ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 276/2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civila la 15 februarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au chemat-o în judecată pe pârâta H. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, C. civ., O.G. nr. 21/1992 și O.U.G. nr. 174/2008.

Prin sentința civilă nr. 5229 din 12 septembrie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâta H. S.A.; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor referitoare la comisionul de acordare și comisionul de administrare, stipulate la art. 3.3 și art. 3.4 din contractele de credit nr. x din 10 septembrie 2008, nr. 12321 din 18 decembrie 2007, nr. x din 8 ianuarie 2008 și nr. x din 8 septembrie 2008; a dispus restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de acordare și comision de administrare, de la data perceperii acestora și până la data restituirii; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel atât reclamanții C. Daniel, D., E., F. și G., cât și pârâta H. S.A.

Prin decizia civilă nr. 2055A din 15 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți C. Daniel, D., E., F. și G. împotriva sentinței primei instanțe; a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă H. S.A. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei instanței de apel, C. Daniel, D. și G. au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a deciziei atacate și, în urma rejudecării, admiterea acțiunii, precum și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, recurenții-reclamanți au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenții-reclamanți nu au depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iulie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 8 octombrie 2019, Înalta Curte a respins excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, pe care l-a admis în principiu.

Recurentul-reclamant G. a depus cerere de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat instanței de recurs să ia act de renunțarea la judecată și să anuleze hotărârile pronunțate în cauză.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2019, Înalta Curte a suspendat judecata recursului declarat de recurenții-reclamanți C. Daniel și D., până la soluționarea cauzei C-81/19, aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene și a disjuns judecata recursului declarat de recurentul-reclamant G. și formarea unui dosar separat, înregistrat ulterior sub nr. x/2019.

Examinând cu prioritate cererea de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată, formulată de recurentul-reclamant G., Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 406 alin. (1) C. proc. civ., "reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă", iar conform art. 406 alin. (2) din același act normativ, "cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială".

Potrivit art. 406 alin. (4) C. proc. civ., "dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare".

Totodată, conform art. 406 alin. (5) C. proc. civ., "când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză".

În aplicarea acestor texte de lege, instanța supremă constată că recurentul-reclamant G. a depus la dosar cerere de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat instanței de recurs să ia act de renunțarea la judecată și să anuleze hotărârile pronunțate în cauză.

Așadar, renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată a fost făcută personal de recurentul-reclamant G., sub forma unei cereri scrise.

De asemenea, cererea de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată a fost comunicată intimaților-reclamanți și intimatei-pârâte la 20 noiembrie 2019.

Instanța supremă constată că intimații-reclamanți și intimata-pârâtă nu și-au exprimat poziția procesuală cu privire la cererea de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată până la termenul din 4 februarie 2020.

Or, lipsa unui răspuns al acestor părți până la termenul acordat este considerat un acord tacit la actul de dispoziție reprezentat de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată, conform art. 406 alin. (4) teza finală C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 406 alin. (5) și (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant G. împotriva deciziei instanței de apel, va anula în parte sentința primei instanțe și decizia instanței de apel, numai în privința cererii de chemare în judecată formulate de această parte și va lua act de renunțarea sa la judecata cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant G. împotriva deciziei civile nr. 2055A din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Anulează în parte sentința civilă nr. 5229 din 12 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și decizia civilă nr. 2055A din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, numai în privința cererii de chemare în judecată formulate de recurentul-reclamant G..

Ia act de renunțarea recurentului-reclamant G. la judecata cererii de chemare în judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 februarie 2020.