ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2916/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin

sentința comercială nr. 11583 din 17 octombrie 2005 a respins ca neîntemeiată

cererea formulată de reclamantul B.G. domiciliat în București în contradictoriu

cu pârâta SC L.B. SA cu sediul social în București.

În fundamentarea acestei

soluții, instanța de fond a reținut că între pârâta SC L.B. SA, sucursala Băneasa,

în calitatea de împrumutător pe de o parte și SC S.C. SRL pe de altă parte, în

calitatea de împrumutat s-a încheiat contractul de credit din 15 septembrie

2004 prin care pârâta a acordat împrumutatului suma de 9.500.000.000 rol.

Această obligație de

restituire a creditului a fost garantată prin constituirea unui drept de

ipotecă asupra imobilului situat în București, prin contract de garanție reală

imobiliară autentificat din 15 septembrie 2004 încheiat între pârâtă, în

calitate de creditor și reclamantul B.G., în calitate de garant și proprietar

al bunului ipotecat.

Conform clauzei 3.1 din

contractul de garanție „în cazul în care debitorul nu își va executa obligația

de a restitui integral și la termen creditul și/sau dobânzile aferente, banca

va putea proceda la executarea ipotecii în scopul îndestulării creanței sale”.

Reclamantul a apreciat ca

fiind abuzive clauzele referitoare la declararea scadenței anticipate a

creditului și cele referitoare la dreptul băncii de a calcula dobândă majorată,

considerând aplicabile dispozițiile Legii nr. 193/2000.

Art. 4 alin. (1) din Legea nr.

193/2000 prevede că o clauză contractuală va fi considerată abuzivă dacă, prin

ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul

consumatorului și contrar cerințelor băncii cedente, un dezechilibru

semnificativ între drepturile și obligațiile părții. În raport de această

prevedere, judecătorul fondului a apreciat ca neîntemeiată cererea

reclamantului, cu următoarele considerente: nu este abuzivă clauza 8.2 din

contract ce se referă la perceperea unei dobânzi majorate cu 125% din dobânda

curentă pe an, clauza vizând majorarea dobânzii anuale datorate cu 125% din

dobânda curentă, respectiv cu 6,75% mai mare decât cea stabilită contractual,

iar nu așa cum susține reclamantul că dobânda anuală se majorează cu 125%.

Nu sunt abuzive nici

clauzele 6.2 și 8.3 nu pot fi considerate ca abuzive, nefiind reținută susținerea

reclamantului în sensul că banca își rezervă dreptul de a modifica procentul de

dobândă, fără ca debitorii să poată invoca neluarea la cunoștință a noului

procent și a noului plan de rambursare. Din analiza celor două clauze rezultă

că decizia de modificare a dobânzii este comunicată împrumutatului, noul plan

putând fi solicitat de această ultimă persoană o dată cu luarea la cunoștință a

modificării aduse dobânzii.

Nici clauza 15 și cea

menționată sub nr. 1.4 nu sunt abuzive, ele vizând dreptul băncii de a declara

scadența anticipată a creditului doar în prezența unor fapte culpabile ale

împrumutatului cu consecințe asupra posibilității băncii de a recupera creditul

ori de a executa garanțiile. De asemenea, nu se poate aprecia ca fiind abuzive

aceste clauze, chiar în situația inexistenței unei clauze privind dreptul

debitorilor de a achita anticipat creditele unei clauze privind dreptul

debitorilor de a achita anticipat creditele, nefiind îndeplinită cerința legală

de a exista un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile

părților. A fost înlăturată apărarea reclamantului cu privire la încălcarea

dispozițiilor O.G. nr. 9/2000, stabilirea unei dobânzi penalizatoare plătibile

doar în cazul depășirii termenului scadent nu echivalează cu o capitalizare a

dobânzii.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin decizia nr. 77 din 13 februarie 2008 a respins ca

neîntemeiat apelul declarat de apelantul B.G. împotriva sentinței nr. 11583 din

17 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

prin preluarea, în esență, a argumentelor expuse de prima instanță.

Împotriva deciziei nr. 77

din 13 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

a promovat recurs reclamantul B.G., care a criticat această hotărâre

judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în temeiul art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei

atacate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată.

Intimata - pârâtă SC L.B. SA

București a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile aduse în

cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca

nefondat recursul reclamantului pentru următoarele considerente.

Cu certitudine că

reclamantul B.G., prin cererea de chemare în judecată, precizată la termenul

din 5 septembrie 2007, a cerut anularea clauzelor contractuale, pe care le-a

considerat abuzive, respectiv art. 8.2 astfel cum a fost modificată prin actul

adițional din 16 decembrie 2005, art. 8.3 coroborată cu art. 6.2, art. 15 și art.

16.4, întrucât contractul nu prevede și pentru împrumutat și garanți dreptul de

a achita anticipat suma datorată.

Este adevărat că domeniul de

aplicare al Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele

încheiate cu consumatorii reglementează în art. 4 alin. (1) că o clauză

contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată

abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract,

creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un

dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Din verificarea întregii

documentații, apare fără echivoc, că toate clauzele contractului de credit din 15

septembrie 2004 modificat prin actele adiționale din 10 decembrie 2004 și 16

decembrie 2005 nu sunt circumscrise caracterului abuziv la care face referire

conținutul Legii nr. 193/2000. Așa cum a motivat instanța de apel, amplu

documentat și bine argumentat, prin libera lor manifestare de voință, părțile

au acceptat clauze contractuale, care impun drepturi și obligații reciproce,

specifice creditării, cu garanții care au ca finalitate executarea cu bună

credință a obligației de restituire a sumei de bani împrumutată.

Pentru aceste rațiuni

urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantului B.G. împotriva deciziei nr.

77 din 13 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

nefiind îndeplinită nicio cerință prevăzută de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 77 din 13 februarie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 16 octombrie 2008.