în societate și că acesta nu poate

fi obligat la prestații suplimentare.

Prin decizia comercială nr. 197 din

23 martie 2010, completul de judecată din cadrul Curții de Apel București, secția

a V-a comercială, a respins apelul declarat de reclamant, reținând că potrivit

proiectului de divizare, au fost acordate acționarilor care sunt de acord cu

divizarea dreptul de a-și exprima opțiunea cu privire la modul de alocare a

numărului de acțiuni deținute la societatea divizată și respectiv dreptul

acționarilor care nu sunt de acord cu divizarea de a se retrage din societate.

S-a apreciat că proiectul nu stabilește nici un fel de diferențe între

drepturile acordate acționarilor, și nici discriminări față de acționarii

minoritari.

Au fost înlăturate criticile

reclamantului vizând încălcarea prevederilor art. 117 din Legea nr. 31/1990,

convocarea fiind făcută cu respectarea prevederilor legale, precum și criticile

referitoare la lipsa cauzei licite a divizării, acesta cauză fiind prevăzută în

art. 2.3 din proiect.

Decizia de apel a fost recurată de

reclamantul I.A., acesta solicitând admiterea recursului și modificarea

hotărârilor pronunțate în cauză în sensul admiterii acțiunii.

Criticile reclamantului, subsumate

prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., s-au referit la:

- nemotivarea deciziei de apel,

completul de judecată neanalizând criticile sale referitoare la ignorarea de

către pârâtă a opțiunii sale de a rămâne acționar la societatea divizată,

precum și cele referitoare la încălcarea prevederilor art. 243

2

alin.

(4) din Legea nr. 31/1990 (privind faptul că între data întocmirii proiectului

de divizare și data adunării generale care a decis asupra divizării au

intervenit modificări substanțiale ale singurului activ imobiliar);

- pronunțarea hotărârii cu aplicarea

greșită a legii, judecătorii nepronunțându-se pe susținerile referitoare la

încălcarea prevederilor art. 948 pct. 5, cu aplicarea art. 966 – art. 968 C.

civ., ale art. 5 C. civ. și ale art. 136

1

din Legea nr. 31/1990,

aspecte ce au fost invocate atât la judecata în fond, cât și prin cererea de

apel.

Prin concluziile scrise depuse la

dosar, pârâta SC S.I.I. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

apreciind ca fiind temeinic motivată decizia de apel; cu privire la celelalte

critici, arată că reclamantul nu a invocat asemenea aspecte în apelul declarat

împotriva sentinței de fond, iar încălcarea prevederilor art. 243

2

alin.

(4) din Legea nr. 31/1990 a fost invocată doar prin cererea de recurs.

Nu au fost administrate probe în

această fază procesuală.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se

apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Este înlăturată critica

reclamantului referitoare la nemotivarea deciziei recurate, completul de apel

răspunzând tuturor criticilor formulate în cererea cu care a investit instanța.

Caracterul concis al motivării nu are valoarea unei nemotivări, așa cum susține

reclamantul, astfel încât critica nu poate fi reținută. Se reține totodată că

reclamantul nu a investit completul de apel cu o critică vizând ignorarea

opțiunii sale de a rămâne acționar la societatea divizată, astfel că susținerea

reclamantului că nu ar fi fost analizată o asemenea critică este nefondată.

De asemenea, reclamantul nu a

criticat faptul că s-au produs modificări substanțiale cu privire la singurul

activ imobiliar între data întocmirii proiectului de divizare și data adunării

generale care a decis asupra divizării, ci a susținut că fundamentarea

divizării a vizat buna administrare a acestui imobil, el fiind vândut anterior

datei aprobării proiectului de divizare. În consecință, nu se poate reține o

nemotivare a deciziei de apel, reclamantul neformulând o solicitare în acest

sens prin criticile aduse sentinței de fond

Cu privire la celelalte critici

formulate de reclamant și subsumate prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

respectiv pronunțarea hotărârii cu aplicarea greșită a legii, prin neanalizarea

susținerilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 948 pct. 5, cu

aplicarea art. 966 – 968 C. civ., ale art. 5 C. civ. și ale art. 136

1

din Legea nr. 31/1990, se reține că aceste aspecte nu au fost indicate în

cererea de apel, ca motive de netemeinicie ale sentinței de fond. În

consecință, nu poate fi reținută aplicarea greșită a legii, în lipsa unor

critici în fața completului de apel pe aceste considerente. Concret nu se poate

reține aplicarea greșită a legii de către completul de apel, dacă reclamantul

nu a formulat critici pe aspectele semnalate în recurs, completul de apel fiind

ținut a verifica situația de fapt și aplicarea legii de către prima instanță în

limitele cererii de apel, conform art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele reținute și

apreciindu-se legalitatea deciziei pronunțate de completul de apel, în temeiul art.

312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

reclamantul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate

și dovedite de intimata pârâtă SC S.I.I. SA, constând în plata onorariului de

avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul I.A. împotriva deciziei nr. 197 din 23 martie 2010 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Obligă recurentul la plata sumei de

4.300 lei, cheltuieli de judecată, către intimata pârâtă SC S.I.I. BUCUREȘTI cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 octombrie 2010.