ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 284/2019

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 6 februarie 2017, sub nr. x/2017, disjunsă din Dosarul nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat-o în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 296/2004 și O.G. nr. 21/1992.

Prin Sentința civilă nr. 2.109/2017 din 25 mai 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului reclamanților și a anulat cererea formulată de reclamanții A. și B., prin avocat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ca fiind introdusă de o persoană care nu a dovedit calitatea de reprezentant.

Împotriva sentinței primei instanțe, reclamanții au declarat apel, prin care au solicitat admiterea căii de atac, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Prin Decizia civilă nr. 1.542 din 12 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței primei instanțe, a anulat în tot sentința atacată, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a avocatului reclamanților și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Împotriva deciziei instanței de apel, pârâta C. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a prezentat istoricul litigiului, după care a susținut, în esență, că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În concret, autoarea căii de atac a învederat că din analiza copiei de pe contractul de asistență juridică, depusă în primă instanță de Cabinetul de Avocat "D.", rezultă că aceasta este ilizibilă, neputând fi identificate mențiunile esențiale referitoare la părți, drepturi și obligații ale acestora.

În condițiile în care prima instanță a acordat trei termene de judecată pentru ca apărătorul reclamanților să facă dovada că este reprezentantul convențional al acestora, fără să fie făcută această dovadă prin depunerea unei copii lizibile sau a originalului contractului de asistență juridică ori a unei dovezi de ratificare a mandatului, rezultă că lipsa dovezii calității de reprezentant nu a fost acoperită.

Astfel, soluția de admitere a apelului, întemeiată pe aprecierea că pot fi înțelese mențiunile esențiale ale contractului de asistență juridică este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ.

Autoarea recursului a mai arătat că titularul dreptului poate ratifica actele îndeplinite de cel care nu are calitatea de reprezentant, întrucât art. 82 C. proc. civ. reglementează excepția lipsei dovezii calității de reprezentant împreună cu excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu, al cărei regim juridic este stabilit de art. 57 alin. (4) din același act normativ.

Astfel, în loc să citeze reprezentantul convențional cu mențiunea de a face dovada calității sale, precum și partea în numele căreia a fost formulată acțiunea în vederea însușirii acesteia, instanța de apel a citat numai apelanții, la domiciliul procesual ales, fără să aibă în vedere că alegerea de domiciliu putea să nu fie valabilă.

În partea finală a cererii de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că apelanții și avocatul acestora nu s-au prezentat la termenele de judecată acordate de instanțele de fond pentru a lămuri aspectele privind existența contractului de asistență juridică.

Intimații-reclamanți nu au depus întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 22 mai 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Numai recurenta-pârâtă a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat să se constate că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2018, Înalta Curte a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la 19 februarie 2019, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Autorul căii de atac susține, în esență, că decizia atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ., întrucât copia de pe contractul de asistență juridică este ilizibilă, neputând fi identificate mențiunile esențiale referitoare la părți, drepturi și obligații ale acestora.

Deși recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile de nelegalitate din cererea de recurs pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât s-a invocat încălcarea normelor procedurale prevăzute de art. 82 alin. (1) din același act normativ.

Potrivit art. 82 alin. (1) C. proc. civ., "când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată".

Textul de lege anterior evocat instituie sancțiunea anulării cererii formulate de o persoană care nu a făcut dovada calității sale de reprezentant.

Pornind de la acest text de lege, instanța supremă constată că acțiunea introductivă a fost semnată, în numele reclamanților A. și B., de avocatul D.

Instanța de apel a reținut că la dosarul cauzei se află, în copie, împuternicirea avocațială nr. x din 1 iulie 2016 și contractul de asistență juridică nr. x din 11 decembrie 2015, din care se înțelege că: a fost încheiat între apelantul-reclamant A. și Cabinetul de Avocat "D." apelantul-reclamant A. a încheiat contractul de asistență juridică și în numele apelantei-reclamante B.; obiectul contractului de asistență juridică vizează "redactare, depunere, semnare acțiune constatare clauze abuzive proces colectiv - C." a fost încheiat la 11 decembrie 2015 și poartă nr. x.

Astfel, instanța de apel a apreciat că înscrisul reprezentat de contractul de asistență juridică nr. x din 11 decembrie 2015 este lizibil.

Cum art. 82 alin. (1) C. proc. civ. face referire la lipsa dovezii calității de reprezentant rezultă că înscrisul reprezentat de contractul de asistență juridică constituie un mijloc de probă. Or, mijloacele de probă sunt supuse aprecierii exclusive a instanțelor devolutive.

Având în vedere că instanța de apel a reținut că este lizibil contractul de asistență juridică în urma aprecierii dovezilor aflate la dosarul primei instanțe, rezultă că această chestiune de fapt rămâne câștigată cauzei, neputându-se statua contrariul în calea extraordinară de atac a recursului.

Aceasta întrucât art. 483 alin. (3) C. proc. civ. prevede că recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În aceste condiții, instanța supremă urmează a verifica dacă decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ. prin determinarea înscrisurilor care atestă existența dreptului de reprezentare a avocatului.

În legătură cu această chestiune, se impune evocarea dispozițiilor art. 85 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora, "împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedește prin înscris, potrivit legilor de organizare și exercitare a profesiei".

Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, "avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândește dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidență".

De asemenea, conform art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, "contractul de asistență juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită conform anexei nr. II".

Din analiza acestor prevederi rezultă că dreptul de reprezentare al avocatului ia naștere în urma încheierii unui contract de asistență juridică în formă scrisă, iar legitimarea avocatului în fața terților se face prin depunerea unei împuterniciri avocațiale.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că în fața primei instanțe au fost depuse, în copie, atât contractul de asistență juridică nr. x din 11 decembrie 2015, cât și împuternicirea avocațială nr. x din 1 iulie 2016 .

Instanța de apel a analizat concludența acestor înscrisuri și a stabilit în calea de atac devolutivă că s-a făcut dovada calității de reprezentant a avocatului reclamanților.

Or, o reevaluare a probatoriului administrat în cauză nu se mai poate realiza în calea extraordinară de atac a recursului, limitată la un control de legalitate.

Pe cale de consecință, instanța supremă apreciază că sunt nefondate criticile prin care recurenta-pârâtă a susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiții, devină inutilă analizarea criticilor referitoare necesitatea depunerii unei dovezi de ratificare a mandatului din partea reclamanților, întrucât ratificarea mandatului este necesară numai în lipsa unui contract de mandat.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din același act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 1.542 din 12 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2019.

GGC - ED