ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1734/2020

Ședința publică din data de 29 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecată înregistrată la Judecătoria Sectorului 4 București la 20 august 2015 sub nr. x/2015, reclamații A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A. prin mandatar D. să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale inserate în contractul de credit nr. x/17.12.2007 la capitolul II pct. 2.4 privind obligația consumatorului de efectuare a plăților în moneda creditului și obligarea consumatorului de a achita comisionul de schimb valutar aferent sumei creditate la cursul afișat de D..

Totodată, s-a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale inserate la capitolul IV pct. 4.4 cu privire la dreptul creditorului să revizuiască nivelul dobânzii după primul an de la prima utilizare a creditului, să se constate caracterul abuziv al clauzelor de la cap. V, pct. 5.1 lit. b) privind comisionul de acordare, pct. 5.1 lit. c) privind comisionul de rambursare anticipată, pct. 5.1 lit. d) referitor la orice alte costuri, comisioane sau taxe ce au legătură cu prezentul contract de credit.

S-a mai solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei de la cap. V, pct. 5.2 referitoare la faptul că creditorul va putea să revizuiască cuantumul comisioanelor pe parcursul derulării creditului în funcție de politica sa de creditare, precum și să se constate nulitatea acestor clauze și să fie eliminate din contract. De asemenea, s-a solicitat să fie obligată pârâta să restituie suma încasată cu titlu de comision de acordare, să se dispună înghețarea cursului de schimb valutar CHF-RON la valoarea de la data încheierii contractului și să fie restituite sumele de bani achitate în plus, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 15354/15.12.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București a fost admisă excepția necompetenței materiale a judecătoriei și s-a dispus declinarea competenței de soluționarea a cauzei in favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 4.05.2016, sub nr. x/2016.

La data de 8.06.2016, reclamații au depus la dosar o cerere de modificare și completare a cererii principale, solicitând în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și D. S.A. să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de cesiune a creanței în valoare de 34.335,56 CHF, respectiv suma de 140.775,796 RON de la data cesionării creanței în favoarea E., respectiv de la 30.03.2009 până la data de 25.01.2016 și să se dispună restabilirea situației anterioare acestui contract, respectiv repunerea pe cont curent a debitorilor reclamanți.

De asemenea, s-a solicitat să se constate nulitatea absolută și caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în contractul de credit nr. x/17.12.2007, încheiat cu C. S.A. și D. în perioada derulării acestuia 17.12.2007-31.03.2009, în valoare de 5.309 CHF, respectiv 21.766,9 RON reprezentând dobânda la care se adaugă dobânda legală.

S-a mai solicitat să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei de la pct. 5.1 lit. b) privind comisionul de acordare și restituirea sumei încasate cu acest titlu, să se constate nulitatea absolută și caracterul abuziv al clauzei de la art. 4.5 referitoare la dobânda majorată, să se constate nulitatea absolută a clauzelor de la pct. 5.1 lit. c) și d) și pct. 5.2, să se dispună înghețarea cursului de schimb valutar la data acordării creditului, precum și să se dispună constatarea nulității absolute și caracterul abuziv al clauzei de la art. 8.1 din contract.

La termenul de judecată din data de 27 aprilie 2017, a fost introdusă in cauză pârâta E. pentru capătul de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de cesiune.

Prin sentința civilă nr. 4396 din 29 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D., a fost respinsă cererea, așa cum a fost modificată, formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost respinsă cererea reclamanților, așa cum a fost modificată, formulată în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și E., ca nefondată și au fost obligați reclamanții, în solidar la plata către pârâta C. S.A. a sumei de 6.595 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2339/2018 din 15 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

La data de 13 februarie 2019, reclamanții A. și B. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2339/2018 din 15 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

La data de 25 aprilie 2019, intimatele-pârâte C. S.A., E. și D. S.A. au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, învederându-se că reclamanții au indicat doar în mod formal motivul prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., însă din cuprinsul cererii nu rezultă critici punctuale care să vizeze aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a reținut că recursul a fost declarat cu depășirea termenului procedural de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 octombrie 2019, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 2339 din 15 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. A fost prorogată discutarea excepțiilor tardivității și nulității recursului. S-a constatat suspendată judecata de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020, cauza fiind ulterior repusă pe rol.

La termenul din 15 septembrie 2020, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a acorda posibilitatea intimatelor-pârâte să depună concluzii scrise, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus amânarea pronunțării la data de 29 septembrie 2020, termen la care a luat în examinare cu prioritate excepția tardivității recursului, în temeiul art. 248 C. proc. civ. și a reținut următoarele:

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Conform dispozițiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În cauză, se observă că recursul împotriva deciziei civile nr. 2339 din 15 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost declarat cu încălcarea termenului legal, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., respectiv termenul de 30 zile de la comunicarea hotărârii.

Astfel, decizia atacată a fost comunicată recurenților la data de 10 ianuarie 2019, iar termenul pentru exercitarea recursului, calculat conform dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 11 februarie 2019. Or, potrivit datei emailului prin care a fost trimisă cererea de recurs, recursul a fost declarat la data de 13 februarie 2019, cu încălcarea termenului reglementat de dispozițiile legale anterior evocate.

Fiind vorba despre un termen legal peremptoriu, nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii recurenților din exercitarea dreptului la recurs, sancțiune reglementată prin norma imperativă înscrisă în art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat dereclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 2339 din 15 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Totodată, Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatele-pârâte E., D. S.A. și C. S.A., având în vedere că, din conținutul actelor depuse în susținerea cererii, nu rezultă că onorariul de avocat este aferent dosarului de recurs, ci altui dosar nr. x/2015, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 2339 din 15 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatele-pârâte E., D. S.A. și C. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 septembrie 2020.