ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2131/2020

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 27 noiembrie 2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de acordare, prevăzute la art. 8.2 din contractul de credit nr. x din 30.06.2006, la art. 6.1 lit. b) din contractul de credit nr. x din 15.04.2008 și la art. 6.1 lit. b) din contractul de credit nr. x3 din 24.10.2008, restituirea sumelor percepute cu titlul de comision de acordare și a dobânzii legale aferente, constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 13.1, art. 13.2, art. 13.5 și art. 13.6 din contractele încheiate în 2008, constatarea caracterului abuziv al clauzelor de risc valutar, art. 9.2 și art. 9.4 din contractele încheiate în 2008, stabilizarea cursului de restituire a împrumuturilor la nivelul cursului CHF - RON de la data semnării contractelor, obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în plus față de acest curs și a dobânzii aferente, cu cheltuieli de judecată.

La 7 martie 2016, reclamantul a depus cerere de renunțare la judecata capetelor 3 și 4 din acțiune, referitoare la riscul valutar și la restituirea sumelor achitate în plus cu acest titlu, precum și cerere completatoare, arătând că solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5.2 și art. 5.3 din contractele de credit încheiate în anul 2008 și obligarea pârâtei, după caz, la obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate cu titlul de dobândă curentă și a dobânzii legale aferente și, în subsidiar, obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate cu titlul de dobândă curentă și a dobânzii legale aferente și la încheierea unor acte adiționale la contractele de credit, care să menționeze o anumită formulă de calcul a dobânzii sau obligarea pârâtei la încheierea unor acte adiționale la contractele de credit, care să menționeze o anumită formulă de calcul al dobânzii și la restituirea sumelor percepute peste aceste niveluri, precum și a dobânzii legale aferente.

La 18 aprilie 2016 reclamantul a depus cerere de renunțare la judecata capătului 1 de cerere privind comisionul de acordare.

Prin sentința civilă nr. 2465 din 19 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecata capetelor 1,3,4 din cererea inițială.

A fost admisă în parte acțiunea completată, s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 13.1, 13.2 teza a doua, 13.6 din contractul de credit nr. x/24.10.2008 și nr. y/15.04.2008. Totodată, s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5.2 și 5.3 din aceleași contracte de credit, doar partea referitoare la posibilitatea băncii de a modifica dobânda în funcție de politica B. S.A. și de costurile de finanțare ale băncii.

A fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 2054 din 22 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins ca nefondat.

La 28 decembrie 2018, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2054 din 22 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

În argumentarea cererii de recurs, după un scurt istoric al cauzei, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că decizia instanței de apel a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a prevederilor Legii nr. 193/2000, a regulii stabilite prin art. 10 lit. b) din O.G. nr. 21/1992, a dispozițiilor art. 970, art. 977, art. 978, art. 979 și art. 981 din C. civ. de la 1864, redând textele legale invocate și menționând, totodată, considerentele instanței de apel în raport cu acestea.

Intimata-pârâtă B. S.A. nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 februarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înțeles să își exercite acest drept.

Prin încheierea din 12 mai 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul declarat de reclamant, a prorogat discutarea excepției nulității recursului și a constatat suspendarea judecății de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, precum și al art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la data de 27 octombrie 2020, acesta fiind preschimbat din oficiu pentru data de 3 noiembrie 2020.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Recurentul-reclamant s-a raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege incidente, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Din expunerea argumentelor evocate de recurent rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul aduce critici dezlegărilor date împrejurărilor de fapt de către instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, argumentele evocate vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Reiterarea în cererea de recurs a susținerilor din cererea de chemare în judecată, respectiv din cererea de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întrunește cerința anterior evocată.

De asemenea, menționarea generică a art. 970, art. 977, art. 978, art. 979 și art. 981 din C. civ. de la 1864 etc., nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate susceptibilă de a fi examinată în recurs.

Or, în absența invocării unor critici de nelegalitate care să permită încadrarea acestora în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. rezultă că normele materiale arătate au fost indicate formal prin cererea de recurs.

Întrucât recurentul-reclamant nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2054 din 22 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2020.