ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3231/2010

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin sentința comercială nr. 3888 din data de 11 martie 2009, pronunțată în dosarul nr. 39661/3/2007, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții I.A., T.C.L., B.M. și N.A. în contradictoriu cu pârâta SC S.I.I. SA (fostă SC B.P. SA). În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârii Adunări Generale nr. 1 din data de 08 octombrie 2007 a SC B.P. SA, prin care s-a aprobat proiectul de divizare parțială al societății, apreciind că această hotărâre încalcă drepturile acționarilor minoritari, cauza divizării este ilicită, scopul urmărit fiind ca pârâta să rămână cu activele valoroase (imobile) și să înlăture acționarii minoritari.

Judecătorul a reținut că prin hotărârea atacată s-a decis aprobarea proiectului de divizare al societății și implicit divizarea SC B.P. SA, precum și reducerea capitalului social prin anularea unui număr de 900.000 acțiuni, structura acționariatului fiind: B.I.L. cu o cotă de participare la capitalul social de 99,99998 % și D.T. cu o cotă de participare la capitalul social de 0,00002 %. Judecătorul fondului a înlăturat critica reclamanților referitoare la încălcarea drepturilor acționarilor minoritari, reținând că divizarea urma a se realiza prin desprinderea unei părți din patrimoniul societății vizate și transmiterea acesteia către o societate înființată în acest scop, SC A.B. SA, iar în proiectul de divizare s-a precizat că fiecare acționar care era de acord cu divizarea avea dreptul de a-și exprima opțiunea sa cu privire la modul de alocare a numărului de acțiuni deținute la societatea divizată, condițiile dealocare fiind prevăzute la art. 8.1 și 8.2.

Din aceste clauze contractuale, s-a concluzionat că proiectul de divizare a stabilit regulile de repartizare a acțiunilor societății beneficiare către acționarii societății divizate, aceștia având dreptul de a stabili numărul de acțiuni primite de la societatea beneficiară prin transmiterea unei declarații către societatea divizată; această opțiune trebuia să respecte însă regulile referitoare la numărul minim de acțiuni ce se alocă la societatea beneficiară fiecăruia acționar care și-a exprimat opțiunea de a dobândi acțiuni la societatea beneficiară, cele privind egalitatea dintre numărul total de acțiuni pe care acționarul le-a deținut la societatea divizată și numărul total de acțiuni deținut atât la societatea divizată cât și la societatea beneficiară (în măsura în care există opțiune în acest sens), precum și regulile referitoare la data limită de depunere a declarațiilor privitoare la modul de alocare.

În consecință, a fost înlăturată susținerea reclamanților în ce privește caracterul ambiguu al expresiei „valid”, exprimarea validă a opțiunii însemnând întocmirea unei declarații privind modul de alocare a acțiunilor cu respectarea regulilor enunțate. A fost înlăturată și susținerea privind nulitatea dispoziției din proiectul de divizare prin care un acționar al societății divizate pierde calitatea de acționar la societatea divizată și este trecut acționar la societatea beneficiară, câtă vreme fiecare acționar are dreptul de a decide prin declarația transmisă societății divizate să rămână acționar la ambele societăți, dispoziția vizând doar situația în care acționarul nu valorifică acest drept de opțiune.

A fost înlăturată și susținerea privind nulitatea hotărârii, cauza ilicită a operațiunii de divizare, probele administrate nedemonstrând că scopul urmărit la realizarea divizării l-ar fi constituit eliminarea asociaților minoritari din societatea divizată. Susținerea referitoare la faptul că în urma divizării singurul imobil din patrimoniul societății a rămas în patrimoniul societății divizate, ulterior fiind vândut nu a fost reținută, probele dovedind că la data aprobării divizării bunul nu se mai afla în patrimoniul societății, fiind vândut anterior acestei date. S-a mai reținut că divizarea este fundamentată economic, proiectul de divizare precizând că scopul economic al operațiunii îl constituie separarea activității de administrare a imobilelor societății divizate într-o societate care să presteze aceste servicii contra cost, atât către societatea divizată, cât și față de terțe societăți.

Sentința de fond a fost apelată de reclamantul I.A., acesta solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Reclamantul a criticat sentința de fond, apreciind că judecătorul a făcut o apreciere superficială cu privire la încălcarea drepturilor acționarilor minoritari, respectiv dreptul acționarului de a rămâne în societate și că acesta nu poate fi obligat la prestații suplimentare. Prin decizia comercială nr. 197 din 23 martie 2010, completul de judecată din cadrul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a respins apelul declarat de reclamant, reținând că potrivit proiectului de divizare, au fost acordate acționarilor care sunt de acord cu divizarea dreptul de a-și exprima opțiunea cu privire la modul de alocare a numărului de acțiuni deținute la societatea divizată și respectiv dreptul acționarilor care nu sunt de acord cu divizarea de a se retrage din societate.

S-a apreciat că proiectul nu stabilește nici un fel de diferențe între drepturile acordate acționarilor, și nici discriminări față de acționarii minoritari. Au fost înlăturate criticile reclamantului vizând încălcarea prevederilor art. 117 din Legea nr. 31/1990, convocarea fiind făcută cu respectarea prevederilor legale, precum și criticile referitoare la lipsa cauzei licite a divizării, acesta cauză fiind prevăzută în art. 2.3 din proiect. Decizia de apel a fost recurată de reclamantul I.A., acesta solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârilor pronunțate în cauză în sensul admiterii acțiunii. Criticile reclamantului, subsumate prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., s-au referit la: - nemotivarea deciziei de apel, completul de judecată neanalizând criticile sale referitoare la ignorarea de către pârâtă a opțiunii sale de a rămâne acționar la societatea divizată, precum și cele referitoare la încălcarea prevederilor art. 243 2 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 (privind faptul că între data întocmirii proiectului de divizare și data adunării generale care a decis asupra divizării au intervenit modificări substanțiale ale singurului activ imobiliar); - pronunțarea hotărârii cu aplicarea greșită a legii, judecătorii nepronunțându-se pe susținerile referitoare la încălcarea prevederilor art. 948 pct. 5, cu aplicarea art. 966 – art. 968 C. civ., ale art. 5 C. civ.

și ale art. 136 1 din Legea nr. 31/1990, aspecte ce au fost invocate atât la judecata în fond, cât și prin cererea de apel. Prin concluziile scrise depuse la dosar, pârâta SC S.I.I. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca fiind temeinic motivată decizia de apel; cu privire la celelalte critici, arată că reclamantul nu a invocat asemenea aspecte în apelul declarat împotriva sentinței de fond, iar încălcarea prevederilor art. 243 2 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 a fost invocată doar prin cererea de recurs. Nu au fost administrate probe în această fază procesuală. Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: Este înlăturată critica reclamantului referitoare la nemotivarea deciziei recurate, completul de apel răspunzând tuturor criticilor formulate în cererea cu care a investit instanța.

Caracterul concis al motivării nu are valoarea unei nemotivări, așa cum susține reclamantul, astfel încât critica nu poate fi reținută. Se reține totodată că reclamantul nu a investit completul de apel cu o critică vizând ignorarea opțiunii sale de a rămâne acționar la societatea divizată, astfel că susținerea reclamantului că nu ar fi fost analizată o asemenea critică este nefondată. De asemenea, reclamantul nu a criticat faptul că s-au produs modificări substanțiale cu privire la singurul activ imobiliar între data întocmirii proiectului de divizare și data adunării generale care a decis asupra divizării, ci a susținut că fundamentarea divizării a vizat buna administrare a acestui imobil, el fiind vândut anterior datei aprobării proiectului de divizare.

În consecință, nu se poate reține o nemotivare a deciziei de apel, reclamantul neformulând o solicitare în acest sens prin criticile aduse sentinței de fond Cu privire la celelalte critici formulate de reclamant și subsumate prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pronunțarea hotărârii cu aplicarea greșită a legii, prin neanalizarea susținerilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 948 pct. 5, cu aplicarea art. 966 – 968 C. civ., ale art. 5 C. civ. și ale art. 136 1 din Legea nr. 31/1990, se reține că aceste aspecte nu au fost indicate în cererea de apel, ca motive de netemeinicie ale sentinței de fond. În consecință, nu poate fi reținută aplicarea greșită a legii, în lipsa unor critici în fața completului de apel pe aceste considerente.

Concret nu se poate reține aplicarea greșită a legii de către completul de apel, dacă reclamantul nu a formulat critici pe aspectele semnalate în recurs, completul de apel fiind ținut a verifica situația de fapt și aplicarea legii de către prima instanță în limitele cererii de apel, conform art. 295 alin. (1) C. proc. civ. Pentru considerentele reținute și apreciindu-se legalitatea deciziei pronunțate de completul de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ., reclamantul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite de intimata pârâtă SC S.I.I. SA, constând în plata onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva deciziei nr. 197 din 23 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Obligă recurentul la plata sumei de 4.300 lei, cheltuieli de judecată, către intimata pârâtă SC S.I.I. BUCUREȘTI cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2010.