ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 860/2015

Ca o consecință a constatării caracterului abuziv al clauzelor arătate la pct. 1.1.-1.10., să se constate nulitatea absolută a acestor clauze;

Să se dispună modificarea contractului de credit, prin înlocuirea sau eliminarea clauzelor arătate la pct. 1.1.-1.10., după cum urmează: 3.1. înlocuirea clauzei relative la dobândă, în sensul că dobânda contractuală este formată din marja fixă de 0,5%, stabilită în contractul de credit astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1 din 30 octombrie 2009 plus indicele EURIBOR; 3.2. eliminarea clauzelor privitoare la adaptarea nivelului dobânzii curente, respectiv a dobânzii majorate în funcție de serviciul datoriei împrumutatului, pct. 7, respectiv pct. 8 din contractul de credit; 3.3. eliminarea clauzelor referitoare la comisionul de acordare credit (în cuantum de 2,5% din valoarea creditului), comisionul de administrare (în cuantum de 0,05% lunar calculate la valoarea inițială a creditului), comisionul de rambursare anticipată; 3.4. modificarea clauzelor referitoare la modalitatea de calcul a ratei dobânzii prin raportare la un număr de 360 de zile și înlocuirea acesteia cu un număr de 365/366 zile; 3.5. eliminarea clauzelor care impun împrumutatului încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse în garanție și/sau a bunurilor achiziționate din credit/a poliței de asigurare de viață/a certificatului de asigurare/a poliței de accident pe toată perioada de creditare pentru împrumutat la o instituție sau societate de asigurări agreată de bancă; 3.6. eliminarea clauzelor referitoare la garanțiile suplimentare (art. 8.4 din Condițiile generale de creditare); 3.7. eliminarea clauzelor care prevăd declararea scadenței anticipate a altor contracte de credit în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate prin prezentul contract, precum și declararea scadenței anticipate a prezentului credit, în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate prin alte contracte de credit încheiate sau care se vor încheia cu banca [clauzele de la art. 7.4. lit. g) și lit. h) din condițiile generale].

În subsidiar, față de pct. 3, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la modificarea contractului de credit din data de 12 noiembrie 2007 în sensul celor expuse la pct. 3.1.-3.7. și la emiterea unor noi grafice de rambursare conforme cu noua formă a contractului de credit bancar dată de constatarea nulității clauzelor indicate la pct. 1.1.-1.10., sub sancțiunea de daune cominatorii în cuantum de 50 RON/zi de întârziere până la executarea acestor obligații;

Să fie obligată pârâta la restituirea sumelor plătite nedatorat cu titlu de dobândă sau de comisioane, în temeiul clauzelor contractuale abuzive arătate la pct. 1.1.-1.10., cu privire la care a fost solicitată constatarea nulității prin acțiune, de la data încasării acestora și până la data încetării perceperii lor;

Să fie obligată pârâta la acordarea către reclamantă a dobânzii legale pentru sumele de bani plătite cu titlu nedatorat în temeiul clauzelor contractuale abuzive arătate la pct. 1.1.-1.10.

Să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat ca instanța să adapteze contractul în sensul luării în considerare a algoritmului de calcul a ratei dobânzii variabile propus de Banca C.R. SA, respectiv, valoarea indicelui de referință EURIBOR la 6 luni, plus marja formată din valoarea diferenței dintre dobânda de referință aplicabilă în baza prevederilor contractuale și indicele EURIBOR la 6 luni plus marja fixă din contract, cu cheltuieli de judecată. La data de 21 ianuarie 2013 reclamanta a depus cerere completatoare și precizatoare în sensul că înțelege să se îndrepte și împotriva SC S.C. SRL, în calitate de mandatar al Banca C.R. SA, în baza contractului de mandat din data 7 decembrie 2011. Reclamanta și-a precizat valoarea cererii de chemare în judecată, până la data introducerii acesteia (capătul 2 al cererii), precum și cuantumul sumelor solicitate prin capătul 5 al acțiunii, până la data introducerii acesteia, plătite cu titlu nedatorat. Cuantumul provizoriu al pretențiilor solicitate până la momentul depunerii cererii de chemare în judecată, se ridică la valoarea de 196.200 euro, echivalent a 895.574,52 RON. Suma indicată anterior se compune din: cuantumul comisionului de acordare credit de 2,5%, calculat la valoarea inițială a creditului, în valoare de 21.000 euro (echivalent a 95.856,6 RON), astfel cum rezultă din contractul de credit de consum [clauza nr. 9 lit. a) coroborată cu clauza nr. 1 din contractul de credit din data de 12 noiembrie 2007]; cuantumul comisionului de administrare credit de 420 euro lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat, în valoare de 25.200 euro (echivalent a 115.027,92 RON), astfel cum rezultă din contractul de credit [clauza nr. 9 lit. b)] coroborată cu clauza nr. 1 din contractul de credit; cuantumul dobânzii plătite cu titlu nedatorat, în valoare de 150.000 euro, echivalent a 684.690 RON. În ședința publică din 4 martie 2013, instanța de fond a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii în contradictoriu cu pârâta SC S.C. SRL și a respins: excepția nulității capătului 1.1 raportat la capătul 2 pentru lipsa obiectului/nedeterminarea obiectului; excepția lipsei de interes în formularea capetelor de cerere 1.6, 1.7 raportat la 3.3. și 3.4; excepția lipsei de interes a capătului IV. Totodată, excepțiile inadmisibilității au fost calificate apărări de fond. Prin sentința civilă nr. 2881 din 8 aprilie 2013 Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a respins cererea principală, astfel cum a fost precizată și modificată, ca neîntemeiată, a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata sumei de 5.673,50 RON cheltuieli de judecată către pârâtă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin contractul de credit bancar pentru persoane fizice din data de 12 noiembrie 2007 pârâta a acordat reclamantei un credit de 840.000 euro, credit de trezorerie nenominalizat cu ipotecă de tip Maxicredit, pentru nevoi personale, pe o perioadă de 300 de luni. La data de 30 octombrie 2009 contractul a fost modificat prin actul adițional nr. 1 în ceea ce privește art. 5 din contract, respectiv clauza privind dobânda percepută de bancă. În raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, pentru a se reține existența unei clauze abuzive, instanța trebuie să verifice următoarele condiții: (1) clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată; (2) prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; (3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe. Fără a încălca prevederile legii, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. Reclamanta a acționat în interes personal, în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, fiind consumator, în sensul Legii nr. 193/2000. Nu este îndeplinită condiția clauzelor contractuale care să nu fi fost negociate și nici condiția dezechilibrului creat este în detrimentul consumatorului, cu nerespectarea cerinței bunei-credințe. Contractul era unul preformulat, dar condiția negocierii clauzelor trebuie analizată în raport de serviciul contractat și de atitudinea, disponibilitatea clientului de a negocia convenția. Serviciul contractat de reclamantă vizează un domeniu strict reglementat și controlat, cel bancar, iar pe piața aferentă acestor servicii, pârâta nu deține o poziție de monopol, având posibilitatea de a studia ofertele mai multor instituții bancare și de a decide în raport de propriile interese. Reclamanta a contractat cu Banca C.R. SA pentru refinanțarea unui credit acordat de Banca T., astfel că, se prezumă că a avut posibilitatea influențării clauzelor ce fac obiectul prezentei analize. Reclamanta nu putea fi influențată de bancă pentru a fi de acord cu clauzele contestate deoarece: a contractat creditul refinanțând un credit, împrejurare care presupune o analiză a condițiilor de creditare, a dobânzilor, a comisioanelor; în răspunsul la întrebarea nr. 2 din interogatoriu a recunoscut că a avut 2 sau 3 întâlniri cu reprezentanții băncii; deține abilități de negociere cu băncile (la întrebarea nr. 10 a interogatoriului a răspuns că a negociat contractul de credit încheiat cu Banca R.D., ajungându-se la o diminuare a dobânzilor) și este neverosimilă apărarea sa în sensul dispariției acestor abilități la data contractării cu pârâta. Nu se poate afirma că reclamanta se afla într-o situație de inferioritate în raport cu pârâta. S-a apreciat că afirmația reclamantei în sensul că a crezut că dobânda va fi variabilă în raport de EURIBOR nu are niciun suport probator. Inițial, în art. 5 din contract se prevede că dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de 12 luni, iar după această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile Băncii C.R. SA la care se adaugă 1,00 p.p. Numai această prevedere a fost modificată prin actul adițional, împrejurare de natură a releva o poziție de negociere, nu o acceptare forțată a clauzei prevăzută în art. 5 din contract. Nici în contractul inițial și nici în actul adițional nu se face trimitere, în determinarea dobânzii, la indicele EURIBOR, astfel încât răspunsul reclamantei la întrebarea nr. 15 din interogatoriu apare ca evident nesinceră. Reclamanta a afirmat, cu ocazia administrării probei cu interogatoriu că nu a citit condițiile generale, doar Ie-a semnat. Evidenta lipsă de diligentă a reclamantei în gestionarea unei probleme importante cum este contractarea unui credit în valoare de 800.000 euro nu poate fi imputată celeilalte părți contractante, care i-a făcut o ofertă acesteia, pe care a acceptat-o, fără a solicita modificarea vreunei clauze din oferta de contract propusă. Directiva nr. 93/13/CEE și implicit Legea nr. 193/2000 protejează consumatorul instruit care a citit clauzele contractului și Ie-a acceptat, fiind influențat de bancă în acest sens. În ceea ce privește încălcarea exigențelor bunei-credințe, instanța a constatat că acele clauze contestate sunt în mod clar și explicit consemnate în contract, folosindu-se termeni uzuali, astfel încât înțelegerea acestora și a consecințelor produse sunt evidente pentru părțile contractante. La momentul încheierii contractului, dobânzile, comisioanele și garanțiile stipulate în clauzele contestate nu erau interzise de legiuitor, motive pentru care respectivele clauze nu erau contrare bunei-credințe. Instanța a reținut în mod expres și considerentul nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE. Referitor la condiția privind dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prima instanță a apreciat că trebuie să aibă în vedere obiectul contractului care îl constituie acordarea unei sume de bani pentru o anumită perioadă de timp în schimbul unui preț. Raportat la prevederile art. 4 alin. (2) din Directivă, evaluarea caracterului inechitabil al condițiilor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de mărfurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, dacă aceste condiții sunt exprimate în mod clar și inteligibil. Așadar o condiție esențială a excluderii constă în exprimarea clară și inteligibilă, iar în cauză se poate reține o exprimare clară. Clauza contestată nu dă posibilitatea interpretărilor multiple și nu îi permite pârâtei să modifice într-o manieră inechitabilă dispoziția contractuală privind dobânda. În cauză, dispoziția contractuală care permite băncii să modifice dobânda are caracter clar. Ultima condiție privind dezechilibrul semnificativ a fost analizată de către instanța de fond, distinct pentru fiecare clauză contestată, după cum urmează: a) Clauza nr. 5 din contractul încheiat de părți la data de 12 noiembrie 2007, referitoare la dobândă a fost negociată de părți, dovada acestui fapt fiind actul adițional, încheiat la data de 30 octombrie 2009. Nu se poate admite că reclamanta a fost indusă în eroare de existența unei dobânzi fixe din moment ce actul adițional a fost încheiat la o dată la care dobânda era variabilă. Deși reclamanta susține că dobânda este stabilită unilateral și discreționar de bancă, în art. 7 și art. 8 din contract este redat modul de calcul al dobânzii, acceptat și prin actul adițional nr. 1. Dezechilibrul semnificativ nu se poate reține atâta timp cât în susținerea acestui dezechilibru, reclamanta invocă posibilitatea pârâtei de a modifica dobânzile și comisioanele. Din dispozițiile contractuale contestate nu rezultă că dobânda se modifică discreționar de către bancă și nici nu a fost probat un asemenea comportament. Pârâta a depus explicații din care rezultă modul în care este stabilită dobânda de referință. Oricum, dacă reclamanta ar fi dorit contractarea unui împrumut în care dobânda să se raporteze la un indicator de pe piața monetară trebuia să opteze pentru un asemenea tip de împrumut. Clauzele care permit modificarea dobânzii și a comisioanelor nu conțin condiții pur potestative. Așa cum rezultă din art. 2 din Condițiile generale de creditare, banca a inserat dispoziții privind modul de calcul al dobânzii anuale efective, precum și cu privire la dobânda aferentă creditului acordat. în atare condiții apar ca nefondate susținerile reclamantei privind încălcarea art. 54 din Codul consumului, art. 9 3 din O.G. nr. 21/1992. În ceea ce privește incidența ipotezei clauzei menționată la lit. p) din lista clauzelor abuzive din Legea nr. 193/2000, se reține că nu este incidență această ipoteză dată fiind natura obiectului contractului și posibilitatea reclamantei de a restitui anticipat creditul. Nicio dispoziție legală nu o obligă pe pârâtă, la data contractării, să folosească în definirea dobânzii un indice de pe piața financiară. Deși reclamanta susține că dobânda de referință depinde doar de voința pârâtei, materialul probator nu a relevat o asemenea împrejurare. Totodată, în pct. 7 din contract sunt menționate condițiile în care se stabilește nivelul dobânzii curente. Potrivit art. 2.10.a din condițiile generale de creditare, dobânda poate fi modificată fără consimțământul reclamantei în raport de: - costul resurselor de creditare. Așadar, pârâta nu poate modifica discreționar dobânda, ci în raport de un criteriu obiectiv. De asemenea, art. 2.10.b din condițiile generale atestă faptul că reclamanta putea opta pentru o dobândă variabilă în funcție de indicele LIBOR/EURIBOR. Modificarea ratei dobânzii după februarie 2009 s-a efectuat în baza dispozițiilor art. 2 din condițiile generale, pe care reclamanta a declarat la interogatoriu că nu Ie-a lecturat, acceptându-le în totalitate, fără nicio obiecție. Nu i se poate reproșa pârâtei că a generat dezechilibru contractual în condițiile în care reclamanta a arătat dezinteres față de modul în care se determina dobânda. Clauzele prevăzute la pct. 7 și pct. 8 din contractul de credit nu reprezintă clauze penale, așa cum greșit susține reclamanta. Prin aceste clauze nu sunt instituite penalități de întârziere ci dobânzi contractuale. b) Clauza inserată în art. 9 lit. a) din contract care prevede perceperea unui comision de acordare a creditului, are un caracter clar, părțile stabilind în mod explicit cuantumul acestui comision. Nu există nicio dovadă că acest comision reprezintă o formă de dobândă mascată și nici că banca a acționat cu rea credință. Legea nr. 190/1999 nu își are aplicabilitatea în cauză deoarece creditul a fost acordat pentru nevoi personale, nu pentru investiții imobiliare. În cauză, nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de această lege. c) Comisionul de administrare prevăzut de art. 9 lit. b) din contractul de credit este detaliat în condițiile speciale de creditare. Această clauză are un caracter clar, părțile stabilind în mod explicit cuantumul acestui comision. Nu există nicio dovadă că acest comision reprezintă o formă de dobândă mascată și nici că banca a acționat cu rea credință. Referitor la clauzele inserate în art. 9 lit. a) și lit. b) din contract s-a reținut că dintr-o simplă lecturare a condițiilor speciale ale contractului de credit reclamanta putea să analizeze oportunitatea suportării acestor comisioane în condițiile în care creditul era acordat prin refinanțarea unui alt credit. Dolul nu trebuie doar afirmat, ci trebuie probat. Nu rezultă cum anume a fost indusă în eroare reclamanta, o persoană avizată care a negociat condiții de contractare a creditelor cu alte bănci. d) Clauza menționată în art. 9 lit. c) din contractul de credit privind comisionul de rambursare anticipată nu are caracter abuziv. De altfel, în contractul de credit încheiat cu Banca T., pe o perioadă de 30 de ani, exista un astfel de comision, astfel încât, în momentul refinanțării, reclamanta a cunoscut, în mod efectiv, condițiile creditării de către pârâtă. În ceea ce privește analiza caracterului abuziv al acestei clauze prin prisma O.U.G. nr. 50/2010, se constată că, în cauză, contractul de credit a fost încheiat la data de 12 noiembrie 2007, dată la care acest act normativ nu era în vigoare și prin urmare, nu trebuia respectat de către pârâtă. Alegațiile privind caracterul abuziv al clauzei ce reglementează comisionul de rambursare anticipată a creditului nu au suport juridic. e) Clauzele art. 2.4 și art. 2.8 din condițiile generale nu au caracter abuziv. Acestea sunt în mod clar și explicit consemnate în contract, folosindu-se termeni uzuali, astfel încât înțelegerea acestora și a consecințelor produse sunt evidente pentru părțile contractante. La momentul încheierii contractului, dobânzile, comisioanele și garanțiile stipulate în clauzele contestate nu erau interzise de legiuitor, motiv pentru care respectivele clauze nu erau contrare bunei-credințe. Clauza privind modul de calcul a dobânzii prin raportare la o perioadă de 360 de zile, în loc de 365/366 are un caracter clar, explicit și nu denotă rea credință din partea băncii. Reclamanta a contractat creditul refinanțând un alt credit, împrejurare care presupune o analiză a condițiilor de creditare, a dobânzilor, a comisioanelor, deci și a modului de calcul a dobânzii. Reclamanta a menționat că nu a citit condițiile generale, fapt de natură a reliefa dezinteresul său față de această parte a contractului. Acest dezinteres nu poate fi imputat la acest moment pârâtei prin constatarea caracterului abuziv al unor clauze ignorate de reclamantă. Analizând clauzele care impun împrumutatului încheierea contractului de asigurare la o instituție agreată de bancă, se constată că, în susținerea caracterului abuziv al acestor clauze, reclamanta invocă alin. (1) lit. g) din anexa la Legea nr. 193/2000, dispoziție care nu apare ca aplicabilă speței. Nici existența unui dezechilibru în detrimentul consumatorului nu se verifică. Legea nr. 190/1999 nu își are aplicabilitate în cauză deoarece creditul a fost acordat pentru nevoi personale, nu pentru investiții imobiliare. În ceea ce privește clauza nr. 8.4 din Condițiile generale privind completarea garanțiilor aduse de debitor la încheierea contractului, instanța a reținut că obligația de a garanta recuperarea împrumutului acordat de către creditor reprezintă o obligație esențială a debitorului, subsecventă obligației principale de restituire a împrumutului, motiv pentru care fluctuația valorii bunurilor aduse drept garanție nu trebuie suportată de creditor, care și-a executat integral obligația asumată, respectiv a pus la dispoziție suma împrumutată și este firesc să încerce minimizarea riscului de pierdere. Această clauză nu conduce la un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Din analiza prevederilor art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 193/2000 rezultă că o clauză nu este considerată abuzivă decât dacă prin ea însăși creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Trebuie stabilit un rezultat obiectiv al clauzei, acela de a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, iar subiectiv trebuie încălcată buna-credință. Aceste clauze invocate de reclamantă nu au putut fi considerate abuzive, întrucât din punct de vedere obiectiv nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, iar din punct de vedere subiectiv pârâta nu a procedat cu rea credință. Astfel, ipoteza din condițiile generale este circumstanțiată la situația scăderii valorii garanțiilor, iar din susținerile reclamantei nu a rezultat care ar fi dezechilibrul semnificativ având în vedere poziția contractuală a părților. Bineînțeles că, în ipoteza în care aceste clauze vor fi exercitate abuziv de pârâtă (chestiune distinctă de clauza abuzivă), reclamanta se va putea adresa instanței pentru aplicarea sancțiunilor adecvate. Privitor la declararea scadenței altor credite, clauzele art. 7.4 lit. h) și lit. g) din condițiile generale, se reține că reclamanta a menționat că nu a citit condițiile generale, fapt de natură a reliefa dezinteresul său față de această parte a contractului. Acest dezinteres nu poate fi imputat la acest moment pârâtei prin constatarea caracterului abuziv al unor clauze ignorate de reclamantă. Întrucât nicio clauză din cele supuse analizei instanței nu are caracter abuziv, apar ca nefondate și celelalte capete accesorii privind constatarea nulității clauzelor contestate, modificarea contractului și restituirea sumelor plătite nedatorat. Cu privire la cererea reconventională s-a solicitat analizarea acesteia doar în ipoteza în care s-ar proceda la modificarea contractului, așa cum s-a cerut la pct. 3 din cererea principală și față de concluziile instanței de fond privind capătul nr. 3 al cererii principale și imperativul libertății de voință, se impune a fi respinsă ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței, admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată și precizată, menținerea dispozițiilor referitoare la cererea reconvențională, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta a formulat apel incident pentru ipoteza în care instanța de apel va aprecia că poate interveni asupra „prețului” contractului, în sensul modificării clauzelor privind dobânda, solicitând admiterea acestuia, în sensul calculării dobânzii din contractul de credit din data de 12 noiembrie 2007, respectând algoritmul următor: „valoarea indicelui de referință aferent valutei în care a fost încheiat fiecare contract la 6 luni, plus marja formată din valoarea diferenței dintre dobânda de referință aplicabilă în baza prevederilor contractuale inițiale și indicele de referință la 6 luni plus marja fixă din contract” și obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia civilă nr. 178 din 18 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de apelanta-reclamantă I.D. și de apelanta-pârâtă Banca C.R. SA, împotriva sentinței civile nr. 2881 din data de 8 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 39074/3/2012. A fost obligată apelanta-reclamantă I.D. la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă Banca C.R. SA. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a apreciat că în cauză instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente prin raportare la situația de fapt dovedită. În ceea ce privește dreptul aplicabil, s-au reținut dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, apreciindu-se că în mod corect instanța de fond a reținut faptul că Legea nr. 190/1999 nu își găsește aplicabilitatea, întrucât creditul a fost acordat pentru nevoi personale și nu pentru investiții imobiliare, astfel că nu sunt îndeplinite cele două condiții cumulative (acordarea unui credit în scopul efectuării de investiții imobiliare și garantarea cu cel puțin ipoteca asupra imobilului care face obiectul investiției imobiliare). S-a apreciat că în speță, clauzele contractuale îndeplinesc condiția negocierii, din probatoriul administrat rezultând că a avut loc negocierea creditului, atât la momentul încheierii contractului, cât și al încheierii actului adițional prin care a fost modificată clauza privind dobânda. Instanța de fond, în mod judicios, raportând situația de fapt dovedită la dreptul aplicabil și jurisprudența C.J.U.E., a analizat cauza și din perspectiva stării de inferioritate, economică și juridică a apelantei-reclamante față de bancă, reținând că această inferioritate nu se justifică, nefiind dovedită. S-a apreciat că în mod corect a reținut prima instanță faptul că deși există clauze preformulate, negocierea contractului trebuie analizată în raport de serviciul contractat și de atitudinea, disponibilitatea clientului de a negocia convenția. Or, serviciul contractat de apelanta-reclamantă vizează un domeniu strict reglementat și controlat, cel bancar, iar pe piața aferentă acestor servicii, pârâta nu deține o poziție de monopol. Nu există niciun motiv pentru care s-ar putea reține că apelanta-reclamantă nu a avut posibilitatea de a studia ofertele mai multor instituții bancare și de a decide în consecință. Un contract de adeziune nu este în mod automat unul abuziv, ci pentru a fi declarat abuziv trebuie verificate următoarele condiții: existența negocierii și dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 referitoare la preformularea clauzelor condițiilor generale de creditare, nu instituie o prezumție absolută de lipsă a negocierii, ci una relativă care poate fi răsturnata prin dovada contrară. În speță, prin probatoriul administrat, a fost efectuată această dovadă contrară. S-a reținut, în esență, că instanța de fond a făcut o analiză exhaustivă din perspectiva prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 cu privire la fiecare clauză indicată ca fiind abuzivă, reținând că nu sunt întrunite condițiile cumulative consacrate de lege pentru niciuna dintre clauze pentru a răsturna prezumția relativă de valabilitate/liceitate a clauzelor contractuale. Curtea de apel a apreciat că în cauză au fost respectate prevederile art. 9 3 lit. g) din O.G. nr. 21/1992. În speță, condițiile în care survine modificarea ratei dobânzii sunt indicate în mod expres, ceea ce exclude teza dezechilibrului semnificativ între prestațiile părților pentru a fi reținut caracterul abuziv al clauzei. În acest sens, s-au reținut și dispozițiile finale din contractul de credit care prevăd că prin semnarea acestui contract, părțile declară că au citit, au înțeles și li s-au explicat clauzele acestuia pe care și Ie-a însușit în întregime. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, o refinanțare presupune analize a condițiilor de creditare, a dobânzilor, a comisioanelor, precum și negocieri succesive. Chiar dacă întâlnirile apelantei-reclamante cu reprezentanții băncii au fost realizate prin intermediul agenților broker, este evident faptul că aceasta putea solicita informații despre ofertele disponibile ale altor bănci cu produse asemănătoare. S-a apreciat ca fiind nerelevantă împrejurarea că apelanta-reclamantă nu are pregătire juridică, ci a absolvit studii superioare universitare aferente domeniului filologic, întrucât formularea prevăzută în contract este una uzuală, clară și explicită. De asemenea, nu a fost primită susținerea referitoare la lipsa abilităților de a negocia atât timp cât potrivit răspunsului la întrebarea nr. 10 din interogatoriu, apelanta-reclamantă a arătat că a obținut o diminuare a dobânzilor în urma negocierilor purtate cu Banca R.D. la încheierea unui contract de credit. S-a considerat nerelevantă împrejurarea că apelanta-reclamantă are doar calitatea de acționar la societatea respectivă, ceea ce interesează în concret fiind existența/inexistența abilităților de a negocia. Pe de altă parte, la întrebarea 19 din interogatoriu apelanta-reclamantă a recunoscut că nu a fost interesată de cuantumul dobânzii și nici de mecanismul calculării ei. Situația extremă în care s-ar fi aflat apelanta-reclamantă nu a fost dovedită, iar o astfel de situație ar fi impus cereri repetate ale ofertelor de creditare. Legea înțelege prin clauza clară și inteligibilă acea clauză contractuală pentru a cărei înțelegere nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Clauzele contestate au caracter clar, nu dau posibilitatea interpretărilor multiple și nu permit pârâtei să modifice într-o manieră inechitabilă dobânda. Nu a putut fi primită apărarea apelantei-reclamante în sensul că a fost convinsă să încheie contractul cu dobânda fixă pentru primul an, pentru ca ulterior să constate că aceasta este variabilă. Directiva nr. 93/13/CEE și Legea nr. 193/2000 protejează consumatorul instruit care a citit clauzele contractului și Ie-a acceptat, fiind influențat de bancă în acest sens. Or, la întrebarea nr. 26 din interogatoriu apelanta-reclamantă a recunoscut faptul că i-au fost înmânate Condițiile generale odată cu Condițiile speciale, și care sunt parte integrantă a contractului, astfel că nu se poate reține faptul că acesteia i s-a comunicat doar dobânda fixă. Pe de altă parte, concursul dintre clauzele cuprinse în condițiile speciale și cele cuprinse în Condițiile generale, se rezolvă în sensul că se aplică prevederea specială. De asemenea, la momentul încheierii contractului, dobânzile, comisioanele și garanțiile stipulate în clauzele contestate nu erau interzise de legiuitor, astfel încât acestea nu sunt contrare bunei-credințe. Față de lipsa de diligentă a apelantei-reclamante la încheierea contractului, coroborată cu claritatea și uzualitatea cuvintelor folosite în exprimare, clauzele contractuale ce privesc dobânda de referință variabilă nu au putut fi privite ca o posibilitate contrară art. 948 și art. 964 din vechiul C. civ. și nici clauze potestative. Nu s-a putut reține că aceste clauze conțin condiții pur potestative, atât timp cât părțile au hotărât asupra unei modalități de stabilire a costului împrumutului. Art. 2 din Condițiile generale conține dispoziții privind modul de calcul al dobânzii anuale efective, precum și cu privire la dobânda aferentă creditului acordat, deci nu există condiții pur potestative cum în mod eronat indică reclamanta-apelantă. Nu există o prezumție absolută în sensul caracterului abuziv al unor clauze de tipul celor consacrate la art. 5 din Condițiile speciale și art. 8.4. din Condițiile generale, iar în sensul jurisprudenței constante a C.J.U.E., toate clauzele enumerate în Anexa la Directivă nu sunt automat abuzive, anexa fiind pur indicativă conținând exemple de clauze ce pot fi găsite ca abuzive. Contractul de credit bancar presupune o executare succesivă a prestațiilor din partea apelantei-reclamante, însă o executare uno icto din partea băncii, iar acest aspect nu poate fi omis în aprecierea echilibrului prestațiilor asumate prin contract. La data încheierii contractului, prin remiterea sumei împrumutate, banca și-a îndeplinit corespunzător obligațiile, iar dreptul băncii născut la data încheierii contractului corespunde obligației corelative de plată a prețului ce incumbă reclamantei, ce include dobânda în cuantumul stabilit de părți, ca element al prețului. Dezechilibrul semnificativ invocat nu poate fi susținut prin eventualitatea unei modificări a dobânzilor și a comisioanelor sau a unei posibilități de modificare a acestora. Banca a depus explicații la dosarul instanței de fond din care rezultă modul în care este stabilită dobânda de referință. Dispozițiile indicate de apelanta-reclamantă la lit. p) din lista clauzelor abuzive din Legea nr. 193/2000 nu sunt aplicabile, dată fiind natura obiectului contractului și posibilitatea apelantei-reclamante de a restitui anticipat creditul. Nici Legea nr. 193/2000 și nici Directiva 93/13/CEE nu obliga intimata-pârâtă, la data încheierii contractului, să folosească în calcularea și definirea dobânzii un indice de pe piața financiară. Susținerea potrivit căreia formularea clauzelor contractuale nu permit anticiparea intervenției unei anumite situații, nu a putut fi primită. Modificarea ratei dobânzii după februarie 2009 s-a efectuat în baza dispozițiilor art. 2 din Condițiile generale, condiții pe care reclamanta-apelantă a declarat la interogatoriu că nu Ie-a lecturat, acceptându-le fără nicio obiecție. Nu i se poate reproșa intimatei-pârâte că a generat dezechilibru contractual în aceste condiții. Raportarea la dobânda de referință internă a băncii nu este un mecanism interzis de vreo normă legală sau de vreun regulament al Băncii Naționale a României. Argumentul că dobânda a crescut în pofida faptului că nivelul Euribor a scăzut, astfel că este o clauză abuzivă din acest motiv, nu poate fi primit, pentru simplul fapt că dobânda stabilită prin contract nu se raportează la acest indice bancar. Prevederile art. 9 3 lit. g) pct. 3 din O.G. nr. 21/1992 și ale Legii nr. 296/2004 nu sunt incidente în speță. Clauza prevăzută de art. 9 lit. a) are caracter clar, părțile stabilind în mod explicit cuantumul acestui comision. În concordanță cu cele reținute de prima instanță, s-a arătat că acest comision nu reprezintă o formă de dobândă mascată și nici că banca a acționat cu rea-credință. Din lecturarea contractului de credit, reclamanta-apelantă putea să analizeze oportunitatea suportării acestui comision în condițiile în care creditul era acordat prin refinanțarea unui alt credit. Rațiunea economică ce justifică acordarea comisionului este existența riscului de credit, element de care banca este obligată să țină cont și să încerce să-l acopere. Clauza prevăzută de art. 9 lit. b) are caracter clar, părțile stabilind în mod explicit cuantumul acestuia. Nu rezultă din probatoriul administrat cum anume a fost indusă în eroare reclamanta, o persoană avizată care a negociat condiții de contractare a creditelor cu alte bănci, iar dolul nu trebuie doar afirmat, ci trebuie probat. Clauza prevăzută de art. 9 lit. c) nu are caracter abuziv, rambursarea anticipată a creditului fiind reglementată în mod clar și explicit în contractul de credit. Existența altor contracte de creditare cu alte bănci indică și prezența unui astfel de comision, astfel că apelanta-reclamantă a cunoscut condițiile creditării. S-a mai reținut faptul că aceste comisioane nu au suferit modificări pe parcursul derulării contractului, ceea ce exclude teza dezechilibrului contractual, precum și reaua-credință a băncii în îndeplinirea obligațiilor sale. Clauzele prevăzute de art. 2.4 și art. 2.8 nu au caracter abuziv, fiind în mod clar și explicit introduse în contract, folosindu-se termeni uzuali, astfel încât înțelegerea acestora și a consecințelor produse sunt evidente pentru părțile contractante. În același timp, la momentul încheierii contractului, dobânzile, comisioanele și garanțiile stipulate în clauzele contestate nu erau interzise de legiuitor, motive pentru care respectivele clauze nu era contrare bunei-credințe. Calcularea dobânzii prin raportare la 360 de zile, în loc de 365 de zile se precizează în mod clar și explicit. Refinanțând alt credit, ce presupune o analiză a condițiilor de creditare, a dobânzilor, a comisioanelor, se impunea și analizarea modului de calcul a dobânzii. Dezinteresul manifestat de apelanta-reclamantă la încheierea contractului nu poate fi pus în sarcina împrumutătorului prin constatarea caracterului abuziv al unor clauze ignorate de împrumutată. Clauza prevăzută la art. 8.1 din Condițiile generale nu este abuzivă, în mod corect instanța de fond constatând lipsa unui dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului. Clauza prevăzută la art. 8.4 din Condițiile generale nu este abuzivă, instanța de fond apreciind în mod corect că obligația de a garanta recuperarea împrumutului reprezintă o obligație esențială a debitorului, subsecventă obligației principale de restituire a împrumutului, astfel că nu poate fi reținută apărarea potrivit căreia se transferă riscurile de la creditor la consumator. Fluctuația valorii bunurilor aduse drept garanție nu trebuie suportată de intimata-pârâtă, care și-a executat integral obligația asumată prin punerea la dispoziție a sumei împrumutate. Această clauză nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Clauzele din art. 7 lit. g) și lit. h) nu au caracter abuziv, întrucât fluctuația valorii bunurilor aduse drept garanție nu poate fi suportată de intimata-pârâtă, care și-a executat integral obligația asumată, fiind firesc să-și minimizeze riscul de pierdere. Pentru toate aceste considerente, instanța de apel a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă, ca nefondat. Față de soluția dispusă asupra apelului principal și caracterul subsidiar al apelului incident, instanța de apel a respins și apelul formulat de pârâtă, ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat apelanta-reclamantă la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă, reprezentând onorariu de avocat, prin reducerea cuantumului acestuia de la suma de 2.759,06 RON, la suma de 1.000 RON. În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, atât reclamanta I.D., cât și pârâta Banca C.R. SA au declarat recurs. În argumentarea recursului, reclamanta a susținut, în esență, că instanța de apel nu a motivat în mod concret, punctual, care sunt argumentele pentru care a respins apărările referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 190/1999, în condițiile în care este dovedit și necontestat de partea adversă că acest credit a fost garantat cu ipoteca constituită în favoarea băncii asupra imobilului proprietatea reclamantei, situat în comuna C., sat T., județul Ilfov, compus din teren în suprafață de 38.995 mp. În cauza de față nu poate fi apreciată ca fiind îndeplinită condiția existenței clauzelor contractuale care să nu fi fost negociate și nici condiția dezechilibrului creat în detrimentul consumatorului, cu nerespectarea cerinței bunei-credințe. Instanța de apel, prin decizia adoptată, a nesocotit practica Înaltei Curți de Casație și Justiție care a statuat că posibilitatea alegerii tipului de contract financiar nu echivalează cu negocierea care se poartă asupra clauzelor contractuale, contractele de credit fiind contracte preformuiate impuse de bancă clienților în baza unui model validat în prealabil de Banca Națională a României, „libertatea de voință” a clientului rezumându-se la a semna sau nu contractul pe care l-a ales în prealabil, alegere care este și ea controlată de bancă, aceasta fiind cea care stabilește scoringul/ratingul clientului, elemente în funcție de care banca indică clientului tipul de credit în care se încadrează conform ratingului. Negocierea nu poate fi prezumată, lipsa oricăror dovezi în sensul existenței acesteia, nu poate răsturna prezumpția de lipsă a negocierii. Recurenta-reclamantă susține că nu a existat negociere, contractul era preformulat, condițiile generale erau preformulate, astfel că, în calitate de consumator, reclamanta a fost într-o poziție de inferioritate față de bancă. Arată că a solicitat să se observe că dezechilibrul contractual trebuie reținut ca evident în condițiile în care cuantumul dobânzii de referință afișat la sediile intimatei-pârâte este lăsat la discreția acesteia. Mai mult, costurile invocate în calculul acesteia nu au fost niciodată dovedite. Trebuie dată o corectă și legală interpretare a dispozițiilor contractuale raportate atât la dispozițiile Legii nr. 193/2000, ale O.U.G. nr. 50/2010, cât și ale Directivei 93/13/CEE, reținându-se, în esență, faptul că aceste clauze denotă un dezechilibru semnificativ între prestațiile băncii și prestațiile consumatorului, acordând băncii un drept discreționar de a modifica acordul de voință format la momentul semnării contractului de credit. Interpretarea dată de către instanță trebuie să fie în concordanță cu Legea nr. 193/2000, cât și cu Directiva 93/13/CEE care conțin o listă a clauzelor care sunt considerate de drept abuzive, printre altele, fiind considerată abuzivă clauza prin care se dă posibilitatea unui furnizor de servicii să crească prețul. Este evident că s-a produs un dezechilibru contractual atâta vreme cât banca poate modifica în mod unilateral cuantumul dobânzilor sau al comisioanelor, creștere justificată prin apariția unor creșteri suplimentare pe parcursul derulării contractului, costuri care nu sunt prevăzute în contract (fapt care s-a și întâmplat). A precizat că dezechilibrul contractual pe care îl generează clauza cuprinsă în art. 5 din contractul de credit al reclamantei, precum și clauza care permite băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzilor/comisioanelor, este evident, în condițiile în care cuantumul dobânzii de referință afișată la sediile Băncii C.R. SA este lăsat la discreția băncii. A arătat și că această modalitate de cuantificare a dobânzii (dobânda de referință Banca C.R. SA plus marja fixă în cuantum de 1%, respectiv 0,5%, după semnarea actului adițional nr. 1 din 30 octombrie 2009) intră în contradicție flagrantă și cu alte prevederi legale, respectiv: art. 54 din Codul consumului (Legea nr. 296/2004), art. 9 3 lit. g) pct. 1 și pct. 3 din O.G. nr. 21/1992, Legea nr. 193/2000 cât și în Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului Comunității Europene și art. 14 din Legea nr. 190/1999. Arată că a solicitat instanței de apel constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 5 din contractul de credit al reclamantei, clauză care prevede că dobânda este formată dintr-o marjă fixă plus dobânda de referință afișată la sediile Băncii C.R. SA, precum și a clauzelor care permit băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzilor/comisioanelor. În raport de clauza 9 lit. a) din contractul de credit al reclamantei care prevede perceperea unui comision de acordare a creditului, în cuantum de 2,5%, calculat la valoarea inițială a creditului. Susține că singura justificare adusă de intimata-pârâtă în legătură cu comisionul de acordare a creditului este legată de necesitatea băncii de a face o analiză legată de bonitatea solicitantului de credit și de riscurile legate de acordarea acestui credit. Prin urmare, apreciază ca fiind evidentă disproporția dintre costurile invocate de intimata-pârâtă (analiză riscuri, bonitatea împrumutatului etc.) și cuantumul comisionului care este de 2,5% din valoarea creditului, respectiv 21.000 euro în cazul reclamantei. În plus, în ipoteza în care s-ar considera că aceste costuri ar trebui achitate de reclamantă, trebuie subliniat caracterul disproporționat de mare al cuantumului acestui pretins serviciu și trebuie de asemenea scoasă în evidență anormalitatea calculării acestui cost în funcție de valoarea creditului, aceasta întrucât verificarea bonității unui potențial client este aceeași atât pentru un credit de 50.000 euro cât și pentru unul de 100.000 euro. Prin urmare, este demonstrat și în cazul acestei clauze dezechilibrul semnificativ creat. Când i se pune la dispoziție suma împrumutată, banca prestează un serviciu al cărui preț debitorul îi va achita pe tot parcursul contractului, aspect ce trebuie interpretat ca fiind cel ce creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, motiv pentru care respectiva clauză trebuie calificată drept abuzivă. În opinia recurentei, instanța de apel s-a limitat însă a aprecia, în baza propriilor aptitudini și cunoștințe caracterul acesteia, fără a se raporta la susținerile reclamantei. În raport de clauza 9 lit. b) referitor la comisionul de administrare, instanța de apel a reținut în mod greșit, că și aceasta este detaliată în condițiile speciale de creditare, că are un caracter clar, părțile stabilind în mod explicit cuantumul acestui comision, în pofida faptului că reclamanta a arătat și dovedit ca fiind raportat la valoarea inițială creditului, echivalentul a 420 euro/lunar, determină un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractate, deoarece valoarea comisionului, ce se achită lunar, pe toată durata creditului, se calculează în raport de valoarea inițială a creditului, ceea ce conduce la plata unei sume ce nu este corelată cu valoarea soldului rămas de achitat, în fiecare lună de plată a respectivului comision, în condițiile în care scopul acestui comision, declarat de intimata-pârâtă, este acela de a acoperi cheltuielile de monitorizare a creditului acordat, care scade progresiv cu fiecare rată achitată. În analizarea aspectelor referitoare la clauza menționată în art. 9 lit. c) din contractul de credit privind comisionul de rambursare anticipată, instanța de apel a reținut că aceasta nu are caracter abuziv. Cum și în contractul de credit încheiat cu Banca T., pe o perioadă de 30 de ani, exista un astfel de comision, se reține nefondat, în lipsa oricăror dovezi, că în momentul refinanțării ar fi cunoscut, în mod efectiv, condițiile creditării de către intimata-pârâtă din prezenta cauză. Nu se analizează aspectele invocate de reclamantă în susținerea admiterii acestui capăt de cerere. Recurenta mai arată că în clauza nr. 9 lit. c) din contractul de credit din data de 12 noiembrie 2007 se stabilește plata unui comision suplimentar în cazul în care reclamanta dorește să ramburseze anticipat creditul, al cărui cuant