ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3136/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 7 decembrie 2010 reclamantul C.I.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta R.B. SA să se dispună: 1. recunoașterea contractului ca fiind ipotecar încadrat pe dispozițiile Legii nr. 190/1999 modificată și completată prin O.U.G. nr. 201/2001 și Legea nr. 34/2006; 2. constatarea ratei dobânzii ca fiind L. și recalcularea ratelor lunare în raport de aceasta (potrivit Actului adițional la contract, dobânda variabilă este formată în prezent din dobânda de referință variabilă la care se adaugă 6,71 p.p. această dobândă fiind abuzivă și contrară dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000); 3. obligarea pârâtei R.B.

SA să-i comunice graficul de rambursare aferent Contractului de Credit Garantat cu Ipotecă, în care să fie indicată dobânda curentă ca fiind L.; 4. constatarea caracterului abuziv și implicit nulitatea: - clauzelor care permit băncii stabilirea în mod unilateral a cuantumului dobânzii/marjei; - clauzelor care reglementează perceperea unui comision de administrare lunar la valoarea inițială a creditului; - clauzelor care reglementează perceperea unui comision de acordare a creditului; - clauzelor care permit băncii declararea scadenței anticipate a creditului și a ordinii recuperării creanțelor; - clauzelor prin care este obligat să asigure bunul imobil la un asigurător agreat de bancă; 5. restituirea comisionului de acordare de 2,2% conform Legii nr. 190/1999; 6. stabilirea și recalcularea comisionului de administrare de 0,15%, ca procent la soldul creditului și nu la total credit inițial acordat (Legea nr. 190/1999); 7. în urma expertizei contabile să-i fie restituite toate sumele plătite abuziv.

La data de 25 ianuarie 2011 reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune, în sensul evaluării în concret a petitului nr. 5 al acțiunii introductive, petit accesoriu cererii principale, astfel: comisionului de procesare (acordare) de 2,2% este în cuantum de 668,8 C. conform art. 1.1. b) din contractul de credit și poate fi estimat la suma de 2.187,18 RON (curs valutar 3,2703 RON/CHF curs BNR 24 ianuarie 2011). Prin Sentința civilă nr. 1729/2011, Tribunalul Brașov a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.I.G., în contradictoriu cu pârâta R.B. SA și în consecință a constatat caracterul abuziv al clauzelor inserate în Contractul de credit bancar din 9 iulie 2007 la art. 3.1 lit. b), 3.2 teza a II-a, 3.3 teza a II-a și 11.4 teza a II-a - cu privire la dobânda revizuibilă, și la art. 8 pct. 8.1, 8.2 și 8.3 și la art. 9 teza a II-a - cu privire la declararea scadenței anticipate a creditului și a dispus anularea clauzelor descrise mai sus.

Totodată, a respins restul pretențiilor reclamantului și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 2.400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că între reclamantul C.I.G. și pârâta R.B. SA s-a încheiat Contractul de credit din 9 iulie 2007 în valoare de 31.068,8 CHF, din care 30.400 CHF va fi utilizat pentru nevoi personale nenominalizate, iar 668,8 CHF va fi utilizat pentru achitarea comisionului de procesare datorat în baza prezentului Contract. Creditul este acordat pentru o perioadă de 300 luni, de la data utilizării creditului până la scadența finală, astfel cum este aceasta specificată în Graficul de rambursare.

Reclamantul a solicitat să se constate că prezentul contract este unul ipotecar, cu rata dobânzii ca fiind L., să i se recalculeze rate lunare în raport de această dobândă, să i se comunice graficul de rambursare, să se constate caracterul ilicit al unor clauze din contract, să i se restituie comisionul de acordare și să i se rectifice comisionul de administrare credit. Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori reprezintă actul normativ care transpune și implementează Directiva 93/13/CEE, iar prin art. 1 alin. (3) se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Cu privire la incidența acestui act normativ, instanța, având în vedere obiectul contractelor de credit, a reținut că această lege este pe deplin aplicabilă, alături de dispozițiile generale privind protecția consumatorilor, cuprinse în O.G.

nr. 21/1992. Nu s-a reținut incidența Legii nr. 190/1999, deoarece aceasta privește creditul ipotecar pentru investiții imobiliare și nici a O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, întrucât acest act a apărut ulterior încheierii convenției dintre reclamant și bancă iar dispozițiile art. 95 exclud incidența anumitor dispoziții din ordonanță cu privire la contractele în curs de derulare, dând astfel eficiență principiului neretroactivității legii. Cu privire la dovada negocierii clauzei, s-a reținut că art. 4 alin. (3) teza finală instituie în sarcina comerciantului această obligație, respectiv, în speța de față, în sarcina băncii.

A. în ceea ce privește clauzele inserate în Contractul de credit bancar din 9 iulie 2007 la art. 3.1 lit. b), 3.2 teza a II-a, 3.3 teza a II-a și 11.4 teza a II-a - toate cu privire la dobânda revizuibilă, instanța de fond a reținut că banca nu a făcut dovada că ar fi negociat aceste clauze așa încât acestea apar ca abuzive. Deși clauzele menționate privesc obiectul principal al celor două contracte (dobânda făcând parte din preț iar prețul reprezintă obiectul principal al contractului) și deși, în aparență, acestea au fost redactate în mod clar, instanța constată că, de fapt, față de lipsa unor criterii obiective de stabilire a dobânzii de referință variabilă, în esență, clauzele nu sunt definite într-un mod inteligibil pentru consumator, fiind încălcate, în acest mod, dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, limbajul folosit nefiind unul ușor inteligibil.

La această concluzie se ajunge și dacă se au în vedere dispozițiile art. 9 ind. 3 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 21/1992. Instanța a constatat că niciuna din cerințele prevăzute de textul de lege nu este îndeplinită de clauzele în discuție, prevăzută de articolele din contract descrise mai sus, câtă vreme se reține că "Rata dobânzii curente devine revizuibilă, banca putând modifica valoarea acesteia în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de creditare a băncii, urmând să aducă la cunoștință împrumutatului noua rată a dobânzii în modalitățile menționate în Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare". Nu există, deci, nici un element la care împrumutatul să se raporteze, dimpotrivă, variația ratei dobânzii apare ca fiind dependentă de voința băncii.

Doar prin întâmpinarea și, respectiv, nota de ședință ce însoțește graficele de rambursare atașate la dosar, pârâta a arătat că dobânda variabilă de 6,9% s-a menținut și după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, diferența fiind doar modalitatea de exprimare (L. + marjă). Toți acești factori, trecând peste faptul că nu sunt indicați în contract, nu reprezintă niște criterii obiective, susceptibile de a fi verificate și înțelese de un consumator fără cunoștințe minime despre finanțe, piața monetară și evoluția acestora, limbajul fiind departe de a fi "ușor inteligibil", așa cum impun, imperativ, dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000. Față de considerentele expuse, a fost admis capătul de cerere care vizează clauzele referitoare la dobânda variabilă, în sensul că s-a constatat că respectivele clauze sunt abuzive.

B. în privința clauzei prevăzute de art. 8 pct. 8.1, 8.2 și 8.3 și la art. 9 teza a II-a - cu privire la declararea scadenței anticipate a creditului, s-a reținut caracterul abuziv al acestor clauze, determinat de dezechilibrul semnificativ pe care l-au creat aceste clauze între drepturile băncii și obligațiile reclamantului.

Dezechilibrul creat între drepturile și obligațiile părților s-a considerat a fi evident atâta vreme cât banca poate să declare scadența anticipată și să se piardă beneficiul rambursării creditului în rate, pentru "orice caz de culpă și pentru încălcarea oricăror obligații contractuale", poate să-și aleagă modalitatea de executare silită, deci inclusiv creanța băncii asupra reclamantului poate fi cesionată oricărei societăți comerciale, chiar și unei societăți nebancare, supusă nu normelor speciale din domeniul bancar, ci normelor generale, astfel că reclamantul nu mai este la adăpostul nici al legislației specifice din domeniul protecției consumatorilor și nici la adăpostul convenției încheiate cu banca.

Totodată, constituirea de garanții imobiliare și asigurări, deși au fost făcute de împrumutat pe cheltuiala sa, nu își mai găsesc eficiența, acesta fiind pus într-o poziție de inferioritate față de bancă, fiind evident dezechilibrul semnificativ dintre părțile contractante. Raportat considerentelor expuse, a fost admis capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al acestor clauze. C. Referitor la clauzele care permit băncii să stabilească suplimentar o dobândă majorată, cuprinsă în art. 3 pct. 3.4 și art. 11.4 din contract, instanța a reținut că aceste clauze sunt clare și cuprind elemente de raportare, ce pot fi cu ușurință verificate de consumator. Astfel, se reține în contract că rata dobânzii majorate este alcătuită din rata dobânzii curente + 7,5 puncte procentuale; de asemenea, sunt menționate condițiile în care împrumutatul este sancționat cu această dobândă majorată, respectiv pentru sumele datorate și neplătite la scadență.

Clauza care reglementează perceperea unui comision de administrare lunar la soldul creditului, cuprinsă în dispozițiile art. 3 pct. 3.7 din contract sunt, de asemenea, clare, comisionul fiind de 0,15%/lună, calculat la valoarea soldului creditului, iar nu la valoarea inițială a creditului, așa cum a susținut reclamantul. La fel și clauza privind comisionul de acordare (procesare) a creditului, cuprinsă în art. 1 pct. 1.1 b, art. 2 pct. 2.4 și art. 3 pct. 3.5 apar ca fiind clare, acest comision fiind calculat de la acordare, valoarea fixă a acestuia, de 668,8 CHF, fiind inclusă în contract.

Cu privire la clauzele prevăzute de art. 5 pct. 5.5, referitoare la obligația de a se asigura bunul imobil la un asigurător agreat de bancă și aceea cuprinsă în art. 6 lit. n), referitoare la aducerea de garanții suplimentare, în cazul în care valoarea acestora scade din orice motive, nu se arată de către reclamant care ar fi motivele pentru care aceste clauze sunt abuzive și nici nu rezultă cu ce este prejudiciat dacă asigurarea se face la un asigurător agreat de bancă. Chiar și în ipoteza în care s-ar admite că toate aceste ultime clauze nu a fost negociate, s-a reținut că, doar acest lucru, nu conduce, automat, la constatarea caracterului abuziv, câtă vreme clauzele sunt clar definite, putând fi cu ușurință înțelese.

Din aceste motive, au fost respinse aceste capete de cerere cu privire la constatarea caracterului abuziv al acestor clauze, de restituire a comisionului acordare și de rectificare a comisionului de administrare, ca nefondate. D. Cererea de obligare a pârâtei la comunicarea graficului de rambursare nu a fost admisă, pe de o parte deoarece, așa cum s-a reținut mai sus, instanța nu are indicii față de care să stabilească dobânda, ci aceasta va trebui negociată de părți, prin act adițional, iar, pe de altă parte, la dosar s-a depus o simulare de grafic de rambursare, în condițiile pe care le-a impus banca pe timpul soluționării litigiului, care a fost comunicat reclamantului, deci obligarea la comunicarea respectivului grafic de rambursare nu se mai justifică.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, iar prin Decizia civilă nr. 21/Ap din 6 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția autorității de lucru judecat pentru capătul de cerere prin care s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinsă la art. 8 pct. 8.1 din contractul de credit încheiat între părți și s-a admis în parte apelul declarat de pârâta R.B. SA București împotriva Sentinței civile nr. 1729/C din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a înlăturat din dispozitivul sentinței mențiunea constatării caracterului abuziv al clauzei inserată în contractul de credit bancar la art. 8 pct. 8.1., fiind păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele: Privitor la excepția autorității de lucru judecat față de capătul de cerere prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinsă la art. 8.1 din contractul de credit încheiat între părți, instanța de apel a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, sub nr. de Dosar 859/197/2011, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Brașov și intimatul din prezenta cauză au solicitat instanței de judecată să constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale cuprinse la art. 3.3 și art. 8.1 din contractul de credit din 9 iulie 2007. Prin Sentința civilă nr. 8050 din 27 iunie 2011 Judecătoria Brașov a admis acțiunea și a constatat caracterul abuziv al clauzelor mai sus menționate.

Împotriva sentinței s-a formulat recurs de către pârâtă, iar Tribunalul Brașov a admis recursul și a modificat în parte sentința instanței de fond în sensul înlăturării constatării caracterului abuziv al dispoziției art. 8.1 din contractul de credit și a menținut celelalte dispoziții. Prin urmare, în contextul celor reținute, Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1201 C. civil corelate cu art. 166 C. proc. civ. și în consecință, va admite excepția autorității de lucru judecat pentru capătul de cerere prin care s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinsă la art. 8 pct. 8.1 din contractul de credit încheiat între părți, urmând a schimba în parte în acest sens, sentința instanței de fond.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a considerat criticile nefondate deoarece, analizând conținutul clauzelor referitoare la dobânda revizuibilă, prin prisma dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 și a dispozițiilor art. 93 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 21/1992, acestea au fost constatate corect de instanța de fond ca având caracter abuziv, variația ratei dobânzii astfel cum rezultă din clauzele inserate în acest sens în contractul de credit, fiind dependentă de voința băncii. Motivul prevăzut în contract, referitor la intervenirea unor schimbări în evoluția pieței financiare sau în politica de creditare a băncii, trebuie să fie clar descris, oferindu-i clientului posibilitatea să știe de la început dacă acea situație se va produce, acesta având libertatea de a rezilia contractul.

Motivul trebuie limpede arătat și determinat, clauza contractuală să fie caracterizată prin previzibilitate, astfel încât clientul (reclamantul) să poată anticipa dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce. S-a reținut că nu există nici un criteriu sau element de referință susceptibil de verificare din partea împrumutatului pentru a calcula dacă majorarea este necesară și proporțională cu scopul urmărit de creditor, astfel că, simpla inserare a clauzelor referitoare la dobânda revizuibilă nu îndeplinesc cerințele mai sus reținute, fiind constatate corect la instanța de fond ca fiind abuzive.

Caracterul abuziv al clauzelor inserate în contractul de credit referitoare la declararea scadenței anticipate a creditului este corect reținut de prima instanță ca urmare a dezechilibrului creat de aceste clauze între drepturile băncii și obligațiile reclamantului, atâta vreme cât instituția de creditare pentru "orice caz de culpă și pentru încălcarea oricăror obligații contractuale" poate să declare scadența anticipată și poate să aleagă modalitatea de executare silită. Or, orice risc al instituției de creditare a fost eliminat prin constituirea de către reclamant a garanțiilor imobiliare care în situația mai sus amintită nu își mai găsește eficiența, reclamantul fiind într-o poziție de inferioritate față de bancă, fiind privat de orice posibilitate de negociere și constrâns să adere la propunerile acesteia.

Pentru aceste considerente ca și pentru cele corect reținute de prima instanță, instanța de apel a înlăturat criticile formulate de către pârâtă pe fondul cauzei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta care a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii apelului și respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată cu obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată; În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta, criticând sentința pronunțată în fond, a învederat faptul că, instanța a cercetat și anulat nu anumite clauze contractuale, ci categorii de clauze. Prin urmare, încă din start, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au pus problema într-un mod greșit, instanța având obligația de a cerceta și califica fiecare clauză contractuală în parte.

Analizând fiecare clauză în parte, este posibil ca instanța să fi ajuns la concluzia că anumite clauze sunt licite, iar altele sunt abuzive, sau că toate clauzele sunt licite sau abuzive. În aceste condiții, apare evident faptul că instanțele aveau obligația de a cerceta fiecare clauză contractuală în parte, iar nu pe categorii de clauze. În esență, s-a susținut de către recurentă pe de o parte că, în speță, eventuala lipsă a negocierii clauzelor contractuale nu poate fi reținută în contra acesteia, iar pe de altă parte, că intimatul-reclamant nu a făcut dovada faptului că respectivele clauze contractuale ar fi fost de natură a provoca un dezechilibru semnificativ în detrimentul acestuia. Recurenta a reiterat apărările din fața instanței de apel apreciind că nu sunt abuzive clauzele privitoare la caracterul revizuibil al dobânzii, întrucât nu sunt de natură a crea un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, având în vedere prevederile O.U.G.

nr. 50/2010 și posibilitatea băncii de a insera clauze care să permită majorarea unilaterală a ratei dobânzii ca o consecință firească a caracterului variabil al dobânzii. Se susțin aceleași argumente și în ceea ce privește criteriul folosit de bancă în vederea modificării ratei dobânzii cât și a clauzelor privitoare la dreptul băncii de a declara scadența anticipată a creditului. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care succed: Înalta Curte găsește fondată critica recurentei conform căreia instanța a cercetat și anulat nu anumite clauze contractuale, ci categorii de clauze.

Încă de la început, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au pus problema într-un mod greșit, instanța având obligația de a cerceta și califica fiecare clauză contractuală în parte. Întrucât prin cererea de chemare în judecată se solicită anularea unor clauze contractuale aflate într-o strânsă legătură, dar și pentru o judecată unitară în cauză, nu vor fi formulate aprecieri în mod distinct pentru fiecare clauză în parte, ci se vor expune considerentele general valabile, care au determinat pronunțarea prezentei soluții.

Legea nr. 193/2000 prevede la art. 1 alin. (1) cu titlu de principiu că: "Orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate", iar alin. (3) al aceluiași articol dispune: "Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii." Prin urmare art. 1 al legii prevede cele două obligații ce incumbă comercianților în contractele cu consumatorii. Aceste două obligații sunt: o obligație pozitivă de transparență și una negativă de a nu stipula clauze abuzive.

Obligația de a nu stipula clauze abuzive reglementată prin art. 1 este explicată prin art. 4 din Legea nr. 193/2000, după cum urmează: "(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv". Textele mai sus citate stabilesc așadar criteriile generale în conformitate cu care se va cerceta caracterului abuziv al clauzelor contractuale: - caracterul transparent; - caracterul negociat; - existența dezechilibrului semnificativ. Pentru a se putea face verificări asupra acestor aspecte, în cauză ar fi trebuit administrat un probatoriu adecvat.

În cauză se observă însă, în primul rând, că instanța de apel nu a administrat probatorii pertinente, concludente și utile cauzei pentru a se dovedi caracterul negociat al clauzelor, mai precis dacă reclamantul au negociat sau nu cu societatea pârâtă elementele individuale consacrate în Condițiile speciale ca elemente esențiale ale contractului. În plus, nu s-a probat avizarea de către BNR a Condițiilor generale de creditare. În al doilea rând, în cauză se impune efectuarea și a altor probatorii, care nu se pot administra în calea de atac a recursului. Astfel, instanța de apel se mărginește la a enunța existența unui dezechilibru contractual în convenția încheiată de reclamanți cu pârâta, dezechilibru pe care însă nu-l fundamentează, acesta reprezentând din perspectiva dreptului comun, prejudiciul ca element al răspunderii civile delictuale.

În lipsa unei cuantificări a prejudiciului, care să poată duce la concluzia unui dezechilibru contractual, și care nu se poate realiza decât pe baza unei expertize de specialitate, nu se poate pronunța o soluție legală în cauză. Pentru a putea caracteriza existența unui dezechilibru semnificativ între cele două părți, cauzat de existența clauzelor analizate, instanța trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractului. Fiind un contract de credit, obiectul acestuia este punerea la dispoziția împrumutatului a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preț. Prețul este format din dobândă și din comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispoziție suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.

Prin urmare, instanța trebuie să stabilească dacă ceea ce reclamantul numește dezechilibru semnificativ este sau nu, în realitate, contraprestația pe care banca o primește pentru punerea la dispoziția reclamantului a unor sume de bani pentru o perioadă de 25 de ani. Iar pentru ca un dezechilibru să poată fi caracterizat, trebuie să se identifice care sunt acele drepturi și obligații între care se face comparația, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele și componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor și obligațiilor părților. În cadrul contractelor această analiză comparativă ar trebui să ia în calcul nu numai dreptul băncii de a beneficia de o clauză prin care se restabilește echilibrul contractual dar și obligația de a pune de îndată la dispoziția consumatorilor o sumă importantă, ce urmează a fi achitată într-un termen de 25 de ani.

De asemenea, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul și dreptul consumatorului de a primi de îndată suma importantă ce urmează a fi achitată într-o perioadă lungă de timp. Pe lângă obligațiile directe asumate de către cele două părți ale unei convenții de credit, există și o serie întreagă obligații pe care banca le are fața de ceilalți actori ai pieței financiare și care pun la dispoziție sumele necesare asigurării plății imediate a acestor credite de consum. Pentru fiecare convenție de credit, banca este obligată să se împrumute pentru suma respectivă de la o bancă mai importantă, costul acestui împrumut urmând a fi transferat ulterior în sarcina consumatorilor. Așadar, aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizată independent de aprecierea individuală, în fiecare caz în parte, a drepturilor și obligațiilor globale ale fiecărei părți.

Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ar trebui să lipsească, ori să fie extrem de redusă, contraprestația pentru dreptul corelativ al uneia dintre părți. Dezechilibrul trebuie să fie analizat întotdeauna in rem. Legea dispune asupra unui dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauză abuzivă, de exemplu profitul obținut de comerciant fiind ceva firesc, dat fiind că scopul și trăsătura principală a oricărui comerciant este profitul - finis mercatorum est lucrum.

Nu se pot reține afirmațiile conform cărora toate riscurile băncii sunt acoperite de garanțiile reale imobiliare, deoarece noțiunea de risc, în înțelesul economiei reglementărilor din cuprinsul contractului de credit, este atât de complexă și cu incidențe atât de diverse, încât lipsa unei acoperiri a acestuia ar echivala cu desfășurarea de către bancă unei activități aflate sub auspiciile hazardului (alea) și nicidecum o activitate menită a produce profit și ar fi în dezacord și cu Normele BNR ce reglementează desfășurarea activității de bancă. Riscul de credit este asumat în urma analizei economico-financiare a solicitantului de credit și a solidității garanțiilor reale sau personale pe care acesta le propune ca accesoriu al creanței principale.

Riscul de credit se află totodată în strânsă corelație cu riscul de diminuarea a valorii creanțelor, riscul contrapartidei, riscul de poziție, riscul de decontare/livrare, riscul valutar, riscul de marfa, riscul reputațional și riscul operațional, astfel cum sunt acestea reglementate de dispozițiile art. 126 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. În al treilea rând, față de domeniul strict specializat - financiar-bancar - în care nu există experți autorizați, judecătorul va solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalități ori specialiști, conform art. 201 alin. (3) C. proc. civ. În fond, după casare, instanța de apel va cerceta conținutul clauzelor a căror anulare se solicită și din perspectiva caracterului transparent, mai precis, dacă ele sunt clare, fără echivoc, pentru înțelegerea lor nefiind necesare cunoștințe de specialitate.

Se va avea în vedere că obligația de transparență vizează reglementarea de clauze contractuale redactate într-un mod clar și inteligibil, fizic accesibile consumatorului, să primească accentul corespunzător importanței lor prin raportare la locul în contract unde sunt plasate și să fie lizibile. Această obligație nu trebuie însă absolutizată. Obligația de transparență că nu trebuie să transforme banca în avocatul consumatorului și nici nu trebuie interpretată ca o obligație de educare a consumatorilor cu privire la contractele ce urmează a fi încheiate. Totodată, în fond, după casare, instanța va avea în vedere și dispozițiile art. 720 7 C. proc. civ. referitoare la soluționarea procesului, în tot sau în parte, prin înțelegerea părților, iar în cazul în care judecătorul recomandă medierea, iar părțile o acceptă, acestea se vor prezenta la mediator.

În concluzie, pentru toate considerentele reținute, conform art. 314 - 315 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de pârâta SC R.B. SA împotriva Deciziei civile nr. 21/Ap din 6 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, va fi casată decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC R.B. SA împotriva Deciziei civile nr. 21/Ap din 6 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2013. Procesat de GGC - CL